Ochii din Umbră

Ochi curioşi, ascunşi de lume
Din neguri şi întunecate colţuri,
Privesc atent spre lumea trecătoare
Din turnul ascuns de ceţuri.

Un ochi atent radiază
A furiei aspră rază,
Fără tihnă şi oboseală
Priveşte atent prea-plina piaţă.

Ochii-i sunt frumoşi, senini,
Unu-i roşu, unu-i verzui,
Răbdători privesc printr-o lunetă
Să apară râvnita-i ţintă.

Ridicându-se alene
De pe bancă sub un tei,
Se târâie încet spre soare
Pe dalele fierbinţi a pieţei.

Cu bastonul merge-ncet, tiptil
Privirea-i e tulbure, e senil,
Înfulecă grăbit, pe îndelete
O pâine seculară, veştedă şi tare.

Aşteptarea a luat sfârşit
Pentru ochii veseli, multicolori,
Ochiul roşu intră-n spasme
Un tunet răsună, spre a ţinte-i mirare.

În jur lumea a încremenit
Şi văzduhul a amuţit...
Pe dale-n piaţă cad cu răsunet
Un om, un baston şi-un colţ de pâine.

pamflet de Edmond Ioan Siladie (26 mai 2013)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte, atent, cum timpul zboară

Priveşte, atent, cum timpul zboară
Preţuieşte-l mult ca pe-o comoară
Ţi-e dat să-l trăieşti spre slavă cerească
Omul lăuntric, mereu, să crească.
Taină adâncă în CLIPĂ se-ascunde
Numai prin har se poate pătrunde
Secunda, minutul apoi o urmează
Mersul lor, nicicând, nu-ncetează.
Trecut-ai prin ani de grea frământare
(C-aşa-i în viaţa cea trecătoare)
Dar înc-un an de-ndurare ţi-a dat
Stăpânul care la El te-a chemat.
Priveşte, atent, cum timpul se duce
Spre cele divine el te conduce
Primit-ai în dar încă o vreme
Să poţi să priveşti cereşti diademe.
Păşeşte convins în anul ce vine
Că poţi, din nou, victorii obţine.
Cu-acelaşi zel să mergi spre răsplată
Cu cântec crucea să fie purtată.
Ţi-a fost hărăzit un an de-ndurare
Rod bogat s-aduci la altare
Ocazii vor fi: profită de ele
Să dai ajutor în clipele grele
Să nu treacă ziua fără Scriptură
(Doar ea îţi spune de-a luptei armură).
Măsoară succesul din anul ce vine
Doar prin Cuvânt – c-aşa se cuvine.
Când vin oropsiţi să ceară o pâine
Nu-i amâna pentru ziua de mâine.
Acceptă poveţe venite din Slavă
Respinge starea clădită pe pleavă
Priveşte, atent, cum timpul zboară
C-aşa revelaţii la tine coboară
Să ştii să numeri cadouri trimise
De-Acel ce-mplineşte doruri şi vise.

poezie de George Cornici (31 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramă (de citit cu ochii îndreptaţi atent spre harta României)

Ţinutul secuiesc... Vis de demenţi,
Clădit cu diabolică răbdare.
Îl faci, apoi îl caţeri pe rulmenţi
Şi îl împingi uşor spre Satu Mare!

epigramă de Ion Bucheru din Spinii trandafirului (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă lumea prin lume

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.

Fără ţintă anume,
Cu un dram de noroc,
Şi nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.

Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.

Mai privesc ochii ţintă,
De grăbiţi trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea uşor trădători.

Despre viaţă şi taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcaţi ca de haine,
De minciuni şi livresc.

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la oboseală (prietenei mele, Rodica Nicoleta Ion, stresată de nunta fiului)

Am plecat tiptil spre piaţă,
Cu amicele, pe jos,
Dar, fir-ar ea de viaţă...
Mi-am luat rochia pe dos!

epigramă de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii atent...

Fii atent
Fii atent cum te dai,
Niciodată de tot.
Păstrează ceva, de o parte pus bine
Doar pentru tine.
O carte, un crez, un cuvânt
Ca un borcan cu dulceaţă, ascuns de bunica-n cămară.
Locul unde revii fără să doară
Numai al tău, tăinuit,
În care poţi dormi liniştit, cu tine împăcat
Somn adânc, legănat
Şi unde poţi fi pe rând sau deodată
Pirat
Aviator
Pompier
Şi axa de roată dinţată.

Fii atent cui te dai,
Deschide ochii larg, priveşte în jur
S-a cam perimat noţiunea de "pur"
În secolul nostru motorizat...
Suntem alţii
De noi înşine puţin depăşiţi,
De noi înşine puţin înspăimântaţi şi siliţi
Să facem totdeauna ce-am vrea.
Oamenii nu sunt teribili de buni, nu sunt nici răi,
Oamenii-s oameni
Crede doar în ochii deschişi mai larg ca ai tăi.
Oricum ar fi...
E păcat pentru noi
Să risipim
Orzul pe gâşte
Şi pâinea albă pe oi
(Ultima fărâmă, ştii bine
Niciodată n-o păstrezi pentru tine
Totdeauna e altul care are nevoie mai mare
Face parte din a fi tare).

Fii atent cum te dai, fii atent cui te dai
Oamenii nu-s buni, nu sunt nici răi,
Oamenii-s oameni
Crede doar în ochii mai larg deschişi ca ai tăi.

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântul şi luceafărul

Într-o noapte nebună
un sfânt se freca la ochi
şi privea atent cerul,

luceafărul de pe boltă
privea şi el în jos,
i-a făcut rece cu ochiul
luminos.

Ambii îşi făceau semne
şi se bucurau,
apoi fiecare a plecat pe drumul său
grăbit spre ziuă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

September

spartă în cioburi de rouă, o lacrimă
plouă prin toamnă-n chipul tău
sting jar de roşu în obraji fierbinţi
ce ard în bob de strugure, o lumină
apusul strigă prin pana ce cade încet din cer
nu plecaţi voi zilele mele senine
recele pătrunde prin căldura temătoare
raza de soare dezgolită şi străluciutoare
dansează în apus de roşu pe fereastra mea
un fuior dintr-un nor, clipeşte speriat
o aripă zboară albind cerul
liniştea picură ca ceara fără sunet
podeaua amintirilor mele suspină
noaptea luna trimite câte-o rază şi mă înţeapă
cu gheţă-n inimă
firul gândului din deştertul sufletului meu
s-a răcit cu brumă
soarele încă stropeşte cu raze cerul
pământul plâge cu munţii prin înalte ceţuri
prin văi şi-n cetăţi musteşte trecutul
vinul negru răscoleşte oseminte de revoltă-n amintiri
eu rămân o creangă de timp care zgârâie cerul
dezgolit de zilele frunze încet mă întristez
picură lacrimi de rouă prin firul iebii uscate
cotul tău pe pervazul ferestrei învechite tresare
tăria lemnului te doare înfipt în piele de toamnă
privesc ceaţa în depărtării cum se zbate
găndul meu tresare şi suspină prin umbre întunecate
de colţuri spre iarnă
simt cum ziua dispare prin vara trecută
simt dor şi durere-n september

poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

În noapte, în tăcere, pe cerul înstelat
Se vede cum apare un înger luminat.
Aşa de luminos e încât stele pălesc
Iar luna se opreşte din teatrul ei ceresc...

E Mihail, Arhanghel, prea-mare intre sfinţi
Ce stă de-a dreapta Tatei cu aripi de fulgi blânzi.
Acum încet coboară spre lumea pământeană
Unde sufletul moare căci nu mai are hrană..

Hrana este iubirea însă acum se vinde,
Cu cât ai mai mulţi galbeni sufletul tău surâde
Căci el primeşte hrană, iubire din arginţi,
Cu banul astăzi poţi să-i cumperi şi pe sfinţi.

Fiindcă preoţimea, anume farisei
Au ajuns ca să vândă credinţa-n Dumnezei
Iar pentru ceva galbeni poţi ca să stai în Rai
Aşa promit cei care se cred preoţi prea-mari...

Stătea mândrul Mihail privind lung spre pământ
Cu un surâs sarcastic de la nord către sud
Apoi din est spre vest, din Moscova spre mare,
Spre ceea ce e azi Babilonul sub soare.

Într-un târziu văzu o mică licărire
Undeva între est şi aspra ungurime.
Era o ţară mică, pe nume România
Însă o ţară sfântă ca şi ortodoxia

Din ceruri, din văzduh, într-o mică chilie
Aflată în Moldova, în astă Romanie
Un biet călugăr singur se roagă pentru bine,
Nu pentru bani sau fală, ci pentru-un colţ de pâine.

De ce un colţ de pâine? Căci pâinea se găseşte,
O pâine poate avea chiar şi cel ce cerşeşte!
Dar nu! Acest călugăr vede-n colţul de pâine
Speranţa pentru viaţa după ziua de mâine.

Azi încă este pace, lumea e-ndestulată,
Se poate spune chiar că lumea e bogată,
Că ne-ndreptăm încet spre un alt nou Turn Babel
Fără să suferim pentru Cain şi Abel

Fiindcă Mântuitorul, jertfindu-se pe cruce,
O reabilitare a putut a aduce
Iar blestemul ceresc de la-nceput de lume
S-a dezlegat pe veci printr-o mare minune.

Aşa că omenirea cea din ziua de azi
Încearcă să creeze sisteme de giganţi
În care existenţa se rezumă la galbeni
Iar robia creată e revărsată-n oameni.

Acest călugăr singur o clipă lung priveşte
Spre cerul înstelat unde un chip luceşte
Şi deodată vede Arhanghelul cel Sfânt
Cum cu privirea-i tandră se uită spre pământ.

Atunci bietul călugăr spune o rugăciune
Către Sfântul cu aripi făcând o plecăciune:
"-Te rog Sfinte Mihail, roagă-L pe Dumnezeu
Să aibă mare grijă pentru poporul meu!"...

poezie de Bogdan Constantin Proca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fisură

Fii atent cum bate soare:
Peste case,
Peste oase.
Îşi ia toamna la plimbare
Şi se-ntinde
Şi se-aprinde
Printre frunze,
Nepătrunse -
În visare.

Fii atent cum suflă vânt:
Peste dom,
Peste om.
Se ascute din pământ
Şi se plimbă
Şi se schimbă
Printre buze
Mai obtuze -
‘n legământ.

Fii atent cum strânge nori:
Peste câini,
Peste mâini.
Îşi vând ploile din zori
Şi se-ajută
Şi se mută
Printre ochi
De deochi -
Amatori.

Fii atent cum cântă gură:
Peste limb,
Peste timp
Se alintă şi se jură,
Şi se-ascultă,
În acută,
Printre tremur
Şi cutremur -
În fisură.

poezie de Gabriela Chişcari (7 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Matinală ca de fiecare dată, stau în scaunul pierdut...
Mă ridic spre a zări lumina şi apoi mă ascund...
O lumină vie mă acoperă cu un văl de lumină,
Suspin, lăsând loc adierii de vânt...
Stau în lumina din mine...
Mă apropi de vers,
Mă ancorez în sufletul meu
Descriu cuvintele până devin chiar lumină roz,
Privesc lumina până devin spaţiu...
Adorm cu ultimele cuvinte...
Timpul se adună...
Lumina devine ultima speranţa spre rai...
Dumnezeu îmi dă mâna şi mă priveşte atent
Sunt doar un om... visez şi mă luminez...
Timpul se risipeşte în vămi...
Sufletul mi-e luminat...
Ultimele cuvinte se scriu înrămat..
Devin o rază de soare... devin un fir de iarbă
Devin o stea sau poate luna ta...
Stai în lumină... timpul se risipeşte în zori...
Cuvintele vor reacţiona
Până ce lumea va fi mai bună
Împreună vom evolua
Şi vom risipi valurile tulburi ale întunericului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie fără punct

ridic capul şi-mi dau deşteptarea
atent mă uit la mâinile
să văd dacă am omorât
visul viclean strecurat
în somnul fără sfârşit

le privesc mai atent în zorii
care încă nu se arată
sunt pline de cerneală
prelinsă din versul
lăsat în călimară

mă uit la mâinile mele care apucă
poezia aruncată pe tăblia
mesii pline cu frânturi
de noapte

mă uit la mâinile trecute peste mii
de pagini editate într-un joc
cu trăsnete rotative

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am întâlnit

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceai la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.

Şi soare nu-i poate se stie
Arată luna, nu mai se vie
Pe acelaşi druuuuum
A câta oară
Mă urc la deal, da' nimeni nu coboară
Dar nimeni, nimeni, nimeni nu coboară.

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceaï la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.

cântec interpretat de Cleopatra Stratan, muzica de Pavel Stratan, versuri de Pavel Stratan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei mai frumoase

Subţire, zvelt şi-armonios ţi-e trupul
Iar părul lung, pe spate se prăvale.
M-a fermecat conturul gurii tale
Şi dulce tare cred că ţi-e sărutul.

Mă amăgesc sau chiar privesc spre mine
Aceşti doi ochi frumoşi ce ard ca para?
Nu-i pot privi... ei mă privesc... mi-e bine!
Sunt ochi frumoşi, cum are căprioara!

Pe gâtul tău, ca trestia mlădie,
Să ţi-l ating, voi pune-ncet o stea.
Tu vei primi cu dragoste sărutul
Pe pielea moale, ca de catifea.

Mai mult de-atât... lăsa-voi ca să cadă
Fără dorinţa însă de-a jigni,
Pe sânul tău fierbinte-o sărutare;
O mângâiere cald-a inimii.

Vei accepta! Sau poate încruntată
Mă vei respinge ca pe un lucru rău;
Ar fi păcat... în ea, e dorul meu
Ce-a spart o uşă bine ferecată.

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-ne Doamne!

lemn dur de piatră
poartă corp
în cruce zdrucinat
care tresare şi doare

spre lut frământat
capul plecat se-ndoaie
iar fruntea se-nclină
spre pământ şi ţărână

în roşu de sânge
ochi privesc în jos
iar carnea se zbate
în cuie bătută

păcatul nostru
El duce pe cruce
iar ce nu a fost ieri
vrea să fie mâine
pentru noi în răstignire
ca să poată duce

spre lumină se-n dreaptă
şi-n rugă El se-n-chină
Tatălui cu suflet
pentru noi cu iubire
şi-n iertăciune

pentru mari păcate
El spre cer se-ndreptă
şi-n fiecare noapte
va cere
Tatălui cu milă
să ne ierte

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa secretă

În lumea ascunsă de ceţuri şi nori,
Ferită de rele şi ochi muritori,
Din mica poiană, se-aude un cânt
Ce, lin, se ridică pe aripi de vânt.

Se clatină frunze, atinse, pe rând
De sunete care, spre zare zburând,
Îşi poartă povestea ce pare un vis
Trezit dintr-un somn care-l ţine închis.

E-o mică prinţesă ce cântă în zori,
Punându-şi pe cap o cunună din flori.
O rază de soare o-nvăluie, cald,
Iar ochii-i lucesc în culori de smarald.

E straniu tabloul şi greu de descris,
Amestec de vis c-un real paradis:
Pădurea în care copacii zâmbesc,
Insecte şi păsări se joacă, vorbesc,

Din flori se înalţă şi zboară perechi
Mici zâne venite din timpuri străvechi,
Iar multe-animale se-adună, treptat,
În mica poiană... Un loc fermecat!

Ea vine adesea, din vechiul tărâm,
În care natura e doar caldarâm,
Copacii sunt blocuri, iar iarba-i gunoi,
Chiar râul e-asfalt cu maşini în şuvoi.

Cântarea de-acolo îi sparge-n timpan
Fragmente şi cioburi de zgomot duşman,
Iar aerul pare bolnav şi stingher,
Lipsit de lumină, de Soare şi cer.

De-acum, a-nvăţat cum să scape de chin,
Şi-nvârte o cheie ce pare-un suspin
În uşa secretă ce-o trece prin nori
Spre lumea de vis, unde-s alte valori.

O lume în care iubirea-i un cânt
Ce rar se aude acum pe Pământ,
O lume în care durerea-i trecut,
Iar timpul se scurge încet, neştiut.

Se-opreşte din cântec spre seară, deodat',
Aude un sunet continuu, ciudat,
Priveşte, tăcută, în spaţiul real,
Prinţesa ce doarme... pe-un pat de spital.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune... de câine

Într-o vară caldă, stând pe-un mal de maidan,
Gândul dus către dor, suflet prins de alean,
Evadat dintr-un timp şi-un oraş de lumini,
Visul tot mă purta; spre amintiri... despre câini.
Nu din cei ce din trup, viaţă, îţi muşcă cu zel;
Ci înspre blândul prieten, credinciosul căţel.
Figurant din legenda copilului ţânc,
Ce juca altădată, rol, prin colbul ce plâng...
Şi uite aşa, în mers tiptil, la mirosul de pâine,
Apăru, ce visam lângă mine... un câine.
Arătare osoasă, prea lunganul pitic,
Întreba din sprâncene; " am să-l bat, sau îi zic
Să mă lase în contemplu, că n-am timp de căţei,
Şi că lumea e plină... de rău, fără ei?!"
Capul mare, la corp, de cioban păzitor,
Stă împrejur cu ochi umed şi bun răbdător.
Ori din milă, ori memorie la cei duşi în pământ,
Dau o coajă din pâine, la bietul flămând.
El se apropie în frică, cu ochii mai vii,
Ce-mi dau tremur de suflet, la gând de copii,
Ce-i lăsaţi peste ape, aşteptând să revin;
Ce nu-i ştiu ce vor face, poate bine sau chin?
Şi mă las pradă "javrei"cu ochi de uman,
Şi copil-l iau acasă, înspre spusul alean.
Şi e mic şi e tânăr-bătrân, înţeleptul,
Ce se gudură, ştiind că-mi acoperă pieptul...
Şi miroase, că-i prost, nu cunoaşte şampoane;
Mama sa este nimeni, nu i-a dat milioane.
Şi uite aşa, slab de carne, împlinit doar de bun,
Mă cunoaşte ce simt şi ce am ca stăpân.
N-am ai spune, cum alţii o cer, cum că vreu;
Sau să fac vreo dovadă, că totu-i al meu.

Şi prieteni, încet... pe vecie, în spre mâine,
Reciproc ne susţinem, în lumea... de câine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc foaia

atent câteva zile la rând
markerul bolboroseşte
o idee
cine mai ştie dacă voi schiţa
zâmbetul tău de toate zi
lele frumoasă ce eşti
o să-ţi
haşurez ochii verzi
nasul o să-l strâmb puţin
pentru amuzament
adaug câteva linii şi atunci
chiar va fi bine, mult
mai bi
(?!) ne uităm atent la coală
o reprezentare a paradisului

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis sau realitate?

Mă plimb încet, pe pasarelă
Gânditor, în densa beznă,
Cobor pe trepte, mă-ndrept spre casă
Liniştea din jur mă apasă.

Mă loveşte-un junghi, nu e de bine
Aleargă coşmare furioase după mine,
Dar îmi revin, mă calmez
Şi încep să reflectez.

Ajung acasă, sunt liniştit,
Am ajuns într-un sfârşit,
Beau din ceai, şi mă gândesc
Să adorm, sau să mă trezesc?

poezie de Edmond Ioan Siladie (6 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!