Tom, de la zdrenţe la papillon

Vi-l amintiţi pe Tom O' Malley,
veteran " cat of the alley"?!
tot ca el, un biet motan,
ce-şi dă drumul pe burlan,
eu am fost până mai ieri,
alergat chiar de hingheri,
dar aşa printr-o minune,
am trăit să vă pot spune,
o poveste adevărată,
cu Regina cea bogată,
într-un mare stil lejer,
m-a uns, astăzi, cavaler,
sunt deci, Sir Împiedicatu',
a aflat de-acum tot natu'.
am conac lâng-o pădure,
sunt pe fel de fel de cure,
cură cu brânză Stilton
sau cu vodcă cu bulion,
Bloody Mary parcă-i spune,
nu puteau găsi alt nume,
bine, cura cu homari,
sfântă la parlamentari,
eu, mai nou sunt un pair,
cu blazon de trandafir,
într-o lume alandala,
dimineaţa fac mandala,
la amiază-o risipesc,
după masă aţipesc,
dar, vin dorurile grele,
dorul mahalalei mele,
dorul după şoricei,
dorul e firesc, ce vrei?!
de mă-ntrebi, îţi spun în faţă,
ca pair, aia nu-i viaţă,
e un vis de zile mari
cu motani miliardari,
nu fac mare tevatură,
viaţa fără aventură,
e de-a dreptul un plictis,
orişice mi-este permis,
niciun şarm nu mai găsesc
în al meu rost pisicesc,
dar pe facebook am aflat
de un caz mai izolat,
un motan de România,
înghiţise ciocârlia
şi atunci când mieuna,
mici concerte el dădea,
au adus experţi de-afară,
scărţâia ca o vioară,
vreau şi eu în România
să-mi înec melancolia
într-o prună sau o pară,
zic şi eu aşa-ntr-o doară,
ce-ar mai fi de povestit,
nu ştiu, cum sunt ameţit,
chiar şi prinţului englez,
nu-i găsesc vreun chichirez
într-un sat vechi transilvan
fără un pair motan,
eu, deci, sper să am bonne chance,
la o viaţă de suspense
ca pair de România,
cât mai este visteria.

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până în măduva oaselor

stăm pe o terasă şi ne vorbim
amândoi într-un colţ
de parcă ar fi doar al nostru
ne ascundem de soare şi cum el nu se dă la o parte
încercăm să facem ceva
îţi mângâi pe sub masă genunchii
şi atunci se întâmplă să mă priveşti într-un anume fel
şi parcă vrei altceva
tot mai mult

şi
cât de greu îţi vine să spui
şi câte scoici ai strânge într-un pumn
dar câtă căldură umană
ai putea să-mi oferi

numai eu

dar vine unul şi spune
şi tu îl crezi
şi crezi că e bine

e vară mulţi merg la mare şi se coc pe nisip
mai ceva decât mititeii
puşi pe grătar
te doare sufletul
îţi arde inima
dar nu din cauza asta

e şi ăsta un punct de vedere
numai că vederea îţi poate juca uneori feste
dar să nu mai vorbim despre asta
mai bine să vorbim despre pietre
sau mai degrabă despre delfini
ei sunt cu mult mai deştepţi decât noi, ei
ştiu într-adevăr să iubească
pe când noi

şi o insectă ar şti ce să facă
dacă ar încerca cineva să o rănească
ar riposta
dar eu nu
căci nu-i aşa
după furtună doar pietrele mai rămân
şi sunt atât de tăcute

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vă spun o poveste veche,
c-o pisică-ntr-o ureche,
ce iubea înveterată,
un motan cam într-o toartă,
dragostea lor bunăoară,
se-arăta mai mult spre seară,
când miorlau el cotoşmanul,
aluneca pe burlanul
casei şi mai da o tură,
făcând mare tevatură,
deşteptând pe toţi vecinii,
ea, Francesca da Rimini,
ca-n infernul cel dantesc,
ei în iadul pisicesc
pedepsiţi vor fi, fireşte,
că se iubeau pisiceşte
cam pe unde apucau,
doi amanţi din neamul Miau,
când cinau poate-n siloz,
şoricei cu burta roz,
cu muştar, cu hrean, cu-ardei,
maioneză dacă vrei,
ca pe mici în scobitori
şi nu doar de sărbători,
încheind c-o savarină
demnă chiar de o felină.
Şi aşa cei doi amanţi,
şoricei mirobolanţi,
servesc regulat la cină,
sub o boltă de glicină.
Trei codiţe, trei mustăţi,
o mie de bunătăţi,
despre care nici nu ştiţi,
au motanii-ndrăgostiţi.

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În străinătate

Dorurile mele-s multe!
N-are cine să le-asculte,
Că-s plecat demult, în depărtări.
Numai dorul mi-e aproape
Aici, în străinătate,
Chiar şi el se pierde printre zări.

Am plecat plin de nevoi,
Dar cu gândul tot la voi,
Să cutreier lumea-n lung şi lat.
Unde-am fost, am dat de chin,
De lacrimi şi de suspin,
Zile bune tot nu am aflat.

Tare m-aş-întoarce-acasă,
Dar n-avem pâine pe masă,
Şi mă doare de copiii mei!
Inima îmi este scrum,
Dar nu mă pornesc la drum,
Voi munci din greu doar pentru ei.

Cât mai pot, şi sunt fiinţă,
Nu îi las în suferinţă,
Că nici tatăl meu nu m-a lăsat.
Acum sunt prea mici, e greu,
Ştie numai Dumnezeu,
El secretul vieţii mi-a aflat.

Mă ajuta zi şi noapte,
Că-s străin şi sunt departe,
Doamne, pentru toate-ţi mulţumesc!
Ţine-mă tot în putere,
Nu doresc multă avere,
Doar copii, Doamne, să mi-i cresc!

Şi nici bani nu vreau prea mulţi,
Dar să nu umble desculţi,
Că nu pot să-i ştiu în suferinţă.
Nu vreau mult, nu sunt avar,
Vreau doar strictul necesar.
Mulţumesc că am a ta credinţă!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua mea

Cu nostalgie pribegesc prin viaţa mea
Şi comori în ani adun în ea,
O salbă de argint sunt zilele trăite
Şi de diamant sunt clipele fericite.

Urc şi urc cu paşi mici şi uşori,
Pe o scară -naltă de mătase,
Câteodată am mai şi căzut,
Firele strâns mpletite m-au salvat,
Că prin al meu destin aşa mi-a fost dat.

Mă înalţ anevoios şi paşii -s număraţi,
Mult a fost, puţin a mai rămas,
La liman curând eu voi ajunge,
Al meu val în mare se va stinge
Şi în alt ţinut eu voi ajunge.

În urmă mai privesc din când în când,
Să cobor desigur nu mai pot
Şi aşa eu urc, tot urc, până la cer
Şi de acolo de sus aş vrea,
Să găsesc şi să ating steluţa mea.

Acum, la senectute, mă întreb firesc,
Voi reuşi eu oare vreodată să strălucesc
Şi lumină să aduc pe acest pământ
Prin a mea viaţă şi al meu cuvânt
Aşa cum sufletul îmi spune
Că nu sunt chiar oricine -n astă lume?

Sper şi tot sper că în al nouălea ceas,
Din timpul ce mi-a mai rămas,
Luminiţa ce la naştere mi-a fost dăruită,
Să se aprindă şi să strălucească
Aşa cum a vrut Pronia cerească,
Şi cu lauri fruntea să- mi împodobească.

poezie de Georgeta Ganea (6 noiembrie 2022)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire...

Fără iubire mă simt rătăcită,
Mă simt ca o frunză bătută de vânt
Ce-şi caută odihnă, fiind istovită
Şi se-ntreabă mereu: Cine sunt?

Fără iubire mă doare uitarea
Şi nopţile-s lung oftat pe pământ,
Mă fac că nu simt şi chem resemnarea
Şi-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?

Fără iubire secat îmi e dorul,
Te văd din chemări de mormânt...
Dar tu eşti departe, mai sus decât norul
Şi-atunci mă întreb: Cine sunt?

Fără iubire e grea împăcarea,
Încerc să o caut pe aripi de gând
Dar timpu-i trecut, mă arde uitarea
Şi-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?

Iubirea se află în toate,
În tot ce e viu pe pământ
Acum c-am aflat ce e iubirea,
Pot spune că ştiu cine sunt!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi a avut loc un nou incendiu grav într-un mare spital din România, după multe altele în decurs de doar un an, în care mulţi bolnavi au ars de vii. Spitalele din România sunt tot mai mult nişte crematorii şi tot mai puţin locuri de salvat viaţa oamenilor. Există o diferenţă esenţială între crematorii şi spitalelele noastre: în crematorii oamenii sunt arşi după ce au murit, în timp ce în spitalele noastre oamenii sunt arşi de vii.

aforism de George Budoi din Medicii şi medicina în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (1 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi iei dorul

Am mai greşit, o ştiu, poţi să mă cerţi
Sunt doar un om urmându-şi a lui soartă
Tu chiar dacă vei vrea ca să mă ierţi
Oricum eternitatea nu mă iartă

Şi sufletele bune mai greşesc
În tot acest vârtej ales de viaţă
Ce parcă ne aruncă nefiresc
Un zâmbet sau o lacrimă pe faţă

Am încercat mereu, atât de mult,
Alături să îţi fiu într-o iubire
Dar ăsta sunt, atâta am putut,
Să nu mă laşi să-ţi plec în amintire

Să nu mă cerţi, sau fă-o dacă vrei,
Orice ai face tu e-o mângâiere
Însă te rog ca dorul să nu-mi iei
Mereu el te va vrea şi te va cere

poezie de Adi Conţu (30 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stană de piatră

E absurd, e nedrept, e ciudat, e urât,
Marea bate în ţărm, cerul bate în ochi,
Parcă suntem cuprinşi de un fel de deochi,
Nu pot face un pas. Te iubesc şi atât.

Aş putea să ajung într-un timp şi-ntr-un loc,
Unde ştiu că poţi fi şi că suferi cumplit,
Aş putea testament sau scrisori să-ţi trimit,
Sau să vin să vă pun, plin de dragoste, foc.

Parcă sunt blestemat, parcă nu am puteri,
Consternat, retrăiesc tot ce e şi ce-a fost,
Nu mai ştiu dacă vrei să şi fac tot ce-mi ceri,
Să te las să te pierzi într-un trist adăpost.

Nu mai ştiu ce e azi, nu mai ştiu ce-a fost ieri,
Despre mâine nu cred că mai are vreun rost.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talion

Dacă iubesc trandafirii? Desigur!
Asta nu-nseamnă că sunt trandafir
cum unii spun şi mă fac să mă mir,
dar că îmi plac cel mai mult, vă asigur.

Dacă sunt bun cu tot ce mă-nconjoară,
nu-nseamnă că n-am în jur supăraţi
nu doar pe mine: pe viaţă, pe fraţi;
Ce pot să fac? Lor le place să-i doară.

Dezamăgirilor, cred că sunt naşul:
plec şi îmi iau o tăcere ca scut
căci, din momentul când a apărut,
cel ce evită furtuna, nu-i laşul.

Spun ce gândesc şi îmi place-adevărul,
dar dacă doare, mai bine evit
şi îl păstrez doar în gând, liniştit:
fac să dispară din Eden chiar mărul.

Nu sunt perfect şi nu sunt campionul,
dar, când mă supăr ori dacă-s iubit,
totul întorc îndoit, înzecit,
sincer în legea ce-o ştiu: talionul.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte la indigo

Nu e cu- "A fost odat' "
şi nici cu "de n-ar fi",
căci este zi de zi
şi –zău!- m-a încântat.

Ea, nouăzeci de ani,
el, nu-i decât un puşti
de-ţi vine să-l deguşti
iar eu... sunt dintre fani.

Cum am aflat de ei?
Păi, nu mai ştiu nici eu!
dar îi tot văd, mereu,
zburând ca nişte zmei

la piaţă, în Obor,
sau la vreun magazin,
de-mi vine să mă-nchin,
dar, cum să spun: ‘i-ador!

Nu se feresc defel
de lumea dimprejur,
şi sunt convins, vă jur:
la minte sunt la fel.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leo: Ei, îţi plac pozele, omule?
Hyde: Da, omule. Sigur că da.
Leo: În regulă, eşti angajat, omule.
Hyde: Pur şi simplu? Nu trebuie să mai vezi şi alţi candidaţi?
Leo: Nu a mai venit altcineva, omule.
Hyde: Şi ce trebuie până la urmă să fac pe aici?
Leo: Păi, nu am aşteptări prea mari, omule. Adică, dacă dugheana nu ia foc, înseamnă că a fost o zi bună. Şi chiar dacă ar lua foc, omule, ar fi în regulă, pentru că mai am vreo două-trei magazii din astea pe undeva. Hei, fii atent. Dacă vezi vreuna din ele, ai putea să mă anunţi şi pe mine, omule?
Hyde: Sau şi mai bine. I-aş putea face o poză.
Leo: Uau, o poză cu o dugheană unde se fac poze. Cred că ar fi un fel de artă sau ceva. Hei, ascultă. Sper că nu te superi că te plătesc cu bani gheaţă. Nu-mi place ca "fratele cel mare" să se amestece în treburile mele, înţelegi tu.
Hyde: Omule, ţii guvernul deoparte. Sunt alături de tine.
Leo: Nu, fratele meu mai mare, omule. Vine mereu la mine să-mi ceară bani.
Hyde: O, pentru că tu eşti cel responsabil?
Leo: Da, e ca un blestem, omule. Hei, eu trebuie să plec. Trebuie să fac ceva într-un loc.
Hyde: Da, omule, înţeleg. Şi vrei să închid eu după ce termin?
Leo: Să închizi? Uau, e o idee grozavă, omule. Hei, eşti unul din ăia care au tot felul de idei, nu-i aşa?
Hyde: Da şi poate într-o zi tu vei fi cel care lucrează pentru mine.
Leo: Serios? Asta ar fi grozav, omule. Hei, dar aş putea să-mi iau sâmbătă seara liber, nu-i aşa? Grozav!

replici din filmul serial Anii '70
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas...
eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper,
spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis,
rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam
pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu
şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci
şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint,
dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat,
acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas... eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper, spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis, rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint, dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat, acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!