Mă plouă
Mă plouă dincolo de visul vieții,
mă plouă cu tine,
culoare din ploi,
ridică-mi de poți cortinele ceții,
și lasă-mi să plouă o ploaie
de joi!
Îmi lasă să plouă pădurea
pe mine
și gândul, iubito, îmbibat doar de noi,
să simt gustul holdei sub coaja
de pâine,
să fim doar iubire, iubind
amândoi!
Ne plouă trecutul cu clipe
uitate,
ne plouă tăceri în săli de așteptare,
apusuri cu tine, atingeri
furate,
pe cât azi me place, ne plouă...
ne doare.
Ne plouă pe dealuri, iubirea lumină,
ne plouă un gând, rătăcind
depărtări,
ne plouă pământul mereu cu o vină,
la țărmuri de ape, pe tulpina
de mări.
poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Plouă în mine
Plouă în mine, mai mult decât știi,
mă plouă rostiri, cuvinte curate,
sculptată în ceață,
mi-este ruga să vii,
pe frunte mă plouă, iubire...
păcate.
Mă plouă cărarea ce-mi știe suspinul,
nerăspunsuri din taină,
la întrebări tot mai multe,
pe trup din cișmea,
ne plouă destinul,
când lumi amintire se-așează
s-asculte.
Mă plouă o viață, mă plouă un cânt,
îmi plouă pământul,
colindul aiurea,
mă plouă cu îngeri,
cu frunze de vânt,
mă plouă și macii...
dar mă iartă pădurea.
Mă plouă orașul, cu pași...
că nu treci,
mă plouă cu oameni, mă plouă dureri,
fâșii de întuneric, mă plouă...
sunt reci,
în amurgul adânc,
mă plouă tăceri.
poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cîntecul ploaiei
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca și-n casă, -
Plouă, plouă.
Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiți de-ntristare... -
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Ființa mea și simțirea
Sufăr și plîng amîndouă...
Viața-și urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă
Plouă iar, plouă metodic, plouă lung și plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, și azi,
Plouă și la țărm de mare, și la munte, peste brazi.
Plouă-n gară la Suceava, în Galați și în Bacău,
Plouă ca și cum chiar ploaia a murit... și-i pare rău.
Plouă-n răpăit de tobe boleroul lui Ravel,
Plouă cu mitraliera, plouă într-un mare fel.
Plouă, fulgeră și tună, plouă ca la Început,
Plouă într-o veselie, plouă cinic, absolut.
Plouă mult, și greu, și tare, plouă halucinogen,
Plouă cu nerușinare, plouă sadic, patogen.
Plouă ca la-nmormântare, ca la ultimul Sfârșit,
Plouă strașnic, plouă-ntruna, fără milă, prăbușit.
Plouă cu nemiluita, plouă gotic, plouă crunt,
Plouă-n valuri, în averse, deșănțat, în amănunt.
Plouă grav, plouă despotic, plouă iarăși, plouă crud,
Plouă fără încetare, plouă de la nord la sud.
Plouă ca o-njurătură, plouă ca un recviem,
Plouă ca o întrebare: cine-am fost, cine suntem?
poezie de Eduard Lupascu (19 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă!
Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Și-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.
Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Și curg peste anotimpuri, șiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.
Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Strașnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii și mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!
Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viață
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranță
Că poate fi totul ca un nou legământ!
poezie de Lucia Guriță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mașinăria de plouat
Plouă cu zinc și iasomie
cu irigații de tutun
plouă cu damigene peste vie
plouă cu prunii rupți peste magiun
Plouă cu somnolențe, cu desfrâuri,
cu labe diavolești în ochi de cai
cu brâuri de bunici aduși de râuri
plouă cu iad și cu bucăți din rai.
Plouă
cu timp între armuri de șarpe
cu blănuri de oțel nealtoit
cu tine plouă
și cu mine...
Iată!
Cu Dumnezeu ne plouă
dezgolit.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă uman
Plouă.
Incolor, fad, pustiu.
Plouă plin, în frunze,
Cantabil, repetat, divin.
Plouă uman, firav și stins,
Ca sunetul tâmplelor tale
Când mă vezi...
Plouă.
Cantitativ, șiroi, nerod.
Plouă gri, a toamnă,
Rece, în ropot, libertin.
Plouă greoi, neputincios,
Ca golul meu din suflet
Când nu știu...
Plouă.
Înclinat, sporadic, pictural.
Plouă color, în iarbă,
Lovit, foșnind, curbat.
Plouă repede, strivind,
Ca vocea ta, răstită
Când iubești.
Plouă.
Uitat, firesc, lacrimogen.
Plouă albastru, nud,
Credul, asfixiat, iubind,
Plouă sporadic, personal,
Ca privirea mea, stângace,
Când te caut...
poezie de Gabriela Chișcari (19 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne plouă, iubite
Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperți din întregul jurnal...
Plouă aici și plouă oriunde... am fugi, am zbura, mă tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi și-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată și ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni și cu regi, inundat mi-e castelul
și mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum să dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet și în calendar, ne plouă cu clipe și viața ne trece, îmi plouă, iubite,
pe vers și pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru și rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...
poezie de Adriana Szabo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel sărac
Și plouă, plouă, plouă,
Pentru câmpia nouă,
Ce-mi crește în odaie,
De rouă și de ploaie.
Cu mâinile-amândouă,
Vă dau din rouă vouă;
O stea din două-n două
Se-aprinde în văpaie
Și plouă, plouă, plouă,
Pentru câmpia nouă.
Cu mâinile-amândouă,
Aprind stele-n odaie,
Pe ceasul meu de paie,
Ce-arată ora nouă;
Și plouă, plouă, plouă...
rondel de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă
Plouă.
Abia de mai simt,
abia de mai văd
ploaia.
Plouă.
Și-o oboseală necruțătoare
tot mai mult mă cuprinde.
Ploaia de tine,
oboseala la gândul tău,
tristețea din mine,
mă face să nu mai simt
ploaia de afară.
Plouă în mine
și mă întreb în gând
cum de nu mă inund?
Și plouă,
și-n mine, și-afară
și mă-ntreb în sinea mea
dac-o să am o arcă
pentru sufletul meu?
Și cine va fi un alt NOE
cu o altă arcă,
în care să intre
și corabia mea?
Stătuse
Ș- a nceput din nou.
Cât o să plouă?
Încerc să mai simt
Somnul din mine,
pe care ploaia mi-l aducea.
Plouă. Ce bine!
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă
Plouă și ploaia
se varsă-n morminte
Ce tac
Plouă și apa
învie oseminte
Ce zac
Plouă și vântul
cutremură cruci
Care plâng
Plouă și ploaia
îmi sapă tăcerea
Din gând
poezie de Alexandrina Vlas
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploi de viață
Plouă cu praf de stele peste gândurile mele,
Plouă cu flori de gheață peste gânduri în ceață,
Plouă cu prostie, necuratul fericit învie,
Plouă cu sănătate, trupuri șubrezite zâmbesc în rate,
Plouă cu coroane de flori pomenind muritorii nemuritori,
Plouă cu raze de soare peste gânduri albe în floare,
Plouă cu prietenie, timpul naște armonie,
Plouă cu sfântă învățătură, ateismul blestemă cu ură,
Plouă cu speranță, pesimismul leneș îngheață,
Plouă cu belșug, cumpătarea nu arde pe rug,
Plouă cu dragoste vie, sâmburii de viață învie,
Plouă cu viață născând mulțimi de inimi plouate
Flori pământene, miraculoase,
aurul planetei albastre plouate.
poezie de Valeria Mahok (15 septembrie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaia
Îmi place când plouă
Să plouă cuminte,
Iar noi
Să pășim sub umbrelă,
Amândoi.
Îmi place când plouă!
Să plouă,
Să plouă...
Numai:
Nu din ochii tăi!
Numai:
Nu
Din ochii mei!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie
plouă, afară-i
întuneric și ploaie
nu poți schimba tu nimic și nici eu
poți doar așterne o umbră pe foaie
adiacentă trecutului tău
plouă în suflet
o ploaie haină
când ca torentul și când ciobănească
nu poți schimba tu nimic și cortina
cade pe scenă ca amnarul pe iască
plouă și plouă
plouă în inimă
și nicăieri nici o rază de soare
nici de speranță și nici măcar minimă
de somnolență cu gust și culoare...
poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Nu cred în nori, ci doar în nesfârșire,
Din anotimpuri împletesc menire,
Și plouă, plouă, plouă. A iubire...
poezie de Dana Staicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În sufletul meu
Plouă că poate șterge,
Praful creat de tine
Plouă și e rece,
Uscat tu în cuvinte.
Plouă dar cu amintiri,
Buretele nu e de folos
Stropii sunt minciuni,
Tu rămâi mincinos.
Plouă în sufletul meu,
Spală rănile lăsate
Căci am iubit doar eu,
Tu te-ai schimbat pe noapte.
poezie de Secu Adina
Adăugat de Secu Adina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eram doar noi
Probabil în iubiri mai sunt uitări,
El însuși, timpul, uită a lui cărări.
Dar trupul tău e ca o vioară
Și uite că iar, plouă afară.
Eram frumoși, eram doar noi
Curgeau afară triste ploi
Eram desculți, ce întâmplare
Și am ajuns din nou în soare.
Plouă în film o altă dramă,
Purtai pe tine o naframă.
Plouă rar, dar plouă mult
Și eu pe tine te ascult.
poezie de Eugenia Calancea (1 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă
Da, plouă cum n-am mai văzut
Și grele talăngi adormite,
Cum sună sub șuri învechite!
Cum sună în sufletu-mi mut!
Oh, plânsul și când plouă!
Și ce enervare pe gând!
Ce zi primitivă de tină!
O bolnavă fată vecină
Răcnește la ploaie, râzând..
Oh, plânsul și când plouă!
Da, plouăși sună umil
Că tot ce-i iubire și ură
Cu-o muzică tristă, de gură,
Pe-aproape s-aude-un copil.
Oh, plânsul și când plouă!
Ce basme și le spun!
Ce lume-așa goală de vise!
Și cum să nu plângi în abise,
Da, cum să nu mori și nebun?
Oh, plânsul și când plouă!
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peisaj umed
Plouă strâmb
Și fals,
Plouă tâmpit-
Plouă cum ploua-ntr-o zi la Londra
Când sorbeam un vermut sec
Cu Anny Ondra
într-un bar pe Piccadilly Street...
Ploua ca și cum o stropitoare
Ar uda, pripită, verzile peluze
Inventate-anume ca s-amuze
Lorzii beți de whisky
Și morți după soare...
Plouă ca și cum stropii de ploaie
N-ar fi decât stropi de nădușală
Ce s-ar scurge de pe Anny Ondra goală-
Când se-ncuie cu boxerul în odaie...
Plouă,
Plouă,
Toată ziua plouă,
Plouă ca-ntr-o baltă fără fund-
Baltă-n care Ofelia și Hamlet
Se ascund
Să-i procure lui Shakespeare
O dramă nouă...
poezie celebră de Ion Minulescu din Cinci grotești (1943)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și plouă
Și plouă vertical cu sunete gri,
Plouă pe acoperișuri și pe geamuri,
Plouă pe mine ca și cum n-aș fi,
Plouă pe întinse coclauri.
Și părul mi-l udă lipindu-l de față,
Păsările stau agățate de ramuri
Și lacrima ploii plânge pe talpă
Și curg șiroaiele-n valuri.
Secundele fug ca după masacru,
Lung șir de ochi se uită tăcând,
Mă uit căutându-ți umărul tău tandru
Și ploaia nu tace, aleargă plângând.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă
Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ține ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Și când se crapă iar de ziuă, plouă.
În faptul zilei, streșinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, plouă, nu se-ncurcă!
Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ți facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, te udă.
Există și răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-așa, de sus,
Și cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puțintel a ploaie.
Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Și porcul umblă tot cu paiu-n gură...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!