Idilă de primăvară

îţi aud trecerea de miraj prin meul adânc...
pare-se că-n gânduri înfăşuraţi stăm acum
când păsări pe piept de anotimp se strâng
şi sentimente de-a valma strigă spre alun.

peste joaca gravitaţiei, fluturii zbor mimează,
veniţi de pretutindeni spre blândeţea de odaie.
oricum părerea mea pe a ta uşor visează
ca o esenţă de privire urcată-n vârf de claie.

efemerului captivi privim aceeaşi chemare
suferinzi de abateri reuşim urcare în Si bemol;
gustăm din infinitul fără destin, aici lângă zare
şi tangaje de amintiri eternizăm în formol.

în intenţie se duce cumsecade al tău picior;
o cădere niertătoare de cer acum peste noi
cu răsaduri de îngeri albi până în alb fior
şi speranţele pe jos şi desculţ fug în zăvoi.

iubeşte-mi uscăciunea măcar acum în treacăt...
scuză-mă, nu mai ştiu să mă reîntorc din poem,
aici unde gândul e umblet încins şi freamăt,
ori furia oarbă şi imediată, insistentului blestem.

acum de limite înfrânt lângă umărul tău -
port iluzia că el e prea sosită albă minune;
alteori nu ştiu, parcă-i prea un pieziş călău
că restanţe-n gânduri apar şi curaju-mi apune.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştirea

în schiţele neuitării
am reuşit reîntoarcerea spre mine
şi am dat peste un anunţ încovoiat pe un stâlp;
astăzi a murit un artist
lângă statui.
lumânări urcate pe vârfuri parcă prea devreme
urlând spre infinitul ascuns
în peruci de nori.
abateri de gânduri, abateri neîndulcite...
lacrimi adunate pe prispe în muchii
şi-n ocniţe.
clopotul în desfrâu,
tot îşi sună în mintea pustie
lehamitea de moarte.
veselia încă mai aşteaptă pe la uşi...
cade gândul în sine -
se năruie materia,
urgiile chemării au reînceput.

a murit un artist;
nimic nu se mai poate face,
nimicul de el aproape că nu ştie.
totul este fără faimă,
doar noduli de cenuşiu
prin gât de oraş.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfrângeri

parcă am obosit-n coşmarul cuvintelor-zumzet ;
se gudură ora şi acum lângă început-mi mers.
ritmul şi măsura mi-au hrănit graiul umblet,
reazemul mi l-am găsit în reflexie şi univers.

înfrângeri de toamnă am trăit lângă arţar
de zorzoane încercat-am să curăţ cosmos.
prin singurătate am riscat, eu asasin de zadar
de-mi stau semenii ascunşi în unghi fioros.

iluzia paradisului mi-o înăbuş acum sub preş
o, şi uscăciunea din suflet îmi ucide viaţă;
inaccesibil eu devenit acum zăpezii de cireş
de se îngustează lumina pe mână lunguiaţă.

parcă nimic nu mă mai străbate actual;
nici uitările, nici amintirea anilor adunaţi.
o, tu fascinantă învăluire a tristeţii festival
rotind deznădejdii peste noi cei tulburaţi!

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

nu ştiu dacă aici bine am nimerit
cu ochiul meu fraged întrebător
curiozitatea cunoscând,
cu sătula pândă mereu
la nemiloasă cărămidă de odaie
unde văd reversa spaimă
ale umbrelor legănate de tangibilele amintiri.

aici în pasul meu când închid măsura
şi celelalte lumi de îndoială nestăpânită.
ştiind cred,
cum sub furia neîmpăcatelor gânduri
să aştern covorul roşu
pentru neantul ce se cere sosire
să-şi târâie existenţa printre noi.

nu ştiu dacă groaznica reîntoarcere la mine
n-ar tulbura ascuţitele muchii
întinse în petreceri pe obrazul seninului,
dacă n-ar dărâma emoţia investită-n carne
până la colţul inimii de unde să poată privi,
zvâcnetul şi cele câteva tipare de trăiri
ce rup sensul speriat,
montat uneori lângă noi.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în favoarea altuia

prin geamuri de transparent plumb
privesc spre gânduri spălate de ploaie.
ofensivă chemare a nopţii-n dulce venire
cu afirmare dată în crengi şiroaie.

turistica lună caută preferinţe de odăi
căzute sub melancolii adunate grămezi.
trilul a zdrenţuit liniştea sedusă de capelă
din arome se zidesc ziduri ce nu le vezi.

cântă cerul în favoarea altuia acum,
în sublim iar întâlniri cu vechile stele.
răzbătător cântec pe răsaduri de atingeri
tricotat cu timpul în subiecte adormiţele.

creşteri de gânduri noi pe cromatul serii
crengi înecate în ruj, degustări de timp.
lângă bocanci se predau amărăciuni
ochiul repatriat-n lacrimi, e un ghimp.

prin opţiuni, sentiment inutil tolănit.
de sub unghii cad amintiri ascunse;
neliniştea s-a copt, s-a dat în obsesii...
otrava singurătăţii-n parcuri pătrunse.

e amurg, un atelier de culori virulente,
linii aeriene în trăsături abuz aşezate.
pe râuşor de lacrimi pluteşte păpădie
cu zulufii ei dansând pe idei carbonizate.

cântă cerul iarăşi în favoarea altui acum
până la urmă pare stupid, dar asta ştiu.
prin optică fluturii îşi nehotărăsc alergarea
sub aripile lor mă cheamă, cooptat de griu.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea vârstei

Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum creşte şi melcii la umblet.

Copil fug, alunec peste băltoace,
Munţilor le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.

Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,

Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.

poezie clasică de Ion Pena din revista "Drum", anul III, nr. 46 (decembrie 1939)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri încurcate

nu înţelegeam nimic
nici nu aveam ce
totul era murdar şi trist
în mine, în jur
priveam cum ţipă nebunia din mine
gândurile se lungeau în tăcere
supărat, le-am legat
de la apus la răsărit
sau de la răsărit la apus
nu îmi aduc aminte acum
oricum, acum, sunt scrum
umbra săruta cuvântul ce se poticnea pe lângă drum
asta ştiu sigur acum
visele au rămas rătăcite în pustiu
am simţit cum sufletele se răceau încet
pulsul absent
un fior stăbătea tăcerea
am aprins zorile, într-o clipă nebună
eram beat de tristeţe
azi mă despart, de lume, de aer, de mine
pe cer, păsări fără raţiune
se zbat în vârtejul unui vânt
desigur şi el nebun
dimineaţa pe ţărm, nu a venit nimeni
pescăruşii plecaseră spre alt meleag

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, aici, acum

Geamănă cu ieri, ziua-şi vrea hotare,
a schimbare vântul fluier-o cântare,
primăvara-şi duce carele cu floare,
ghemelor de griji le dă resemnare,
viaţa, ca un râu, urcă înspre zare,

Pale, nisipoase gânduri măguleşte,
spală călimării zdrenţele de mâl,
gropi de amintiri le mai şlefuieşte,
pietrelor tăcute rupe vechi sigil,
sufletului inul palid înălbeşte...

Şi plutesc-n aval cu săgeţi destine,
peste dirijate diguri de-ntristare,
las în urmă malul stors de mărăcine,
curgă pe alături nori de disperare,
valuri de iubire urc spre zări senine.

Ştiu, că orice râu îl aşteaptă Marea,
poeziei umplu palmele cu soare,
de la frunză-nvăţ câtă e răbdarea,
sfânta dăruire mi-o şoptesc ogoare,
azi, aici, acum clipei sorb splendoarea!

Amazonul fast mi-e doar o-ncântare,
Orice râu îşi are partea sa, de Mare...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre cer

o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură ţărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, păşim pieziş, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai ţipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer şi plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tancuri la Praga

În sângele de asfinţit al răsăritului,
Tancuri trec peste Praga-n coşmar,
Strivind sub şenilele lor adevărul,
Care nu-i doar numele unui ziar.

Tancuri trec peste ispita de-a rupe
Cătuşele unor lozinci micinoase,
Tancuri trec peste soldaţii care
Şi-au ascuns chiar în ele bietele oase.

Oh, Dumnezeule, ce decădere!
Oh, Dumnezeule, ce mârşăvie!
Peste Jan Hus trec acum tancurile,
Peste Puşkin şi Petofi, ca prin pustie.

Peste cavouri huruie tancurile,
Peste cei care încă nu s-au născut,
Şinele, clamele unor dosare
În şenile de tancuri s-au prefăcut.

Am devenit eu, acum, duşmanul Rusiei?
Nu tot acelaşi din urmă sunt,
Când, copilaş, îmi băgam nasul printre
Tancurile noastre din războiul cel sfânt?

Cum să mai pot vieţui ca-nainte,
Când tancurile noastre, ca nişte rindele,
Ne raşchetează toate speranţele?
Mai pot fi acum ale tale, ale mele?

Mai înainte să crăp, mai înainte
De-a fi ştampilat nu ştiu cum,
O rugăminte mai am, o rugăminte,
Pentru cei ce m-or duce pe ultimul drum.

Peste mormântu-mi fără bocete,
Să scrie simplu şi-adevărat:
"Aici zace poetul rus Evtuşenko,
La Praga - de tancuri ruseşti sfârtecat!"

poezie de Evgheni Evtuşenko (23 august 1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai eşti aici

soarele din vară a îmbătrânit
are razele obosite
sus muntele cântă orizontul
aripa a căzut frantă pe-o piatră
rănită
nu mai eşti aici
şi-i timpul toamnei peste an
mă uit la păsări cum zboară cerul
mă uit cum se zbate orb văzduhul
în vultur
acum mă prăbuşesc din înălţimi
pentru că nu mai eşti, eu
pentru că nu mai eşti, aici
şi-n noapte plâng întunericul din mine
o lumânare crede-mă mai vreau
o ultimă lumină

ceva îmi spune că-n timpul tău
reală-i iubirea, crede-mă
nu fugi de mine
nu fugiţi voi, zile
nu lăsaţi să plouă cu gânduri în mine
niciodată nu voi mai fi
este timpul iubirii, a trecut vara
acum tu nu mai eşti, eu
acum tu nu mă mai ştii
nu mi-a mai rămas să iubesc
decât pentru todeauna
numai iubirea

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-ţi rochia albă jos

ţi-am auzit pasul gol călcându-mi atenţia...
ţi-am priceput temerea ce te-a însăilat
de înserarea prea prelinsă-n roz
şi libertatea buzelor ajunsă de zor
în desăvârşirea sărutului.

dă-ţi rochia albă jos să văd dacă miroşi
a magmă spirituală sau a vuit de crin...
tu prescurtează cerul acum
lăsat un răsărit de sărbătoare
în adâncu-ţi captiv
de mine încă netulburat.

îmi vreau ritmul gustului ascuns
în exigenţele tale rotund mângâietoare
altfel în icoana efemerului am să apar
puţin mai în pantă uşoară,
cu uimirea legănată de gât;

dă-ţi rochia albă jos
peste umărul tău dezgolit
materialitatea-mi neasemuit să-ţi treacă
precum şi densa foame stârnită
de dorinţei târziu.

fură-mă cu gesturi neatente
din probabilitatea-mi premieră de stele...
şi privilegiat azvârle-mă
în corsetul tău
de al meu gol unilateral încălzit.

eu, pe o iluzie înclinat, voi ascunde gândul
sub nedreapta frunte
şi voi striga la o şlefuită monadă
neplonjată şi întreagă.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă implor, amintiţi-mi; sunt mamă?

voi n-aţi plecat niciodată de lângă mine
aţi crescut doar, prea repede, prea uşor
v-aţi întins aripi spre lumea străină
n-aţi avut vreun păcat sau vreo vină
c-am rămas secerată de dor
voi n-aţi plecat niciodată de lângă mine

am aşteptat atât de mult să veniţi
parcă timpul încremenise în ochiul meu drept
unde cărţile voastre de şcoală
aveau fiecare pagină goală
precum laptele de la mine din piept

voi sunteţi aici în lumea mea îngheţată
fiecare cu universul lui
îmi e dor şi-mi e groaznic de teamă
vă implor, amintiţi-mi; sunt mamă?
pe un val de noroi mă tot sui
nici nu ştiu... sunt aici... sunt plecată?

poezie de Sophia Elisa Coreli
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Mi-e dor să curg
Lângă tine un gând,
Lângă mine un pas;
Mi-e dor să zbor
Lângă tine râzând,
Lânga mine popas;
Un copac prinde rădăcini,
Un fluture învaţă să zboare,
Aici, acum e o clipă ce moare!

poezie de Monica Radulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare peste amintiri

Am dat foc la cuvinte şi lumina lor mângâie noaptea,
mă strecor pe cărări uitate de stele,
până la tine mai este un veac de orgolii
pe care le înving pe rând.

Degeaba înfrigurată te frămânţi,
norii apăsători împart straturi de ceaţă.
O să te chem acolo dincolo de umbre
şi ne vom întâlni pe o faleză de mare
cu inimile rănite de o cruda înfometare
de aerul tras în piept pe nerăsuflate
ca după O fugă prin colbul câmpiei
unde ne-am însămânţat dragostea.

Orice privire mi se pare uitucă
şi încearcă acum să te cuprindă goală
în casa nunţii tale de taină.
Mă întreb care-i preţul cel pot oferi
pentru o iubire fără contur
din care plouă cu îngeri de hârtie
pe umerii tăi albi de crin înflorit,
de unde nu cade nicio petală
şi rămân cu singurătatea ciugulită de păsări
în pieţele publice ale oraşului de iarnă
unde o să ningă peste amintiri.

Cândva cerul o să împartă lumini,
am să le strâng în paharele goale
unde paianjeni îşi ţes pânza subţire
în care mă-nvăluie nepăsător timpul
şi tu o să fugi
sau poate rămâi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

mai degrabă ar părea că această primăvară
ar veni din direcţia naivilor curenţi
ce-şi au geneza în genele tale sfădite
cu dâra rimelului extaziat.
pe nimeni n-ar surprinde
cum gânduri mi-aş descompune
în palma ta ce-mi mângâie treptele frunţii
şi că zigzagul se dezamorţeşte în ordinea răvăşitului
sorbind fluturi pentru lecţia de zbor.

nimic nu ne va opri să ne crăpăm zâmbete iar
şi să ne înteţim fuga printre copacii
acei cunoscuţi şi de nepăsările întregi
până ce ne legăm vise de crengi.
noi stabili şi toleranţi vom fi cu fiecare amănunt
în minus sau excedent păsărilor ce strigă
de pe arcuşuri de vioară
cu posibilităţi de-a monopoliza sondajele naturii
şi construi romanţe de dor ce dau din aripi.

vom vedea soarele ricoşând din zid în zid
căutând Ane
precum şi situaţii normale de livezi
ce ne vor da măr în muşcare
să reuşim reconstituirea
celui dintâi păcat răsfirat în cuantica lume.

ce frumos e să dăm cu piciorul în nevoi acum
când acest anotimp tânguie după alt contur
şi ce miraj în lungă desfătare
să adulăm universalitatea mieilor zglobii
pe coama dealului de lângă soare
sau cât de senzorial e să mirosim iubitei călcâi
abia salvat din retorica iarbă întâi.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

femeie,
ce tot nu înţelegi?
dezrobeşte-te de mine,
pleacă!
pleacă-mi din coarda sură
ce-i abandon, nu mai vrea acum să cânte
şi din vârtejul frunţii ce a dat acum în oraş,
înstrăinarea iubeşte-mi-o.

ţine în palmă bucata de cer ce-i în refuz de viaţă.
ţine şi ecoul de foame al zenitului
umblătorul lagărului de suspine.
ce tot deranjezi plusul şi minusul,
da-ul şi nu-l?
pune-ţi pasul între virgule
du gheata prin rouă,
spală-o de gânduri.

vezi ce faci cu lenea claviculei,
du-o lunecare prin mângâierea de muguri...
apoi, episodic înfige-ţi genele drept jaloane
prin aerul de împrejur,
fluturii să facă slalom
până-n singurătatea gurii tale.
trage-ţi rochia mai peste genunchi
se observă schiţa ultimilor iubiri
pe acolo.

te rog, iubeşte-mi însingurarea,
sunt pe patul aşteptării,
mi se face o perfuzie cu primăveri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

regretul e că prea mi-am suit gura cerşetoare
pe fruntea ta stând într-o uimire fără voie;
tărâm al speranţei mele mişcată de lirică sevă
ocrotindu-mi înţelesul că tu îmi vei fi o Evă.

poate că zâmbetului tău, iluzie de roză înfoiată
ce sub plete întinse a jale, nevinovat se afundă...
n-a fost rost, n-a fost sens să-i ascund chemare
din vestigiu unui strigăt pornită ca o fulgerare.

ţi-am încredinţat gândul acela scăpat în muzică,
acela în vibraţie şi sens de soartă mereu arătat:
am întins mână şi am dat peste a ta dimensiune
în prea multa noapte instalată, stelară versiune.

dar tu te-ai speriat ca o melodie nedusă la capăt
tu, negândito nicicând la ştirea lacrimii mele.
o, tu, nesigură adăugire dorită vieţii mele vană
tu, pierdută în convulsia culorilor de toamnă.

poate că prea devreme, poate-i imprudenţă amară,
de-am lăsat braţele să ne plece riscuri cenuşii
cu diafane înfipte întunericului extaziant în zăvoi
când mozaicul mişcării muşca gemete din amândoi.

lângă tine mi-am suprimat avântul şi viaţa dragă
în loc să caut repere lungi cu aripi de salvare.
tot timpul peste lumi să fiu adaus de linie dreaptă,
să-mi las voie în jarul trupului tău carne înţeleaptă.

regret că mi-am rătăcit învolburatele aspiraţii
pe teroarea sânului tău în ţipăt rotund şi alb
şi învăţam strigarea în zigzag spre tine, gest ştiut
de fluturii adunaţi în a ta crinolină şi-n fior ciobit.

în decolteul tău meşteşugit şi chemare şi vis
eu drăgăstos şi-n ritm ascundeam epuizare
şi-n golul privirii tale, lumii mele încăpăţânare,
eu încercam cântec cioplitor, dezlegat de zare.

şi acum, hai spune mie cu ce m-am ales
de nu mai pot ieşi în mine departe de tot,
de ce norocului dintre noi i-am legat de picioare
bulgări mari de doruri şi l-am afundat în mare?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază de vară

Am obosit
Şi-acum stăm lungiti pe căpiţele de fân copt.
Bolta cerului a devenit prea vastă
Şi-acoperă şi hărţi pe care nu le vedem,
Privim prelung,
De
Pe o coastă, pârâul de frunzişuri negre care curge-n fundul văii.
Poşta mică pe şoseaua albă,
Bate-n prafu-n loc.
Dar ajunge până sus şi dincolo de noi,
Material ca o salbă,
Cu zurgălăii

În fund,
Depărtarea cu nori albi se-mbină,
În aerul molatec încălzit
Fierb mărunte ochiuri de lumină.
Lângă noi spre stânga, sau spre dreapta,
Şi fără orânduială mai departe,
S-au risipit afară din livezi.
Copacii cu coroane prea puternice,
—
Subt ei e iarba verde şi dulce ca răzoarele —

Şi cât vezi,
Toată valea
E acum în mod firesc o carte,
În care-nfierbântat citeşte soarele.
Rar de tot.
Trec pe lângă noi devale.
Pe poteca din fâneţe ţepoase,
Ţărani cu chip sărac
Şi talpa piciorului crăpată
Ca o coajă aspră de copac.
Privim aiurea,
Tot mai tăcuţi.
Răscolitor pătrunde-n noi miros de fragi trecuţi
Şi-aşa cum stai culcată,
Rupând între dinţi un fir de iarbă,
Ţi se văd sănii albi strânşi între coate.
Lumina prinde tot mai mult să fiarbă
Ca un motan şi-ascute acele un mărăcine
Şi nu pricep
De ce te arde soarele mai mult pe ţine.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis

Un vis, un farmec m-a cuprins
Şi doar de Ea îmi aminteşte,
În inima un foc mi s-a aprins,
E dragostea ce ma încalzeşte.

De dorul tău acum iubire
Spre tine vin, spre tine zbor
De parcă-i prima întilnire,
Eu simt acum acel fior.

Şi iata Tu îmi eşti aproape,
Ochii tăi dulci mă ademenesc...
Te privesc şi-ţi spun în şoaptă
Micuţo, scumpo, te iubesc!

poezie de Viktor Cernomorcenco (2011)
Adăugat de Viktor Cernomorcenco
Comentează! | Votează! | Copiază!