Poemul şi locul său în lingvistică

textul este un animal lingvistic histrion.
în nici o junglă îşi face culcuş
în nici o tundră
în nici un canion.
însingurat, el locuieşte într-un topos labil
departe de femeile autorelief
departe de bărbaţii cu fiziologie de cult
departe de copiii acvaforte

inconştientul textului este peste tot:
în camera de muzică şi tortură
în sala de aşteptare a supliciilor
în atriul universului psihofag.
abia născut din omul care moare
zeu
mai degrabă acum decît în fiecare clipă,
textul este un animal al scuzelor
al teofaniilor groteşti
al irizărilor.
un cal de tăcere coboară pe versantul abrupt
şi nu se mai întoarce.

poetul este singura fiinţă din lume
care trebuie smulsă din ghearele textului
cît încă e caldă
şi se risipeşte
în Unul

poezie de Angela Furtună
Adăugat de clara vieru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singura femeie ce şi-a înfipt cuţitul în piept

nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie ce şi-a smuls inima
cu mâinile amândouă
ca un măcelar profesionist
aşteptând să fie plătit
pentru sângele scurs pe tejghea
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie care a avut curaj
să îşi arunce inima în ţărână
apoi să o calce în picioare
nu
nu sunt singura femeie care a crezut
că poate să îşi pună inima la loc
fără să urle
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie
care a înfipt acul în carnea sângerândă
şi a promis că se vindecă
nu
nici pe departe
că doar asta au făcut toate femeile
ce te-au privit
măcar o secundă
până în adâncul durerii tale

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probabil, fiecare fiinţă are temperatura ei la care moare. Sub care nu mai rezistă. Temperatura la care moare omul e mult mai coborîtă decît a şopîrlelor, dar există o limită dincolo de care ceea ce trăieşte el este mai degrabă tăcerea dintre zgomotele sticlei de coca-cola. Pentru că, din păcate, omul este destul de des o mangustă imperfectă.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de ea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţia peste lucruri obişnuite

o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este braţul care
arcuit
ţine de sete
şi ţine în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe

tu vei trece uşor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristeţe
care nu vrea să meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă pluteşte

când închid ochii
se aude cum în această viaţă
se ridică scaunele pe mese
şi totuşi nimeni nu mai are unde să plece

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Ziua de azi pecetluieşte amintiri,
Minim – ieri
Maxim – mâine
Şi din nou răstălmăciri.

Ca să spulberi trebuie să iubeşti
Resemnarea scoicii devenită nisip,
Ca să reîntregeşti trebuie să crezi
În amfora devenită istorie;

Rămâi mai departe hohot
Foamea ce umple de nuanţe,
Treci mai departe din arc în săgeată,
Libertatea vindec-o de capricii,
Repaosul lasă-l zălog stâncii ;

Nici un toiag nu sprijină drumul,
Nici o treptă spre viaţă,
Nici una spre moarte.
E departe cine te cere,
Cine te caută...
E şi mai departe!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate animalele pământului, omul este singura fiinţă crudă. El e singurul animal care îi răneşte pe ceilalţi doar din plăcerea de a o face.

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până ajungi unde nimeni

trebuie să mai faci un pas
şi încă un pas
până la mal
şi să fii tu malul de care se agaţă
cei ce vin din larg
obosiţi

trebuie să-ţi continui drumul printre stânci
chiar şi atunci când capetele mici de şobolani
te împresoară
cu căldura valului lor

dinţii lor mărunţi
rod malul abrupt
rod carnea albă
ronţăie drumul
pe care trebuie să mergi mai departe
până ajungi unde nimeni nu este

poezie de Angela Furtună din Prizonier în Ego (1998)
Adăugat de Angela Furtună
Comentează! | Votează! | Copiază!

La începutul repetiţiilor în teatru, mulţi actori mormăie la prima lectură textul. Abia încep să-l descifreze, nici nu ştiu să-l citească bine. La operă, opusul. Toţi soliştii ştiu pe dinafară muzica şi textul, poate au mai cântat rolul şi în alte locuri. Când deja, la 10 dimineaţa, tenorul urlă ca taurul aria din "Trubadurul" pe mine mă intimidează. Nu ştiu ce aş mai putea să-i spun. El este perfect. E gata de premieră. Eu nu mai am ce să-i mai spun. Durata repetiţiilor în operă e de obicei mai scurtă decât în teatru, nu am timp nici să elimin clişeele de actorie că deja trebuie să înceapă repetiţiile cu orchestra. În teatru, regizorul este alături de actori până la premieră.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna este departe de ocean

Luna este departe de ocean
Şi, totuşi, cu mâini de ambră
Îl conduce, docil copil,
De-a lungul acestei plaje, albă.

El nu se-abate nici măcar c-un grad;
Privind-o în ochi atent şi sfios aparte,
El vine de departe şi se-apropie de-oraş –
Doar pentru a pleca din nou departe.

O, Doamne, a ta e mâna cea de ambră,
Iar iar eu sunt marea de departe –
Supusă oricărui comandament pe care ochii tăi
Mi-l impun, micşorand distanţa care ne desparte.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul pas şi cel mai greu în a te elibera din ghearele minţii, este să începi prin a te elibera mai întâi din ghearele propriei tale religii. În fapt, acesta este un alt gând capcană - gândul: "Eu am o religie deja, m-am născut în ea!" - pe care mintea îl face să pară uluitor de real. Deşi nici măcar asta nu este o condiţie, tu poţi vedea ceea ce eşti chiar Acum şi acest Sine/Dumnezeu îţi va clarifica într-o lumină nouă absolut totul.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din turistul care-am fost

Ieri cutreieram pământul
în patru punte cardinale.
Mă-întreceam în zbor cu vântul
până departe în zare.
Astăzi nu mai sunt în stare
nici măcar un pas să fac.
Speranţa în mine moare,
viaţa nu-mi mai e pe plac.
Rău mă dor picioarele.
Nici pe-afară nu mai ies.
Foarte rar văd soarele.
Gânduri multe, nu mai ţes.
Din turistul care-am fost,
azi n-a mai rămas nimic.
În lume nu mai am rost,
din pat nu mă mai ridic.
Singura mea bucurie
e că... picioarele mă ajută,
în lunga călătorie
către lumea neştiută.
Acolo nimic nu doare.
Nici inimă, nici picioare,
Nimic nu te împiedică.
Viaţa este veşnică.

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti prins în plasa lui "a face", întoarce-te la acel "eu" iar şi iar. Ego, minte, simţuri - acestea toate înseamnă "a face". Nu este necesară nici o acţiune, nici un efort, nici o noţiune, nici o intenţie. Renunţă la tot, doar rămâi tăcut şi aşteaptă rezultatul. Păşeşte în afară, dar fă-o precum un rege care pleacă din sala tronului şi se răcoreşte în grădină. El nu este un grădinar, încă este rege. Tu Eşti, oriunde te-ai afla. nu-i aşa?

citat din H.W.L. Poonja
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai spus

Tu ai spus – nu cer nimic,
Nici cerul nu poate cere,
Tu ai spus, evoluăm pe raze diferite,
Este bine, iradiem ceva, tu ai spus,
Nu suntem nici aproape, nici departe,
Este drept, noi doar suntem,
Tu ai spus, nu este momentul,
Aşa este, nicio execuţie nu se potriveşte cu momentul,
Pentru mine nu există decât ACUM,
Dar nu ai cum înţelege, ai ceasul tău,
Nu-ţi sunt străin cât timp ne aflăm în această lume,
Tu ai spus, iubirea este-n tine, fals,
Iubirea mea este la tine, iubirea ta nu este nicăieri,
Poate că este în cuvinte, dar ce sunt cuvintele?
Pui de vrăbii, zboruri de rândunele, vorba Minulescului,
Cel ce pierduse cheia, pălăria şi bastonul,
Tot mai departe ne vom roti, mâine vom fi departe,
Acum este deja mâine, everyone around me is dying,
Fiecare pleacă în alt tren, avion, au rămas un pantof fără toc,
Un toc fără peniţă, din joacă se nasc iubirile,
Ca furtuna-n aprilie, copleşit îmi plec fruntea,
Parcă ieşeam din spital sau din închisoare,
Mă simt ca o libelulă, adică liber, în jurul meu moare timpul,
Acest fluviu pe care plutesc cadavre invizibile,
Eins, zwei, copii împuşcaţi în faţa mamelor,
Mame împuşcate în faţa copiilor, cine să-i mai plângă?
Istoria se scrie de jos în sus, apoi se autodecapitează,
Buzele mele muşcă aerul, pântecul aerului, mormânt aerian,
Am scos sabia de aur de sub nisip, ca Lancelot,
Pălăria lui Hamlet a fost uitată la rechizite,
Veneau lupii şi urinau peste tot,
Departe urlă felinele mari,
Mă acund şi repet, toate sunt vânare de vânt.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul

Nici tatăl meu, nici fratele meu -
El este omul care stă undeva la mijloc.
Cineva care-i cel mai aproape -şi totuşi, aşa de departe.
Când am insomnie din cauza unei afaceri
Sunt gata să-i cer un sfat -
Hopa! Orice în afară de aceasta!
Aşa că, în pat, mă-ntorc în tăcere cu spatele spre el.
Câteodată pare un superduşman.
altădată, singurul om de pe pământ,
care-mi iubeşte copiii atât de mult.
Aşa că-i pregătesc din nou masa
omul cu care-am mâncat de-atâtea ori
omul contradictoriu, atât de des.

poezie de Moon Chung-Hee
Adăugat de Marinela Barabula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care n-are carte, nici inteligenţă, nicio altă calitate, nu este darnic, nici nu ştie cum să se poarte, este un animal sub chipul uman şi nu-i decât o povară a pământului.

proverbe sanscrite
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul a depăşit condiţia de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu permanenţa speciei, nici cu concepţia estetică a gloriei.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Cu tăcere surdă calc
Pe nisipul alb...
şi cald,
care sfarmă asfinţitul
ce desparte
ce-i pe jos de ce e sus.

Dar eu sunt?
Eu stiu că nu-s.
Nu-s aici, aproape mie,
nici departe,
nici pustie,
nu-s tăcere,
nici fiinţă,
nu sunt nimeni undeva,
nu-s incet,
şi nici cândva...

Cresc fără răsad cuvinte
înapoi şi înainte,
mângâiate şi cuminţi,
fără fraţi, fără părinţi...

Iar eu cred...
Şi cred în ele...
Şi trăiesc
Fără fiinţă
Din credinţă...

poezie de Mara Chiriac
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranţă teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu ştiu ce e corpul meu, ce sunt simţurile mele, ce este sufletul meu şi însăşi această parte a mea care gândeşte ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru şi asupra ei însăşi, fără a se cunoaşte mai mult decât restul. Eu văd aceste spaţii înspăimântătoare ale universului care mă închid şi mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a şti de ce sunt aşezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puţinul timp ce mi-e dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat şi din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăşi această moarte pe care n-o pot evita.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţine veşti pot fi mai neliniştitoare decât dispariţia unui om, chiar dacă aceasta nu e în întregime neaşteptată. O moarte, chiar atroce, este un reper sigur; dar cum poţi să-ţi frânezi imaginaţia de a produce fantasmele cele mai năprasnice în legătură cu dispariţia unui prieten? Torturat, mutilat, distrus fizic şi psihic în abatoarele puterii? Nici o supoziţie nu e infirmată de realitate: ba chiar, poate că nici o supoziţie nu este atât de teribilă ca realitatea (minţile unora, incapabile de a vedea departe, pot născoci infernuri rafinate). Poate, desigur, astfel de consideraţii trebuie ţinute departe de familia dispărutului; dar cine ar fi în stare să mai întreţină acum speranţe false? Aceleaşi fantasme se perindă, desigur, până la limita suportabilităţii, şi prin inima celor dragi; este mai moral a le trece sub tăcere, sau este mai moral a le pune sub ochii responsabililor încă neidentificaţi, dar bănuiţi de fiecare? În această agonie pe care ne-o înfiripă imaginaţia şi de care noi, prietenii dispărutului, nu putem scăpa prin nici un mijloc, viclenia raţiunii strecoarţ totuşi un gând consolator, provenind dintr-o veche familiaritate cu istoria şi cu veşnica realitate a Puterii.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul

Ci dincolo de zona blestemată-a morţii,
Peste cătunele încremenite de pe vale,
Departe peste albe culmi, în fund departe,
Mai departe decât chiar depărtarea
Eşti tu,
E lumea existenţei tale,
De care nu, oricât de-adâncă zarea
Mă desparte,
Ci infinitul fără sprijin, fără toarte
Îl urcăm învinşi, învinşi îl coborâm.

Căci de acest metal,
Tăios şi imaterial,
În fiecare clipă sufletu-mi sfărâm.
Ţi-adeseori,
Privind sfios prin tainicul crenel de lut,
Ca printr-un ochi de geam,
Îmi pare
Că printr-un magic dioram
Privesc alt tărâm.

Eşti tu acolo...
O, numai dacă mai trăieşti,
Căci nici un semn de-acolo nu ne-ajunge,
Nici veşti,
Nici păsări,
Nici un călător
Nu vine de la voi rătăcitor,
Ci numai nevăzute priviri,
Explozii de obuze şi de mine
Ropote de gloanţe.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!