Răsplată

Am smuls un fir de iarbă
când eram copil
şi ţi l-am oferit
într-un hohot de râs.

Am strâns roua florilor
mai târziu
şi-am dat buzelor tale
culoarea vieţii.

Am ucis întunericul
din sufletul tău
şi-am dat ochilor tăi
tinereţea.

Am luptat pentru tine
în fiecare viaţă
şi am câştigat
fiecare luptă.

Iar tu,
nerecunoscătoareo,
ai îndrăznit să îndrepţi
spre inima mea,
firul de iarbă fermecat
şi să întrebi:
" - Mă iubeşti? "
Tu,
nerecunoscătoareo,
mă priveşti pentru prima dată
şi vrei să fiu al tău.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsplată

Am smuls un fir de iarbă
când eram copil
şi ţi l-am oferit
într-un hohot de râs.

Am strâns roua florilor
mai târziu
şi-am dat buzelor tale
culoarea vieţii.

Am ucis întunericul
din sufletul tău
şi-am dat ochilor tăi
tinereţea.

Am luptat pentru tine
în fiecare viaţă
şi am câştigat
fiecare luptă.

Iar tu,
nerecunoscătoareo,
ai îndrăznit să îndrepţi
spre inima mea,
firul de iarbă fermecat
şi să întrebi:
" - Mă iubeşti? "
Tu,
nerecunoscătoareo,
mă priveşti pentru prima dată
şi vrei să fiu al tău.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pumnul

Şi-am dat la o parte norul acela cu dosul palmei.
Şi-am dat la o parte aerul acela cu buricul degetului.
Şi-am dat la o parte mâna de iarbă cu o mângâiere.
Şi-am dat la o parte pământul
cu pumnul strâns!
Şi ce să vezi?
Ce să vezi?
Eram la o parte dat de o parte din mine
de nor de aer
de iarbă şi pământ
cu dosul palmei degetul se mângâia strâns
într-un alt pumn ce venea de departe...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine am făcut nebunii

Pentru gura ta
Şi pentru ochii tăi zglobii
Am jertfit cândva
Inima mea făcând atâtea nebunii
Nopţilor de mai
Spuneam ades tot dorul meu
Plânsul fără grai
E-atât de greu

Pentru tine am făcut nebunii
Şi credinţa în zei mi-am ucis
Pentru tine-n clare nopţi argintii
Am ţesut poezii şi vis
Şi am strâns în inimă povară tot mai grea
Cald mărgăritar de rouă din iubirea mea
Pentru tine am făcut nebunii
Şi-am ucis primul meu paradis.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai accepta standardele şi dorinţele altora pentru tine. Nimeni nu ştie mai bine decât tine ce te face fericit. Simte-te liber să îţi doreşti fericirea. Dacă simţi că te-ai sacrificat, că ai făcut compromisuri pentru ceva, să ştii că o să "scoţi ochii" celui care te-a pus să te sacrifici şi o să apară conflicte, mai devreme sau mai târziu. De fiecare dată când vrei să faci pe plac altora în detrimentul tău, îţi scade cu puţin stima de sine şi puterea interioară. De fiecare dată când tinzi spre standardele puse de alţii în viaţa ta, îţi scade respectul de sine pentru că tu consideri că standardele tale nu sunt importante, ci doar ale altora. Află în ce crezi tu cu adevărat, ce este important pentru tine, ce te face pe tine fericit şi începe să îţi creezi propriile standarde.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

În colţul ochiului mă-nţeapă
O lacrimă pe care-ncerc s-o strâng,
Dar nu m-ascultă şi îmi scapă,
Şi-am început încet... să plâng...

Amară, dulce ori sărată,
O altă amintire s-a mai strâns
În lacrima fierbinte şi nevinovată,
Dar a alunecat... şi iar am plâns...

Am strâns în ea povestea mea nespusă,
Trăirile mi-au dat în clocot
Pentru iubirea mea apusă
Şi-am început să plâng... în hohot...

Nu meriţi lacrimile mele
Şi nici măcar prin gând să-mi treci,
Am să visez şi-am să călătoresc prin stele,
Tu să rămâi acolo unde-ai vrut să pleci...

Ai prăduit comoara sufletului meu,
Ai irosit emoţiile ce s-au strâns,
Te roagă să te ierte Dumnezeu
Că doar m-ai folosit... şi-am plâns...

poezie de Florentina Mitrică (27 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-te copil când scrii pentru copii: pătrunde în sufletul unei furnici, unei păsări, unei flori, unui fir de iarbă pentru că totul în jurul tău este viaţă şi e curat cum e apa din inima pământului, cum omul în starea lui pură este copil.

Ştefan Radu Muşat în Antologie, poezii pentru copii - Împlineşte un vis, ed. Universitară - Bucureşti, Fişa autorului (octombrie 2021)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă iubeşti

nu vii acasă să-mi spui
dacă mă iubeşti
trăieşti numai printre cadavre
te gândeşti la probe
la modul cum trebuie să-i descoperi
să-i prinzi
e-o luptă pe viaţă şi pe moarte
ai luat-o prea în serios
fiecare caz e provocarea
vieţii tale şi a carierei
degeaba te aştept toată noaptea
vii când vii împovărat de noua crimă
ai analizat fiecare probă
fiecare fotografie disecată
pentru a găsi un indiciu
care trebuie să-l aducă
pe făptaş în cătuşe
sau în cătarea pistolului
scos în grabă
nu mă aştept să vii
şi să-mi spui: iubito
un drogat şi-a băgat copilul
într-un cuptor cu microunde
pentru că ţipa mai tare decât sirena poliţiei
nu mă aştept la asta
nici să-mi aduci un trandafir roşu
cum e sângele pe care-l vezi
la fiecare caz
dar nu te pot părăsi
te iubesc aşa cum eşti
jalnic mă trag afară
din relaţia noastră
încep să semăn eu cu tine
calmă şi liniştită
analizând iubirea noastră

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă Fidel, îmi este foarte dor de tine şi mă gândesc la tine în fiecare zi. Trăiesc, spre dezamăgirea administraţiei americane. De fiecare dată când te văd la televizor sunt foarte mândră de tine. Inima mea îţi aparţine pentru totdeauna, ţie şi Cubei. Am făcut un infarct şi am şoldul distrus. Cea mai mare dorinţă a mea este să te mai văd o dată.

Marita Lorenz în scrisoare către Fidel Castro (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară neagră - I

S-a înnegrit firul de iarbă!
Plânge; nimic pe nimeni nu întreabă!
Atâta moarte e astăzi vai, în jur;
Se teme să trăiască atât de singur!...

Nimeni nu mai trece pea lei...
Nimeni nu-l mai mângâie parcă...
Plânge şi roua din ochii săi
O, viaţă, viaţă de acum şi niciodată!

Pământul e negru şi încruntat;
Nu vrea pe nimeni să mai vadă!
Atâta moarte la cam supărat;
Clopotul se aude în fiece ogradă?!

N-a fost zăpadă; n-au fost nici ploi
Şi bolile ne-au cuprins de peste tot;
Nici firul de iarbă nu vrea să-nţeleagă
De ce e primăvara asta neagră, tot mai neagră!

Destine tulburate de efemer şi de abis;
Firul de iarbă topindu-se întrânsul învins!
Mi-e dor de alb, de iubire, de curcubeu,
Mă iartă, viaţă; credinţă fie-n Dumnezeu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorba aia

La numai 15 anişori,
Aveam o creştere aleasă.
În pension făceam furori,
Dar eram tare ruşinoasă.
Şi când cu Nicuşor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca văpaia...
Ţiu minte, cât de mult roşeam,
Când îmi spunea de vorba aia.

Într-o duminică, fiind cald
Şi cum văzduhul sta să fiarbă,
M-am dus la gârlă să mă scald,
Şi mi-am pus hainele pe iarbă.
Dar Nicuşor sta-n iarbă strâns
Şi mă privea cum făceam baia,
Mi-a fost ruşine şi am plâns,
Fiindcă-mi văzuse vorba aia.

Prin Cişmigiu, cu pas grăbit,
De la pension mergeam spre casă
Şi-un ofiţer m-a urmărit,
Spunându-mi dulce că-s frumoasă.
M-am ruşinat şi-am spus "merci"
Şi ca să nu m-apuce ploaia,
M-am dus la el acasa şi...
S-a întâmplat şi vorba aia.

Deşi sunt ruşinoasă rău,
De toţi băieţii sunt curtată
Şi-aleargă-n urma mea mereu
Aproape Capitala toată.
Şi-n timpul verii, deseori
Sunt la Constanţa sau Mamaia,
Petrec din noapte până-n zori
Că mult îmi place vorba aia.

Zadarnic, muritor sărman,
Vrei să găseşti a vieţii cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindcă iubeşte o femeie.
Aseară s-a-mpuşcat Bebe,
Aflând că l-a-nşelat Aglaia
Şi toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!...

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sugestii de cadou de Crăciun: pentru duşmanul tău, iertare. Pentru un adversar, toleranţă. Pentru prietenul tău, inima ta. Pentru un client, serviciile tale. Tuturor, caritate. Pentru fiecare copil, un exemplu bun. Pentru tine, respect.

citat din Oren Arnold
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firişoare de iarbă

În ceruri,
Câteva tulpiniţe de iarbă
Stăteau în faţa lui Dumnezeu.

" Ce aţi făcut?"

Atunci, toate, mai puţin una,
Au început nerăbdătoare să înşire

Meritele vieţii lor.

Acea una stătea mai în spate
Ruşinată.
Imediat, Dumnezeu a întrebat-o,

" Dar tu, tu ce-ai făcut?"

Firul de iarbă a răspuns, "O, Doamne,
Memoria nu mă prea ajută,
Pentru că, dacă am făcut fapte bune,
Nu mi le mai amintesc."

Atunci Dumnezeu, în toată splendoarea Lui,

S-a ridicat de pe tron.

"O, cel mai bun firişor de iarbă!" a exclamat El.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi pentru tatăl învins

Unde vă duceţi, puteri părinteşti
Şi vă tot stingeţi mereu,
Tată, ce faci şi de ce-mbătrâneşti,
Frate mai mare al meu?

Când eu eram mai tânăr şi tata era tânăr
Jucându-se cu mine, ca-n basme şi minuni
El mă purta pe braţe şi m-arunca pe umăr
Sau ne trânteam prin iarbă ca doi prieteni buni.

Era bărbat puternic, intra cu sacu-n moară,
Nu-l speria nimica, avea puterea sa
Şi mă-nvingea la luptă în fiecare vară
Şi protector şi tandru spre mine surâdea.

Dar a venit o toamnă cu mult porumb de lapte,
Dar a venit o toamnă cum n-aş mai vrea să văd,
În mine era ziua, în tata era noapte.
Şi-a început al vârstei neînfrânat prăpăd.

Noi ne jucam de-a trânta stând umăr lângă umăr
Şi l-am simţit că pică sub umărul meu stâng
Şi-am înţeles că tata, de-atunci nu mai e tânăr
Şi-nvingător în luptă, am început să plâng.

Ca un copil sub mine voia să se agaţe
De-un umăr mai puternic ca să nu-i fie greu
Şi îmi venea să urlu şi-apoi să-l port pe braţe,
Tu, iartă-mă de toate, părinte bun al meu.

A fost cea mai cumplită şi cea din urmă trântă,
Lătrau în depărtare şi-n sângele meu câini,
Am ajutat făptura părintelui meu sfântă
Şi lacrimi de iertare îmi şiroiau pe mâini.

Aş vrea să se întoarcă iar vremea minunată
Când tu în bătălie mă învingeai uşor,
Mai bate-mă o dată şi fii puternic, tată,
Că tu crescând în vârstă şi eu încep să mor.

Îndreaptă către ceruri puternicul tău umăr,
Tu, care-n biruinţă mai cald mă ocroteşti,
Învinge-mă în luptă, să cred că mai eşti tânăr,
Aşează-mă sub braţul tutelei părinteşti.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În memoria bunicului meu

Dac-aş fi ştiut că pleci departe
Nu, nu aş fi stat deoparte
Te-aş fi strâns cu mare dor
Nu mi-ai fi rămas un gol

Dar e târziu pentru regrete
Suntem ai vieţii marionete
Sau am fost, tu nu mai eşti
Aş fi vrut să nu îmbătrâneşti

Vezi tu oare ce zi vine?
Un an s-a dus şi fără tine
Speram să fi rămas aici
Dar e târziu, şi-am cicatrici...

poezie de Hollo Noemi (10 septembrie 2018)
Adăugat de Hollo Noemi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cana cu iarbă

Fiecare iepure are la cap o cană de iarbă!
Fiecare cană are la toartă o ureche ascuţită!
Fiecare toartă ascuţită are o cute şuierătoare.
Fiecare cute
are un loc în care e căutată
de o coasă neascuţită de fiecare.
Fiecare coasă
are o coadă obosită în care se sprijină o livadă.
Fiecare livadă are un iepure
în care se întinde fiecare
şi aleargă.. aleargă...
de frică să fiarbă
în cana cu iarbă
bătătorită de nimeni!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra Filozofală

Am visat un înger alb coborând din Univers
Cu Piatra Filozofală să mi-o dăruiască-n zori
Şi cu harul său divin să mă lumineze-n vers...
C-o rotire triumfală s-a pierdut apoi în nori...

C-un nesaţ de alchimist prelucram aur din flori,
Din rouă de pe zorele şi boboci de trandafiri,
L-am desprins din curcubeu, de pe strune de viori
Să lucească în cuvinte şi-n căldura din priviri.

Am strâns armonie-n piept şi-am uns sufletul cu mir,
Cu divină înţelepciune am pus ordine în gând,
Apă vie am strâns din Cer şi-am băut-o din potir...
M-a trezit o rază-n zori... când dormeam aşa profund...

Şi crezând c-a fost real căutam un ambalaj
Cu Piatra Filozofală, darul meu primit de Sus,
Şi-am găsit numai un ciob decodat într-un mesaj
Pus în dreapta cerebrală cu modelul lui Iisus...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubindu-l pe Icar

Pe Icar l-am iubit în tăcere,
Iubeam dorul de ducă din el
Şi nobleţea din trista-i durere,
Peste oameni părea cel mai cel.

I-am dat bolta cerească din mine
Zborul lui să îi pară sublim,
Ochii mei îl zideau în neştire,
Nu iubeam doar un biet anonim.

Pe Icar l-am iubit ca o oarbă
Pătimaş şi crezând că e zeu
Era zborul, eu firul de iarbă
Şi iubirea un pur elizeu.

Câtă dragoste oarbă-i pe lume
O răsfrânge doar cerul pustiu,
O îneacă doar mări fără nume
Şi o iartă doar cei care ştiu.

Pe Icar l-am iubit prima dată
Pentru zborul pe care l-a frânt
Şi în dragostea lui răsturnată
Vedeam cerul cu stele răsfrânt.

Am pictat împreună zenitul
Prin culori rătăceam uneori,
Cu-n sărut închideam răsăritul
Şi cu-n zâmbet vesteam primii zori.

Pe Icar l-am iubit într-o doară
Avea stele pe aripi şi-am zis
Că-i frumos ca în zbor să îţi piară
Necuprinsul şi dorul de vis.

Pe Icar am să-l las printre vise
Sau prin cărţi rătăcind după zbor,
Cu aripile-n flăcări cuprinse
Şi cu inima arsă de dor.

poezie de Luiza-Adriana Grama (26 noiembrie 2009)
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginea din oglindă

Încerci să construieşti mereu,
plantezi seminţele unor noi începuturi,
uneşti punctele unei noi poveşti,
auzite parcă cândva, demult,
traversezi apele emoţiilor adânci,
întregeşti visele, dorinţele, iubirile,
nespuse vreodată cuiva,
în acea femeie care te va face
să te simţi unic, puternic,
frumos, încrezător, ocrotitor,
pentru că doar aşa ştii că vei fi tu.
Există sentimentul de a fi împins
în mod constant
şi tras de mareele interioare,
la fel ca oceanul
întotdeauna atins de lună.
O nelinişte adie,
imaginile trec pe cer,
doar umbrele lor
stau lipite memoriei.
Ritmul fluxului de timpuri
ca valurile se ciocnesc
de vânturile schimbării.
Ţi-e teamă să iubeşti complet
până când simţi
că doar Ea te întregeşte,
te deschide, te transformă,
fiind însăşi Iubirea,
iar Iubirea chiar Ea,
devine totul,
raţiunea şi sensul vieţii,
reflectarea jumătăţii de cerc
ce completează formula infinitului.
Cerurile s-au înălţat în albastru,
pasăre cu aripile crescute în tine,
nu expiri, ci pluteşti.
Într-o singură întindere de aripi
e-o singură bătaie de inimă
- rug, flacără, icoană, caldă lumină.
Vei dori mereu să te regăseşti
în cuvintele, privirea, atingerile,
sărutul şi îmbrăţişarea ei,
pentru că doar atunci
ştii că eşti tu, acolo, acasă,
dar în acelaşi timp
ţi-e teamă s-o pierzi.
Iubeşti copia inimii tale,
parte din sufletul tău,
iubeşti cu ochii şi nu doar atat,
iubeşti cu trupul, cu inima şi sufletul,
iubeşti sincer, curat, profund,
iubeşti nemărginit,
iubeşti aşa
cum n-ai mai iubit
şi nu vei mai iubi vreodată.
O priveşti în ochi, regăsind
cea mai frumoasă parte
din tine în ea.
Citindu-ţi sufletul, şi-a găsit loc
pentru totdeauna, în inima ta.
Ştii sigur că pentru apropiere
este nevoie de depărtare,
pentru veşnicie este nevoie de timp,
pentru recunoaştere de fapte.
În palma grădinii ţi-a răsărit
trandafirul dimineţii.
Demult ai trasat drumul,
drumul pe care
doar ea-ţi va fi alături.
O iubeşti - o iubeşti pentru totdeauna.
O vrei alături - o vrei mereu.
Doar aşa nu-ţi vei pierde inima,
sufletul şi înălţimea.
Un bărbat mereu alege.
Alege provocarea. Alege strălucirea,
zborul, mişcarea, viaţa.
Alege femeia propriei nebunii.
Dintre toate femeile o alegi
pe cea mai plină de viaţă.
Din cea mai plină de viaţă
- pe cea mai înţeleaptă.
Din cea mai înţeleaptă
- pe cea mai delicată.
Şi veselă, şi răbdătoare.
Dar şi nebună, irezistibilă,
pentru că de fiecare dată
când o vei privi adânc în ochi,
îţi vei citi bucuria de viaţă,
înţelepciunea, gingăşia,
blândeţea şi răbdarea din tine.
Şi-acea nebunie,
oglindirea propriei esenţe!

poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!