Hai, cuțu, cuțu, cuțu, hai afară
Câte gânduri, atâtea îndoieli -
mi-am spus și am mușcat inima ta, fofo,
te rog să mă ierți că nu ți-am arătat tot ce am simțit, fofo!
Când ningea sau ploua, morții scoteau mâinile și cineva tot le tăia unghiile,
nu am agățat niciodată nimic de ele;
sufletul îmi plutea copilăros - îl tot întreba pe tata de ce nu m-a-nvățat șah,
și oamenii încă mutau oameni.
Umbra cade verde și aproape e unu după-amiaza, vezi tu -
taz (care e un labrador cafeniu mereu înfometat) se cere afară,
mă voi duce cu el, mă voi duce, jur! Dar atât de viu,
atât de iubindu-te, atât de iubește-mă, fofo! sunt,
încât
nimic de-aș face, nimic de-aș respira,
tot am fi.
Se lasă timpul pe un cot,
de un cot e după-amiaza,
hai, cuțu, cuțu, cuțu, hai afară,
hai, tată - damă capturează la f6 - sacrificiu și mat în trei mutări -,
hai eu,
hai!
poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Murdărie de cățel lângă bloc
- Cuțu, cuțu, hai afară,
Că te-apucă burta iară...
Ce-a produs, am luat pe toc
... Și de-atunci am mult noroc!
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (29 martie 2018)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
- diplomație
- Diplomația este arta de a spune "cuțu, cuțu..." până ce apuci să pui mâna pe o piatră.
definiție celebră de Blaise Pascal
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
baby_00: Nimic plus Nimic... egal Nimic. Dar... Nimic minus Nimic? Ca să nu mai vorbim de... Nimic ori Nimic. Sau... Nimic împărțit la Nimic! Niciodată n-am fost bună la Aritmetică... cu atât mai puțin la aritmetica Nimicului! Kirillov avea dreptate: nu sunt decât o babă proastă...
replici din romanul Îngere, vii? de Gheorghe Truță (2010)
Adăugat de Gheorghe Truță
Comentează! | Votează! | Copiază!
De o parte și de alta
distanța asta dintre mine și tine
trecută cu vederea de restul
atât de bine simțită de noi
fără a fi fost măsurată vreodată
nici măcar comparată cu ceva
într-o noapte târzie de anotimp straniu când mucul de lumânare a suplinit lipsa de prezență a lunii și toate mașinile cosmice au oprit în fața liniei ferate.
să fi trecut o veșnicie!
și Dumnezeu era liniștit
nu se îndoia că n-am avea fiecare
pe cineva suficient de aproape
*
eu atât de aproape de viață
tu atât de aproape de opusul ei
eu atât de aproape de moarte
tu atât de aproape de opusul ei
sufletul tău/ meu ca un firicel traversând clandestin să ajungă la mine/ tine
zdruncinătura!
oameni cu priviri novice
spunându-și că timpul nimerise
în șoseaua ciuruită
pe care odată și odată
avea s-o astupe cineva
**
nimic nu ne-ar fi putut apropia mai mult
decât felul acesta subtil de-a te face părtaș vieții
decât felul acela cutremurător de-a mă face părtașă morții
[sau invers... ce mai contează?!]
într-o simbioză aparte
numită iubire
dovadă
floarea de cireș incapabilă
de acte discriminatorii.
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevărata inegalitate
Eu am numai trei parale,
Sunt un cuțu fără rost,
Șeful are pe-ale sale:
Yahturi, vile, nu e prost.
epigramă de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În afară de iarbă, nimic nu crește
În afară de iarbă, nimic nu crește.
Nimic nu atrage privirea, cu excepția unei pietre funerare
și a ceea ce aceasta conține și protejează.
Aici, departe de țărm,
departe de locul unde apa
restituie adesea
metale ruginite, lemne mucegăite,
leșul unui delfin sau al unei țestoase.
Vântul nu suflă cu putere
pentru a ne duce departe, așa cum a promis atunci.
Minutele care trec devin ore,
însă niciodată zile, devin nopți
care niciodată nu acceptă să fie ani,
veacuri în care cineva moare,
iar altcineva, care nu știe asta, scoate-un căscat.
poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vise dorite
E toamnă afară, e toamnă și-n inima mea
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat și nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezești simțurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă și-n ochii mei
Și mi-e dor, atât de dor de vocea-ți blândă,
Căci doar tu tristețea din inimă poți să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi știe să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă și-n sufletul meu
Și mi-e dor, atât de dor de șoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă și-n trupu-mi rece
Și mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristețe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă și-n gândul meu
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ți ating inima și sufletul... azi și mereu,
Sperând să-mi îndeplinești visele dorite...
poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de permeabili
Atât de permeabili,
încât zarea trecea prin gâtlejul nostru.
Atât de încremeniți de frică,
încât ne purtam sufletu-n cârje.
Atât de micșorați,
încât ne târam sub un ceasornic
unde nimic nu arăta ora.
Atât de tăcuți
încât pierdeam obișnuința
celor mai simple cuvinte:
"dragoste", "liliac", "zăpadă", "prietenie".
Atât de singuri.
poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de mult aș vrea
Atât de mult aș vrea să pot visa
Că mi-am găsit un loc în viața ta.
Atât de mult eu mi-aș dori
Cu tine-n brațe, de-aș putea muri!
Atât de mult îmi cere inima
Ochii tăi frumoși să-i pot vedea.
Strălucirea lor dacă se poate
Să-mi lumineze chipul pân'la moarte.
Atât de mult aș vrea să te cuprind...
Să văd iubirea-n taină înflorind,
Iar dragostea din trup, văpăi să nască
Ca un vulcan ce stă să mă topească.
Atât de multă dragoste respiri...
Sub pașii tăi cresc mii de trandafiri,
Iar pletele ce-ți flutură în vânt,
Sunt raze de lumină pe acest pământ.
Atât de mult aș vrea să îmi zâmbești,
În șoaptă să îmi spui că mă iubești,
Când eu sărut căușul mâinii tale
Ce-mi ține ferecată inima în zale.
Atata doar aș cere iubirii efemere
Să rupă legământul draconicei himere,
Căci nu vreau să-mi fie pavăza pustie
Și inima să-mi plece iar în pribegie!
poezie de Gheorghe Deniștean (22 septembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastru
De-aș fi iarnă, ce-aș mai ninge peste trupul tău sedus!
Dar, nu sunt și ninge cerul vinovat, de jos în sus.
De-aș fi mare,-n brațe-albastre, te-aș purta spre mine-n larg,
Dar, în brațe, port doar vise, umbre ce de țărm se sparg.
Și de-aș fi suspin de vară-n asfințit de flori de maci,
Ți-aș fi lacrima-povară, dar nu sunt și-n ierni mă-mbraci.
De sub neaua vieții mele, te adulmec și te chem
Să îmi fii colind albastru, dezlegare de blestem.
De-aș fi toamnă-n strai de frunze ruginii și de gutui,
Ne-am sorbi la prânz și cină și-amândoi am fi sătui;
Eu, licoare aromată, căpșunică-n bob răscopt,
Tu, șampanie aleasă, așteptând să te adopt.
De-aș fi primăvara verde, și tu frunză-nmugurind,
Fir de iarbă ce-ncolțește pe-al iubirii tainic grind,
Aș mai cere înc-o viață, să am timp să te iubesc;
Dar nu sunt nimic din toate și-n nimic nu mă găsesc.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu a trebuit să plâng singur
Doamne,
Îmi amintesc ziua
Când tata mi-a prins mâna în ușă.
Durerea a fost atât de puternică.
Nimic nu a mai existat
În afară de durere.
Apoi
Tata m-a luat în brațe
Și m-a ținut strâns
Și m-a chemat pe nume în șoaptă
Iae
Și iar
Și iar.
Durerea nu înceta,
Dar știam
Că nu sufăr singur.
Doamne, îmi amintesc ziua
Când a murit.
Durerea a fost atât de puternică,
Încât mi-a tăiat orice răsuflare.
Nimic nu mai exista
În afară de durere.
Atunci Tu m-ai luat în brațe
Și m-ai ținut strâns
Și m-ai chemat pe nume în șoaptă
Iar
Și iar
Și iar.
Durerea nu înceta,
Dar știam
Că nu trebuie să plâng singur.
poezie de G. Gant din Vitamine duhovnicești pentru inimile rănite, traducere de Anthony M. Coniaris
Adăugat de L, Iuliana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor
De-aș fi eu cumpănă-n răscruce,
I-aș iscodi pe trecători,
De unde vin și-unde s-or duce,
De au văzut dorul în zori;
De-aș fi troiță în cărare,
Pe babe, pân s-or închina,
Le-aș pune-aceeași întrebare:
Văzut-ați dorul pe-undeva?
De-aș fi eu pod, pe râu, în vale,
I-aș strânge apele ce-i curg,
Să-mi spună albiile-i goale,
Unde e dorul, în amurg,
Iar pe-noptat, ca și o fată,
Aș întreba Luna mereu,
Sub care boltă înstelată
Visează-acuma dorul meu (?);
De-aș fi clopotnița bătrână,
Aș întreba întregul sat,
Din deal, de sus, până la stână,
Cu dorul, ce s-a întâmplat?
Căci
parcă s-a înstrăinat,
În uliță, când rar apare,
E-atât de trist, și-nlăcrimat,
Pe-o filă numai de scrisoare.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineața ești tristă
Îmi spun că încă nu te-ai trezit.
Cuvintele stau în ibricul albastru.
Îți pun două cești.
Ninge de câteva eternități.
Bach curge printre cărămizi.
Am dat zăpada de pe inima ta.
Atât cât am putut.
Sunt treaz iubito.
Prea treaz să nu îmi pese.
Fericirea ta nu-i la mine.
Am cautat-o în fiecare noapte.
După ce ai adormit.
Cu visurile pe pieptul meu.
Nu ți-am spus.
Nici nu o voi face.
Cafeaua are gust de mâine.
Și ieri a avut gust de azi.
Amară.
Ochii tăi au rămas atât de dulci.
Îi amestec în ceașca mea.
Tu nu zici nimic.
Eu nu mai am brațe.
Câteva secunde mucegăite cad.
Chiar pe moșul de mușama.
Ceasul nostru are o gaură.
La fel și inima mea.
Acolo încap o mulțime de oameni.
Când se va umple va exploda.
Ești și tu acolo.
Ai un apartament matrimonial.
Nu am reușit să îl mobilez complet.
Iartă-mă.
Am multe iertări pe care încă nu le cunosc.
Nu le voi lua cu mine atunci.
Niciodată.
Vor rămâne în punga de cafea.
Dimineața vor face parte din trezire.
Trezirea ta.
Uite.
Am încetat să ning.
Dacă aș putea să te sărut m-ai mai iubi?
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corabia
Corabia se scufunda încet noi ziceam
și ce dacă se scufundă corabia și mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi și ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun
dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
rușinați și ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o
dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era rușine
nouă celor care ne-am dat mâinile și
în fiecare dimineață ieșeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur
dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viață de om încă
mai ieșeam unul câte unul și priveam
cerul și măsuram apa și scrâșneam din dinți
și spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...
poezie de Matei Vișniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mă întreba
nimic în seara asta friguroasă
bagă un lemn pe foc
sau ultimul meu volum de poezii
închide televizorul care te minte
și lasă sărutul să ne unească
strânge-mă-n brațe în tăcere
afară ninge grăbit de câteva ore
nu mă întreba nimic în noaptea asta
nu vreau să te mint fără temei
să ascultăm trecerea timpului
și să ne iubim într-o goană nebună
apoi vom bea cuvintele din poezie
nu mă întreba de ce a rămas
coada mea afară după colțul blocului
ochii mei îți împodobesc pomul
și valeții mei urlă la lună
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semn
nu vreau să mă vezi noaptea
nu pot trimite fotografii
am ochii roșii, un blitz defect
și câteva dâre de lumină pe inimă
mă gândesc să nu-ți mai trimit niciodată fotografii
sunt prea încărcate de melancolie
m-am săturat să-mi plimb tristețea pe sticlă
urăsc reflectoarele, picturile și pictorii, pe tata
da, îl urăsc, pe bunul meu tată
îl urăsc
nu-l mai urăsc
bat câmpii și devin alta
urăsc-iubesc
iubesc-urăsc
cu pumnii strânși, sper că
nu voi mai scrie niciodată poezie.
uită-te la mine, dragul meu
fotografiile și poeziile mele stau pe ape
eu merg înainte și n-am chef de nimic
las ușile deschise, nu mi-e frică de nimeni
vreau să-mi pui întotdeauna întrebări simple
acum vreau să dorm
fără nici o întrebare, nici o fotografie, nici o poezie
vreau să mă ascund în așternuturi
nu ți-am spus, știu să-mi fac cruce cu limba
tot tata m-a învățat
dar mi-e frig, țin mâinile împreunate
mă rog să nu-mi vadă niciodată fotografiile, răspunsurile, poeziile
să nu vadă decât atât
aș putea să fiu o soție bună
amanta perfectă
aș putea să fiu copil, o altă mamă
aș putea să fiu a ta în fiecare noapte
aș putea să nu mai scriu nimic
acum
și cu toate astea
de mâine, n-o să-i mai spun nimic mamei
am s-o îmbrățișez cu toată dragostea
fără să știu de ce în fiecare noapte
o doare atât de tare
Dumnezeul meu
poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neprevăzutul
Erai atât de al meu încât,
nimic nu mi te-ar fi putut răpi!
Ar fi fost ca si cum,
mi s-ar fi tăiat o mână.
Erai atât de al meu încât,
nimeni nu-mi putea scoate
ochiul pereche,
tăia piciorul drept sau tăia o ureche!
Și totuși nimicul, un nimeni, timp nebun
mi te-a smuls din piept
căci te ascunsesem în inimă!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Naufragii sufletești
Atât ești de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic
Sau poate doar o mare de suspine
În care mă scufund câte un pic
Suntem două catarge depărtate
Două corăbii ce au eșuat
Pe două mări atât de-nvolburate
Cu echipaje ce s-au înecat
Dar noi încă ascundem naufragiul
Precum doi căpitani debusolați
Ce evităm mereu eșafodajul
Din care am ieși decapitați
Stăm unul lângă altul fără vrere
Secați și de iubire și de tot
Sleiți de tot ce inima mai cere
Tu nu mai simți că vrei, eu nu mai pot,
Tot așteptăm, dar așteptarea doare,
Și timpul se tot scurge nemilos
Iar noi tăcuți nu ne-amintim, de oare,
Am și trăit vreodat' ceva frumos
Resimt adânc cum inima îți pleacă
Spre undeva-ul unde eu nu sunt
Am încetat demult s-aștept să-ți treacă
Și azi iubirea e doar vorbă-n vânt
poezie de Adi Conțu (17 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Naufragii sufletești
Atât ești de departe lângă mine
Încât în ochii tăi nu văd nimic,
Sau poate doar o mare de suspine,
În care mă scufund câte un pic.
Suntem două catarge depărtate,
Două corăbii ce au eșuat,
Pe două mări atât de-nvolburate,
Cu echipaje ce s-au înecat.
Dar noi, încă ascundem naufragiul,
Precum doi căpitani debusolați,
Ce evităm mereu eșafodajul,
Din care am ieși decapitați.
Stăm unul lângă altul, fără vrere,
Secați și de iubire și de tot,
Sleiți de tot ce inima mai cere,
Tu nu mai simți că vrei, eu nu mai pot.
Tot așteptăm, dar așteptarea doare
Și timpul se tot scurge nemilos,
Iar noi tăcuți, nu ne-amintim de oare,
Am și trăit, vreodat', ceva frumos.
Resimt adânc, cum inima îți pleacă,
Spre undeva-ul unde eu nu sunt,
Am încetat demult s-aștept să-ți treacă
Și azi iubirea, e doar vorbă-n vânt.
poezie de Adi Conțu din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și a fost seară și a fost dimineață
[ziua a treia]
să-mi intre bine în cap.
niciodată nu suntem acolo când avem cea mai mare nevoie unii de alții
și asta ne face oameni.
și asta ne face să spunem că dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea sa.
în rest nimic nou sub acest soare regurgitat.
cele mai frumoase zile sunt cele în care decupez îngeri noi aduși din polonia.
apoi le modific aripile și le dau o umbră discretă.
sau zilele în care sunt pompierul sam la un examen de definitivat.
educatorul întreabă ce face un pompier copiii de la grupa albinuțe răspund în cor salvează pisici.
eu mă minunez cât de greu e furtunul și lancea inspectorii cred că sunt adevărat pompier.
altfel nimic nou de spus.
ai avut vreodată o durere care te-a ținut zile întregi săptămâni și te-ai obișnuit cu ea într-atât încât ai crezut c-o vei duce pe picioare tot restul vieții iar într-o zi te-ai trezit că nu mai simți nimic?
cam așa e cu oamenii. ei sunt o durere cu care te-ai obișnuit într-atât încât crezi c-o vei duce pe picioare tot restul vieții. și într-o zi te trezești mai singur ca o piramidă mayașă în jungla din guatemala.
poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!