Despre încăpățânare
Femeia aceea care m-a rugat să fim împreună
dar n-am iubit-o nicicând, de fapt am ignorat-o
ca pe un Cernobâl domestic și infect,
căci temându-mă că depresia m-ar fi iradiat letal,
eu întotdeauna m-am ferit să intru în vorbă cu ea.
Calea pe care profesorul acela serios m-a îndemnat
dar pe care nu am mers niciodată, evitând-o,
ca pe-un tir cu frânele rupte ce se duce-n prăpastie,
deși, lui, în expertiza lui princiară
i se părea predestinată mie.
Povața pe care înteleptul acela mi-a dat-o
dar pe care am uitat-o imediat
de parca ar fi fost un aisberg
trântit obscen în Deșertul Kalahari...
Și ca într-un somn de moarte
eu nu mi-am mai adus aminte nicicând de aceasta,
deși el, în bunătatea lui, chibzuise îndelung
și se rugase pentru mine.
Toate, poate, au fost predestinate de tine, Doamne
să fie nerealizate, neînțelese sau neglijate de mine.
Este nerecunoștiința, ratarea, neascultarea sau uitarea
cea mai rea dintre toate?
Vezi, mie mi-a fost frică să rup un trandafir,
deși uneori mi se părea
că unii din ei mă îndemnau dinadins să-i rup.
Dar eu, în dobitocia mea primordială am crezut
că trebuie să-i cultiv la nesfârșit, nu să-i rup,
ori cel puțin nu când ei au decis deja pentru mine.
De aceea, eu am fugit întotdeauna de femeia care
decisese deja că trebuie să fim împreună.
Am ignorat calea pentru care
toți ajunseseră deja la concluzia că este cel mai bine.
Am ignorat sfatul pe care toți
deciseseră deja că este cel mai bun.
Dar în rătăcirea mea nesfârșită
continui neîntrerupt să cultiv
școlile, femeile și bisericile
dragostea, făptuiala si sfatul.
Scuipat de ridicoli și îndepărtați dragoni,
stau sub cariatide sorbind opaluri cu neuroni,
ținându-mi timona uitată, regal, continuând să păstrez
fețe, lanțuri, șoapte din al lumilor spectacol și crez.
poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre superlative
- poezii despre sfaturi
- poezii despre femei
- poezii despre încăpățânare
- poezii despre școală
- poezii despre trandafiri
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Plângerile lui Ieremia
Eu sunt acela ce-a văzut
Durerea, ca și suferința
Când cu nuiaua mi-a bătut
Și cu urgia Lui ființa.
În întuneric m-a mânat,
M-a dus departe de lumină
Doar împotriva mea a stat
Și numai eu am fost de vină...
Întreaga noapte-ntreaga zi
M-a tot ținut sub apăsare
Să nu mai pot nădăjdui
Că voi scăpa din închisoare.
În lanțuri m-a legat apoi
Să-mi ardă carnea de durere
Să gem plângând cu ochii goi
Și ajutor să nu pot cere.
M-a-nchis în spaimă și în frig,
Un zid a pus să mă-nconjoare
Și ca să nu mai pot să strig
M-a rătăcit și pe cărare.
Degeaba-aș încerca să-I spun
Că rugăciunea n-o primește
Și Dumnezeul meu cel bun
E ca un leu ce mă pândește.
Pa vârf de munți m-a prigonit
Și-a-nfipt săgețile în mine
M-a pustiit, m-a nimicit,
M-a dat cu totul de rușine.
Cu pietre dinții mi-a sfărmat
O, Doamne, pacea, fericirea,
Pe toate Tu mi le-ai luat
Și mi-ai desăvârșit pieirea.
Dar totuși bunătatea Ta
Nu s-a sfârșit, nu-i dusă încă
Că Tu ești, Doamne, partea mea
De moștenire și o stâncă.
De adăpost când nu mai pot
Și însetat vin și n-am apă
Când mort mă vad și mă socot
Tot Tu ești Cel care mă scapă...
poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre durere
- poezii despre întuneric
- poezii despre vinovăție
- poezii despre suferință
- poezii despre stânci
- poezii despre spaimă
- poezii despre sfârșit
- poezii despre rușine
George Gray
Am contemplat de multe ori
Marmura care a a fost sculptată pentru mine
Un velier cu pânzele strânse acostat într-un port.
Într-adevăr, el nu reprezenta destinația,
Ci viața mea;
Pentru ca mi-a fost oferită dragostea și eu am ezitat gândind la deziluzie;
Tristețea a bătut la ușa mea, dar mie mi-a fost teamă;
Ambiția m-a chemat, dar n-am îndrăznit să arunc zarurile,
Deși în tot acest răstimp doream ca viața mea să aibă un sens.
Acum știu că noi trebuie să ridicăm, desfășurând, velele
Și să ne prindem în vânturile destinului
Spre oriunde acestea ar conduce nava.
A căuta un înțeles în viața cuiva poate sfârși în nebunie,
Dar viața fără sens este tortura
Neliniștii și a dorinței fără contur
Este nava tânjind către mare și totuși temătoare.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre frică, poezii despre dorințe, poezii despre zaruri, poezii despre vânt, poezii despre viață, poezii despre tristețe, poezii despre sculptură, poezii despre nebunie sau poezii despre iubire
Pâinea Vieții-Eu sunt
Ioan 6: 31-40
Din cer nu Moise pâinea v-a dat
Ci Tatăl Meu vă dă adevărata Pâine
Ca voi să aveți un duh curat
Și ființa voastră în slujba Lui ca să rămâie
Pâinea Lui Dumnezeu este cea care se coboară
Din cer și lumii viață-i dăruiește
Făcându-i calea mai ușoară
Căci Dumnezeu pe oameni îi iubește
Și atunci evreii Domnului i-au cerut
Dă-ne Doamne această Pâine-ntodeauna
Căci vrem ca Tatăl să ne fie scut
Cât soarele va fi pe cer și luna
Eu sunt Pâinea Vieții Domnul le-a vorbit
Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Și cine crede în Mine veșnic părăsit
El nu poate ca să fie căci viața-i este dată
Dar iată voi nu credeți deși azi m-ați văzut
Și cu urechile voastre Cuvântu-ați ascultat
Pe cine Tatăl azi mi-l dă eu îi voi fi scut
Și cel ce vine la Mine afară nu va fi dat
Căci Eu m-am pogorât pentru voi din cer
Nu ca să fac doar voia Mea
Ci voia Celui ce m-a trimis pentru cei ce pier
Prin credința în Mine ei să primească mântuirea
Și voia Celui ce m-a trimis este să nu pierd nimic
Ci să-i înviez pe toți în ziua da apoi
Veniți de aceea azi la Mine Eu vă zic
Ca să trăiți o viață nouă să fiți cu toții oameni noi
Căci voia Tatălui Meu din cer este ca oricine
Pe Fiul aici îl vede și din inimă se-ncrede
În a Lui Ființă chiar să primească-n veșnicie
Ca un dar viața-n sine care pururi nu se pierde
O veniți dar la izvoare apă vie voi să beți
Să mâncați din Pâinea Vieții Tatăl Sfânt ca să vă fie
Și sprijin și adăpost pururi fii să-i rămâneți
El Însuși ca să vă dea pentru veci din Pâinea Vie
18-01-2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre pâine, poezii despre vorbire, poezii despre urechi, poezii despre timp, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre prezent
John Beckwith: Claire! Poți să îmi acorzi câteva momente? Tot ce am vrut a fost un moment pentru noi amândoi în care să pot să îți dau explicații. Dar nu am avut niciodată această șansă. Poate că nu o merit, dar încep. De când mă știu, singura mea ocupație a fost să merg neinvitat la nunți. Mergeam la nunți neinvitat ca să întâlnesc fete. Treaba mergea. Am întâlnit o grămadă de fete. A fost o atitudine puerilă.
Claire Cleary: Și patetică.
John Beckwith: Da. Probabil că acesta este cuvântul care descrie cel mai bine atitudinea mea. Dar știi ce? M-a și ajutat să te întâlnesc pe tine, prin urmare, nu regret întru totul. Îți amintești persoana pe care ai cunoscut-o acasă la părinții tăi? Acela sunt eu cu adevărat. Numele meu nu este acela. Apropo, mă numesc John Beckwith. Și nici nu mă ocup cu ce ți-am spus atunci. Dar ce am simțit; glumele, râsetele prostești, acelea mă reprezintă. M-am schimbat. Mi-am dat seama de ceva. Am fost la o înmormântare mai devreme fără să fi fost invitat.
Jeremy Grey (șoptind): Oh, Dumnezeule!
John Beckwith: Nu a fost ideea mea. Practic, am fost forțat să o fac. (Adresându-se lui Jeremy.) Am fost cu Chazz, despre care ai uitat să menționezi că este nebun de-a binelea. Poate fi considerat și un geniu pentru că chiar funcționează, se ocupă de curățenie și...
Claire Cleary: John!
John Beckwith: Îmi pare rău! Totuși, am văzut o văduva care era distrusă. Tocmai îl pierduse pe cel pe care îl iubea cel mai mult pe această lume și mi-am dat seama că toți ajungem să îi pierdem pe cei dragi. Așa se întâmplă de obicei, dar nu și cu mine. Nu acum. Pentru că cea pe care o iubesc cel mai mult stă aici în fața mea. Și nu sunt pregătit să te pierd. Claire, nu îți cer să te măriți cu mine, îți cer doar să nu te măriți cu el și poate să faci o plimbare, să ne acordăm o șansă.
replici din filmul artistic Spărgătorii de nunți
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre văduvie, citate despre umor, citate despre schimbare, citate despre râs, citate despre plimbare, citate despre nuntă, citate despre nebunie, citate despre moarte sau citate despre iubire
Rânduiala lui Dumnezeu...
De câteva zile cobor în
mine
doar seara
și caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...
și ce trist...
uneori nu mănânc
nu beau și nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
știu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihnește tata
plictisit și el de-atâta așteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă și ea cu nu prea mult timp
înainte de paști
mi- e greu să-l învinovățesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puțin în fiecare zi...
știu că așa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?
poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învinovățire, poezii despre zile, poezii despre tată sau poezii despre seară
Lucas: Hansel i-a spus lui Gretel: hai să aruncăm firimiturile astea pe jos, ca să găsim drumul spre casă. Pentru că ar fi cel mai îngrozitor lucru să ne rătăcim. Anul ăsta m-am rătăcit.
Nathan: Ești ghinionist dacă te rătăcești într-o călătorie. Dar să-ți pierzi motivul pentru care ai plecat la drum... e ceva cu mult mai crud.
Peyton: Călătoria mea a ținut opt luni. Uneori am călătorit singură. Alteori alții au fost cei care au stat la volan în locul meu... și au plecat cu inima mea. Dar când am ajuns la destinație, nu am fost eu cea care a ajuns. Nu am fost eu deloc.
Brooke: Odată ce te rătăcești, ai două variante: fie găsești persoana care erai, fie o pierzi pe vecie.
Mouth: Pentru că uneori trebuie să ieși din cel care ai fost și să-ți amintești de cel care ai fost destinat să devii. Persoana care ai vrut să fii. Persoana care ești.
replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre inimă, citate despre ghinion sau citate despre devenire
Pe pământ avem de toate
Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele
Dar în Cer avem un Frate
Dincolo de stele.
El e calea, Adevărul!
El dă pace bucurie!
El a dat morților viață
Și mi-a dat și mie.
N-am știut că am un frate
Ce-a-ndurat crucea cumplită
Și ne-a dat, prin a Lui moarte,
Viață nesfârșită.
El e calea Adevărul,
Viața pentru toți împarte
Cine calcă pe-a Lui urme,
Nu mai are moarte.
Mi-a vorbit cu vocea-I blândă
"Dacă vrei să-ți fie bine,
Poartă-ți și tu a ta cruce!
Vino după Mine!"
cântec din Cântece creștine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre cruce, poezii despre stele, poezii despre pace, poezii despre bucurie sau poezii despre adevăr
Femeia cod
nu-mi pasă
chiar nu-mi pasă cât durează o amintire
nu-mi pasă nici cât durează o rază
lumina ei se descompune în urmele de
deasupra lutului dar asta
e o altă poveste
în care alerg spre nicăieri
mă opresc doar atât cât
să-l rog pe Dumnezeu
să-mi asculte inima
în urmă rămâi doar tu femeia - cod
colțul tău e un univers parțial întunecat
iar lumea o arteră pe care se circulă în paralel
ca într-un oraș aglomerat...
nu mi-am dorit niciodată atâtea lucruri
într-un singur loc în care
nu ne-am fi putut îmbrățișa
ca doi oameni
chiar dacă aș fi murit de două ori aș fi ales
calea înspre tine deși nici nu știu
cât contează o moarte
sau poate
aș fi fost mai frumos și mai bogat
cu un Dumnezeu dar la ce bun dacă
Dumnezeu m-ar fi creat
din moartea altuia
știu că nu mai sunt cel ce am fost
sunt doar o metaforă care îmbracă o stare
iar identitatea mea e un drum imaginar
semnalizat intermitent
oricum nu mai contează...
tu ești femeia - cod
deși dormi cu fiecare în pat
nu țipi nu urăști și nici nu iubești
ci doar mergi pe o linie continuă
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre oraș, poezii despre metafore sau poezii despre lut
O îmbrăcăminte foarte specială
Mama deja nu mai este,
mama a plecat într-un nor alb, cu un porumbel alb.
Ultima zi înainte de a se duce
s-a trezit fără durerea pe care o avea în fiecare dimineață,
în ziua aceea nu a mai plâns,
ne-am jucat și am râs împreună toată dimineața.
Mama a plecat acum treisprezece ani,
dar eu mereu o aștept,
pentru că ea vine în fiecare noapte,
se apucă să tricoteze și vorbește cu mine despre tata și depre cer,
ca atunci când nu plângea de durere.
Mama mi-a spus că deja nu mai plânge,
dar este o minciună, eu îmi fac totdeauna somnul
și ea plânge înainte de a pleca din nou,
să nu-i spuneți ce v-am povestit.
Iar eu plâng când ea pleacă,
pentru că nu o mai văd în salon,
deja nu mai citește biblia
pentru că vorbește cu Dumnezeu, mereu îmi vorbește de Dumnezeu.
Eu încă nu pot să merg la Dumnezeu,
Mă rog în fiecare seară,
dar mama spune că trebuie să aștept ca el să mă cheme,
că atunci când va termina de tricotat o îmbrăcăminte specială, trebuie să o facă
Dumnezeu o va trimite după mine
și vom merge împreună pentru a ne juca din nou,
și asta va fi pentru totdeauna.
poezie de Josue Trejos Campos din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre jocuri, poezii despre dimineață sau poezii despre vestimentație
Lucrul de care mi-a fost frică cel mai tare a fost ca, la un moment dat, când va veni, firește, timpul ca eu să nu mai fiu, fiul meu să nu aibă un gol, o suferință din cauza asta. Atunci am vrut să ne iubim ca aricii. Știm să păstram o anumită distanță. Să nu fie dependent de mine. Deși mi-ar fi plăcut foarte mult să spună "măi tată, eu nu pot fără tine". În egoismul părintesc asta funcționează de foarte multe ori! Pentru răul copilului, și nu spre binele lui. De aceea mi-a reușit acest lucru. Să fie el însuși. Costă teribil! Dar n-are importanță. Sunt foarte bucuros că avem o relație prietenească.
Mircea Albulescu în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tată, citate despre suferință, citate despre prietenie, citate despre frică, citate despre copilărie, citate despre bucurie sau citate despre bine și rău
Horă în duminică
Ca și cum nu ți-aș mai spune nimic iau în schimb în mână
cana de apă și o scufund adânc adânc acolo unde începe apa șovăitoare să se limpezească
din ce în ce mai tare
s-ar deschide peste ea baba nopții ar curăți-o cu o rază de lună care alunecă peste;
Îți par pesemne mai frumoasă așa... cu amândoi umerii dezgoliți
cu o cămașă
care să mă acopere trăiesc în cămașa aceea care îmi cântă pe spate
nu îmi trebuiește nimic peste umeri
îmi aduc aminte de tata cum îmi trimitea de ziua mea floarea cea mai roșie
apoi se gândea dacă picioarele mele ar încăpea deja în conduri
cum și mama purta.
Îmi port mersul meu cum și mama purta.
Mergeam deunăzi la biserică clopotarul lipsea pesemne și clopotarii își țin femeile
în brațe și în tot felul de cămeși. Pesemne clopotarii
care iubesc nu mor niciodată.
L-am văzut venind înspre mine ca un chip drept și bălai de pe peretele cu sfinți
cu un strop de apă sfințită pe pleoapă, părul lui galben și prelins la ureche lucea în soarele de duminică
treisprezece ani o singură bătaie de palme îmi părea ca un sfânt căprior cu ochii din cei mai neprihăniți
mi-a părut că doar pentru mine a bătut băiatul din palme
că pentru mine au sunat clopoțeii de la gleznele lui
i-am spus
tu ești moartea el mi-a spus da eu sunt moartea sunt
însă cea mai frumoasă din toate
am glas de copil
probabil tu ai avut odată o fiică dar nu ți s-a născut nu ți s-a născut nu ți s-a născut
glumești nu glumesc
femeia are copii cât pântecul ei cât femeia e para are copii cât pântecul ei
și i-am zis atunci sună din clopote și el a bătut din nou din palme și din picioarele lungi
auzeam clopoțeii de la picioarele lui dar mai voiam să trăiesc
nu pot muri la treizeci de ani
mai voiam să trăiesc
mi-a zis nu ai fost niciodată căsătorită ești femeie pentru tine sunt clopoțeii aceștia
iar eu doar două glezne să am
în cer femeile tinere sunt mirese cu moartea
eu doar două glezne să am
și a bătut din nou din picioare
mi-am adus aminte de Munch de strigătul acela și mi s-a făcut frică.
Am auzit din nou clopotul în duminica aceasta
dar nu l-am ascultat
cling cling
sună o stea prea frumos
pesemne Iisus în cer este prunc pentru El să plâng eu dacă nu o să Îl găsesc cuminte în iesle.
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre picioare sau poezii despre glezne
Nu-mi mai este niciodată frică
De frica cea cumplită a morții, mi-am construit și eu o casă
Și acum, această casă este beatitudinea oceanică și nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat și eu o haină
Și acest veșmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăția
Și glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăție fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Și acum hrana îmi este meditația yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic și veșnic îmbătător al adevăratei cunoașteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica dușmanului, mi-am căutat și eu mereu un tovarăș
Și până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic și etern al betitudinii divine care nu se sfârșește niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un dușman.
Din cauza fricii de a nu greși, am căutat și eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Și acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic și mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greșeală.
Pentru că sunt deja un înțelept în care se oglindește fără încetare întreaga măreție ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoașterii supreme; și peste tot acolo unde merg
Sunt veșnic fericit și pe deplin liber.
poezie celebră de Milarepa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, poezii despre dușmănie, poezii despre bogăție, poezii despre înțelepciune sau poezii despre sărăcie
Așa cum l-ai înțeles mata, l-am înțeles toți. Nu vorbesc numai de mine. Mă gândesc la ai mei. Niciodată, dar absolut niciodată, nu i s-a făcut nici cea mai vagă aluzie la vreo datorie pe care ar fi avut-o față de mine. Nu vezi mata că nu și-a aranjat "oficial" nici interesele lui? S-a mulțumit să-mi spuie mie ce trebuie să fac, ca să fiu pe urmă întrebată de ai lui: "Ai ceva scris la mână? Dacă nu, cine-o să te creadă?" M-au crezut toți, afară de ai lui. Dar, ei aveau drepturi, pe care mi le-au aruncat în obraz mie, și i le-a aruncat în obraz lui, când nu mai era.
Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire, citate despre superlative sau citate despre mulțumire
Nu mă gândesc la nimic. Da, măi. Simt totul de trăsnește!
o să fii pe deplin fericit
mi-a spus viața
dar prima dată o să-ți rup oasele
ca sā devii puternic
pe urmă inima să simți
toți dumnezeii
dement de vii ai iubirii
sentimentele vin sau sunt
acolo mereu
numai oamenii pleacă și sunt
mereu prea departe de tine
doar oamenii tac cu obstinație
chiar din ambiție
așa
ca să îți minimalizeze apropierea
iată motivul pentru care se vine
se simte
da se simte
și nu se mai pleacă niciodată
tot ce pleacă nu pleacă din iubire
tot ce tace nu tace din inimă
de fapt dezertează silențios
în utilitarisme nenoricite
da omule te-am învățat
să gândești ca mine
te-am simțit că simți ca mine
dar niciodată n-o să-ți dea
nimeni puterea și bucuria
să iubești ca mine
pentru că
mie viața mi-a rupt oasele
mie mi-a sfâșiat inima
și eu sunt ultimul
din specia mea
de mattador dement iubit
de cel mai animalic dumnezeu
poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre învățătură, poezii despre tăcere sau poezii despre fericire
Trec printr-o perioadă foarte grea din viața mea. Nu intru acum în detalii, îți spun doar că m-am decis să mă căsătoresc. E inevitabil. Trebuie s-o fac, nu doar pentru mine, dar și pentru tine, Modest, și pentru toți cei pe care-i iubesc. Cred că pentru amândoi, orientările noastre (sexuale) sunt cele mai mari și mai irecuperabile obstacole către fericire, dar trebuie să luptăm împortiva naturii cu toate forțele noastre. În ce mă privește, voi face tot posibilul să mă căsătoresc anul ăsta, și, dacă-mi lipsește curajul necesar, îmi voi abandona, oricum, obiceiurile pentru totdeauna. Desigur, îți dai seama cât de dureros este pentru mine să știu că oamenii simt milă pentru mine și mă iartă, pe câtă vreme eu nu mă simt vinovat de nimic. Cât e de stânjenitor că uneori celor care mă iubesc le e jenă cu mine. Pe scurt, mă gândesc să mă căsătoresc sau, oricum, să am o relație publică cu o femeie, ca să închid gurile tuturor creaturilor ale căror opinii nu înseamnă nimic pentru mine dar care sunt de natură să-i stânjeneasscă pe cei care sunt în anturajul meu.
Piotr Ilici Ceaikovski în scrisoare adresată fratelui său, Modest
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre natură, citate despre vinovăție, citate despre viață, citate despre sex, citate despre obstacole sau citate despre modestie
Rămân cum am fost
Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în același trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
și de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.
Nu înțeleg minunea care mi-a deschis ochii minții
și mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe fața celor ce mă însoțesc spre mântuire,
vă înțeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniștit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.
Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutățile lumii,
rămân cum am fost.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre răutate, poezii despre respect sau poezii despre rai
Arthur Abott: Știi la ce m-am gândit toată noaptea?
Iris: La ce? De ce te deranjez eu cu atâtea întrebări?
Arthur Abott: Mă întrebam de ce o fată atât de frumoasă ca tine trebuie să se mute în casa unor străini chiar în timpul vacanței lor de Crăciun și, pe deasupra, să-și petreacă noaptea de sâmbătă cu un ratat ca mine?
Iris: Am vrut să fug de toți oamenii pe care îi văd mereu! Ei, nu chiar de toți... de o singură persoană. Am vrut să fug de... un tip.
(ea oftează)
Iris: De un fost iubit care tocmai s-a logodit și a uitat să-mi spună și mie.
Arthur Abbott: Așadar, e un ticălos?
Iris: De fapt... chiar este... un mare ticălos. De unde ai știut?
Arthur Abbott: Te-a lăsat să-i scapi. Nu e chiar așa de greu de dedus. Iris, în filme există eroinele principale, dar există și cel mai bun prieten. Din câte îmi dau seama, tu ești o eroină principală, dar dintr-un oarecare motiv te comporți precum cel mai bun prieten.
Iris: Câtă dreptate ai. Ar trebui să fii eroina principală în propria ta viață, pentru numele lui Dumnezeu! Arthur, de trei ani merg la psiholog, dar nu mi-a explicat niciodată ceva atât de clar. A fost genial. Foarte direct, dar genial.
replici din filmul artistic Vacanța, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vacanță, citate despre religie, citate despre psihologie, citate despre noapte sau citate despre logodnă
Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.
replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli și pentru toți credincioșii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre creștinism, citate despre adevăr, citate despre cuvinte, citate despre Iisus Hristos, citate despre sfinți, citate despre sfințenie, citate despre perfecțiune sau citate despre cunoaștere
Pacey: Trebuie să-i spunem, Jo, trebuie, trebuie să-i spunem cât mai curând. Cu cât așteptăm mai mult, cu atât va fi mai greu.
Joey: Știu. Am încercat, am încercat de nenumărate ori.
Pacey: De fiecare dată când îl văd mă simt de parcă...
Joey: Nu e nevoie să te deranjezi să continui. Nu are rost. Nu e tocmai cel mai ușor lucru pe care a trebuit să-l fac vreodată. Să-i spun lui Dawson că, în timp ce nu era atent, eu am manifestat această atracție gravitațională ciudată pentru prietenul lui cel mai bun și nu pot să nu mă gândesc la el sau să nu îmi doresc să fiu lângă el sau să nu-l sărut tot timpul. (Se sărută)
Pacey: O s-o fac eu.
Joey: Ce?
Pacey: O să-i spun eu.
Joey: Nu, nu te pot lăsa să faci asta. E responsabilitatea mea.
Pacey: Jo, nu este responsabilitatea ta. Eu sunt cel care a început asta. Eu sunt cel care te-a adus în situația asta și sincer singurul mod prin care îmi pot salva prietenia cu Dawson este să fiu sincer cu el. Deci eu trebuie să fac asta. Am nevoie de o zi. O singură zi.
Joey: O zi.
Pacey: Da, o zi.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărut, citate despre început, citate despre sinceritate, citate despre responsabilitate, citate despre gravitație, citate despre dorințe sau citate despre atracție
Omul trăiește în toate lumile, dar fiecare dintre ele are un mod specific de manifestare. Aceasta înseamnă că înainte de toate el este influențat de lumea cea mai apropiată, cu care se află în contact cel mai deplin. Lumile mai îndepărtate influențează de asemenea omul, fie direct, fie indirect, trecând prin lumile intermediare, dar acțiunea lor este diminuată direct proporțional cu depărtarea lor sau diferențierea lor față de om. Influența lumii imediat următoare, cea a lumii stelelor, este deja evidentă în viața omului - deși "știința", desigur, nu este capabilă să identifice și să controleze aceste influențe.
P.D. Ouspensky în Fragment dintr-o învățătură necunoscută (23 noiembrie 2016)
Adăugat de Tibi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre știință sau citate despre stele