Notaţiile ceasornicarului pe marginea desenelor geometrice

Ca urmare Eva e construită imperfect sau dual,
Iar lui Adam îi lipseşte o coastă,
Adică un pământ mioritic cu dealuri şi văi
Cum e de fapt şi femeia şi tot Pământul mare,
fiindcă asemenea Tatălui nu poate fi făptură sau suflare de femeie
Iar asemenea Fiului nu poate fi Spiritul
Care pe toţi şi toate ne ţine într-un mănunchi de raze
Pe un soare numit pământ
Când rece, când caldă ne e inima
Când aproape, când departe ne sunt ochii
Orbi în faţa luminii, credem că zarea noastră
Este o noapte luminată de scânteia oamenilor,
Mic ne este gândul, mică ne e iubirea,
Iar făptuirea noastră şi ea mică pare
Precum ceasornicul cel mai mic,
Păpădie într-o răsuflare...

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia rămâne femeie

Femeia e un simbol a iubirii.
Toţi ştiu, dar mulţi nu aşa gândesc.
Ea este Eva cea pierdută în amintiri,
Care a fost la începutul neamului omenesc.

Femeia de mică e femeie.
Femeia e femeie când devine mamă,
Femeia rămâne tot femeie
Când e bătrână şi plânge în năframă.

Ne este dor de ea când suntem mici,
Ne este dor de ea când creştem mari.
Dar când suntem bătrâni şi bolnavi,
Plângem din nou după ea ca nişte sugari.

Căci ea este steaua care a răsărit
Pe cerul vieţii noastre.
E ca floarea care a înflorit
Sub bolţile albastre.

poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul iubire este folosit greşit. Pentru mine, iubirea adevărată este echilvalentul spiritului din noi. Atunci când descoperim iubirea adevărată, nu facem decât să descoperim rezervorul uriaş de iubire şi lumină din noi. Majoritatea oamenilor, însă, numesc iubire atracţia dintre un bărbat şi o femeie care, deşi este o etapă importantă în viaţa noastră sau o sursă de satisfacţie, este foarte departe de a fi iubire. Există pasaje în cultura omenirii care descriu iubirea spirituală, iar oamenii cred că aceasta trebuie reprodusă în relaţii de cuplu, ceea ce este o sursă mare de nefericire. Ceea ce accentuează nefericirea oamenilor este că ei aşteaptă această iubire spirituală de la alţi oameni, parteneri de cuplu sau membri ai familiei şi nu înţeleg că nu o vor primi niciodată decât în doze mici pentru că nimeni nu este dator să îţi dea iubirea lui. Ţi-o dă dacă are dispoziţia necesară. Iubirea nu e doar o persoană, iubirea e pentru tot ce e viu. Tu eşti responsabil de iubirea ta, adică de spiritul din tine. Fiecare cu spiritul şi iubirea lui. Da poţi într-o relaţie să îţi reverşi această iubire spirituală şi necondiţionată asupra partenerului, dar asta se va întâmpla când vrei tu, nu când vrea partenerul.

Pera Novacovici în Cartea Alfa, Vol. III - Mentor şi Discipol
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsadul

Luminiţă-n miez de ghindă,
Un luceafăr te colindă
Să-ţi şoptească, pe-nserat,
Ce eşti tu cu-adevărat.

Să visezi că creşti mai mare,
Din sămânţă către soare.
Iar sub coaja ta, în noapte,
Foc va arde mai departe.

Vine iarna peste moară,
Luna pe pământ coboară
Şi te vede copiliţă,
Cu căpşor de luminiţă.

Tu, răsad, ieşi azi în lume,
Omul îţi va da un nume.
Iar pe cer o stea clipeşte
Frunzuliţa când îţi creşte.

poezie pentru copii de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta femeie

De ziua ta femeie

O fiinţă a fost creată
Dintr-o coastă a lui Adam
Asta, ar fi o variantă
Este vorba de madam.

Fermecată e femeia
Ea este cea mai iubită
Are lacătul şi cheia
De bărbat e cucerită.

Femeia este perfectă
Hărăzită de natură
Toată lumea o respectă
Ziua ei cu drag sosiră.

E iubită de bărbaţi
De copii şi de nepoţi
Noi de ea suntem legaţi
De la inimă n-o scoţi.

Femeia este suavă
Minunată şi plăcută
Este o fire mai firavă
Toţi bărbaţii o salută.

Femeia este o zână
Cam cu greu o cucereşti
Îţi poate pune şi frână
Şi nu poţi s-o păcăleşti.

Femeia este mamă
Dar şi-o iubită bună
La toate se înhamă
E veşnic oportună.

Este o floare permanentă
Cu miros provocator
Eroină eminentă
Dă viaţa şi altor flori.

O fiinţă mai iubită
Nu este pe acest pământ
Respectată, preţuită
Cu ea facem legământ.

Campioană e femeia
Străluceşte ca un soare
Este cea ce dă scânteia
Îi trimit în dar o floare.

La mulţi ani! Femeie bună
Tolerantă, răbdătoare
Ducem viaţa împreună
Eşti fiinţă protectoare.

01.03.2021
Angelin Leru

poezie de Angelin Leru din compoziţie proprie (8 martie 2021)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta femeie

De ziua ta femeie

O fiinţă a fost creată
Dintr-o coastă a lui Adam
Asta ar fi, o variantă
Este vorba de madam.

Fermecată e femeia
Ea este cea mai iubită
Are lacătul şi cheia
De bărbat e cucerită.

Femeia este perfectă
Hărăzită de natură
Toată lumea o respectă
Ziua ei cu drag sosiră.

E iubită de bărbaţi
De copii şi de nepoţi
Noi de ea suntem legaţi
De la inimă n-o scoţi.

Femeia este suavă
Minunată şi plăcută
Este o fire mai firavă
Toţi bărbaţii o salută.

Femeia este o zână
Cam cu greu o cucereşti
Îţi poate pune şi frână
Şi nu poţi s-o păcăleşti.

Femeia este mamă
Dar şi-o iubită bună
La toate se înhamă
E veşnic oportună.

Este o floare permanentă
Cu miros provocator
Eroină eminentă
Dă viaţa şi altor flori.

O fiinţă mai iubită
Nu este pe acest pământ
Respectată, preţuită
Cu ea facem legământ.

Campioană e femeia
Străluceşte ca un soare
Este cea ce dă scânteia
Îi trimit în dar o floare.

La mulţi ani! Femeie bună
Tolerantă, răbdătoare
Ducem viaţa împreună
Eşti fiinţă protectoare.

01.03.2021
Angelin Leru

poezie de Angelin Leru din compoziţie proprie
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea e amară...

Singurătatea e amară
Într-un colţ micuţ de ţară,
Nimeni nu-ţi împărtăşeşte
Gândul ce te copleşeşte,

Gândul care te-nfioară
Că eşti o tristă vioară
Care cântă şi nu cântă
Doine din inima frântă.

Copiii-s în depărtare,
Norii negri-s peste zare,
Vine iarna, suflă vântul,
Se cutremură pământul.

Lacrimile curg şiroaie
Când coloana se îndoaie
De poveri, greutăţi multe,
N-are cine să ne-asculte.

Că în ţara, mică ţară,
Totul este de ocară,
În singurătatea noastră
Moartea intră pe fereastră.

Nu se bucură nici dânsa
C-a ieşit din noi osânza,
Am rămas schelete toţi
Peste care păşesc hoţi.

Nu-i schimbare, nu-i nimic
Din care s-avem câştig,
În singurătatea rea
S-avem cel puţin o stea

Care din cer să vegheze
Clipa care să dureze
Într-o bucată de pâine
Dăruită azi şi mâine.

Într-o căniţă de apă
Cât mai gârbovim la sapă,
Să-ntindem singurătatea
Cât mai e în cer dreptatea.

Că aicea pe pământ
Nu-i nimic, doar bate vânt
Prin oase şi prin făptură,
Prin a ţării bătătură.

Doamne, iartă de păcat
De-s femeie sau bărbat,
Iartă-i pe cei din conac,
Pentru noi nimic nu fac

Se îmbuibă în de toate
Fără să facă dreptate,
Ei adună şi adună,
Noi rămânem cu ea-n mână!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire şi pământ

Orice om poate a scrie,
Un cuvânt, un gând, un fapt,
Orice simţ uitat în zile,
Fără inima şi leac.

Eu sunt unul, tu esti toate,
Toate cele ce trecură,
Pe lângă a mea gândire,
Peste urma mea flamandă,

Orice om poate a scrie
Când iubirea te frământă,
Şi te leagă în neştire,
De-a iei inimă blândă,

Tu călăuză, pierdut mă simt,
Pierdut de toţi şi toate,
Căci pe al meu pământ,
Se oglindesc păsări călătoare,

Şi nu-mi lasă iubirea,
Să mă m-ai bucur de ea,
Căci iubirea e doar viaţa
Căci iubirea e doar ea

poezie de Andrei Zamfir din Umanitate, 1
Adăugat de Andrei Zamfir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum când eşti departe
Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nucleul unei stele este destul de masiv, se va micşora foarte mult, până ce va avea o rază mai mică decât raza Schwarzschild. Această rază este cea mai mică pe care o poate avea un corp cu o anumită masă. Pentru Soare este de 3 km, iar pentru Pământ de 9mm. Găurile negre se produc atunci când nucleul va avea raza mai mică decât această limită. Nici o radiaţie şi nici o particulă nu poate scăpa enormei gravitaţii a găurilor negre.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua noastră

Privesc pe înserat la stelele ce strălucesc
Este un peisaj dumnezeiesc
Am căutat cu disperare-o stea
Ce-ar putea să fie steaua mea şi a ta

Cred că ne-am cunoscut acolo sus în ceruri
Cum am ajuns aici sunt doar misteruri
Eu ştiu că ne-am iubit indubitabil
În mediul cel de sus imponderabil

Te-ai plictisit să mai plutim aievea
Şi-ai hotărât, cum a făcut şi Eva
Jos pe pământ să încercăm se poate
Să ne iubim măcar o zi şi-o noapte

Eu ţi-am propus să amânăm un an
Desigur că l-am consultat şi pe Adam
Dar tu mi-ai spus, cu nasul cam pe sus
Că nu concepi, că timpul s-a cam scurs

Chiar dacă nu ţi-am dat dreptate
Am hotărât să locuim de Eva şi Adam nu prea departe
Aproape de apartamentul lui
Era în Bucureşti, Şoseaua Nordului
 
Şi după ce Adam s-a-ndrăgostit de tine
Eva voia în lume să fugă doar cu mine
Ne-am amintit că nu demult
Noi pe pământ am coborât

Şi uite-aşa iubirea noastră
A început să ofilească
Şi-atunci, eu disperat ţi-am spus
Să ne întoarcem colo sus
Pe... steaua noastră

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înpământenire

Şi trupul tău, Născătoare, se rotunjeşte după Bunavestire,
te doare în vintre cum învie prea repede
copacii şi albinele şi fiarele pădurii,
sau iubirea bărbaţilor pentru alte fecioare.

Şi ele, plăpândele, se nasc ca flacăra tot din pântecul tău,
ca să învie din trupul lor noaptea alţi fluturi,
pentru alte flori din mormântul cel de toate zilele,
Sfântul nost mormânt,
pământul ce-l lovim şi-l scormonim cu sapa sau cu mintea.

Şi pe mine mă doare când plouă, Mamă,
era demult când mă năşteam şi eu odată cu primele furtuni,
azi cred că mă voi prăpădi într-un târziu de ploaie caldă
şi tot mirul rece al toamnei nu va mai ascunde niciun greiere
sub tâmpla mea.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisiacă

între noi doi există aer, există oase, carne şi piele,
există reţele sociale şi colocvii la distanţă,
palimpseste vii şi moarte,
ceva numit lună şi umbra unui păcat
iar alteori soarele ca o pîine cea de toate zilele

~.~

noi nu ştim de ce şi cum
urcăm pe scări rulante şi în ascensoare,
zburăm cu avioane,
ne simţim animale respectate şi iubite,
nu ne e frică să stăm blînzi ca mieii deasupra fulgerului

e posibil ca în soarele de pe cer să fim chiar noi
şi ne cheamă probabil Adam şi Eva,
ba chiar toţi oamenii sînt poate acolo,
număraţi atîţi cît încap în istorie
în funcţie de ora trezirii din noapte sau din pîntecul mamei
a luminii de candelă din ei înşişi,
a pufului de viaţă care tremură gingaş în urechi,
aici, în lumea cea de jos

~.~

şi parcă altfel decît copacii sau păsările,
ne atingem cu vorbe rostite şi nerostite,
ne iubim,
şi uneori clădim piramide de circari umăr lîngă umăr,
fericiţi că nu cădem
din mintea noastră în altă minte,

fiindcă ceva e mereu la mijloc,
un Dumnezeu atît de mare şi mereu necunoscut, ca un zid,
oricît ne apropiem unul de altul
mai înainte să murim

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Află ce iubeşti şi lasă iubirea aia să te ucidă

Noi toţi vom muri, absolut toţi. Ce circ!
Numai asta ar trebui să fie de-ajuns
pentru a fi iubire între noi, dar nu-i.
Suntem terorizaţi şi turtiţi de trivialităţi.
Ne mâncăm în noi înşine pentru nimicuri.

Da, toţi vom muri. Tu şi eu. Tu şi eu şi toţi ceilalţi.
Într-o zi va sosi, implacabil,
acel fatidic moment care ne va alunga de pe pământ.

CÂND vom muri nu e nici măcar cea mai importantă întrebare,
mai ales că odată mort nu vei mai fi pe aici încât să conteze
sau să te îngrijorezi de ceea ce-ai făcut sau n-ai făcut.

Nu, interesantă e întrebarea CUM vei muri.
De cancer? Infarct? Bubă neagră? Înecat cu un covrig?

Eu? Trag nădejde că nu mi se va deschide paraşuta.
Sau poate o prăbuşire cu avionul.
OK, nici chiar aşa, dar uneori când sunt în avion
şi ne pregătim de aterizare, şi vremea e groaznică,
încep să-mi imaginez cum ar fi o prăbuşire –
cad măştile de oxigen, femeile ţipă, copii plâng.
Poate mă voi întinde peste culoar
şi voi prinde de mână o persoană cu totul străină
într-un gest dramatic, aşteptând înfrăţiţi inevitabilul.
Pământul va da năvală peste noi
şi noi vom fi buşiţi împreună în eternitate.

Din fericire, asta încă nu s-a întâmplat,
dar e captivant să meditezi la o asemenea posibilitate.

Când ne gândim la propria noastră moarte,
de obicei ne închipuim momentele finale.
Patul de spital. Familia plângând. Ambulanţa.
Nu ne gândim la lungul şir de opţiuni şi de tabieturi
care ne-au adus în pragul acestor clipe finale.

Ai putea crede că moartea noastră
e o lucrare-n curs de execuţie pe drumul vieţii –
fiecare respiraţie, fiecare muşcătură, fiecare înghiţitură,
fiecare noapte pierdută şi fiecare semafor nefuncţional în trafic,
şi fiecare râset şi oftat şi pumn strâns şi suspin solitar –
fiecare dintre acestea ne-au adus cu un pas mai aproape
de tragica noastră DESPĂRŢIRE de această lume.

Aşa că cea mai bună întrebare nu este oare când voi muri,
ci care-i vehicolul pe care-l aleg pentru a ajunge acolo?
Dacă tot ce faci în fiecare zi te aduce mai aproape
de moarte într-un fel unic, personal şi subtil,
atunci tu ce anume alegi pentru a fi ucis?

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ceva

În primăvara vremelnică
Îmbobocitoare de copaci goi
Mi-am afundat mâinile ca într-o iarbă
În căldura sânilor tăi moi

Ploua cu fulgi de soare
În ochii răsăritului crepuscular
Iar noi, precum secunde nemişcătoare
Ne ofeream sentimente şi minciuni în dar.

Din când în când, copiii strigau
Şi asurziţi vegheam la mormântul vieţii,
Eu rece, tu caldă, tu rece, eu cald
Ca toate fetele şi toţi băieţii.

Cu timpul, am prins rădăcini în tine,
Ca un parazit monstruos şi buimac
Şi înotam în fericire mocnit-apoasă,
Ca o broască într-un lac.

M-ai crescut, iubito, aproape cu dragoste,
Cu degete înfiorate model ai creat
Şi în flacăra iubirii m-ai ars
Ca pe un obiect magic, uitat.

Am ajuns să strălucesc precum ochii tăi
Şi aşteptarea ta sfârşindu-se-n fericire
M-ai spart de pământ, fără să pot
Să-mi mai revin din uluire.

Ai plans apoi ca un copil
Şi cu mâini însângerate ai adunat
Cioburi nemaifolositoare
De sub petalele unui cais scuturat.

Şi asta a fost tot.
Povestea e veche,
Şi ţi-am spus-o
După ureche.

poezie de Eduard Burlacu
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi în România nu poţi să te mişti cu coatele mai departe de piept ca să nu dărâmi un calculator, încât copiii caligrafiază din ce în ce mai urât, dar pot cu viteză să scrie la un calculator. Ei bine, într-o asemenea lume trebuie ţinut cont de un asemenea factor. În România sunt convins că s-ar găsi miliarde multe care să intre într-o afacere profitabilă, dar câtă vreme nu există posibilitatea de recuperare rapidă, nimeni nu nu-şi bagă banii ca să şi-i recupereze peste ani. De aceea povestea filmului de azi, pentru mine este o mare durere, pentru că eu cred că dintr-un pământ care poate să izvorască o asemenea forţă teatrală nu se poate ca într-o artă îngemănată, să nu aibă asemenea mari talente. Din păcate, cinematograful fiind industrie nu se poate realiza decât prin intermediul mijloacelor extrem de costisitoare. Într-o asemenea sărăcie ca la noi pentru cultură este foarte greu să poţi oferi şi valoare. Vedeţi ce pondere extraordinară au în clipa de faţă calculatorul şi creatorul de imagini sintetice care impresionează.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ceasornicarului bătrân

Femeia este mereu la fel, fie că este regină ori ţigancă spoitoare,
Fie că este singură ori actriţă aclamată,
Fie că e tânără ca spicul necopt, ori bătrână ca stejarul noduros,
Este femeie
Şi ochiul ei e curat până când bărbatul nu aduce rugina
Şi nu se opreşte uneori
În rotiţele din mintea ei.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în cădere

lumea mea e un loc străin în care bucăţi mici de soare
se suprapun / dau naştere

fiecărei zile cu teamă

strabism necesar pentru a nu vedea exact ce se întâmplâ

suntem relee care captează undele primitive ale universului

când a început totul?

lumină albă pe câmpuri verzi/ asta vedem
acum când a venit primăvara

şi nu ştim ce să facem cu libertatea

preferăm să cădem mai departe / în spaţii uriaşe / în largile spaţii corporatiste

în rest o lumină sepia care devorează totul acum când

//

plouă ca şi când stau în faţa unui pluton de execuţie

iar gloanţele sunt picăturile de ploaie care ascund

toate mirările/ toate fricile mele / o să cad jos scormonind pământul rece

frunzele vor fi patul meu de moarte

plouă / iar realitatea e mai aproape decât un vis

în care beau o cafea caldă în faţa unui şemineu negru

aceasta este iluzia lucrurilor transformate subtil în ceea ce îţi doreşti

când de fapt

peste tot sunt cadavre şi cadavre / aici la marginea oraşului

unde plouă iar fricile nu vor să moară.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcie

mai frumos nu se poate, spui tu,
când pianul pleacă departe din auzul meu
şi eu plâng, nu vezi, nu doar tu plângi,
ploaia verde-argintie îmi ţese rochie şi soarele stângaci
o coase cu iarbă necălcată,

numai o umbră mi-s degetele, nu vreau
să mă sinucid cât timp sunt încă vie,
există o deltă pentru toate apele,
o deltă pentru plânsul celor cu suflete,
un răsărit pentru aripile păsărilor lungi ale apei,
care zburătăcesc jos,
mai aproape de cerul răsfrânt

azi mă iubesc
şi sunt mai singură decât ieri şi poate
că iubesc orice iubire a celorlalţi,
le preţuiesc clipa deplină ce s-a împărtăşit de pretutindeni,
din toate oglinzile,
nu pot, pur şi simplu nu mai pot respira de fericire,
am cinsprezece ani şi mă numesc femeie sau salcie

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre realităţi, există şi materie există şi suflet, şi acestea sunt într-un singur loc, căci nu există un loc separat al materiei şi unul separat al sufletului(cum ar fi unul pe pământ pentru materie şi unul în aer pentru suflet), ci locul sufletului este separat, în sensul că nu se află în materie. Aceasta înseamnă faptul că sufletul nu este unit cu materia, iar acelaşi lucru nu se poate naşte şi din suflet şi din materie, adică nu se poate naşte din materia ca substrat (pentru că ea nu este formă)şi anume este separat. Materia aşezându-se pe sine însăşi sub suflet este luminată de el şi nu poate să pună stăpânire pe cel de la care primeşte lumină;sufletul nu poate suporta materia fiindcă din cauza acestei materii rele este incapabil să vadă. Aceasta este căderea sufletului: faptul de a veni astfel în materie şi de a deveni slab, fiindcă nu toate puterile sale sunt active, fiindcă materia le împiedică să îşi ocupe locul pe care sufletul îl deţine şi oarecum se opune şi face să devină rău ceea ce a luat ca pintr-un fel de furt, până când sufletul reuşeşte să se întoarcă la starea lui superioară. Aşadar materia este şi cauza slăbiciunii din suflet şi cauza viciului. Căci este ea însăşi rea mai înainte ca sufletul să devină rău, este de fapt răul iniţial.

citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!