* * *

sunt un peşte
lăsat pe uscat
cu oasele ieşind din carnea cea verde
cu solzii înflorind din piele
şi ochii duşi în fundul branhiilor

nici nu mai ştiu să înot
iar apa
e atât de departe

miroase a cer senin
a frunze grele
şi flori
de care eu
n-am avut vreodată nevoie

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzut din cer

Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.

Ochii adorm obosiţi
şi mâinile
caută (cu disperare) întregul.

Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputinţă să înţeleg ce vor...,
şi fug.

N-am nici sânge atât de albastru,
să-şi aducă aminte că sunt
viţa unui neam
căzut din cer cu îngeri.

Am numai lacrima unui cuvânt
la care mă uit
cum picură-n poeme.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în stare

să înot în apa teribil de rece
sub luna plină de regrete
înaintez încet şi abia respir
privesc cum se măreşte distanţa
de ţărm de nisip
în largul mării
în adâncul ei
unde razele soarelui nu pătrund
înot cât pot
şi până când mai pot
durerea mea e ascunsă în fundul mării
stă acolo
e departe de mine
mă cuprinde o sete ne
bună de înghiţit toată apa
înot cât mai pot
osteneala vine din durerea
lepădată în larg
continui să înot până mă eliberez
apoi simt cum durerea
mă trage în adânc
unde nu pătrund razele soarelui
unde apa e rece şi paralizantă
voi sta acolo cu durerea mea re
găsită pe nisipul rece

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a spus să ne imaginăm că Dunărea, trecând prin Bărăgan, este ca o panglică azurie, care strânge buchetul la un loc, după ce împletise în ea alte panglici: Oltul, Siretul, Prutul; că Dobrogea cea verde reprezintă tulpinile florilor muiate în apa mării, iar câmpiile care înconjoară ţara cu verde-viu sunt frunzele florilor aşezate pe margine, în timp ce la mijloc, galbenul, roşcatul, albastrul reprezintă fiecare câte o floare. Florile sunt, fiecare din ele, deosebite. Sunt flori aspre din Carpaţi; sunt altele, flori de oraş, salbe de flori proaspete, răsădite şi crescute din sensibilitatea noastră de azi; sunt flori de câmp şi de lacuri, flori de viţă de vie şi flori de grâu. Cu toate însă sunt nemuritoare şi aşezate de multe, multe veacuri împreună, ca să ne fie nouă patrie. Ne-a mai spus că nici o altă ţară de pe harta lumii nu seamănă atât de mult cu un buchet de flori şi că trebuie să fim mândri de frumuseţea nemărginită a pământului nostru.

Ana Blandiana în Buchetul de flori
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl neatins

nu ştiu cum ar dori foaie
verde să spintece a
vram iancu pe ungur la a
vram iancu pe ugur avram iancu a
casă la ce
tatea cetatea a
lba iulia când nici nu
se prea vede vreun moţ unguresc la a
dunarea cea mare de neo
protestanţi din ţ
ara lui moţ (?!) îmi
vine să spintec mieluţi cu ochi bulbucuţi -
nu
mai ştiu cum ar dori să te tai
maica fecioară sau tatăl
şi mai fecior
şi mai hoţ
să te tai
la picior să nu u
mbli la ad
unare
ca un cretin
şchio
pătând

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutia cu acuarele [The paint box]

Am avut o cutie
Cu acuarele vii, desfătătoare.
Am avut o cutie
Cu culori calde, reci, strălucitoare.

N-am avut roşu pentru răni şi sânge,
Nici negru pentru orfanul care plânge.
N-am avut alb pentru al morţilor chip,
Nici galben pentru arzătorul nisip.

Dar am avut o cutie
Cu acuarele vii, desfătătoare.
Am avut o cutie
Cu culori calde, reci, strălucitoare.

Portocaliu, pentru viaţă şi-ai bucuriei fiori,
Verde, pentru mugurii ce dau în flori,
Albastru, pentru cerul senin şi luminos,
Şi roz pentru odihnă, vis frumos.

Am avut o cutie
Cu acuarele vii, desfătătoare,
Şi-am pictat pacea pe o pânză mare.

poezie de Tali Shurek, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

Cea ce simt eu pentru tine, scumpă doamnă,
Este fiorul unei frunze ce cade la pământ,
Ucisă mult prea timpuriu de recea toamnă,
Reprezinţi tot ce am avut şi am mai sfânt.

Nu sunt poet şi nici n-am fost vreodată,
Aş vrea atât de multe să-ţi destăinuiesc,
Eşti o soţie iubitoare şi binecuvântată
Şi nu-ţi pot spune decât că "te iubesc".

poezie de Paul Constantin (7 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

seceta m-a făcut
să nu mai ştiu
nimic de umbra mea

s-a uscat
în carnea aspră
şi sufletul captiv
între atâtea foşnete
de frunze

cuvintele ce le spuneam
ca să mai treacă vremea
într-un mod plăcut
nu mai au consistenţa
unei mângâieri

îmi vine să plâng
dar mi s-au terminat
apa şi sarea
din ochi

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir necunoscut

Ieşind din verde fir ai apărut
Fată transparentă din zefir
Iarbă verde fir necunoscut
Ochii frunze verzi de trandafir

Apari zâmbitoare din frunză
Mergi pe iarba verde necosită
Pălăria ta e verde şi confuză
Păsările-ţi cântă ţie eşti iubită

Fir de iarbă trestie mlădie
De mijloc te as prinde odată
Îţi sărut urechea cu o melodie
Iubirea mea-ţi o dărui ţie toată

Eu nu ştiu, eşti adevărată fată
Sau eşti verdele din vânt turbat
Iluzie ce în vis şi gând se arată
Mă păcăleşte dar sunt bărbat

Am să te pândesc pe înserat
Îmbrăcat în verdele broscoi
Stau pitit la margine şi însetat
Oare cine-i mai isteţ din noi

De eşti fata ce am visat mereu
Am să-ţi cad chiar la picioare
Sufletul îţi dăruiesc chiar eu
Te sărut şi-ţi cer acum iertare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pterozauri, solzii cornoşi ai epidermei s-au subţiat mult, oasele scheletului au început să-şi piardă măduva, rămânând goale pe dinăuntru la cele mai evoluate specii, craniul a căpătat spaţii intraosoase care îl uşurau considerabil, maxilarele cu dinţi s-au transformat treptat în ciocuri, coada s-a scutat sau a devenit extrem de subţire. Dar cea mai interesantă adaptare rămâne apariţia aripilor, membrane rezistente de piele unind flancurile corpului cu cel de-al patrulea deget al labelor anterioare, dezvoltat enorm, atât în lungime, cât şi ca rezistenţă la efort.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase iar a dor şi vară

miroase a fân, a flori şi viata
miroase-a zbor şi-a seri cantand
a ceas batand din aripi ude
a primaveri cu dans de flutur.

miroase iar a nopti rapuse
de inimi ce-n iubiri se zbat
a gangur de povesti ascunse
la umbra nucilor din sat.

miroase a mesteacan dulce
a papadii ce umbla-n zori
a plans de salcii si naluce
a dor si lungi imbratisari.

miroase iar a pasi prin ganduri
si a suspine in amurg
scrisori pe frunze si pe ciuturi
a dragoste in demiurg.

miroase iar a seri de vară
a lacrimari în ochi blajini
a-ndragostiri ce or sa doară
de aşteptări, fiori şi vini.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuniune de... pierderi

Mi-am plătit pentru toţi, ce-am avut cunoscut, colegii
De şcoală, de joacă, de lucru, de vechile solfegii
Dansate de pe sunetul ebonitei rotunde, la chefuri sau baluri,
Să pot să fiu apa, ce mă scaldă de când sunt, s-o strâng iar în braţele-maluri.

Sunt roşu-n obraji iară şi ochii-mi lucesc... cât mă bucur
Că înot iar apa-timp, ce-i probabil din lacrimi, sudoare... fes cu ciucur,
Înmuiat în şampania de an nou, sau beţii de uitare de tot...
Când puţin e-a uita, sau mai mult, mai târziu adunat... cât să pot.

Stau pe mal, vânzoleala s-a dus, n-ajung banii să cumpăr atâta trecut,
Nici să ţin nemişcat ochiul minţii şi suflet, ce-i plin de atâta avut
Şi întind mâna, cât încă mai pot s-o întind, să simt apa curgând
Bucurându-mă iar, puţin palid, cu ochii mai goi... de la golul din gând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A prins o umbră

de peşte în râul suspect de umed
apoi altă umbră de peşte cu solzii
care ieşeau uneori din apă să se zvânte
la vânticelul ce făcea fente printre arinii
şi salciile pletoase cum erau rockerii
când erau ei la modă şi îndopaţi
cu toate tipurile de droguri luate
în căutarea fericirii din visul făcut scrum
nici nu-şi aminteşte câtă umbră de peşte
a prins în locul acela amorţit de plute
cârlige şi ancore cu femei păianjen
femeile curăţau umbrele de peşte
şi despărţeau cu ajutorul unui satâr
umbra de peşte atât de precis încât
puteai să juri că nu era real ce vedeai

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce există

tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
şi mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.

sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfăţul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
şi nici urma ta din mirosul de verde.

din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminiţa aceea stinsă în verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci!

Taci! Să auzim copacii înflorind,
În sunet dulce, parcă, de colind!
Deşi nu-i iarnă, printre frunze cad
Ninsori ce-abundă de trăiri în alb!

Taci! Să auzim cum dintr-un mugur crud
Ies frunze mici, în foşnet, tremurând
Şi cum se prind în marea înfrunzire,
Umplând cu verde, golul din privire...

Taci! Să auzim cum păsările-n zbor,
Se-ating orbeşte de senin, de nor
Şi cum îşi poartă zborul înspre luncă
Şi rând pe rând, tristeţile-şi aruncă.

Taci! Să auzim izvorul clipocind,
Prin mici tufişuri, apa, hohotind,
Iar printre firişoarele de iarbă,
Cum se strecoară o iubire albă...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fereastra despre mare

În fereastra despre mare
Stă copila cea de crai -
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.

Iar pescarul trece-n luntre
Şi în ape vecinic cată -
Fundul mării, fundul mării
Ah! demult un chip i-arată.

"Spre castel vrodată ochii
N-am întors şi totuşi plâng -
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc."

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu mă lasă în pace nişte imagini
dintr-un vis avut nu demult

erai într-o barcă
destul de aproape de ţărm
nu-mi dau seama ce mare era
cert e că oarecum furioase
valurile se izbeau de copastie
iar tu vîsleai
încercînd să te-apropii
cu părul ud lipit de piele

eu stăteam turceşte
despicînd un fir de iarbă
pe nisip
fără să-ţi fac cu mîna măcar
la cîţiva paşi de umezeala celui mai neliniştit val
într-un soi de sferă din care nu puteam să ies
iar privirile mele limpezi
te cuprindeau
fără să te-atingă

imaginile îmi despicau carnea
iar interiorul meu era la fel de violent precum marea
deşi
aparent
rămîneam liniştit
pe ţărm
aşteptînd
despicînd la nesfîrşit
firul de iarbă

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoriţi de flori

Cer ăstei primăveri despăgubire
Mireasma laurilor înfloriţi,
Iubitul meu cu nume de iubire,
Să ne lăsăm de flori sărbătoriţi!

O pasăre cu solzii de aramă
A luat singurătatea mea în plisc,
Smulsă din propria-mi idiogramă,
Purtând-o peste munţi, sus, pe un pisc.

Eu am trăit, în palma ta, cuminte,
Pecetea unei litere de foc,
Până şi carnea ta astăzi consimte
Că-ţi sunt sentinţă şi îţi sunt soroc!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perle de iubire

Nu am bijuterii, nici nestemate,
La lună nu ajung ca să ţi-o dau,
Însă-ţi pot da cuvinte, ţie, toate
Şi în iubirea ta promit să stau.

Nu voi avea palate pentru tine
Şi nici grădini cu flori în curtea lor,
Dar am câmpii care de maci sunt pline
Şi susurul din apa de izvor.

Eu n-am s-aduc frumosul din tarabe
Să îl aştern sfios la pieptul tău.
Voi împleti din garofiţe salbe
Şi-un cer te va iubi-n albastrul său.

N-am perle, poate doar de bucurie,
Ce vor cădea din ochii tăi când plângi,
Când tu vei fi a mea şi-ţi voi fi ţie,
Atunci am să te rog să mi le curgi.

poezie de Adi Conţu (17 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spinul de peşte

mă chinui cu el de ieri
seara era un spin seri
os de peşte
te paşte moartea fără să vrei
mă zgârie şi-n podul palmei
şi era aşa de bun
carnea dulce cu spinii mari
uşor de scos spinul
de peşte de peşte adevărat
trebuie să-l scot din carnea mea
carnea lui răzbunată de răz
bunătorul ţepos

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!