Destin de toamnă

Boarea argintie freamătă în zări,
Toamna în destine pătrunde sihastră,
Putredele cânturi curg lin din viori,
Arde iar rugina, tu eşti mai albastră.

Nurii îţi sunt prinşi pe-al rugului gând,
Malu-a-nflorit în voal crizanteme,
Toamna în tăcere parfumează-n rând
Coamele de vise ce-adorm lumi boeme.

Stelele înalte ard tot mai subţire
Amurgul de sticlă, rănind trandafirii,
Valul clipei luptă-n seri peste privire,

Chipul tău din basm mi-e lamura firii.
Bolta iar colindă pleoapa în psaltire,
Zilele,-n poveşti, duc bruma iubirii!

sonet de Aurel Petre (27 octombrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor de toamnă

Toamna a coborât, de amor e flămândă
Ca zâmbetul tău pe sărutul de seară,
Vibrând trupu-ţi nud în voal de sfială
Gust strugurii dulci ce gura-ţi inundă.

În basmul ruginei ai sacrul în iarbă,
Foşnind sfâşii timpul cu pleata bălaie,
Pe buze vibrezi cu litere-n ploaie,
Iubirea-n alb-negru pe foaie să fiarbă.

Luceşte mătasea aurie-n icoană
Pe rama ei cresc crizanteme-n alai,
Când noaptea oftează pe trupul tău, doamnă,

În plete miroşi ca gutuia din rai.
Visează iar toamna şi-n gând ne condamnă,
În vers este scrum, iar în noi mucegai.

poezie de Aurel Petre (23 octombrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti pe firul ploii

pe firul ploii toamna rescrie poveşti
cu iubirile verii născute din boemi
ploaie albastră vreau să-mi limpezeşti
gândurile triste strecurate în vremi

în dansul ploii sufletu-mi liniştesc
are şi ea fantezie şi farmec divin
speranţa e un curcubeu ce îl nutresc
din beţia visării nu îmi mai revin

lacrimile cerului le trăiesc şi eu
ţâşnite din adâncuri picuri de necaz
doruri din inimă suspină din greu
trenul bătrâneţii să-l schimb la macaz

pe firul ploii toamna rescrie poveşti
din zvâcnirile clipei curg lacrimi cereşti

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrecere cu toamna

Prin hăţiş de gânduri s-aprinde-o scânteie,
Pe sub tâmpla stângă fulgeră-o idee...
Să mă-ntrec cu toamna în picturi pe pânză,
Cupru, fier şi aur să-ncrustez în frunză...

Întind şevaletul pe-un colţ de năframă
Şi din sfera dreaptă ţes covor de-aramă,
Pe rugina frunzei de tei şi de paltin
Cad stropii de aur din penel... când clatin...

De sub bolta albastră razele de soare
Ard prin crizanteme şi flori de cicoare,
Prin cireşi pun flăcări roşii cum e para
Când se-aprinde cerul la chindie, seara.

În livezi ard globuri de gutuie coaptă
Şi atârnă prunul şi mărul din poartă,
Brumării şi galbeni strugurii din vie
Se ascund sub frunza verde-ruginie...

Când mă-ntrec cu toamna şi brodez pastele
Mă înalţ în suflet până sus la stele...
Bat aripi cu negru-n cârduri de cocoare,
Frunze, om şi toamne... toate-s trecătoare...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă gri

Îşi plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
şi-un gri intens pluteşte peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.

Îşi plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
şi plouă trist şi plouă peste toate,
inima ei doar de îngheţ se teme!

Îşi plânge toamna noii trandafiri,
şi-n parc, fanfara îi ţine isonul.
În serile-i reci te mai aştept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscolitorul dor

Mă răscoleşte acum un dor
Şi-n suflet îmi urlă focul iubirii,
Pe cerul azuriu nu e niciun nor
Să-mi picure-n adâncul firii.

Până şi tăcerea urlă-n mine,
Şi prinde rădăcini prin gând,
Dar inima-mi fuge către tine
Pe aripa unei adieri de vânt.

Şi se strecoară lin în noapte,
Se aşează pe păru-ţi argintiu,
Să te iubească iar în şoapte
Spulberându-ţi gândul pustiu.

Tu, uiţi, iubite, că timpul trece
Şi vine toamna, tu nu observi
Iar iubirea devine tot mai rece,
Nici frunzele nu vor mai fi verzi.

Vino, iubite, stinge focul iubirii,
Şi-alungă dorul din pieptul meu
Rupe tăcerea din adâncul firii,
Iubeşte-mă cum te iubesc şi eu.

poezie de Camelia Boţ (31 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna...

Un val de bruma argintie,
Se lasa peste campie...
Cerul plange cu amar,
Iar frunzele cad in zadar...

Florile stau intristate,
Iar copiii cu ochii in carte.
Copacii infrigurati,
Sunt de frunze dezbracati...

Pe geam stau si privesc...
Cum toti ne parasesc...
Doar singuratatea... si moartea...
Nimeni nu spune.. lucrurilor pe nume...
Dar toamna, infrigurata...
Se lasa de toti... uitata...

poezie de Alexandra Salomeea Filimon
Adăugat de Alexandra Salomeea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt de toamnă

E obosită frunza şi cerul cade-n vale.
În bronzuri cresc rubine din flăcări nemiloase.
S-au limpezit hotare prinse-n refluxuri goale,
Ce-aştern în părul brumei refaceri tămâioase.

A adormit pădurea-n căinţa argintie.
În ceaţa liniştită ispitele sunt vraci,
Căci umblă bucuria în toamna sihăstrie,
Colind de tinereţe în somnuri de copaci.

Şi azi a mai trecut un ieri de altădată,
Iar mâine va veni din petece de timp;
Cărările-au a trezit suspine pe la poartă,
Pe-acele unde-n care mai trece-un anotimp.

Amarul şi-adânceşte în ram a sa dorinţă;
Îşi pierde din parfumuri mătasea sunătoare.
Se duc smaralde umbre în vânt de pocăinţă
Şi friguri despuiate se-aşeză-n geam la soare.

E obosită frunza prinsă-n tristeţea rece.
Şi-au umezit tăcerea, prin moarte, vii culori;
Mănăncă din verzi file rugina ce petrece,
Căci a urcat iar basmul de toamnă-n trecători.

În aşteptări de nouri pică cu ploi simţirea.
Nutresc zilele-n gânduri un dor de clopoţel;
Veni-va iarăşi iarna călcând alb omenirea,
Iar eu mă voi aşterne, uitat, pe-al ei inel!

poezie de Aurel Petre (16 noiembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii înfloriţi în toamnă

În toamnă mi-au înflorit iar trandafirii
Şi purpura lor mă doare cumplit.
E-o vreme solemnă, e toamna iubirii
Dar le zâmbeşte-un soare-obosit...

Şi vor veni brume să mi-i pălească,
Vor arde geruri în inima lor
Iar fulgii albi vor veni să-i gătească
La nunta de-argint a dorului-dor.

În toamnă mi-au înflorit iar trandafirii
Şi purpura lor mă doare cumplit
În iarna ce vine, o doină a firii
Doini-va trist, sufletu-mi înflorit...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii înfloriţi în toamnă

În toamnă mi-au înflorit iar trandafirii
Şi purpura lor mă doare cumplit.
E-o vreme solemnă, e toamna iubirii
Dar le zâmbeşte-un soare-obosit...

Vor veni brume să mi-i pălească,
Vor arde geruri în inima lor
Iar fulgii albi vor veni să-i gătească
La nunta de-argint a dorului-dor.

În toamnă mi-au înflorit iar trandafirii
Şi purpura lor mă doare cumplit
Că-n iarna ce vine, o doină a firii
O va cânta trist, sufletul înflorit...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni toamna...

Va veni toamna
Curând şi grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.

Va veni toamna
Cu plete arzând,
Şi haine de vânt, transparente, din ceaţă
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.

Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii şi berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Şi căt nenoroc
Să fim părăsiţi de-a verii crăiasă.

Va veni toamna
Mă doare un gând
Că şi viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranţele şi zilele-mi plâng
Şi va fi ceata.... în orice dimineată.

poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străluceşte toamna bobilor de brumă

Ceru-i limpede şi marea tot aceiaşi ca în poveşti
Pescaruşii aud chemarea inimii ce lacrimează
Poartă salbe licuricii, când prin iarbă se aude trupul tău
Cum trece apa, colorându-se în secunde
Şi cum stăm privind apusul,
Răsăritul tot răsare luna - pare o întâmplare
Stelele sunt chipul tău
Tot mă doare o nemişcare între apă şi sărut
Chipul tău atât de alb al luminii de început
Se trezesc în flori de cireşi
Vântul în mlădiţe.
Sumă în zăpadă
Străluceşte toamna bobilor de brumă.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă poartă toamna

Mă poartă toamna pe alei
Şi pe cărări ce curg încet,
Când pică frunzele-n scântei,
Iar vântu-i tandru şi discret.

Mă poartă toamna în iubire,
Acoperindu-mă cu dor
Şi-aproape de nemărginire,
În amintiri... mă înfăşor.

Mă poartă toamna şi mă plouă
Printre culori ce ruginesc
Şi strâng în palmele-amândouă,
Al clipei trup dumnezeiesc.

Mă poartă toamna şi mă duce
Într-un iatac... ca un fior
Şi-n aşternuturi zăbăuce
În care-am învăţat... să zbor

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul mării

Mi-e dor de tine iar, mare albastră,
De ţărmul ce-ţi îmbrăţişează valul,
Steluţe să aşterni în calea noastră,
Aş vrea să te revăd călcându-ţi malul.

Luna cu strălucirea ei măiastră
Se-nalţă şi ridică nopţii voalul,
Mi-e dor de tine iar, mare albastră,
De ţărmul ce-ţi îmbrăţişează valul.

Tandră, aduci iubirii ritualul,
Uşor deschizi a inimii fereastră,
Tu faci să râdă florile în glastră,
Azurul tău deschide-n larg regalul,
Mi-e dor de tine iar, mare albastră.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

s-a făcut ziuă, iubito
nu mi-e somn
mă gândesc la ieri, te privesc
se luminează de ziuă
tu pleci prin falduri de vise
întoarce-te femeie
să sting în braţe durerea
esţi soarele sufletului meu
fumez pe ţărmul mării
mă arde ţigară şi plâng
mă joc în gând cu angelicul trup
caut nebun gura să o sărut
aşa te voi iubi mereu
cu patima zilei dintăi
vino, să strâng în braţe femeia
şi chinul şi dorul
lasă-mă se te adorm lin
ca într-un duios suspin
mi-e dor, mi-e dor de tine
eşti tot ce am, eşti tot ce azi mai cer
cerului, pământului, vântului şi timpului
vino iubito să sărut zorile
am nevoie acută de tine
din ochi curg oceane
trimit un rând dar nu există cuvinte
ard, mă topesc
femeie, aici, tu m-ai învăţat să iubesc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul toamnei

Privirea ta rămăne senzaţia de ţintă
Pe coamele acuzatoarelor tăceri,
În poze ce zâmbesc ca să nu mintă,
Ecoul râsetelor risipind dureri.

În ochi zâmbeşte dreptul tău la viaţă,
Pecetea lor respiră-n zori de zi,
Când zbor cuvinte ce au frunza arsă,
În ram păşindu-ţi nurii ruginii.

Ard gheţuri strălucite în integru,
Desfrâul buzelor ţi-absorb vagi insomnii,
Te-aş dezmierda cu-acelaşi dulce-negru

Sărut sfios cu scrum de poezii.
Mor litere sculptate-n chip de cedru,
Stigmate ard durerile târzii!

poezie de Aurel Petre (12 noiembrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vise

De azi, am hotărât că voi rămâne
Să-nving şi toamna asta dintre noi,
Să-nlătur vântul rece care suflă
Între cuvinte, dragoste şi ploi.

Şi mi te-nchipui, când venind spre mine
Fără să-ţi pese de va fi noroi,
Va trece toamna dintro clipă rece
Iar cartea vieţii mele-ţi va fi foi.

De azi am hotărât, mai bine toamnă,
Culori ce înverzesc peste un timp,
Dintr-un şuvoi de picuri de ploaie
Îţi scriu miresme despre anotimp.

Dintre cuvinte, dragoste şi viaţă,
De azi am hotărât, nu voi pleca,
Mi-e toamna anotimpul revenirii,
Din vise, eu nu pot ipoteca...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ce dacă...

Şi ce dacă plouă şi-i toamnă în burg?
Deasupra-mi e cerul albastru şi curg
Prin vene iubirea şi dorul de noi
Şi eu sunt frumoasă, miros a şiboi...

Şi ce dacă marea se-nfurie-n larg?
Eu sunt borangicul întins pe catarg
Iar tu eşti năierul poemului meu
Pe calea stelară-ntr-un vechi Empireu.

Şi muză în vise,-n amurg şi gheţari
Când ninge septembrie cu-aripi de arţari,
Tu-mi spui că-ţi sunt vară şi alb de acat
Şi nu sunt cuminte şi gust din păcat.

Şi ce, dacă vântul mă-mpinge-napoi?
Eu fac cale-ntoarsă prin toamnă şi ploi
Şi chiar dacă fals îţi mai cânt uneori,
E pentru că iar te ascunzi după nori.

Şi ce dacă frunzele cad pe pământ?
Eu sunt tot mai verde în vers şi cuvânt.
Cu seva din glas şi ecoul din gând
Poeme-nfloresc neiubiri ucigând.

Şi ce dacă eşti prea departe? Eu sunt
Aproape de tine... ce drag amănunt
Îţi umblă prin gânduri în zori şi-n amurg!
Tu, bea-mă, sunt must ce pe buze îţi curg.

Iubeşte-mă cât încă-avem un green-pass
La vama iubirii, unde-au mai rămas
Doar câteva clipe-n clepsidre ce mint.
Tu, lasă-mi secunda, să pot să te-alint!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna!

Iubito, vine toamna peste noi,
Făcând să plece vara în uitare!
Ţi-aş da, subit, o caldă sărutare,
Pe ceafa şi pe umerii tăi goi.

Iubito, vine toamna peste tot!
Cad frunzele ce-mpodobeau copacii.
În stoluri mari, plecat-au pitpalacii,
Iar timpul prins-a verdele-n chivot.

Iubito, vine toamna peste văi
Cu paşi târşiţi, de frunze buimăcite,
Ce s-au trezit din vise năruite
Şi rătăcesc pe neumblate căi!

Iubito, vine toamna peste deal,
Cu ploi şi vânt, călcând însingurate,
Pe sufletele noastre tulburate,
Surpând în crez, supremul ideal.

Iubito, vine toamna peste munţi
Şi se prăvale-nscăunând stihia,
Uitând să ia-n desagi anestezia
Şi să arunce înainte punţi!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul clipei

Oglinda îmi şopteşte prin firele albite
Că lupii vremii muşcă din fibre obosite,
Că bruma nemiloasă îmi suge din vigoare
Şi tihna mi-o-nveleşte cu-a frunzelor paloare.

Dar toamna generoasă, ca struna de vioară,
În sunete adună un ritm ce înfioară.
E şipot de izvoare? E glas de ciocârlie?
Sau trilul clipei mele... Se poate să mai fie?

Spre zări necunoscute cocorii se agită,
Îşi flutură penajul prin ceaţa-ncremenită;
Îmi spun că trece toamna şi nervul o să strige,
Capriciile vremii în mine s-or înfige.

Se lasă-n vene iarna, în fulgi mă înfăşoară,
Dar cântul clipei mele mi-e drag ca-ntâia oară.
Lumina mă-mpresoară şi-a vieţii serenadă
Mă strânge ca o rugă sub bluza de zăpadă.

poezie de Georgeta Muscă Oană
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!