Sonetul celui părăsit

De când te-ai dus, s-au ofilit mălinii
Pe toată strada, scuaru-i veştejit,
Lalele, gladiole s-au pălit
Şi-n locul lor au năvălit ciulinii.

Eu am rămas de-a dreptul năucit,
Când mă-ntâlnesc, se miră şi vecinii,
Văzând că merg cum umblă pinguinii
Şi le răspund confuz şi bâlbâit.

Şi nu mai ştiu de cald e sau e rece,
Cinci simţuri - şase? - nu-mi mai sunt utile,
Egal îmi e, pot fi, din parte-mi, zece!

Petrec pe drumuri, zile după zile
Şi-n fiecare clipă care trece
Mă calcă un buldozer cu şenile!

sonet de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câine

Părinţii mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă şi acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut şi eu
A mai rămas, de câţiva ani, un câine.

Eu nu ştiu cum percepe-un câine timpul,
Dar ştiu că-i dintr-o specie deşteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo şi aşteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi şi-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Şi-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă şi azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai aşteaptă semne că e bine
Şi, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoşi de mine!

Căci ne mai ducem, eu şi fraţii mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar şi eu şi ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede şi, vă jur,
Mă ia în braţe cu iubire mută
Şi latră-apoi rotindu-se-mprejur
Şi vine iar şi iarăşi mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar şi ştie ce e dorul
Şi recunoaşte sunetul maşinii
Şi dă a înţelege cu căpşorul

Că vrea să stau acolo, să rămân
Şi vrea să vină tata înapoi,
Să aibă şi el iarăşi un stăpân,
Cât va mai fi-n putere şi apoi,

Când va muri, c-aşa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Şi-un semn de preţuire a iubirii
Ce dăinuie şi dincolo de moarte!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pur şi simplu, pot iubi cât zece

Eu - pur şi simplu, pot iubi cât zece,
Aşa un suflet mare am în piept
Şi chiar iubesc, aşa e înţelept,
Că ştiţi cum este, vremea... vieţii trece.

Şi nu e unul care mă întrece...
Al zeului Amor fidel adept,
Eu - pur şi simplu, pot iubi cât zece,
Aşa un suflet mare am în piept!

Şi numai în iubire aş petrece,
E cel mai scump şi atractiv concept;
Dar dacă sunt întruna cald şi drept,
Iar draga mea se poartă, totuşi, rece,

Eu, pur şi simplu, pot iubi ŞI zece.

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul durerii

(la un eveniment nefericit)

Rostul nu mi-l mai găsesc,
Timpul trece în neştire,
De-oi fi mort sau mai trăiesc,
Nu ştiu cum să dau de ştire.

Zile grele, nopţi doresc
Să petrec întru murire,
Rostul nu mi-l mai găsesc
Timpul trece în neştire.

Cu aşa trai, omenesc,
Simt că nu-mi mai sunt în fire,
Sufletul mi-l chinuiesc
Cu dureri şi-n pătimire,

Rostul nu mi-l mai găsesc.

rondel de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece negri mititei

Zece negri mititei au ieşit la masă
Unul s-a înecat şi nouă s-au întors acasă.
Nouă negri mititei noaptea s-au culcat
Unul a dormit prea mult, opt s-au deşteptat.
Opt negri mititei la Devon plecară
Unul a rămas acolo, şapte nu-l urmară.
Şapte negri mititei ciopleau beţe groase
Unul s-a tăiat în două şi-au rămas doar şase.
Şase negri mititei la stup s-au jucat
Pe-unul l-a înţepat albina, cinci însă-au scăpat.
Cinci negri mititei sunt duşi la tribunal
Patru-s puşi în libertate, unu' a fost penal.
Patru negri mititei pe mare-au plecat
Unu' a fost mâncat de-un peşte, trei doar s-au speriat.
Trei negri mititei la zoo-au plătit
Ursu' a îmbrăţişat pe unul, iar doi au fugit.
Doi negri mititei se-ncălzeau la soare
Unul s-a ferit, dar altul s-a prăjit prea tare.
Un negru mititel, burlac, ca nebunul
S-a însurat şi-n felu-acesta n-a rămas niciunul.

poezie de Frank Green, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

După 40 de zile

Sunt supt la faţă şi neras,
Am viermi şi cataractă,
Chelia însă mi-a rămas
Intactă.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La muncă în străinătate

Sunt zece ani de pribegie
Prin Vest - s-au împlinit acum
Şi m-aş întoarce la soţie,
Dar nu-mi trimite bani de drum.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ziua mea...

A fost o zi frumoasă, o zi de sărbătoare,
Cu multă poezie, cu zâmbete, cu soare;
Mă simt dator, de astăzi, să fiu mai optimist -
Aş fi ingrat, de-a dreptul, de-aş fi posac şi trist,
Când mi-au venit mulţime de sincere urări,
Din Cluj, din toată ţara, de peste mări şi ţări!
Sunt pus, de-acum, pe treabă să-mi fac o viaţă nouă,
Îmi sunt dator şi mie, vă sunt dator şi vouă;
Cu-amicii vechi intrasem în oarece rutină -
O fi monotonia şi virusul de vină,
Dar viaţa nu-mi mai pare atât de gri şi sumbră,
Căci au ieşit cu "ura" prietenii din umbră.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe zi ce trece, devii tot mai rece

Pe zi ce trece, devii tot mai rece
Şi nu ştiu cum, dar, parcă, mai frumoasă!
Ce sloi de înger negru te petrece
Că-n mine eu nu mă mai simt acasă?

Când te privesc, tu îţi întorci privirea,
În braţe când te iau, pari în chirie.
Să ştii că astfel nu-mi omori iubirea
Ci doar o faci să fie şi mai vie!

Iar dacă pleci, vii şi mai mult în mine,
Că în dorinţe nimeni nu mă-ntrece,
Când toate amintirile-mi sunt pline
Cu tine, fata mea de nota zece.

De eşti vulgară, dură sau ursuză,
Eu tot nu pot să-mi aflu altă muză.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albăstrelele

Printre galbenele spice albăstrele mândre cresc
Şi-n a dimineţii farmec soarele cu drag privesc;
Fermecaţi de-a lor privire şi cuprinşi de-un tainic dor,
Mii de fluturi pe câmpie s-au lăsat din al lor zbor.

Prin frunzişul des şi verde se aud frumoase cânturi
Fluturaşii stau şi-ascultă legănaţi de blonde vânturi
Lângă flori o zi de vară o petrec în desfătări
Şi-a lor dragoste de-o clipă ei le-o spun prin sărutări!

Însă iată, noaptea vine cu-a ei ceasuri de tăcere;
Fluturaşii cu-a lor jocuri s-au tot dus ca ş-o părere,
Păsările nu mai cântă şi fumoasele-albăstrele,
Dup-o zi de fericire, rămân iaraşi singurele.

poezie clasică de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă...

După ce mult s-au sfătuit,
Jivinele au chibzuit
Ca să pună în lucrare,
Peste râu, un pod nou, mare.
S-au dus care mai de care,
La minister pentru-ajutoare.
Jupânul urs, mare meşter,
A fost trimis la minister,
Luă, după trei zile de chin,
Un camion cu lucruri, plin.
Plecând, vulpea cea şireată
Se dovedi mai inspirată:
Două camioane pline
Pentru podul nou, vezi bine!
A fost trimis şi măgarul,
La minister, cu samarul.
A-ncărcat samarul bine,
Zece camioane pline!
Şi încăpător, samarul,
A adus tot necesarul!
Văzând, toţi miraţi întreabă:
- Ai reuşit tu, o gloabă!?
- La guvern, când am intrat,
De... rudele mele am dat!

fabulă de Stelian Negomireanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda numerelor

Primul şi limită-ntre toate
Născut din sifr sau Zephyr,
Simbol de-avut sau nulitate,
El este început de şir.

Urmează oinos, neegalul,
Simbolul pentru Creator
Sau pentru solus-sideralul,
Al lumii-n veci luminător.

Apare doi, dualitate,
E tot ce are un opus,
Simbol de omogenitate,
De răsărit şi de apus.

Din contopirea lor divină
Oinos-dos dau trinitate,
Simbol de forţă şi lumină
Şi leagăn de prosperitate.

Din quattrum s-au născut pătratul,
Sau cardinale destinaţii,
Simbolul crucii cu păcatul
Şi-al anotimpurilor spaţii

Sunt cinci mistere dureroase,
Cinci simţuri manifestă fiinţa,
Iar cinci mistere glorioase
Au întărit în noi credinţa.

În şase zile de creaţie,
O lume s-a făcut din haos
În şase, Moise-n divinaţie
A luat al cerului adaos.

Cu ziua şapte s-a-mplinit
Simbolul de totalitate.
Tot şapte pâini a poruncit,
Iisus să-mpartă cu dreptate.

Urmează lotusul în floare,
Sau opt sunt ale rozei vânturi.
Simbol de octopod în mare
Şi mai ales de infinituri.

E nouă un final în toate,
În iaduri nouă sunt nivele
Durată de natalitate,
Şi chiar planete-n cer, sub stele.

..........
Unii le-mpart, alţii le-adună,
Le pot mări, sau să le scadă.
Cu numerele împreună
Trăiesc doar cei ce pot să vadă.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cum s-a făcut

Nu ştiu cum s-a făcut.
Tinereţea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
Nu mai e mandru şi încondeiat.

Ce s-au făcut zilele răsunatoare,
vara mea cu grâu şi cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.

Lumina egală
nu m-ademeneşte, nu mă-nşală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt şi-n vis din nou au înflorit.

Da. Nu ştiu cum s-a făcut.
Pământu-i mic şi zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni şi nu cad stele,
ca-n nopţile copilăriei mele.

poezie clasică de Magda Isanos din Poezia ieşeană contemporană (1968)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul zilelor arvunite

Nu-mi socotesc viaţa-n zile,
Fiindcă nu pot fi-nmulţite.
Lungesc viaţa clipelor utile;
Doar ele pot fi nepreţuite.

Aride, febrile, uneori, fertile,
În număr fix, au fost hărăzite;
Nu-mi socotesc viaţa-n zile,
Fiindcă nu pot fi-nmulţite.

În vremelnicul popas, alipuite,
Zilele se scurg mult prea docile;
Cu clipele frumoase, arvunite,
Vreau să le fac mai versatile,
Dar nu-mi socotesc viaţa-n zile.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când nu mă mai uit la prognoza meteo, nici nu-mi dau seama cum trece vremea!

aforism de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din care se pleacă

oamenii ies la strada mare
cu demonii lor sub braţ fiecare cu fiecare
îngeri înalţi printre statuile goale
ce beau pe datorie cafeaua zilelor pline de ipocrizii
gazete cu limba albastră salivează pe ideea mea despre univers
vecina care fumează în timp ce împinge căruciorul
scrie despre cum se toacă bani din proiectul de-a arta
poeţii nu s-au reinventat au rămas la stadiul de larvă
cât vor purta mantaua lui gogol
mai pot scrie la colectiv
arşi de febra poeziei /de-a v-aţi ascunselea

el a furat un câine pentru a păcăli timpul
să scrie încă un vers despre bruneta din tramvai cu sânii lascivi
serile se plimbă ca un şobolan roz gâf âind de neputinţe
din oraşul acesta se pleacă pe cai mari
atât de mici sunt străzile cu femei splendide cu poeme mignone şi zile
nenumărate

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au dus pe rând...

S-au dus pe rând, pe rând, toţi cunoscuţii...
Şi câţi au fost, nu-mi mai aduc aminte!
Florin, doamna Caşiu, tanti Nuţi...
Plecăm dintre cei vii, cu toţi, cuminte.

S-au dus bătrâni, s-au dus copii şi tineri...
Aşa e rostul vieţii - de-a muri...
Se-aprind pe ceruri candele de sângeri
Şi lacrimi curg în fiecare zi.

Mai ieri erau în viaţă mulţi... Acuma
Sunt doar un suflet rătăcit pe cer...
Oh, peste trupul vieţii cade bruma
Şi-n jur e-atâta noapte şi mister!

Coseşte moartea trupuri de lumină!
Ne-afundă-n iadul nemărturisirii,
Rod secerat încununat de vină,
Nu mai atingem laurii iubirii...

Murim cuvinte pentru veşnicie...
Dar ce lăsăm în urmă?! câţi murim
Precum aici şi dincolo de lume?!
Şi câţi dumnezeiască frază vrem să fim?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul arşiţei interminabile

Îmi iau bilet, doar dus, spre Groenlanda,
După atâtea zile de tortură.
Ronţăi verdeţuri, parcă-s ursul Panda,
Şi mă târăsc ca o leşinătură.

Pe canapea tocesc telecomanda,-
Nu mai ştiu câte ape mă trecură.
Îmi iau bilet, doar dus, spre Groenlanda,
După atâtea zile de tortură.

Mai bine cu cinci fuste ca piranda,
Doar să respir aer curat, o gură.
În acest timp m-am moleşit ca bleanda
Şi de la noapte nu dorm nici în şură,
Îmi iau bilet, doar dus, spre Groenlanda.

rondel de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vei vedea

mă vei vedea în fiecare clipă
când lângă tine cineva va sta
mă vei vedea sub merii din grădină
sau ca lumină-n nopţi de catifea

în ochii ce privesc ades spre tine
vorbind cu alta tu vei murmura
cuvinte care-ţi amintesc de zile
când vocea caldă m-alinta

credeai că-n zile fără număr
tu vei uita mâna ce-a-ntins
ca să-ţi ajungă pân-la umăr
şi-obrazul tandru l-a atins?

mă vei vedea în fiecare clipă
sunt umbra gândului ce-l ai
îşi zbate timpu-a lui aripă
şi-n faţa lui tu nu ai grai

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul amintirii

Tu dulce cimitir al amintirii mele
Păstrezi sub mii de cruci doar zile grele.
Pe cele bune le ia cerul la apus,
Aşa că noaptea mă întreb: de ce s-au dus?

Şi unde oare le ascunde?
De ce tristeţea vrea să mă inunde?
De ce nu s-au culcat şi ele-n cimitir?
Şi nu-mi dau voie măcar să le-admir?

Aş vrea să-mi amintesc şi eu de fericire
Din suflet să-mi alung a mea răcire,
Să văd cum printre zile grele stau şi bune
Cum vântu-ncearcă iar să ne adune.

Tăcere. Îmi strigă cimitirul cu glas tare:
Tu, om tâmpit, nu înţelegi chiar oare?
Că zile bune ai în suflet şi în gând,
Dar nu în cimitirul vieţii căutând?!

poezie de Guţu Anna Igorevna din Supradoză de gânduri (19 februarie 2014)
Adăugat de Ecaterina Grecu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleea cu vise monocrome

viaţa e un bulevard larg plin de intersecţii marcate sau anonime
şi la fiecare intersecţie se strâng în buchet mai multe alei
cu diverse amintiri şi momente scrijelite
sunt zile când mă rătăcesc în aceste excursii temporale
luând intersecţiile la rând,
descoperind
sau redescoperind portrete prăfuite şi stări
de care nu îmi mai amintesc mare lucru
uneori mă rătăcesc în acest labirint de lumini şi umbre
şi simt o gheară ce mă strânge de gât
ţipătul se prelinge de-a lungul esofagului
înăbuşindu-mă
mai ales când nimeresc
pe câte o alee cu vise monocrome
în care albul şi negrul
metisează în cenuşiul unor zile pierdute
după ce voi trece pragul
oare ce se va întâmpla cu acest bulevard?
pierdut...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!