Mai dă-mi o lingură de sare

Mai dă-mi o lingură de sare
căci îmi este limba mult prea dulce
şi somnul mult prea adânc.

Trezeşte-mă de tine
căci nu-mi e bine când îmi este mult prea bine,
permite-mi să alunec peste geana ta închisă
peste muntele respirărilor sacadate
peste gura întredeschisă,
să îmi iau zborul peste piramidele enigmatice
şi lasă-mă astfel să fiu eu
căci numai atunci îţi pot construi o arcă
pentru potopurile ce vor urma.

Departe de tine sunt
şi totuşi,
tu
locuieşti mereu în arca mea.

poezie de Adrian Andrei Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă femeie

Lasă-mă, femeie, să mă închin în faţa ta,
Căci fără tine lumea un pustiu ar părea.
Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut piciorul gol,
Căci fără tine dorul nu ar mai fi dor!

Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut buzele tale dulci,
Căci fără tine zilele sunt prea scurte şi nopţile prea lungi.
Lasă-mă, femeie, să-ţi admir chipul tău divin,
Căci fără tine soarele ar lumina mult mai puţin.

Lasă-mă, femeie, să-ţi mângâi palmele tale moi,
Căci fără tine pământul ar fi pustiit de vânturi şi inundat de ploi!
Lasă-mă, femeie, glasul tău blând să-l ascult,
Căci fără tine începutul nu ar avea niciun început.

poezie de Vladimir Potlog (6 martie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

MEREU

Azi, de am în suflet vreo îndoială,
Mâine sunt sigur se va ameliora,
Chipul tău în timp se va definitiva
Aşa cum eşti severă, totuşi amicală.

Mâine te voi vedea în ziua estivală,
Prin spaţii mai mult te vei contura,
Călătoria prin univers va mai dura
Admirând la tine aceeaşi îndrăzneală.

Peste un an, zece sau o sută,
Peste milenii, sau chiar peste ere,
Problema ta va fi tot mai acută.

Căci dragostea mai multe jertfe cere
Fie că mintea nu mă prea ascultă
Nu-mi definitiva tu vreo plăcere.

20 noiembrie 1965

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tu te apleci prea mult peste tribord în vreme ce restul se apleacă prea mult peste babord, cu toţii riscaţi să vă udaţi.

citat din Kenneth Kaye
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea ta cu păr scăldat în aur

Te-ai înălţat de mult la cer, şi azi
În noapte străluceşti atât de tare,
Peste păduri cu-a ta lumină cazi
Şi peste munţii toţi şi peste mare.

Eşti poetul cel mai de cu seamă,
Ai scris cu sufletul atâtea versuri,
Ţi-ai declarat iubirea fără teamă,
Ai dus până la cap a tale visuri.

Fiind băiet odat' păduri cutreierai
Şi îţi plăcea s-auzi cântul naturii,
Întins pe iarba verde adesea tu stăteai
Visând ca ea să-ţi dea dulceaţa gurii.

Din prima clipă te-ai îndrăgostit,
Ţi-au curs şi multe lacrimi pe obraz,
Era frumoasă, paru'-i de aur despletit,
Pentru tine totul, icoană şi privaz.

Şi ai iubit-o mai mult decât viaţa,
I-ai dedicat poeme multe, multe,
Doar lângă ea îţi regăseai speranţa,
Căci ea ştia prea bine să te asculte.

Erai Eminul ei, iar Veronica
Minunea ta cu păr scăldat în aur,
A fost a ta iubire, unica,
Al sufletului tău dulce tezaur.

Peste păduri şi peste munţi şi mare
A voastră dragoste va dăinui în veci,
În fiecare seară Luceafărul răsare,
A ta lumină blândă peste noi o treci.

poezie de Răzvan Isac (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Şi-aş mai sta şi nu prea, foarte mult pe pământ,
Fiindcă-i toamnă târziu şi-mi mai vine să plâng,
Şi îmi vine să strig şi-mi mai vine să mor,
Doar puţin, printre munţi, fiindcă tare mi-e dor!

Mi-este dor de-amândoi, de trecut, de prezent,
Şi de arborii verzi şi de-un veac inocent.
Şi-i târziu nu ştiu cum, ca să fim amândoi
Că e toamnă demult şi-acum ninge pe noi.

Peste tine frumos, peste mine urât,
C-am trăit prea mulţi ani într-un veac mohorât,
Peste tine puţin, peste mine mai mult,
Că aştept cam de-un veac să te-ntorci din trecut...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu raporta fericirea la bani, căci în lumea aceasta ai mai multe şanse să fii sărac decât să fii bogat. Iar bogăţia, ori vine peste tine când e prea târziu, ori când e prea devreme.

aforism de Ionuţ Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Vreau să lupt pentru dragostea ta,
Nu-mi doresc să ne despartă cineva
Am nevoie de tine mai mult ca oricine,
Căci sufletul mi-e un castel în ruine.

Fă-mă din nou să simt că trăiesc,
Sunt născut şi făcut să te iubesc
Iar cu tine alături totu-i intens
Viaţa are iar pentru mine un sens.

Parfumul tău îmi provoacă fiori,
De parcă plutesc mult peste nori
Mă apropii; chipul tău este o stea:
- Bine-ai venit în viaţa mea!

poezie de Alex Dospian (iunie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clarificare

Noi ştim desigur că-i greşeală,
Căci "prea" înseamnă pentru toţi
Că peste limita normală
E-atunci când vrei mai mult de poţi!

epigramă de Eugen Deutsch din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de tristeţe veche

Privirile cui mă ating?
sunt încă primăvara ta, trandafirul,
şi nu m-ai cunoscut;
nu sunt, mărturisesc, decât primăvara ta,
şi nu m-ai cunoscut;
şi aşa vor trece ani şi ani, grădina va începe, încet, să înflorească,
ceasurile şi limbile timpului meu bat, acum, ora neagră
crengile ruginesc, desprinse din pământul cu dor de apă sărată
căci pentru noi nu mai sunt mări de cules
şi nici poame dulci.

Ochii lor se închid. copacii nu ne mai privesc în grădină, ochii lor de lemn se închid;
probabil, pentru noi, trandafirii
nu se vor mai înroşi prea mult, în luna august;
ochiul pomilor
se va închide peste flori
şi peste trupul meu
care te-a aşteptat prea mult.
Pentru că este, mereu, trandafirul cu petala cea dulce, ca zmeura!
trandafiri dansează peste grădini
şi în lacrimile mele
ultimele.
Ţineam minte trandafirul acela,
ştiam omul,
împlea viaţa mea cu tot raiul, dar şi cel mai concret pământ se închide,
zâmbetele nu mai sunt pentru mine,
nici caii
şi nici dimineţile.
Nici zâna aşezată pe pervazul domniei tale, iubitule, care semăna cu o turturică prostuţă,
mălinul plin de flori mov, înflorita lui molcomă,
ascunde-mă!
ascunde-mă, lângă ea!
parfum peste oasele tale, şi-n trup,
piteşte-mă, aşa cum ascunzi norii prea roz!
îmbătarea zilei pe care am uitat-o! şi concreta ceaşcă cu vrajă de ziuă!
sunt toate iluziile inimii, floarea;
Înmiresmarea
îmi fi-va, însă, regatul, regretul,
căci pentru noi, nu mai sunt mări şi nu mai avem ce iubi.

Cu regretul meu, mă voi îmbrăca şi mă voi întrista, poate prea mult
până când, peste leagănul meu,
întins ca un hamac, ca un regat molcom,
(hamacul trandafirilor
şi al apelor acum sălcii)
până
fi-va aşa:
lunile de pe cer vor învăţa cum să râdă fericirile colinelor foarte verzi
sărutările rozelor ţi se vor aşeza uşor
ca nişte aripi de fluture
peste umeri
şi peste urmele pe care le-ai lăsat, neiubind
Peste cămaşa ta se va depune atunci, încet, vraja dragostei şi parfumul,
mă vei răni din nou foarte dulce,
şi te voi răni,
la rândul meu, cu ciudă pe timp şi pe rugină
luna noastră trandafirie se va aşeza, din nou, către răsărit

până atunci,
e negru la mine pe palmă,
ca şi cum m-aş fi pătat cu un rug întreg de frăguţe.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unei rugi

Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine,
Cât să mă-ntorc din nou la Tine,
Când neputinţa mă seduce.

Nu tot ce cred că-nseamnă bine
Îmi poate face viaţa dulce...
Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine.

Nu mă lăsa s-ajung ruine,
Deja m-am pus singur pe cruce —
Acum aştept să se termine...
Dă-mi cât să mă salvezi de mine,
Nu-mi da mai mult decât pot duce.

rondel de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tac şi fac

E prea mult rai în grai să cânt la nai
Şi prea mult cer în cerc să mai încerc
E prea mult cânt în vânt să mai descânt
Mai bine tac şi fac şi nu desfac.

Mă trag de drag pe-al sufletului prag
Şi strig de frig: dă-mi foc să nu mă sting
Decât să mor de dor şi să te-ador
Mai bine tac şi fac şi nu desfac.

Pisez la cap, visez dar nu mizez
Pe cei ce vin de vineri şi revin
La uşă stând, bătând şi străbătând...
Mai bine tac şi fac şi nu desfac.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tac şi fac

E prea mult rai în grai să cânt la nai
Şi prea mult cer în cerc să mai încerc
E prea mult cânt în vânt să mai descânt
Mai bine tac şi fac şi nu desfac.

Mă trag de drag pe-al sufletului prag
Şi strig de frig: dă-mi foc să nu mă sting
Decât să mor de dor şi să te-ador
Mai bine tac şi fac şi nu desfac.

Pisez la cap, visez dar nu mizez
Pe cei ce vin de vineri şi revin
La uşă stând, bătând şi străbătând...
Mai bine tac şi fac şi nu desfac.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (6 ianuarie 2007)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O clipă să-mi mai dai...

să mă mai adie vânturile de lumină
peste cuvinte...
peste cuvintele iubirii noastre transcedentale,
ecouri din tine să mă mai cheme...
ca atunci...
când îmbrăţişaţi de doruri astrale
ne auzeam sufletele vibrând
pe viorile celeste ale dragostei noastre
iar frunzele timpului cădeau
în padurea noastră.... de argint...
pe noi..
cei care ne iubeam...
pe noi cei care ne iubeam
pe cetinile pline de speranţă....!
O clipă să-mi mai dai
şi-mi e de ajuns...
dacă ar fi prea mult
poate că aş înnebuni
aş fi fără de mine....
aş fi prea mult...... tu
şi eu
m-aş dezintegra în iubire.....!

poezie de Tamara Negura
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră e ca mierea

Tot pământu'acest întreg seamănă cu-n mare stup
Chiar de albinuţa noastră, e mai zvelta în al său trup
Viaţa simplă omenească este dulce ca şi mierea
Şi de asemeni când o guşti preste tot lasă tăcerea

Căci prin gustul bun şi mireasma mult prea dulce
Viaţa şi mierea nehazaritsită, tot mai des vă vor seduce
Pre, voi omenii slabi şi cruzi ce nu sunteţi iniţiaţi
Şi o-ţi rămâne în răstimpuri mierea ca să admiraţi

Chiar de avem şi noi regine şi de avem acei trântori
Pe astă lume, mai hidoasa ei nu-s prea folositori
Ca-ntro matcă şi într-un stup unde-şi fac mai mereu munca
Nu ca-n viaţa omenească, când uităm să brazdăm lunca

De asta îmi fuse povaţă că-i folositoare munca de apicultor
Căci munceşti cu o albina, mai des şi cu mult mai mare spor
Dacă nu credem întocmai că-I atât de scumpă, apicultura
Ar fi bine să studiem omul nostru când il prea cuprinde ura.

poezie de Adrian Dumitru
Adăugat de Adrian Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme bună

Să plouă, căci degeaba-i soare afară,
Dacă în suflet este frig şi vântul bate...
Dacă liniştea se târăşte-n coate
Şi în privire începe să se facă seară.

Să plouă, căci doar ploaia poa' să spele
Amarul ce se scurge de sub gene,
Când pare prea târziu, dar e devreme...
Şi-ai vrea să îţi iei zborul printre stele.

Să plouă, căci ce-i mai frumos de-atât?
Atunci când simţi că te sufocă dorul,
Să aibă cine să-ţi gonească stolul,
De gânduri negre ce te strâng de gât.

Să plouă, căci se spune că e sfântă,
Poate va prinde rod în suflet nemurirea
Şi va putea să ne-mblânzească firea
Ce face voinţa să se simtă înfrântă.

Să plouă, căci de mult n-a mai plouat,
Asemeni binelui ce izvorăşte-n noi,
Păstrându-l pentru lumea de apoi,
Ne-nţelegând că ne vom pierde în păcat...

Să plouă, căci e parte din liniştea mea
Şi mi-aş dori să te aline şi pe tine,
Să nu apară curcubeul doar în mine,
Să ştiu că nici la tine nu e vreme rea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-mi vii?...

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi-te, mie...

Vreau să îţi simt culorile de-aproape.
Nu mai fugi — prea mult frumos e-n tine.
Dă-i voie să ajungă şi la mine
Şi inima-mi nu-l va lăsa să scape.

De ce să te ascunzi de tot ce vine?
Tu ştii prea bine că n-o să te-ngroape...
De ce trăirea să nu ţi se-adape
Din tot ce e menit să-ţi facă bine?

Dă voie sufletului tău să fie
Întreg cum i-a fost dat dintotdeauna.
Nu-l ţine pasăre în colivie —

Căci inima-ţi va face pe nebuna...
Tânjeşti după o fericire vie?
Dă-mi-te mie, pentru totdeauna...

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!