Eternitatea din frumos

se săvârşeşte-n floare frumuseţe
şi-i plin de nemurire în grădină
scriind poeme-n literă aldină
pe-o coajă de privire, la ospeţe.

cântau corole-n soare în surdină
de-albine-n tăinuita lor nobleţe
şi spre mai mult am doar visări răzleţe,
mă învelesc din noapte-n gabardină.

n-apuc să ies de-a-ntregul din chilie
că veşnicia mă izbeşte-n nări
ca o furtună de melancolie.

otrăvitoare clipe-n alinări
multicolor în ochi a sta-n făclie
ne urcă văzul leneş în spinări.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Păpădia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înăuntru

penaj al vorbei în a sta-n lumire
multicolor desprinde vămi de pace
de miezuri care-şi spinări, rapace,
cu ele ca să care-a ta glumire.

în cer erau luminile opace
suind spre mândra, veşnic adormire
erai mireasă-n căutări de mire
nedezvelindu-te din carapace.

ci înăuntru carnea ta e moale,
o catifea a umbrelor e-n jur
ţâşnind din pipă drum în rotocoale.

tu pune lumânării abajur
în rugăciune dacă afli cale
şi te voi şti-ncălţându-te-n condur.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coajă de enigmă

De te privesc în ochi am ploaie-nceată
Spre sărutare-alunecând spre buze
Acolo unde-i templul vorbei muze,
Tăceri de timp adorm în clipă, iată!

Că veşnicia are răni difuze,
Ne doare liniştea, de stih diată
Şi umbra, ce ne-o fi din trup tăiată,
Ci poate vers ne va sui din spuze.

Că lebede în cântec ne sting lutul
Tot mai aproape, carne nimicind,
Ci-n încă astăzi ne zidim trecutul.

Şi-n toate-a Domnului visăm cu jind
În duh să ne-mbrăcăm cu absolutul
Enigmei tegument din stea cojind...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

aş vrea să fiu copac, să nu mă vadă nici pădurea
aş vrea să fiu o floare, să râd spre soare
să-aud cum cântă marea
aş vrea să fiu o frunză, pe-o ramură lumină
aş vrea să fiu din nou, un început
şi-un nor să-mi cânte-n surdină
din pianul cerului cu ploaie şi cu vânt

aş vea să fiu, pian cu clape albe
iar degetele tale să le simt
aş vrea să-ţi fiu o noapte-n visuri
să-adorm cu tine-n gând

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vicii

întâmplătorii îngeri ţipă-n vicii
îţi suie-o rugăciune din ţigară
a ceartă ţuica strică pacea rară,
ci unelteşti cu sfinţi spre zbor indicii.
şi clipe-n mâine ţi se-adăugară
mereu în sân cu timpul, şarpe-al fricii
zidind pe calea albă edificii,
de cuget noapte-n insomnii de ceară.
păcatul din iubire sânge soarbe
îmi eşti în carne foame nălucind
din setea ta izvoare se desprind
pe gură dându-mi vorbe, stihuri oarbe.
da-n urmă-s toate de mormânt nărav
cu Dumnezeu în piept şi-n vis zugrav

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Minerva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regatul

[Timpul, Femeia, Poetul]

Nisip de rouă-i timpul clepsidrelor de clipe
Şi galeş amintirea a urmă se adună
Că mâine-i vis feroce-n ceasornice furtună
Ce-n sfert dimensiunii în raţiuni să ţipe.
Să nu mă cugeţi aspru femeie din surdină
Că-ndrăgostit de liră te uit adeseori
Acolo însă,-n slove, mereu îmi eşti grădină
Din care urci spre slavă din miezul alb din flori.
În rest e-aceeaşi vamă venindă căpătâi...
Poetu-i cale-n vise, săracă şi cu duhul
Că-n diamante-n stihuri înfometat rămâi
Viitorimea poate-ţi va cumpăra văzduhul.
Feciori de regi la dame ţi-or tot zgâi regatul
Dar te va ştie lesne sărmanul, nu bogatul...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Europa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om

nuntire-n plai pe-a verdelui strivire,
mi se înfige ploaia-n ochi, mireasă
şi văd natura-n sânge, taină deasă
pe sfoara vieţii mele să se-nşire.

cuvinte în ruină vin să-mi să-mi ţeasă
deasupra lor enigma din privire
tu-mi eşti apendice pe-o nesfârşire
iar de te cuget mi-eşti neînţeleasă.

cu fruntea sus port vina din zadaruri
şi slugă la Divin să mă tocmesc
când tu arunci a sorţii mele zaruri.

de ancora ridic din strai lumesc
eternitatea a-mi aduce daruri
eu încă în zidiri de Om trăiesc...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care este

alergi pe urme umbrelor divine
iar Dumnezeu te-mbracă-n frumuseţe
femeie cu privirile-ndrăzneţe
în timpul care trece, este, vine

când îngerului rar îi dai bineţe
zăcând a ta tristeţe în ruine
şi lacrimi porţi a hazuri genuine
în ochii tăi, abis de senineţe

să te mai scriu, îmi pare vorba goală
şi fără al zeirii înţeles,
un bici pe cruce, din zadar cules,
te-aduce-aminte din visări de smoală

pe gând e fum şi viaţa e o pipă
în cugetul ce spre vecie ţipă

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Puffy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de noapte

Când noaptea e-mbrăcată-n clipei straie
pe alb de insomnii tăceri a scrie
ci lutul ne îndeamnă la sicrie,
la orizont mistere se-ntretaie.

Pe sânge duc povara purpurie
la Dumnezeu, din coajă de odaie
suind un miez ce-n linişti se-ncovoaie
spre a luminii coaptă mărturie.

A umbră-n stea, a îngerilor stirpe
cu ochi de cuget pare-n drum că văd...
E-al şoaptelor nocturn de stih prăpăd
un bisturiu de Sus să îl etirpe...

Că şi poeţii Puntea trec din carne
chiar de-a lor urmă zări or să răstoarne...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Nox
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-ntâlnesc...

Când te-ntâlnesc, de ce-ţi cobori privirea,
Doar n-am în ochi săgeţi otrăvitoare?!
Pe faţa ta citesc neprihănirea,
Iar trupul tău, e-un lujer crud de floare!

În ochii verzi, ştiu că ascunzi iubirea,
Dar poate-aştepţi un înger să coboare,
Când te-ntâlnesc, nu-ţi mai feri privirea,
Căci n-am în ochi săgeţi otrăvitoare.

Vreau să-ţi arăt ce-nseamnă fericirea,
Pe chipul tău, aş vrea să văd doar soare!
Alungă teama şi nedumerirea
Din ochii tăi ca două pietre rare!

Când te-ntâlnesc, vreau să-ţi ridici privirea!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În două vorbe

lumini ivesc alături
o pajişte de umbre
poem scriind pe-omături
uitat de cele sumbre

cătuşe de privire
ni-l ferecau în inimi
şi fără-mpotrivire
eram tăcuţi şi minimi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi

sfârşitul lumii începuse deja când ne-am adus buzele împreună
spre sărutul vorbei,
bârfeam orice particulă din existenţele noastre ciudate
în sensul că nu trăiam,
doar ne evaporam duhurile spre clipă,
din secundă ţipa veşnicia
şi iar carnalitatea ne împingea
spre a ne bea reciproc sângele,
în nupţialitatea nopţii
de doi erau carnagii
în sensul că ne (a)mestecam în limbă
relieful trupurilor, vorbind
un grai de pace apoi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Becul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de zi

într-o coajă de rugăciune
suie în stele speranţa,
chestia aceea despre umbră a tăcerii
învăţând liniştea cu adjutant liric placebo,
bolnav de timp adorm sub sprâncenele tale
a întrebare se ridica una
interogându-mi duplicitatea dintre umbră şi mâine
îngerul ţipa multicolor,
curcubeu al esenţelor diluate ridicând fusta nopţii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

ivirea ta mi-e-n semne-a tainei grabă
nuntită-n ochii mei pe-altar de lene
îmbrăcăminţi de-atingeri ţii, viclene
în palma ta şi pielea-mi ţie-i roabă.

mirări smulgeai din glii nepământene,
din rădăcini o umbră ce întreabă
din rana de lumină,-n piept podoabă,
icoană-n cui pe-a Domnului sprâncene...!

aşa că Dumnezeu priveşte-n mine
prin văzul tău, ce-mi este hram de-oglinzi
şi mă cufundă, om, în Sfânt prin tine.

la preţ păgân în sacru tu mă vinzi
şi-o Cruce-mi creşte-n spate, pe ruine
de noapte-n duh, în zorii de murinzi...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Yo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie cu roze

Sunt ultimile roze, Septembrie, — şi sunt
Cădelniţări de smirnă îngemănate'n vânt;
Parfumuri potolite se leagănă-n grădină:
Amurgul toamnei pune miresmelor surdină.

Pe fân de-argint albastru cad palidele foi,
Încet-încet acopăr grămada de trifoi
Şi calomfir sălbatec şi iarbă colilie
În parcul plin de urne şi de melancolie.

Septembrie cu roze de aur s-a gătit
Cu roze înflorite, ce scad în asfinţit,
Ca să renască mâine din ce în ce mai pale
În aurore stinse de perle şi opale.

Surâsurile noastre, iubita mea, se fac
Din ce în ce mai triste pe aburii din lac,
În parcul plin de roze şi urne vechi, sculptate,
Din ce în ce mai pale şi mai îndepărtate...

Surâsurile noastre iluminând uşor
Sunt roze-ntârziate pe frunzele ce mor;
În parcul plin odată de largi apoteoze
Surâsurile noastre sunt ultimile roze...

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pălării pe un scalp cunoscut

tăcerilor e şoapta ta sudalmă
la stins de gânduri nopţii pe tăişuri
amorul când ne zice măruţişuri
şi trupul tău îl învelesc în palmă

în insomnii de patimă-n hăţişuri
tumult e-n sânge, cruce însă calmă
la Dumnezeu ni-s îngerii în valmă
iar păsări sunt zidi acoperişuri

ci tu, femeie-n necuprinderi ale
cuvântului de linişti şi de rost
incendiezi tenebre nupţiale

din nefiinţa clipei ce a fost
mă naşti iubind poemul vieţii tale
scriind vecie visul anagnost

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Piket
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnări

Constat că toamna asta nu-i o Doamnă,
E mult prea rău în lume, când nu-i bine,
Şi-i mult prea gol în golul plin de sine,
Când tot ce-i tot nimic nu mai înseamnă.

Se bat pe frunze razele de soare,
Pe deal, copacii dau mărunt din buze,
Poeţii îşi fac veacul fără muze
Şi muzele-şi iau dreptul la purtare.

N-ai ce să faci, e toamnă şi-i schimbare,
Votează ghimpii spinii-n parlamente,
Pietroaiele cer pietre inocente,
Iar inocenţele vor stele vorbitoare.

Planetele au fost şi ele stele,
Lumini de foc şi focuri de lumină,
Ce fac din orice noapte zi senină
Şi din senin o noapte pentru iele.

Nu mai sunt foc, le-acoperă pământul,
O zgură din ce-a fost o strălucire,
Căci focul lor se află în gândire,
Acolo unde arde-n noi Cuvântul.

De-aceea, câte-un om, în disperare,
Îşi pune foc şi arde ca o novă,
Un val de jar care se sparge-n provă
Pe-o mare plină ochi de supărare.

Un foc, precum o aprigă tocmeală
C-un doctor în nimic, cu tigva goală,
Ce-a plagiat o dublă integrală,
Dintr-un tratat pe-o pată de cerneală.

Toţi oamenii din noi se trag din stele
Şi ard cum arde focul lor din soare
Şi nu contrafăcut, ca o-închistare,
Ce poartă-n tâmple flori şi ghilimele.

Dar toate ştiu c-au fost pe jar odată,
Când Universul le ţinea de şase,
Când se-înfloreau în rochii de mătase
Şi-n ochi le strălucea un foc de fată.

Tot ce-a mai fost în tot ce-a fost se-întoarnă,
Dar toamna asta n-are timp de iarnă.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, în sărbătoare

Azi, în plină sărbătoare,
Toţi trandafirii albi îi dăruiesc,
Scumpei mele învăţătoare.
Din suflet îi mulţumesc.

Eu sunt doar o mică floare
În frumoasa ei grădină.
Dumneaei un mândru soare,
Care mie-mi dă lumină.

E dulce şi-i minunată!
E cea mai frumoasă fată!
Cu multă dragoste mă-nvaţă
Cum să mă descurc în viaţă.

Mă-nclin adânc în faţa ei,
Şi-i adresez cu mult temei,
Urarea de viaţă lungă,
Nouăzeci de ani s-ajungă!
În viaţă multă sănătate,
Fericire şi noroc în toate!
La mulţi ani, în sărbătoare,
Draga mea învăţătoare!

poezie pentru copii de Dumitru Delcă (30 iunie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ebrietatea iubirii

îndrăgostito, clipe-n jar ţi-s multe
iar taina zice după a ta vrere
vileag luminii nopţii doar părere
când vin în tine zeii să exulte.

izvoare-n ochi tristeţi sunt să-ţi ofere
sub vraja-n lacrimi de mirări adulte,
îmi dai în sânge foc, la fum s-asculte
a noastre rugăciuni aerifere.

te ştiu ades din lumi nebănuite
neadevărul unde-i drum absent
iar neminciuna n-are căi ferite.

sub ale tale fuste penitent,
la cârciuma cu vinului ispite
de beau zidesc altar inexistent...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Bacchus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parada unei (aşa-zise) vedete

Mizând ostentativ pe frumuseţe,
Când calci pe pardoseala lustruită,
Vrei s-afişezi un aer de nobleţe
Şi-ţi ies doar aere de sclifosită.

epigramă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In progress... finit!

Se ceartă poeţii... 'şi-mpart nemurire!
Sunt mulţi, se agită, n-au loc de-un cuvânt...
O, Doamne, calmează-i şi dă-le vestire
că şi "lutul" lor se va-ntoarce-n pământ!

Baloane de spumă adună din "glorii"
şi fac stocuri mari, (pentru ele-ar ucide)
cu vorba,-mplinind gânduri aleatorii,
îndreaptă simţirea către suicide.

Sub "muşchii" crescuţi de-a lor pană cerească,
clipesc ticăloase orgolii mărunte
ce-ncearcă să fure menirea-ngerească
din casa Luminii, s-o-ascundă sub frunte.

Se ceartă poeţii, 'şi-mpart nemurire,
iar muza se face că nu-i mai cunoaşte,
c-o dor răutăţi şi venin din privire...
Da-i iartă, 'i-mbracă în vers şi-i renaşte.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!