Vulnerabilitate de duminică

sentimentul sălbăticit
gândul ce nu se lasă capturat
în cuvinte

drumul cu praf
toţi smochinii aceştia
înţepându-mă tandru cu frunzele
printr-un geam

eu
desfiinţând încuietorile
ignorând orice etichetă / orice religie
îmi las gaj sângele
suspiciunilor timpului

privirea ta
de la geneze locuieşte
înţelesurile-mi feminine
plânsul reprimat
să se confunde
cu ploile

convingerea mea
că te ştiu de muuuult...
chiar de te-aş găsi
nimic nu îmi va fi
de ajuns

pasărea
despietreşte
în zbor
peisajul
toată anatomia aceasta
făcută să existe
pe moarte fiind

uit de frică
o să fiu
a smochinilor
şi a drumului contorsionat
mult prea banal poate...
a unei istorii
trăite de mine...
doar auzite?!

[toate îţi păstrează cu fidelitate
chipul]

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice religie vei găsi doar frica să nu-l pierzi pe Dumnezeu, nu vei găsi în ea nici un Dumnezeu. Aceasta doar va întreţine separarea. Orice religie este o creaţie iluzorie a minţii umane. Orice religie te ţine prizonier al trecutului şi al unui "Dumnezeu" primitiv, mitologic!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ora aceasta nu ştiu dacă privilegiată
în care orice nefericire este sacrilegiu
cum a strivi în indiferenţă mâna înluminată
cu neprefăcătorie întinsă de Dumnezeu

aşa că dăm drumul narciselor în pline zăpezi
ca unor herghelii niciodată eliberate
de sub povara propriilor copite
lacul îşi reprimă neliniştile în aripile desfăcute
spre interiorul descătuşat al vremii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş găsi

Te-aş găsi chiar şi în tăcerea ce-mi învăluie sufletul,
pentru că orice sunet n-ar avea ecoul inimii tale.
Te-aş găsi chiar şi în întunericul ce înghite orizonturile,
pentru că orice umbră le-ar învălui,
n-ar putea să lase nici o urmă.
Te-aş recunoaşte în fiecare bătaie a inimii mele,
unde nici un vis n-ar putea să te ascundă.
Tu nu eşti parte din lumea asta,
aşa cum eu nu sunt parte din ea.
Existăm împreună la marginea timpului,
simţindu-ne eternitatea.

poezie de Emilia Mariam (16 noiembrie 2024)
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Again

te privesc
dintr-o depărtare
posibil puţin altfel decât a altora

nu fac niciun efort
să te trec dincolo

simţi
şarpele din tine
ferindu-se
de muşcătura mea

nu!
nu ai tu veşminte să te acoperi!
nici varianta minimală de asigurare
în caz de dezastru. în caz de mine.

*
ai ignorat constant
ai mizat
ai pus flori de plastic
ochi la ochi
punctul pe i
când toate punctele fuseseră de mult puse

**
iei una realitate
torni praf de puşcă praf de pulbere praf şi pulbere
amesteci vorbe vorbe vorbe
la puterea a noua
dai o spoială dai două
treci sensul de partea ta

în felul tău
te ţii după mine
n-ai înţeles nici acum
că drumul meu trece inexorabil
prin tâmpla cuvintelor
lasă prăpăd umple de sânge
nu cunoaşte remuşcarea
again... again... again
o ia de la capăt

şi tu.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autosugestie hibernală 2

intru în clipa aceasta
musai trebuie să port
pantofi cu număr par
afectele altcuiva
masca de circumstanţă
chiar dacă acum doare
chiar dacă acum ţipă
o pasăre de care nimeni
nu-şi mai aduce aminte

sunt o apă ce curge în sine
reciclându-şi visele să nu moară
predându-se mai apoi total dezgolită
la apelul timpului

sunt o mână / una singură
în van căutându-şi perechea
să împlinească preceptul biblic

sunt prea eu
sufăr de mine ca de o boală rară
nimeni nu mă identifică
în labirintul mult prea personalizat
al coconului propriu

fă ceva! fă cevaaaa!! – îmi strigă o literă
dă la maximum vocea exteriorului!

[paşi / foşnete / uşi trântite / mănuşă uitată / stupoare / bătaie în geam.../ cade ceva... / ba nu... // puncte de vedere...]

badijonează plânsul acela
să se asemene unui cântec
până când... până când...
va începe să ningă peste realitate
estetic îmbrăcând-o în tabloul din care
cel mult va răzbate un semn de uimire
într-un iris

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsată singură

iubirea o să ţipe
cu patima păsării uitate în cretacic
neavuţii pui se vor pierde din realitate
în afara destinului ignorând consecinţele lipsei zborului

starea va întâlni cuvântul despuiat
va dispune de el... unica fiind prin împrejurimile cunoscute
se va scrie codul genetic, zestrea omului cufundat în amnezie şi frică

cu gest de copil iubirea sau pasărea... o să spargă mai-multe-uşi-către-mamă din nou ignorând
mutaţiile inexorabile ale speciei... răsturnarea perversă a raporturilor ancestrale

anxietăţile nu vor permite parcurgerea fazelor necesare
până la copac... până la înger... până la noi
dezlipiţi... cu simulacre de ochi mimând viaţă vom contrazice
ziua facerii omului... inevitabila întâmplare a căderii-în-paradis

vom păstra din încăperile sufletului pivniţa
şopârlele mov/ sângele îngheţat al dispreţuitorilor de metafore
în loc de fiinţă, alienare va rosti pământul din dreapta!

ar fi trebuit să ştim... măcar să nu uităm!
din când în când şi neluminii să-i facem loc
astfel să delimităm iubirea de moarte!

scriem cuvinte... le privim ciudat:
selfie-ul este conceptul impropriu pentru epocile revolute
neanticipând individualismul timpurilor intrate în singurătăţi

rupem legăturile cu orice formalism
(chiar dacă unii ne-ar putea suspecta de neprieteni)
interiorul reconfigurează semnificaţiile/ felul în care
omul este atât de anapoda fără Dumnezeu

dâra de căinţă concepe un poem... Poemul...
până la casa pelerinului ostoindu-şi tristeţile
prin creditul acordat florii în stadiu de proiect
şi asta se cheamă speranţă!

marea glaciaţiune se va pune de-a curmezişul cuvintelor
suficient de tandru cât înţelesurile să nu abdice
până la desemantizarea ultimă copacii mai au o şansă
chiar şi omul!

între timp vom merge goi
lăsându-ne posedaţi de sentimente

între alb şi nimic
siluetele acestea subţiindu-se-n umbră
altfel privind la nimicnicie şi plenitudine

! ne vom face fărâmiţe
hrana cosmosului religios!

o pasăre va cuprinde
sub cortul aripilor iubirea
confundând-o probabil cu puii ei
cuminte ne va aştepta din-nou-întruparea

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capăt

timpul a luat sfârşit
în această aglomerare
de sensuri
fiinţa se comprimă
în van strigă la ceruri
s-o scoată din increat

nu ne amintim mai nimic
doar spaima aceasta imensă
desfiinţându-ne destinele
destinele şi chipul

omul priveşte floarea
cu ochii străinului absolut
e sigur că de acolo i se va trage
dezmembrarea cuvintelor
ireversibila moarte

se uită

după Dumnezeu

şi Dumnezeu

tace

înţelept

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafea

Te-aş invita la o cafea, iubire,
Dar nu ştiu unde, cafeneaua noastră
E-nchisă acum şi doar în amintire,
Îi susură un rău pe sub fereastră.

Poate-am găsi o alta, în vreo toamnă
Ce rătăceşte astăzi, ca şi noi,
Tot neaflând un loc unde să-şi cearnă
Din ochii trişti, încă neplânse ploi.

Ne-am saluta cu câteva cuvinte,
Ne-am spune cât de bine ne e-n suflet,
Apoi ştiind că fiecare minte,
Am trece peste clipă, cu un zâmbet.

De una şi de alta am vorbi,
De vara ce-a plecat să doarmă-un pic,
De iarna ce cândva, iar va veni,
Fără de fapt, să povestim nimic.

Doar gândul, fără voie ne-ar zbura,
La fel ca frunzele purtate lin de vânt,
În vremea când privirea doar, vorbea,
Fără ca noi să spunem vreun cuvânt.

Banal, într-un final ne-am despărţi,
Plecând pe drumul nostru către seară,
În timp ce fiecare ne-am gândi,
Oare de ce, cafeaua e amară?

poezie de Elena Neicu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fidelitate

şi totuşi!
nu mă voi duce prea departe
de mine!

cireşul aşa de impersonal pentru alţii
rămâne-ncrustat intimităţii mele
grimasele lui în zăpezi... florile inundate
în iubiri nu întotdeauna uşor de purtat

fereastra închisă într-o lume
împuţinându-se afectiv
dârele ei de sânge împreunându-se-n mine
presentimentul acela al trecerii
când mâna fărâmiţată întâlneşte timpul

chipul strămoşilor se adună!
toate acele tufe de trandafiri uitate în pământ
în rătăcirea bolnavă a omului
mult prea fricos să privească în sine

într-o doară îmi păcălesc spaima amiezii
cu albul cântecelor de rochia-rândunicii...
cu mireasma nepământească a măturiţei-Maicii-Domnului:
eternele mele răgazuri în umbră-luminată-de-vie!

calul de lemn săvârşeşte călătoria
de-o parte şi de alta a lumii

mirosul pielii bronzate cu-nisip-şi-iarbă zdruncină acum-ul
tăcerea sălciilor maschează poematic
tristeţea podului peste învolburare de gânduri

! nu ştiam că se numesc petunii
erau florile-prin-definiţie!

SUNT!

crăpăturile cu secetă ale cândva-lacului
păstrează miracolul inimii în lăuntrul noroiului
în fapt bucata aceasta de rană... pe care într-un imbold
o iau şi o înfăş în frunză curată de brusture

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Struguri albi

aş fi trecut prin lume ignorând
orice definiţie filosofică orice clasificare
intuitiv aş fi împrumutat
câte o crenguţă de magnolie
cu parfum de tine
aş fi pus semn să nu omit
codul obligaţiilor de onoare

te-aş fi luat... te-aş fi pus
într-un loc anume în timp sigur
cu oră exactă şi admiterea marjei de eroare
ai fi avut fântână şi 3 păsări galbene
cântecul meu fărâmiţat adunându-te pe tine

ai fi fost om cu toate ale sale!

şi aş fi vorbit
despre şira spinării tale
despre începutul perioadei de calviţie
despre crizele nocturne aparent hormonale
despre polemicile noastre puerile
soldate cu revizuiri planetare

aş fi pus existenţa sensului tău
la discreţia capriciilor mele poetice
aş fi alergat să prind gestul acela
înainte de a se prăbuşi
în zona semnificaţiei vide

n-am putut!

rămăsese deodată timp berechet
pentru a rata şi a o lua de la capăt

clasificatoare.... filosofică m-am dedicat
porţiei de struguri albi individuale

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-le aripi

În gândul meu firav de lut albastru,
Am îndrăznit să cred că îmi exişti,
Sperând că universul, printr-un astru,
Mi-aduce un răspuns pentru cei trişti

În jurul meu e-atât de gri, de frică,
Ei nu mai ştiu de ce aici mai sunt,
Se pierd în grija zilei şi abdică,
Devin o umbră sumbră pe pământ

În jurul meu descătuşez vibraţii
Ce au uitat normalul, sau nu-l ştiu
Şi simt bătăi de inimi, respiraţii,
Care mă fac să nu mai vreau să fiu

Arată-le o cale, numai una,
Alege Tu, nu cred că ei mai pot,
Sau de o fac, trăirea ca nebuna,
Transformă totul într-un trist complot

Nu prea mai au răbdare, n-au de unde,
Sunt doar făclii care se sting pe rând,
E prea mult întuneric, îi pătrunde,
Iar eu îi văd cum pleacă, suspinând

Alungă norii cât mai au putere
Şi lasă raza Ta în jurul lor,
Să uite toţi de griji, ce-s efemere,
În drumul către mâine, către zbor

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-o să-ţi scriu despre iubire 2

despre dialogurile închipuite
în care uitai să răspunzi
pueril concepeam replici
neverosimile în feminitatea lor

nici despre cum "era / a fost odată..."
n-o să pomenesc mai nimic
[preafrumoasa poveste dând un sens... numai al meu...]

şi am corupt timpuri / programe / verdicte...
în balansoarul în care de-una-singură m-am trezit
duminicile trudeau să mascheze vidul
lipsa mâinii amputându-şi solitudinile peste o alta

nici despre revederea târzie nimic nu vei şti
despre absenţa noastră din cuvinte
[cum "nostru" ajunge brusc cu totul altceva să însemne...]
despre poticnirea în gesturi / într-o dantelă de rochie
fără de scrupule desăvârşind bâiguielile...

vei avea dreptul la propriile percepţii
deformate de grabă sau de aglomeraţie
de zidurile acestea ample crescute vii
din suflete amorţite

îmi vei da dreptul la propriul scenariu
efectul nestăvilitei imaginaţii bovarice...
voi şti că nu pe tine te-am găsit
că... eu... nu eram eu...

se vedeau 2 străini
unii care nu împărţiseră vreodată
un Cântec

de-aceea poate se lăbărţa timpul
de-o parte şi de alta a aerului ticsit
gânduri... privirea desfiinţând cerul
penuria de sentimente a curţii

o să ating o nuanţă / poate maroul
coperţii impersonalizate
pe cel al bomboanei insipide de ciocolată
n-o să ştii că habar n-am avut să mă apăr

ai debarasat spaţiul de toată artileria
de toate detaliile...
de mine...

n-o să-ţi scriu despre...
o să te-nvăţ cum se priveşte un om
prin început purificat de decembrie
fără metafore / fără de voaluri / fără ascunzişuri
numai el însuşi / bunăoară la masa aceasta unde
ca pe ninsoare paşnică îmi aştern inima

duminica vine uşor
mult-prea-timpul nu lasă spaţii goale
nicio frică de luni:
astăzi nu doare
nici iubire
nu este.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o aruncătură

nu ştiu dacă se numeşte regăsire
sau este numai tributul revendicat
de trufaşa viaţă

toate aceste scene nocturne
când pungesc aşternutul
fac din vis o placentă
în care umblu desculţă prin mine
pe coridoare niciodată ştiute

... drumul meu concret
pe şosele din bitum şi păsări îngheţate
urmând traiectoria pădurilor dezmoştenite
drum în pantofi roşii din lac decojindu-se şi degete strânse
în văzul orb al exteriorului care te-mpinge te-mpinge

drumul meu
aşteptând
eliberarea
Acasă!

plânsul pe care mi-l reprimam în copilărie
să nu mă vadă Mama
plânsul pe care mi-l sugrum acum
să nu mă văd... să nu mă văd... de mine să stau ascunsă

*
gesturile noastre cândva unice
mimând eternitatea
în după-amiaza nesfârşită de iulie
când ne permiteam all inclusive

gesturile noastre orfane azi
intrate în rândul anonimatului
neputinţa de-a mai găsi măcar
un strămoş care să jure în faţa lui Dumnezeu
că noi i-am păstrat sângele
felul de a se încrunta
de-a duce mâna la gură
minunându-se

**
pe un câmp
degetele noastre rămase infantile vor testa
consistenţa feroce a lumii ingrate
instinctual iremediabil căutând
învelişul unui uter
acea instanţă maternă
care să ne ţină
încă o vreme
în afara morţii

pe noi străinii
treziţi
la o aruncătură
cosmică
de toate
ale noastre

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(pseudo)imunizare

atinseserăm probabil
punctul acela paroxistic
al suportabilităţii durerii
în ordine umană
de aceea poate ne permiteam
să existem firesc, ba chiar cu urmele
unei fericiri tâmpe incrustate
în felul de a aşeza o gutuie
rufele pe culme

undeva

acelaşi lup sta la pândă
aceeaşi pasăre îşi reprima negaţia
simulând şi ea marea normalitate
văzut din afară tabloul era banal
cu nonşalanţă distribuindu-se
în rândul produselor în serie
se prognoza fenomenul globalizării
acea uniformizare plictisitoare de moarte

dar cartofii înfloriseră din nou
purtau aceiaşi gândaci insistenţi de Colorado
numai ochii le crescuseră suspect de mult
pâine era suficientă
pentru o euharistie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostogolire spre cer

Tu
niciodată nu ştii
cât mi-e de greu în fiecare noapte
cât de banal
ca un scrum de ţigară

niciodată nu vei şti
cât de mult mi-am dorit să-ţi pot scrie
măcar un vers
despre frunzele care au rămas din ultima
toamnă

aş fi vrut să am timp
să pun coperţi iubirii noastre
să-ţi vorbesc despre ploi
dar ştiu că versurile şi mâinile acestea reci
nu vor putea niciodată să te mângâie

am să cobor peste ape şi undeva
aproape de liniştea zăpezilor
am să mă rostogolesc spre cer
peste tăcere

acum
îmi vine să râd
e ca şi cum te-aş invita să-mi vezi
un pic din moarte
nu e simplu
am să plâng într-una de frig
n-am să ştiu ce să fac cu umbrele mele
cu răbdarea şi credinţa mea
n-am să ştiu să umblu
hai-hui
prin gândurile tale

îmi va fi sete
am să stau pe marginea drumului
n-am să înţeleg nimic
am să-mi asfixiez pe rând toate visele
de frică să nu mi le ia cineva
am să le ucid
voi desena cu fum
un sfârşit
peste o mie de gânduri, o mie de ape

voi muri frumos
fără să ştiu de ce
pe noi
Dumnezeu ne-a adunat
greşit

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice gând este o etichetă, dar nici o etichetă nu este şi nu poate afecta natura conţinutului. E un paradox, deşi gândul, eticheta e cel mai complicat lucru din lume el pretinde că poate înţelege simplitatea, simplitate care de fapt e lipsită de gând. Asta înseamnă să fii simplu, nu-ţi fă păreri despre nimic, doar contemplă în inima cea sfântă a observării totul!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce rămâne?!

iubirea în învelişul trădării
trădarea în ascunzişul celeilalte?!

doar spaima enormă a omului omiţându-şi Dumnezeul?!

şi câte sentimente rămase la stadiul de proiect
acaparate în nesăbuita lăcomie către altceva!

niciun păcat prea mare! nicio deziluzie!

florile îşi schimbă chipul în nevăzutul ochilor noştri
nopţile se lasă autoritare / în lăuntrul lor cutremure
ne desprind alcătuirile / înainte de orice dimineaţă
un lup ne muşcă isteric din intimitate
îi încurajăm muşcătura într-o orbire a lumilor
ce n-au să vină preceptual vreodată

şi totuşi! cineva posedă o firavă memorie afectivă
galben tramvaiul atenţionează un foişor:
2 suflete gata cândva să explodeze!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dincolo de abstracţiunea de principiu
a unei conjuncţii atât de formal adversative
mă opresc într-un centru cu sens
bunăoară în acest miez de cosmos
ca-ntr-o inimă de Dumnezeu
îmi mângâi copilul de durere şi de frică
de toată greutatea lumii acesteia
căzute sub pământ
cu glas omenesc îi povestesc
despre cum înţeleg eu să fiu fericită!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supravieţuind

noaptea venea ca de obicei
ca o ascunzătoare... ca o cursă
intuiam mirosul de acasă aparenta linişte
acceptam... făceam cu rândul la pajiştea de zmei
unde subtil fără de ştire ne lăsaserăm sufletul

lapte era de ajuns... iarbă
.... chiar dacă uscată
cer cât să acopere
lipsa lamentabilă
din podul palmelor

rufele noastre translucide
se acomodau inimilor permeabile
greoaie trupurile produceau urme
un fel de boală ucigaşă a pământului
peste toate se aşeza ninsoarea... alte vietăţi darnice

ne măsuram timpul
în rana unei vrăbii... într-o invazie
ajunseserăm chiar să ne spunem pe numele noastre mici
tăcute frumoase adevărate

privirea continua să delimiteze orizontul
spaţiul acela fantastic în care iubirea se elibera din moarte

existam
întotdeauna făcuserăm asta!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din O Leoaică îmi traversează centrul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine sunt aşa departe de mine 2

încerc să-mi amintesc copilăria
rochia şi floarea preferată
cum mă încruntam când nu-mi conveneau
lumina / mersul norilor / stările de fapt
dacă DA-N I E-LA se auzea măcar puţin altfel
decât restul grămezilor de daniele şi cum
eram cuminte / cum mă revoltam
dacă gerul mirosea a viu / a necunoscut / a dimineaţa aceea
în care am simţit drumul îndepărtându-se

încerc să pun un cuvânt în dreptul
primei emoţii adevărate / îmi vin
roiuri albastre / triburi gălăgioase / gânduri bezmetice
cerul căzut dedesubtul pădurii / acolo
strâmtoarea din pântecele mamelor
eu-altcineva adăpându-mă lacom
din privirea de plastic a unei păpuşi speriate
[poate că atunci demult o duruse / poate...
mai mult pe mine...?!
cât de repede am dat pagina?!]

– exist! –

în muşcătura timpului
aerul cauciucat
eşarfa ca o funie amăgindu-mă că nu vrea decât
să fim intime... şi... aşa-şi-pe-dincolo...
o las să mă înfăşoare / să mă strângă / să mă posede...
până când tristeţea cuiva cât o lume
şterge distanţa de mine

‹! eşti detaliul inofensiv / şifonat pe margini / înghesuit spre inimă!›

un petic turquoise se risipeşte în oasele ierbii

sunt goală-goală!!... şi nu ştiu de ruşine!!!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!