Miroseai a înger la telefon
la flacăra cuvintelor se coace o prăjitură de albastru
tu devii literă și te scrii pe giulgiul singurătății mele
nicăieri e aproape o existență,
din pipă-mi ies vorbe de fum
pe o scară de la unu la minus o sută
poeții veacului trecut ingurgitează neființă
câte unul își mai vinde din agoniseala stihului
pentru un ceas adăugat
ornicul are limbi de moarte
înfipte definitiv în carnea vremii
toți vorbim în graiul timpului,
dănțuind pe muzica aceea
în sevraj de oase parcă
așteptându-te,
am fermentat cerneală și carnea pâine mi-am făcut-o
mă trimiteai către femeile facile,
ai zis că ești ocupată,
îți dai doctoratul în tenebre
eu țâșneam atunci din bezne fără lumină de împrumut,
în scânteiere proprie îmi aprindeam rugăciunea
trezind din somn pe Dumnezeu
uneori îmi așez în bagajul existențial plecarea
nu cunosc destinații
atâta doar că miroseai a înger la telefon
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre poezie
- poezii despre îngeri
- poezii despre vorbire
- poezii despre versuri
- poezii despre trecut
- poezii despre telefon
- poezii despre somn
Citate similare
Uneori
pe cât îmi pot înțelege propria definiție
din dicționarul cu sensuri a fi
exist pe o coajă cu miezul în ceruri
într-o altercație între născut și adevăr
tu ești o altă definiție a cuvântului iubire
fiind în dimensiunea păcatului
femeie, trezindu-mi sângele
dintr-o luciditate-a visării
noaptea sa scurs în spatele perdelelor de rouă
(îți spuneam, să nu muști mâna cu merinde pentru lumină)
uneori ne iubeam în somnul trivializării demonului feeric,
apoi iar eram îngeri
îmi amintesc, uneori îți așezai picioarele pe nervii mei
încât îți șopteam vorbe de întuneric,
apoi era o nimica,
glumeam într-o iarnă cu omăt de hârtie
despre frigul de a te scrie,
caniculară,
plătind unui dumnezeu al mirării în mine
pentru servicii erotice ale stihului,
deși, în definitiv tu îmi iscălești poezia
din vârful peniței mele schizoide,
întru tine-i travaliul metaforei puține deși
mă naști uneori în cuvântul
cel văduv de minciună
poezie de Ștefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre naștere, poezii despre cuvinte, poezii despre întuneric, poezii despre zăpadă, poezii despre văduvie, poezii despre visare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Îmi ești
sunt într-o poveste neadevărată
tu nici nu exiști,
n-ai existat vreodată.
doar freamăt venit din albastru,
ecou evadat
la trecerea mea prin galbenul toamnei,
ești goana mea după cuvintele muiate-n cerneală,
picătura de apă atunci când mi-e sete,
ești dor amestecat din albastru cu verde.
o lungă așteptare pentru ziua aceasta
când rațiunea îmi mută pământul,
o contopire între tălpile mele
iarba fugară și vânt.
apari în lumină și tulburi eternul,
ești sunet de gând zvâcnindu-mi în tâmplă,
îmi ești dorul ce doare,
îmi ești neexistând.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre existență
- poezii despre dor
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre toamnă
- poezii despre sunet
- poezii despre minciună
- poezii despre lumină
- poezii despre gânduri
Alba neagra
sângele nu repurtează veșnicii,
cuvintele tale m-au adus la sapă de plumb
nu mai ține năframa la gură, oricum îți ies vorbe
îmi crește alcoolemia păcatului de fiecare dată
când uit să-mi exfoliez carnea de pe suflet,
lutul, bolnav de mormânt
îmi scrie pe ochi
alcătuirea-n perne a ta,
în jale cu diagnostic de-absență
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Amurgul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre sânge, poezii despre suflet, poezii despre plumb, poezii despre negru, poezii despre lut, poezii despre gură, poezii despre creștere sau poezii despre boală
Ție
din orașul meu îți zic
nimic nu seamănă a moarte
precum seamănă picioarele mele a dragoste
dezlegate de lut
gura de aer care îmi zboară din piept
îți intră în pori te dilată încât ocupi
universe
pari a pătrunde din niciodată în niciunde
oraș în oraș dragoste fără de dragoste
iubit de cuvânt ca un zid
mă așez la vest de umbra ta
peste mine trec nori albi de sori
parcă moartea seamănă a viu
taci și îmi trimiți elefanți roz
dragoste cu o sută de minusuri
mai aproape de somnul meu
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oraș, poezii despre moarte, poezii despre iubire, poezii despre zbor, poezii despre tăcere, poezii despre roz, poezii despre picioare sau poezii despre nori
Verdictul timpului
fântâna ochilor tăi a înspăimântat toate lacrimile
oamenilor ce se închină la zeița tristeții
la cină mai înfuleci o bucată de moarte
adormind în brațele nopții
dimineața o întrebuințezi la speranță
asupra apelor cărnii însă
pletele tale de gând se apleacă asemenea unor sălcii,
pe ramul cugetării de Dumnezeu
înmugurește-ntunericul necredinței
nu cerceta, îți zic!
coboară din spinarea întrebării acolo
în coajă de minciună adevărul așteaptă existențe-n crepuscul
așa că tacă-ți mintea-n lumină,
sufletelor doar Dumnezeu le vine la interogatoriu
tăcerea e un obiect al gurii de obicei,
cu el îți astupi vorba neînțeleaptă
veneam la tine să-mi înfierbânți sângele rece, de șarpe,
mă serveai cu mere și dulceață
de-mi urla hipervascularizarea-n brâu
iar în piept inima îmi făcea gălăgie
dar din toate câte or mai fi fost
în vremea aceea ciudată
când îmi ziceai că miros a Ștefan
amintirea mi-e temnița pe viață
din verdictul timpului
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre viață, poezii despre tristețe sau poezii despre spaimă
Prin tot ospiciul slovei
în caldul din păcat mister se coace
cu fruntea omul rece-a necuprinde
când frigul de ființă ni se vinde
din vipia infernului rapace...
cuvinte fără urmă am veninde
în tot zadarul stihului ce-mi tace
în ochi întâmplători de viciu-n pace
de lacrimi Șarpelui a da merinde...
în sângele ce-mi e pătat de vină
de Măr eresuri țipă-n bezne, fierb
și se așază-n Raiul în ruină...
femeie care-mi poposești în verb,
să știi, demența vorbei mi-e vecină
prin tot ospiciul slovei trec imberb...
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre verb, poezii despre vecini sau poezii despre rai
Altul la fel
spre sus zvârlind privirea ta cea castă,
spre cerul plâns, tenebre de robie
la temnița din lacrimă te-mbie
în imprecații venerând năpastă.
pe zări, în a zadarului fobie,
ți-e zborul tot o liniște fantastă,
morminte-n orizont îmi naști din coastă,
aceea ce ți-am dat sub stea zglobie.
acolo demiurg a smuls din mine
în sânge de cerneală să-mi exiști
femeie, către nunta care vine...
ci în peniță port, în hram de triști,
havuzul ochilor pe stih, în sine
doar pierdere de clipe să asiști...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sclavie, poezii despre plâns, poezii despre ochi sau poezii despre nuntă
Amănuntul de a exista
(praf de raft)
degete de umbră, arătătoare de eternitate
în lăuntrul noțiunii de raft,
în șa de nemoarte,
galopul miezului clipei în interior
sub ochii lucind de a vedea
poeții nu cunosc
amănuntul de a exista,
ei plutesc pe praful de raft
înveliți în coperțile veșniciei
în interiorul unei singure clipe,
neîncepută și fără sfârșit
muream uneori acolo,
stihul mă trăda de viețuire
praful raftic îmi înconjura coperțile vieții
eram un microb neînsemnat, fără apărare
alungat din trupul eternității de lacrimile
nevăzătoare de mine
uneori scot raftul din țâțâni
izbind cu el de toți pereții mormântului
praf în ochii sângelui, iubirea
așez pe raftul
vinovat de a fi
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Saturn
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare sau poezii despre sfârșit
În locul acela
în locul acela
țigara îmi stătea de vorbă cu sărutul
ce mai faci? îi zicea din fumul de pe carnea ta,
eternitatea unei clipe-n zidiri de lene,
ceața de pe fruntea omului
și puțin din ochii lui Dumnezeu
tu ești un joint de femeie,
Amor îmi injectează lacrima
din drogul de trist
izgonit de pe cruce
exist într-un stih gunoier,
inserția fiindului
în poezia de ploaie cu piatră Sisif
țigara mi-a ajuns la filtru
prăjindu-ți sărutul
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre ploaie, poezii despre lene sau poezii despre fum
Fără îndoială că Dumnezeu ar fi putut face să zboare păsări cu oase din aur masiv, vene umplute cu argint viu, carnea mai grea decât plumbul și aripi extrem de mici. Numai că n-a făcut-o, iar asta pesemne că înseamnă ceva. Tu îl invoci la fiecare pas pe Dumnezeu doar ca să îți ascunzi ignoranța.
citat celebru din Galileo Galilei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre păsări, citate despre plumb, citate despre ignoranță, citate despre aur, citate despre aripi, citate despre argint sau citate despre Dumnezeu
Pană și carte
Pe-un teanc de cărți, o pană suspendată,
Își picură secundele în vers...
Lucea de plâns. Lucirea de-altădată,
Își auzea ecou-n univers.
Trohei și iambi se-ngrămădeau degrabă
În vârful ruginit de așteptări.
Un bătrânel își număra în barbă,
Poemele-nșirate pe culori.
Poem grăbit, lângă o lampă-n noapte,
De veghe unei limbi uitate parcă,
Își alunga tăcerile din moarte...
Căci mai avea-n volum puțină treabă.
Suspans și taină, vorbe și lumină...
În rest, atâtea foi îngălbenite.
Azi sticla de cerneală e virgină,
Cuvintele, în ea, sunt arcuite...
S-au răsturnat în suflet, ca pe-o coală,
Mărgele de uitare și... tăceri.
Cuvânt de dor și literă amară
Îmi amintesc: cât te-am iubit mai ieri!
Acum ești un străin precum o toamnă,
Te-ai depărtat... te pierzi... o să revii?
Eu plâng cu toamna! Nu îmi lua în seamă!
Aleile de visuri sunt pustii...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre cărți sau poezii despre virginitate
Vrajbă de eternitate
eternitatea e o vrajbă-a vieții
în cerul cel îndestulat cu rugă
din calea timpului ades să fugă
secundă-n neclintire bând poeții.
mirarea-ți este-n taine-abia văiugă,
adâncul din a florilor excreții
odaia-ți este-așezământ tristeții,
o raclă rațiunea ce-ți subjugă.
îmi ești corola ploii viitoare
ce din amar îmi va uda-n priviri
de nelumină stând făuritoare.
fiind de pasăre-n îmbolnăviri
îți respirai iar umbra și te doare
un gând spre oameni, clipă-n zăboviri.
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Popeye
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori
Altă cale
Nevăzute praguri am trecut,
din dorințe mi-am croit o cale,
dar deodată parc-a dispărut
depănată-n magice sucale.
Retrăgându-mă în sinea mea,
vorbele stupide mă stresează,
parcă mi-ar cânta o cucuvea,
din tenebre, ziua la amiază.
Știri trăsnite, spuse în deșert,
vin să ne înece, ca o boală,
prostul, pus în haine de expert,
le enunță fără șovăială.
Tot ce-aud îmi pare anormal,
vorbe aruncate fără miză,
parcă ar veni dintr-un spital
cu nebunii puși într-o remiză.
Resemnat, îndată mă retrag,
am decis să merg pe altă cale,
în adâncuri îmi ridic un prag,
stavilă la vorbe marginale.
poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediția din 26.03.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719 (26 martie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre știri, poezii despre vestimentație, poezii despre stres, poezii despre prostie, poezii despre nebunie, poezii despre muzică sau poezii despre miezul zilei
Din o lacrimă pe cer
îmi e din soare șoaptă ignifugă
iar luna-n noapte reazemă pereții
în a nefi, biserică a vieții
îmi stai zidită-n mici bucăți de rugă
din șarpe-n măr tocmită-n taina ceții
în văzul minții lenea te subjugă,
la dumnezei de mâine iarăși slugă
pe nins cu sânge unde-au scris poeții
te știu din zarva umbrei, nălucindă
pe strâmte spații, scurse-n nicăieri,
icoana coastei mele din oglindă
în stih flămândele învăpăieri
aveau o liniște de timp, să-ntindă
pe cer o lacrimă-nvelind tăceri
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor sau poezii despre noapte
Dumnezeu te-a creat pentru mine
Vai, dar cât ești de frumos! Și ce teamă mi-e de tine!
mi-ar plăcea să-mi dai o palmă, chiar mai multe dacă vrei.
Când te uiți așa-ncruntat, iese inima din mine,
tremură carnea pe oase și din ochi îmi sar scântei.
Dumnezeu când te-a făcut, s-a gândit cum e mai bine,
ochii negri, nasul cârn, buze groase, spate lat.
Nicio grijă nu îmi fac, că se supară pe mine,
dacă te iubesc o dată. El de-aceea te-a creat.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nas, poezii despre ochi negri, poezii despre inimă, poezii despre frumusețe, poezii despre frică sau poezii despre declarații de dragoste
Iar nu găseam cuvântul
(vorbe goale)
ți-am învățat liniștea până în oasele tainei
schelet de umbre umblător
udat puțin de sângele de a fi
pe cale umbla goana
icoană în lumi de lumină erai
din sufletul tău făcut bucățele
suind în cocoașa întrebării
îmi creștea uimire în destinații de morminte
îmi erai astâmpăr pe zare
ochii îmi erau plini
de implozia în duh a frumuseții tale,
aceea ce făcea casă de piatră cu eternul
divinul venea, fruct de zbor
cu miezul pe ape
erai o noțiune despre tristețe
intrând în lacrima încovoiată-n destin
unde toate-s în flăcări ude,
nisipul de cântec și mâine nu e
pasărea are piept din pânză de moarte
nicăieri era o noapte astrală
noi ne uneam acolo nimicurile
într-o căutare ce ne ermetiza, devenind singuri
în rest, aceeași lume luminată de minciună,
de raze de-ntuneric rânced
sleindu-și untura în oameni
asuprit de adevăr
iar nu găseam cuvântul
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Discordia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură sau poezii despre păsări
În ochii mei, doar lumină
Doamne, în fiecare dimineață
îmi dai o felie de pâine
unsă cu un strat gros de lumină
și eu nu mă satur să mușc din ea,
apoi adun toate firmiturile căzute pe jos
ca pe niște perle desprinse dintr-o rochie de mireasă,
în care luna își răsfață gleznele
printre foșnetele de îmbrățișări pătimașe...
Doamne, în ochii mei nu mai încape nimic,
de aceea năvălesc păsările în jurul gâtului meu,
caută o spărtură ca să între în mine
ca niște dinți de cer,
înfiorându-mi carnea flămândă.
Cum aș putea să nu mă înalț,
când eu îmi găsesc liniștea în apele tale
la fel ca un prunc la sânul mamei?!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsfăț, poezii despre rochii, poezii despre rochia de mireasă, poezii despre pâine sau poezii despre perle
Fasole în untură de om
îți erau tot mai numeroase cântecele
parcă fiecare păticică din tine devenise o lebădă
murirea lor era galopul calului fără picioare
mă cunoșteai dintr-o existență oarecare
privitoare la cerul străpuns de pisc
din senin curgea sânge albastru
ca de la regi neîncoronați și curgea apă de moarte...
îți era gura străpunsă de ac de albină
găsise acolo dulceața vorbelor fără vicleșug de ființă
frica era o simplă notație a întunericului
&
licențiat la "Școala de nebuni"
felcerul îmi găsise fractură de orizont
cică priveam vertical zarea
la intersecția dintre uman cu strada de îngeri
în unicul sens de înot pe zbor
acasă la demiurg
prăjeai fasole în untură de oameni
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre școală sau poezii despre monarhie
Parcă te știam ...
Parcă te știam de când e lumea,
Miroseai suav, a caprifoi.
Timpul rătăcirii ancestrale,
S-a pierdut în spațiul dintre noi.
M-am oprit și te-am strigat pe nume,-
Îmi venea în minte din străfund
Și secundele rămân mirate,
Că ecourile îmi răspund.
Parcă te știam de-o veșnicie.
Unul către altu-am alergat,
Iar în orologiul din cetate,
Clipa-ntre cadrane-a înghețat.
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiu și timp, poezii despre secunde sau poezii despre gheață
Monolog
e atâta tăcere, atâta singurătate aici,
încât te întrebi:
cum de se mai leagă cuvintele?
ce le mai ține împreună? sensul?
el a dispărut demult.
el a dispărut odată cu oamenii care
l-ar fi putut înțelege.
am mai rămas numai eu,
vorbitorul din peșteră,
aș putea să vorbesc toată viața,
prețuind cuvintele, căutând sensul
în această singurătate de neînvins.
dar mi-e teamă, mi-e teamă de cuvintele mele
și de ceea ce ar putea deveni!
e de ajuns să le rostesc ca ele
să prindă consistență
și carnea lor, ce e carne din carnea ecourilor,
să se întărească.
cuvintele mele devin lilieci,
au pieliță și brațe întinse să mă ucidă,
sunt fără astâmpăr, sunt apăsătoare cuvintele mele,
de aceea mă ascund de ele tot mai mult
în inima peșterii.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre speologie, poezii despre devenire sau poezii despre singurătate