Pălăvrăgeală
Răscruci de timp, bătute-n cuiele drumurilor necunoscute, de soarta cu educație aleasă,
care a făcut numai ce a vrut ea,
se închină în neînțelesul credinței,
străduindu-se să ne convingă
că nu aici e viața, ci dincolo de ele,
la capătul răbdării nesfârșite,
atunci când vântul cântă în tonuri de pustiu,
în broderii sparte de ropote de ploaie curată,
căzută pentru nevoia pământului vlăguit
de cererile oamenilor nesătui vreodată de nimic,
pe care nu-i va potoli decât starea de neființă trupească.
Setea lor de zădărnicie chinuie
privirea Demiurgului
amuțit de dezamăgire precum un părinte
bun, siderat de nerecunoștința copilului răsfățat
ce răspunde cu o indiferență înspăimântătoare
eforturilor aproape supraomenești făcute spre a-l crește.
Idealizarea a ceea ce ne dorim cu tot dinadinsul
ne face să pălăvrăgim fără noimă și atunci când visul e pe cale de a se împlini,
născuți temători din fire
și prea prudenți în a nu pierde minimum de confort mizerabil
dobândit prin eforturi istovitoare
care nu se justifică, îl refuzăm, nemaipărându-ni-se așa extraordinar ca până atunci, pretinzând că suntem treji,
ochelarii de cal, moșteniți, împiedicându-ne să deosebim sublimul de vulgar, cunoașterea de ignoranță, adevărata viață de adevărata moarte.
Un nou și-un nou azimut conferă iluzia de a trăi cu un scop și
de a controla, dacă nu total, măcar în parte, destinul - ecuația cu multe necunoscute, ce consumă vorace, pentru aflarea acestora, un segment din timpul care nu există, numit VIAȚĂ.
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre spaimă
- poezii despre răsfăț
- poezii despre prudență
- poezii despre ploaie
- poezii despre nerecunoștință
Citate similare
Dacă nu ai sădit nici un pom, atunci încearcă să faci alte fapte bune. Dacă nu ai făcut nicio casă, atunci ajută la pacea celor care au făcut mai multe pentru semenii lor. Dacă nu ai copii, atunci încearcă să te porți ca un părinte cu cei din jurul tău. Dacă nu ai școală multă, atunci nu ocoli izvorul cunoașterii. Dacă nu înțelegi fenomenele din jur tău, atunci respectă pe cei care te învață tainele lor. Dacă vrei să devii înțelept, fii un bun creștin, și vei fi răsplătit, omule, ca toți cei care au făcut, ceea ce tu nu ai putut.
Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre înțelepciune
- citate despre învățătură
- citate despre școală
- citate despre răsplată
- citate despre promisiuni
- citate despre pace
- citate despre devenire
- citate despre cunoaștere
- citate despre creștinism
Orice gând despre Dumnezeu indiferent cât de evlavios ar suna, doar hrănește separarea de Dumnezeu! Iată de ce pustnicul, călugărul, etc., continuă să se simtă un veșnic păcătos, pentru că el se i-a în continuare gândul Efemer care doar îl desparte de Dumnezeu! Adevărata smerenie, adevărata evlavie apare doar atunci când tu dispari topit in inima lui Dumnezeu, dar într-un astfel de caz tu nu mai poți vorbi despre "tine" nici ca păcătos, nici ca virtuos, nici ca om, nici ca Dumnezeu, înțelegi?
Noi nu suntem născuți, doar gândul din zi visează că e corpul care face, și de aici iluzia păcatului sau a virtuții, care nu-i nimic altceva decât deșertăciune.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre religie, citate despre gânduri, citate despre vorbire, citate despre visare, citate despre smerenie, citate despre naștere, citate despre inimă, citate despre corp sau citate despre Dumnezeu
Jumătate de viață
Nu te-îndrăgosti de cel care iubește cu jumătate de măsură.
Nu te mulțumi cu o jumătate de prieten.
Nu participa la acțiunile celor jumătate talentați.
Nu trăi jumătate de viață
și nu muri jumătate de moarte.
Dacă optezi pentru tăcere, atunci taci.
Dacă vorbești, continuă până termini ce ai de spus.
Nu alege tăcerea ca să spui ceva.
Nu vorbi ca să nu spui nimic.
Dacă accepți ceva, atunci acceptă cu curaj,
nu te eschiva.
Dacă refuzi, atunci acest fapt să fie evident....
Un refuz ambiguu echivalează cu-o acceptare.
Nu admite jumătăți de răspuns.
Nu te-încrede-n jumătăți de adevăr.
Nu visa jumătăți de vis.
Nu te amăgi cu jumătăți de speranță.
Jumătate de-înghițitură nu-ți va stinge setea.
Jumătate de-îmbucătură nu-ți va potoli foamea.
Jumătate de drum nu te va duce nicăieri.
Jumătate de idee nu-ți va aduce rod.
Jumătatea cealaltă este partea de care te temi.
Ești tot tu, în același loc, dar în alt timp.
Ești tu, dar în lipsa ta.
Jumătatea aceea de viață este viața ta netrăită.
Un cuvânt pe care nu l-ai rostit.
Un zâmbet pe care l-ai amânat.
O dragoste pe care n-ai trăit-o.
O prietenie despre care n-ai știut.
A atinge, dar a nu ajunge.
Muncă și, totodată, neparticipare,
participând doar pentru a fi absent.
Este ceea ce te face un străin celor de lângă tine,
iar pe ei străini ție.
Jumătate este, spus simplu, un moment de incapacitate.
Dar tu nu ești jumătate, ești întreg și capabil.
Ești întregul făcut pentru a trăi o viață rotundă,
nu jumătate de viață.
poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tăcere, poezii despre vorbire, poezii despre prietenie, poezii despre moarte, poezii despre zâmbet sau poezii despre talent
Dacă se gândește cineva că există ceva mai bun decât virtutea ori vreun bine dincolo de ea, atunci privește înspre bunurile pe care soarta le împrăștie și așteaptă cu îngrijorare să-i fie azvârlite daruri. Închipuie-ți acum că soarta organizează jocuri publice și că revarsă asupra mulțimii de muritori pe care a adunat-o onoruri, bogății, favoruri;o parte din acestea se fac bucăți în mâinile celor care se încaieră pentru ele, altă parte ajunge să fie împărțită cu tovarăși lipsiți de credință, o alta se transformă într-un mare rău pentru cei cărora se revărsaseră darurile. Între ele, există bunuri care ajung la unii ce sunt cu gândul în altă parte, există bunuri care, fiind înfășcate prea în grabă, se pierd și scapă printre degete tocmai când sunt mai aprig apucate;nimeni însă, chiar dacă a reușit să se înstăpânească pe ele, nu a apucat să aibă parte de o bucurie de lungă durată. La fel se întâmplă cu bunurile pe care soarta le aruncă de sus: sărmanii de noi ne agităm, ne străduim, ne dorim să avem mai multe mâini, privim ba într-o parte, ba într-alta; ni se pare că soarta întârzie să ne trimită darurile acelea ce ne aprind poftele: toți le așteaptă, dar ele ajung la puțini. Ne dorim să le prindem cât încă mai cad;suntem mulțumiți dacă apucăm ceva, iar alții rămân dezamăgiți în speranța lor deșartă;un dar slăbuț îl plătim cu mari chinuri ori - chiar de sunt splendide - rămânem păcăliți.
Seneca în Scrisori morale către Lucilius
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mâini, citate despre cadouri, citate despre păcăleli, citate despre poftă, citate despre plată, citate despre mulțumire, citate despre jocuri sau citate despre existență
Mă simt veșnic, singurul cu adevărat existent. Și tot eu, când mă gândesc la mine, mă văd ca pe un nimic, părticică infinit mică din ceva infinit mare. Care e adevărată, prima sau a doua afirmație? Dacă e a doua, atunci conștiința primului, veșnicului "eu" e înșelătoare. Dar asta nu-i cu putință, fiindcă fără această amăgire ( primul "eu") nu există viață, nu există nimic, și mai ales nu există al doilea "eu". Dacă însă prima afirmație e adevărată, atunci înseamnă că toată viața trupească e amăgire. Dar nici asta nu se poate, fiindcă fără viața trupească n-aș fi putut face aceste raționamente. Și de aceea există și una și alta: Eu sunt ființă spirituală, nonspațială, atemporală, în condiții corporale, spațiale și temporale.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Lev Tolstoi despre viață, citate despre adevăr, citate de Lev Tolstoi despre adevăr, citate despre infinit, citate de Lev Tolstoi despre infinit, citate de Lev Tolstoi despre existență, citate despre conștiință sau citate de Lev Tolstoi despre conștiință
Hunt dogs
drumuri închise lângă alte drumuri închise.
derapaje continue înspre
fabricile de ciment care ne-au construit
oasele. pentru că ele trebuie să reziste
atunci când alergăm spre destinații necunoscute
prin pădurile de brazi așa ca cerbii urmăriți de
câinii de vânătoare.
*
de la luptele mici - până la luptele mari
soarele e cel care care se face din ce în ce mai aspru.
ca și cum ar apune peste fricile noastre
într-o cameră întunecoasă.
*
printre gratii te văd.
e lumina care nu încetează să miște.
de la alt soare
cel pe care îl poartă orașul în piept.
dar și el e o rană prin care poți
să traversezi de la un mal la altul
și atunci
te simți
ca un câine urmărit de ecarisaj & din nou
știi că drumurile închise stau lângă alte drumuri închise.
și tot ce se mai zbate cu energia unui reactor nuclear
nu este fuga
nu sunt oasele tale de piatră.
*
este inima ce pulsează absorbită în sânge.
noi suntem cei care înfruntăm viscolul zi de zi
până plâmânii noștri se prefac în mormanele de zăpadă
de la marginea drumurilor
peste care au trecut lamele de ras ale mașinilor de deszăpezire.
acum respirăm aerul înghețat & așteptăm. așteptăm. așteptăm.
moartea sau dragostea - neoane sclipind anemic
aici lângă uriașa groapă de deșeuri a orașului.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oraș, poezii despre lumină, poezii despre câini, poezii despre Soare, poezii despre întuneric, poezii despre zăpadă, poezii despre vânătoare, poezii despre viscol, poezii despre sânge sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Schimbarea înseamnă a pierde. A pierde zona de confort, siguranța, timp și energie investite pentru a aduna obiecte, pentru a întări aparențe și măști, pentru a controla oameni. Dar totuși, ce anume ne aparține cu adevărat? Așadar, rezistența la schimbare vine din iluzia atașamentului pentru ceva ce nici măcar nu ne aparține. Nu facem schimbări în viața noastră care ne-ar aduce fericirea reală și palpabilă pentru că ne agățăm de o plăsmuire a imaginației noastre. Suntem sclavi ai minții noastre legați cu o funie invizibilă. Tot ce trebuie să facem pentru a ne elibera e să ne ridicăm și să plecăm. Tot ce trebuie sa facem pentru a ne dovedi adevărata putere și libertate este să schimbăm ceva și să observăm că într-adevăr, totul depinde doar de noi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare, citate despre timp, citate despre siguranță, citate despre sclavie, citate despre măști, citate despre libertate, citate despre imaginație sau citate despre fericire
Suntem înclinați să petrecem timp cu cei care sunt ca și noi. Dacă oamenii din jurul tău sunt oameni eficienți, vei învăța de la ei eficiența. Dacă oamenii din jurul tău sunt oameni care se pricep foarte bine să piardă vremea, vei reuși să fii un expert în a pierde vremea și a nu face nimic cu viața ta. Din acest motiv este așa de important anturajul. Nu există nicio posibilitate ca atunci când ai un anturaj prost, tu să nu cazi sub influența acelui anturaj. În timp, tot ceea ce ține de comportamentele și de modul de gândire al anturajului vei adopta și tu. Devii copia celor cu care îți petreci timpul. Dar asta poți să o folosești într-un mod pozitiv pentru dezvoltarea ta. Caută oameni de la care ai tot timpul ceva de învățat și care să te ajute pentru atingerea obiectivelor tale.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre eficiență, citate despre prostie, citate despre posibilitate sau citate despre dezvoltare
Omul este prin firea lui o ființă orientată către scop. Și pentru că așa este el făcut, nu-și poate găsi fericirea decât atunci când funcționează așa cum a fost desemnat să funcționeze-urmărind un scop al său. Astfel, adevăratul succes și adevărata fericire nu numai că se împletesc între ele, ci se și stimulează reciproc.
Maxwell Maltz în Psihocibernetica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre succes sau citate despre reciprocitate
Când îmi asum consecințele și prețul de plătit pentru alegerile mele, devin cu adevărat liber și fericit. Alegerile făcute pentru a da bine în ochii altora, pentru a primi confirmare și validare sunt alegerile care tot timpul ne vor face nefericiți pentru că din nou și din nou nu am făcut ce e bine pentru inima noastră, pentru fericirea noastră. Și dacă noi nu radiem de entuziasm și fericire, împăcați cu ce am ales, ce avem de oferit lumii? Când suntem triști, abătuți și nefericiți, la ce mai suntem de folos? Și cui? Nici măcar nouă.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tristețe, citate despre ochi sau citate despre nefericire
Și drumeața, pornind, a mers iar un an de zile tot prin locuri sălbatice și necunoscute, până ce cu mare greu ajunse la sfânta Vineri. Și aici i s-a întâmplat ca și la sfânta Miercuri: numai că sfânta Vineri i-a mai dat și ea un corn de prescură, un păhăruț de vin și o vârtelniță de aur care depăna singură; și a îndreptat-o și ea cu multă bunătate și blândețe la soră-sa cea mai mare, la sfânta Duminică. Și de aici drumeața, pornind chiar în acea zi, a mers iarăși un an de zile prin niște pustietăți și mai grozave decât cele de până aici. Și fiind însărcinată pe al treilea an, cu mare greutate a putut să ajungă și până la sfânta Duminică. Și sfânta Duminică a primit-o cu aceeași rânduială și tot așa de bine ca și surorile sale. Și făcându-i-se milă de această nenorocită și zdruncinată ființă, a strigat și sfânta Duminică o dată, cât a putut, și îndată s-au adunat toate vietățile: cele din ape, cele de pe uscat și cele zburătoare. Și atunci ea le-a întrebat cu tot dinadinsul dacă știe vreuna din ele în care parte a lumii se află Mănăstirea-de-Tămâie. Și toate au răspuns, ca dintr-o singură gură, că nu li s-a întâmplat să audă măcar vorbindu-se vreodată depre aceasta
Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile, citate despre zbor, citate despre sfinți, citate despre gură, citate despre greutate, citate despre bunătate, citate despre aur sau citate despre animale
Fiecare trăiește conform propriei percepții asupra vieții. Dacă cineva crede că viața este o grămadă de scandaluri, de neîmpliniri și de nefericiri, atunci Universul îi va oferi exact ceea ce a acceptat despre viață. Dacă percepi viața ca pe un prilej extraordinar și unic, de a te înălța și de a împlini voia Sufletului, atunci Universul va trepida și îți va oferi experiențe înalte, care vor veni la tine, pentru a-ți întări convingerea și percepția asupra vieții. Aceasta este o lege universală, care spune că ai parte de ceea ce accepți. Acceptând mereu binele, acesta își va face loc în preajma ta, pentru a nu te dezamăgi și pentru a dovedi realismul acestei legi.
Cătălin Manea în Totul din Întreg, Iubirea de sine, Talentul de a trăi
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre legi, citate despre înălțime, citate despre suflet sau citate despre scandal
Adevărata viață e ca o navigare în furtuni. Suntem ca marinarii, care se opresc prin porturi doar pentru a se odihni, și apoi pleacă din nou. Așa suntem și noi, ne întoarcem într-un vis, din care plecăm iar, în urmărirea altui vis.
citat din Lucio D'Ambra
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre porturi, citate despre odihnă sau citate despre marină
Cântec femeiesc
Așa e mama și a fost bunica
Așa suntem femei lângă femei
Părem nimic și nu-nsemnăm nimica
Doar niște "ele" ce slujesc pe "ei".
Ei neglijenți, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi și ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Și-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreț, nimic impunător.
Schimbându-și după ei și drum și nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâția pași ce au făcut prin casă
Și pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns și dincolo de cer.
Ei fac ce fac și tot ce fac se vede
Ba strică mult și ele-ndreaptă tot
Și de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc și nu mai pot.
Așa e mama și a fost bunica
Și ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat și uneori copii.
Suntem veriga firului de ață
În fiecare lanț făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viață
Dar e și imposibil fără noi...
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre viitor, poezii despre plată, poezii despre muzică, poezii despre mamă, poezii despre imposibilitate sau poezii despre curățenie
Dacă furia nu e cucerită prin antidotul ei, care e folosul meditației asupra răbdării? Dacă egoismul nu e abandonat din străfundurile ființei, atunci care e folosul onorării aniversărilor? Dacă toate poftele rele nu-s depășite, atunci ce folos e în a aduce servicii din când în când? Dacă Adevărurile Alese nu le meditați, atunci simpla renunțare la viața lumească va fi doar o tortură în zadar. Dacă pasiunile rele nu le supuneți prin antidotul lor, atunci simplele predici nu sunt decât vorbe goale. Dacă mulțumire în voi înșivă nu aveți, atunci acumulările vor îmbogăți doar pe alții. Dacă nu suprimați demonul ambiției, atunci dorința de faimă vă va duce la ruină. Așa după cum numele unei mâncări nu înlătură foamea, tot așa, un om care vrea să învețe Vacuitatea Minții trebuie să o realizeze și nu să învețe pur și simplu definiția și teoriile despre aceasta.
Rechung Dorje Tagpa în Milarepa, Marele Yoghin Tibetan
Adăugat de Cristian Muresanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre furie, citate despre dorințe, citate despre depășire, citate despre celebritate sau citate despre aniversare
Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo și e singurul loc unde va fi. Și atunci când nu simți iubire e pentru că ți-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenței de zi cu zi și doar de tine depinde să îți miști fundul și să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citești o carte care îți place, când te uiți la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie și ești în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării și toate problemele de acasă par departe. Când asculți muzica preferată, când ești cu prietenii din copilărie și râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îți spune: "Devino maxim din ceea ce poți să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îți spune: "Iubește-te! Vreau să ai un corp frumos și sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când știi că meriți tot ce e mai bun în viața asta și iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune și uiți cum trece timpul. Iubirea e în tine când îți îmbrățișezi părinții și bunicii și îi ierți pentru toate greșelile pe care le-au făcut față de tine, pentru că atât au știut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiți în ochii persoanei pe care o iubești și îi spui: "Te iubesc" fără să îți pese de reacția ei și fără să ai nevoie de ceva în schimb.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre sănătate, citate despre sport, citate despre seriale, citate despre păduri sau citate despre prietenie
Într-o lume a separării, uniunea este răspunsul și soluția. Într-o lume a competiției, cooperarea este răspunsul și soluția. Într-o lume a fricii, judecății și urii, iubirea este răspunsul și soluția. Toți suntem zmei până când e nevoie să iubim, să cooperăm și să unificăm gânduri, oameni, triburi și resurse cu ceva ce e diferit de noi. Atunci nu mai vrem nimic din toate astea și alegem fără să clipim separarea, judecata, indiferența, ura. De aici rezultă lumea în care trăim, bolile ce le suferim, lipsurile și sărăcia sufletească și materială. Când vom face pentru cei care au nevoie lucrurile pe care le pretindem pentru noi, atunci vom fi câștigat dreptul la o altă realitate. Până atunci, nimic nou, nimic bun, doar același cerc vicios. Dar hei! E o nouă zi și lumea își așteaptă binefăcătorii. La treabă deci!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărăcie, citate despre realitate, citate despre medicină, citate despre indiferență sau citate despre frică
Atunci când există numai dragoste trupească, și dacă, de pildă, femeia află că soțul ei a privit la alta, atunci îi aruncă vitriol în ochi și îl orbește; în timp ce, atunci când există dragoste curată, o doare mai mult și caută cu orice chip să-l aducă iarăși pe drumul cel bun. Astfel vine harul lui Dumnezeu.
Paisie Aghioritul în Cuvinte duhovnicești, vol. IV - Viața de familie (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre soț, citate despre femei, citate despre căsătorie sau citate despre curățenie
Scrisoare într-un tablou
Așa voiam să simt fiorul cel mai moale,
Cum dragostea timid simțeam că dă târcoale,
Voiam să pot avea zâmbet curat,
Să fiu iubită angelic, venerat.
Aș fi dorit să simt valuri stelare,
Atunci când inimi dansează cu ardoare;
Să pot să dăruiesc atât cât am,
Să fi primit ce eu nu mai aveam.
Așa voiam să simt viața într-o privire!
Să am curajul să-mi lepăd a mea fire,
Să fiu o alta pe care s-o iubești
Să-ți satur setea, să nu te plictisești.
Aș fi dorit să pot să mă imprim în mintea ta,
Să fi rămas la infinit doar eu în ea...
Să fiu comoara după care alergi,
Să mă descoperi și să nu mă negi...
Așa voiam ca ploaia să vină să mă ude,
Atunci când lacrima în zâmbet se ascunde...!
Să fiu visul atunci când tu adormi,
Și razele de soare jucându-se prin pomi.
Aș fi dorit să-nvăț fericirea pe care o scriam,
Să fi uitat durerea, atunci când îți zâmbeam;
Dar iată, am aflat prin tine să trăiesc din nou...
Pictând a mea viață într-un alt tablou.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre îngeri, poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre superlative, poezii despre stele sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Egoismul, proiecțiile, fricile și zeci de alte procese emoționale și mentale vin să polueze relațiile noastre cu cei mai dragi oameni din viața noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluției. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevărați, părinți iubitori, parteneri ce sprijină și nu care sabotează. Cum am putea noi să știm ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situație se află, când nu știm nici ce e bine pentru noi și ce surprize ne rezervă viața, ce lucruri noi vom descoperi despre noi și lume și prin ce experiențe vom trece? Nu putem ști nici pentru noi și cu atât mai puțin pentru alții. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare și o îmbrățișare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Și dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viața noastră până când nu mai simțim nevoia să schimbăm viețile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încurajare, citate despre încredere, citate despre surprize, citate despre superlative sau citate despre respect