Iluzia

din măreţia unui munte o piatră albă s-a desprins
îndrăgostită fiind de râul ce tandru mâna i-a întins

şi-alunecând spre valea largă iubindu-l sub sclipiri de soare
ea a crezut că-l însoţeşte pân-la sfârşit... până la mare

dar râul a uitat-o-ndată vrăjit de-o salcie pletoasă
întinde zâmbetul pe apă, ascunde piatra credincioasă

rămâne astfel îngropată iluzia unei iubiri
ce s-a născut în vârf de munte şi-i adormită -n amintiri

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Retezat

La cabana cu mult dor
Timpul s-a oprit din zbor
Clipa-i prinsă-ntr-o muşcată
Ce s-a inroşit indată

Soarele când s-o sărute
I-a iesit in faţă-un munte
Râul apă a vrut să-i dea
Clipa insă tremura

Mi-este teamă si mi-e frică
Că rămân fără aripă
Braţele ce mă-nconjoară
Au uitat că timpul zboară

Si mă strâng atât de tare
Rămân fără răsuflare....
Timpu-n urmă m-a lăsat
La cabană-n Retezat.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Dacă ar fi să
gândesc mitologic,
aş zice
că Poiana,
acoperită de rouă
argintie, în zori,
e-o imensă matrice,
matricea unei zeiţe
terestre, ce fruntea-şi ascunde,
sub alcov, în apus,
întinzându-şi picioarele
luminoase spre
Munte.
Îşi separă însoritele
coapse,
ce vibrează,
prelung, îndelung,
precum nişte sinapse,
spre-a primi, în
lăcaşul grăuntelui
- al ovulului cosmic –,
râul, plin de raze şi
nori,
râul – lichidul spermatic
al Muntelui.

poezie de Eugen Dorcescu din În Piaţa Centrală (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Iubire de lăcaşul sfânt,
Iubiri de ţară si pământ,
Iubiri de răsărit de soare,
Iubiri de munte si de floare,
Iubiri târzii.... iubiri de-o vară
Iubire vie-n primăvară
Iubiri eterne sau de-o seară
Iubire eşti si la izvor...
Sau in al mamei brat cu dor!
Iubire tu esti peste tot
De la bunică la nepot.....
Rămân pe loc şi mă gândesc
Eu unde oare te găsesc?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul care curge

Brazii îşi arată măreţia, râul defilează printre ei,
Aburii descoperă magia pietrelor statornice-n temei.
De mult timp aici vin martor cheie, un tărâm străbunii-au făurit,
Mult răgaz şi linişte să-mi deie Creatorul Lumii, iscusit.

Timpul trece şi umple de viaţă un ţinut clădit cu dibăcie,
Plin de soare, muncă şi verdeaţă: un popor născut din hărnicie.
Se prăvale dinspre munte boarea peste deal şi rodnice vâlcele,
Unde neamul meu găsi candoarea şi-unde curge râul vieţii mele.

Prin prundiş sau grohotiş trăiră, frunţile le-au fost mereu cărunte,
Cei viteji aici se prăpădiră... iar din oase-am ridicat un munte.
Sfinţit meleag dorit de Dumnezeu... pe frunte i-am simţit vâltoarea,
Căci râul care curge sunt chiar eu, tumultuos i-am dat răcoarea.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul

Lângă râul acesta am crescut,
lîngă râul acesta am descoperit copacii
şi adâncimea pădurii, lângă râul acesta
am învăţat pentru totdeauna mirosul apei.

Primii oameni pe acest râu i-am văzut,
cu feţele arse de soare, cu plutele lor din
trunchiuri, cu acele cufere împletite din răchită,
în care n-am ştiut niciodată ce duceau.
Omul îmbrăcat în cămaşă largă şi lungă ca o
rasă preoţească, ce şi-a întins braţele înspre
răsărit şi apus în apele acestui râu s-a înfipt
ca o cruce mare şi albă. Pe malul acestui râu
număram cocorii sub primele frunze
ale toamnei.

Eram copii, încă nu ştiam că aici nu este
nici un ecou, că tot ce vorbim dispare pentru
totdeauna, se topeşte în vuietul surd al apei
ca într-o vată lichidă ce nu întoarce nimic înapoi,
nici râs, nici plâns, nici ţipăt, nici şoaptă, nici
cântec.

Râul acesta ne-a legănat iubirea, el este chiar
viaţa noastră, chiar iubirea noastră; nu ştim
de unde izvorăşte şi unde se termină,
dar care curge, curge fără sfârşit.

Pe gleznele noastre urcă lin valurile calde
ale amurgului...

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te voi uita, niciodată (In memoriam)

Streiul e râul cel fain, de zei dăruit,
Unde-o comoară, ascunsă-n adânc,
Nu a fost îngropată, să piară-n zadar!
Nu s-a pierdut, nici furat, nici vândut,
Comoara sargetă, adunată de dac,
Viu şi etern a trecut, s-a-ntrupat,
În oamenii vajnici ai străbunului Strei!

Acolo-n Petrosul sargetic din munte,
Streiul cel sarg m-a născut, spre cuvânt...
M-a-nvăţat să iubesc şi iubirea s-o strâng,
Să-ntregesc, din întreg, mai întregul!

Voi rămâne aici, lângă Streiul cel sarg,
Ca-n frumos, mai frumosul să-şi verse!
Şi să curgă prin mine spre semeni, mai pur!

poezie de Iulia Mirancea (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valurile făceau parcă nişte semne ciudate. Şi Gretchen şi-a scos pantofii la care ţinea mai mult decât la orice şi i-a aruncat în apă; pantofii însă au căzut prea aproape şi valurile i-au adus la mal. Ai fi zis că râul nu voia să ia ce-avea ea mai scump, deoarece Karl nu era la el. Gretchen a crezut că n-a aruncat pantofiorii destul de departe şi atunci s-a suit într-o luntre care era legată în păpuriş, s-a dus până la capătul ei şi a aruncat pantofii în apă. Luntrea însă nu era legată bine şi, când fetiţa s-a repezit să arunce pantofii, s-a desprins de ţărm şi a pornit pe apă. Gretchen, când a văzut aşa, a vrut să se întoarcă şi să sară pe mal, dar luntrea acuma ajunsese departe şi pornise pe râu în jos.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra

O piatră, care se rostogoleşte de pe un vârf de munte,
în mod aparent doar cade. De fapt, ea caută în adânc
sensul vieţii. Ea sfârşeşte prin a se scufunda pentru a
deveni piatră de râu, memorizând istoria în fosilă.

Această piatră are sentimente. Ea simte lacrimile
timpului, dar şi picăturile de ploaie. O piatră de râu
străluceşte veselă în lumina soarelui, dar este
tristă în umbra muntelui, extrem de melancolică

în lumina lunii şi visătoare noaptea, în special
atunci când râul o îmbrăţişează cu undele sale.
Această bucată de stâncă rămâne singură în
albia secată a râului mult timp pentru a reflecta

asupra propriei ei existenţe. Ea este aceeaşi piatră
care se crapă, aceeaşi, care este zidită în altarul
pentru jertfă, sau aşezată de Iisus în capul unghiului.
Dar, uneori, ea poate deveni simbolul pietrei filozofale,

sau chiar vârful unei piramide. Indiferent de structura ei,
ea nu va putea fi îndoită şi nu-şi va schimba esenţa,
pentru că orice piatră este şi rămâne întotdeauna o
parte din muntele de care se desprinde.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul dintre munţi

Mi-e dor de susur de izvor
De-al ierbii nesfârşit covor
De doina timpului trecut
De ziua-n care m-am născut

Imi este drag să văd prin lunci
Toţi macii infloriţi atunci
Sub cerul care lumina
Pământul ţării, datina
Şi râul dintre munţi...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul dintre munţi

Mi-e dor de susur de izvor
De-al ierbii nesfârşit covor
De doina timpului trecut
De ziua-n care m-am născut

Imi este drag să văd prin lunci
Toţi macii infloriţi atunci
Sub cerul care lumina
Pământul ţării, datina
Şi râul dintre munţi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignirea

Spini pe frunte în coroană,
Fără milă ei I-au pus,
Şi cu vorbe de ocară
Pe Golgota-n vârf L-au dus.
Şi acolo-L răstigniră,
Sus pe cruce L-au întins,
I-au bătut în mână cuie,
Şi picioarele I-au prins.
Maica Domnului se roagă
De o salcie pletoasă
Ramuri tinere să rupă;
Crengile în jos se lasă.
Şi-o coroană împleteşte
Să I-o ducă lui IISUS,
Să-I mai curme din durere,
Suferinţa de nespus.
Sub coroana grea de spini,
Crengi de salcie aşază,
Astfel, fruntea lui IISUS
Parcă nu mai sângerează.
De-atunci, salcia pletoasă,
Nu s-a mai uitat în sus
Şi-a rămas pe veci plecată
Să îl plângă pe IISUS.

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brăduţul

Brăduţului adus în casă
I-e dor de bolta cea frumoasă
De libertatea de pe munte
Şi de pădurea ce ascunde,
În nopţile de iarnă reci
Perdele albe de zăpezi!

Împodobit şi dat cu fard
În casa unde este cald
Cu beculeţe mii aprinse
Şi alte ornamente prinse,
Brăduţul e simbol, decor,
Cu spirit viu înălţător
Al Sărbătoriii de Crăciun
Când tot creştinul e mai bun!

Destinul i-a adus comori
În glasuri de colindători...
O Stea vesteşte acolo sus
Că s-a născut un prunc Iisus
Si astfel bradul a uitat
De muntele îndepărtat
Iubeşte ceata de copii
Şi franjurile argintii...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior pe-o urmă de ecou

Mergea pe valea unui râu
Ce şerpuia prin munte
Şi etala un mic desfrâu
De străluciri mărunte
Acelui ce, pe-o punte,
Voia la gânduri frâu.

Nu reuşea – povara lor
Îi apleca privirea
Spre râul ce, seducător,
Îi agita simţirea
Trezindu-i amintirea
Şi-n piept, un vechi fior.

Molatic, undele duceau
Spre locuri neştiute
Şi clipe ce se depărtau,
Şi chipuri cunoscute
Din zile petrecute
Când stelele cântau.

Din unde reci, ca un cadou
Al râului din munte,
Un alt fior, puternic, nou,
Cerea să îşi descrunte
Privirile, pe-o punte
Şi-o urmă de ecou.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul uscat

Eu, râul - acum sunt propria-mi albie
poţi să mă treci cu talpa uscată
dar numele nu mi-l uita
Sunt râul care aşteaptă ploaia
ea va veni dinspre munte
Sunt râu bătrân
aşează-te pe pietrele mele
şi dacă crezi în mine
cântă-mi torentul învolburat şi adâncile ape
Din păduri sălbăticiunile vor veni să asculte
vorbeşte-le despre mine
cu buzele tale crăpate de sete
Cântă-mă
tu care ai băut din apa mea
şi ţi-ai spălat ochii
spre a vedea.

poezie celebră de Tadeusz Sliwiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vârf de munte

În vârf de munte liniştea-i adâncă
Urcuşul nu mai pare atât de greu,
Iar dacă şezi în tihnă pe o stâncă
Te simţi apropiat de Dumnezeu.

Mai jos de nori e lumea trecătoare,
Cu ale ei dureri şi frământări,
Însă pe culme e senin şi soare
Şi poţi privi până departe-n zări.

Din când în când, un vultur se avântă
Prin aerul rarefiat şi pur,
Iar capra neagră ochiul ţi-l încântă
Când zburdă pe tăpşanele din jur.

O bucurie mare te cuprinde
Întregul trup devine mai uşor,
Iar sufletul aripile-şi întinde
Şi te trezeşti purtat de el în zbor.

poezie de Octavian Cocoş (16 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de vară

Tu eşti ca o chemare
Pe malul unei ape
Ce vrea să imi sărute
Azi buzele fierbinţi
Sfârşit de vară-mi spune
-Adio dulce soare
La răsărit e toamna
Ce-acoperă un vis

M-aplec spre tine iarăşi
Tenace-n a te prinde
Cu trupul gol pe malul
De valuri azi udat
Păstrând in veşnicie
Privirea care arde
Ca soarele de vară
Ce astăzi m-a chemat

In inimă imi curge
Chemarea care vine
Torent in asfinţit
Pe mal de apă trestii
Stau nemiscate-n soare
Incearcă să imi spună
Că vara s-a sfârşit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

Să nu te miri, nu-s cea de ieri
Din noaptea lungă de tăceri
Eu m-am desprins, nu vreau să mint
Uitat-am chipul tău vrăjit

Un soare-n lac s-a scufundat
Si luna-n noapte l-a urmat
Un cer albastru infinit
De mine s-a indrăgostit

Ce vis frumos, azi lumea toată
E primavara-ntruchipată
Iar ţurţurii de gheaţă reci
I-am risipit pe vechi poteci

In amintiri nu imi mai eşti
Te-am scos din file de poveşti
Pluteşti pe val purtat de vânt
Nu-mi eşti iubire, nu-mi eşti gând.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele vrăjit

aţi auzit vreodată de Pleşa?
cu siguranţă nu
este muntele vrăjit în margini
la Ampoi,
stâncă gri-cenuşie de granit
în vârf un brad falnic ca un moţ
pieptul dezvelit, nu are cămaşă
nu are nevoie
nici când plouă nici când ninge
este puternic.
am spus vrăjit?
nu.. doar în ochii mei de copil...
văzându-l tăcut visam
să-l transform cu o baghetă magică
într-un castel
unde să-mi adun toţi prietenii
ca la o curte împărătească
ei aveau casele din bârne
dincolo de munte
într-o poiană cu iarbă verde
unde se auzeau
doar clopoţeii de la gâtul firav
al iezilor
o lume reală unde se ajungea
pe o potecă îngustă
azi am fost să revăd Pleşa
era tot acolo
dar prietenii copilăriei mele nu
vântul i-a purtat
în toate colţurile lumii
îi strig.... îi chem
-veniţi să vedem Pleşa
muntele vrăjit...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece un om prin sufletul său

Toată
noaptea m-am zbătut să adorm
am vrut să mă rog
dar ochii îmi erau cusuţi în pernă
am scăpărat un chibrit
pe pereţi au jucat umbrele
mă simţeam ca într-o grotă
prin care treceau apele
pe sub munte apoi
mi s-a părut că visez

Te-am văzut spre dimineaţă
cuprins de tristeţe stăteai
la marginea lacului
mâna ta s-a întins peste mal
strălucea
şi noaptea s-a făcut albă

trestia s-a dat la o parte
ca o pleoapă
de pe un ochi umed deschis
atunci lumina Ta a picurat
ca o lacrimă
tăcerea se limpezise

puteai auzi cum trece
un om prin sufletul său...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna ta

mi s-a părut
că mi-ai intins
o mână.
nu de gheaţă.
eram la Polul Nord
pe o banchiză
si tremuram de frig
in noaptea lungă
fără un gram
speranţă...
o clipă ochii am inchis
si printre sloiuri mari
m-am aruncat
in apă
fiind prinsă-ntr-un fiord
de mâna ta
cea caldă...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!