Am fugit...

Am fugit ades de mine,
Fără să mai iau în calcul
Că nu ştiu unde mă duc...
Lovindu-mă iar cu capul
De propria goliciune!

Am fugit mereu de lume,
Chiar dacă nu am putut
S-o evit, cum am sperat,
Dar măcar am început
De ea, a nu mă mai teme!

Am fugit mereu de tine,
Cel ce ştii atât de multe!
Mai puţin esenţa vieţii...
Ştii tu? Lucrurile sfinte –
Cele care-ţi sunt străine!

Am fugit de toţi şi toate,
Mai puţin de slăbiciuni...
Am fugit, dar nu mai fug –
Nu mă mai tem de minuni,
Nu mai fug de realitate!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (13 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoareci

din acel minut cum

m-am străduit şi am murit

: orele au fugit
: au fugit precum şoarecii

e periculos să fii mort
: toţi în jurul tău sunt vii

şoarecii de asemenea
/şi fug precum orele/

poezie de Anna Grig
Adăugat de Adela Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugit ireparabile tempus...

Vai, ce simpatici moşnegei,
Nici timpul nu i-a mai schimbat;
Şi azi mai merg pe la femei...
Când la "bărbaţi" e ocupat!

epigramă de Viorel Frîncu
Adăugat de Viorel Frîncu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată n-am fugit după bani. Am lăsat banii să fugă după mine... şi au fugit, slavă Domnului.

Nicu Constantin în Interviu 2009
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugit irreparabile tempus

Fugit irreparabile tempus
Timpul nu mai are răbdare
Sunt timp în căutare de spatiu,
Doar aşa pot căpăta sens!
Mă las bucurat la trecut, viitor şi prezent
În trecut eu zburam, iar ţie îţi ploua pe aripi
Viitorul este întotdeauna incert
În prezent, lemn pentru foc mi-a rămas doar piciorul de lemn
De la minus la plus infinit, oamenii mă locuiesc temporar
În povestea vieţii lor, devin relativ
Se poate vorbi despre vanitatea scriitorului Timp
El ne scrie poveştile, doar el ştie să ne citească
Sub privirea -i de expert,
poveştile vieţii noastre sunt banale, futile, inutile
Timpul nu mai are răbdare
Timpul nu are niciodată răbdare!
Fugit irreparabile tempus

poezie de Gorunescu V Carmen Lidia din Nepublicată
Adăugat de Gorunescu V. Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nechiob show

Mi-a fugit moartea de-acasă
Doamne cum să mai trăiesc
ea-mi făcea viaţa frumoasă
şi absurdul mai firesc

Doamne cum să mai trăiesc
fără-un pic de răutate
când e mult prea omenesc
să mai vrei ce nu se poate

Fără-un pic de răutate
viaţa nu mai e frumoasă
nu mai am nimic din toate
mi-a fugit moartea de-acasă

Doamne cum să mai trăiesc
când e-absurd tot ce-i firesc

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie nu-mi place deloc să mi se spună "Maestre". Mi se pare oribil, dar oribil, oribil! "Ecoute, mon vieux" (Ascultă, bătrâne!), le răspund, "măiestria nu se-nvaţă, ţi-a dat-o Dumnezeu, dar nu poţi s-o practici dacă nu ai meseria în care măiestria să se exprime". Uite, Michelangelo a fugit de la Ghirlandaio! Brâncuşi a fugit de la Rodin!

Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilsa: Nu mă mai pot împotrivi. Am fugit departe de tine o dată, nu mai pot s-o fac iar. Nu mai ştiu ce e bine. Rick, trebuie să gândeşti pentru amândoi. Pentru noi toţi.
Rick: Bine, aşa voi face. Beau în cinstea ta.
Ilsa (zâmbeşte): Câteodată mi-aş dori să nu te iubesc atât de mult.

replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel Sulamitei

De ce a fugit Sulamita,
Când totu-i stătea la picioare?
La ce se gândea visătoare
Iubita şi neîmplinita?

Nu i-a păsat că ea e vestita
Deşi înnegrită-i de soare,
De ce a fugit Sulamita
Când totu-i stătea la picioare?

Ce greu îndurase ursita
În lumea neîndurătoare,
Nu aur voia, ci clipita
Iubirii din câmpul în floare.

De ce a fugit Sulamita?

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hannibal Lecter: Îmi vei spune acum. După uciderea tatălui tău ai rămas orfană. Aveai 10 ani. Ai mers să locuieşti cu nişte verişori la o fermă de oi şi cai în Montana. Şi...?
Clarice Starling (ochii i se umezesc): Şi într-o dimineaţă, pur şi simplu am fugit.
Hannibal Lecter: Nu "pur şi simplu", Clarice. Ce te-a determinat? La ce oră te-ai pornit?
Clarice Starling: Devreme, încă era întuneric.
Hannibal Lecter: Înseamnă că te-a trezit ceva, nu-i aşa? Un vis? Ce a fost?
Clarice Starling: Am auzit un zgomot ciudat.
Hannibal Lecter: Ce era?
Clarice Starling: Erau... ţipete. Un fel de ţipete, ca vocile unor copii.
Hannibal Lecter: Ce ai făcut?
Clarice Starling: Am coborât, afară. M-am furişat în şopron. Îmi era atât de frică să mă uit înăuntru, dar trebuia s-o fac.
Hannibal Lecter: Şi ce ai văzut Clarice? Ce ai văzut?
Clarice Starling: Miei. Mieii ţipau.
Hannibal Lecter: Tăiau mieii de primăvară?
Clarice Starling: Şi ţipau.
Hannibal Lecter: Şi ai fugit?
Clarice Starling: Nu. Mai întâi am încercat să-i eliberez. Am deschis portiţa ţarcului lor, dar ei n-au fugit. Pur şi simplu stăteau acolo, confuzi. Nu fugeau.
Hannibal Lecter: Dar tu puteai aşa că ai fugit, nu-i aşa?
Clarice Starling: Da. Am luat un miel şi am fugit cât de repede am putut.
Hannibal Lecter: Încotro te îndreptai?
Clarice Starling: Nu ştiu. Nu aveam nici apă, nici mâncare şi era foarte frig afară, foarte frig. Credeam că dacă voi putea salva măcar unul, dar... era atât de greu. Atât de greu. Nu am făcusem mai mult de câţiva kilometri când m-a luat maşina şerifului. Fermierul era atât de furios încât m-a trimis la orfelinatul luteran din Bozeman. N-am mai fost niciodată la fermă de atunci.
Hannibal Lecter: Ce s-a întâmplat cu mielul tău?
Clarice Starling: L-au omorât.

replici din filmul artistic Tăcerea mieilor, scenariu de Ted Tally, după Thomas Harris
Adăugat de Butnariu Iris Paula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia poeziei

Am prins momentul şi-am fugit din mine,
Mi se urâse de atâta ploaie,
Ploua catastrofal numai cu rime,
Tuna, şi strofele veneau şuvoaie.

Am luat-o peste câmp. Cu nerăbdare
M-am îndreptat către copilărie,
Dar şi în clasele elementare,
Am dat tot peste tine, poezie!

Am vrut să fug în lume cu băiatul
Pe care l-am iubit întâia oară...
De cum a biruit în el bărbatul
Şi-am dat ultimul strigăt de fecioară,
În noaptea-aceea când ardea tot patul,
Şimţeam cum poezia mă-nfăşoară.

Şi-n nopţile de veghe, când copiii
Nu mă lăsau a pune geană-n geană,
Îmi aprindeai, precum fanaragiii,
Lumina versului nepământeană.

Chiar şi în lumea falselor impresii
Date de-dumnezeii-nchipuirii,
Minciuna jalnicelor lor expresii
Nu s-a putut opune-n toate firii,
Căci poezia nu face concesii
Nici sub ameninţarea prăbuşirii.

Astăzi, în ploaia nopţii abisale,
Când am fugit din mine nepermis,
Cuvintele, ca nişte catedrale,
Au răsunat cu orgile în scris.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carter Webb: De ceva timp tot încerc să scriu o astfel de scrisoare, una cum mi-ai spus că nu ai primit niciodată. Una pe care mă străduiesc să o scriu de o viaţă întreagă. Îmi aduc aminte că aveam 13 ani şi stăteam în camera mea, ascultând aceeaşi melodie la nesfârşit. Credeam că, dacă aş putea scrie ceva frumos, ceva din suflet, astfel aş putea să fac pe cineva să mă iubească. Am crezut că mi se cuvin multe lucruri. Niciodată nu m-am străduit prea tare, am fugit mereu de responsabilităţi. Am venit aici pentru că încercam să fug, pentru că vroiam să fiu singur. În schimb, te-am întâlnit pe tine, iar tu nu iei nimic de-a gata. Sper să ai parte de toate lucrurile pe care le meriţi. Sper că te vei întoarce la New York, la muzeul Metropolitan şi că te vei duce în sala unde e tabloul cu râul Hudson şi mai sper că o vei lua şi pe Lucy cu tine, sunt sigur că o să-i placă. Îmi pare rău că ţi-am complicat viaţa. Îmi pare rău pentru multe lucruri, dar cel mai mult regret că nu ţi-am putut spune că, indiferent ce se va întâmpla, îţi sunt recunoscător pentru momentele petrecute alături de tine. Şi chiar dacă mă tot chinui să găsesc cuvintele potrivite, tot ce vroiam să-ţi spun este, de fapt, mulţumesc.

replică din filmul artistic Pe tărâmul femeilor, scenariu de Jon Kasdan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept răspunsul...

De cine fug? Nu am motive
Să mă grăbesc spre infinit.
Mai pun un gând pe portative:
De unde vin? De ce-am venit?

Şi cine oare să-mi răspundă?
Vorbesc cu umbra şi... nimic.
Aştept minunea, o secundă
Mă-nvaţă cum să tac şi tic.

De ce ezit, de ce m-aş duce
Să caut, poate, un răspuns?
Şi mortul spune de sub cruce:
- Nici pe la mine n-a ajuns!

De cine fug? Nu am motive
Să mă grăbesc spre infinit.
Mai pun un gând pe portative
Şi mă opresc. De ce-am fugit?

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepuraş coconaş

Iepuraş coconaş
A fugit peste imaş
Şi s-a dus colo sus
Într-o tufă s-a ascuns!

Dar Dulău, câine rău,
L-a gonit din cuibul său
Şi-a fugit speriat
Colo-n codru-ntunecat!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul G

E-o întreagă controversă
Dacă e sau nu real
Punctul "G", ginecogic,
Subiect deja banal.

Eu vă spun în cunoştinţă,
Am cercetat trei decenii
Nu există, lume dragă!
Poate aveţi voi... vedenii.

Cercetaţi, aveţi pe Google
Un prieten la-ndemână,
Veţi găsi despre poveste
Punctul "G" cum stă pe... mână!

O să zici, "Petre, baţi câmpii!"
Ca un dobitoc oricare,
Ştiţi şi voi, proştii sunt siguri
Plini de ei şi de..."onoare".

Revenind la subiectul
Care-a generat poemul,
Punctul "G" e călătorul
Care a fugit cu trenul.

A fugit... nu mai există...
Nu mai este printre noi
Nu-i în vagin, nici altunde
Cercetaţi un pic şi voi!

poezie de Petrică Conceatu (24 mai 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puţin de nor, puţin de soare,
Puţin de viaţă, puţin de moarte,
Puţin de bine, puţin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puţin din timp, puţin din azi,
Puţin din noapte, puţin din somn,
Puţin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puţin din vis, puţin te mai visez,
Puţin mai îndrăznesc, puţin te mai chem,
Puţin te mai aştept, puţin te mai iubesc
În viaţa asta petrecută fără tine!

Puţin regret, puţin moment,
Puţin ai fost, puţin te mai cunosc,
Puţin de rost, puţin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puţin mi-a mai rămas, puţin din glas,
Puţin dintr-un cuvânt, puţin din gând,
Puţin pământ, puţin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fug

încă mai fug de propria mea inimă
ştiu că e mereu îndrăgostită
nu o mai ascult
ştiu ce mi-ar spune
o să-mi vorbească de ea
numai de ea mereu

fug de sufletul meu
are culoarea iubirii
eu iubesc cu sufletul
numai cu sufletul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

John Dillinger: Am crescut la o fermă din Mooresville, Indiana. Mama a fugit când eu aveam trei ani, tata mă bătea până nu mai ştiam de mine, pentru că habar n-avea cum să mă educe altfel. Îmi plac baseball-ul, filmele, hainele de calitate, maşinile rapide şi îmi placi tu... ce altceva mai vrei să ştii?

replică din filmul artistic Inamicii publici
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea a fugit până la cer

Când sunt cu tine
nu există timp
pare a fi o
veşnicie.
Şi chiar dragostea
s-a uitat la timp
şi a-nceput să râdă,
pentru că ştia
că nu are nevoie de el.
S-a prefăcut
că moare
pentru o zi
pentru a-nflori seara,
fără legi de respectat.
A adormit cuminte
într-un colţ
al inimii mele
pentru un timp
care nu există.
A fugit până la cer
fără să plece,
s-a întors
fără să plece,
timpul a murit,
iar ea a rămas.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Oltea: Unde sunt duşmanii?
Ştefan: Au fugit! Şi-au încărcat izbânda în căruţe şi s-au dus! Scrum şi cenuşă! Asta e prada lor! Acuma fug, speriaţi de preţul victoriei!

replici din piesa de teatru Ştefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţă atot-puternică... fiinţă supremă, adevăratul meu ocrotitor şi călăuzitor, milostiveşte-te de nenorocirea mea; îmi vezi slăbiciunea şi nevinovăţia, vezi cu ce încredere îţi închin întreaga mea nădejde, îndură-te şi scapă-mă de primejdiile ce mă pasc sau, cel puţin, cheamă-mă de îndată la tine printr-o moarte mai puţin înjositoare decât cea de care am fugit.

Marchizul de Sade în Justine (1791)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!