Provincială

La margine în prelungire
Într-un oraş provincial
Flori de salcâm cu dăruire
Arată albul de cristal

Viaţa încă mai pulsează
Adiacent pe roţi de fier
Locomotive defilează
Stau un minut şi-n noapte pier

În ziua caldă, monotonă
Lângă statuile din bronz
În parcul verde stau de vorbă
Bunici în cărucior cu roţi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepidant

Aleargă ziua după noapte
Se-mpiedică in ceaţa gri,
Autostrăzile sunt pline,
Asfalturile cenuşii.

Tramvaiele in lungi coloane
Alunecă sub fire, bolţi,
Metrou scăldat e in neoane
Miriapod cu multe roţi.

Si trepidant pulsează viaţa
Pe paliere diferite
Acoperă cu zâmbet faţa
Chiar florilor ce-s ofilite.

Departe satu-şi duce tihna
Cu veşnicia lui in stup,
O nouă zi, altă lumină
Din cer si din pământ erup.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuile albastre

Statuile albastre, în parcul prins de ceaţă,
Prin lacrimile lunei fantastic strălucesc....
Şi singur printre ele doar eu mai rătăcesc
Şi-n farmecul de noapte privirea lor mă-ngheaţă.

Aleile deşarte, ca braţe iubitoare,
Molatec le alintă, le-adorm în dezmierdări...
Şi ca un suflu tainic al stinsei depărtări
Le-nvăluie zefirul cu-arome-adormitoare.

Viorile din crânguri suspină-o melodie.
Orchestrele din lacuri le-ngână aiurit;
Sub cercul cu flori de-aur, pictat de-un răsărit,
Răsună ca din basme a nopţei simfonie.

Statuile veghează şi-ascultă-n parc cum cântă –
Când luna arde-n aer – nespusele splendori,
Povestea repetată din noapte până-n zori,
Ce spune de-o viaţă şi de-o iubire sfântă.

... Mereu lumina ninge; aleile sihastre
Se pierd alene-n patul de iarbă-mbălsămat
Şi-n noaptea gânditoare, prin parcul fermecat,
Doar luna lung sărută statuile albastre.

poezie clasică de I.M. Raşcu din Sub cupole de vis (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă...

De vorbă cu mine... De vorbă cu noi...
De vorbă cu tine... De vorbă cu voi...
De vorbă cu noi... De vorbă cu mine...
De vorbă cu voi... De vorbă cu tine...

Este un mare dar ca să poţi vorbi,
Este o minune ca să poţi zâmbi!
Comunicarea înseamnă speranţă,
Atunci când suntem la distanţă!

Eu stau uneori de vorbă cu mine,
Să aflu tot ceea ce nu îmi convine.
De vorbă cu mine mai stau uneori,
Să înţeleg clipele care îmi dau fiori.

De vorbă cu tine aş vrea ca să stau,
Să aflu toate lucrurile care te afectau.
Bucurie aş vrea să aduc în viaţa ta,
Iubeşte şi trăieşte-ţi prezentul, nu uita!

De vorbă cu noi aş vrea să stau mereu,
Să aflu ce însemnă prietenia la greu.
Pentru că noi, uneori ne mai schimbăm,
Atunci când suntem bine uităm să ajutăm.

De vorbă cu voi încă nu am apucat să stau,
Dar aş vrea să ştiu dacă aş putea ca să iau...
O parte din imensa voastră strălucire,
Ca să o transform într-o planetă de iubire.

poezie de Ovidiu Kerekes (19 aprilie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt carul de la margine de sat

Sunt carul de la margine de sat
Şi zac de multă vreme părăsit;
O iederă pe roţi mi s-a urcat,
Iar caii mei zănatici, au murit.

Aveam prelată şi un coviltir,
Dormeau sub ea vreo zece puradei,
Iar şeful şatrei ascundea-n chimir
Şi-n oişte, purcoi de cocoşei.

Dar au plecat la Londra, la Bruxelles
Şi au cerşit cu toţii pe afară,
Acuma s-au întors şi au castel,
În loc de cai, au Mercedes la scară.

Mai am in minte pocnetul de bici,
Iar loitrele mai poartă încă semne,
De la buştenii mari sau chiar mai mici,
Când noaptea se furau din codru lemne.

Doar carii ce mă rod neîncetat,
Sunt durerosul leac de-nsingurare:
Stau nopţile, sub cerul înstelat,
Privind invidios la Carul Mare!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile

Stau ca florile-n răzoare
Cărţile, pe policioare...
Stau pe policioare flori –
Ochi aprinşi şi gânditori.

Floare cu petale multe,
Cartea, ştie să te-asculte
Şi te-nvaţă şi te-ajuta
Floarea cu petale-o sută.

Dintr-o floare, dintr-o carte,
Mintea vede mai departe,
E şi-n tine o grădină
Şi-n fereastră-i mai lumină.

Floare roşie, floare-albastră,
Ai intrat şi-n casa noastră!
Stau pe policioare flori –
Ochii lumii, gânditori...

poezie de Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi lama ştiau deja de veacuri că anul Tigrului de Fier avea să aducă ţării lor cotropirea, iar pe ei avea să-i împrăştie în lumea largă. Erau obsedaţi de roţi, căci ştiau că distrugerea lor va coincide cu pătrunderea roţilor în Tibet. De aceea, orice vehicul cu roţi era acolo riguros interzis.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu este o bicicletă cu două roţi: inima şi creierul. Cândva a avut şi două roţi ajutătoare: mama şi tata.

aforism de Ionuţ Caragea (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

foaie verde şi-o păstaie
am visat că sunt o oaie
şi mai creaţă după ploaie,
în oraş tot trec tramvaie,
eu stau, frate, la tigaie
şi cu mâinile în zoaie,
pe drum trece o potaie,
care face hărmălaie,
curg din cer acum şuvoaie,
eu stau singură-n odaie,
afară pomii se-ndoaie.

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuarelă – parodie după Ion Minulescu

În oraşu-n care plouă într-un an o săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Acum nu mai merg de mână
Şi-n oraşu-n care plouă într-un an o săptămână
Nu se mai găsesc umbrele
Să se-ndoaie,
Să reziste şi la ploaie
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi dezafectate, urâte de guvernare.

În oraşu-n care plouă într-un an o săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg folosindu-se de mână,
Numărând
În gând pahare
Ce au gâlgâit
Şiroaie
Din butoaie
Cât un ster
Prinse cu cercuri de fier
Venite ca moarte lentă,
Monotonă,
Inutilă
Dar prezentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
Eu acolo locuiesc,
Un bătrân şi o bătrână
Nu mai merg acum de mână
Stau la poartă şi bârfesc...

parodie de Dumitru Râpanu, după Ion Minulescu (1990)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângeam aseară

adeseori făceam din noapte zi
şi din zi noapte...
până într-o dimineaţă
când bastonul unui nevăzător
m-a lovit întâmplător
pe stradă.

am traversat puţin buimacă
privind în urma lui.
el n-a văzut niciodată
strălucirea soarelui?
n-a văzut albul zăpezii,
nici zâmbetul copilului
adus pe lume?
mă cutremur....

un căţeluş şchiop, lovit de maşină
se aşează lângă banca mea.
doi ochi blânzi mă privesc
neîncrezători...
mai departe un castan
scăpat din furtună
are aripa frântă.

astăzi cerul se deschide
cu braţele pline de lumină
flori multicolore
îngrădesc trotuarele.
plângeam aseară.... de ce oare?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetitivul Trei în Una

Trec nişte anotimpuri, nişte ani,
Trec nişte roţi, rotindu-se pe bani,
Trec nişte centimetri, nişte cenţi,
Ne repetăm ca nişte repetenţi!

Vin mâinile, ca mâine de curând,
Vin ridurile, ridiculizând.
Vin iernile, grăbindu-se ca ieri,
Ne repetăm ca nişte zilieri!

Stau nişte pietre-n vad şi văd un val,
Stau nişte ochi, vag malformaţi, pe mal,
Stau trei Tăceri în cer, cerşind întruna,
Repetitiv: ba Trei, ba trei în Una!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (25 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdută în noapte

Niciodată-n răsărit
N-o să-mi vezi ochii zâmbind
Fericirea de sub gene
Şi părul făcut inele

Sunt departe şi mi-e bine!
Şterge-mă din amintire
Cum apusurile toate
Ard, se sting şi pier în noapte.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneţia

Apă, marmură şi tăcerea captând ca un magnet,
Nespartă de roţi sau de potcoave;
Oraş nufăr, mai mult reflectat decât concret,
Pereţi de palat şi-acoperişuri ca nişte etrave.

În apele sterpe şi-n neclintirea minerală
Lipseşte reproşul unui fir de iarbă, nici lotuşi nu-s;
Oraş fără semne de bucurie sau de oboseală,
Departe de el însuşi, sieşi îndeajuns.

poezie de Arthur Symons, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Berzele

Din tărâmurile calde, purtate pe-aripi de dor,
S-au întors berzele-acasă, zborul nu le-a fost uşor,
Cuiburile sunt stricate, viforul nu le-a iertat,
Cu crenguţe, rămurele, îndată le-au reparat.

Între vârfuri de salcâm, la margine de ogradă,
Sub aripa mamei, caldă, puişorii stau grămadă,
Se tot uită după soare, tremură golaşi, rezistă,
Primăvara-i la-nceput, frigul încă mai persistă.

De cum se revarsă zorii, adunate pâlcuri, pâlcuri,
În margine de zăvoaie, prin viroage şi prin smârcuri
Scormonesc cu ciocul lung în adâncuri şi străfunduri,
Aduc hrană-ndestulată pentru puişori la cuiburi.

Soarele-i tot mai puternic, s-a mai încălzit pe-afară,
Dinspre miazăzi adie vânt călduţ de primăvară,
Un copil joacă şotronul, sărind sprinten pe-un picior,
Bucuros că, şi lui, barza i-a adus un frăţior.

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Berzele

Din tărâmurile calde, purtate pe-aripi de dor,
Se-ntorc berzele acasă, zborul nu le-a fost uşor,
Cuiburile sunt stricate, viforul nu le-a iertat,
Cu crenguţe, rămurele, îndată le-au reparat.

Între vârfuri de salcâm, la margine de ogradă,
Sub aripa mamei, caldă, puişorii stau grămadă,
Se tot uită după soare, tremură golaşi, rezistă,
Primăvara-i la-nceput, frigul încă mai persistă.

De cum se revarsă zorii, adunate pâlcuri, pâlcuri,
În margine de zăvoi, prin viroage şi prin smârcuri
Scormonesc cu ciocul lung în noroaie şi străfunduri,
Aduc hrană-ndestulată pentru puişori la cuiburi.

Soarele-i tot mai puternic, s-a mai încălzit pe-afară,
Dinspre miazăzi adie vânt călduţ de primăvară,
Un copil joacă şotronul, sărind sprinten pe-un picior,
Bucuros că, şi lui, barza i-a adus un frăţior.

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneţia

Apă, marmură şi tăcerea captând ca un magnet,
Nespartă de roţi sau de potcoave;
Oraş nufăr, mai mult reflectat decât concret,
Pereţi de palat şi-acoperişuri ca nişte etrave.

În apele sterpe şi-n neclintirea minerală
Lipseşte reproşul unui fir de iarbă, nici lotuşi nu-s;
Oraş fără semne de bucurie sau de oboseală,
Departe de el însuşi, sieşi îndeajuns.

poezie de Arthur Symons, 1865-1945, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am regăsit

m-am regăsit într-un final
aceeaşi doină din caval
ce-a coborât demult din munţi
cu paşii umezi şi desculţi.
m-am regăsit în fir de iarbă
în ochii tăi ce stau să cadă
pe trupul meu incins de vară
scăldat în râul de la moară

m-am regăsit intr-un târziu
în bobul spicului de grâu
în macii înfloriţi in luncă
şi-n raza soarelui ce urcă
tot mai aprinsă spre zenit
şi-apoi coboară-n asfinţit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul Tău

Când stau culcată-n margine de noapte
Şi mă-nfior de ce mai este rău
Printre atâtea mii şi mii de şoapte
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de lume
Şi-aud scrâşnind al vieţii ferăstrău
Şi vine-un plâns amar să mă sugrume
Eu ştiu, o, Doamne, că e plânsul Tău.

Când stau culcată-n margine de clipă
Cu scoici de lacrimi prăbuşite-n hău
Şi inima şi sufletul îmi ţipă
Eu plâng, o, Doamne, pentru plânsul Tău.

Când stau culcată-n margini de tăcere
Şi-am îngheţat trecând prin vadul său
Când închinată sunt dar nu pot cere
Aud în depărtare plânsul Tău.

Când am ajuns povară pentru mine
Şi mă cutremur în atâta rău
Mă sfâşii, Doamne, toată pentru Tine
Atât de mult mă doare plânsul Tău...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiam într-un cartier unde viaţa era dură. Se furau capace de roţi de la maşinile în mişcare.

citat din James McKeon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!