Rândunica

Copile, rândunica cât e de mică
Are şi ea casa ei.
E harnică ca o furnică,
A fost înzestrată cu mult har de către zei.

Ea vine din ţări îndepărtate,
Zburând peste pustiu fără ploaie,
Ca să vie la noi în ţară
Şi să facă casa ei din lut şi paie!

Cuibul ei e-o casă mare
Pentru puii ei micuţi.
Rândunica e o mamă iubitoare,
Copile, asta niciodată să nu uiţi!

poezie pentru copii de Vladimir Potlog (4 mai 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

Pe un ram se-nalţă casa,
Cuibul păsării din cer,
Dar să nu striveşti, copile,
Frunza pomului de măr!

Braţul căruia îl poartă
Adevărul neştirbit,
Ce ţinuse peste veacuri
Fructul legii, cel oprit.

Azi pe-acelaşi pom înalţă
Păsările ciubul său,
Dar să nu arunci, copile,
Piatra ochiului ce-i rău!

Cuibul ţine puii fragezi,
Ce abia s-au încălzit,
Chiar pe ramul ce ţinuse
Fructul legii cel oprit!

Tot ce are preţ în lume,
Ce e sfânt pe-acest pământ,
Odrăsleşte pe la cuiburi,
Se ridică prin cuvânt!

Dar de vânturi, ploi şi pietre,
Şi de ochi hapsâni şi răi,
Ce pălesc şi ard adese,
Cuibul pierde puii săi!

Şi rămâne ramul veşted,
Frunza-i cade pe pământ,
Dar să nu striveşti, copile,
Cel din urm-al ei cuvânt!..

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica

A venit cu primăvara
Pe poteci, ce doar ea ştie,
Ca să ne inunde ţara
Cu jocuri şi bucurie.

Şi-a luat în a sa veghe
La întrecere cu vântul
Şi văzduhul şi pământul
Până şi-a găsit pereche.

Ca doi arhitecţi de soi,
Ce nimic aşa nu lasă,
Chiar sub streaşină la noi
Îşi zidiră noua casă.

Pe covorul de puf moale,
Făcând multe ghiduşii,
Au de-acuma cinci copii,
Ce-i aşteaptă cu mâncare.

"Casa" lor, cât e de mare,
Deveni ne-ncăpătoare,
Iau în văzul tuturor
Prima lecţie de zbor.

Hărnicia se constată
Şi la mamă şi la tată.
Când zboară din zare-n zare
Şi-aduc la copii mâncare.

Consistentă, generoasă
Sunt poftiţi pe rând la masă
Fluturând din aripioare
Se-antrenează şi să zboare.

"Harnică" e rândunica,
Siguri fiţi de ce vă spui,
E în casă şi mămica
Care-şi creşte şase pui!

poezie pentru copii de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată vine iarna

Iată vine iarna dragi copii
Peste dealuri şi câmpii,
Peste pomii din livezi
Şi chiar peste casa celor trei iezi.

Vine cu fulgi mari pufoşi,
Vine iarna în galoşi.
Cu zăpadă pănă la brâu
A venit şi peste un mic pârâu.

Chiar şi crengile de tei!
Au fost îmbrăcate în haina ei.
Albă ca laptele de mamă
Moale ca o năframă.

Hai fuga să ieşim în prag!
Să o întâmpinăm cu mult drag
Pe zâna cea frumoasă
Care înveleşte totul în alb.

poezie de Vladimir Potlog (7 decembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine, copile

Pentru tine, copile:
Eu am fost.
Acum e rândul tău.
Îndrăzneşte!
Las ţie moştenire,
a şcolii menire,
să duci mai departe
învăţătura de carte.
Niciodată să nu uiţi
că am scris cu cretă albă,
cunoştinţe multe, salbă,
pentru viaţa ta întreagă.
Din iubire pentru tine
cu mult drag ţi-am dăruit,
din lumina de la mine
stelele ce le-ai primit.
Ele -îţi vor deschide calea
către viaţa ce-o clădeşti.
Larg îţi va surâde zarea:
Luptă să o cucereşti!

poezie de Dumitru Delcă (1 septembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

stând în cuibul ei –
rândunica îşi priveşte
puii cum zboară

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Port în suflet dor de ţară

Port în suflet dor de ţară,
Ţară care o iubesc,
Altă ţară mai frumoasă
Eu pe pământ nu găsesc!

Moldova ea se numeşte,
Ea ca o mamă pentru noi este,
Ca o zână din poveste,
Care de rele ne ocroteşte.

Eu cu dânsa mă mândresc,
Patria mea o numesc
Şi niciodată n-o s-o părăsesc,
Căci foarte mult o iubesc!

poezie de Vladimir Potlog (20 iulie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

E o casă fără ferestre şi uşi
fără o stea cu sare şi una cu piper
fără cuptor în melcul care nu păzeşte
nicio intrare.
E o casă mică
cât o scară în care încape un pod
cât un pahar cu vin în care încape o noapte
e casa la care chirpicii
au apăsat cu paiele lor groase
peste picioarele înmuiate în os.
Cântă o nucă!
Cântă spart cu ciocanul în braţe
cântă o nucă
despre cozonacul din melc
cu nucul pufos
pe care-i desparte!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Moş Nicolae

Bună seara copile
Am venit să-ţi aduc sărutări
Şi ninsori de iubire sclipind
Dintr-un suflet desculţ
Pus în ceainic de dor aburind
Ca un gând ce-a uitat
Visele a deschide
Bună seara copile
Sunt aici lângă inima ta
Mângâiere şi-alint nesfârşit
Cuprinde-mă cu bucurie
Şi fă din palme har
Neprihănit
Bună seara copile
Bate vântul şoptit în fereastră
Vinul cântă-ntr-o cană de lut
Şi magia clipei e-n ghete
Ca un tainic mesaj
De la Moş Nicolae
Ai fost cuminte?

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica întârziată

Mii de păsări şi-au crescut mari puii din cuib,
Numai rândunica de toamnă-a pierdut timpul.
Se-apropie Ziua Ei.
De ce are nămol şi fire de paie-n plisc?
Nu-şi dă seama că vara s-a dus,
Dansează-n briza serii.

Toate pe pământ se petrec în acelaşi chip,
Nu doar în cuiburile rândunelelor.

NB. "Ziua Ei" în China antică era Ziua Toamnei.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu dau coliba pe vilă...

- Şterge-ţi lacrima, măicuţă,
Şi mă iartă! Că mă duc,
Din curtea cu potecuţă,
Straie faine să-ţi aduc...

- Fericirea nu stă-n straie,
În fustă sau în nădrag,
Fericirea-i că-n odaie,
Păşeşti tu, copile drag...

- Am să îţi aduc merinde,
Să-ţi umpli masa, cămara,
La noi, pita, scump se vinde,
De-aia, mamă, îmi las ţara...

- Poţi să îmi aduci cu sacii,
Poţi s-aduci mai mult de-atât...
Pentru lux laşi coada vacii?
Le-oi mânca cu nod în gât...

- N-ai dori un pat mai moale?
Poate-o perină mai nouă?
De ani buni te vaiţi de şale,
De-i frig afară, sau plouă...

- Lasă, maică, că mi-e bine,
Câtă viaţă-oi mai avea,
O să dorm, ascult' la mine,
Pe paie, fără saltea...

- De-mi voi face acolo-rost,
O casă şi-un trai decent,
Te voi lua în adăpost,
Casa? Se dărâmă lent...

- Casa noastră n-are hibă!
Nu mai insista, nu vin!
Nu dau draga mea colibă,
Pe vila de la străin...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica întârziată

Mii de păsări şi-au crescut mari puii din cuib,
Numai rândunica de toamnă-a pierdut timpul.
Se-apropie Ziua Ei.
De ce are nămol şi fire de paie-n plisc?
Nu-şi dă seama că vara s-a dus,
Dansează-n briza serii.
Toate pe pământ se petrec în acelaşi chip,
Nu doar în cuiburile rândunelelor.

NB. "Ziua Ei" în China antică era Ziua Toamnei.

poezie de Bai Juyi,772-846, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulă către mama

- Auzi, mamă, vine apocalipsa.
Mergem şi noi s-o vedem?
- Nu, copile. Este lipsa
De cunoştinţe ce avem.

epigramă de Dumitru Delcă (10 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când rândunica îşi face cuibul, când drumul prinde a toarce cărăruşe, când mugurul îşi desface din faşă podoaba lui verde, atunci vine să mă vadă copilăria. Vine încet, numărându-şi paşii, ca să îi pară drumul mai scurt. Vine cu o nuieluşă subţioară, smulsă de tata din gard, căci drumeţului multe i se întâmplă. Vine cu basmaua mamei aşezată în jurul gâtului - vântul e vânt şi niciodată să nu îi dai crezare.

Ion Druţă în Horodiste (1989)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aici de mii de ani

Suntem aici de mii de ani,
O ţară mică, râvnită de duşmani.
Statornici noi am fost de când ne ştim,
Pe-acest pământ, atât de sacru şi divin.

Noi n-am bătut la poarta nimănui,
Noi ne-am văzut de casă şi copii.
De casă şi copii ne-am ocupat,
Am fost poporul cel mai condamnat.

Istoria ne-arată cât de buni am fost,
Noi am muncit şi ne-am făcut un rost.
N-am fost o ţară mare, migratoare
Am fost o ţară mică... De sine stătătoare.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa copilăriei

Trec maşini,
nu se mai opresc,
peste casa noastră, mamă,
şi trec tramvaie deasupra,
la kilometrul zero, în Valea Vlăicii
şi este un huruit ca de căruţe grăbind spre târg,
de nu se mai aude glasul lăptăresei,
-Laptele doamnă!
-Auzi, lăptăreasa, mamă?!

Trec şi eu uneori,
pe acel pasaj blestemat,
peste casa noastră mamă,
peste patul meu de copil,
repede, să nu calc şi amintirile
şi tot ce se estompase
vine fulgerând,
cu pantograful tramvaiului.
Nici lătratul lui Ţuţu,
nu mai poate opri apocalipsa.

Şi uite mamă,
am vorbit cu profesorul Sorescu,
zâmbeşte şi el amintirilor.
Nici el nu a uitat, mamă,
nu uită nimic,
dar nu-şi mai aminteşte casa noastră.
Pe cerul casei roz,
sunt fulgere mamă.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica

Sosesc rândunelele...

Sfârşită de oboseală, pe la ceasul înserării,
S-a întors din nou la cuibul de la streaşina uitării,
Adormi căzută, frântă, rândunica istovită,
Doar aici, la ea acasă, liniştea-i e împlinită.

Zorii crapă, străpung noaptea cu suliţe lucitoare,
Se trezeşte mângâiată de a dimineţii boare,
Privirea-şi roteşte-n zare, hotărât îi este gândul,
Cu nămol adus în ciocu-i să-şi repare-n grabă cuibul.

Îşi scutură aşternutul, culcuşul şi-l primeneşte,
Ouşoarele prind viaţă, sub aripă le-ncălzeşte,
Păzeşte cu străşnicie preţiosul ei tezaur
Ce cu drag în el păstrează bulgăraşi gingaşi de aur.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

(scrisoare din lacrimi de înmormântare)

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii – o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul triumf

mulţumesc pentru aprobare!
spuse, săgetând, rândunica de mare
şi
se înălţă apoi printre prietenii mei invizibili
printre iubitele din alveola peretelui
ca şi cum numai penele ei
coada împărţită în două
ar urma să mă zboare în soare
ar arma numai ea
rândunica de mare
aceste raze strălucitoare
să
mă străpungă din dragoste
pentru femeia rănită din virtual
şi
dată la o parte de val
după val, de iubite strivite
mal după mal
click după click
triumfal

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!