Rândunica

Copile, rândunica cât e de mică
Are şi ea casa ei.
E harnică ca o furnică,
A fost înzestrată cu mult har de către zei.

Ea vine din ţări îndepărtate,
Zburând peste pustiu fără ploaie,
Ca să vie la noi în ţară
Şi să facă casa ei din lut şi paie!

Cuibul ei e-o casă mare
Pentru puii ei micuţi.
Rândunica e o mamă iubitoare,
Copile, asta niciodată să nu uiţi!

poezie pentru copii de Vladimir Potlog (4 mai 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

Pe un ram se-nalţă casa,
Cuibul păsării din cer,
Dar să nu striveşti, copile,
Frunza pomului de măr!

Braţul căruia îl poartă
Adevărul neştirbit,
Ce ţinuse peste veacuri
Fructul legii, cel oprit.

Azi pe-acelaşi pom înalţă
Păsările ciubul său,
Dar să nu arunci, copile,
Piatra ochiului ce-i rău!

Cuibul ţine puii fragezi,
Ce abia s-au încălzit,
Chiar pe ramul ce ţinuse
Fructul legii cel oprit!

Tot ce are preţ în lume,
Ce e sfânt pe-acest pământ,
Odrăsleşte pe la cuiburi,
Se ridică prin cuvânt!

Dar de vânturi, ploi şi pietre,
Şi de ochi hapsâni şi răi,
Ce pălesc şi ard adese,
Cuibul pierde puii săi!

Şi rămâne ramul veşted,
Frunza-i cade pe pământ,
Dar să nu striveşti, copile,
Cel din urm-al ei cuvânt!..

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica

A venit cu primăvara
Pe poteci, ce doar ea ştie,
Ca să ne inunde ţara
Cu jocuri şi bucurie.

Şi-a luat în a sa veghe
La întrecere cu vântul
Şi văzduhul şi pământul
Până şi-a găsit pereche.

Ca doi arhitecţi de soi,
Ce nimic aşa nu lasă,
Chiar sub streaşină la noi
Îşi zidiră noua casă.

Pe covorul de puf moale,
Făcând multe ghiduşii,
Au de-acuma cinci copii,
Ce-i aşteaptă cu mâncare.

"Casa" lor, cât e de mare,
Deveni ne-ncăpătoare,
Iau în văzul tuturor
Prima lecţie de zbor.

Hărnicia se constată
Şi la mamă şi la tată.
Când zboară din zare-n zare
Şi-aduc la copii mâncare.

Consistentă, generoasă
Sunt poftiţi pe rând la masă
Fluturând din aripioare
Se-antrenează şi să zboare.

"Harnică" e rândunica,
Siguri fiţi de ce vă spui,
E în casă şi mămica
Care-şi creşte şase pui!

poezie pentru copii de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată vine iarna

Iată vine iarna dragi copii
Peste dealuri şi câmpii,
Peste pomii din livezi
Şi chiar peste casa celor trei iezi.

Vine cu fulgi mari pufoşi,
Vine iarna în galoşi.
Cu zăpadă pănă la brâu
A venit şi peste un mic pârâu.

Chiar şi crengile de tei!
Au fost îmbrăcate în haina ei.
Albă ca laptele de mamă
Moale ca o năframă.

Hai fuga să ieşim în prag!
Să o întâmpinăm cu mult drag
Pe zâna cea frumoasă
Care înveleşte totul în alb.

poezie de Vladimir Potlog (7 decembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

stând în cuibul ei –
rândunica îşi priveşte
puii cum zboară

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine, copile

Pentru tine, copile:
Eu am fost.
Acum e rândul tău.
Îndrăzneşte!
Las ţie moştenire,
a şcolii menire,
să duci mai departe
învăţătura de carte.
Niciodată să nu uiţi
că am scris cu cretă albă,
cunoştinţe multe, salbă,
pentru viaţa ta întreagă.
Din iubire pentru tine
cu mult drag ţi-am dăruit,
din lumina de la mine
stelele ce le-ai primit.
Ele -îţi vor deschide calea
către viaţa ce-o clădeşti.
Larg îţi va surâde zarea:
Luptă să o cucereşti!

poezie de Dumitru Delcă (1 septembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu dau coliba pe vilă...

- Şterge-ţi lacrima, măicuţă,
Şi mă iartă! Că mă duc,
Din curtea cu potecuţă,
Straie faine să-ţi aduc...

- Fericirea nu stă-n straie,
În fustă sau în nădrag,
Fericirea-i că-n odaie,
Păşeşti tu, copile drag...

- Am să îţi aduc merinde,
Să-ţi umpli masa, cămara,
La noi, pita, scump se vinde,
De-aia, mamă, îmi las ţara...

- Poţi să îmi aduci cu sacii,
Poţi s-aduci mai mult de-atât...
Pentru lux laşi coada vacii?
Le-oi mânca cu nod în gât...

- N-ai dori un pat mai moale?
Poate-o perină mai nouă?
De ani buni te vaiţi de şale,
De-i frig afară, sau plouă...

- Lasă, maică, că mi-e bine,
Câtă viaţă-oi mai avea,
O să dorm, ascult' la mine,
Pe paie, fără saltea...

- De-mi voi face acolo-rost,
O casă şi-un trai decent,
Te voi lua în adăpost,
Casa? Se dărâmă lent...

- Casa noastră n-are hibă!
Nu mai insista, nu vin!
Nu dau draga mea colibă,
Pe vila de la străin...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa copilăriei

Trec maşini,
nu se mai opresc,
peste casa noastră, mamă,
şi trec tramvaie deasupra,
la kilometrul zero, în Valea Vlăicii
şi este un huruit ca de căruţe grăbind spre târg,
de nu se mai aude glasul lăptăresei,
-Laptele doamnă!
-Auzi, lăptăreasa, mamă?!

Trec şi eu uneori,
pe acel pasaj blestemat,
peste casa noastră mamă,
peste patul meu de copil,
repede, să nu calc şi amintirile
şi tot ce se estompase
vine fulgerând,
cu pantograful tramvaiului.
Nici lătratul lui Ţuţu,
nu mai poate opri apocalipsa.

Şi uite mamă,
am vorbit cu profesorul Sorescu,
zâmbeşte şi el amintirilor.
Nici el nu a uitat, mamă,
nu uită nimic,
dar nu-şi mai aminteşte casa noastră.
Pe cerul casei roz,
sunt fulgere mamă.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uiţi , copile

Tu să nu uiţi copile că eu te-am zămislit,

Că-n pântece la mine, mult timp te-am încălzit.

În nopţi fără odihnă, cu greu m-am chinuit

Ca să primeşti lumină şi-n viaţă te-am pornit.

Când soarelui te-am dat, cu grijă te-am crescut,

În braţe te-am purtat şi noaptea-n aşternut.

Copilăria aleasă, mai ceva ca frumuseţea

A fost acea crăiasă, ce ţi-a adus tinereţea.

Cu aripi crescute către lume ţi-ai luat zborul,

Te-au năvălit griji multe, copilăriei îi duci dorul.

Singur îţi vei face nume, vei fi om realizat,

Vei avea şi zile bune, vei fi ţării brav soldat.

poezie de Dumitru Delcă (5 februarie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii - o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Port în suflet dor de ţară

Port în suflet dor de ţară,
Ţară care o iubesc,
Altă ţară mai frumoasă
Eu pe pământ nu găsesc!

Moldova ea se numeşte,
Ea ca o mamă pentru noi este,
Ca o zână din poveste,
Care de rele ne ocroteşte.

Eu cu dânsa mă mândresc,
Patria mea o numesc
Şi niciodată n-o s-o părăsesc,
Căci foarte mult o iubesc!

poezie de Vladimir Potlog (20 iulie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica întârziată

Mii de păsări şi-au crescut mari puii din cuib,
Numai rândunica de toamnă-a pierdut timpul.
Se-apropie Ziua Ei.
De ce are nămol şi fire de paie-n plisc?
Nu-şi dă seama că vara s-a dus,
Dansează-n briza serii.

Toate pe pământ se petrec în acelaşi chip,
Nu doar în cuiburile rândunelelor.

NB. "Ziua Ei" în China antică era Ziua Toamnei.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica întârziată

Mii de păsări şi-au crescut mari puii din cuib,
Numai rândunica de toamnă-a pierdut timpul.
Se-apropie Ziua Ei.
De ce are nămol şi fire de paie-n plisc?
Nu-şi dă seama că vara s-a dus,
Dansează-n briza serii.
Toate pe pământ se petrec în acelaşi chip,
Nu doar în cuiburile rândunelelor.

NB. "Ziua Ei" în China antică era Ziua Toamnei.

poezie de Bai Juyi,772-846, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

(scrisoare din lacrimi de înmormântare)

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii – o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul sărmanei mame

Şi-am îmbătrânit copile pe la noi de când nu vii.
Şi mai trece iar o toamnă şi câmpiile-s pustii.
Urlă câinii-n bătătură, pe deal lupii le răspund.
Iarna vine cu alai si mere coapte îmbrăcată-n palton alb.

Frigul ne pătrunde-n casă şi uliţele sunt pustii.
Doar în sobă arde focul, mămăliga îi gata, stii.
Avem loc şi pentru tine lângă masa de stejar.
Eu aştept cu jind copile lângă geam, la calendar.

Pe obrajii de ger rumeni lacrimile îmi curg iar.
Şi de dor mă duc prin lume să ascult o vorbă doar.
Să aud ceva de bine, să nu trăiesc în zadar.
C-a veni ziua de mâine şi m-oi duce iar şi iar.

Tristă-i casa şi-a ta mamă te aşteaptă măi fecior.
Dar te-ai dus şi ai uitat înapoi să te întorni.
Mai aştept încă oleacă 'poi mă duc în veşnicii.
Iar de vei veni acasă vei găsi ogrăzi pustii.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica – poem diamant

Cu
trupul mic
ca o săgeată
brăzdând cerul în viteză
se întoarce primăvara în ţară
revenind la cuibul ei
după o lungă
şi istovitoare
călătorie.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica a sosit

Rândunica a sosit,
Primăvara vine,
Iată mugurii-nverzesc,
Grâdiniţele-nfloresc
Tot e viu şi-ntinerit
Câci e cald şi bine.

Ger, zăpadă, tot s-a dus,
Primăvara vine!
Răsărit-aţi mândre flori,
Si prin zâri se văd cocori,
Verde-i jos, senin e sus
Câci e cald şi bine.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de leagăn

Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineaţa, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.

De-atunci lumina nu mai e aceeaşi
Pe care o ştiu de demult
Şi nici pământul nu mai e acelaşi
Chiar dacă e totuşi pământ.

Copile, tu nu ştii mai nimic despre viaţa
În care ţi-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-şi curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.

Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Şi tu, copile, nici nu ştii că drumul
E lung din pământ în pământ.

Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.

poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!