Dor

Din acestă rece vale
De-aş putea cîndva ieşi
Să-mi găsesc o altă cale,
Cît de fericit aş fi!
Iată o colină verde,
Veşnic tînără de flori!
Într-acolo eu m-aş pierde
De-aş avea aripi să zbor.

Sună-o dulce armonie,
Îngerii i-aud cîntîcnd
Şi o boare lină-adie
Un balsam suav şi blînd
Rodul aurit luceşte
Prin umbritele poteci,
Floarea care-acolo creşte
Nu e pradă iernii reci.

Ce frumoasă e plimbarea
Pe sub cerul fără nor,
Sol cînd îţi trimite zarea
Vîntul înviorător!
Ci-n a rîului mînie
Muge răscolitul val
Ca aici sî mă reţie,
Sufletul să mi-l prăval.

Văd plutind o luntre parcă,
Dar luntraţii ei lipsesc.
Tu cutează şi te-mbarcă!
Pînzele se-nsufleţesc.
Făureşte-ţi tu o soartă.
Nu te-ncrede-n zeii buni.
Doar minunea te mai poartă
Înspre ţara de minuni.

poezie celebră de Schiller
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş avea

De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce a unui plai,
Plai râzând cu iarba verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sinului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea cuprinde zarea cu o singură privire,
Nu te-aş mai avea în minte ca o simplă amintire,
Ţi-aş vedea frumosul chip în oglinda cerului
Şi mi-aş pune stăvilar împotriva dorului...!

De-aş putea schimba destinul aş da timpul înapoi
Şi-aş fugi în rai cu tine să rămânem amândoi
Pe guriţa ta ca fraga ţi-as da dulce sărutat,
Printre flori şi printre iarbă te-aş iubi neîncetat

De-aş putea să fiu eu floarea ce-o culegi în zori de zi
Cu mireasma mea te-aş face şi mai mult a mă iubi
M-ai păstra în foi de carte ca pe-o frunză-ntr-un ierbar
Şi din când în când ţi-aş cere un sărut, unul măcar

De-aş putea să fiu o apă cu-al meu val să mă-nfăşor
Să-mi pot şterge lăcrimioara din lumina ochilor
Ţi-aş vedea chipul aievea în apa izvorului
Şi n-aş mai fi trist într-una din pricina dorului!

De-aş putea să fiu eu timpul care trece mult prea greu
Când tu nu eşti lângă mine să te strâng la pieptul meu
M-aş opri în loc o clipă rătăcind pe-al vieţii drum
Iar pe tine te-aş preface în clepsidra mea cu fum!

De-aş putea să-ţi mângâi pleoapa cu-n sărut în zori de zi
Să-ţi fiu dulce dezlegare, tu iubita mea să-mi fii
Aş striga în gura mare să audă o lume-ntreagă
Cât de mult ţin eu la tine şi cât imi eşti tu de dragă!

poezie de Gabi Costin (13 aprilie 2014)
Adăugat de Gabi Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş fi

Un nor de-aş fi, venind cu ploaia
Dornic în noapte-a te iubi,
Luceafăr luminând odaia,
Te-aştept... cu zorile de zi.

Izvor de-aş fi, s-aduc sărutul
Sfinţit pe buzele de foc,
Şoapta fierbinte şi cuvântul,
Te-aştept... la margini de soroc.

Vultur de-aş fi, plutind pe vise
În zbor înalt... misterios,
Când orizonturi sunt deschise,
Te-aştept... cu tot ce-i mai frumos.

Soare de-aş fi sau codru verde,
Polen de floare... şi parfum
Care în vânt nebun se pierde,
Te-aştept... hai să pornim la drum.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea să rup din cer doar un petec de albastru
Aş croi din el umbrelă pentru sufletu-mi sihastru
Să îl apăr de ninsori şi de ploile târzii
Dar n-am aripi ca să urc peste norii plumburii

De-aş putea să rup de sus doar o rază aurie
Aş picta cu ea un soare să mi-l pun la pălărie,
Sufletul să-l încălzească când îmi plouă şi îmi ninge
Dar n-am scară să mă sui, soarele nu-l pot atinge

De-aş putea să fac din ochi un izvor cu apă lină
Mi-aş spăla sufletu-n el de păcate şi de tină
Poate vede şi el Raiul, c-am oftat şi am tot plâns,
Însă lacrimi nu mai curg şi poate n-au fost de-ajuns...

De-aş putea aş fura focul de la însuşi Prometeu
Şi-aş aprinde c-o scânteie o iubire-n pieptul meu
Pentru tine care ştii să provoci ca o ispită
De n-aş şti că toamna cerne sentimentele prin sită...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş avea nou început...

De-aş putea să-ntorc clepsidra m-aş întoarce apoi în timp
Să iau totul de la capăt, cursul vieţii să mi-l schimb...
Aş lua din cer azurul şi l-aş pune-n ochii mei
Iar prin păr mi-aş pune aur presărat din flori de tei

Din zăpadă parfumată o pomadă aş vrea să-mi fac
Şi mi-aş colora obrajii-n roşul florilor de mac
De la brazi aş lua povaţă cum să mă înalţ ca ei
Şi-aş urca până la stele pe o muchie de stei

Iar din florile de câmp aş reface curcubeul
Şi-aş zidi din el cupolă să înlocuiesc planşeul
De la stânci aş lua tăria rezistenţei la furtuni
Şi aş cerne dintre vorbe adevărul de minciuni

De-aş simţi iubirea-n pieptu-mi ca o magmă de vulcan
N-aş închide-o-n carapace, n-aş mai ţine-o sub ecran
Zbateri de aripi de fluturi de-aş simţi ca-n luna mai
Aş striga de fericire: hai iubire, vino,... stai!

Aş schimba parcursul vieţii de-aş avea nou început
Însă ştiu că toate astea sunt un vis acum pierdut....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-as fi renunţat

De-aş regreta tot ce-am greşit,
De-aş renega ce mi-e sortit,
De-aş pierde orice dâră de speranţă,
Când toate par doar aberanţă,
De-aş renunţa la tot
Ce alţi dreptul lor, îl socot,
De-aş pierde renunţând la luptă,
Aş fi deja pe veci pierdută.
Şi atâta timp cât încă-n piept
Sufletul mi-l percep şi accept
Lupta doar şi-a arătat
Colţi ei de animal întărâtat.
Nu ataca, nu distruge,
Răni ce încă sânge curge;
Doar zâmbeşte încet, ocult,
De prejudecăţi desculţ.
De-aş fi renunţat la fericire,
Azi visam la nemurire.
De-aş fi renunţat la vise,
Azi priveam doar uşi închise.
De-aş fi renunţat sa fiu
Strop de ploaie, stropul viu,
Astăzi încă rătăceam,
Astăzi lupta o pierdeam.

poezie de Adriana Monica Burtea (18 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş avea

De-aş avea patru dromadere
N-aş mai visa hipopotami
Uitând de orice mamifere
L-aş tot citi pe Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d a i r e s.

De-aş avea patru dromadere
Mi-aş cumpăra un palmier
Şi stând sub el într-un hamac
L-aş reciti pe Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d
a i r e s.

De-aş avea patru dromadere
Cu toate patru aş pribegi
În vasta lume de himere
Ce-a fost a lui Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d
a i r e s.

De-aş avea patru dromadere
M-aş putea duce şi în cer
Ca un Turn Babel terminat
De dragul lui Apollinaire,
S i j ' a v a i s q u a t r e d r o m a d
a i r e s.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai fi...

De-ai fi tu Lună, iar eu
De-aş fi Pământ,
M-aş uita cum mă orbitezi
Zi şi noapte, aproape la nesfârşit,
Şi din când în când
Ţi-aş trimite câte un om
Să umble pe scoarţa ta,
Pe praful tău selenar,
Să vadă mai de aproape
Dacă eşti chiar aşa de frumoasă
Cum pari de la distanţă.
De-ai fi tu Soare, iar eu
De-aş fi Pământ,
M-aş uita la tine prin ochelari fumurii,
Şi te-aş orbita câte zile şi nopţi oi avea,
Şi din când în când
Ţi-aş trimite câte un zâmbet
Sau câte un sărut fierbinte,
Aproape la fel de fierbinte
Ca şi atmosfera ta,
Dar om nu ţi-aş trimite
Să vadă cât de frumoasă eşti,
Căci s-ar topi de tot
Şi ar muri, frumoasa mea,
Aşa să ştii...

poezie de Mihail Mataringa (8 februarie 2010)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina

Doina, doiniţă!
De-aş avea o puiculiţă,
Cu flori galbene-n cosiţă,
Cu flori roşii pe guriţă!

De-aş avea o mândrulică
Cu-ochişori de porumbică
Şi cu suflet de voinică!

De-aş avea o bălăioară
Naltă, veselă, uşoară,
Ca un pui de căprioară!

Face-m-aş privighetoare
De-aş cânta noaptea-n răcoare
Doina cea dezmierdătoare!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş şti să nu mai mor

De-aş şti să nu mai mor în viaţă,
Căci am murit de atâtea ori,
M-aş transforma în praf de stele,
Să fiu pe veci nemuritor.

M-aş transforma în întuneric,
Să nu mai văd nici umbra mea,
Iar ochii mei să fie luna
Ce luminează noaptea grea.

M-aş preschimba în apă pură
Să curg la vale din izvor,
Să mă sărut cu marea în zori
Şi apoi să mă ridic la nori.

Grăunte de nisip m-aş face,
Ca vântul să mă poarte-n zbor,
Şi la final eternitatea
Să mă transforme iar în om.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer, Volumul 2 (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea

De-aş putea să te rup din cer,
De-ai putea să fii tu, steaua mea?
Să te-aşez într-un galben eter,
Să te pot privi, să te pot umbla.

De-aş putea să te cânt mereu
Într-o rapsodie fără de sfârşit,
De-ai putea din tu, să fii numai eu
Şi să nu mai pleci, să devii zenit.

De-ai putea să-mi fii nopţile târzii,
Fără să adorm, să te pot visa?
Făr' să mă trezesc, să te pot privii,
Cât te-aş mai iubi, cât te-aş mai avea?!

poezie de Mihail Coandă (18 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă-i...

În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşâind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă in umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo-n răsărit
Şi caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La gemătul dulce din vânt.
Natura de jur, împrejur.
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor,
Ţesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o-ncruntă-n suspin
Simt zefiri cu-aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaştri, uşori,
Roind şi bând miere din flori.
De ce nu am aripi să zbor,
M-aş face un flutur uşor,
Un flutur uşor şi gentil
Cu suflet voios de copil,
M-aş pune pe-o floare de crin
Să-i beau sufleţelul din sân,
Căci am eu pe-o floare necaz,
Frumoasă-i ca ziua de azi!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1866)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

De-aş fi iarnă, ce-aş mai ninge peste trupul tău sedus!
Dar, nu sunt şi ninge cerul vinovat, de jos în sus.
De-aş fi mare,-n braţe-albastre, te-aş purta spre mine-n larg,
Dar, în braţe, port doar vise, umbre ce de ţărm se sparg.

Şi de-aş fi suspin de vară-n asfinţit de flori de maci,
Ţi-aş fi lacrima-povară, dar nu sunt şi-n ierni mă-mbraci.
De sub neaua vieţii mele, te adulmec şi te chem
Să îmi fii colind albastru, dezlegare de blestem.

De-aş fi toamnă-n strai de frunze ruginii şi de gutui,
Ne-am sorbi la prânz şi cină şi-amândoi am fi sătui;
Eu, licoare aromată, căpşunică-n bob răscopt,
Tu, şampanie aleasă, aşteptând să te adopt.

De-aş fi primăvara verde, şi tu frunză-nmugurind,
Fir de iarbă ce-ncolţeşte pe-al iubirii tainic grind,
Aş mai cere înc-o viaţă, să am timp să te iubesc;
Dar nu sunt nimic din toate şi-n nimic nu mă găsesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soartă, soartă, tu eşti vagă

Soartă, soartă tu eşti vagă
Te alerg de-o viaţă-ntreagă,
Te vreau bună, tu eşti rea,
Te ascunzi de steaua mea.

Eu te fac, eu te consum,
Te las uscată în drum,
Altă soartă se te calce
Dacă nu mă laşi in pace.

Hai tu soartă, şi iar soartă,
Ieşi de la mine pe poartă,
Lasă-mă să-mi văd de viaţă,
Nu fi scârbă de paiaţă.

Am nevoie de noroc
Stropit cu flori de busuioc,
Agheasmă din suflet dulce,
În pat cu el să mă culce

Să visez o noapte-ntregă
Că mi-i drag şi îi sunt dragă,
Precum îngerul bălai
Ce ne-ascunde sus, în rai.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş preface, de-aş putea

De-aş putea ca dorul aprig să-ţi alin, în prag de seară,
M-aş preface, deodată, într-un sunet de chitară,
Ca, prin strunele-i vrăjite să mă simţi în somn vibrând
Când, cu braţele-adormite mă strângi tare-n al tău gând.

De-aş putea să-ţi vindec dorul, m-aş preface într-un nor
Ce ţi-ar mângâia obrazul cu un strop răcoritor...
M-aş preface, poate-n floare răsărită-al tău drum,
Ca, prin gingaşe petale, să percepi al meu parfum.

De-aş putea să-ţi alung dorul, m-aş preface-n curcubeu,
Şi te-aş invita frenetic să plecăm spre Elizeu.
Apoi, lepădaţi de patimi, de păcate izbăviţi,
Să ne cerem cu fervoare dreptul de-a fi fericiţi.

De-aş putea să-ţi alin dorul, m-aş preface-n poezie
Scrisă-n stihuri infinite, cu superbă frenezie...
Sau, cu magica-mi putere, m-aş preface într-un cânt,
Prin sublime incantaţii, de-al meu dor să te descânt.

Dar, din tot ce-aş vrea să fiu, sunt un pic, sunt o idee.
Căutându-ţi alinarea, cu-al meu suflet de femeie,
Recunosc: n-am găsit leacul dorul să-ţi tămăduiesc
Ba, mai tare-l voi aprinde dacă-ţi spun că... Te iubesc!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

De-aş putea să mai deschid mormântul!
Să vă văd prieteni dragi, copii,
Însă crucea-i grea, la fel pământul...
Nu sunt treceri între veşnicii.

Oh, privesc în jur câtă durere!
Simt un clopot pieptul cum mi-l sparge.
Suflet, eşti lipsit de mângâiere,
Ca o navă fără de catarge.

Transcendent spre zările albastre,
Alte vămi plăteşti spre-a exista...
Calea-n universul plin de astre,
Poate fi şi ea la fel de grea.

Trist colindător prin neguri stranii,
Nu găsesc întoarcerea acasă
Şi la tâmple-au înflorit castanii...
Candela-i de-o săptămână arsă.

Mă veghează corbii! – Nfometarea
Curge prin hulpava lor dorinţă,
Se hrănesc rupând demonic carnea
Celui ce-i trecut în nefiinţă.

Şi această stare mă-nfioară
Şi din visul greu parcă tresar.
De-aş putea eu m-aş întoarce iară
Din eternul morţii de cleştar.

S-au uscat şi florile deodată
Şi-u trecut atâtea ierni de când
M-aţi lăsat aici înstrăinată
M-aţi uitat şi aţi plecat pe rând.

Să nu lăcrimaţi de veţi citi
În acest mormânt se odihneşte!
Fiecărui rândul va veni,
Deci mai bine trecătorule, citeşte!

Într-o zi cu soare, fără nori,
Pentru mulţi a fost o zi frumoasă,
Am plecat cu greu de printre voi
Să-mi clădesc pe veci o nouă viaţă.

Ştiu şi flori şi lacrimi au să cadă
Peste trist şi alb mormântul meu,
Peste recea şi curata piatră
Sub care de-acum voi sta mereu.

Flori pălite, lacrimi şi suspine,
Au să moară, da, pe rând, pe rând,
Pe când alţii-or să mă poarte-n suflet,
Alţii-or să mă uite în curând.

Toama vine, toamna iarăşi trece,
Eu deschid c-o mână de strigoi,
Stropii ei sunt reci ca altă dată
De la mine când ajung la voi.

Toamna vine, toamna iarăşi trece
Şi mormântul meu s-a-ntunecat,
Mai veniţi coii, c-o lumânare,
Căci e greu aici să fi uitat.

Ce adâncă-ntunecarea asta!
Cât de greu al putrezirii somn!
V-am lăsat averile şi casa
Şi de-acum sunt doar
Rodica Ion

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş fi ...

De-aş fi picur mic de ploaie
Să sărut iarba văpaie,
S-aduc înapoi la viaţă
Ce pândea arşiţa hoaţă.

De-aş fi bob firav de rouă,
Aş privi la luna nouă,
Cum îşi leapădă cămaşa,
Dispărând în zori, trufaşa.

De-as fi mugurul în floare
M-aş îmbăta de culoare,
Până când zefiru-n pale
M-ar troieni în petale.

De-aş fi munte, eu, reperul
Mi-aş lua înaltul, cerul
Şi-apoi străpungând albastrul
Mi-aş bate-n zenit pilastrul.

De-aş fi râu, printre ponoare,
M-aş rostogoli în mare
Şi de-acolo mai departe,
Din oceane aş fi parte.

Dar sunt o biată fiinţă,-
Ce vreau, e cu neputinţă...

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea să vin la tine
aş zbura peste coline
plutind dincolo de moarte
unde hăul ne desparte.
Te-aş căta din zori în noapte
chiar şi-n gaură de şarpe,
dar la mine-ajung doar şoapte
cu miros de toamne coapte.
Că zbuciumul sufletesc
n-am nicicum să-l potolesc
decât dacă te-ntâlnesc,
ca pe-un dar duhovnicesc.
Eu sunt ţintuit la pat,
parc-aş fi handicapat,
trăiesc doar cu sedative,
nişte calmante parşive,
provoacă-n cap incantaţii
şi produc halucinaţii.
În vis sau realitate
parcă-s mort pe jumătate,
gândul mi-este-ntunecat,
iar ochiul înlăcrimat,
glasul nu mi-l mai auzi
dintre orbi, flămânzi şi surzi,
vorba ta, balsam pe rană,
este sufletului hrană,
dorul tău mă ţine treaz
pentru-un ceas să fiu viteaz,
doar către tine plutesc
să m-avânt, să te iubesc.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziene... flori frumoase

Într-o zi aşa frumoasă
dorul nostru se revarsă,
în jocul de Sânziene
cu flori multe ca pe scene.

Flori de câmp ce ne sunt dragi
în horă cu oameni dragi,
cerul s-a deschis puţin
ne aşteptă să venim.

Mireasma de flori pătrunde,
izvoare şi flori mărunte
plutind în părul lor bălai,
cu armonie într-un dulce plai.

Jocu-i lung în seară târzie
şi multe fete au să vie,
iar pe cerul plin de stele
cele rele să se spele.

Cerul are luna plină
o boare pe frunte m-alină
şi mă-ndeamnă să privesc
din vis, să nu mă trezesc.

poezie de Eugenia Calancea (24 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcină de Măslin

De-aş avea, dacă i-aş cere şi-aş avea curaj să iau,
Viselor ce-i mângâiau mamei ochii în batiste,
Câte rugi şi câte Criste, câte cruci se-ngenunchiau,
Să-mi croiască, să le dau paginilor sale triste.

Dacă Dumnezeu m-ar ţine chiar şi-aşa ca o pădure,
Cin ' s-ar teme de secure sau de focul lui divin?
M-aş usca şi tot îţi vin ca un lup gata să-ţi fure
Primul geamăt de iubire, Rădăcină de Măslin.

De-aş avea, dacă i-aş cere şi-aş avea curaj o dată
Să nu-i las la Judecată, de Apoi, cum zice-n carte,
Să le dau din mine-o parte celor care îmi arată
Rugăciune-adevărată, înspre casă să mă poarte.

Ramurile le ridic sus spre cer, cu mii de cuiburi,
Se vor naşte-n ele muguri fericiţi cu dinţi de lapte
Parcă sunt pagini din carte, aşteptând aripi de fluturi,
Nemurire să te bucuri de iubire-n orice noapte!

De-aş avea, dacă i-aş cere şi-aş avea curajul iar,
Să mă nasc, nu în zadar, maică n-ascultă ce spun,
Poate ajung un om mai bun să iubesc un înger chiar,
Fără aripi, fără har, doar cu acelaşi vers nebun.

Împletesc două izvoare şi leg lupii puşi pe rele,
Înstelatele-s rebele dac-am să mă rog în şoaptă,
Încă cineva m-aşteaptă şi vor cădea mii de stele
Lângă mama, Noi şi ele, sarutandu-i mâna dreaptă.

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!