Viitorul

Era prin anul patruzeci şi şapte
Când Mureşul secase fiind secetă în toate
Moldova era arsă de soare pârjolită
Şi ardelenii la masă n-aveau nici slană, pită

Pe drum vedeai copiii umblând desculţi şi goi
Un trecător şopteşte: orfanii din război...
Din ţări străine morţii nu se întorc acasă
Şi Regele se duse când iarna-i în fereastră

În jumătate secol îşi schimbă ţara faţa
Deşi întoarsă roata se pierde-n vânt speranţa
Nu vreau să văd săracii cu mâini în tomberoane
Să caute o pâine când alţii vând bomboane

Voi Zei Nemuritori sau cei ce cred în Domnul
Iubiţi această ţară şi daţi-i viitorul.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul

era prin anul patruzeci şi şapte
când Mureşul secase, fiind secetă în toate
Moldova era arsă, de soare pârjolită
iar ardeleni la masă n-aveau nici slană, pită.

pe drum vedeai copiii mergând desculţi şi goi
un trecător şopteşte... orfanii din război.
din ţări străine morţii nu se întorc acasă
şi Regele se duse când iarna-i în fereastră.

în jumătate secol îşi schimbă ţara faţa.
deşi intoarsă roata, se pierde-n vânt speranţa.
nu vreau să văd săracii cu mâini în tomberoane
să caute o pâine, când alţii vând bomboane

Voi Zei Nemuritori şi cei ce cred în Domnul
iubiţi această ţară şi daţi-i viitorul!!!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

când speranţa moare
ce a mai rămas?
inima ce doare...
nu are nici glas!!

nu e drum pe care
poţi ca să mai mergi!
cauţi alinare..
doar in vechi poveşti!

când speranţa moare
cerul e cu nori..
ninge chiar de-i soare
unul... e din doi!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un moş şi o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare şi mălai, n-aveau legumă. Trăiau şi ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trenţăroşi şi nespălaţi, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteţ decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Ţugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era aşa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moşiile şi le făcea fel de fel de neajunsuri. La naşterea lui Ţugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat să fie p-acolo şi Zmeoaica pământului. Ea auzise cum îl ursise şi, de pizmă, mai în urmă, îi luă vinele şi d-aia era el olog. Din acestă pricină, şi fiind şi săraci, unchiaşul cu mătuşa şi copiii lor ajunseră de râsul tuturor megiaşilor din sat. De bietul Ţugulea însă râdea şi chiar fraţii lui.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru cântece din Dunhuang

Melodie: "Dorinţa eternă"

1.
Era un trecător pe partea dinspre apus a râului,
bogat şi reputat cum puţini sunt pe lumea asta.
Toate zilele petrecea în oraşe de purpură
... dansând şi cântând.
Cupa era umplută iarăşi şi iarăşi, până când cădea beat;
trăia uşor, golind mereu cupele de aur,
încercând mereu savorile zilei, urmărind plăceri–
Unii oameni sunt prea bogaţi şi nu se mai întorc niciodată acasă.

2.
Era un trecător pe partea dinspre apus a râului,
numai el ştia ce singurătate vastă trăia;
obrazul îi era acoperit de murdărie şi de praf,
ceilalţi îl înşelau în fiecare zi.
În fiecare dimineaţă stătea în partea de apus a pieţei;
din cauza vântului lacrimile îi curgeu şiroaie pe obraji.
Ȋi era dor de casa lui aflată departe, departe de tot–
Unii oameni sunt prea săraci şi nu se mai întorc niciodată acasă.

3.
Era un trecător pe partea dinspre apus a râului,
bolnav, aproape de moarte.
Totuşi, se încăpăţâna să reziste, aşteptând veşti,
deşi cu trecerea timpului devenise evident că trebuie să plece.
Sătenii l-au târât la marginea drumului dinspre apus,
i-au prins de trup o etichetă pe care îi era scris numele;
tatăl şi mama lui nu mai ştiau nimic despre el–
Unii oameni mor şi nu se mai întorc niciodată acasă.

Melodie: "Gaiţa pe ramură"

4.
Nu mai pot răbda gaiţa şi toate poveştile ei extravagante!
Îmi aduce veşti bune, dar niciodată nu vine şi cu dovezi.
Zilele astea, când va zbura prin preajmă, o voi prinde
şi-o voi închide într-o colivie aurită, punând capăt clevetirilor!
Am venit la ea cu cele mai bune intenţii, dându-i veşti de bun augur–
cine s-ar fi gândit că mă va închide într-o colivie de aur?
Singura mea speranţă e că soţul ei mercenar se va întoarce curând acasă,
iar ea va deschide colivia şi mă va lăsa liberă să zbor către norii cei albaştri.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filolog

Filologul meu tăia
Când din "i" şi când din "ca"
Să adaug, "evident"
Faptul este chiar concret

Mă întorc spre o mătasă
Când e "e", când este arsă
"T" la motto este şters
Fără niciun interes

La "aşează" complicat
E-ul este corectat
Punct şi virgulă-nvechit;
Filolog mi-a trebuit!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc ţara

Niciodată, nici acum
Nu voi fi o piatră-n drum
Paşii mei duc inspre soare
Zi si noapte călătoare
In fuioare pun poeme
Si-n priviri sclipiri de stele

Niciodată nu m-opresc
Zilele să-mi socotesc
Dragi mi-s munţii cu poiene
Si parfum de sânziene
Dragă mi-e marea albastră
Drag si cerul de mătasă!

Doinele imi curg in sânge
Valul vremii rău mă strânge
Dar speranţa nu mă lasă
Stă cu mine la o masă.
Sunt româncă din străbuni
Iubesc ţara, oameni buni!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi

Vesel si vioi pe stradă
Astăzi mă grăbesc spre casă
Mă aşteaptă patru doamne
Ca să le aduc bomboane

Mama le vrea cu lichior
Soţia.... pline cu dor
Bunica le dă cadou
La cea mică, că-i odor

Dar din grabă cad pe gheaţă
Plasa s-a făcut o aţă
Din bomboane un caţel
Trage cutia cu el

Ce să fac? Mă-ntorc din drum?
E târziu si nu am cum
O să le impac pe toate
Cu un sărut si jumătate

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România este o ţară republicană cu foarte mulţi regi: regele ţiganilor din Alexandria, regele ţiganilor din Ardeal, regele ţiganilor din Banat, regele ţiganilor din Costeşti, regele ţiganilor din Moldova, regele ţiganilor din Muntenia, regele ţiganilor din Oltenia, regele ţiganilor din România, regele ţiganilor din toată România, regele ţiganilor din Sibiu, regele ţiganilor din Strehaia, regele ţiganilor din Teleorman, regele internaţional al ţiganilor, regele ţiganilor internaţionali ş. a.

aforism de George Budoi din România şi Românii (18 august 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să mă întorc în trecut

când a fi ameţită însemna doar o piruetă
când tata era singurul erou
când dragoaste însemna îmbrăţişarea mamei
când umărul tatălui era cel mai înalt loc
de pe pamânt
când duşmanii tăi cei mai înverşunaţi erau fraţii
când singurul lucru care putea să doară era
genunchiul zdrelit
când singurele lucruri sfărâmate erau jucariile şi
când la revedere însemna doar până mâine.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se întorc românii! Frica i-a chemat
Vor să moară-n ţara lor, cum Domnul a lăsat...
Sunt străini de ţară, de neam şi pământ,
Au plecat străini în lume, ţara şi-au vândut.

Şi-au lăsat copiii, lacrimi şi suspine,
Au plecat românii noştri, oh, în ţări străine.
Au uitat biserici, ţarină şi casă,
Au crezut că-n depărtare viaţa e frumoasă.

Nu mai îngenunche, rugile-n zadar,
Le rostesc în gânduri. Pâine - gust amar,
Le-au murit părinţii, satul e pustiu,
Cerul ţării plin de lacrimi, trist şi cenuşiu...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

ADOPŢIE

Alunec in cascade si zâmbet pierd pe pietre
Ingheţ in toiul iernii, mă pierd in vara verde
Când tulbure privirea, când limpede in vale
Răchita mă mângâie si bat in nicovale
Strămoşii când mă strigă pe caii spumegând
In iarba ce răsare din umedul pământ

Aud trosnind copacii si vuietul de mare
Se sparg in stâncă valuri si câtă depărtare
Există intre mine si tu acel plecat
In ţara cea străină ce azi te-a adoptat.
Rămân, imi plâng amarul, pun doinele pe masă
Si te visez străine, mi-e dor să vii acasă....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa e Credinţă

Dacă inima ţi-e frântă şi visul nu ţi-se-mplineşte
De aripile-s rupte şi sufletul... nu poate să mai zboare,
Speranţa e scânteia, ce arde-ncet... mocneşte...
Speranţa e scânteia ce niciodat' nu moare!

Dacă noaptea-i foarte lungă şi-i beznă pe cărare
Tu lacrimile-alungă, îţi şterge-n grabă faţa,
Speranţa-i prima rază din neschimbatul Soare,
Ce ne şopteşte-n taină că vine Dimineaţa!

Când barca vieţii tale e în derivă, când te îneacă valul,
Când e furtună-n tine şi când te copleşeşte "greul"
Speranţa e un far în noapte ce îţi arată malul,
Speranţa-mprăştie norii şi-apare curcubeul!

Când prin valea "umbrei morţii" frica-ţi dă târcoale
Şi când eşti firav, slab şi plin de neputinţă
Spre munţi te poartă Domnul, pe aripile Sale
Speranţa e mai mult! Speranţa e Credinţă!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ţări...

... sunt ţări incluse-n miliard de aur
a mea e-n tagma miliardului furat
mai sunt şi ţări în care limba e tezaur
în ţara mea nici limbă nu-i nici stat...

există ţări ce au economie
şi-n care toţi au pâine şi la pâine
în ţara mea o neagră sărăcie
ne-a coborât pe toţi la rang de câine

există ţări cu libertatea de-a alege
şi-n ţara mea aceiaşi libertate
am delegat-o hoţilor în lege
şi hoţii judecă şi fac dreptate...

există ţări în care parlamente
alese de popor chiar sunt pentru popor
în ţara mea un grup de (excre)elemente
exprimă numai interesul lor

există ţări cu presa necoruptă
cu opoziţie fără balast şi plaur
în ţara mea mereu se duce lupta
între extremele aceluiaşi balaur

sunt ţări incluse-n miliard de aur
din care vreau mereu să vin acasă
să fac din ţara asta un tezaur
şi colţ de rai
dar hoţii nu mă lasă...

poezie de Iurie Osoianu (7 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

COPILUL fără de BOMBOANE, II

Visele mele, visele mele toate
Au miros de bomboane colorate;
Unii le au şi nu le-mpart unor
Eu le doresc să le dau dor cu dor...

Fără de mamă, fără de tată
Pe străzile vieţii tot singur
Privesc spre vitrina înaltă
Bomboanele-n color contur...

Nimeni nu-mi zice nimic:
Copile, vino şi gustă un pic...
Dacă era mama cu mine poate
Gustam vise/ bomboane colorate!
Visele mele, visele mele toate
Au miros de bomboane colorate;
Unii le au şi nu le-mpart unor
Eu le doresc să le dau dor cu dor...

Singur, singur fără de fraţi
La milă vieţi/ a celorlalţi...
Cum să mă întorc "acasă",
Inima mea din vise-i retrasă...

Nu vreau de la viaţă nimic
(Poate nici să fiu astăzi iubit!)...
Vreau doar o cutie cu bomboane
Să o-mpart Doamne, acum, la fiecare!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tină

Tină

Voi rămâne în fotografii,
Şi astea până când
Prea îngălbenite vor fi duse
La tomberonul din colţ.
Voi rămâne vreo patruzeci de ani după,
Dar poate nici atât,
Toate vor sta
La mâinile descendenţilor.
Voi rămâne fumul din tină
În dimineţile când,
Lumea prinde lumină.

poezie de Tincuta Sava Borsan
Adăugat de Tincuta Sava Borsan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă, Doamne, că blestem!

Pe voi ce ţineţi soarta-n mâini
Şi ne trataţi ca şi pe câini,
Azi, vă blestem, ca-n buzunare,
Să n-aveţi bani de-o lumânare.
Lui Dumnezeu trimit misivă,
Să n-aveţi bani pentru colivă,
Nici morţii să vi-i pomeniţi,
Săraci lipiţi, în veci să fiţi!
Cât de-mbuibaţi sunteţi acum,
Dea Domnul să cerşiţi în drum!
Un colţ de pâine din gunoi,
Să fie hrană pentru voi,
Ca să simţiţi şi voi osânda,
Cum simte ţara mea, flămânda.
Voi huzuriţi pe munţi de bani
Şi ne catalogaţi golani,
De îndrăznim să cerem pâine
Nu pentru azi, ci pentru mâine.
Azi, ni-e tărâţa-ndestulată
Vă dăm şi vouă, ca dovadă
Că din puţinul ce-l avem,
Ştim să-mpărţim, cât mai putem.
Dar, voi cu burţile pe-afară,
Sfidaţi, ciocoi, întreaga ţară.
Şi nu vă pasă de flămânzi
Şi de copiii muribunzi.
Şi nici de lacrima de sânge,
Ce-n fiecare zi ne frânge
Orice speranţă de mai bine.
Şi vă blestem, ca de ruşine,
Să-ngenuncheaţi umili ca noi
De-atâtea griji şi de nevoi...
Atâţia ani de libertate,
Purtăm aresturile-n spate.
Cum, să te mişti, când n-ai un ban?
Halal, aşa european!
Nu cer averi şi nici palate,
Ci doar să mă îndrept de spate,
Să pot, să-mi pomenesc părinţii,
Bărbatul şi pe toţi cuminţii,
Ce nu mai văd orgia lumii,
Nici cum se sinuicid păunii...
Săraca ţară, ce frumoasă!
Acum orfană şi de casă,
Orfană şi de neam şi fii-
Fă-ţi, Doamne, timp, ca să ne-nvii!
.................-..................................
Să nu fii supărat, bărbate,
Că n-am colivă şi bucate,
Să-ţi fac pomană cum se cade!
Doar lacrimi am în reci cascade...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi româneşti...

Ţara mea cu piept de dor,
Scăldată în lacrimi de izvor,
Mama, tuturor românilor...
Te-ai zbătut ca timpu-în viaţă
Şi-acum eşti din nou în ceaţă.

Copiii buni îţi fug din ţară,
Nu mai vor viaţă amară,
Familia îşi pierde statutul,
Libertatea îşi strâmbă gândul...
Orfanii plâng, după părinţi,
Înotând printre gunoaie,
Mâncând ce aruncă alţii
Dormind sub covor de ploaie.

Dacă fii cei de-afară...
Nu ţi-ar fi fardat faţada
Ruină erai, Mamă Ţară!
Cu toţi hoţii la grămadă,
Ciorile cântând belşugul,
Ciocârlia pierzând drumul.

Rânduielile-s neclare...
Vorbă multă, fapte rare,
Legile constrâng săracii,
Nu ating nicicum bogaţii,
Cârmuirea-i derutată,
Bogăţia ţi-e luată,
Limba sfântă românească
E harem de limbi străine...
Dracu ştie s-o vorbească.

În scurt timp uităm de nume,
Ce am fost, ce suntem
şi ce viitor rămâne?
O ţară săracă, văduvită de renume
Şi mândrie românească,
Unde-i viţa strămosească?
Ce-ai fost, şi ce eşti române?

poezie de Valeria Mahok (7 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sărbători...

S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger...
Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer.
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri...

S-au dus şi sărbătorile... E iarnă
Şi au plecat colind... colindători
Şi au plecat românii iar din ţară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Şi-au plâns părinţi şi fraţi... şi-au plâns copii
Şi-au plâns soţii, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând să-nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge şi e tare ger
Şi-n jur răzbate-atâta suferinţă!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace şi credinţă
Porneşte timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii şi din doi
Părinţii-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferinţă îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă şi toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor să desfacă lanţul suferinţei
Şi să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Şi pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimaţi... şi ce departe!
Şi dacă ţara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nţelege.

Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi şi oropsiţi,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiţi.
Le trece viaţa-n muncă şi speranţă,
Sunt doar o biată lacrimă pe faţă,
Lumina fericirii e departe!
De cei din ţară-o viaţă ne desparte.

Oh, mulţi nu ştiu ce timpul le-o sorti,
Nu ştiu nici când în ţară vor veni
La-nmormântări, la nunţi ori parastase...
Ţara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaşte... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toţi cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu ştiu ce râuri lungi de suferinţi
Le vor uda uscatul colţ de pâine,
Le vor spăla uitate suferinţi.
O mare de români plecaţi din ţară,
O ţară care i-a uitat. Români,
Viaţa-ntre români nu e uşoară
Şi-n ţara noastră ne simţim străini.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Câţi dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte şi sătui de viaţă.
Câţi vor putea pământul românesc
Şi grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci şi-n portul strămoşesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Pleacă copii în ţări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger,
S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

sunt străinul rătăcit în vers
nu am masă, casă, alt drum am ales
cel dintâi plecat rătăcind pe drum
sprijineam o cruce, un gând, un nebun
se scurgea privirea vremurilor tulburi
şi bătând la poartă nu se deschidea
mi-aruncau o pâine şi-o speranţă chioară
dar cine eşti tu.. păcatele-ţi spală
călcând pe cuvinte, ţipăt de vioară
au plecat prin ţară cu o tolbă goală
trist, àm rămas de veghe
zidind amintiri sub halatul alb
sub copacul ars, pe o cruce veche
sus pe dealul morţii de-un cui agăţat
a rămas cuvântul, plătisem păcatul
am crezut în oameni, azi miros vecia
cerul era liber, ei... nişte derbedei
mai scriam un vers se citea urgia
un străin la nunta unor crunţi atei
mi-era dor de acasă, dor de ţara arsă
la final o cruce şi nişte călăi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!