Drumul
cine știe cine suntem
construim castele din milenară humă
apoi le dărâmăm
cu grijă, cu migală
plecând în alte părți, în alte dăți
vom trece mai departe de noi
căutând locul în care trăiesc pescărușii
poate uitasem să privim ridurile sufletului
trecem, strângând în brațe deznădejdea
în față țărmurile lumii
colorate de marea asta
atât de zbuciumată, atât de neagră
nedumerit, plec către alt tărâm
uitând că îmi spălasem trupul în cerul albastru
uneori, mă despart de mine
îmbrățișând depărtările
sunt o ancoră aruncată aiurea, hai-hui
în astă tragică lume...
apoi am așezat un zid, separând durerile
destrămând timpul cu lacrimile sufletului
alteori ne rotim
după o dinamică prestabilită, către nicăieri
nu, nu plec
rămân să port
turma sufletelor pe Câmpiile Elizee.
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre viață
- poezii despre tragedie
- poezii despre timp
- poezii despre suferința sufletească
- poezii despre negru
- poezii despre durere
- poezii despre culori
Citate similare
Eterne căutări
nu știm cine suntem
de ce am venit aici
unde ne ducem
construim nimicuri apoi trecem mai departe
mai hotărâți să facem nimic
într-un zbor etern către nicăieri
poate azi, poate ieri
căutăm fără speranță un loc
în care vom zidi fericirea
meșteri mari, lăsăm la fiecare colț
o biserică neterminată
În care am zidit fiecare femeia
ne temeam să privim drumul
străbatem aiurea mări, ne întoarcem înapoi
fără a ști de am plecat, de ce am mai venit
în zid, inima ei a plâns, apoi a tăcut
turlele s-au prăbușit în vânt
în palme port țărâna sufletului
alteori aruncăm ancore în timp
opriri provizorii în lumi derizorii
destructurăm alte gânduri cu sufletele noastre
căutând un loc în inima Lui
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre meșteri, poezii despre vânt, poezii despre tăcere, poezii despre trecut, poezii despre religie sau poezii despre prezent
Poetul
am așezat în suflet o rană
să plângă
în mersul firesc al materiei către nicăieri
cu trudă, cu migală...
uneori ascundeam gânduri sub preșul timpului
să nu murdăresc anotimpurile
hainele erau murdare de griji
le ascunsesem de mult în suflet, să nu țipe
apoi le-am aruncat în noroiul milenar
gol de idei am plecat către mine
să caut răspunsuri
era rece în noaptea aceea
m-am învelit cu tăcerea
să nu mă ajungă întrebările
în jur ape tulburi
scările atârnau haotic pe treptele cerului
cu ochii orbi de lumină străbăteam zările, căutând depărtările
pe urme se scurgeau alte urme
ale unor veniri prin tăiate plecări
de teama ploilor trecute în tărâmul timpului
uitat aiurea pe prispa scorojită a lumii
sub pleoape se scurgeau amurguri
apoi m-am apucat să pictez cuvinte pe ziduri
cu pana roasă de căutări
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vestimentație, poezii despre promisiuni, poezii despre poezie, poezii despre plâns, poezii despre ploaie sau poezii despre pictură
Mâine
îmi era frig și era toamnă
timpul ardea neîntrerupt sau poate neîncetat
cine azi mai știe, cine
trece o clipă, trece un veac
stau sau zac
într-o veghe prea plină a prezentului
uitat în ungherul creației
stelele s-au răzlețit într-o evadare aleatorie către alte galaxii
presupun
uneori accept
apoi neg cu vehemență totul
mâine
astăzi tac
dincolo de adevăr
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre toamnă, poezii despre stele sau poezii despre adevăr
Ultimul țărm
cum să îmbrățișezi deznădejdea
cum să pictezi tristețea pe scoarța sufletului
cum este să mori în fiecare zi
nu știm încă să privim
privim dar nu știm să ne privim
cine știe unde ne vom duce
ne vom așeza pe treptele durerii închizând o inimă într-un zid
o durere fără de margini precise
vom căuta mereu un loc
un țărm închis într-o liniște oarbă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre moarte, poezii despre inimă sau poezii despre arte plastice
Ultimul țărm
cum să îmbrățișezi deznădejdea
cum să pictezi tristețea pe scoarța sufletului
cum este să mori în fiecare zi
nu știm încă să privim, să ne privim
cine știe unde ne vom duce
ne vom așeza pe treptele durerii închizând o inimă într-un zid
o durere fără de margini precise
vom căuta mereu un loc
un țărm închis într-o liniște oarbă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe o plajă
împletesc cununi de gânduri
pe plaja goală
de lume, de viață, de toate
doar valurile țipă uneori
când nu dorm, adun norii în palmă
curgeau bezmetici, aiurea
nu privesc, plec
plec, să ascund durerea, în cer
plec ca să mor
acolo sus, dincolo de zări
departe de voi
unde plâng în zare cocorii
pe țărm, corbi negrii, neliniștiți, se adună
plec, las în urmă cuvinte
legate cu fir de iarbă, verde-crud
să nu plece
alunec apoi în visare, în marea uitare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plajă, poezii despre visare, poezii despre uitare, poezii despre somn sau poezii despre nori
Casa
tăcerea a înnoptat în mine
într-o seară
ciopleam pe țărmul lumii
dintr-un stei de piatră, o viață
din doi ochi am împletit odaia sufletului
din buze am făurit o ușă
să adăpostească sărutul
croisem un altar din crengi uscate
aduse de valuri furioase la mal
apoi am îngenchiat umil, sfios în humă
ridicând mîinile sufletului către El
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre seară, poezii despre noapte, poezii despre furie sau poezii despre crengi
La poarta sufletului
m-am descălțat de gânduri la poarta sufletului
să nu murdăresc surâsul luminii
da, sunt un păcătos
în astă lume beată
pe tălpi adunasem tăceri
culese din ancestrale dureri
eram aici și dincolo
pe țărmul zbuciumat al sufletelor moarte
între mare și cer
ape se zvârcoleau haotic în zare
pe sub pleoape curgeau amintiri
de ieri, de nicăieri
uneori pictam alte gânduri în casa cerului
între iertare și păcat
mă crezi, mă ierți...
poate azi, nu sunt acel ce sunt
rostogolit printre stânci
între alge și scoici
mă întreb, de mii de ani...
offf, am uitat întrebarea
da, sunt uituc, și...
rămân aici,
unde nu sunt
decât o vorbă irosită în vânt
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre stânci sau poezii despre murdărie
Jocul
nervii s-au frânt sub ghearele timpului
gândul era violet, de vânătăi
timpul, o unghie ruptă în ceara istoriei
în ochi putrezeau întrebări
pe buze, răsfrânte cuvinte în răvășite sensuri
lumina era mută în întunericul lumii
picurau clipe pe străzile opărite ale sufletului
o frunză adie, se scutură,
cade, aiurea, la întâmplare
lovind timpanele gândului
poc-poc-poc
tăcerea e neagră
plouă cu dureri în mine
pierdusem universul căutând nonsensul
sunt un orb în bezna din mine
îți dărui o clipă, omule, o clipă
smulsă din trupul ăsta pribeag
privește...
în poiana din vale
coboară în cale șir de copii
aleargă în alba lumină
purtând spații însorite cu ei
dau de pământ cu nervi, cu idei
și plec către ei
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre gânduri, poezii despre întuneric sau poezii despre văi
Timpul iubirii
țipa amurgul în vâlvătaia sufletului
pășeam în trecut, purtând pe aripi un gând
eu, necunoscutul dintre voi
surâdeam dimineața, să nu plâng
durerilor ce curg, se scurg, din trupul ăsta, beteag
uneori străbăteam tăcerea în penumbra gândurilor, la pas
să nu frâng aripile viselor
alteori scrijeleam cuvântul cu tăceri, să nu vorbească norilor despre noi
flăcări ardeau în trupul pământului
era timpul să plec, dar nu puteam
noaptea mângâiam părul revărsat pe perna umedă de gânduri
rătăceam, în adâncimi abisale și ai țipat
chemându-mă la tine, iar și iar, într-un joc ireal
atunci am învățat să te iubesc
cu buzele, cu mâinile, cu gândul
în palme purtam heruvimi să îi așez pe trupul tău
atât de pur, atât de gol
apoi s-a făcut dimineață, iubito...
și am fugit, mă ardea lumina privirii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre foc, poezii despre dimineață, poezii despre aripi, poezii despre învățătură, poezii despre vorbire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Spectacolul
răsfirat în cenușa lumii
croiam castele de nisip pe țărmul sufletului
rătăcisem sensul, găsisem nonsensul
pierdut în nefirescul cotidian
așezasem pe genunchii timpului trupul
zăcea, sfâșiat de întrebări
apoi am plâns privind lumina ce se scurgea
pe geamul fisurat al lumii
sufletul se târăște spre înălțimi
pe picioare strâmbe de lut
adun depărtările să nu audă
țipătul sângelui în venele gândului
sunt străinul rătăcit între voi
dezamăgit, de viață, de lume, de toate
strâng tăcerile în mine
plâng pe valva mitrală obturată de nămolul din jur
azi nu mai aud, tic-tac
doar plâng, apoi tac
e ultimul act, spectatorii au plecat
viața asta, ce spectacol ratat
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime sau poezii despre sânge
Dor
m-am rătăcit în căutarea ta
uitasem că ai fost odată lângă mine
într-un târziu am înțeles
esența dură a cuvântului odată
atât de aproape
atât de trecut și petrecut
cine suntem noi...
azi, doi străini
suflet pierdut, rătăcesc pe aleile de tei
din orașul acela prăfuit, la margine de drum
acum trăiesc din amintiri
când ne iubeam
știi... și azi eu te iubesc, și...
cu cine pot să mai vorbesc
să mai cerșesc o vorbă, un cuvânt
am adunat din lacrimi un buchet
pe altarul iubirii l-am așezat încet
mă dor bătăile de ritm
ce inimă nebună, te cere întruna
îmi lipsesc sărutările noastre printre mângâieri sfioase
și brațe ce se frângeau, se încolăceau în tainic joc
pe trupul tău, pe sânii tăi, în ochii tăi
azi clipa a trecut
a mai rămas, o mână întinsă și un sărut
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre tei sau poezii despre sâni
Surâsul îngerilor
cine știe unde plecăm
de ce plecăm
lăsând în urmă lacrima și dorul
suntem aici pentru a zidi iubire
apoi vom păși
sau poate vom zbura
păsări călătoare
căutând un cuib
în care să adunăm stropii de iubire
bob cu bob
la răsăritul zărilor
în lacrima norilor
străbatem timpuri, gânduri, ape
opriri provizorii
în drumul către cer
închizând o ușă
o durere nestinsă
înoptând firesc în palma sufletului
o liniște oarbă
în cercul cuvântului
o bătaie ușoară de înger
în templul luminii
pășind pe câmpia
unde Dumnezeu își mângâie pruncii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre păsările călătoare sau poezii despre păsări
* * *
tăcerea a înnoptat, în mine
într-o seară
ciopleam pe țărmul lumii
dintr-un stei de piatră, o viață
din doi ochi am împletit odaia sufletului
croiam apoi un altar din crengi uscate
aduse de valuri furioase la mal
să îngenunchez umil, sfios
să ridic mîinile sufletului
către El
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lespedea
orizontul tace
pășesc la margine de mare
prin valuri nebune, furtuna urlă în mine
mă lovesc de ziduri absurde
căutând un țărm
azi îndepărtat în zare
uneori cioplesc o bărcuță din paie
pentru fetița ce mă întreabă
cu ochii ei mari, adânci ca marea
de ce plângi bunicule
vântul se zbate în falduri
uneori așez pe umerii triști
aripi să zbor
alteori crestez taine
privind depărtările cum pleacă
în mâini port ape
deasupra tăcerii
să spăl păcatele lumii
pe țărmul de granit al sufletului
presar pământ să astupe durerea
ce rece e lespedea azi, tată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată sau poezii despre ochi
* * *
pribeag pe un drum
pribeag într-o lume bolnavă
pribeag printre voi
alergasem atât, inutil
am obosit firesc, pe rând, curând
eram doar o picătură rebelă
într-o mare de întrebări
mă strecuram printre gânduri răzlețe căutând răspunsul final
alteori ascultam tacerea clipelor
plângea lacrima căzută în altar
pe masă am pus
un pahar de cucută
să beau, să plec
pe cine să întreb
sunt încă aici
deși plecasem departe
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit sau poezii despre boală
Drumuri
cuvântul meu răscolește liniștea tunetului
departe, alte cuvinte izbesc malurile sufletului
mai departe, soarele a îngenunchiat, în tăcere
sunt drumuri ce merg în tristețea serii
încărcate de tăcere și multă, multă durere
plec, pășesc printre orizonturi umede
fără cuvinte.. fără întrebări
alte drumuri
liniștea cade în noapte printre șoapte obosite
drumuri părăsite, drumuri irosite
în față, ușa timpului oprită
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare
Printre pulberi de gânduri
trăiesc în spectacolul nefiresc al întunericului
pe ăst pământ pârjolit
unde piere iubirea și viața se stinge
în lacrimi și sânge
uneori ascult glasul anotimpurilor
în oglinda fisurată de valuri a mării
îmi caut sufletul pierdut
regăsesc doar răspunsuri eșuate
din cer curg lacrimi
prea puține, pentru astă tristă dramă
numită retoric omenire
un nor trecător a trecut întâmplător, prea departe
pescărușii au să mai vină la țărm
unii au plecat, spre alte zări, departe
îngenunchez în pulberea stelară
privesc către cer
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție
* * *
mi-era trupul brăzdat de râuri
treceam, cu mâinile lungi
să-mi văd pasul strâns între gânduri
între opriri provizorii destrămam întunericul
cine știe unde plecam
poate am venit aici să construiesc iubiri
voi căuta mereu un loc în care să încăpem
cu ce am strâns în brațe
poate voi trece și ne vom privi drumul
așteptând să străbatem țărmurile
cine știe când
înapoi era ce am cunoscut înainte
cum să aleg
dimineața, ți-am acoperit buzele cu palmele
trecând în altă mângâiere
tu, o picătură de ploaie, aproape, tot mai aproape
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri sau poezii despre mâini
Pruncul
din bătăile de inimă
am zidit o biserică
în deschiderile de pleoape ale universului
ne descălțăm de gânduri la intrare
pășind pe trepte de lumină
destrămând întunericul lumii
ne naștem din lacrimi de iubire
în țipătul primului cuvânt rostit pe pământ
creștem cu fiecare clipă a Înălțării
pe trepte către cer
clădim alte biserici de iubire
în jur, în noi
legănând în brațe pruncul vieții
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre biserică sau poezii despre naștere