Căluţi de mare

În zvârcoliri de valuri ce-şi pierd, la ţărm răbdarea,
Se-aude vraja mării, în joaca ei cu zarea...
Căluţii, trişti şi muţi, sub apă, galopând,
Îngroapă-n adâncimi, povara unui gând.

Noaptea, când raza Lunii îi mângâie-n tăcere,
Plutesc lin, în lumină... mai uită de durere.
Visează că sunt broşe, purtate de cucoane
Ce-n weekend merg la derby şi se cred amazoane.

Din comori, înghiţite de lăcomia mării
Ce-mplinea nesfârşirea în tabla adunării,
Neptun (ca Hefaistos), în ţara lui de lacuri,
Bijuterii-minune, tot făurea, de veacuri.

Căluţii-şi priveau chipu-n cristalele de sare,
Amăgitoare-oglindă, în Răsărit de Soare.
Nu le venea a crede cât de frumoşi erau
Cu noile podoabe şi-ntruna, se mirau...

Aveau hamuri de perle, scăriţe de corali,
Zăbale, meşterite de ucenici homari.
Steluţe mici, de mare, aveau ţintate-n frunte,
Să nu le mai dea voie, nicicând, să se încrunte.

Potcoave-n filigrane, bătute-n briliante
Găsite-ntr-o epavă, în cufere de-amante.
Croite din voaleta meduzelor serene,
Şei moi le migăliră frumoasele sirene.

Căluţii îşi pun frâu... Prea mare-i fericirea!...
Trezindu-se din vis, păstrează amintirea...
Mai galopeaz-un timp, adorm în pacea nopţii,
Senini se-ntorc în Veci, pătrunzând Taina Morţii...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n stoc

Am adunat din vieţi întregi,
IUBIRE-n vise netrăite
Şi-acum, tu sufletu-mi dezlegi
În vers de şoapte, viu grăite.

Un zâmbet ca raza de Soare,
Ce mângâie plecarea Lunii,
Ne şterge lacrimile-amare,
Plânse din adâncimea runii.

Din întunericul uitării,
Tu m-ai furat şi-ai îndrăznit
Să mă iubeşti... cum valul mării,
Sărută ţărm, în asfinţit...

Stoc infinit de prea IUBIRE,
Avem în clipa inimii...
Ne vom lăsa dulcea simţire
Să ardă-n miezul patimii...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonata Lunii

Luna se plimbă-n voie cu trena de argint
aşterne pe pământ visări cu mare tihnă
oglindeşte fericirea cu nimbul cel sfânt
e stăpâna legendară pe noaptea de odihnă.

reflectă în lacuri lumina iubitoare
mângâie cu drag natura somnoroasă
veghea ei nesfârşită e edificatoare
regină-n veşnicie magică graţioasă.

îmi vorbeşte duios când am o insomnie
descriind frumos splendori din univers
mă surprinde mereu cu câte-o bucurie
acordată la lumina-i pun patimă în vers.

pătrund tot mai adânc în vraja candrie
fascinaţiei lunii nu i-am găsit revers.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul fiului

De astăzi mama va împleti aşteptarea
în părul păpuşilor din geam
cu cârlionţi de mătase din pletele lunii
pe buze le va pune ruj din praful de stele
îşi va dori la masă fiul
dar acesta nu va mai avea suficientă lumină să
înveţe numărătoarea secundelor în drumul spre casă.
în mod permanent
ea va locui în salonul dimineţilor albastre,
căluţii de mare şi berzele o vor însoţi.
Din coşul lui cu rufe purtate
va scoate cântecul de patefon pe care îl ascultau împreună,
apoi meticuloasă îl va înveli în straie
de duminică.
După amiaza va pregăti cina pentru timpul
şchiop

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rebecca Bloomwood: Când aveam şapte ani, majoritatea prietenilor mei au încetat să mai creadă în magie. Acela a fost momentul în care eu am început să cred în magie. Erau frumoşi, erau fericiţi. Nu aveau nevoie de bani, aveau carduri magice.

replică din Mă dau în vânt după cumpărături, după Sophie Kinsella
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vezi...

De vezi că-i vară, seara-i calmă
Şi-asculţi al mării veşnic chin
Cu valuri ce la mal se sfarmă
Din ce în ce mai lin şi lin,

Pătruns de-a lunii limpezime
‘Naintea ochilor ţi-apar,
Păstrând o ‘naltă profunzime,
Doi ochi ce dragi ţie îţi par!

Mişcat de-această duioşie
Ce-n suflet ochii au lăsat
Aştept cu-o mare bucurie
Spre a mărturisi curat.

Noaptea să-i spun iubitei mele
Că-n ochii-i limpezi se ascund
Noianul razelor de stele
Ce-n univers se-ntrepătrund.

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (18 mai 2021)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtună pe mare

În Răsărit aprins, priveam la sarea mării
Ce lacrimile LUI topiseră-n durerea
Iubirilor dintâi, din zorii depărtării,
Care-ncercau, pe rând, amarul şi plăcerea.

Un pescăruş grăbit ţipa spre orizont,
Albu-i imaculat pătând cerul senin,
Pe care îl plătea, neavând niciun cont,
Cu zborul ce-l primea din dreptul lui divin.

Deodat', pe negândite, începe-a-ntuneca
De nori negri, străpunşi din când în când de fulger...
De tunete-asurzită, m-ascund în Sinea mea,
Unde mă învelesc c-o aripă de Înger...

Marea se zvârcoleşte, părând că a turbat,
Cu valuri înspumate, clăteşte de păcat
Nisipul fin, în dorul de Viaţă, măcinat
Şi aruncat în apă, de lumi, demult uitat...

Corabia-nălucă, a celui zburător,
Îmi pare că o văd în mijlocul furtunii...
Un olandez ce-n veacuri fi-va rătăcitor,
De nemurire-atins, într-o legend-a Lumii...

În mugetul furtunii-şi strigă disperarea
Adâncului din Iadul pe care l-a ales...
Cu hohote de vânt, ne-nduplecată, marea
L-amestecă şi-i pierde nimicul ne-nţeles.

Când mă trezesc din vise, mă aflu-n Asfinţit,
Marea e calmă şi... nici urmă de furtună!
Iar Îngeru-mi şopteşte:"Ce mult ai mai dormit!"...
Zâmbind, mă ia de mână,
Să mergem către tine,
Între Apus de Soare şi Răsărit de Lună...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obloane-'n faţa morţii

Lacrimile rup părţi din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul îşi cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar şi cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!

Păcatul îşi face veacul dincolo de porţi, se închid biserici!
Se pun lacăte la porţi, ferestrele îşi trag obloanele în faţa morţii!
Vlăstarele.. născute în miezul nopţii nu mai apucă razele de soare!

Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp şi fără Noi, dimineaţa pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toţi ascunşi de... Omul Negru!

Poveşti se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu ştiu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe faţă!

E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezeşte-mă în dimineaţă şi dă-mi o palmă peste faţă!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împunge

aerul cu tridentul în pescuitul lui
mai mult sportiv
să se destindă după rolul
jucat de voie de nevoie zilnic
fiind uneori poseidon uneori
neptun plin de zbucium
îneca câteodată corăbii
cu marinarii care făceau contrabandă
cu sturion sau calcan
morţi de beţi de la romul
ieftin băut în cantităţi mari
mulţi cădeau în apă
fără să agit barca vedeau sirene
şi aveau impresia că erau chemaţi
de arătarea cu sânii potrivit de mari

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul cu solzi de peşte

am trimis dragostea în exil
pe magica insulă a lui Ovidiu
unde soarele creşte mai sus cu o octavă
iar răsăriturile sparg valurile cu liniştea lor

dragostei mele i se deschid scoicile
are reflux ca o mare agitată
din nisipuri dragostea această urcă spre soare
construieşte la infinit castele
în timp ce orizontul îi sângerează în palme
cu gust de sare şi singurătăţi

voi mai primi din exil culorile nopţii
/curcubeul acela scris pe portativ /
voi mai sorbi absenţa ta gravata pe irişi?

se scurge timpul ca nişte cozi de şobolani de apă
lent tot mai lent pe pământul umed
în adâncurile mării s-au retras bancuri de peşti
iar delfinii sar în larg jucându-se cu singurătatea de foc

pe insula lui Ovidiu
dragostea sapă cu ghearele
în poeme care îşi prind aripile
de lumină
iar insula devine tot mai mică pentru
soarele care creşte din mare
şi dispare în cer

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cal

Motto:
"Un regat pentru un cal!..."
- Shakespeare -

Gherdapuri de scântei, vii cataracte
Flambează-n vânt superbe soliflame:
Vin caii lui Neptun, foşnind din coame,
Din ţărm, în ţărm în herghelii compacte!

Răduta Nopţii va să se destrame,
Sub pulsu-atâtor ritmice contacte,
Nici stâncile nu vor dura intacte -
Din şarje-n şarje colburite-n spume!

Superbe armii: Cai de Foc, de Apă -
Din frâul Amazoanelor când scapă!

Când scapără în frâul lui Apolo,
Ce frâu i-ar mai frâna d-acuma-ncolo?!

Ce Crai zmintit n-ar vrea să-ntarte hula
Cu divul Cal, sacrat de Caligula?!

sonet epigramatic de Tudor George din almanahul "Planeta Şah" (1985)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roadele mării

Pământul se-înălbeşte când holdele se coc; întreaga zi sub soare
Fulgeră secerile-n lan, până-n amurg când umbra serii ţese şaluri
Şi cuiburi de tăcere moi peste cântecul cosaşilor voioşi care
Aduc acasă-n carele lor grele recoltele de aur de pe dealuri.

Valuri de ger albesc câmpiile posomorâte-ale mării care muge
Şi oameni pribegi se pierd în depărtări sau din adânc recolta-şi strâng;
Dar, din cântecul marinarilor, oricât de estompat, va ajunge,
La noi, întotdeauna, suspinul unor inimi nepereche – care plâng.

poezie de John McCrae, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe malul mării
am admirat asfinţitul
contopindu-se cu nisipul fierbinte
de pe plajă
în mii de culori,
curcubeu înmiresmat
de valurile învolburate,
şuşotind neîncetat
a tăcere adâncă
în noaptea luminată
de stele blajine
ce sclipesc timid în apa
plină şi ea de astfel de stele,
vietăţi marine
din adâncuri misterioase,
formând recifuri întregi
de corali luminiscenţi
şi sirene închipuite
pe nisipul fin
al apei din mare.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelin dulce

Scoate, bade, chinul meu,
Din pelinul care-l beu
Şi îmi toarnă-n viaţă miere,
Că e plină de durere,
De durere fără sare
Şi lumină de la soare!

Adu-mi, bade, timp din vreme!
Ţi-l plătesc cu-a mea avere!
Varsă-mi lacrimile-n drum,
Să spălăm drumul de scrum
Şi-mi cârpeşte inima,
Cu fire din haina ta,
Să aflu când te dezbraci
Şi să te aud cum taci!...

Haide, bade, către nor
Din care a plouat dor,
În grădina mea-nflorită,
Unde mă visez iubită!...

Vino, bade, să te-alint,
Că tu eşti al meu sortit!
Ne-om face casă pe-o stea,
În lumină ne-om scălda,
Cu şoapte ne-om legăna...
Sub vraja din visul Lunii,
Aruncând haina minciunii,
Ne vom contopi-n IUBIRE,
Întâlnindu-ne-n privire
Şi-amândoi, uitând de chin...
Vom bea dulce de pelin!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea din sânge

Tot mai nalt, creşte înalt
Torsul mândrului bărbat
Într-o inimă purtat,
În alta este-ncuiat.

Lacrimă şi mângâiere
Plănuiesc întru tăcere,
Una-i mama cu durere,
Alta-i floarea care-l cere.

Una fierbe-n sânu-i dor
Cât e soarele-n pridvor,
Alta vrea ce alte vor:
Izvor nesfârşit de-amor.

Totu-i pulbere, hău mare,
Valuri, zbor, cutremurare
Îşi dă seama ca bărbat
Ce e vis, ce e păcat...

Aşa gânduri se combină,
Devin de Florii lumină
Mişcând greu pacea din sânge:
Cine râde, cine plânge?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă să adorm

Departe mi-e somnul în noaptea pustie,
Plutesc în nelinişti, în albul ei rece,
Năvalnic dă gândul s-aştern pe hârtie
Ceva despre dorul încins ce nu-mi trece.

Mi-e frică s-adorm, să nu mă chinuie-n vis
Singurătatea ce-ar vrea să mă cuprindă,
Zburăm, să ne visăm pe-un ţărm de paradis,
Pe mări albastre iubirea să se-ntindă.

Ne-arunce marea în valul desfătării,
La sânu-ţi cald să mă apropii, să mă strângi,
Voal de mireasă va ţese spuma mării,
Din ochii tăi senini tristeţea s-o alungi.

Licăre stele pe-a cerului cărare,
O salbă-ţi împletesc şi facem legământ,
Călăuză s-o alegem pe cea care
Îşi va dori să ne mai ţină pe pământ.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. cu pescăruşi

Mai am un singur dor
şi-o blândă-nfiorare
acum când vara pleacă
luându-şi rămas bun
să'ntemeiez din valuri
gingaş apus de soare
şi orice vis ce-mi doare
cu tine să-l cunun.

Nemărginiri albastre
întoarse'n malul mării
fac brizele'n poeme
pe glezne să ne stea
suntem ca două temple
ce'n taina înserării
pe pergamentul lumii
simţiri îşi pot grava.

Nisipul ne îmbie...
cu pietre, scoici şi alge
stă dragostea ascunsă
în sarea unui cânt
suntem doar o esenţă
ce inima-şi desface
din perlele umane
ce-ascund acelaşi gând.

Mai am un singur vis
în dorul ce nu-mi moare
s-adun sub ploi de stele
sublim descătuşat
să-ţi scriu un... S. O. S.
cu pescăruşi pe mare
şi'n vântul cald al serii
cu tine să mă-mpart.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul iubirii

iubito,
câtă tristeţe e lipsa ta
o tainică lumină ne uneşte
în cer şi pe pământ
o clipă începută în sărutul vântului
mersul tău, atât de lin
e adiere a gândului
deasupra valuri, dedesupt, adâncimi nepătrunse
lasă-mă în al tău păr
să îţi aştern stropi de iubire
cuvintele tale, şirag de mărgăritare
o mare coborâtă din amintiri
pe cer un pescăruş, un trubadur al mării
în căutări de dor, pe ţărm de amor
iubito, numele tău e speranţă, e vis
de nimeni atins, de nimeni cuprins
un început, un surâs şi un sărut

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Şi-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Pluteşte cu norii împinşi de furtună
Spre zări neştiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Şi pare, pe cer, pescăruşul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieşit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieţii vrea sufletul scrum.

Se-aşează pe-o stâncă ieşită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescăruşul de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am ales

Erai pe undeva... şi eu te căutam...
Erai raza dintâi sau floarea de pe ram,
Erai tumultul mării sau zbor de albatros,
Lumina fericirii, pe un obraz frumos...

În picături de ploi veneai la geamul meu,
Dar eu nu mai vedeam, plângând de dorul tău.
Erai un briliant, căzut în întuneric,
Dintr-un inel prea larg, al unui vis angelic.

În adieri de vânt, mereu te căutam
Şi din adânc de timp, IUBIRE-ţi trimiteam.
Prindeam frânturi de gând în zilele senine,
Să nu mai rătăcesc, că tu eşti lângă mine.

Fii vânt încolăcit pe trupul meu încins!
Fii ploaie, răcorind tot dorul meu aprins!
Fii o furtună-n vis ce-mi ridică păcatul,
Intră-mi în aşternut şi răvăşeşte-mi patul!

Cu zâmbet, strălucind smaraldul ochilor,
Mă-nalţi să rătăcim în lumea norilor...
Eşti marea mea IUBIRE, acum am înţeles!
Din infinit de inimi, pe tine te-am ales...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Krakenul*

Sub tunetele-abisului de sus, de necuprins,
Departe, departe în adâncul mării,
În veşnicul lui somn, de vise neatins,
Kraken-ul doarme: razele soarelui din tării

I-alunecă difuze-n jur: hula,-ntr-o continuă recidivă,
Dulăii valurilor mari deasupra lui şi-asmute;
Din mii de grote fermecătoare şi din celule neştiute,
Ascunse-ntr-o lumină palidă şi maladivă,

Polipi cu imense braţe, mai mulţi decât destui,
Se vântură în moţăiala mării, în verdele-i ţinut.
Acolo el de veacuri gogeşte şi veacuri va gogi
Îngrăşându-se cu viermii mării în somnolenţa lui –

Până când cel din urmă foc va-ncălzi apele abisului;
Atunci de îngeri şi de oameni va fi din nou văzut
În răcnete-nălţându-se deasupra mării pentru a muri.

* Kraken – cuvânt scandinav desemnând toţi miticii monştri marini; krakenul, asemănator unei caracatiţe, avea forţa şi abilitatea, conform legendelor, de a scufunda o corabie.

poezie de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!