Pe mine

m-a luat vara
trecută un vânt ca un uragan de perciuni
pe dealu bencecului de
mi-au dat lacrimile
de sus
am auzit vocea mai joasă
a domnului de geografie din a cincea
fernanski
care pe vremuri ne lua tot aşa de urechi
de perciuni (?!) deşi omul, masiv, nu era
nici pe departe o înfruntare de fronturi
atmosferice, un
uragan la
generală 11 din ronaţ
pe linia tramvaiului 5 foarte lisă
fără forme de relief
domnul
fernanski doar înfigea ca în brânză
arătătorul în hartă
se enerva
numai când noi habar nu aveam
pe unde-l va scoate şi-n ce
viitor violent din prezent
vor mai zbârnâi la maturitate
perciunii elevului a
cum emitent

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foamea oarbă

noaptea coboară în beci
să consume ciuperci
să înghită cărbuni

să-şi ia din perciuni

mai ales
noaptea are o foame
oarbă şi-un brici

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

După cum ţi-am mai spus, după cum ţi-am jurat,
Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc,
Doar că toamna m-a luat... iar m-a luat la-njurat
Şi mă scuipă cu ploi şi cu frunze de nuc.

Nu contează că eu, nu importă că tu,
Nu înseamnă că noi, nu înseamnă deloc,
Doar că toamna mi-a luat cel din urmă atu,
Mă anunţă dator şi mă scoate din joc.

Nu-nţeleg cum de nu, nu regret dacă da,
Nu mai pierd câştigând câte clipe mi-ai dat,
Doar că toamna a vrut să-mi lipsească ceva:
nu o zi, nu un an, ci... întregul mandat.

După cum mi-am tot spus, după cum mi-am promis,
Pot să dorm, să mă spăl, să mănânc, să respir,
Doar că toamna nu vrea niciun alt compromis
Şi-mi scrîşneşte, din vânt, un alint: "hai sictir!"

Mă împiedic de ea ca de trei maidanezi,
Vreau să scap, vreau să uit, vreau să trec, vreau să vreau,
Doar că toamna sunt eu (tu nici nu mai contezi),
Anotimp dezolând, vreau să uit ca să beau.

poezie de Radu Luca Dupes
Adăugat de Radu Luca Dupes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părerea ta

o respect dar nici nu există! îi s
puse tânărul
aproape poet
bătrânului de
departe poet
pe când acesta încerca să strice cu degetele
împreunate fanta cât o cutie de con
serve cu mingi
tot mai noi tot mai tenis (?!) tot
mai acoperite de pufuri citron
cum şi planeta-plămân-saxofon -
o vecină din galaxia de poezie r a r e f i a t ă
cu stelele tot
mai sus tot mai puţine la n
umăr şi la cuvinte şi
la exprimarea prin mofturi! localizate
prin vintre în molalele une
ori absolut
r a d i c a l r a d i c a l
totuşi fără
scurgeri de contor în canal
fără pierderi
fără proteze
fără pericol
de aplecare spre v e n e r a ţ i e

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian o privi şi el revenind în sală; era tare mândră! Desigur, doar reuşise să-l aducă în faţa Comisiei Disciplinare... Iar el, el ce era oare?! Era doar neobrăzatul, indisciplinatul, din punctul ei de vedere?! În plus, negreşit, un mare Don Juan... Ea trecu la locul ei, în primul rând, unde se aşeză tăcută. "Oare ce i-a spus despre mine domnului profesor Dragoste?" se întrebă Lucian, dar nu încercă să-şi răspundă. În curând, în sală, lângă domnul Sever Forţan – vicepreşedintele, apăru şi domnul Doru Dragoste – preşedintele acestei Comisii. Lucian simţi cum cădea, involuntar, pradă încordării: urma, foarte probabil, decizia Comisiei Disciplinare în cazul lui. Fostul său profesor de istorie îl asigurase că nu se vor lua măsuri foarte aspre împotriva lui; asta însemna că totuşi, se vor lua unele... Care? Care vor fi acelea?! Domnul Dragoste urma să ia cuvântul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat şi mi-a rămas şi să uit de tot ce mi-ai dat şi mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine şi nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul şi parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai uşor şi să nu mai cer fără să ştiu ce.

Marius Robu în Carte de bucăţi (29 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat şi mi-a rămas şi să uit de tot ce mi-ai dat şi mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine şi nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul şi parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai uşor şi să nu mai cer fără să ştiu ce.

Marius Robu în Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţin minte că liceul l-am început la Slatina, la Radu Greceanu şi aveam ca director pe profesorul de geografie Traian Biju, mare personalitate, iar ca profesor de istorie pe Daniel Mirodot. Viaţa din provincie era patriarhală. Învăţam tot timpul, şi singurul lucru mai deosebit erau meciurile de fotbal. În anii '20 la început era o sărăcie îngrozitoare! Ţin minte că ostaşii din Slatina, trei regimente, erau în opinci. Defilau de zece mai tot aşa. Prima defilare a fost în 1922. Eram în clasa I de liceu şi ne-a încolonat directorul Traian Biju şi am defilat şi noi în faţa miniştrilor de la Bucureşti. După ce am defilat ne-au dus în coloană şi ne-au aşezat la picioarele tribunei. Apoi îmi amintesc când a venit la Slatina George Enescu. Elevii de clasele a VII-a şi a VIII-a de liceu, mai mari decât noi, după concert l-au luat pe Enescu pe braţe şi l-au dus pe străzi, aşa în aer. Se întâmpla în 1923.

Şerban Milcoveanu în Memorii. Mici contribuţii la istoria politică a României contemporane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cinci

zecişiopt de ani
am încă jucării de pluş pe care le iubesc
jucării de carne pe care le-nfulec
foarte scurte
maşinuţe reale de dat prin oraşe prin
parcări foarte strâmte
dar şi
pe câmpuri am leurda din dealul bencecului
am torturile de cicolată din şandra
bezele marginale-n dimineţile drumului
am desenele am poemele
am deschiderea am închiderea
am uscăturile de la lovrin
şi-un prieten beţiv (?!) la iecea
mică îmi este
mirarea că am... o nouă înaltă
soţie
cu părul pe negru în jurul
gândului meu... iar
ea mă iubeşte aşa
copil cum aş fi – de n-aş fi
atât
de bătrân, la cei cinci
zecişiopt anişori

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceastă seară

Ceastă seară-i seară mare,
O, Domnul
Tocmai seara de Crăciun,
S-a născut şi Fiul sfânt,
Dumnezeu pe-acest pământ
Mititel înfăşăcel,
În scutec de bumbăcel,
Faşă de mătase albă,
Leagăn de mătase dalbă.
Dar în leagăn cine şade?
Fiul sfânt, el adormit
Iar Maica Sfântă Maria
Poale sfinte răsucite
Ea din poale l-a luat,
Sus la plai l-a ridicat,
Când a fost la vârf de plai
Puse jos şi odihni
Şi din grai aşa grăi:
"Uite maică jos la ţară
Nici nu ninge, nici nu plouă
Nici nu-i dalbă de pământ,
Dar nici ninge, dar nici plouă
Dar nici dalbă de pământ

Nici nu vin cum au venit
Vin ca porcii-ngrămădind,
Cu Dumnezeu s-au întâlnit
În suliţe l-au luat,
Sus la plai l-au ridicat

Şi-n paloşe l-au tăiat
O, Domnul
Pentru mândra de colindă

De la noi de la vreo doi
O, Domnului

Domn de-al meu
Mai vârtos
De la Hristos

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu trecut, prezent şi viitor

Venim cu toţii din trecut.
Am călcat aceeaşi urmă.
Unul câte unul ne-am născut
Şi am devenit o turmă.

Tot cu toţi trăim prezentul,
Dar călcăm o altă urmă.
Folosind bine talentul,
Ne deosebim în turmă.

Încrezători în viitor
Nu ne mai uităm în urmă.
Avem suflu-nnoitor
Şi nu mai suntem o turmă.

Cu trecut, prezent şi viitor,
Timpul tot aşa se scurge.
Omul iese-nvingător,
Viaţa mai departe curge.

poezie de Dumitru Delcă (27 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia cu perciuni

să nu exagerăm... la mulţi ani
totuşi îi spun
frumoasei scriitoare născută pe doişpe
noiembrie în ultimul ceas
al unei tinereţi răpitoare
(?!) - născută
ca să se fută,-n literatura popo
arelor vast migratoare
cum şi prietenii mei, evreii, ar fi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violenţa se naşte din teamă. Un căţel este cel mai violent când îi este cel mai frică. Aşa şi un om – când îţi e teamă că ai putea să pierzi ceva, devii violent. Când nu îţi este teamă de nimic, violenţa nu are rost. Elimină complet tot ceea ce are legătură cu violenţa din viaţa ta şi o să vezi cum oamenii o să te perceapă diferit. Vor simţi o linişte şi un calm pe care îl aduci şi de care nici măcar nu sunt conştienţi pe deplin.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poza

mi-am pus o poză de profil
fără mustaţă: mă consumă o raţă
crezâd că aş fi reflexia cheală
a lunii în balta madona
pe linia tramvaiului 5

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârtie

S-a anunţat, cred, la apocalipsă,
Nu ţin bine minte,
Că un mare uragan de hârtie
Se apropie din direcţia N-V
Şi din toate direcţiile.

Uraganul va pustii totul în calea sa,
Prefâcând totul în hârtie.

Copacii se vor transforma în hârtie,
Animalele în hârtie,
Aurul în hârtie.

Oamenii vor ţipa de groază,
Şi ţipetele lor
Vor deveni pe loc şerpi de hârtie,
Şi apoi ei înşişi se vor desface hârtie:
Hârtie de împachetat, hârtie de plicuri,
Hârtie de saci, hârtie de biblie,
Hârtie de ţigarete.
Şi mai ales ziare.

Unii vor deveni articole de fond,
Alţii vor intra în problemele
Industriale ori agrare,
Alţii vor trece la pagina externă.
Scriitori care nu s-au ratat încă,
Din lipsă de spaţiu,

Se vor rata în primii cinci cuadraţi.
Ca să mai lungim vorba:
Va un uragan şi o hârtie
Mondială.

Şi la urmă,
Scos din răbdări,
Se va căsca pământul.
Va înghiţi cu poftă totul
Şi se va şterge la gură
Cu oamenii care s-au transformat
În şerveţele.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Sanddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul poetului sărac...

Deşi Domnul ţi-a dat harul
De a scrie poezie,
Şanse-ai una la o mie
De nu ţi-e plin buzunarul.

Va rămâne doar amarul
Din celesta-ţi fantezie
Deşi Domnul ti-a dat harul
De a scrie poezie...

Zâmbind cu ipocrizie
Critici vor veni cu carul
Şi vor da-n tine cu parul
Vorbelor care sfâşie

Deşi Domnul ţi-a dat harul.
De a scrie poezie...

rondel de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai o dată

Evrei 9:27
Oamenilor le e rânduit
Să moară numai o dată
Tatăl cum a hotărât
Dar urmează o judecată

Căci o viaţă omul are
S-o trăiască pe pământ
De Domnul în ascultare
Şi al vieţii Cuvânt Sfânt

Aceasta dar ni s-a dat
Iată pentru omenire
S-avem sufletul curat
Parte având de mântuire

Căci iată numai o dată
Oamenii sunt rânduiţi
A trăi aici să poată
De Domnul spre fi primiţi

Ori respinşi din neascultare
De Cuvântul Celui Sfânt
Căci în suflet nu se are
Dragostea pentru Cuvânt

Doar o singură viaţă
Omul iată aici are
Chiar dacă el îşi înalţă
Fiinţa-n binecuvântare

El în firea pământească
Altul nu va mai trăi
Ci în cea duhovnicească
Domnul de va hotărî

Căci Domnul Isus Hristos
Stăpâni-va-ntreg pământul
Când domi-va aici jos
Să-mplinească tot Cuvântul

Fiinţele duhovniceşti
Toate atunci din omenire
Cu armuri vii şi cereşti
Vor avea-o cerească fire

Nu ca oameni pe pământ
Ci ca îngeri o să fie
Dup-al Domnului Cuvânt
În Noua Împărăţie

Oamenii ce-or să trăiască
Ca şi oameni pe pământ
Vor avea copii să-i crească
Dup-al Domnului Cuvânt

Însă cei din noua fire
Ce-au fost iată mântuiţi
Vor trăi-n neprihănire
Ca şi îngerii cei sfinţi

Domnul toate-a râţnduit
Şi iubirea şi lumina
Pentru omul mântuit
Ce-l slujeşte-ntodeauna
08-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margareta

cred că peste o sută
de ani locurile de aici vor fi tot aici
şi linia de tramvai şi
limbile focurilor şi linia p+4 a blocurilor
carbonizate
care se aliniază din păcate
la o gravidă cu locul ştiut (?!) rezervat
ei de un tânăr profet şi elev
psihopat la şcoala serală de arte
foarte puternice: foarte
intrate,-ntre ele,-n dispute armate
cu mici tampoane abandonate
asemenea
vagonului de serviciu în moto
reta străină pe aici, îmbătrânită –
adolescentă ruptă cândva
din soarele dimineţii în defilare
cu rigle sub nas
prin des-carcerare

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile şi bătea vântul peste viaţă,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârşise,
Urla un vânt câinos în noapte şi era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu şi era gheaţă.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa şi lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul şi n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăţ surd vuia din norduri şi dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheaţă,
Trecusem doar de miezul nopţii, dar era ger spre dimineaţă,
Iar vântul ne gonea căldura şi ne simţeam goniţi de-acasă.

Simţeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopţii,
Cei mici plângeau de frig, iar casa îşi scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeţii, sus, pe grindă, căpriorii
Şi nu ştiam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorţii.

Dar mama a ieşit din casă, a luat securea şi o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte şi s-a deschis prin viscol uşa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenuşa,
Eram copil şi-mi era frică şi mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Şi am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop şi o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopţii un lemn să facem iarăşi focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam aşa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri şi ne-afundam în ea ca-n ceaţă,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din faţă,
Dar ochii mamei erau ageri şi străluceau ca două stele.

Era puternică şi bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte şi ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viaţă tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poţi merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopţii, de sub pulpana de zăpadă
În aşa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să şi-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă şi-n casă era cald şi era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuţi, pe geam, afară,
Ştiam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Şi în ochii mamei noastre era iarăşi plină zi de sărbătoare.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima poezie DA de nobel din an

uau un poet român a luat premiul nobel
uau dar şi un alt poet român l-a luat
uau până şi un al treilea poet român a luat premiul nobel
de fapt
mai mulţi poeţi români au luat nobelul (?!) uau
iar acum DA cu
lunetele sparte
îl dau din mână în mână - uau-a-uau -
şi aşa...
şi aşa...
şi aşa... mai departe...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!