Campus

beau cafea cu dimineţile rostogolindu-se în cearşafuri şi nu am nicio ezitare să îţi plantez arbori în iris
dincolo de fereastra dublă caii pur sânge vomită zăpadă iar tu îţi piepteni muţeniile ca un robot ce nu a învăţat râsul oamenilor
vezi imensităţi de gânduri zânatice?

adu-mi! strig cu pieptul deschis încât îmi poţi pipăi plămânii atrofiaţi
adu-mi largul şi strâmtul! fă-mă să simt creşterea şi descreşterea sâmburelui de cais
universul gonflabil pe care îl poţi plia ca pe o umbrelă cu spiţe uzate

ştiu cât din timp l-am înfipt în autostradă ceasurile cu aromă de năut
pasagerii beau cafele prea scurte liniile vieţii de campus s-au subţiat şi iată zac eu peste mine sticlete ce fluieră aiuritor de subţire cu dosarele morţilor antologice sub cap
scriitor cu fâşii de carne ascunse sub unghii care sigur deschide poarta cu unul dintre omoplaţi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Globe-trotter

vreau să plec cu mine în bagajul de mână
gata să mă aşez în avion ca în prima copilărie
tu să vorbesti până asurzesc toţi călătorii
şi să îţi descalţi imaginaţia lângă un hublou

călătoriile sunt asmatice îţi inundă plămânii şi tuşeşti ai alergie la drumuri
nu poţi pleca fără spray-ul care te scoate din şoc
dar acel acasă nu mai este decât un epicentru al cuvintelor
însă tu ai harul să te poţi plia şi aşa minusculă
poţi intra într-o dragoste mare şleampătă o dragoste de călătoare

am auzit că mă aştepţi cu flori criogenate
pe fiecare ax orar
însă îmi este teamă de timpul când
nu voi mai vizita muzee ci pasarele
suma tuturor efectelor halucinogene tineretea
va urca pe o linie liberă
mai sus de Dumnezeu cu o mie de pixeli
în calculatorul universal

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverberaţii

sufletul ca şi ninsoarea se abureşte din când în când
dar îţi mărturisesc toţi ţurţurii albi mi s-au înfipt în cuvânt
şi alunecă înspre un timp cu o mie şi-o mie de glasuri
parcă aici sau acum s-ar prăbuşi luna lin între iazuri

vin nişte nopţi /cu omăt înalt peste cruci/ când tremură zorii
poţi răsuci lămâile insomniace ale mării?
ventriloc sufletul se aşază în iubirile-monadă
şi reverberează dintre apele mării dalb de zăpadă

sfârşitul vieţii miroase a morţi deghizate
în clovni gri
a cai despiedecaţi a pepeni necopţi a sunete vii
ca şerpii-de-apă unduim printre zile efemere
ninge peste copertina lumii cu iluzorii mistere

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Submarinul politic

am învăţat să scriu
cu cretă colorată
şi să sar şotron

între liniile lui strâmbe
nu am reuşit să găsesc
acel submarin ce mă poate dispersa
în apele oceanului
unde pot vedea rechini cu colţi
înroşiţi
care îmi sfâşie semenii

eu cea care mă tem de pisica-de-mare
îmi voi întinde tendoanele rechinului-om
cel care dezumanizat şi brutal
prinde în malaxorul vieţii
victimele politicii stradale
căci, nu-i aşa, sub presiunea străzii
se naşte vântul libertăţii
şi poţi evada tu din tine
îţi poţi îneca decibelii vocii subconştientului

abia apoi vei putea să haşurezi un şotron imaginar
prin care să sară acele egouri
care pot umple o pasarelă
şi pot defila fără umbra ta ivorie

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criogenie

a trecut gustul florilor de salcâm
nici măcar eu nu îţi pot cere să fii tu cel care ţine scara de molid
o singură treaptă care lipseşte te desparte de
cerul-malaxor
cine va fi primul care ajunge la linia de plutire?
un câine saint bernard ne va aştepta şi cu labele lui uriaşe se va rezema de pieptul
în care motorul vieţii tuseşte şi scuipă încă

ca o pasarelă viaţa ce ne mai rămâne se va duplica în fericiri
atunci singura ta opţiune va fi suspensia între a-uri şi t-uri
primăveri amorţite beau absintul orelor
şi simt atâta gol împrejurul propriei mele minţi
încât mă pot sufoca mirosind flori criogenate

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare în pasta de întuneric
pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas, părinţii, haterii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare
în pasta de întuneric pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas,
părinţii, haterii.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creuzet

lumea pare cu un numar mai mică
decât trollerul unde îţi reaşezi priorităţile
poţi omite sincerităţi dimineţi blurate
cafele scurte
dar visul de-a egreta stupii de pe deal mâinile bunicii
nu le poţi aşeza decât până la refuz
într-un alandala din care ies doar cei ce
ca nişte pietre se rotunjesc porţionând singurătăţi

cuvintele se rotesc peste creuzetul lumii
într-un limbaj infernal despre tactica
de a fi oglindă sau ochi opac
în păduri cu drujbe pornite
precum malaxorul de amestecat vii cu mai vii
însetaţi cu prea însetaţi
culmi creste cinteze copaci carnivori
cai cilibii
case coarne cuvântări cireşe
catetere conabii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

vezi, treptele scad, răsăturile curg
sunt flori carnivore ce se întind
până în suflet, pionier al sentimentelor volatile,
beau stropi de aer decantat şi mă aşez în oraşul vieţilor noastre
singură cu statuia care îmi explică de ce nu poate
traversa universul

ar vrea să fie o zi acel submarin galben
care străbate mări
o statuie îndrăgostită ce poate dansa ca o paiaţă
iar eu
voi fi
poeta
care citeşte
Biblia
în piaţa fără statui

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sepia

răsare soarele în cartierul din Brestei cu oameni săraci ce cumpără cu bani măsuraţi
turte calde şi câteva felii de salam
pe care să le mănânce pe scările casei netencuite
în timp ce muzica răsună atât de tare încât te umple până la refuz de revoltă iar glasul celui ce se jeleşte într-un cântec ţigănesc îţi sărează porii sufletului

dimineţile în cartier adună răsarituri între gunoaie
când îmi urcă în piept mâhnirea măgăruşului biciuit ce trage căruţa pe drumul prăfuit unde nu vezi maci pătând câmpul cu inimi
vezi doar câini scheletici aruncaţi într-o doară
cu ochii larg deschişi

totuşi în cartierul acesta se nasc prunci şi roua dimineţii îţi unge tălpile cu mir
aici miroase a dragoste amar
iar fete cu fuste pestriţe râd cu dinţi de porţelan când le atingi coapsa

nimeni nu vede soarele cum urcă pe scara subţire a timpului
sunt singura care închide lumina nopţii cu ochi de borangic?
stele tăcute pâlpâie departe sunt poate plămânii cartierului care respiră în noapte/
valuri de nori albi zdrenţuiţi trec
sufletele lui Gogol în cartierul unde contempli liniştea pictată în sepia la mine în piept

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul-capuccino

anul acesta ploile de vară trâmbiţează ca un cocoş
cum deschizi fereastra ferigi uriaşe îţi invadează spaţiul şi cresc
până în ultimul cetrimetru locuit
altfel încât ai impresia că sufletul
s-a transformat într-un bolovăniş
ce te târăşte contra curentului
iar tu nu mai poţi smulge liniştea buruienoasă
din pavajul străzilor

te tot laşi aruncat de rafale pe cimentul oraşului-capuccino şi vezi toate mizeriile vieţii cum flutură
ploaia asta parcă este dusă cu pluta
trage de copertina blocurilor kaki cu ghearele lungi de zmeie a universului

eu strivesc ţânţarul insomniac care bântuie nopţile
şi bâzăitul lui umple valizele supraponderale
insinuîndu-se în acea porta-voce
ce nuepesilentiosniciodata
şi o iei într-o călătorie dincolo de zidurile minţii tale

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Adu-mi iar lumina
În clipele reci
Să simt că eşti sânge arzând
Sărută-mi iar mâna
Prin vise când treci
Să-mi fii Luceafărul blând.

Adu-mi iar sărutul
Din nopţile pline
De dor şi iubire păgână
Să fim începutul
Zilelor line
Să plângă trecutul de vină.

Adu-mi iar poemul
Să-mi curgă prin tâmple
În nopţile fără de tine
Împlineşte blestemul
Şi fă-l să se-ntâmple
Să ştii că eşti parte din mine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirul pasiunii

Mirul pasiunii

de Liliana ROIBU

Pe pajiştile verzi, sub cer albastru
Săgeata ta m-a nimerit măiastru,
Îţi cânt, frumoasă domniţă-de-seară,
Adu-mi pe buze dulceaţa de vară.

Albatrosul iubirii zboară tăcut,
Dincolo de zări, peste trupuri de lut,
Cu ochii ca marea, în timp nemilos,
Adu-mi bucuria, zâmbindu-mi frumos.

Când ploaia se-aşterne şiroi peste noi,
În inimi dansează fluturii în roi,
Vulcan de sentimente pune sărut,
Adu-mi lava iubirii de început.

Bate vânt de toamnă, domniţă-de-vară,
Rândunica spre zările calde zboară
Şi vinul rămâne călduţ în pahare,
Adu-mi mirul pasiunii hoinare.

Ţipă iubirea prin crivăţul iernii,
În munţii sihaştri, pe la vecernii,
Fulgi cad peste muguri de primăvară,
Adu-mi focul viu, domniţă-de-vară.

poezie de Liliana Roibu din Vol. Inelul cu diamante, I- INIMA ETERNITĂŢII
Adăugat de Liliana Roibu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în grădină regina-nopţii
şi râsul tău tânăr
fântâna soarbe liniştea serii
iar eu ehei simt cum
îmi cresc aripi de Icar

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funicular

stare de alertă şi încă odată viaţa cu liniştea ei plană
îmi ceri să deschid panoul prin care
intră oxigen
să nu mai respir fără ramificaţiile firelor de iarbă
să te iubesc ca pe airforce delta cu toate revoluţiile
şi//once again more/să nu devenim de neînţeles
ca acei bătrâni perfizi care fac turul lumii indiferent de situaţie

nu îţi voi recita niciun mare poet şi//îţi voi transmite autosugestii
atâta dragoste a fost
încât zilele s-au subţiat au devenit difuze
iar vederea mea panoramică
ţi-a cuprins toate anxietăţile şi acel comportament obsesiv-compulsiv
prin care derutai emoţii

nici aici nici lângă firele de verbină
nu poţi să circuli cu funicularul
totuşi din toată schema cea mai mare este
dorinţa
să fim ca dintr-un polaroid zâmbitori
şi uneori pe acelaşi fus orar
vezi s-a întâmplat să ai un aparat
cu mai mulţi pixeli
să treci pe lângă poezie cu tot suflul
şi toate insta story să fie despre/cum nu există pandemie

s-a mai întâmplat să trecem peste
un metru distanţă /fiecare cu cele
o sută de poze ale irealităţii
şi să downloadăm epic existenţa
¿ povestea soldatului Švejk?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iernile roşii

în iarna asta prin cartierul meu
păsări negre beau din sângele calului întins în zăpadă
şi se rotesc peste liniştea ce respiră din cimitir
este un cartier de snobi de oameni fixaţi în stereotipii
unde ferestrele se deschid rar ca şi inimile
răsuflarea calului părăsit în nămeţi îmi urcă precum o nelinişte în irişi

dau moartea pe repeat îi ascult bit-ul cotidian
şi nu pot să închid ochii înţelepţi ai animalului
decât după ce mângâi spinarea împovărată de clipe iarba care îi creşte dezinvolt între coaste şi lumina desăvârşită a aripilor

vara caii slăbănogi pasc printre buruieni şi construcţii la roşu
câţiva câini îşi umezesc limba în bălţile de după ploi
numai iernile vin în cartier cu arbori ce defilează din patriotism
în locul armatelor de îngeri
iar ninsorile se revarsă peste pragul lui Dumnezeu până în cartierul cu oameni blazaţi
şi simulează un război al cerului
în care oameni şi animale sângerează
vieţideimprumut
fără întrebări despre condiţia umană

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul cafelei de dimineaţă

Beau dimineaţa o cafea amară,-
Papilele-mi se-mbată în aromă.
Când m-am trezit, ziua mi-era neclară
Şi-aveam acut, senzaţia de vomă.

Ziua-i frumoasă, am porniri de fiară,
C-am încetat să merg ca o fantomă.
Beau dimineaţa o cafea amară,-
Papilele-mi se-mbată în aromă.

Devine roz tot ce mă înconjoară
Şi după-o ceaşcă sunt autonomă.
Nu-ncape vorbă că e o comoară!
Cum tare-i de m-ar scoate şi din comă,
Beau dimineaţa o cafea amară.

rondel de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca o ambuscadă

viaţa în război este nefiresc de simplă
îţi cunoşti capacitatea de a da mâna morţii care survolează deasupra oraşului
iar inteligenţei ei artificiale nu-i scapă nicio venă niciun călcâi niciun tendon

de unde ne vine patima de a trage cu tunurile umplute cu apă
peste câinii în călduri din ghetourile numite cartiere?
prosperitatea nu are balcoanele pline de rufe fistichii nici nu are în sertare distincţii tu poţi mirosi a sărac şi a un alt dumnezeu
cu alaiurile lui de versete
însă războiul nu distinge graniţa dintre gurile comune şi rugul pe care vor arde utopiile celor care posedă vieţi all inclusive

printre lacrimi sângerii şi ambuscade în fumul de gaze al explozibililor cu ţinte precise
zac trupuri de copii frânte de dogme absurde
în damasc flutură steaguri negre înfipte ca un cioc de pasăre rock în blocurile mici cât o boabă de orez
tu ştii câte morţi mai sunt necesare ca dumnezeu
să ierte viii flămânzi?

poate moartea este pata neagră de petrol din ocean
care pluteşte pluteşte şi niciodată nu se întoarce decât în pământ
iar războaiele sunt caii sălbatici care se zice nu se pot îmblînzi iar noi oamenii suntem viermi de mătase omizi sau fluturi de o zi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

din oraşul meu îţi zic
nimic nu seamănă a moarte
precum seamănă picioarele mele a dragoste
dezlegate de lut

gura de aer care îmi zboară din piept
îţi intră în pori te dilată încât ocupi
universe
pari a pătrunde din niciodată în niciunde
oraş în oraş dragoste fără de dragoste
iubit de cuvânt ca un zid

mă aşez la vest de umbra ta
peste mine trec nori albi de sori
parcă moartea seamănă a viu
taci şi îmi trimiţi elefanţi roz
dragoste cu o sută de minusuri
mai aproape de somnul meu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tempo

trec prin aii ca un flamingo roz zilnic beau vin nobil
iar lumina difuză ce descreşte când tu nu eşti mă determină să nu scriu gram de poezie
pentru că aşa cum iubim la kilogram versurile stufoase ne dau târcoale numai când suntem stupizi şi iubim nebunii nopţii
eu nu pot decât să stau în răsadurile din faţa casei şi să îmi amintesc arborii somptuoşi
din tinereţea cu efluvii şamanice
parcă vrăjeam clipe sacerdotale sau roteam axul lumii cu vigoarea iubirii umaniste

pe atunci dragostea bătea timid în geamuri cum bat picurii ploii în pieptul ierbii
nu simţeam arşiţa sufletului care era catalizator
toate îmi păreau reci decuplate şi abia răsuflam cu genunchii la gură
eram o particulă invizibilă un strigăt anapoda
spre tine în formă de S
tot atunci am învăţat să joc în turneu şi să recunosc înfrângeri galactice când de exemplu
îţi poţi pierde sufletul la cacialma
ca un parior împătimit

drogul acela se infuzează greu dar într-o lume de x-meni prefer să fac xerocopii fiecărui
minut din buzunarele largi cât un porsche cayenne
fără să salut iubirea care trece pe roşu decoltată cu umilul ei stradivarius la piept

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de lângă coline

În oraşul acesta oamenii beau capuccino
în dimineţile când albatroşii urcaţi pe vestigii
sparg liniştea istorică
un negru mărunt mătură aleile şi salută turiştii
cu un zâmbet cât piaţa Spaniei
pe străduţe sunt înghesuite motociclete rudimentare
iar tu îţi faci selfie lângă Fontana di Trevi cu mulţimea
isterică de anonimi veneţieni

simţi cum dependenţa de oraş creşte
precum serotonina
iar dialogul imaginar cu statuile acestuia
te transformă într-un scrib ce prescrie
poţiuni de fericire

pe la taverne femei tinere râd în cascade
cu porţiile neterminate de paste în faţă
bărbaţi îngânduraţi trec pe lângă vitrine
ispitiţi de ploaia nesfârşită
preocupaţi să ocolească vânzătorii sordizi care vând umbrele
în centrul istoric se roteşte orologiul vechilor clădiri
atât de tare încât miroase a timpuri moderne
urbea cu mii de columbi voiajori

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!