Ecou de lumină

Cei ce doriră să încalce legile
au fost deja excomunicaţi!
Iar noi abia auzirăm tunetul!
...........................................
Amintirea de sine
e ca o zămislire de prunci...
acolo, înăuntru, dintr-un fel de limită
menită să te susţină,
dintr-o... coastă luminoasă!
Păcătoase oase...
Nu ţin seama de toate
gesturile de "rămas bun"
ale sinelui - învelit în petale nedesfăcute,
neînflorite,
ca un boboc etern!
Şi eul îi abia... un arabesc fluid,
abia o... boabă
de rouă...
Dar ce vârtej să o mai soarbă?
Şi la ce bun?
Căci ca nimicul trece
prin orice... fără a-l clinti
şi apele sufletului cu nimic
nu vor spori!

Ca o părere...

..........................................
În Sine -
depărtări întretăiate, împerecheate,
pururea îmbobocite, contopite!
Abia cu o absenţă
de le-ai atinge – cu o absenţă uitucă, sfioasă –
şi ele mai rău s-ar îndesi
şi rău s-ar strânge!
(...)
Şi rău s-ar strânge şi s-ar îndesi
să-nvingă mândria nimicniciei de a fi!

..............................................
Ce frică!
De frică, Doamne, eul - pierdut –
se smulge, se descâlceşte, se întoarce din
Nefire,
ca o fecioară bătrână şi pleşuvă,
plângând - cu jind -
să se cunune cu Scopul Clar,
cu sinele solar,
la marginea – nespusă – a fiinţei
să nască fii – sterpi – ai
nefiinţei!
(...)
Un biet ecou
ce-i spulberat de
Sunetul etern!
(...)
Iar sinele îi spune făr' dispreţ:
-Păstrează-ţi fecioria,
eu smintit,
că-i bunul tău cel mai de preţ!
Şi, când ţi-o fi mai greu,
pe val măreţ,
te-oi ridica la nuntă-n infinit!

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne, văd!

O, Doamne, văd!
Abia acuma văd!
Abia acum-au toate-n viaţă rost!
Abia acum cînd toate s-au schimbat
cu-adevărat,
abia
acum
încep
să văd
ce-am fost!
O, Doamne-aud!
Abia acum aud!
Abia acum răsună glasul Tău!
Abia acum mă bucur să Te-ascult
atît de mult
pe cît am fost de surd,
de-ngust,
de rău!

O, Doamne, merg!
Abia acuma merg!
Abia acum simt calea sub picior!
Abia acum de Duhul Tău atras
fac primul pas.
Şi-acum
aş vrea
s-alerg,
să cînt,
să zbor!

O, Doamne sunt!
Abia acuma sunt!
Abia acum cu-adevărat trăiesc!
Abia acum, în tot ce-i pămîntesc,
pot să mă-nfrunt.
Şi-acum
aud
şi văd
şi merg
şi sunt.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resentiment

Tristeţea neputinţei tale
de a mă ferici
mi s-a revelat abia atunci când
te-am descoperit bătrână şi vlăguită.
Bruma cearcănelor tale
este certificatul de înmatriculare
al suferinţelor ce ţi-am pricinuit involuntar.
Descoperi secretul iubirii
abia când este iremediabil pierdut,
ivirea ori acceptarea unui capriciu
fiind primul avertisment,
din păcate ignorat.
De-am putea trăi fiecare zi
ca şi cum ar fi cea din urmă,
îngerii noştri păzitori,
seduşi de fiori,
s-ar precipita şi poate-ar uita
robineţi deschişi prin care s-ar scurge
rentabilizarea producţiei
de sentimente etern umane.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar putea să nu fie frumos să fii bun, 6655321. S-ar putea să fie îngrozitor să fii bun. Şi când îţi spun asta, îţi dai seama cât de contradictoriu sună. Sunt convins că voi avea multe nopţi albe din cauza asta. Oare ce vrea Dumnezeu? Vrea să fii bun sau să alegi să fii bun? Oare un om care alege să fie rău ar putea fi într-un fel mai bun decât un om căruia i se impune să fie bun?

Anthony Burgess în Portocala mecanică
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandalele mele erau criptograme privitoare la starea sinelui care mi se prezenta mereu alta, zilnic. În ele am văzut sinele - adică, întreaga mea fiinţă - activând. Mai precis, la început abia întrezăream semnificaţia lor; dar mi se păreau în cel mai înalt grad importante şi le-am păstrat ca pe nişte perle preţioase. Aveam sentimentul clar că ele erau ceva central iar, cu timpul, am căpătat prin ele o concepţie vie despre sine. M-am gândit că sinele este ca o monadă care sunt eu - lumea mea. Mandala reprezintă această monadă, şi corespunde naturii microscopice a psihicului.

Carl Gustav Jung în Memories, Dreams, Reflections (1989)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa nevăzută a lumii

Când lumea s-ar scula din rău
Sau din a ei indiferenţă,
Poate va fi din nou călău
De-omor, hoţie, impertinenţă.

Când lumea s-ar trezi spăşită
De nedreptăţile făcute,
Vor fi din nou iubit, iubită
Fără paradă, pe tăcute.

Când lumea nu va mai fi-n hoarde
Crezând un unic adevăr,
Va fi doar cânt de tril, de coarde,
Trăi-vom fiori de flori de măr.

Când lumea se va culca-n pace
Fără de frică pentru mâine,
Va fi tărâm la toţi să joace
Şi asasini vor face pâine.

Când lumea singură va şti
Că-i numai una-n Univers,
Va face mult mai mulţi copii
Să-i spună amor ce-l moştenesc.

Când lumea, de-ar mai exista,
S-ar vedea tasul din balanţă
Şi inegală, c-ar cădea...
Şi-ar da la toată importanţă.

Când lume-o venera ce-apune
Şi orice naşte pururi nou,
Se va renaşte o nouă lume
Cu individul om, erou!

Când lumea iar va fi o lume
Pierdută din părinţi-părinţi,
Trecerea spaţiu' o să cunune
Şi vom fi iar trimişii sfinţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera cu magnolii

Dacă ar fi să vin la tine
ca o mângâiere ce lipseşte singurătăţii, aş fi stăpână pe constelaţiile desprinse din veşnicia sufletului tău, când vorbeam ca nişte copii, dar cuvintele noastre erau porţi stelare,
iar eu visătooarea cerului întrupat,
te atingeam sub plapumă şi atunci o viaţă nouă se răcorea odată cu lăsarea nopţii. Şi acum o simt, în felul ei dulce, ca un capilar de sânge ce îmi înconjoară trupul din jurul trupului tău,
aşa mă rotesc
ca o planetă rătăcind în jurul unui felinar smuls din cele mai grele vise. Dacă ar fi să mă pierd, aş pune dragostea să ne stea de şase, eu să dorm, tu să-mi vorbeşti, iar ascultarea să cadă într-o lumină subţire, acolo unde viul nu-şi întâlneşte capătul,
aş cânta cu o voce închipuită şi cântecul meu s-ar deschide în camera cu magnolii.
Un efort senin, ca vârful delicat de aripă ce abia atinge moartea, fără să ştie
că sfârşitul i-a fost deja scris.
În adâcul inimii noastre am ajuns să ne privim viaţa ca o certitudine, cu toate că odată paharul acesta se va sparge şi noi poate nu vom şti cum să culegem resturile, cum să ne întoarcem la locul obişnuit. Acolo aş păşi, în grădina unde Dumnezeu şi-a învelit florile, din timp în timp,
iar în locul lor, un tunel de foc s-ar topi într-un glas anonim de femeie.

Noaptea când îngerii s-ar întoarce acasă,
am să-mi închid ochii, am să-mi imaginez o lumină fierbinte iar tu, cerul care arde
în doliu pentru plânsetul lui.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eul este cunoscut ca sinele fals, sinele inferior, sinele ireal, persoana, judecătorul, limbutul sau sinele condiţionat. Instanţa mai înaltă este cunoscută ca Sinele Superior, sinele adevărat, sinele real, sinele creator, sinele necondiţionat, sinele desăvârşit, spiritul.

Ben Renshaw în Succesul e o stare de spirit
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, scopul tuturor acţiunilor noastre este să fim liberaţi de suferinţă şi frică şi, după ce am atins acest ţel, furtuna sufletului e potolită, iar fiinţa respectivă n-are nevoie să umble după ceea ce-i lipseşte, nici să caute altceva prin care să fie împlinită fericirea sufletului şi a corpului. Căci atunci avem nevoie de plăcere, când din absenţa ei simţim durere. Dar când nu simţim durere, nu mai simţim nevoia plăcerii. De aceea noi numim plăcerea începutul şi ţelul unei vieţi fericite. Şi, deoarece plăcerea este primul dintre bunurile înnăscute, de aceea nu trebuie să alegem orice fel de plăcere ar fi, ci adesea renunţăm la multe plăceri, când din ele decurge o neplăcere mai mare pentru noi. De aceea, deşi toate plăcerile ne sunt în mod firesc un bun apropiat, totuşi nu orice plăcere este de ales, întocmai după cum, cu toate că orice suferinţă e un rău, totuşi, prin natură, nu orice suferinţă trebuie totdeauna evitată. Toate aceste lucruri se cuvin să fie judecate, măsurând unele faţă de altele şi, ţinând seama de avantaje şi dezavantaje.

citat din Epicur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate bunurile care sunt supuse sorţii devin rodnice şi plăcute dacă cel ce le ţine în stăpânire se are şi pe sine în stăpânire şi nu este în voia lucrurilor. Este o greşeală, să te gândeşti că soarta te lasă să ai ceva bun ori ceva rău: ea ne dă plămada pentru bine şi pentru rău şi temeiurile a ceea ce va deveni pentru noi un rău sau un bine. Spiritul este mai puternic decât orice soartă, rânduieşte de la sine lucrurile într-o direcţie ori într-alta şi este cauza propriei sale fericiri ori nefericiri. Dacă este rău, le întoarce pe toate în rău, chiar şi ceea ce părea să fie cu totul bun;dacă este drept şi pur, îndreaptă relele sorţii, îndulceşte greutăţile şi necazurile şi ştie să le îndure, iar pe cele potrivnice le acceptă cu tărie şi curaj.

Seneca în Scrisori morale către Lucilius
Adăugat de Traian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihicul are două părţi: conştientul şi inconştientul. Sinele este centrul inconştientului;Eul este centrul conştientului. Cu aducerea inconştientului în conştient, Sinele este mărit, iar Eul redus. Reducerea Eului este un lucru bun, deoarece mai puţine dorinţe sunt create şi activate, permiţând seninătatea.

citat clasic din Carl Gustav Jung
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind din ce în ce mai rău

Eu mulţumesc că m-am născut
În timpul ce-i abia trecut,
Că-n viitor de mă năşteam
Şi ce e bun acum pierdeam.

epigramă de Cristian Wernicke din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

o clepsidră cu apă ne-ar trebui
abia aşa panta rhei s-ar adeveri
s-ar face un râu frumos
pe mal în jos te-ai pescui pe tine

catren de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurgul duhurilor pierdute in etern

Sufletul nopţii ne cheamă
Printre demoni şi morminte
Spiritele ne atrag prin forţe divine
Viaţă nesfârşită de apoi abia acum începe
Iar totul se termină în amurg

Printr-un etern nesfârşit
Dintre spaţiu şi timp
Duhurile pleacă urechea la strigarea noastră cu suspin
Învăluite de ura... se odihnesc în eternul somn

Urzela timpului ne cuprinde
Fără să ne gândim la cele mai importante lucruri
Materia murdară ne atrage spre rău
Dar nu realizăm că vom fii doar nişte duhuri în nesfaristul amurg

poezie de Ionuţ Olteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu realizăm că nu putem "conştientiza" Sinele, pentru că tu cel care conştientizezi Sinele, trebuie să fii deasupra Sinelui, nu-i aşa? Ori tu eşti Sinele şi toate eforturile minţii de a-l prinde cu gândul, limitarea conştientizării, prin înţelegere îl vor limita. Limitatul nu poate fi conştient de nelimitat, doar îşi închipuie asta.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul bun şi omul rău

Eşti bun când doar la bine-aderi,
Când în ispite tu nu cazi,
Când astăzi eşti mai bun ca ieri,
Iar mâine eşti mai bun ca azi.

Eşti rău când tu, din răsputeri,
Faci rău şi tot mai rău decazi,
Când astăzi eşti mai rău ca ieri,
Iar mâine şi mai rău ca azi.

poezie de George Budoi din Bunătatea şi răutatea (25 februarie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul cel Bun şi Zeul cel Rău

Zeul cel Bun şi Zeul cel Rău s-au întâlnit pe vârful muntelui.
Zeul cel Bun a spus, "Bună ziua, fratele meu".
Zeul cel Rău n-a răspuns.

Şi Zeul cel Bun a spus, "Azi nu prea eşti în apele tale."
"Da," a spus Zeul cel Rău,
"Iar asta pentru că cineva m-a confundat cu tine,
m-a invocat folosind numele tău
şi s-a comportat de parcă vorbea cu tine;
bineînţeles, chestia asta mi-a displăcut."

Şi-a spus Zeul cel Bun,
"Şi eu am fost confundat cu tine şi invocat cu numele tău."

Zeul cel Rău s-a îndepărtat blestemând prostia omenească.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

Dacă stelele ar vorbi,
S-ar prăbuşi istoriile şi munţii
De greutatea cuvintelor.
Clepsidra s-ar sparge şi cenuşa osoarelor
S-ar ridica în nori denşi,
Îndoliind universul.
Lacrima verbelor ar inunda sufletele
Şi lumina s-ar ascunde în noapte.
Dar ele acoperă cu tăcere
Lumea întreagă.
Priviţi-le! Loiale şi purea...
Mai mult nu au timp să-nţeleagă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate geniile de s-ar strânge lângă o piatră, nu o fac să înfrunzească. Toţi poeţii de s-ar strânge lângă o piatră, ar face-o să plângă!

aforism de Constantin Răduţ Argetoaia din Sesam, deschide-te!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim dinainte ce înfăptuiri sau nelegiuiri, ce destin, ce bine şi ce rău purtăm în noi şi abia toamna va arăta ce a zămislit primăvara şi abia seara va desluşi lucrarea dimineţii. Personalitatea, realizare totală a deplinătăţii fiinţei noastre, e un ideal de neatins. Dar faptul că e de neatins nu impietează asupra unui ideal, căci idealurile sunt doar călăuze şi niciodată ţeluri.

citat din Carl Gustav Jung
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decebal către popor

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!