Axis

Eu nu plâng după acte de identitate,
Or fi mai importante-n universul paralel.
Ştiu cine sunt! Doar asta are-nsemnătate!
Şi nu pun preţ pe cele ce-au zburat din carusel.

Adânc nu voi jeli după vreun lucru pipăibil
De-ar fi chiar trupul ce mi-a stat inel.
Regretul - doar o ţară exilată-n imposibil -
În portul meu - nicio corabie cu-al său drapel.

Nu voi cârpi clepsidre scurt-circuitate
Ci, precum vulturul ce-şi rupe ciocul său de-oţel,
Mă strâng în mine pe sub pleoapele uscate
Şi-accept să-mi germineze soare pe un cer altfel.

Eu îmi sunt ax. Îmi sunt deplinul meu acasă.
Nu plâng că nu mă vizitează neamuri. La castel
Nu îmi doresc suită abordând grimasă!
Iar forma lacrimii e aprobată numai la cercel.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce îmi doresc

Îmi doresc să fi aici,
Îmi doresc să mă-nţelegi,
Îmi doresc să te implici,
Îmi doresc să ma alegi,
Îmi doresc să-mi spui ce simţi,
Îmi doresc să îmi vorbeşti,
Îmi doresc să nu mă minţi,
Îmi doresc să îmi zâmbeşti,
Îmi doresc să mă saluţi,
Îmi doresc să nu eziţi,
Îmi doresc să mă săruţi,
Îmi doresc să fim iubiţi,
Îmi doresc să mă adori,
Îmi doresc să mă priveşti,
Îmi doresc să-mi dai fiori,
Îmi doresc să mă doreşti,
Îmi doresc ca să citeşti,
Îmi doresc să ştii ceva,
Îmi doresc să mă iubeşti,
Îmi doresc să fii a mea.

Îmi doresc să îţi vorbesc,
Nu-mi doresc să mă răneşti,
Îmi doresc ce îmi doresc,
Îmi doresc doar să citeşti.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ochii-mi plâng în mine

prăpădita asta de inimă este precum o stalagmită
din ce în ce mai albă şi rece
pun pariu că dacă aş îndrăzni să o gust
aş avea sentimentul că s-a născut din spuma mării
poate de aceea se cam crede afrodita
sau mai ştiu ce altă vietate numai bună de iubit

de când nu mai ştiu regula florii de cais
parcă şi cireşii înoată precum delfinii
iar sufletul meu se lasă purtat de zefir
când la poale când spre cer
doar doar zăgazul se va rupe cumva
să plâng şi eu cu sughiţuri
ca un copil rătăcit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt dator

Îmi sunt şi soare, 'mi sunt şi stele
Şi mare-mi sunt şi sunt pământ
Iubirea dorurilor mele...
Să te iubesc dator îmi sunt!

Să-mi amintesc că sunt iertare
De-o veşnicie-mi sunt dator.
Sunt cântec de privighetoare
Şi adăpostul unui dor.

Îmi sunt dator să-ţi mângâi părul,
Când te aşezi la pieptul meu,
Căci numai eu îţi ştiu misterul
Prin care "tu" eşti veşnic "eu".

Îmi sunt blestemul dintr-un cântec
Şi armonia dintr-un vers.
Dator îţi sunt cu un descântec
Şi cu întregul Univers.

Îmi sunt dorinţa, ce te-aşteaptă
Să-mi vii din roza înflorită.
Dator îmi sunt să-ţi spun în şoaptă:
De mine eşti în veci iubită!

Să te-nsoţesc prin galaxie,
Să-ţi mângâi trupul mlădios.
Îmi sunt dator, îţi sunt şi ţie,
Iubirii noastre credincios!

Îmi sunt tăcere şi durere,
Lacrima propriului destin
Tribut pământul, când va cere,
Mă voi elibera de chin.

Daniel-Petrişor Dumitru

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graham: Mai am un scenariu pentru tine.
Amanda: Ce bine.
Graham: Te iubesc. Îmi cer scuze pentru dezvăluirea foarte directă, dar oricât de complicat ar fi acest lucru, sunt îndrăgostit. De tine. Şi nu simt asta doar pentru că pleci, şi nici pentru că e un sentiment plăcut – care, că veni vorba, chiar este, sau era înainte să te înfurii aşa. Nu-mi pot da seama de logica acestui lucru, ştiu doar că te iubesc. Nu-mi vine să cred de câte ori spun asta. N-am crezut că voi mai simţi asta vreodată, aşa că e aproape incredibil. Dar îmi dau seama că vin cu o ofertă – 3 la preţ de 1. Şi poate că la lumina zilei ambalajul meu nu este chiar aşa de minunat, dar, în final, ştiu ce îmi doresc, iar asta e un miracol în sine. Şi tu eşti ceea ce îmi doresc.
Amanda: Nu mă aşteptam la "te iubesc". Poţi să nu mă mai priveşti aşa? Încerc să găsesc cuvintele potrivite.
Graham: Cred că dacă răspunsul evident nu îţi vine imediat în minte, atunci am putea vorbi despre altceva. Cum ar fi despre cât sunt eu de ridicol. Îmi aduc aminte faptul că mi-ai promis că nu te vei îndrăgosti de mine. Ar fi trebuit să fiu mai atent.
Amanda: Nu am mai întâlnit până acum un tip care să vorbească la fel de mult ca mine. Dar pentru moment, nu mai vorbi.

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot o jumătate

Sunt jumătate om bun, jumătate un nebun.
Voi fi bufon!?
Sunt jumătate de-un fel, jumătate cam tembel.
Voi fi afon!?
Sunt jumătate mai brun, jumătate mă răzbun.
Voi fi tiran!?
Sunt jumătate un chel, jumătate mai rebel. Gărână!?
Sunt jumătate cam gol, jumătate doar alcool.
Voi fi pahar!?
Sunt jumătate făcut scrum, jumătate tutun.
Voi fi murdar!?
Sunt jumătate din stol, jumătate un dropgol.
Voi fi ecran!?
Sunt jumătate doar fum, jumătate la Neptun. Fântână!?
Sunt jumătate de dor, jumătate mă dor.
Voi fi înger!?
Sunt jumătate de ger, jumătate am cancer.
Voi fi Sânger!?
Sunt jumătate pe nor, jumătate te ador.
Voi fi zombi!?
Sunt jumătate ce cer, jumătate ce nu cer. Ţărână!?
Sunt jumătate de zor, jumătate parcă mor.
Voi fi demon!?
Sunt jumătate de stoc, jumătate de batoc.
Voi fi hormon!?
Sunt jumătate cum hor, jumătate din amor.
Voi fi ambii!?
Sunt jumătate pe foc, jumătate sub un toc, stăpână!

Sunt tot ceea ce nu eşti; Evă, când îmi lipseşti.
Îmi lipseşti?

poezie de Roberto Kuzmanovic din Cu tine capăt glas
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezi că poţi să mă vezi, mamă? Atunci spune-mi: cine sunt? Nu ştii. Nu sunt deloc ca tine. Nasul meu e altfel, plat ca un pod, nu ascuţit ca o hârtie de orez împăturită. Ochii mei nu sunt albaştri de gheaţă, nuanţaţi cu amestecul tău special de frumuseţe şi cruzime. Sunt întunecaţi ca vânătăile din interiorul braţului şi nu zâmbesc niciodată. Îmi interzici să plâng? Nu mai sunt la comanda ta. Obişnuiai să spui că n-am imaginaţie. Dacă prin asta voiai să spui că pot să resimt ruşine şi remuşcare, aveai dreptate. Nu pot să refac lumea doar vrând asta. Nu ştiu să-mi cred propriile minciuni. E nevoie de un anumit tip de talent...

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate-atunci...

Să rup din toate stelele îmi vine
Şi să le pun apoi în trupul meu
Că poate-aşa voi străluci mai bine
Şi mi-i băga în seama, Dumnezeu.
Să-mi pun o stea în fiecare mână
Şi-n fiecare ochi să-mi pun o stea
Şi trupul meu cu stele să rămână
Că poate, Doamne-atunci mă vei vedea.

Mă vor sui în ceruri printre ele
Vor lumina cu toate-n trupul meu
Şi de voi plânge, lacrimile mele
Ţi-or străluci pe faţă, Dumnezeu...

Şi de-am să mor mă vei băga în seamă,
Voi fi şi eu în ceruri cum e-o stea,
Vei şti că eu sunt cea care Te cheamă
Şi-o lacrimă am fost pe faţa Ta...

poezie de Adriana Cristea (10 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dubito, ergo sum

Mă trezesc drept şi nemişcat,
Aproape ţeapăn.
De ce să mă îndoiesc mai întâi?
De braţul drept, pe care
Îl arcuiesc spre tâmplă;
Forme rotunde, ţeasta-mi şlefuită
De-atâtea gânduri şi de-atâtea vise.
Îmi îndoiesc apoi picioarele,
Unul câte unul.
Încovoiat, urmează trupul
Să se ridice precum Lazăr,
După a patra zicere.
Nici îndoielile nu îmi mai ies
Aşa de lesne.
Încovoiat, cobor la rugăciune
Şi stau chircit. Nicio minune.
Nu mi-a rămas chiar niciun argument
Să cred în mine?
Îmi duc mâna către faţă,
Să ştiu de mai sunt în viaţă.
Nişte lacrimi curg pe obrajii mei
Şi pe degete
Le număr:
Una, unul, două, trei...
Sunt viu, zâmbesc, oricât ar fi de trist:
Plâng, deci exist.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi doresc roluri pentru talentul meu, fizicul meu, profilul meu artistic. Nu voi alege niciodată ceva care nu mi se potriveşte sau îmi depăşeşte vârsta.

Florina Cercel în ziarul Ring
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni precum copacii

Există oameni precum copacii...
ei dăruiesc de e nevoie,
bucăţi de stea sau lapte-al stâncii,
cu inimă şi bunăvoie.
Acum privesc adânc în mine
şi cred că sunt copac, însă am teamă...
poveri îmi stau pe umeri în ciorchine,
nu ştiu de pot să descifrez o anagramă.
Dar stau la post că asta mi-e menirea
deşi furtuni îmi lasă cicatrice,
îţi dăruiesc surâsul căci asta îmi e firea
sperând că vei prelua a mea matrice.
Lovită sunt de-a ta indiferenţă
însă eu ştiu că sufletul ţi-e chinuit,
mă-nchin în faţa ta cu reverenţă,
accept cu umilinţă gandu-ţi tăinuit.
Eu braţele-mi deschid ca ramuri
de ai nevoie te cuprind la trunchi,
înalţ spre cer verzile mele flamuri
şi visele ţi le strâng mănunchi.
Uneori nedorită sau chiar umilită,
bătută de vânt şi arsă de soare,
precum copacul rămân aici, nesilită
şi când va fi să mor, voi muri în picoare.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chef de chef

Am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine,
De ce-i în jurul meu să n-am habar,
Chiar dacă ştiu că n-o să-mi facă bine
Am să golesc pahar după pahar.

Chiar dacă-mi sunt resursele puţine
Şi-s mulţumit din ce în ce mai rar,
Am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine,
De ce-i în jurul meu să n-am habar.

Când m-oi trezi şi îmi va fi ruşine
C-am adormit pe-o masă, într-un bar,
Pe băuturi exotice şi fine
Voi cheltui şi ultimul creiţar

Şi-am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine.

poezie de Mitică Ion
Adăugat de Salticus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce faci, scumpul meu copil?

Ce faci, scumpul meu copil?
Eşti sănătos, îţi este bine?
Sunt tot aici, într-un azil,
Sper că n-ai uitat de mine...

N-ai mai trecut de-o veşnicie,
Şi aşteptându-te am albit,
Din ochi mi-au curs lacrimi o mie,
Dar tu, copile... n-ai venit.

De la voi n-am nicio veste,
Ce fac dragii mei nepoţi?
Ce le-aş citi câte-o poveste,
Mi-e dor de ei, mi-e dor de toţi.

Moartea parcă-mi dă ocol,
Zi de zi îmi sapă groapa,
Din patul meu, cu greu mă scol,
Mă tem că voi închide pleoapa,

Şi nu veţi fi în jurul meu,
Chiar de ne desparte-un pas,
Trist, voi pleca la Dumnezeu,
Fără să-mi iau bun-rămas.

Nu vreau bani, nu vreau nici pâine,
Vreau doar să te strâng la piept...
Poate n-o să mai fiu mâine,
Pe banca asta, să te-aştept...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec Elvirei

Se sting unul după altul
Blânde felinare roşii...
N-or mai lumina asfaltul
Până vor cânta cocoşii!

Iară eu... Oh! Amărâtul!
Tot privind înspre mansarde,
Mi se răsuceşte gâtul
Şi un dor în piept mă arde!

Dorul după o codană...
Dintre sutele de brune
Numai ea îmi e icoană
Cu ochi negri de cărbune!

Pentru ea mi-aş da şi lira,
Chiar de-ar fi să dorm în şanţ!
Să mi-o dea de tot Elvira,
I-aş da şi ultimul sfanţ!

Dar Elvirei nici nu-i pasă
Dacă am sau n-am parale,
Ori că sluta cu o coasă
A-nceput să-mi dea târcoale!

Vai de dorurile mele!
Iar îmi strâng la pieptu-mi lira,
Cântul meu printre zăbrele
Să ajungă la Elvira!

Ai milă de noi, matroană,
Şi-i aprinde felinarul,
Că doar ea îmi e icoană
Şi doar eu îi sunt altarul!

poezie de Livia Frunză (26 martie 2016)
Adăugat de Livia Frunză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă implor, amintiţi-mi; sunt mamă?

voi n-aţi plecat niciodată de lângă mine
aţi crescut doar, prea repede, prea uşor
v-aţi întins aripi spre lumea străină
n-aţi avut vreun păcat sau vreo vină
c-am rămas secerată de dor
voi n-aţi plecat niciodată de lângă mine

am aşteptat atât de mult să veniţi
parcă timpul încremenise în ochiul meu drept
unde cărţile voastre de şcoală
aveau fiecare pagină goală
precum laptele de la mine din piept

voi sunteţi aici în lumea mea îngheţată
fiecare cu universul lui
îmi e dor şi-mi e groaznic de teamă
vă implor, amintiţi-mi; sunt mamă?
pe un val de noroi mă tot sui
nici nu ştiu... sunt aici... sunt plecată?

poezie de Sophia Elisa Coreli
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plâng

Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Şi plâng... ce rost oare mai are.

Să plâng... când totul s-ar sfârşi?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Şi plâng... când alţii-mi râd în spate.

Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Şi plâng... de zestrea ce mi-au dat.

Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preţ.
Eu... caut steaua mea divină,
Şi plâng... când totu-i un dispreţ.

Să plâng... curat şi fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Şi plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.

Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Şi plâng... că timpul ne desparte.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

La ţară într-o căsuţă
Stă şi plânge o măicuţă.
E bătrână, nu mai poate
Să-şi ducă povara-n spate.

După ani cu bucurii
E uitată de copii.
A muncit şi zi şi noapte
S-ăibă copiii de toate.

Fir-aţi voi să fiţi, copii,
Cu-ale voastre bucurii,
Aţi uitat că v-am făcut
Şi cu trudă v-am crescut.

V-am dat viaţă, v-am pus nume,
Iar acum uitaţi de mine.
Pentru ce m-am chinuit
Pe voi, de v-am înstărit?!

Acum sunt dată uitării,
Sunt în pragul disperării.
Mai veniţi, copii, acasă,
Să vă văd pe lângă masă!

Să vă strâng la pieptul meu,
Că mi- e muică tare greu...
Maică, veniţi cu nepoţii,
Ei sunt bucuria vieţii!

Nu-i cunosc, nu i-am văzut,
După ei acuma plâng.
Veniţi cu ei să mă vadă,
Să-i văd şi eu prin ogradă!

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba din vis

Cuvintele mi s-au născut în palmă
Crescând din sunetul primordial de "A" -
Rămas la mine-n suflet - dintr-o vară
În care-un înger - strai de humă - îmi croia...

Cuvintele îmi sunt cireşe coapte;
Rotunde, rostogol pe cordul cel roşcat;
Miros a stele ce-au căzut din noapte
Cănd universul fost-a iarăşi scuturat.

Cuvinte "alchimist" - mă inventează
Dacă lipsesc, fiind plecată prin tristeţi.
Şi îi schiţează - în crochiu - o rază
Portretului prea gri ce plânge-n dimineţi...

Cuvintele-mi sunt păsări cântătoare
Numai din sunet - lumea-ntreagă - întrupând;
Sunt suliţe de îngeri către-un soare
De chihlimbar - în care stă captiv - un gând.

Cuvintele îmi sunt păduri de cedri
Foşnind a verde şi-a cărare peste nor.
Acolo vechi druizi trasează cercuri
Iar albii cerbi, în şir, coboară la izvor.

Cuvintele-mi nu s-au născut degeaba,
Au portul princiar, condur nepământesc;
Profund, curat, ele vorbesc în limba
Ce-o ştiu şi eu din vis, dar rar mi-o amintesc.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiară sunt

Am prins în gheare, sunt precum o fiară
am prada mea, pot face ce doresc
îmi vii aici, şi îmi eşti zi de vară
iubitul meu, venit de prin poveşti.
Te muşc cu-atâta sete, şi mi-e bine,
nici apă nu mai vreau, dar te doresc
să-mi fii o pradă, iar eu să-ţi fiu fiară
să-ţi spun ce-nseamnă, ştiu că mă iubeşti.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să mă iertaţi c-ades sunt revoltată!
sunt supărată tare şi n-am somn...
mi-e ţara, iar, de temeri sufocată,
iar eu îmi ard durerea în amvon.

îi simt în gând povara neputinţei
şi lacrima din trupul ei musteşte.
să-ngenunchem în numele credinţei!
şi eu... şi tu, să plângem româneşte!

vi l-am adus pe Dumnezeu, dar voi,
îl tăvăliţi prin ură şi ruşine...
ce drept aveţi să cereţi pentru noi
clemenţă, pace şi nemărginire?!

şi parc- aud, în pieptul meu vuind,
un clopot... plâng! şi sângele se zbate.
şi plâng, şi plâng, şi plâng. şi plâng mereu –
balans concav între prezent şi moarte.

las port şi datini, steag şi imn, cuvânt
şi plec cu Domnul nostru mai departe,
rămân o firmitură de pământ,
sub spicul ce-a lăsat însemne-n carte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!