Freamătul norilor
De-aș fi știut că pot vorbi cu norii,
M-aș fi legat la ochi, să nu îi văd,
Să îmi închipui că nu-s ei, ci zorii
Sau curcubeul după un prăpăd.
Căci norii negri-mi par, pe cer, povară,
Așa cum cei din suflet pot să-mi fie
Ca o furtună ce-i alungă, iară,
Pe-aceia albi, de dulce armonie.
Dar i-am văzut și, să le spun să plece,
Aș vrea s-o fac și rău nu mi-ar părea,
Căci știu că freamătul din ei va trece
Și vor pleca. Ei... singuri vor pleca.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre nori, poezii despre vorbire, poezii despre suflet, poezii despre curcubeu sau poezii despre alb
Citate similare
Cântecul ploii
Aș vrea să pot să-ți cânt, să fiu cu tine
acolo unde ploaia se oprește
și soarele, în suflet, îmi zâmbește,
dar nu pot azi. Nu voi putea nici mâine.
Nici tu nu poți. Te văd mergând prin ploaie
atât de tristă, dar atât de calmă,
încât prin mine, gândurile, valmă,
se-adună-n lacrimi ce se scurg, șiroaie.
Voi revărsa tristețea pe-o chitară
atunci când mâinile vor fi în stare
și nu vor tremura ca-n ziua-n care
am vrut să fac surâsul să-ți apară.
Îți voi cânta, cu lacrimi în cuvinte,
așa cum simt acum, prin vocea ploii
ce-și plânge stropii, răspunzând nevoii
acelor ce-o așteaptă să-i alinte,
Căci știu că-ți vei întoarce-atunci privirea
iar norii vor pleca spre zări, departe,
luând cu ei tot ceea ce împarte
în două, inimi ce-și doresc iubirea.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre tristețe
- poezii despre muzică
- poezii despre zâmbet
- poezii despre voce
- poezii despre viitor
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Scrisoarea lui
M-am hotărât să-ți scriu și să îți spun
ce buzele-mi nu vor să îți declare,
căci doar când mă privești nu se supun,
iar neputința lor, de-un timp, mă doare.
Ți-am scris de multe ori, dar, până azi,
am rupt scrisorile și n-am vrut, ție,
să-ți tulbur viața - suntem camarazi,
iar între noi e-o dulce armonie.
Ne știm poveștile ce-au fost și sunt,
le înțelegem bine, fiecare,
dar simt că nu mai pot să mă confrunt
cu suferința ce-mi provoci. Mă doare.
Aș vrea să știu ce simți citind ce-ți scriu
și mi-ar plăcea să simți la fel ca mine,
căci nu mai vreau doar un amic să-ți fiu
și, iată, azi nu mă mai pot abține
Și tot ce mă frământă, îndrăznesc
să-ți scriu, căci sufletu'-mi e-n agonie
și nu mai pot s-ascund că te iubesc,
așa că... asta-i! Fie ce-o să fie!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre scrisori, poezii despre viață, poezii despre timp, poezii despre suferință, poezii despre prietenie, poezii despre iubire sau poezii despre declarații de dragoste
Anul Nou
Un an s-a dus din viața mea
S-a dus usor, încet s-a stins,
Contur alt an să prindă vrea
Și trece totul ca un vis...
Mă-ntreb de anul ce-a trecut
L-am dedicat lui Dumnezeu?
Fapte de laudă am avut
Sau am făcut mai mult ce-i rău?
Mă-ntreb de Domnu-I mulțumit
De jertfa, care I-am adus?
Dacă mă mustră c-am greșit
Și nu am fost în tot supus?
Să meditez încerc acum
La toate, câte le-am făcut
Căci am atâtea să Îi spun
Și vreau s-o iau de la-nceput,
Să fiu pe placul lui Isus
Căci El e Dumnezeul meu,
Să împlinesc tot ce mi-a spus
Chiar dacă, uneori mi-e greu...
În fiecare an promit
Că voi fi altul, bun și drept,
Dar apoi uit ce am vorbit
Și nu mai sunt cel înțelept
Îmi cer iertare de la Tine
Isuse blând și iubitor
Ai milă astăzi și de mine
Te-ndură, drag Mântuitor,
Pe Tine, vreau să Te slujesc
Așa cum sunt eu păcătos
Promit de azi, mă străduiesc,
Să fac doar ce e de folos
Și plină candela să-mi fie
Cu undelemn, eu îmi doresc
Căci vreau a Ta Împărăție
Cu ai mei cei dragi, s-o stăpânesc.
Anul acesta care vine
În toate am să chibzuiesc
Căci Doamne, știu, că fără Tine
Nimic nu pot să izbutesc.
Amin
poezie de Florența Sărmășan (27 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre visare, poezii despre trecut, poezii despre religie sau poezii despre promisiuni
Nuferi albi
Așa ușor tu azi renunți
La ce a fost odată
Nu pot să cred că nu mai simți
Iubirea cea curată
Văd nuferi albi în ochii tăi
Iubirea nu dispare
În suflet simt norii cei grei
Cu ploaia călătoare
Încă mai sper că mâine e
O zi mult mai senină
Cu raze noi pe cer senin
Din zori de zi să vină
Și nuferii din ochii tăi
Să se desfacă-n grabă
Iar ploaia din norii cei grei
Pe loc să se retragă
poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuferi, poezii despre vinovăție sau poezii despre ochi
Simțuri
Eu am curajul să simt
adânc și pe-ndelete,
cum trece timpul.
Eu pot să aud
șoaptele de dragoste
ale picăturilor din curcubeu.
Eu pot găsi urma gândurilor tale,
sau pot ieși în calea lor.
Eu pot vedea
formula luminii ochilor tăi
și pot măsura greutatea
vorbelor tale.
Mă pot pleca
sub povara anilor,
dar simt că trăiesc
și am curajul să simt tot,
să gândesc tot
și să nu fac nimic altceva
până când voi simți
că nu mai simt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre simțuri, poezii despre lumină, poezii despre gânduri sau poezii despre greutate
Iubirea lor
Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... așteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.
Iubirea lor, aceeași, se-ascunde în tăceri
și pare liniștită, dar suferă-n pustiu,
și simte cum își pierde o parte din puteri,
și plânge ca o mamă la moartea unui fiu.
Iubirea ei... se-ascunde, când știe c-ar putea
să se arate iarăși, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... așteaptă, nu știu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.
Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârși,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre moarte, poezii despre mamă, poezii despre cuvinte sau poezii despre amintiri
Of, viata!
Sunt fiu-ți Doamne și nu știu
în viață să petrec.
Merg strâmb și tot privesc șașiu
la alții cum mă-ntrec.
Aș vrea s-ating și să tot mut,
să spun, să strig și să răzbat,
dar glasu-mi este prea limbut
și fața mi-e brăzdată de vărsat.
Același eu, și ieri și azi.
Ochii îmi ard tăciune,
măcar să fie altfel mâine.
Cum poți să mă mai rabzi?
Of, Doamne, știu că nu e drept
să simt așa durere-n piept.
Că viața nedreaptă si rece
cu mine deasupra ea trece.
Și eu tot îngân și mă-mbăt,
mă-npletec și cad în omăt.
Oftez și cânt și iar plâng,
omătu-i în cizme pământ.
Și-n pumni el se înmoaie și lasă,
rănile din toamnă de la coasă.
Lucrez, eu nu zic ba
dar pe nimic așa,
o sticlă iaca - na
Măria Ta!
Sunt fiu-ți Doamne și nu știu
ce-i viața, și când văd
că alții tot mă râd,
m-apucă jalea și repet:
s-a terminat Mitică!
Dar mâine-n zori, promit,
o vilă-n sat o să-mi ridic.
Vor trece ei și vor vorbi,
eu din balcon le voi zâmbi
șașiu.
Of, Doamne, pâna mâine
aș mai mânca o pâine
dar nu-i.
Îmi pun căciula-n cui,
scot sticla și-o golesc,
cu ea pot să vorbesc
limbut.
poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre zăpadă, poezii despre toamnă sau poezii despre sfârșit
Îmi pare rău
Îmi pare rău că nu-s cum vrei
Nici tu nu ești cum aș vrea eu
Așa că mi-am propus mereu
Să fiu cum simt, că vrei - nu vrei...
Nu pot să fiu eu altcumva
C-așa-mi cere vreun protocol
Dacă-i așa, vă zic: parol,
Dar eu mă duc altundeva...
Sunt altcumva decât vor mulți
Și asta nu-i problema mea
Să fie ei oricum vor vrea
Eu sunt cum sunt, de vrei s-asculți...
Sunt cum doresc, și-oi fi mereu
Cum inima-mi o vrea să fiu,
Și să mă schimb e prea târziu.
Îmi pare rău, da' ăsta-s eu!
poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 18 noiembrie 2018 (18 noiembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare sau poezii despre dorințe
Un pic de feerie
N-am auzit vocea ta,
dar am auzit că inima ta
îmi sună sufletul....
Tu ești suflet bun ce-mi alungă visele moarte,
ca să-mi fie bine să pot pleca departe,
undeva la munte unde urechea să-mi audă,
un vuet plăcut din pădurea pierdută,
și renunțând la a mea nemurire
tu îmi vei dărui clipe de fericire
torcându-mi în fir de aur viața
din suflet să-mi dispară ceața.
poezie de Eugenia Calancea (5 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre păduri, poezii despre munți sau poezii despre inimă
De m-aș uita
Vreau să te uit și să mă uit
Aș vrea să dorm fără să știu
Aș vrea ca cerul plumburiu
Să-l spargă soarele topit
Aș vrea ca luna strălucind
Să se ascundă după nori
Să fie negrul până-n zori
Cu întunericul tăcând
Să dorm aș vrea și să nu dorm
Să-mi fii în gând, să-mi fii în vis
Să nu-mi mai fii de nepermis
Să pot să-ți spun ceva în somn
Să pot să-ți spun ceva verbal
Să pot să-ți dau un câmp de flori
Albastre, roșii, mii culori
Dar să nu-ți par a fi banal
Vreau să te uit și să mă uit
În noaptea mea să mă cufund
Să nu mai știu cât de profund
Îmi ești în gândul chinuit
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre întuneric, poezii despre roșu, poezii despre noapte sau poezii despre negru
Lazăre, vino afară!
poruncă este rugămintea ta, și n-am pricină să mă fac că-s surd
te aud și simt cum lăcrimează ochiul sfânt
dar Doamne, nimeni de pe-acest pământ nu vrea ca să mă vadă viu.
poate că sora mea oftează, poate că maica plânge-n pumni
poate că cei câțiva prieteni se-întreabă de ce eu, de ce așa curând
dar Doamne cum pot să ies din mormânt și să îți văd pe față suferința?
trecut-am pân' la moarte printre toți așa cum soarele își face drum pe cer
dar nimeni nu s-a dat în lături să îmi facă loc și norii au fost pe cerul meu
mai bine mort căci aș muri din nou văzându-ți chinul tipărit în trup
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tipografie, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre Soare
Joc târziu
Am înțeles, de-o vreme, că greșesc
atunci când caut să-mi exprim părerea
asupra unora ce "nu trăiesc",
dar le provoacă altora durerea.
Ar trebui să-ncerc să-i înțeleg
să aflu cât au suferit în viață,
să îi ascult, iar apoi să dezleg
tot ce în suflet au acum de gheață.
Aș vrea s-alung din ei tot ce-i urât,
să-i fac să uite orice răzbunare,
să ierte din trecut cum pot și cât
și, poate, să-și găsească alinare.
Îmi pare rău de ei când, într-un joc
vor după punct să-ncerce un alt capăt,
în care n-au vreo șansă de noroc
și uită că-i târziu și sunt la scapăt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc, poezii despre jocuri, poezii despre iertare, poezii despre greșeli, poezii despre gheață sau poezii despre durere
Prietenii care vor să plece, pot pleca, ei vor fi cei care pierd.
Lucian Hașa (24 februarie 2023)
Adăugat de Lucian Hașa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prietenie
Și râd în soare
E prima zi din vară
Și iarăși am ieșit afară,
De după norii grei ai iernii
Se-arată soarele rotund al verii.
De multă vreme te aștept
Să-ți spun, la tine mă gândesc
De vreme multă, însă iată:
Azi soarele pe cer se-arată.
Știi, norii sunt, dar curg la vale
Nu stau ca să intunece-a ta cale,
Și iată, stau de mult și mă gândesc
La soare-ntruna-mi vine să zâmbesc.
Mi-ai spus c-am așteptat prea mult,
Mi-ai spus chiar că și tu ai vrut,
Acuma te opresc din drum
Căci foarte multe am să-ți spun.
Încerc să-ncep prin a-mi găsi cuvinte,
Și chiar incerc să îmi aduc aminte
Și amintindu-mi mă opresc
La soare iar încep ca să zâmbesc.
Dar poate însăși așteptarea
Mă face ca să-mi amintesc
Ce poate face azi visarea
Și dintr-o dată iar încep ca să zâmbesc.
Rupând tăcerea, vreau să-ți spun
Că n-aș fi așteptat nicicum
De-aș fi știut că încercarea mea
Nu-ți va schimba mentalitatea.
Un nor apare pe-a ta față
Întunecând seninul clar
Al ochilor intrați în ceață
Iscând un sentiment bizar.
Dar cum ți-am spus, un nor vine și pleacă
Așa, din nou apare-un soare pe-a ta față,
Căci am știut să îți vorbesc acum
Când suntem la sfârșit de drum.
Și multă vreme a trecut
Și știu pre bine, te-am pierdut;
O lacrimă în ochi mi-apare
Acuma chiar că râd în soare
poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Eliana Doru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi sau poezii despre râs
Adevărul unui lup
Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăiește
Știind ce-i greu, știind ce e ușor,
Știind că timpul nu îmbătrânește
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.
N-am teamă să trăiesc în libertate,
Și să-mi asum ce știu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.
N-am semne și puțini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost și va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-și știe viața-n travesti.
Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Și tot privesc pe drum, în lung și-n lat,
Un singur drum știu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.
Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăiește ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viața nu își are nici un rost.
Și, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, și omenirea,
Mințind, în el, din plin, a nimerit.
Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.
Doar înainte știu că mi se poate
Să fiu tot lup și liber să trăiesc,
Să știu că-n viață pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.
Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăiește,
Așa-s văzut de cei nevăzători,
Și după legea lumii, omenește,
Sunt aspru judecat, adeseori.
Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.
Și știu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Așa cum știu câți pași fac într-o zi,
De-aceea, de-aș putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aș povești.
Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre scurtături, poezii despre lupi sau poezii despre legi
De ce vrei, Doamne...
De ce vrei, Doamne, să mă pierzi
De ce să-mi plângă-n suflet iară
Pădurile cu lacrimi verzi
Și munții cu tăceri de ceară.
De vrei, Doamne, să mai plâng
Și pui durerea să mă-nhațe
Ca marea de-aș putea s-o plâng
Mi-ar plânge peștii toți în brațe...
De ce vrei, Doamne, să colind
În alte ceruri și-alte stele -
Ca norii de-aș putea să-i strâng
Mi-ar plânge lacrimile mele...
De vrei, Doamne, spune-mi deci,
De ce vrei să-mi închizi cuvântul
Să-mi plângă-n suflet stele reci,
Să-mi plângă-n inimă pământul.
Și unde-ai vrea să fiu apoi?
Eu un pot, Doamne, fără Tine
Și dacă arborii mi-s goi
Eu tot îi pun să Ți se-nchine.
Și chiar de-s singură-n pustiu -
Eu tot de Tine sunt legată -
Și-orfană chiar de-ar fi să fiu
Tu tot mi-ai fi în ceruri Tată...
Amin!
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre tată sau poezii despre pești
Cum vom învinge iarna
O să se răzbune iarna, iubito!
Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.
Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.
Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenușa în piele.
O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom trece pe pârtii ca vântul.
Ne vom înghesui unul în altul sub pene
și ne vom sufla gândurile în piepturi.
Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre vânt, poezii despre victorie, poezii despre vară, poezii despre săniuș, poezii despre sunet sau poezii despre pârtie
Legături vii
De pleci sau vii, acum nu mai contează!
Când intri-n inimă, nu poți ieși
Chiar dacă se întâmplă într-o zi
Să simți că s-a sfârșit și ea cedează.
Mai e ceva, sau trebuie să fie,
Ce te oprește-n loc, deși ai vrea
Să-ți fie mai ușor, să poți pleca,
Să nu îți vezi iubirea-n agonie.
De pleci sau vii, ceva... un suflet, poate,
Te ține-nbrățișat în el, cumva,
Și îți ocupă gândurile, toate.
Mai bine-ar fi să vii, căci a pleca
Nu rupe legăturile ciudate
De care, chiar de-ai vrea, nu poți scăpa.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fi sau nu
S-a stins o zi si alta vine
Ce-mi va aduce oare-n dar?
Cine croiește pentru mine
Destin in calendar?
Aș vrea să-l văd, aș vrea să-l simt
Aș vrea palpabil ca să fie
Dar nu-i.... si mă intreb in gând
Să cred in ce nu e să fie?
Deși nu am găsit răspuns
Si drumul rece intră-n iarnă
Cu pași nesiguri spre apus
Eu sper in altă primăvară!
Si nu știu cum si nici de ce
Si nu știu cine mă iubește
Dar mă veghează din neant
Si drumul mi-l călăuzește.
Aș vrea să pot să-i mulțumesc
Si să-i trimit in dar o floare
Dar zorii zilei mă opresc
-Tu ai rămas o visătoare
Căci dincolo de cer nimic
Nu este viu si intrupare
A fi sau nu... rămâne-n timp
Aceeași veșnică-ntrebare.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre mulțumire, poezii despre iarnă, poezii despre flori, poezii despre dimineață sau poezii despre calendar
Instinct primar
Plutești și-n jurul tău e puritate
Pe sânii tăi răsare asfințitul
Iar eu adulmec senzualitate
Ce-n corpul tău atinge infinitul
Aș vrea să nu te pot privi o clipă
Să nu orbesc de-atâta frumusețe
Dar cum s-o fac când gândul se-nfiripă
Și-ndeamnă să te mângâi cu blândețe
Și orb de-aș fi, cum să nu văd iubirea,
E-n trupul tău, mă-ndeamnă să tresar,
Iar de-aș fi mut, tu mi-ai reda vorbirea,
Să pot să îți recit poeme-n dar
Să nu dispari, să-mi fii eternitate,
N-aș suporta să știu c-am să te pierd
Tu doamnă, învelită-n claritate,
Nu pot să nu îți cer să te dezmierd
poezie de Adi Conțu (3 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni, poezii despre senzualitate, poezii despre instinct, poezii despre infinit, poezii despre frumusețe sau poezii despre corp