Ninsoare alfabet

Pereţii nopţilor sunt tapetaţi
cu insomnii, fantasme purtând
giulgiul brodat cu fir de tăcere
aurită şi festonat cu-nţelepciune,
căci timpul trece, dar nu iartă.
Singurătatea, o noapte polară,
s-a călugărit sub veşmânt alb,
doar aurora boreală străluceşte
spectaculos, pe cerul nocturn,
luminând întinderea aşteptărilor.
Totuşi, singurătatea are ceva sfânt,
mă-mpresoară cu vocea divinităţii,
nu mai simt frigul ţinuturilor polare,
chiar dacă viscolu-mprăştie zăpada
peste mugurii întregului alfabet...
Din acea iarnă mă ninge cu emoţii,
de jos în sus, şi se aştern poezie!

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

E noapte, e iarnă şi ninge frumos.
Iarna e ca o doamnă îmbrăcată în alb de sus pănă jos.
Ochii îi par blânzi, chiar dacă sunt de gheaţă!
Buzele îi sunt reci, dar inima plină de viaţă.

Părul ei e mângâiat de vânt uşor.
De sub tălpile ei gingaşe răsare un covor alb, strălucitor.
E noapte de iarnă, eu stau la geam şi privesc tăcut
Dansul fulgilor, un dans atât de fieric şi plăcut.

poezie de Vladimir Potlog (8 decembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind târziu

Ninge lin în miez de noapte
Peste sate şi oraşe,
Peste gândurile noastre rătăcite,
Regăsite, până mâine-nzăpezite...

Ninge lin în întuneric
Doar un felinar mai arde
Luminând starda pustie
Adormită sub troiene aşezate.

Ninge lin, e alb, e noapte
Peste lume, peste gânduri,
Peste zilele trecute, peste bucurii uitate,
Peste tot e somn, e vis cu şoapte...

Ninge lin peste Moldova
Şi-un colind se mai aude,
E târziu şi gazda doarme
Doar un felinar mai arde.

Ninge lin colind târziu
Peste sate şi oraşe adormite,
Peste gânduri în trecut înzăpezite
Pentru mine, pentru tine, ninge lin
Cu-n sfânt colind.

poezie de Alexei Creţu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind târziu

Ninge lin în miez de noapte
Peste sate şi oraşe,
Peste gândurile noastre rătăcite,
Regăsite, până mâine-nzăpezite...

Ninge lin în întuneric
Doar un felinar mai arde
Luminând strada pustie
Adormită sub troiene aşezate.

Ninge lin, e alb, e noapte
Peste lume, peste gânduri,
Peste zilele trecute, peste bucurii uitate,
Peste tot e somn, e vis cu şoapte...

Ninge lin peste Moldova
Şi-un colind se mai aude,
E târziu şi gazda doarme
Doar un felinar mai arde.

Ninge lin colind târziu
Peste sate şi oraşe adormite,
Peste gânduri în trecut înzăpezite
Pentru mine, pentru tine, ninge lin
Cu-n sfânt colind.

poezie de Alexei Creţu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărţind singurătatea cu o tufă de măceş

Cu trupul scheletic
ivindu-se din giulgiul alb căzut peste lume
îşi întinde un braţ
ca pentru a-mi aţine calea
o tufă de măceş
pe degetele descărnate
lacrimi par încrustate-n veşnicie
la fel cum odinioară
în viaţa din care m-am reîncarnat
pe o pleoapă încrustată-n amintire
lacrimi au încercat să mă întoarcă din drum
dar iată-mă aici
întârziind în faţa acestei tufe de măceş
mângâind degetele scheletice
gândesc că nu-i nici devreme nici târziu
iar sub giulgiul alb căzut peste lume
nu se află nici o cale
şi aş aduna în palmă lacrimile toate
să-mi spăl cu ele singurătatea
aşa cum Maria a spălat picioarele lui Iisus.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenada

dormeau apusuri
galbene portocalii
pe cerul plin de stele gri,
un vuiet slab cu mugurii de vânt
îmi aduceau o noapte, neagră pe pământ
un felinar lucea precum un sfânt
la poarta casei tale
şi câinii îmi lătrau în gând,
precum o simfonie de demult.
ieşi iară tu, frumoasă fată
să îmi deschizi această poartă,
căci frigul ce îl simt în oase
s-a întrupat precum o oaste
între pereţii albi, lăptoşi,
de mucegai şi pete roşi.

poezie de Lucian Preda (6 februarie 2014)
Adăugat de Lucian Preda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea îmi plânge cu capul pe masă
Înnegrind şi mai mult pereţii nezugrăviţi,
Se-agită, cuprinde, şi muşcă nemiloasă
Până şi din rugăciunea mea către sfinţi.

Aşezată confortabil la capăt de pat,
Singurătatea trosneşte-n mobilier
Oasele nopţilor încrucişate dezordonat,
Privindu-mi în ochi nesomnul de ieri.

Singurătatea niciodată nu doarme,
Mirosind a gând din trecut şi pustiu
Răpeşte lumina ferestrelor oarbe,
Îndemnându-mă spre drumuri pe care nu le ştiu...

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte întunecată

Nu uit singurătatea
În pragul nopţii,
Chiar dacă păşesc peste spini
Ca pedeapsă fără decenţă.
Nu şterg noaptea întunecată,
Pedeapsa fără mânie,
Privind către nesfârşire
Din pragul bunei-cuviinţe,
În terna singurătate
Privesc cum noaptea trece,
Chiar dacă păşesc peste spini.
Pedeapsă e libertatea
De amă lăsa să trec
Între a şti şi buna-cuviinţă,
În singurătatea neagră,
Noaptea întunecată şi senină
Din pragul ochilor tăi
Brunetă frumoasă.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos ninge!

Ce frumos ninge!
Copacii se îmbracă în galerie de alb
Fulgi se opresc în azimuturi
Zăpada e albă şi timpul e cald
În braţe ţinem statui pe genunchii
În cercul pasări spun ce frumos ninge
În înţelesul ninsorii cuvântul divin,
Contur va prinde
Ziua în vrajă poveşti alb şi negru
Culorile zodiilor zăpada o creşte
Şi în pavaza lor luna şi melcii
Vor trece apa iubirii.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire în alb

Mă trezesc în noapte
în nelinişte albă
mama plângea-n icoană,
lumina din geam părea o salbă.

Ninge şi ninge lacrimi de gheaţă
peste pădure, peste sat
îl văd pe tata coborând în etern
clopote în dungă bat şi bat.

Ninge şi ninge peste viaţă
mă plimb haotic în gând,
aievea te zăresc iubire în alb
rezemându-mi capul la sânul tău blând.

Miroase a zăpadă, gerul trozneşte-n tăcere
sub straturi albe aud iarba plângând,
aud haite de lupi chemând depărtarea
şi adorm târziu în noapte cu tine în gând.

Iubito, fă-mi loc în aşternutul alb,
să simt plăcerea trupului tău,
să uit de mine şi trista-mi povară,
risipindu-mi clipa din ceasul cel rău.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
Singurătatea mea e catedrala
Ce-am plăsmuit-o plămădindu-mi lutul
Şi-am ridicat-o pe diagonala
Ce mi-a trasat-o însuşi Absolutul
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
Singurătatea mea e genialul
Sorbit tăcut din cupa nebuniei
Şi eu care credeam că sorb nectarul
Din sobrul Absolut al veşniciei
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
Singurătatea mea-i o blasfemie
Sortită să-şi găsească alinare-n lutul
Acestui colţ de Rai şi Românie
Mai singur decât însăşi Absolutul
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

ninge peste oraşul ruină
şi câini vagabonzi
peste oameni cu mersul mecanic
de miriapozi

ninge peste mâna întinsă-n abis
cerşind în avans din ziua de mâine
sau scormonind în gunoaie
după aruncata fărâmă de vis
după bucata de pâine

e-n jur atât de curat
căci iarna curge şiroaie
şi totul îmbracă în alb
până şi gândul
şi ponositele straie

închid ochii
pentru o clipă voi uita
că sunt un proscris
o să am ce mânca
voi trece şi prin paradis

apoi voi sări prin zăpadă
fericit de-atâta nins
chiar dacă viscolul bate
şi frigul îmi intră în oase
de mi-e carnea un chin
şi n-am Doamne
cui să mă-nchin...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu absenţe...

Ninge cu flori albe din grădini de rai,
Îngerii ne-mbracă-n straie de Crăciun,
Eu îţi scriu, iubite, despre luna mai,
Să nu uiţi că, totuşi, zilele apun...

Ninge cu absenţa ta şi-a mea-n decor
Şi de-ai fi cu mine-am ninge şi noi doi,
Depărtarea-şi cerne clipele ce dor
Şi azi, parcă ninge altfel, mai greoi...

Ninge cu ecoul primului oftat
Dintr-o noapte albă,-n care mi-ai lipsit.
Aş fi vrut să fie visu-adevărat,
Că numai în vise mi te-am întâlnit...

Ninge peste lume, noi la poli opuşi
Prindem stele-n palme pentru mai târziu,
Bate miezul nopţii, clipe de cenuşi
Înnegresc zăpada... s-o albesc, nu ştiu...

Ninge cum nu ninge nicăieri şi cad
Cerurile toate peste ochii mei.
Nu mai văd, iubite,-afară niciun brad
Sunt troiene-nalte, noi nişte pigmei...

Şi de-am fi-mpreună, poate am putea
Să oprim ninsoarea doar cu un sărut.
S-ar topi troianul alb de catifea
Dar lipsim şi ninge ca la început...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

De-aş fi iarnă, ce-aş mai ninge peste trupul tău sedus!
Dar, nu sunt şi ninge cerul vinovat, de jos în sus.
De-aş fi mare,-n braţe-albastre, te-aş purta spre mine-n larg,
Dar, în braţe, port doar vise, umbre ce de ţărm se sparg.

Şi de-aş fi suspin de vară-n asfinţit de flori de maci,
Ţi-aş fi lacrima-povară, dar nu sunt şi-n ierni mă-mbraci.
De sub neaua vieţii mele, te adulmec şi te chem
Să îmi fii colind albastru, dezlegare de blestem.

De-aş fi toamnă-n strai de frunze ruginii şi de gutui,
Ne-am sorbi la prânz şi cină şi-amândoi am fi sătui;
Eu, licoare aromată, căpşunică-n bob răscopt,
Tu, şampanie aleasă, aşteptând să te adopt.

De-aş fi primăvara verde, şi tu frunză-nmugurind,
Fir de iarbă ce-ncolţeşte pe-al iubirii tainic grind,
Aş mai cere înc-o viaţă, să am timp să te iubesc;
Dar nu sunt nimic din toate şi-n nimic nu mă găsesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare am fost viu?

Dacă privesc timpul în urmă
Nu ştiu din el cât am trăit,
Îmi amintesc doar de-o furtună
În care alb m-am rătăcit.

Acum e iarna peste mine
Cu fulgii ei de pămătuf,
Şi-n sobă ard uscate lemne,
Mă încălzesc de frigul brut.

E cald în casă dar mi-e rece,
Am pus pe mine un cojoc
Să nu simt frigul ce mă trece
De la picioare spre mijloc.

Noaptea-i afară şi în rime,
Liniştea-i la ea acasă
Şi e tristeţea lângă mine,
Stă lungită şi nu-i pasă.

O îndulcesc c-o poezie,
Să îmi zâmbească când şi când,
Curge din ea o melodie
Ce-am auzit-o implorând.

Aud mereu note în valuri
De mă gândesc că sunt nebun
Şi-aud şi pomii şi-a lor ramuri
Şi frunzele murind pe drum.

Dacă privesc timpul în urmă,
Revăd roşite flori pe câmp.
Poate-i doar vis c-o vreme bună,
Am fost în viaţă viu un timp.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

Ninge când n-ar trebui să ningă.
Ninge în plină primăvară,
Peste tine, peste mine.
Peste carnea noastră,
Peste buzele ce se sărută şoptind şoapte de dor
Şi cuvinte de caramel...
Ninge peste străzile pustii
Şi peste florile albastre,
Peste gândurile noastre rătăcite, speriate de şoapte
Ninge peste îngeri,
Peste morţi ninge cu ecoul tăcerilor mele!
Peste vise şi peste curcubeul realităţii noastre...
Ninge ca şi când ar fi primăvara ultimei zile din an.
Poate că ar trebui să aştept venirea primăverii viitoare
Cu un alt soare mai puternic s-o dezgheţe...
Pentru că a nins şi peste muza mea, pe şevaletul iubirii.
De-ar fi iarnă acum, aş sări în sus, de fericire,
Că dragostea mea de copilărie
Ar putea topi zăpada într-un minut, cu o colindă.
Cât va trebui să mai aştept?!
O altă primăvară fără să ningă?
Căci primăvara asta îmi este aridă...
Plouă cu lacrimi din liniştea mea,
Pe drumuri de căutări...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-i nepăsătoare şi zgomotoasă

Dragostea s-a pierdut pe drumul întortocheat
ceva nu s-a legat de întâmplări,
la fiecare răscruce se mai detaşa câte o aşchie
până la capăt a mai rămas aproape scheletul gol
îmbrăcat în pielea zbârcită a înţelegerii.

Singurătatea nu mai putea urca,
s-a cuibărit la parterul voinţei în tăcere
lumea-i nepăsătoare şi zgomotoasă,
sufletul ca întotdeauna aşteaptă
ghemuit în puţinul ce mi-a mai rămas
într-un gând care nu mă mai iartă
şi nu uit nimic din splendoarea
iubirii trecute peste zăgazurile plăcerii.

Apele repezi se duc, cele adânci rămân
dar ambele sunt periculoase
şi solicită ofrande.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă

zăpada frânge drumul în troiene
abia răzbate vântul prin poteci
picioarele se taie-n gol când treci
omatul plin de noduri gordiene

de-ar fi doar peste case să se-aştearnă
şi brazii să-i albească sub veşmânt
n-ar trebui de loc să mă frământ
dar simt cum mă îngrop adânc în iarnă

chiar totuşi surghiunit să mă condamne
la viscol şi zăpadă de crăciun
nu vreau decât să nu opresc niciun
cuvânt al tău când stăm de vorbă doamne

poezie de Dinca Valerian (2020)
Adăugat de Dinca Valerian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase a iarnă rece

Afară miroase a iarnă rece.
Plecat-au cocorii demult către zări,
Se simte zăpada prin aer cum trece,
Covor de petale se-aşterne-n cărări.

Afară miroase a rece şi fum
Şi păsări prin ramuri se strâng zgribulite.
Aleargă un câine grăbit peste drum,
Frunze se cern, de frig pălite.

Miroase a iarnă iarăşi afară
Şi ramul golaş a încremenit.
Miroase a zăpada ce va să cadă
Din cerul alb, de nori podidit.

poezie de Liliana Badea-Cârstea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul de Crăciun

Timpul şi-a pierdut clepsidra şi, uitând să mai apună,
S-a oprit în loc s-admire un spectacol ireal,
Invitând să-i fie martori Soare, aştri, blânda Lună,
Minunându-se-mpreună de faimosul carnaval.

Globuleţe luminează în brăduţi desprinşi din basme,
S-a gătit întreg oraşul de Măreaţa Sărbătoare,
Se întreabă-n taină timpul:,, E aievea, sunt fantasme?"
E un foc bengal ce face neaua mai strălucitoare!

E-ncântare, e magie, un ecou sublim răsună
E imensă bucurie sus, în Cer, jos, pe Pământ,
Pe la case-n astă noapte mulţi colindători se-adună
S-aducă divina veste: S-a născut Pruncul cel Sfânt!

Fascinat de-aşa miracol, Timpul, nemaivrând să zboare,
Îi promite Veşniciei că va fi un pic mai bun,
Apoi, doar zâmbeşte blând când zăreşte cum apare
Trasă de bătrânii reni, sania lui Moş Crăciun!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!