Parodie grava

cercul acesta din plastic
este emulsia ce masinile o transporta
peste distante.
undeva printre straturile sale
se mai pastreaza, poate, aroma
fiecarui lujer.
ca intr-un cimitir
unde pamantul se ridica incert.
un mort si-a ingropat primul trupul
in pozitia orizontala
la capatul unei cruci de piatra.
i-au urmat alte trupuri
grase, slabe, lungi, scurte...
toti acum dorm in pamantul uitat
ascunsi in cel mai adanc si intim loc.
am in ochi un cimitir intreg.
din el ma privesc mii de straini
cu priviri impietrite
fixate ipotetic si aleatoriu.

mi-e greu sa le inteleg acum.
poate maine, poate altadata.

poezie de Mircea Nincu
Adăugat de Aurora Cretan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morminte la gard

Imperceptibil, tragic, revansard,
prin cimitir mormintele pustii,
vaslind din cruci, se-apropie de gard,
sa-ntrebe de ai lor daca sunt vii.

Si ere geologice strabat
pentru-a-si gasi, in cimitirul stramt,
o cale catre gardul ruinat,
ca este grea miscarea prin pamant.

Si ele-ajung atata de tarziu
acolo unde viii pot vedea,
incat nici vorba de-a gasi un fiu
si de-a-si aduce-aminte cineva.

Si, ca sa fie un cosmar intreg,
mormintele ajunse langa drum,
printr-un efort de iarba inteleg
ca-n cimitir sunt si ceilalti acum.

Se misca greu mormintele pe-alei
si crucile dau sunet si ecou,
cand mortii se mai cauta-ntre ei,
atat de singuri, c-ar muri din nou.

Ca si atunci cand inca erau vii
si cand la drum iubirea ii scotea,
ei intre ei incet ar tainui,
pe-o lavita intinsa la sosea.

Dar nu mai au cu cine sta la porti,
nici focurile-n ulita nu ard
de mii si mii de ani, si toti sunt morti,
degeaba vin mormintele la gard.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a doua ediţie, adăugită) (2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extinderea

Ninge abitir
Peste cimitir
De trei zile-n şir.
Crucile toate
Şi gardul
Dorm sub nămeţi
Pace divină!
În sat morţii aşteaptă cuminţi
Rând să le vină.
Când viscolul aţipeşte
Semn că lucrarea e gata
Coboară din ceruri
Un fâlfâit de pasăre,
De înger!
Peste albul linţoliu
Acea pasăre nevăzută
Desenează cu picioarele
Mii şi mii de cruci.
Abia de la aceste cruci...
Poate începe extinderea!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Undeva, cândva

Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spaţiu, or vibra ca unde.

Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.

Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emiţând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.

Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.

Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie şi... cuiva...

poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva in trecut

Am sa plec intr-o zi,
Intr-un loc nestiut,
Intr-un munte secret,
Undeva in trecut.

Am sa plec in trecut,
Am sa plec intr-o zi,
Sa ajung cand te nasti,
Sa te pot intalni.

Stiu si eu ca-i ciudat
Si ca pasii-mi sunt grei,
Catre nunta din veac
A parintilor mei.

Las de veghe aici
Toti nepotii frumosi,
Eu ma intorc in trecut,
Eu ma intorc la stramosi.

Eu ma intorc la ai mei,
Intr-un mars revansard,
Sunt retrasi in paduri
Langa vreascuri ce ard.

Mai vorbesc despre noi
Si mai mor in razboi,
Se mai mira de cei
Care vin inapoi.

Am sa plec intr-o zi,
Am bagajul intreg,
Am cu mine ce simt,
Ce iubesc si inteleg.

Sunt satul de prezent,
Nu mai vreau viitor,
Dar ma-ntorc in trecut
Ca nu vreau nici sa mor.

Pe un deal coroiat
Curge mustul din teasc
Si batranii se sting
Si copii se nasc.

Eu ma-ntorc in trecut,
Din acest viitor
Si pastorii ma iau
Langa turmele lor.

Si din rodnice nunti,
Urca iarba pe munti,
Tutelarule Zeu,
N-ai de ce sa te-ncrunti.

Mai degraba sa pui
Legea ta peste tot,
Ca stramosi la nepoti
Sa se intoarca inot.

Si, cand vremea va fi,
Printr-un strigat urgent,
Pe noi toti sa ne chemi
Sa venim in prezent.

Sa fim toti pregatiti
De momentul solemn,
Cand va bate in munti
Vechea toaca de lemn.

Si un clopot din cer
O sa dangane sfant,
Ca s-a-ntors Dumnezeu,
Printre-ai lui, pe pamant.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liceu

Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
Pedanţi profesori
Şi examene grele...
Şi azi mă-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele!

Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare -
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare...
Nimic nu mai vreu -
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare...

Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de adrina
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine seara?...

De unde vine seara,
cu întunericul ei străveziu,
vestind groasa smoală a nopţii?
Poate că vine, ca şi vântul,
de dincolo de marginile pământului.
Poale că vine mai deaproape, din câmpuri.
Poate că vine din pădurea de peste râu,
ca o ciudată pasăre
cu mii şi mii de aripi.
Poate că vine de pretutindeni şi de nicăieri.
Poate că vine de acolo de unde vine moartea...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la fratele ce tace

Privesc la fratele ce tace
când mulţi îi spun în faţă: tu!
– El poate îndura ocara,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce nu se plânge
când i se fură tot ce-avu.
– El poate duce nedreptatea,
el poate – dar eu încă nu.

Privesc la cel ce nu întoarce
cu rău, cui răul i-l făcu.
– El poate iertător să rabde,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce are milă
de blestematul ce-l bătu.
– El poate, paşnic, să se roage,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce moare-n pace
spre slava care şi-o ceru.
– El poate, Doamne, să Te vadă,
el poate – dar eu încă nu!

Isuse, Doamne, mi-e ruşine
când mă gândesc la ce-ai spus Tu.
– De ce eu nu privesc la Tine,
de ce el poate – şi eu nu!?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De şapte zile

Mi-e trupul gol şi sufletul plin ochi
Priveşte printre vârfuri de copaci
La ceruri. Să nu-i fie de deochi
Nu s-a mai dus la curve şi la draci.

De şapte zile poate şi mai bine
Mă pune să visez numai la tine
Sunt istovit cu trupul de nesomn
Dar îl urmez, că sufletul mi-e domn.

Mi-e trupul rob şi sufletul stăpân
De şapte zile, poate şi mai bine
Priveşte peste vârfuri către tine
Se uită-n cer şi zice: mai rămân.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uiţi că sunt

să nu uiţi să rascolesti prin ploaia de ieri
ma gasesti ascunsa intr-un mugur din urma
ti-as fi ramas tie pe buze inainte de sfarsit
daca iti lasai raza iubirii sa ma cuprinda.

să nu uiţi că voi inflori in ploaia din vara
sau pe marginea toamnei
cand bruma isi infige coltii in frantura ramasa in sloiuri
dorminde in acelasi iatac
unde numai noi doi am gustat nectarul nestins al iubirii.

as curge necontenit, de tu ai fi pamantul.
si m-as prelinge usor prin venele tale
sa-ti pot stapani tremurul adanc
sa adorm la radacina iubirii noastre.

să nu uiţi să ma cauti in causul palmei
ce inca mai prinde stropii rebeli cazuti din neant.
sunt la radacina inimii unei picaturi
încolţind din samanta unei priviri uitate.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu-i acoperiti pieptul-
As vrea sa vad daca inima lui mai bate
Acest trup trecator
Pastreaza in el sanatatea
Nemuritoare a unui intreg nedestructibil
Ce canta si merge
Pe o melodie imposibila.
Inca mai ascult cantecele sale
Pe care nicio arma nu le poate strapunge
Si nici focul nu le poate arde
Il voi vedea inca o data
Dincolo de marea de lacrimi.

poezie clasică de Maitreyi Devi
Adăugat de Bagarean Alina Ingrid
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonsens cu sange

'Inca mai ploua cu sange-mi-ai spus-
dar are-o culoare ciudata. Si-a pierdut
roseata'.'Poate si-a schimbat componenta-
am raspuns'. Poate noi nu mai suntem
oameni. Ne-am schimbat in statui.
Acum inteleg de ce suntem cu totii
ciobiti. Acum stiu de ce nu ne mai doare,
de ce nu mai avem sentimente.
'Ba da. E sange-mi-ai spus. Totul e
sange. Noi suntem de sange, de sange
alb, fara hematii...
Oameni de sange? Ce bine... atragem
insectele si sangele nostru va intra
in sangele lor fara pericolul descompunerii
si astfel vom realiza un circuit:
circuitul sangelui in natura..
Sa stii ca e o forma de continuitate,
o forma de nemurire.
Ma gandesc ca la un moment dat
ne vom schimba sangele intre noi
sau il vom cumpara de la magazine:
'Cat face un litru de sange? Dati-mi, va rog,
doi litri'...
Ne vom face singuri transfuzii,
ne vom deschide pipturile si vom turna
sangele ca intr-un rezervor de kerosen.

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori trotuarele negre par negre omizi cu mii de picioare articulate. De unde vin şi ce îi goneşte pe toţi? E greu să admiţi că în fiecare palpită o altă durere, alt sânge, alte ambiţii şi poate o scânteie din focul divin. E greu să admiţi că dintr-o mie de mii, cu feţe la fel, cu ochi la fel, cu haine la fel, doar unul ales între toţi va supravieţui peste toţi... el singur încă va mai trăi peste veac, într-o carte, într-o pânză, într-un muzeu.

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că totul se va sfârşi

Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Şi nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Aminteşte-ţi de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Şi la depărtare stau hotarele morţii.
O dungă de abur: fruntea mea
Şi ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca ţipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen şi azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer şi spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori...

As aduna o amintire pentru tine,
Din tot ce-a fost si poate nu mai este,
Dar in zadar as cauta un strop de bine,
Caci ce-am trait a fost cosmar si nu poveste.

Din gandurile mele n-as putea sa mai culeg
Macar o amintire, macar un gand curat,
Credeam ca esti a mea, acum nu inteleg,
De ce imi juri iubirea chiar de m-ai inselat.

O inima de piatra se-ascunde-acum in mine,
Nu ai sa stii vreodata, nu ai sa stii nicicand,
Chiar de o sa ma doara iubirea pentru tine,
Iti jur ca niciodata n-o sa ma vezi plangand.

Doi tineri se separa, straini pe-aceasta lume,
Nu isi mai fura zambet, nici gura, nici fiori,
Pana acum opt ore aveai si tu un nume,
Acum imi esti o straina pierduta intre flori.

Iubirea noastra moare, nu stiu cum totul piere,
De ce-ai facut asa doar tu stii si ma -ntreb,
Cum ai putut sa-mi juri cu un cuvant de miere,
Asemenea minciuni, chiar nu te inteleg...

Asa vrei tu sa fie, durere si tristete?
Ma-ntreb ce-ai vrea sa fac acum cand ma implori,
Sa-ti mai acord o sansa, dar cine sa te-nvete
Ca-n ploaia mea de lacrimi n-o sa mai creasca flori...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Balan.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de sticla

Durerea se rasfrange treptat
In frumusetea timpurie
De pereti sticlosi ai noptii.
Fiecare gura de aer fiind
Predestinarea convinsa a orgoliului,
Viclean, parca ritmat,
Cadenta de clopot stiut
Alunecat in locul unde
Nu de mult pusesem singuratatea.
Acum toti porii ploilor din lume
Imbata somnul iluziilor obosite,
Ca un zbor rostogolit cenusiu
Si plang zvacnit pamantul.
Mi-e durere prelunga
In razele soarelui-rasare,
Dar stiu precis ca merit
Singularul moment
Din ceasul trecerii de astazi.

poezie de Marilena Mihai
Adăugat de Maia Dulcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

Seara varsa stropi de intuneric
Peste peste trupul meu resemnat, peste acest taram himeric
Unde privesc pentru ultima data apusul sangeros
Cum lasa cortina peste sufletul meu dureros.
Apusul de maine sper sa nu mai vina
Vreau sa ma trezesc intr-o bezna fara lumina
Intr-o lume cu nori intunecati dar pe un cer fara soare
Caci razele lui imi arde inima ce doare, si imi aduce aminte de a ta privire
Privire in care am vazut raze de speranta, sclipiri de foc
Raiul, desi am fost in viata, un suflet pur, toate in acelasi loc.
Paradisul iadului din sufletul oricui,
Era pictat doar in ai tai ochi caprui!
O ultima scrisoare iti las acum, un ultim trandafir, pentru ultima oara
Pentru ca de maine poetul ce plange in mine o sa moara
Sinucis in aceasta ultima acrisoare, in aceasta ultima seara
In care aripile ce l-au invatat sa zboare
Se vor ofili precum versurile ce l-au mintit sa nu creada in stele cazatoare.
Vor bate multe versuri la poarta mea incuiata
Dar voi lupta chiar si cu mine doar sa nu o mai deschid vreodata
Caci cu fiecare vers, cu fiecare rima otravita ce o voi lasa sa intre
Veninul din al tau parfum imi va reumple gaura din inima, acum acoperita cu pietre.
Iti mai scriu o ultima scrisoare, o ultima adiere de vant
Alintata spre tine de al meu avant, va mai muri odata pe pamantul sfant,
Va mai curce prin parul tau... de maine va mai curge doar spre neant
Odata cu poeziile smulse din suflet pentru tine
Ce le vei uita odata cu timpul ce te va face sa uiti de mine.
Vei uita privirea mea vei uita sunt sigur si de glasul meu
Dar sa nu uiti ca o data, pentru cineva, pentru un poet, ai fost un fel de Dumnezeu.

poezie de Manuel Gabriel Danca (3 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş face ram

aş spune rugaciune fara teama
şi muntelui pustiu i-as inchina
ofrandă, zeii toti din ceruri
şi zborul soimilor l-as invata.

m-aş duce in nesomnul pietrei "nalte
şi piatra de m-as face, n-as muri
să cant cu glasul ierbii si tacerii
m-aş face grai de stanca dac-ar fi.

să pot sa ma strecor printre izvoare
să pot canta in susur verde lin
să fiu dulcele gust pe buzele amare
să fiu parfum salbatic de alb crin.

m-aş face ram sa fiu iubirii umbra
m-aş face umbra sufletului tau
şi mana, scut in clipa ce ma cauti
şi duh de-as fi, n-ar fi atat de rau.

aş fi pamant dar poate-i prea devreme
aş fi uitare peste simtamant
închisa intr-o colivie in adanc de mare
să nu mai stii de-am fost sau de mai sunt.

aş duce sus pamantul si cerul l-as intoarce
şi zbor prin ape, stelele-as indemna
şi orizontu-n asfintit cu ochii mei l-as sparge
să fie alta lume-n ceruri, sa fie lumea mea si-a ta.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre spini răsuflă cerul

peste rugi spinoşi şi fără vlagă
se răsfrâng bucăţi de raze şi de cer
mangaind pamantul vested
ce se-ascunde de pacat si ger.

printre scoarte curg si mai rasar umile
lacrimari de roua-n mir prea sfant
din boboci straini cerandu-si viata
din strafundul verde de pamant.

ca din tunet se aud galceve
de culori si muguri noi venind
dand tribut cantarile iubirii
şi lasand doar oda vietii lor curgand

din lalai amare ce le poarta vantul
peticind si stele si paduri
încoltesc samanta altui grai de huma
să rasune-n mii de colturi.

se-mbrancesc si toate sunt doar una
şi iubiri, si ura la un loc
şi rasar incet din palma de cutuma
multi lastari cu umbre de noroc.

se inmoaie rugii cu iubirea-n crestet
şi scancesc ca pruncii,-inflorind
printre spini amari sa rasufle cerul
dând din viaţa lor, verdelui pământ.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevroză

Afară ninge prăpădind,
Iubita cântă la clavir, --
Si târgul stă întunecat,
De parcă ninge-n cimitir.

Iubita cântă-un mars funebru,
iar eu nedumerit mă mir :
De ce să cânte-un mars funebru...
Si ninge ca-ntr-un cimitir.

Ea plânge si-a cazut pe clape,
Si geme greu ca în delir...
În dezacord clavirul moare,
Si ninge ca-ntr-un cimitir.

Si plâng si eu si tremurând
Pe umeri pletele-i resfir...
Afară târgul stă pustiu,
Si ninge ca-ntr-un cimitir.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir

Eterul morţilor din seve,
Oprite-n ultimul depou,
Se emanând nopţile, aieve,
Prin fantomaticul cavou.

Alei de paşi pierduţi sub cruci
De-o lume-n vârste îngheţate,
Se perindând în vis, năluci
Din inimi plânse, rugi 'nălţate.

E viaţa moartă-n firi ovale
De timp ce n-a ales vechime;
Cu poze veşnice actuale
Din chip voalat, fără asprime.

O grădiniţă-n flori sădită,
Răspândind morţii în polen,
Miere, nectar... cruce învechită
În lemn, lângă un monument, solemn.

Egalitatea nu-i transmisă
Nici dincolo de sol, nu-i cer,
Iar reînvierea-i compromisă
De mult... Doar jindu-i... efemer!

Oraş ce-ntr-una doar primeşte
Făr-a permite evadare;
E-un rai de leş ce odihneşte
Într-un etern inert... iertare.

E depotoarul ecologic
De îndrăgostiţi ce nu-şi dau mâna,
Unde trecutu-i antologic;
Poate îngropa omor, minciuna!

Din loc în loc pământu-i reavăn
Printre eşarfe alb-pătate
De jurământ, regretând seamăn
Uitat... cum florile-s uscate.

Este şi loc de reunire
Impusă, ori poate mult voită,
Cu nume pus sub răstignire
Şi-o dată, ce se vrea înnoită...

E ultimul dineu de fast,
Locul de veci în amintiri,
Ce încet dispar ca un balast,
Răscolit doar de pomeniri.

O lume uriaşă adună
Tenebrele-n subsol, în şir,
Nesimţitoare în Soare, Lună...
Fără tic-tac, ceas... cimitir.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!