Oamenii sunt oglinzi. Rând pe rând zâmbetele mute, tăinuite într-un suflet pribeag devin incompatibile tăceri, alocate clipelor şterse. Suntem tot noi măreţi pe alocuri, sub umbra ştearsă a măstilor fixe, aglomeraţi de comun orgoliu, sătui de asemănare, până la refuz. Avem criterii de evaluare, sintagme şi reguli nescrise de urmat. Unele clare în consecvenţa lor nestrămutată de cotidian, altele imperfecte, scrise lizibil cu cerneala viselor proprii. Ne cheamă timpul într-o fărâmă de zi, obosindu-ne trecerea prin amintiri şi apus.

Andreea Palasescu (10 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită cine eşti în umbra palidă a privirilor mute, uită-mă provizoriu printre scrum şi egoism aspru judecat. Dacă mi-e frig, dezbracă-ţi carnea din lut moale şi-mbracă-mi sufletul cu apus. Muşcă hotărât şi plin de poftă lumini care-şi varsă dorul cu patos de gând. Sunt flămândă de tăceri care răsar melancolic din trăiri atinse lasciv, cu vârful buzelor mute, pe jumătate. Dăruieşte-mă viselor, te implor! Altfel o să plec şi n-am să-ţi mai fiu. Nici azi, nici mâine, nici trecut de împărţit cu plăcere într-o bucată proaspătă de amintiri. Ca şi cum niciodată, înţelegi? Aşa zic mereu. Pe urmă dau peste tine stingher într-un colt îngropat de suflet. Ce-o fi însemnând niciodată ăsta? Poate-i sinonim cu veşnicia...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se cos aripile frânte în zborul lin şi legănat al viselor? Poate e nevoie de praful stelelor şi umbra delicată a şoaptelor prinse cu grijă într-o îmbrăţişare ascunsă. Atingerea caldă a mâinilor o să prindă în suflet şirag de raze împletite în lumina blândă a răsăritului şi noaptea, cu tainele ei necuprinse îşi va suprima întunericul adânc într-un cerc de flăcări. Jarul amintirilor, muşcate pe alocuri de trecerea vie a timpului le va înteţi văpaia sorbindu-le cu nesaţ fumul efemer.

Andreea Palasescu (3 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau suflete care aruncau păcate într-o fărâmă de Rai. Şi dintr-o dată visele străbăteau goale furtuna gândurilor tăinuite într-o şoaptă de rouă. Timpul desena amintiri. Erau suflete în care liniştea curgea lin ca o boare de vânt răcoros. Unde era fericirea?

Andreea Palasescu (17 octombrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o vreme tăcerea îşi aşternea ecoul surd într-o aglomeraţie de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de şoapta amintirilor işi presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viaţă. Era pustiu apusul uitării şi gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simţurile. Nu mai era nimic de spus. Poate şi pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium şi echivoc, devenise o încercare banală, nereuşită de susţinere a unor realităţi inexistente. Mă retrăsesem în colţul mic de lume, înţeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparenţe şi necunoscut.

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am sărutat mâinile îmbătrânite de vis neîmplinit, brăzdate pe alocuri de trecerea greoaie a răsăriturilor mute. Mi-am ascuns sufletul în căuşul lor. Într-o zi, adierea blândă a dorului o să-mi restituie fiorul trăirilor într-o răsuflare de clipă. Ne-am însemnat fiecare cu propria Cruce si adâncă smerenie. Dumnezeu ne era liant şi pace în zbuciumul lumii din noi. Ne era punte şi călăuză în aglomeraţia de ispite care muşcau din suflet hulpav, fără vreme de vindecare. Eram murdară de păcate şi urlau în mine tăcerile necontenit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcerea rece a întunericului, noaptea îţi legăna visele cu blândeţe. Câteodată, razele, tăinuite înr-o adâncă umbră îţi brăzdau chipul cu sărutul şoaptelor din amurg. Miroseai a dorinţă şi a gânduri care tulbură apele unui suflet fragil. Pielea ta albă şi buzele roşii, îmi purtau dorul flămând şi însetat de beţia regăsirii într-un singur trup. Zâmbetul tău îmi otrăvea sângele şi rând pe rând clipele mărgineau timpul, în infinitul său. O vreme te-am lăsat să-mi hoinăreşti în suflet. Apoi am înţeles că în lipsa ta, aş pierde drumul către iubire pentru totdeauna...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor lin de viaţă săruta cerul. În taina păcatelor, urme de aripi albe străpungeau adierea vântului cald. Ne-am aliniat sufletele firesc într-un amalgam comun. Semănau prin recunoştinţa trăirilor mute, imperfecte şi pline de intens. Când se odihneau privirile sub genele luni, ne era inima plină de dor. Şi-am fi lăsat graiul să piară în abis, agăţându-ne firul poveştii de freamătul neobosit al valurilor. Am fi întâmpinat răsăritul cu toată iubirea din lume, ascunsă în jumătăţi lipite perfect, într-un singur suflet.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi te-ai ascuns într-o adiere sărată de răsărit. S-a oprit timpul scurs agale în vâltoarea clipelor şi ţărmul sărutat de valuri înspumate se oglindeşte într-o fărâmă de şoaptă. Algele moarte îmi zgârie sufletul, murdar de toamna tăcerilor. Miros a uitare şi a dorinţe îmbrăţişate cu patos, când genele ating priviri însetate. Mi-e foame de tine, de tălpi mici care lasă urme pe cerul mării nesfârşite. Te-aş sorbi egoist şi tandru până în adâncuri de suflet, să-mi laşi urme neşterse de apus, pe trupul gol, într-un dulce preludiu. Ţi-aş smulge tainele, strânse cu grijă în palmele albe, ispitite de zorii proaspeţi. Aş face din flori legături nepătrunse. Nu cumva să-ţi răpească timpul povestea şi bruma de libertate. Cu cine mi-aş împărţi graiul surd pe digurile mute? Cu cine aş porni într-o aventură, desculţă, plină de poftă şi entuziasm? Cine mi-ar plânge pe umerii arsi de soare nestins şi nebunie?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e şubredă, frumoasă şi efemeră. Alunecă în neant, printre degetele clipelor ca un fir subţire de nisip. Ne coboară în adâncuri de neputinţă, lăsându-ne goi printre suflete fragede, agonizând pe o muchie de vis pribeag. O dorim cu disperare, în lupta despărţirii veşnice de lutul trupului şi in rest... nu avem vreme de trăit demn şi plin de blândeţe. Timpul dragostei curge necontenit în cotidian, fără precizie, aruncându-ne brusc în poveşti cu final echivoc.

Andreea Palasescu (11 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea evocă nevoia acută de eliberare a gândurilor care tulbură ecourile vastelor trăiri. Oamenii sunt clipe de adulaţie, mister sau furie copleşitoare într-un buchet de măşti sculptate din lutul timpului. Adesea, plecăm împreună pe drumuri anevoioase, prin hotare îndepărtate de viaţă. Ne ţinem de mână strâns, purtând bagajele viselor vechi pe umerii goi. Vântul şoaptelor ne mângâie pleoapele cu o adiere blândă a tăcerilor mistuitoare. Uneori ne pierdem în armonia viselor îmbrăţişate cu dor. Dar iubirea înseamnă să descoperi harta unui drum comun într-un suflet firav.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea evocă nevoia acută de eliberare a gândurilor care tulbură ecourile vastelor trăiri. Oamenii sunt clipe de adulaţie, mister sau furie copleşitoare într-un buchet de măşti sculptate din lutul timpului. Adesea, plecăm împreună pe drumuri anevoiase, prin hotare îndepărtate de viaţă. Ne ţinem de mână strâns, purtând bagajele viselor vechi pe umerii goi. Vântul şoaptelor ne mângâie pleoapele cu o adiere blândă a tăcerilor mistuitoare. Uneori ne pierdem în armonia viselor îmbrăţişate cu dor. Dar iubirea înseamnă să descoperi harta unui drum comun într-un suflet firav.

Andreea Palasescu (26 septembrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rând pe rând visele se aşezau cuminţi în podul palmelor grele din care picurau domol capricile hazardului. Dacă se-ntâmpla sa fie furtună în suflet, să plouă cu dor, temeri şi iluzii desarte, zâmbetul acela firav spulbera într-o clipă norii suferinţelor. Oare, cum se putea ascunde toată iubirea din lume, într-un simplu surâs?

Andreea Palasescu (10 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum te-aş fi putut găzdui într-o poveste? Să-ţi fie literele vii, senine şi pline de înţeles ca o fărâmă de bunătate într-o lume aglomerată de rău infinit. Aveam să te scriu frumos, cursiv şi lizibil pe margini de văzduh abisal, respirând atingerile goale, pierdute în deşertul uitării. O să ne treacă în fugă prin suflet iernile pline de alb şi frigul viselor împlinite pe jumătate. Privirea ta atât de plină de întreg m-ar putea izbăvi de temeri, cucerindu-mă uşor şi profund, aruncându-mi trupul în dorinţe mocnite, absorbite treptat de poftă şi dor. Ne vom strânge în braţe la început de februarie, tăcuţi, plini unul de altul până la infinit. Poate adevărul de azi ne va fi ghid în ispite şi drumul anevoios, împletit cu umbre de necunoscut.

Andreea Palasescu (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu este altceva decât o scurtă călătorie lăuntrică. Timpul curge şi zilele apun vremelnic în abisul adânc al zărilor întunecate. Soarele răsare în fărâma de bine a unui suflet şi răul îngroapă calea cea dreaptă într-o clipă de rătăcire. Pe alocuri vântul schimbării acoperă lumina caldă a blândeţii. Aşa alergăm goi şi orbi într-un gând străin. Uneori mi-ar plăcea să mă ascund printre ruinele viselor vechi. Alteori aş călători braţ la braţ cu binele dintr-un suflet hoinar...

Andreea Palasescu (18 mai 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş număra visele pe degete. Le-aş cerne fiorul din ispita clipelor până la margini de apus tardiv. Apoi, în liniştea albastră a ţărmului, cu şoapta uitării agăţată de senin, ţi-aş strânge amintirile în căuşul palmei mici. Nu cumva să-mi picure adâncul nopţii, muguri de întuneric peste sufletul pribeag. Dorul să-mi fie şubred, cu genele lungi, grele, cernite de orgolii şi rătăciri. Inima plină de tine, întreg, neatins, sub umbra delicată a razelor cuminţi de lună. Când se opreşte timpul să te stingi, să-mi înveleşti trupul gol cu tăcerea trecutului; cu tine prezent în luminile fade şi poate într-un colt stingher de surâs. Până s-or domoli siluetele mute şi vântul schimbării şi-ar înteţi rafalele de bine. Vom învăţa să privim lumea în culori deschise, doar avându-ne reciproc, sincer, dincolo de compromis, absenţă şi ignoranţă. Până vor muri în noi păcatele şi amarul vremurilor trecătoare de la prea mult frumos. De la prea mult iubit, până la început de poveste fără sfârşit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o vreme tăcerea îşi aşternea ecoul surd într-o aglomeraţie de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de şoapta amintirilor işi presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viaţă. Era pustiu apusul uitării şi gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simţurile. Nu mai era nimic de spus. Poate şi pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium şi echivoc, devenise o încercare banală, nereuşită de susţinere a unor realităţi inexistente. Mă retrăsesem în colţul mic de lume, înţeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparenţe şi necunoscut. Înţelegeam că singurătatea nu este rodul hazardului. E suficient să întâlneşti suferinţa doar o singură dată, în decursul experienţelor pasagere şi vei simţi nevoia să-ţi pui sufletul la adăpost.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ne pierdem în suflete străine, pentru ca apoi, să ne regăsim în grabă, fără îndoieli sau certitudini, într-o banală contradicţie cu raţiunea. Când e pace în suflet şi lumină prin ochii iubirii căutăm întuneric, cu dorul mândriei clocotind printre gânduri. Apoi într-o luptă tacită cu propria vină tânjim după armistiţii. Într-un fel începusem să iubim măşti reuşite, purtate cu măiestrie într-o fărâmă de cotidian şters. Imagini care spuneau poveşti frumoase, dar esenţa sinelui rămânea moartă, abstractă ca un vid infinit.

Andreea Palasescu (20 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cheamă tăcerea

Prin labirintul timpului
ne rătăcim...
plutim la întâmplare
pe ramură de vânt
uităm de sentimente,
uităm să mai iubim
ne învăluim în ceaţă
şi suntem reci şi goi
nu avem timp
să privim la stele
ne ninge-n suflet
rând pe rând
pe cărări străine
departe de cei dragi
azi, tăcerea ne cheamă
dorul a suferit de-ajuns
o nouă zi-n priviri răsare
şi zâmbetul...
se întoarce acasă.

poezie de Maria Ciobotariu (7 mai 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite, aici aştept să-ţi aduci aminte. Simplu, fărā explicaţii inutile timpul ne inspiră pe rând fericirile stinse. Te strâng la piept de suflet cu putere şi-ţi miroase creştetul a linişte şi armistiţii. Îmi colorezi gândurile în verde crud şi fraged. Sunt o nuanţă şi Dumnezeu pe vârf de clipă efemeră pictează toamna cu melancolie. Te iubesc febril. Fără resentimente, sincer ca o recunoaştere tacită a privirii de apus molcom sub care efectiv lumea are sens. Devine faptică, palpabilă, curgătoare şi amândoi legaţi de chinga viselor ucidem orgolii în ropot de gând. De ce să ne fie taină povestea?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte, căutam să mă cauţi necontenit. Să-ţi prind în firul alb, raze şi striviri de lună ascunsă. O să picure din ea lumină, hrănindu-ţi nevoia vie de strălucire şi apoi întânericul ne va îmbrăca goliciunile. Rând pe rând, cu tandreţe, lăsându-ne pradă lumii întinse peste amintiri şi prezent nenăscut. Poate ne vom asculta ore-n şir, delectându-ne sub mantia norilor. Chemările vor inunda văzduhul frenetic, fără timp de regrete. Şi atunci îmi va fi iar bine cu noi. Împreună fără resturi de vis netrăit. Doar cu rostul acela comun, iubindu-ne în tihnă rătăcirile.

Andreea Palasescu (23 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!