Nu spunea nimic şi tăcerea ei blândă, sfâşietoare răsuna în ecouri de suflet flămând, sorbind într-o răsuflare de şoaptă toate atingerile calde, izbucnite dintr-o frântură de surâs şi dor. El o asculta răbdător, răspunzându-i la răscruce de gând pribeag fără să-i tulbure imensul frumos din sine, fără să-i îmbrace goliciunea simplă, cu vorbe de neînţeles. Era dornic de îmbrăţişări şi odihnă neatinsă de patimi, poate doar pentru că de prea multă vreme îi hoinărea nestingherit prin suflet. S-a apropiat uşor doar cât să-i ademenească dorul de apartenenţă şi amintiri. Părul lung, împletit cu praf de stele mirosea a linişte, senin şi libertate împărţită în jumătăţi imperfecte.

Andreea Palasescu (15 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie îmi plăcea să-i văd sufletul înflorind. Ca mugurii de dor, proaspeţi, însetaţi de fiorul vieţii, ca raza de senin pe-o cunună de albastru văzduh. Îmi plăcea să adorm cu gândul iubirii şi noaptea când e mai blândă lumina viselor, petale din Rai şi praf de stele aveam să-i prind în părul bălai. Îi râdea inima mică, la margine de gând, cu regăsire şi freamăt încropit sub tăcerea asfinţitului.

Andreea Palasescu (24 septembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am adormit în tăcere la răscruce de amintiri. Forma lutului trecător, cu plăcute imperfecţiuni se contopea în tăcerea nopţii sărutând lumina blândă, firavă, alipită cu măiestrie de un suflet mic. Dumnezeu avea Mâinile calde şi frământa timpul cu iubire şi drag. Lăsa să-i curgă din adâncul bunătăţii, fărâme de gând şi speranţă. Depărtarea de esenţa vie, nevoia de libertăţi compromise ne apropia de păcat molcom, fără sesizări şi suferinţe pertinente. Era mai curând o alegere proprie împletită cu ispite şi ruină consimţită a identităţii sinelui. O cădere voită în macabru întuneric şi o cale facilă, subtil sugerată în contextul acestei vieţi dezordonate.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l puteam alunga din suflet. Îl căutam frenetic în priviri banale în care mireasma poveştilor ofilise de multă vreme. Adormeam cu acelaşi zâmbet în gând şi sufletul pribeag îmi cânta dorul încetişor, dojenindu-mă. Chipul frumos se oglindea în valuri înalte care se izbeau de ţărm risipindu-mi visele, dezgolindu-mă de amintiri efemere. Era câte puţin din nemurirea lui în fiecare străin...

Andreea Palasescu (18 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus capul pe umărul său. Tăcerea sfâşietoare care plutea tainic peste umbrele fade ale clipelor, contrasta vizibil cu zgomotul gândurilor neodihnite de glasul inimii. Nu mai ştiam drumul înapoi către mine. Fără o şoaptă mi-am rezemat amintirile de podul palmelor şi am aşteptat răbdătoare să curgă picuri de timp din văzduh, ca o ploaie de vise menite să limpezească tumultul îndoielilor. M-am apropiat să-l sărut pe umărul gol. Mirosea a flori de câmp şi a nopţi de dor, rătăcite într-o întindere nesfârşită de apus. Era totul şi cerea totul. Doar trecutul rămăsese împachetat în bagajele vremii, fără să ceară răspunsuri întrebărilor nerostite. Iar eu hoinăream prin lumi colorate, căutându-mi neoprit sufletul. Într-o zi îl dăruisem voit, fără regrete, ca o dovadă clară a iubirilor nemuritoare..

Andreea Palasescu (7 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sărutase în grabă urma legăturilor strânse într-o clipă de extaz şi rujul roşu îi contura buzele pline, aroma lor proaspătă şi vie în contrast cu pielea albă şi netedă. Ecoul suspinelor ei suprimat într-un amalgam de simţuri amorţite, răsuna în profunzimi de sine, invadând fărâme de suflet necuprinse în atât de multe căutări si deopotrivă regăsiri trecătoare. Voiam să-i respir amintirea regulat, ritmic, suficient de lent să-i pot aduna emoţiile mute într-un surâs nevăzut. Mirosea iar a fericire şi a ispite ţesute între cearceafurile albe cărora timpul le răpise graiul, tăinuindu-l în rânduri de şoapte, aliniate pe muchia amurgului.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezentu-i numai o răsuflare de şoaptă strânsă în pumnii hazardului cu ardoare şi simple fericiri. Pentru unii e dar, conştiinţă şi nesfârşită recunoaştere iar pentru altii nimic mai mult decât ce-i cuvenit. Din sine, fără stăruinţă şi restricţii impuse propriului suflet, spre evoluţie.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu în ce chip s-a agăţat de fărâma lui de suflet. A muşcat cu patos dintr-o privire şi timpul a-nceput să-i curgă suav de sub pleoape, ca o lacrimă de ceară fierbinte, tăinuită în lumina şoaptelor. L-a sărutat uşor pe buze şi a închis ochii. Tăcerea avea gust de otravă şi nopţi lungi, private de zâmbetul blând al zorilor. S-ar fi aşezat o clipă în inima aceea străină de amintiri să se odihnească. Vântul îi purta visele din gând în gând, molcom, păstrând vii numai urmele paşilor moi pe nisipul fin.

Andreea Palasescu (20 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La răscruce de vânt şi schimbare, s-a oprit să-şi odihnească inima mică. Mirosea a salcâm... mugurii de alb şi primăvară răsăreau din geana soarelui pe întinderea oglindită in flori de văzduh. Era furtună în priviri şi lumea se pierdea în atâtea frici şi adânc de întuneric. Ce era omul fără pace şi mângâieri, fără iubire şi angajament în regăsire de sine? Ce era omul fără recunoaşterea nimicului şi dorul de împlinire a menirii sale, în Mâna plină de Har a Lui Dumnezeu?

Andreea Palasescu (20 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginea ei clară, trupul gol şi fraged îmi era lipit pe retină, adânc şi tandru ca o atingere umedă de vis stingher. Îmi sărutase în grabă urma legăturilor strânse într-o clipă de extaz şi rujul roşu îi contura buzele pline, aroma lor proaspătă şi vie în contrast cu pielea albă şi netedă. Ecoul suspinelor ei suprimat într-un amalgam de simţuri amortite, răsuna în profunzimi de sine, invadând fărâme de suflet necuprinse în atât de multe căutări si deopotrivă regăsiri trecătoare. Voiam să-i respir amintirea regulat, ritmic, suficient de lent să-i pot aduna emoţiile mute într-un surâs nevăzut. Mirosea iar a fericire şi a ispite ţesute între cearceafurile albe cărora timpul le răpise graiul, tăinuindu-l în rânduri de şoapte, aliniate pe muchia amurgului.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre oameni şi visuri erau prea multe de spus. Începuse să-i citească printre rândurile anoste, pe cei împovăraţi de umbra singurătăţii. Nu era greu de rostit amalgamul acelor gânduri trenante, legate cu panglica tăcerii într-un buchet înmiresmat de vară apusă. Câtă lumină purta cu sine un zâmbet firav într-o fărâmă de suflet? Pesemne tot atâtea stele îşi frângeau esenţa în adâncuri de albastru învolburat. Tot atâtea frunze îi gâdilau tălpile goale, ludic, purtând în foşnetul proaspăt, bucăţică ruptă din amintiri. Pe toate le chema în sine, sorbindu-le cu poftă extazul până la ultima răsuflare de clipă. Cel mai mult îmi plăcea să o caut pe chipuri. Se lipea lasciv, molcom şi viclean de privirile hoinare.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au strâns în noi amintirile. Le priveam câteodată nostalgic de la fereastra gândurilor şi-mi păreau o ceată de suflete adunate frumos în buchetul timpului. Într-un sens ne-au construit visele şi temeiul principiilor. Cu fiecare fărâmă de emoţie, dor şi adâncă tulburare, cu fiecare margine de cer senin pictat febril în necunoaştere. Eram câte puţin din ceilalţi în fiecare zi. Dacă iubeşti din toată vibraţia inimii, cu intensă dăruire rămâne un fior de Rai ascunsă într-o privire, prizonieră acestei lumi trecătoare. Şi omul pleacă cu binele tău la pachet, să-i fie hrană în pustiul păcatelor. Pleacă sătul şi se smulge din tine pe jumătate, cât să-i porţi grija şi dorul pe braţe la vreme de nevoie. Îţi lasă amintiri, haină pentru inima săracă de virtuţi şi însetată de iertare şi Har. Rămânem după punct mai bogaţi. E greu de explicat dar uşor de simţit cu recunoştinţă. Ne-a dat Dumnezeu darul acestei vieţi, nimic mai mult decât o clipă şi-o iubire veşnică. De fapt definiţia absolutului. Şi cred în totalitate că nimic nu-i mai trist în lumea aceasta decât un suflet care nu cunoaşte încă bucuria împărtăşirii acestui dar.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dezbrăcasem de parfumul dulceag şi inima rece îi şoptea numele blând, sărutându-i urma paşilor mici. M-am ghemuit în pământul umed încercând să-i adulmec prezentul viu, încă neatins de dorinţa regăsirii în jumătăţi de suflet. Voiam să o alung şi să o caut cu disperare până în adâncuri de iad nevăzut. Acolo am întâlnit-o când mi-a fost dor. Poate era la capătul lumii sau la mine în suflet. Nici nu mai ştiu. Ţin minte doar că m-a privit şi mi-a spus să rămân. Abia atunci am înţeles că si iadul e locuit de îngeri.

Andreea Palasescu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât din tine sunt eu? O clipă, un murmur de gând pribeag sau poate o amintire în care stau înghesuite visele. Destul cât să te caut în definiţii nescrise şi să-mi pierd în sine contrastul orb. Destul cât să-mi fie timpul vâltoare şi răsărit firav, şoptit uşor la urechea nopţii, în amurg. Unde te pierd şi unde mă caut? În vorbe nespuse, orgolii şi vidul tăcerii nepătrunse, în fiorul dorului şi revolta crâncenă a nepăsării. În străinul din tine, neînţeles, a cărui taine le-a prins viaţa în pulberea vremii, aruncându-le în taina mea. Nu vreau să ne-mpărţim puţinul. Sunt egoistă şi încă am pe buze gustul dezamăgirii. Tu-mi semeni şi te-alung negreşit, fără temeri şi explicaţii. Tu-mi eşti atât de diferit în toate şi mă-ntâlnesc iar într-o doară sorbindu-ţi suspinul infatuat. Mă domini. Mai curând prin absenţă şi regăsire, prin sfidare şi cutezanţă. Prin binele ascuns, nevăzut, avid de linişte şi aparenţă. Şi eu mă lupt cu mine, cât să nu mă-nfrâng. Stranie războirea cu singurătatea într-o aglomeraţie istovitoare de suflete. Tu simţi la fel?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am sărutat mâinile îmbătrânite de vis neîmplinit, brăzdate pe alocuri de trecerea greoaie a răsăriturilor mute. Mi-am ascuns sufletul în căuşul lor. Într-o zi, adierea blândă a dorului o să-mi restituie fiorul trăirilor într-o răsuflare de clipă. Ne-am însemnat fiecare cu propria Cruce si adâncă smerenie. Dumnezeu ne era liant şi pace în zbuciumul lumii din noi. Ne era punte şi călăuză în aglomeraţia de ispite care muşcau din suflet hulpav, fără vreme de vindecare. Eram murdară de păcate şi urlau în mine tăcerile necontenit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă-mi era dintr-o dată dorul flămând de răcoare, senin tardiv şi miros de gutui aromate. Să mă bată vântul schimbării până ajung să culeg bunătate din toţi rărunchii şi pe toate drumurile inimii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi dacă într-o zi m-aş decide impulsiv să te uit? Apoi anevoie cu tremur in suflet te-aş da afară abuziv dintr-o amintire. Ca si cum dintr-o dată, imprevizibil s-ar risipi in noi tainele impărţite idilic intr-o clipă de veşnicie. Să vezi cum e intr-un suflet străin. Si dintr-o dată s-ar nărui tăcerile nestăvilite, liniştea si regăsirile. Reciproc. Când vine vremea să plecăm schiopătând de pe o pagină de hazard unde nu mai e loc pentru jumătăţi de lume comună, neînţeleasă. Ce-ar fi dacă m-aş uita inapoi?
N-aveam prea multă vreme. Iubim şi murim in lipsa iubirii. Ce-ar fi dacă m-ai lăsa să plec? Cu toate artificiile, aparentele si fericirea disimulată amândoi ştim că nimic nu va mai fi la fel...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfârgea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfrângea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu (8 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai aşezat la porţi de suflet. Nici nu-mi păsa. Arătai simplu, sincer şi încrezător. Doar privirea trăda pe alocuri vanitatate şi-o fărâmă de mister prinsă într-un mănunchi de amintiri. Habar n-am cu ce te aşteptai să mă îndrăgosteşti. N-aveai nici flori şi nici versuri împletite stingher şi suav în valsul timpului. Eram amândoi săraci în lipsa iubirii. Asta ne apropia într-un sens uşor ironic şi-mi stimula temeinic delirul imaginaţiei. Să-mi fie cu iertare, dar parcă de prea multă vreme legasem ispitele cu fir subţire, împletit din emoţie pură şi pulbere de stele.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!