Scara

E multă tristeţe pe-o hartă
în care, poteci paralele,
cu spini sau abis între ele,
te-anunţă că viaţa nu iartă.

Sunt oare şi lumi diferite,
în care, pe-o hartă mai bună,
potecile se împreună
şi merg mai departe lipite?

Există o singură lume
în care iubirea aşteaptă
un semn, o privire, o şoaptă,

a celor ieşiţi dintre hume,
sau, doar, o alegere-anume,
pe scara cu-o singură treaptă?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul razei care piere

Alunec printre gânduri ca o rază
ce, printre ramuri, îşi urmează calea
spre un lăstar ce-şi încetează jalea
când simte cum pe frunte i s-aşază.

Nu ştiu nici eu, nici ea, nici lumea toată,
ce voi găsi la margine de gânduri,
dar merg, şi merg, lăsând în urmă rânduri
ce par lăstari pe-o ramură uscată.

E, oare, bucurie, sau tristeţe
în raza care mângâie, în joacă,
lăstarul care creşte-n frumuseţe?

Va fi o floare care o să placă
şi raza l-a hrănit cu-a sa blândeţe,
apoi s-a stins, încet, în el. Dar dacă...

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta şi busola

Pe Pământ când ai venit,
Aruncat aici de soartă,
Ca să mergi spre infinit,
Ai nevoie de o hartă.

Duşmanii sunt printre noi
Drumul e primejdios
Ca să nu dai înapoi,
O hartă e de folos.

Când ai luat-o pe-o cărare
Şi nu ştii unde te poartă
Nu te panica prea tare,
Ci mai uită-te pe hartă.

Vreme trece, vreme vine,
Şi tu viaţa o străbaţi
Cu harta mereu la tine,
De la drum să nu te-abaţi.

Iar busola minunată
Ce-ţi oferă îndrumare
Fără a greşi vreodată
Este sufletul tău mare.

poezie de Octavian Cocoş (23 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul fără nume

Pe-o stradă, în oraşul fără nume
Prin care trec de-atâtea ori în gând,
E-o uşă ce mă-mbie-n altă lume
În care pot să cumpăr sau să vând.

E-o taxă de intrare: două visuri
Pe care mi se dau, în schimb, monezi,
Să joc, să fac din ele compromisuri
Şi fapte-n care poţi să te încrezi.

Nu trebuie decât ca, la ieşire,
Pe fiecare pleoapă să le ţin,
Doar două, ca şi visuri la venire,
O taxă-a reintrării în destin.

Acolo, înăuntru, pe la mese,
Sunt puse-n joc speranţe, viitor,
Se mai plusează vorbele alese
Şi sentimente, şi iubiri, şi dor.

E-un troc, o-nvălmăşeală de trăire,
De moarte-amestecată cu un lut
Călcat cu tălpi de-amară tăinuire
Pe-o stradă-ntr-un oraş necunoscut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile sunt asemenea unor fluturi. De obicei stau cu aripile lipite, aşa cum se odihnesc fluturii pe câte-o frunză, când îşi desfăşoară trompa filiformă ca să soarbă apă dintr-un bob de rouă. Când deschizi o carte, ea zboară. Şi tu odată cu ea, ca şi când ai călări pe gâtul cu pene fine al unui fluture uriaş. Dar cartea nu are o singură pereche de aripi, ci sute, ca un semn că ea te poate duce nu doar din floare-n floare în această lume glorioasă, ci în sute de lumi locuite. Unele dintre ele seamănă mult cu cea în care trăim, altele sunt populate de fiinţe care nu ni se arată decât în vise.

Mircea Cărtărescu în Care-i faza cu cititul?, A patra inimă (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirala

Alunec pe-o lume-n spirală,
cu ochii pe-o treaptă în plus,
rotindu-mă iară şi iară,
dar cad, iar căderea e-n sus.

Îngheaţă privirea-mi uimită,
căderea se-opreşte şi ea,
căci toată spirala se-agită,
întinde o mână, mă ia,

şi-ncepe o nouă rotire
cu mine urcând un abis,
şi cad, şi mai urc o clipire
spre vârful spiralei din vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa pe care nu am avut-o

Am atât de multe vise...
şi o singură viaţă doar...
Luna alergă după mine,
pe strada pustie dar plină...
Acum, nici măcar nu plouă,
pentru că în jurul meu
înfloresc ghioceii...

Autoportretul şi-a pierdut
creionul care mă cunoaşte,
undeva într-o toamnă
de demult...
Încâlcesc adevaruri
pierdute pe un val de tristeţe...
E o zi bună
pentru a inventa lumi!

Păpuşa pe care nu am avut-o
Ţi-am dăruit-o ţie la prima ocazie.
Dar tu ai uitat că trebuie
să vorbeşti cu ea din când în când;
Stă uitată în mormanul tău de jucarii...
Şi tace...

Păpuşa pe care nu am avut-o,
pe tine te iubeşte mai mult...
îmi e dor de păpuşa care te iubeşte pe tine...

Când sunt singură,
mă mai atârn doar de vise...

Am atât de multe vise...
şi o singură viaţă doar...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (5 iulie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul care singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea gândului

Cuvintele mele, în noapte,
mai calde, mai tandre, mai dulci,
coboară din stele în şoapte
ce vin şi se-aştern când te culci.

Îţi sunt adăpost şi speranţă,
suport, mângâiere şi vis,
sunt viaţa perfectă, romanţă,
lumina din raiul promis.

Citeşte, zâmbeşte şi iartă
acele cuvinte ce dor!
Trasează pe-a cerului hartă
o cale de gând arzător

Pe care,-n cuvinte flămânde,
să-ţi vin, să m-aştern într-un rând
iar tu, cu privirile-ţi blânde,
să-l poţi mângâia: "Pe curând!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechea boală

port în mine boala, boala mă iubeşte,
e mereu fidelă şi nu leneveşte,
la tot pasu-mi spune, printr-un idiom,
că sunt omu-n care a crescut un pom
şi din el culege fructele durerii,
dar eu, ca un câine, când mă prind hingherii,
scheaun către Lună, nevoind să mor;
stelele sunt oarbe, ceru-i un decor
care nu-mi oferă nicio alinare;
port în mine boala, ca pe-o amânare,
ca pe-o veste tristă dată de himere.
oare, de la boală, simt acum plăcere?
oare, de la boală, pot acum să scriu?
boala mă păzeşte de al meu sicriu?
port în mine boala, boala nu mă iartă,
de mă simt iar bine, vine şi mă ceartă,
mă atinge-n membre, mă loveşte-n pântec,
un blestem mi-e boala sau e un descântec?
boala e tristeţe sau e fericire?
duce la noroc sau nenorocire?
nu ştiu cum se face, reînsufleţit
tot de vechea boală, m-am îndrăgostit...

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat (15 aprilie 2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa toamnei nimănui

De-ai să-ţi aşezi,
În miez de toamnă,
Obrazul fin la pieptul meu,
Te voi primi
Ca pe-o zeiţă
Din visul ce-l visam doar eu.

Te voi numi crăiasa toamnei,
Regina visurilor mele,
Izvor al strălucirii care,
În ochii mei, reflectă stele.
Te voi privi ca pe-o copilă
Rătăcitoare-n lumi de vis,
Cu mine-n gând,
Având ca ţintă
Doar braţele
Ce ţi-am deschis.

Iar tu,
În calda-mbrăţişare,
Îmi vei zâmbi, îmbujorată,
Şi vei uita de drumul care
A fost tot ce ştiai odată,
Şi-ai să-mi promiţi,
Cu o privire
Senină-a ochilor căprui,
O viaţă plină de iubire,
Cum n-a mai fost a nimănui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia apei

Departe de lumina din care m-am născut,
Străbat o lume nouă, mă scurg spre neştiut,
Mai lin sau mai năvalnic, privind spre locuri noi
Ce ştiu că vor rămâne departe, înapoi.

Sunt locuri ce mă-mbie şi-atunci încerc să stau
Cât pot de mult în ele, să hotărăsc ce vreau,
În limpezimi să caut sfârşituri de poteci
Şi-apoi, c-o nouă forţă şi simţurile reci,

Să îmi urmez făgaşul, săpându-mi maluri noi
Spre văile cu soare în luturile moi,
Rostogolind în cale şi stânci şi pietre tari,
Ducând cu mine viaţa şi-ai undei băjenari.

Spre ce şi către cine? – nu ştiu, şi chiar de-aş şti,
Ar fi doar pentru mine, căci n-aş putea vorbi,
Iar legile naturii nu sunt un amănunt:
Sunt magice şi-mi pare că eu... doar apă sunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o singură cămaşă

Doar o singură cămaşă
Ştie taina vântului
Ca o atingere
Înnebunită de dor
Doar o singură cămaşă
Poate fi sau nu fi
Între mine şi tine
Ca un târziu nedescifrat
Doar o singură cămaşă
Poartă stigmatul
Parfumat al păcatului
Tânguitor ca o poveste
Doar o singură cămaşă
Arde metaforic plăcerile
Din acele cuvinte
Nespuse de priviri
Doar o singură cămaşă
Poate fi albă
Providenţial
De albă.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişte

Te simt neliniştită de o vreme:
Privirea ţi se-ndreaptă către zări
Cu doruri care cer alte-alinări
Şi-ncearcă să rezolve noi dileme.

În paşii tăi văd o îngrijorare,
Şi nu mai seamănă cu paşii-acei
Pe care îi priveam cum, pe alei,
Veneau spre mine plini de încântare.

Să fie timpul care cerne clipe
Cel care s-a oprit când a văzut
Că pe-o iubire n-are de cernut?

Ea poate, singură, să se risipe?
Alung din minte gândul neplăcut,
Căci ştiu că totul... doar mi s-a părut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi, ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul meu, ce singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu are reţeta pentru ce se întâmplă între persoana care ai fost şi persoana care devii. Nimeni nu poate face harta iadului prin care treci când te transformi. Nu există hartă pentru schimbare. Pur şi simplu ieşi la capătul celălalt prin căi doar de ţine ştiute. Sau nu.

citat din Stephen King
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă doar azi...

Dacă nu-ţi pierzi minţile, nu eşti îndrăgostit,
dacă nu-ţi ia minţile, nu e cea care să te
completeze, dacă nu-i cedezi ei timpul, e doar
un simplu anotimp, dacă nu o simţi în toate
anotimpurile, a fost doar vreme trecătoare!

Dacă îţi aminteşti doar azi de ea, nu ea a fost,
e şi va fi iubirea ta, dacă doar azi îi dăruieşti o
floare, un sărut sau cine mai ştie ce, nu ea e
persoana ce îţi domină timpul şi viaţa, dacă
doar azi îi vorbeşti... nu ea e şi va fi versul tău!

O singură zi dintr-un calendar rătăcit nu poate
cuprinde rătăcirea ta, cu o singură zi dintr-un
an nu poţi recupera anii trecuţi... anii pierduţi, o
simplă zi... dacă nu-ţi aminteşti ce iubeşti, ce
te-a făcut Om, în fiecare clipă şi zi, nu e iubire!

O singură zi... poate fi ziua în care imităm ori
jucăm un rol în care credem că suntem
îndrăgostiţi ori iubiţi şi suntem... iubiţi la
comandă dar nu îndrăgostiţi, iubirea şi Omul,
femeia şi iubirea nu are zi, toate acestea...

Toate acestea au timpul, ziua devine un veac
şi veacul devine o zi, toate depind de prima şi
singura clipă în care s-a născut iubirea dintre
un El şi o Ea, la multă iubire... şi anii nu-i
pomeniţi, iubirea nu are ani şi nici,, trecere"!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bun

Îţi sunt când rege, când nebun,
şi îmi priveşti cu teamă
toţi paşii care mă expun
şi-n ajutor te cheamă.

Regina mea, aş vrea să-ţi fiu
o pavăză, un soare,
şi aş alege auriu
ca singură culoare.

Căci m-ar durea, iubita mea,
să-ţi fiu doar alb sau negru,
şi –sunt convins- te-ai întreba
de sunt sau nu integru.

Regina mea, pot fi mai bun,
dar spune-mi: rege sau nebun?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi îngheţate

E-o linişte de care Luna plină
se-ntreabă: "Sunt eu, oare, vinovată?"
şi pune-o sărutare apăsată
pe-o noapte ce se-mbată de lumină.

Se-adună, parcă, urletele-n vaier,
iar paşii umbrelor se pierd în ceaţă
vibrând în inimile ce îngheaţă
pe sunete cuprinse-n negru caier.

E noaptea-n care haita se adună
cu ochi strălucitori, dorindu-şi sânge,
cu-o lăcomie care poate-nfrânge
voinţa unor alţi copii de lună
în ochii cărora timpul se frânge
în noaptea-n care Luna plină... plânge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept cum casa singură aşteaptă,
Ca scara ei să mai înalţe-o treaptă.
Dar până-atunci vei sta la mine-n vise;
Să nu te pierd, ţin pleoapele închise.

catren de Mihaela Banu (11 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!