Panaceu
sunt poeme curate vii cu care dai mâna
și le bei în avalanșe
am credința că niciun înger nu se va juca de-a leapșa urcând în dreapta lui dumnezeu cum se întâmplă astăzi când rotim axul
războaielor iar epicentrul este mereu între
națiuni
steagul este în inima voastră precum nichelul în cuvinte cade doar pentru a produce
zgomot
și în toate acestea poezia sapă tranșee
ca o cârtiță nevăzută
nu poți ascunde bulbi de iriși în pământul afânat pentru că vor veni câinii nopților și vor săpa
în căutarea unui panaceu pentru foamete
setea de minuni este atât de acută încât
în parcările subterane plătești o suprataxă
ca să poți inspira aerul decolorat al morții
sunt un dragon care iubește limane insule coralii dar flăcările pe care le expiră aprind
crugul cerului
și nici măcar tu nu poți înfige stiletul în crusta cuvintelor
ele viermuiesc/ șerpi inelari/ printre săracii
cu plămânii invadați de CO2 și le scriu epitaful
așa cum gavriil odinioară tăia tufe de trandafir în eden
te aștept cu ani de alamă la urechi să mângâi
spinarea destinului cetaceu
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre cuvinte
- poezii despre țări
- poezii despre îngeri
- poezii despre șerpi
- poezii despre urechi
- poezii despre trandafiri
- poezii despre timp
- poezii despre război
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ore dezarticulate
lumea pe aleile căreia îmi plimb
câinii neliniștii este mirifică
verde vântul adie dinspre sălcii
răsfoind amintiri
cu părinții mei nebuni de frumoși și de tineri
arome de tei învăluie noaptea care îmi urcă în piept
când topită liniștea urlă pe asfalt ca o primadonă: ești atât de frumoasă, femeie, încât îți leg firul vieții de Carul Mare!
soarele și-a întins orele dezarticulate alene
aerul încins adie a somn sau a moarte
cu degete roșii de spaime sap în secunde
cum ar săpa o cârtiță tunel vertical în pământ
este atât de albastră vara aceasta cu atentate
încât am în gură gust de pământ
mi-ai cusut rana dintre omoplați cu fir de lumină
sunt vie! ți-am zis, dar ca niciodată era hemoragie de cuvinte
fosforescentă singurătatea alunecă în nisip liberă ca un cal de pustă
într-o lume care joacă la cacealma suflete
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ore
- poezii despre frumusețe
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre tinerețe
- poezii despre tei
- poezii despre suflet
Pulberea albă
este vremea florilor de cireș vremea pulberii albe să se răspândescă în vene
a venit ceasul când trebuie să înhalăm ploile pe o singură nară
iar meteoriții să își reverse lumina în noi cu fiorul efemerității
mirosul care cutremură axul lumii
pătrunde ilogic în singurătăți
în fluxul care deversează afluenții iubirii
și de aici dintre titanici scufundați în aval universul dă replici
lui Dumnezeu și îngerilor deghizați în vii
zice inima mea către florile de cireș: nu zbor!
mă reîntorc la starea când ochii mei erau bulbi de plante degetele creșteau precum vița-de-vie înconjurând imaginare lumi
picioarele mele treceau peste clipe din care secundele se desfăceau în mai departe sau mai aproape
iar în piept îmi creșteau șerpi ce se târau
spre locuri unde metafizica morții s-a dedublat în magma timpului
haine albe ca niște orhidee otrăvesc cupola cu parfumuri
se mai pot cupla conectorii minutelor zen la
hubloul numit zero-existență?
flori de cireș înfloresc în iriși cuvintele monologhează cu aura lui Osiris cameleonul-
suflet se așază între grinduri se ierbește devine herghelii apoi carul mare
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre flori, poezii despre zbor, poezii despre lumină, poezii despre alb sau poezii despre vestimentație
Viața ca o ambuscadă
viața în război este nefiresc de simplă
îți cunoști capacitatea de a da mâna morții care survolează deasupra orașului
iar inteligenței ei artificiale nu-i scapă nicio venă niciun călcâi niciun tendon
de unde ne vine patima de a trage cu tunurile umplute cu apă
peste câinii în călduri din ghetourile numite cartiere?
prosperitatea nu are balcoanele pline de rufe fistichii nici nu are în sertare distincții tu poți mirosi a sărac și a un alt dumnezeu
cu alaiurile lui de versete
însă războiul nu distinge granița dintre gurile comune și rugul pe care vor arde utopiile celor care posedă vieți all inclusive
printre lacrimi sângerii și ambuscade în fumul de gaze al explozibililor cu ținte precise
zac trupuri de copii frânte de dogme absurde
în damasc flutură steaguri negre înfipte ca un cioc de pasăre rock în blocurile mici cât o boabă de orez
tu știi câte morți mai sunt necesare ca dumnezeu
să ierte viii flămânzi?
poate moartea este pata neagră de petrol din ocean
care plutește plutește și niciodată nu se întoarce decât în pământ
iar războaiele sunt caii sălbatici care se zice nu se pot îmblînzi iar noi oamenii suntem viermi de mătase omizi sau fluturi de o zi
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre moarte, poezii despre negru, poezii despre viermi, poezii despre sărăcie, poezii despre roșu, poezii despre rock sau poezii despre religie
Demisol
zilele se recompun precum arta
sunt individualiste
nu există zile ci zilieri
nici orașe doar orășeni
nici poezii nu există ci poeți
care se scriu
simpli scribi ai orașelor de rangul al treilea
pentru că numai în orașele mici
poți zări arhetipul cuvintelor
te îneci în lumina unui timp vertical
și îți strigi aducerile-aminte
lumea aceea de 7 ori șapte care
vine năucitor de zânatică
să îți cuprindă nefericirile pervertite
în happy story
primele ore ale vieții sunt versatile
iau forma sunetelor și tonalitatea zborului
sunt zigzaguri peste monada cuvântului om
din imperiul de clipe vine spre tine
ca o traversă existența eroică în orașul de azbest
de unde doar zilierii cuvintelor afișează noul status al vieții la demisol respiro
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oraș, poezii despre zile sau poezii despre existență
Lucrurile pe care le-am dorit eu, profesore, nu le-am putut obține niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poți să lupți pentru tandrețe? Sau pentru duioșie? Cel mult poți să le aștepți. Așa că eu sunt învățată să aștept. Cred că asta fac de când mă știu. Aștept.
Octavian Paler în Viața pe un peron (1981)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate de Octavian Paler despre învățătură, citate despre dorințe sau citate de Octavian Paler despre dorințe
Globe-trotter
vreau să plec cu mine în bagajul de mână
gata să mă așez în avion ca în prima copilărie
tu să vorbesti până asurzesc toți călătorii
și să îți descalți imaginația lângă un hublou
călătoriile sunt asmatice îți inundă plămânii și tușești ai alergie la drumuri
nu poți pleca fără spray-ul care te scoate din șoc
dar acel acasă nu mai este decât un epicentru al cuvintelor
însă tu ai harul să te poți plia și așa minusculă
poți intra într-o dragoste mare șleampătă o dragoste de călătoare
am auzit că mă aștepți cu flori criogenate
pe fiecare ax orar
însă îmi este teamă de timpul când
nu voi mai vizita muzee ci pasarele
suma tuturor efectelor halucinogene tineretea
va urca pe o linie liberă
mai sus de Dumnezeu cu o mie de pixeli
în calculatorul universal
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzee, poezii despre libertate, poezii despre iubire, poezii despre imaginație sau poezii despre frică
Print-screen
noaptea aceasta trecutul îmi pare
mai palid ca obrazul cerului când plouă
dar noi ne ne îngrijorăm pentru că grindina nu are suflet și exact acolo unde apele scad
te poți îneca cu propria ta incertitudine
iar anii sunt electrici ca niște lampeduze
și numai tu poți vedea haloul viselor
în care ești un prinț orb ce nu îmi vede defectele
cum vorbesc eu până la lună și înapoi
nu știu nici măcar în biserică să tac
umplu pereții cu acele cuvinte-stilet
parcă ieri te iubeam și eram toată un je m'en fiche
aveam un vecin ipohondru care făcea dicteuri automate și toți îl credeau poet
pentru că odată ce se așeza la PC spunea: Opriți-mă!
nu-i pria lumea virtuală dar era drogul lui acel ecstasy infim
pe care îl ingera cu teama ca viața e un print-screen ieftin
oare nu suntem internauți când vine vorba de sentimente?
navigăm prin timp încoace și dincolo ca și cum am avea superputeri
minusculi în roba noastră de un alb perfid
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre vorbire, poezii despre visare sau poezii despre vecini
Fie că dăm vina pe noroc, fie pe destin, fie pe "crucea" pe care o purtăm, toate acestea sunt doar metode de a scăpa de responsabilitate. Credem că dacă altcineva sau altceva este responsabil pentru fericirea sau nefericirea noastră, nu ne mai simțim vinovați pentru ceea ce se întâmplă în propria viață. Dar singurul vinovat sunt eu pentru tot ce mi se întâmplă. Norocul este doar o scuză a celor care nu vor sau nu știu ce să facă, cum să acționeze.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vinovăție, citate despre responsabilitate, citate despre noroc, citate despre învinovățire, citate despre viață, citate despre nefericire, citate despre fericire sau citate despre cruce
Moartea nu înseamnă nimic
Moartea nu înseamnă nimic;
Nici măcar nu contează.
Am trecut doar în camera cealaltă.
Nu s-a întâmplat nimic.
Toate au rămas așa cum le știai.
Eu sunt eu, tu ești tu,
Iar viața prin care, atât de frumos, am trecut împreună este aceeași, neschimbată.
Vom continua să fim unul pentru altul ceea ce am fost întotdeauna.
Chemă-mă pe nume, așa cum mă chemai odinioară.
Vorbește-mi, cum îmi vorbeai întotdeauna.
Nu schimba tonul vocii
Și nu îmbraca hainele solemnității, nici pe cele ale durerii.
Continuă să râzi la ceea ce ne făcea să râdem împreună.
Distrează-te și zâmbește, gândește-te la mine, roagă-te pentru mine.
Lasă ca numele meu să-ți fie mângâirea care ți-a fost întodeauna.
Rostește-l lejer, fără a fi atins de umbra vreunui regret.
Viața are însemnătatea pe care a avut-o și ieri.
Este aceeași care a fost mereu:
O absolută și neîntreruptă continuitate. Ce este moartea, dacă nu un accident trecător?
Sunt aici cu tine, doar că nu mai sunt la vedere.
Exist și te aștept, pentru ceea ce va fi doar o scurtă perioadă de timp,
Undeva foarte aproape,
De partea cealaltă a străzii.
Toate sunt la locul lor.
Nimic nu este distrus; nimic nu este pierdut.
Un scurt moment și toate vor fi cum au fost.
Ne vom întâlni iarăși. Vom râde amintindu-ne de vremelnicia acestei despărțiri.
poezie celebră de Henry Scott Holland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre zâmbet, poezii despre voce sau poezii despre schimbare
Condamnarea la scris
Eu nu aparțin nici măcar trupului darămite vreunui curent literar.
Scriu ca și când m-aș fi născut numai pentru asta
și nu îmi pasă dacă ochiul morții va fi singurul meu cititor.
Scriu ca și când sufletul meu ar monologa în oglindă,
ca și când fiecare cuvânt pe care îl scriu ar fi ultima mea respirație.
Poezia este sau nu e, vorba lui Suciu.
Toate poeziile care nu dor sunt niște avorturi.
Toate poeziile care se scriu cu gândul la soclu
sunt la fel de false ca și zâmbetul unui clovn.
Toate poeziile care se construiesc inginerește sunt maculatură,
virgule între scânteie și flacără.
Toate poeziile care nu curg în cascadă sunt apă chioara în gura unui bețiv.
Cea mai bună definiție a poeziei pe care am cunoscut-o este depresia,
cea mai fantezistă biografia.
Uneori visez că mimez scrisul,
că pentru asta aș putea fi nominalizat la Premiul Nobel.
Dimineața mi se face rușine de mine
și mi se izbesc în minte sfaturile bunicului
asemeni limbii de clopot:
Trezește-te nepoate, cel mai frumos dar al vieții este însăși viața.
Nu există nimic grandios în încoronare.
Absolutul mai mereu adulmecă
mirosul agoniei,
pe aceia îngenuncheați pe dinăuntru.
Scriu ca și când inima mea ar fi mută...
poezie de Gabriel Petru Băețan
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre încoronare, poezii despre trup și suflet sau poezii despre sfaturi
Contre-jour
Vin timpuri când păsările își desenează aripi,
vremuri cu pești solitari și oameni ce se dezîndrăgostesc.
Eu tot cu inima în delir așez vorbe pe masa de biliard...
Este ultravioletă dragostea mea pentru tine;
vede, cu partea din mine neîmblînzită, orele tale de dolomit.
La intersecții sunt filtre ale poliției; îmi este teamă de orice radar care poate simplifica
cursa finală.
Un degustător de vinuri spumoase, simplu ca un calcul matematic ce poate rezista
fără niciun declic al existenței;
așa te-am cunoscut pe șantierele umede,
cu motostivuitoare ce turau maxim.
Hai să ne rotim între Altair și Vega
cu picioare rococo și albastrul în stern!
Să creștem răsădind ore în betonul
unde umbrele noastre se vor scurge contre-jour!
Simt că orașul nostru va avea acel vibe
care ne va face să plusăm
până nu îmi vei recunoaște aerul.
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre singurătate, poezii despre păsări, poezii despre polițiști, poezii despre picioare sau poezii despre pești
Painted hearts
Circulă prin oraș zvonul că vor veni
atleți... femei stranii, atei...
Se va împărți ca odinioară pâinea pe grame și molecule, tu te vei extazia când va crește carnea mieilor de sacrificiu,
vei înghiți aerul care clipocește și te vei trezi
mai a dracului decât rutina...
Ușile metroului îți asigură poezie vie cu mormane de suflete așezate în echilibru și gleznele femeilor proptite de fiecare respirație.
Sunt în cădere liberă printre explozii de crime, resturi de meteoriți și târguri de carte;
aș mai putea agăța faguri la geam, o batistă deznodată și întreg ritualul de infrumusețare al mamei?
Încă nu a început campania de îndrăgostire,
poate nici setea de a viețui incomod,
dar întunericul arde vitralii și devoalează painted hearts.
Îmi este teamă că se vor întoarce după călcâiul
calcinat al lui Ahile
Și vor bea din lava orașului, precum funcționarii din ministere, secunde.
M-ai închis cu o singură mână în aula Poetului -Templier și ai ipostaziat emoțiile,
ca pe niște grații,
atunci când în oraș era pană de curent.
Așa vin toate iubirile: un scurtcircuit și o ladă cu bere!
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre întuneric sau poezii despre început
Poemul trăsnet
Scriu un poem trăsnet, ca Zeus,
Să nu poată fi evidențiat, că este periculos,
În Evul Mediu unii erau arși de vii pentru asta,
Am să spun că mereu suntem ipocriți, niciodată corecți,
Iar corectitudinea este mama tuturor crimelor.
Aud o rumoare. Lăsați frumusețea frazelor false,
m-am săturat, ca și de nudurile dezagreabile pe care
le expun unii pictori obsedați de urât, crezând că fac artă,
dar frumosul adevărat este pentru mine ca lichidul amniotic,
du-te, barbarule, la Florența, vezi Boticelli? Îl vezi?
Nu mai visați bani, visați femei frumoase, luați-le în grijă,
Amorul mișcă stelele, acum vor să cadă, cad de rușine,
Unde e polițaiul care arestează urâtul în viață?
Sunt orașe unde nu poți reveni, ia-le în stăpânire, fii țar,
Sultan, rege, împărat, dar modest și blând, a, nu poți?
Cum poate lupul să devină oaie?
Privesc prin fumul lulelei mele de pirat,
Vor veni în curând să mă ia frații mei mefistofelici,
Mai stai, clipă, mai stai. Aștept pe cineva la care țin foarte mult.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urâțenie, poezii despre stele, poezii despre rușine, poezii despre repulsie sau poezii despre piraterie
Timp minimalist
singurătatea mea are porii deschiși
încă îi aud urletul
când o așez printre cărți
copertele lor se contaminează
și încep să tacă absurd
niciun cititor nu acceptă singurătăți care se scurg
precum un fluid galben în venele subțiate
și îți schimbă metabolismul
te fac să citești cu led-ul aprins
partea de întuneric a sufletelor
eu nu scriu cuvinte scriu vii scriu nașteri scriu fii
dar fiii vii au nașteri zidite în cuvânt din care flamingo cel roșu al singurătății
înghite silabe decadente pietre rotunjind în mustul însingurării
iar eu mor a mia oară printre coloane ale lumilor de dincolo de zicere
om prea simplu sfâșiat de clipe-lycantrop
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere sau poezii despre naștere
Frica este un obicei, la fel cum este și autocompătimirea, victimizarea, anxietatea, disperarea, lipsa de speranță, înfrângerea și renunțarea. Toate acestea nu sunt decât rezultatul unor gânduri conștiente sau inconștiente, sunt doar modalitățile prin care ai fost învățat să gândești și să trăiești. Ele nu reprezintă realitatea! Probabil ai preluat modul de gândire al mamei tale sau al altui adult care a participat la educația ta, sau ai fost influențat de mediul în care ai crescut. Și, pentru că, de fapt, aceste modele de gândire nici măcar nu-ți aparțin, poți oricând să le înlocuiești cu altele... Fă un experiment și înlocuiește în mintea ta frica cu curajul, neputința ("nu pot") cu determinare, renunțarea cu voință... pentru că POȚI și VREI să trăiești viața visurilor tale!
Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relații și viață. Reflecții
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri, citate despre înfrângere, citate despre visare, citate despre realitate, citate despre mamă, citate despre frică sau citate despre educație
Vara la oraș
în serile acelea tinere de poezie
alunecam printre luminile orașului-caracatiță
era atât de vară atunci
încât mirosea a tei hârtia de scris
iar palmele mele transpirate
ți se înfingeau în omoplați
câinii nimănui
se încordau prin parcări
vara le înflorea în orbite iar
setea le umfla limba demențial
seara își lingeau smocurile de blană
cu demnitatea unui câine crescut
între blocuri
în vara aceea prin oraș s-a scris mult
m-am îndrăgostit pe strada Ispirescu pe când vecinii mei
ascultau la radio
contractul cu poezia este de lungă durată iar verile astăzi miros
a celuloză
și a câini uitați în adăpost
dragostea este însă ca în timpul
holerei
ruptă din poezie preț de un anotimp
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini, poezii despre seară sau poezii despre radio
Mai aproape de cer
de ceva timp, în fiecare dimineață mă trezesc cu senzația asta
e o chestiune pe care nu am cum s-o descriu, este ca și cum ai privi un copac înfrunzit
și pe care îl admiri cum o frunză pică ca o ultimă răsuflare
asta nu poți să uiți așa cum și eu nu uit primul sărut
pentru că, să-ți spun ceva, nimic nu este mai suav decât amintirea primei atingeri
poți să cuprinzi cu mâinile stelele, poți să ai tot pământul în palme
nimic însă nu se compară cu asta
cine nu a fugit măcar o dată de acasă, cine nu s-a încălzit măcar o dată cu licărul suav al dimineții
nu știe cum este să ții în pumni o picătură de lacrimă
am deschis o ușă și nu m-am uitat înapoi
nu am trântit-o, nu am făcut zgomot, am luat hotărârea asta înainte să te privesc cum dormeai dezvelită
da. asta este imaginea, acel corp dumnezeiesc printre cearceafuri
și eu, eu care fug. eu, cel care nu se mai uită la ceea ce a fost, dar care simte o pierdere
a pierde un obiect îți este poate indiferent
dar să pierzi o clipă nu se compară cu nimic, pentru că nimic nu este mai important
decât acea primă scânteie
câte dimineți poți să cuprinzi într-un vis, în câte oglinzi poți să vezi un surâs
și asta nu este nimic pe lângă durerea pe care o simți. dar
cine să înțeleagă ce este
după o noapte mă trezesc căzut pe asfalt singur în toată splendoarea cuvântului
singur pe asfalt, singur cu pustiul în carne
așa mă simt
legat
ca și cum aș fi
și n-aș fi
în fiecare dimineață mă trezesc cu senzația asta
deschid ușa de la balcon și am impresia că doamna e din ce în ce mai departe
aerul mi se pare uscat, marea nu mai urlă, cerul, deși înnorat pare mai limpede
și atât de aproape
poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre frunze, poezii despre sărut, poezii despre nori, poezii despre noapte sau poezii despre mâini
Sonetul XVII
Nu te iubesc ca pe un trandafir japonez, un topaz,
ori o săgeată de garoafe sărită din foc:
te iubesc cum sunt iubite doar ființele sumbre,
pe ascuns, undeva între umbră și suflet.
Te iubesc cum iubește planta care nu-nflorește și
păstreaz,-ascunsă-n ea, lumina corolei ne-nflorite
și, grație iubirii tale, este ascunsă-n trupu-mi
acea puternică mireasmă emanată de pământ.
Te iubesc fără să știu cum, nici când și nici de unde,
te iubesc sincer, fără confuzii și fără trufie:
și te iubesc așa pentru că nu știu să iubesc altfel,
doar în acest chip în care eu nu sunt și nici tu nu ești,
așa de-aproape că mâna ta pe pieptu-mi e mâna mea,
așa de-aproape că se-nchid ochii tăi când adorm eu.
sonet de Pablo Neruda din O sută de sonete de amor (1959), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt disponibile și traduceri în engleză și portugheză.
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre sinceritate, poezii despre plante sau poezii despre ochi
Omul bun
Cred că oamenii buni
se nasc buni-nu devin;
Sunt plămădiți
din iubirea
a două suflete gemene
și din dragostea
lui Dumnezeu
pentru noi.
Bunătatea unui om
se simte
în vorbe,
gesturi,
tăceri.
Se simte in felul
în care te salută
spunându-ți
bună dimineața
precum
clinchetul unui clopoțel
sau
bună seara
ca și cum
ți-ar mângaia
sufletul.
Mereu zâmbește
iar zâmbetul lui
e precum
deschiderea unui boboc
de floare.
Îmbrățișându-ne
o face ca și cum
ar cuprinde Dumnzeu
pământul
cu brațele sale.
Omul bun
îți face ziua bună
de dimineață
și este
când îl întâlnești
ca o ploaie de vară
peste pământul ars.
Este trimis pe pământ
să ne ridice
când suntem
îngenuncheați
de griji,
boli,
disperare;
Face toate acestea
în locul
lui Dumnezeu.
poezie de Angelina Nădejde (22 septembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre oameni buni sau poezii despre ploaie
La un nivel mai profund "tu nu te poți căuta pe tine însuți" pentru că "nu te poți pierde"! Dar cum vei realiza asta dacă nici măcar nu te cauți? Pentru că a crede că ai înțeles asta pentru că tocmai ce ai auzit asta, este fără nici o putere, este doar amăgire!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!