Lacrima pierdută

Era-ntr-un timp pierdut în alte vremuri,
Când spre iluzii mă-ndrepta răscrucea
În care aşteptam pierdute trenuri
Din visuri ce-şi purtau, în taină, crucea.

Eram, cumva, în spaţiul dintre tine
Şi vagi sclipiri de ochi sau doar părere
Ce-mi aprindea ades un foc în vine
Şi gânduri însetate de plăcere.

Mă răscoleam ca vântul într-un munte
Cu poale unduite-n apa mării,
Lovind în piscuri mari sau stânci mărunte,
Strivit de timpul lung al aşteptării.

În lacrima ce ţi s-a scurs pe faţă,
M-am reflectat o clipă cât o viaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul mării

Tu ştii că plânsul mării e valul care curge
pe ţărmul ce devine, treptat, nesimţitor
la apa ce nu-l mişcă atunci când îl parcurge,
ca lacrima obrazul obişnuit cu dor.

Mai ştii că aşteptarea e grea ca şi nisipul
salvat din uscăciune de valul ce s-a scurs
în golul dintre gânduri, schimbând acolo chipul
din amintiri pierdute, cu-al timpului concurs.

Priveşti în depărtare, dar ştii că doar în tine
se-ascunde, prin adâncuri scăldate în mister,
un adevăr ce, sigur, ar mai putea susţine
răbdarea ce alungă şi norii de pe cer.

În adierea brizei, din suflet îţi răzbate,
ca o scânteie-albastră ce saltă dintr-un jar,
răspunsul ce-ţi destinde privirile-ncordate,
iar valul îţi aduce iubirea ca un dar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dale în timp

Am scris pe o dală seninul de ieri,
pe alta un drum pentru mâine,
cioplesc vânt ce trece în calde-adieri,
dar am şi cu vreme de câine.

Sunt dale de timp, uneori mai pustiu,
uitate pe-alei de-ntuneric,
iar altele-ascund, sub un strat străveziu,
un râs prefăcut sau isteric.

Mai sunt şi bucăţi ce doriseră-a fi
esenţele dure din munte,
sau pulberi de stele, dar pot ele-a şti
de-s mari, ori sunt visuri mărunte?

Sunt dale mai vechi, sau mai noi, şi îmi sunt
doar zile cu care, pe rând, mă confrunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul suntem noi...

Timpul s-a pierdut pe ţărmul mării,
Şi-am fost îndrăgostiţii de altădată,
Când se vor limpezii în gânduri zorii,
Găsi-vom doar, o dragoste înnoptată.

Privind spre pâinea caldă şi pufoasă,
Vedem o frământare-a timpului din noi,
Ce construia o dragoste frumoasă,
Gândea în împărţirea, timpului la doi.

Să ne trezim curgând din ochi şuvoi,
Vibrând o clipă ascunsă în pietrele uitării,
Să ne-amintim, că timpul suntem noi...
Şi să ieşim din valurile mării.

poezie de Maria Richi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Mă strecor plângând.
Trec pe lângă tine.
Aerul strivit de gânduri pierdute,
desenează un nor.
Mă agăţ de el.
Acum pot sa zbor.

Mă prefac în apă.
Sunt un ochi ce plânge.
Nu mai cred în vise.
Sau poate mai cred.
Trec prin mări de foc.
Mă desfac în gânduri.
Caut doar un loc de mine ştiut,

Să fiu doar cu tine.
... ca la început.
Nu mai cred iny

poezie de Iulia Giuşcă din Jocul cuvintelor Editura Emma Cluj Napoca 2016 (2016)
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi albi

Păşesc pe-a vieţii cale în iarna care-ncearcă
s-acopere povestea de paşi lăsaţi în urmă
cu albul din noianul de fulgi ce vin în turmă
să-mi şteargă urma clară, sau chiar să o întoarcă.

Parcurg urcuşul singur, călcând pe stratul moale
ce-acoperă atâtea poveşti din alte visuri
ce au parcurs cărarea şi au lăsat doar scrisuri
citite printre gânduri, în timp ce merg agale.

Întorc, uşor, privirea, sunt multe urme şterse,
sau poate-‘s prea departe, sau unghiul mă înşeală,
căci gânduri mustrătoare mă scot din amorţeală
şi văd imagini clare, mai multe şi diverse.

Sunt chipuri de femeie în gânduri, printre urme,
ce mă îndrumă-n viaţă, ce-mi însoţesc parcursul,
văd chipul mamei mele, şi chiar i-ascult discursul,
mai văd un zâmbet care din dor mai vrea să curme.

Văd chipul Ei, mai apoi, al celei mai iubite,
cea care multe urme alături mi le-aşterne,
privind urcuşul aspru cu-aceleaşi griji materne
şi-mi dă, ca de plecare, săruturi nesfârşite.

Mă-ntorc din nou spre munte, încerc să ţin cărarea,
şi nu mă mai simt singur, nu simt nici oboseala,
las urme apăsate şi uit şi răfuiala
cu iarna, căci în munte e ea acum: chemarea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Şi-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Pluteşte cu norii împinşi de furtună
Spre zări neştiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Şi pare, pe cer, pescăruşul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieşit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieţii vrea sufletul scrum.

Se-aşează pe-o stâncă ieşită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescăruşul de foc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul primei lumi

Tu,
Ce ai fost în viaţa pe care ai trăit-o
În lumea-ceea veche şi plină de minuni?
Şi cum îmi vii din vremuri,
De ce-mi apari, iubito,
În vremi târzii
Şi pline
De-adânci deşertăciuni?

Pe unde te purtară eternităţi haine,
Prin care universuri uitate ai umblat
Când eu,
Prin infinituri de gânduri
Doar cu tine
Şi visuri suspinânde,
Mereu te-am căutat?

Eşti tu
Ori doar un înger ce aripile-şi strânge
În vis de noapte albă?
Mă ocroteşti?
Rămâi?
Mai vrei să fii cu-acela ce lacrimile-şi plânge
Şi sufletul şi-alungă
Spre lumea cea dintâi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul primei lumi

Tu,
Ce ai fost în viaţa pe care ai trăit-o
În lumea-ceea veche şi plină de minuni?
Şi cum îmi vii din vremuri,
De ce-mi apari, iubito,
În vremi târzii
Şi pline
De-adânci deşertăciuni?

Pe unde te purtară eternităţi haine,
Prin care universuri uitate ai umblat
Când eu,
Prin infinituri de gânduri
Doar cu tine
Şi visuri suspinânde,
Mereu te-am căutat?

Eşti tu
Ori doar un înger ce aripile-şi strânge
În vis de noapte albă?
Mă ocroteşti?
Rămâi?
Mai vrei să fii cu-acela ce lacrimile-şi plânge
Şi sufletul şi-alungă
Spre lumea cea dintâi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Susur de vis

Eu nu ştiu, de tine, ce faci ori de eşti
O floare crescută de iarnă pe geam,
Sau flacăra blândă pe care-o aveam
Ascunsă prin visuri şi-n gânduri lumeşti.

Nici iarna de ninge prin sufletul tău
Ori flacăra-ceea de-i vie şi-acum
În altă privire, în altfel parfum,
C-o altă poveste în licărul său.

Îmi vii, uneori, într-un vis de alint,
Cu paşi ca un susur de şoapte de dor
Ce-mi picură-n sânge al vieţii izvor
Spre noi începuturi... dar visele mint

Şi nu ştiu, de tine, ce faci ori de-mi eşti
Aceeaşi din timpul cu lungul sărut,
Icoana din visul pierdut în trecut,
Ori tristul final de prin foste poveşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul sărut

Era caniculă-n frumoasa vară
Ce-mi vine-n minte dintre amintiri,
Natura îţi cerea să o admiri
Acolo, la bunicii mei, la ţară.

Eram elev, cred că prin clasa şaptea,
Iar ea era mai mică doar c-un an
Şi a văzut în ochii mei alean
Când a plecat, l-a-ntrecere cu noaptea.

A mai trecut o zi şi-o dimineaţă
Şi, fără ea, în suflet m-a durut,
Eram pierdut, eram neviu în viaţă

Când, dintr-odată, ea a apărut;
Cu buzele întinse strâns în faţă,
Am sărutat-o. Primul meu sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă curgătoare

Când m-ai purtat pe valurile tale,
Tu, apa mea din depărtat izvor,
Mi-ai rătăcit şi puncte cardinale
Şi reguli cu acelaşi numitor.

Tu ai crescut, crescându-mă pe mine,
Cu ape noi din vechile lumini
Sau ploi născute-n zone celestine,
Cu străluciri prin gânduri fără vini.

Ai tot urcat în curgerea spre-o vale
În care toţi ajungem şi-aşteptăm
Privind în urmă căile banale
Sau culmile ce, încă, le visăm.

Nu mai e mult, o, apă de izvor
Ce mi te-ai scurs atâta drum cu mine:
Ne-aşteaptă apa marelui decor
De după ne-nţelesele cortine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea umbrelor

Eram străini de lume şi de vise,
De timp, de noapte, zi, de totu-n jur,
Atunci când spaţiul dintre noi pierise
Şi-un singur trup eram, întreg şi pur.

Săruturi lungi, suspine de o clipă,
Luciri de trupuri arse de văpăi
Din suflete arzânde în risipă
Şi scânteind în ochii mei şi-ai tăi.

Ne înălţasem într-un singur zbor,
Un singur trup, o singură zvâcnire
În clipele pierdute-ntr-un fior
Născut în valurile de iubire.

Ne-am reîntors din lumea de plăcere
În zbor uşor şi-alunecări de paşi
Nehotărâţi, pe vârfuri şi-n tăcere,
Ca doi copii, de lucruri noi atraşi,

Iar mâinile au început un joc
Ce ne-atrăgea în dulcele balans
Al unor umbre ce, din loc în loc,
Se-nlănţuiau, pe ziduri, într-un dans.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă despre ce mi-a spus vântul

Eternitatea ar putea fi
Doar un râu,
Un cal de multă vreme uitat
Sau gânguritul
Unui porumbel pierdut.
Omului care se îndepărtează
De alţi oameni vine vântul
Şi-i povesteşte,
Îi destupă urechile
Şi-i deschide ochii spre alte lucruri.
Astăzi, m-am distanţat eu însumi de oameni
Şi, de unul, în această vâlcea,
Am început să privesc râul,
Şi am zărit un cal rătăcit,
Şi-am ascultat în liniştea singurătăţii
Gânguritul
Unui porumbel pierdut.
Iar vântul s-a apropiat,
Ca un trecător,
Şi mi-a spus:
Eternitatea ar putea fi
Doar un râu
Un cal de multă vreme uitat
Sau gânguritul
Unui porumbel pierdut.

poezie clasică de Rafael Alberti din Balade şi cântece din Parana (1953), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât prezentul

Cu cât prezentul urcă spre viitor, suvoi,
Adânc, tot mai nostalgic trecut rămânem noi!

Când viitorul fi-va prezent abia-nceput,
Demult antichitate va fi acest trecut!

Ades mi-aud în vine, de cine stie când,
Materia sau timpul necontenit pulsând:

Mai pure decât spicul imaculatei spumi,
În fiecare clipă se nasc atâtea lumi...

Mărire, armoniei din cer si din genuni!
Pătrunde bine tâlcul acestor succesiuni:

Alături de furnică si munte colosal,
Esti parte din solemnul poem universal!

Prin inimă, regretul să-ti treacă mai usor,
Ca prin adâncul mării o umbră de cocor...

poezie celebră de Eusebiu Camilar din Poezii, 1964
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj

Timpul s-a izbit de-o stâncă
Şi-a-mprăştiat în zare
Secundele-i de argint,
Când eu şezut sub un stejar,
Beat de griji şi de amar,
Priveam spre munte.

Ameţitoare înălţime
Cu stânci capcane pentru zei,
Creşti urlete de lup în mine!
Când scaperi pietre jos la poale,
Naşti foc ce mistuie pelin,
Iar timpul plânge cu venin.

Dar Cronos nimbul îşi adună
Şi pleacă într-o goană mare,
Nervos a şuierat prin vale:
A fost miraj!
Şi-atunci şi eu îmi fac curaj
Şi plec spre munte.

Pe creasta cea înaltă sui
Să-mi împlinesc al meu destin,
Deasupra-i cerul cel senin
Şi-n faţă mi-este viaţa,
Eu din picioare mă înclin
Şi-adulmec iar speranţa!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul pasiunii

Lumina lui crea un joc de umbre
cu un efect ades hipnotizant,
purtându-te prin nori sau hăuri sumbre
în timpul vostru scurt şi delirant.

Lumina ta se ascundea în umbră
şi reflectai doar străluciri din jur,
acoperind alcătuirea sumbră
a unui suflet, parcă, imatur.

Cu vântul ce adie peste ape,
vin amintiri şi-ai vrea să fi uitat
tot ce ţi-a scurs izvorul de sub pleoape
când, dintre voi, iubirea a plecat.

Priveşti spre strălucire, frumuseţe,
cu-aceeaşi sete care te-a atras
în jocul pasiunii îndrăzneţe,
vremelnic încheiat prin "Bun rămas!"

Te fascinează jocul de lumină
şi uiţi, din nou, de umbre şi abis,
ţi-o aminteşti şi-ai vrea să mai revină
iubirea ce-a plecat în lumi de vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăruri

Te caut în gânduri, în colţuri ascunse
Prin care nici timpul demult n-a trecut,
Prin ziduri ce-nchid întrebări nerăspunse,
Şi poate apari, adevăr absolut.

Mă-ntreb de exişti sau e numai părere,
Te caut în van? Adevărul meu trist
E viaţa-mi lipsită de orice plăcere
În care mă-ntreb pentru ce mai exist.

Prin bezna adâncă, în slaba lumină,
Găsesc amintiri zdrenţuite de timp,
Le-ascult, le ridic şi le scutur de tină,
Sunt foarte schimbate de lungul răstimp.

Citesc printre lacrimi ce-mi cad peste dale,
Mă mir câte lucruri frumoase-am uitat,
E alt adevăr care-mi iese în cale,
Şi nu e al meu, e... ce n-am căutat.

Le am pe-amândouă acum şi mi-e bine
Căci simt că se poate, nu-i timpul pierdut
Mai am înc-o şansă, norocu-i cu mine,
Acum ştiu ce e adevăr absolut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

strivit negrul apelor se caţără-n adânc
fierbe cazanul planetei la presiuni uriaşe
şi totuşi
cât eşti de puternică, tu viaţă
căci exişti
acolo, unde nici nu ne putem gândi

gropi şi stânci, foc, sulf şi infern
eşti în gropi marine
sau lângă roşul jarului dintre vulcani
te caţeri sus pe munte şi-n înaltul cerului
printre zăpezi, în mari gheţari

mângâi cu mari aripi, cerul cu vulturi
cocoaşa ta se vede-n uriaşe valuri de ocean
te-ascunzi în păduri virgine, cânţi în mari copaci
chiar şi-n pustiu alergi, ca o şopârlă
eşti acolo unde pământul arde, soarele orbeşte
în oaza din deşert, unde-n timp renaşti

viaţă!
tu eşti ca o furnică
exişti şi eşti atât de fericită
căci peste tot tu cânţi
în pasărea de pe cer
în pântecul unei mame
în vocea unui copil
în ochii îndrăgostiţilor
în ochii unei bunici
sperând în libertate şi adevăr
în fiecare dintre noi, şi-n al omenirii
destin!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea toamnei sângelui de foc

E un loc pe care anii ce-au trecut
L-au lăsat să fie cum era atunci
Când acela care astăzi ţi-e pierdut
Te-ntreba: "Vrei, timpul, chiar aici, s-arunci?"

Ar fi vrut ca râul să-l primească-n unde
Şi să-l ducă-n lumea veşnicei câmpii
Care, nesfârşită, l-ar putea ascunde
Printre ierburi moarte sau păduri pustii.

L-ai privit mirată: "Cum s-arunc un timp
Când în zi de toamnă îmi aduce soare
Şi înflăcărarea altui anotimp?
Vreau să-mi fie-acelaşi data viitoare!"

Nu a fost. El, timpul, pe neaşteptate,
A-ncetat doar pentru ce-l ce nu-l voia
Şi, cuprins cu totul de eternitate,
Ţi-a lăsat, în gânduri, întrebarea sa.

Ce-ai răspunde astăzi, în acelaşi loc
Năpădit de toamna care-ţi înverzeşte
Amintiri din vremea sângelui de foc
Şi, prin timp, o umbră care te iubeşte?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua cu vis şi fum

Privirea mea, pierdută prin aburi de cafea,
e tristă, abătută, şi caută ceva
prin timpul interzis: întoacerea la vis,
la noaptea cea din urmă, în care ai venit
când umbrele îşi curmă conturul alungit
şi se petrec, în taină, spre lumea de mister,
îmbrac-o nouă haină, un dar trimis din cer,
şi-apar din nou, ca vis, şi totul e permis.

Sunt, încă, într-o stare în care n-am habar
de-a fost ca, din uitare, să mi te-apropii, iar,
sau te-ai crezut, prin timp, în vechiul anotimp,
în care ritualul din nopţile târzii
era iraţionalul atâtor nebunii
în care, cu plăcere, adânc ne-am cufundat,
iubire şi tăcere, atât cât ni s-a dat,
şi nu a fost un vis, iar noi ni l-am permis.

Privesc, tăcut, cafeaua ce, sigur, s-a răcit,
şi fumul de ţigară ce urcă... rătăcit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!