
Alternativă
Tot visez un preşedinte,
Care să salveze ţara
Cu celebrele cuvinte:
Toamna nu-i ca primăvara!
epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Şi totuşi...
Privind la vale cu trăiri extreme,
Constat o evidentă prăbuşire,
Ce nu-i de azi, de ieri, ci de o vreme...
Şi totuşi... mai visez la fericire!
Mai am în gând trecutele ispite,
Scăldate în cascade de iubire,
Ce sunt acum buchete veştejite...
Şi totuşi... mai visez la fericire!
Mai am în minte leacuri ce se ştie,
Că pot preface visul în trăire,
Deşi ce-i mort, în veci nu mai învie...
Şi totuşi... mai visez la fericire!
Mai am în suflet minima speranţă,
Că loc mai e de-o minunată ştire,
Chiar dacă şandramaua-i în vacanţă...
Eu totuşi... mai visez la fericire...
poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Plin
Primăvara, toate fetele sunt mari,
Creşte frunza toată-n ulmi şi în stejari,
Şi toată-mi retina, parcă se dilată,
Să-mi pătrundă-n sânge primăvara toată.
Stinge-mă, femeie, primăvara mea,
Ţine-mă la umbra ta de catifea,
Nu-i da voie verii să mă ducă-n iad,
Căci urmează toamna, când frunzele cad!...
Şi-n tot anotimpul care te precede,
Ochiu-mi, plin de gheaţă, goală nu te vede!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Argument
De ce votăm, doar toamna, preşedinte,
Pe plaiurile noastre carpatine?
Răspunsul e în câteva cuvinte:
Păi, aşteptăm să fiarbă vinul bine!
epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Ţara mea
Ţara mea e limba noastră,
Munţii dacilor şi Marea,
De la Dunărea albastră
Până unde-ncepe zarea.
Ţara mea e limba-n care
Scriu şi sufăr şi vorbesc,
Niciodată de vânzare
Nu-i, când alţii o tocmesc.
Ţara mea nu-i doar scursura
Care-o-njură, sau cea care
Merită înjurătura,
Ţara mea e mult mai mare.
Ţara mea-s tata şi mama
Şi copiii. Vă implor,
Înjuraţi, dar ţineţi seama:
Nu mă înjuraţi de dor,
De morminte, de Luceafăr sau de Pasărea Măiastră;
Înjuraţi, vă rog, doar ţara celor de-njurat şi-a voastră!
poezie de Marius Robu din Degeaba (10 iulie 2011)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele patru anotimpuri
Ce bine, Doamne-ai împărţit egal întregul an!
Eu sunt printre acei ce Te elogiază,
Nu pentru că-aş avea o minte mai vitează,
Dar patru anotimpuri îţi vădesc divinul plan.
Începi cu primăvara, care propulsează
Potop de clorofilă-n tot ce este vegetal,
Ca vara să contribuie l-al toamnei rod bălan,
Să aibă omul trai plăcut şi mai de vază,
Când iarna cu zăpezi ne calcă şi ea ţara;
Din toatele sezoane, unul nu-i în dungă!
Dar... de ar fi un pic mai lungi, şi primăvara
Şi vara, toamna, iarna chiar, de-ar fi mai lungă,
Mai câştigaţi am fi, mai plină-ar fi cămara,
Of Doamne, anul Tău, mai-mai să nu ne-ajungă!...
poezie de Corin Bianu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Primăvara şi toamna
Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.
Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.
O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.
(...)
poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ţara asta nu-i a voastră!
Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care luptă,
Sătui de burta lor suptă,
De foame, sete şi câte...
Of, destine amărâte!
Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care n-au,
Şansă la viaţă, şi stau,
Prin spitale, aşteptând,
Moartea, însă până când?
Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a celor care pleacă,
Şi haină de rob îmbracă,
Căci aici n-au nici o pâine,
Şi-i acră ziua de mâine.
Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă,
... E a pruncilor ce vin,
În urma noastră, şi ţin,
Mândri, steagul tricolor,
Vor viitor în ţara lor!
Ţara asta nu-i a voastră,
Politruci de viţă proastă...
E a celor care luptă!
E a celor care n-au!
E a celor care pleacă!
E a pruncilor ce vin!
poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Apropo de familiile de actori, eu nu cred în celebrele vorbe cum că nu ar încăpea două săbii în aceeaşi teacă. Slavă Domnului, nu ne-am bătut pe roluri (eu şi soţia).
citat din Eugen Cristea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Octavian Cotescu, mare actor, cunoscut în special în celebrele cuplete "Tanţa şi Costel"
În celebrele cuplete anuale,
Avea comportarea lui senină,
Lângă Tanţa, partenera feminină,
Un talent cât institutele teatrale.
madrigal de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Suntem în ţara din care Caragiale a fugit exasperat, ţara în care Eminescu şi-a pierdut minţile, ţara care a refuzat, iresponsabil, oferta lui Brâncuşi la bătrâneţe: aceea de a-şi lăsa întreaga operă compatrioţilor săi. Ţara care şi-a omorât elitele în puşcărie, ţara în care n-au mai vrut să se întoarcă Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, George Enescu. Ţara din care pleacă, mereu, tineri excepţionali, şi nu doar să se căpătuiască, ţara care furnizează Europei milioane de muncitori cu ziua, prost utilizaţi şi prost plătiţi la ei acasă. Nu pot decât să sper că, sub această pojghiţă de mizerie, există şi o altă ţară, ţara unor oameni cuviincioşi şi cinstiţi, ţara celor ce ştiu să se respecte între ei şi să nu se lase manipulaţi de câteva trupe barbare de oameni stricaţi şi stricători de suflete.
citat din Andrei Pleşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!




Din primăvara vieţii
Când muguri noi răsar din hibernare
şi rugul sorţii ne purifică alert, solar,
te mai aştept nevastă pe-o cărare
spre a trăi iubind o primăvară, iar.
De sevele se urcă-n salcia pletoasă
şi razele-s la promenadă pe alei,
noi amintiri de când ai fost mireasă
ne bântuie sub umbrele de tei.
Un timp solar mă duce către tine
să-ţi mai visez aceiaşi sâni rotunzi;
e primăvară-n sat şi ne e bine...
nu-i bine ca de viaţă să te-ascunzi.
Revizii fac la barca noastră veche
că-n ochii noştri tot râde primăvara,
o să-ţi atârn şi flori după ureche...
din gânduri noi o să-ţi alung povara.
Deschide larg ferestrele spre viaţă
să-ţi poposească primăvara-n casă,
să-i dăm bineţe-n orice dimineaţă
la o cafea amară... acolo pe terasă.
Poeme noi, rămase în restanţă
se cuibăresc prin noul meu volum...
ne vom lua de la nepoţi vacanţă
pierduţi în primăvara vieţii de acum.
poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


- preşedinte
- Preşedinte. Personalitatea principală dintr-un mic grup de oameni printre care - şi doar printre ei - se ştie sigur că un număr imens de compatrioţi nu vor pe nici unul dintre ei ca preşedinte.
definiţie aforistică de Ambrose Bierce din Dicţionarul Diavolului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!




Primăvara de mult a venit
Iubite, a venit primăvara,
Mi-ai zis tu ca prin vis.
Ghioceii înfloresc,
O poartă nouă s-a deschis.
Ştiu, iubito, ţi-am răspuns cu drag.
Afară mai este frig şi totul în jur încă e alb.
Dar nu regreta, căci primăvara a venit.
În ochii tăi, în inimă mea fierbinte,
În dragostea pe care o exprimăm prin cuvinte,
În tot ce ne înconjoară, chiar şi în fulgul cel de afară,
Care s-a topit încet în palma ta.
Primăvara de mult a venit pentru noi doi, iubirea mea.
poezie de Vladimir Potlog (28 februarie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce PSD-ul, în frunte cu infractorul Liviu Dragnea, a măcelărit legile Justiţiei ca să-şi salveze penalii, au izbucnit proteste masive în toată ţara (pamflet)
Legile voi le schimbaţi,
Pe penali să îi salvaţi.
Însă ţara se ridică,
Iar voi tremuraţi de frică!
pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (21 iunie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi poezii despre Liviu Dragnea
1 Decembrie 1918
Din patru zări veneau români
la Alba Iulia-n Ardeal,
Ca să arate-întregii lumi
că împlinesc un ideal.
"Vrem să ne unim cu ţara"!
striga românul ardelean.
"Vrem s-aducem primăvara
şi pe pământul transilvan.
DA,
Vrem să ne unim cu ţara.
Să facem România Mare.
Vrem să vină primăvara
pe plaiurile legendare."
poezie de Dumitru Delcă (1 decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


Preşedinte
Puteam să fiu şi preşedinte,
Am şi moţ, am şi chelie.
Nu ştiu să mint, cum ăsta minte,
Şi nici să fur, fir-ar să fie!
epigramă de Vasile Iuşan din Europarlamentare (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te, fiu rătăcitor!
Sunt aceeaşi eu cea care voi învinge nepăsare;
Voi sălta din moarte Ţara cât de lungă-i primăvara.
Prea comod de la o vreme e românul cu dileme...
I-ar sta bine să muncească pentru-o pâine românească,
Prea a slugărit apusul alungat, iar el, supusul,
A-nţeles că nu-i în Ţară loc de vară, primăvară,
Doar de toamne amărâte şi ierni lungi, posomorâte.
Vino-n Ţara Ta, Române, să faci pentru Tine pâne!
Şi la ceilalţi o rămâne,
Că eşti bun şi blând, stăpâne.
poezie de Dana Staicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unui candidat
Visul unui candidat
Visez că-s candidat celebru
Visez că-s adulat de fani
Visez c-am să rămân integru
Visez.. că visul încă nu-i pe bani
epigramă de Titi Vlaicu
Adăugat de Titi Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bărbaţi ca otrava pentru sufletul unei femei şi otrava-i gustoasa până să te nimicească. Ca soarele.. primăvara te mângâie, vara te arde, toamna te zgârie şi iarna te muşcă... aduni răni. Şi apoi iar vine primăvara de te mângâie, şi rănile te ustură... vara te arde şi îţi curge sânge, toamna şi iarna se repetă povestea. Asta-i dragostea cu omul nepotrivit.
citat din Bianca Crăciun (13 februarie 2016)
Adăugat de Puffasss
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să vină primăvara
Vreau să vină primăvara
Şi în ogradă la noi.
O caut în toată ţara.
Aţi văzut-o cumva, voi?
Poate cineva să-mi spună
Unde este primăvara?
Văd zăpadă-n loc de brumă,
Aşternută-n toată ţara.
Iarna nu ne lasă-n pace.
Nu face loc primăverii.
Îşi mai leapădă cojoace,
Flori de zăpadă au merii.
Haide, vino primăvară!
Că noi te primim cu flori.
Te primim cu flori în gară,
Numai să ne scapi de nori.
Lasă fluturii să zboare,
Copiii horă să joace,
Zburde mieii pe răzoare,
Câmpu-n verde să se-mbrace.
poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

