Peisaj marin

Marea loveşte faleza mereu,
rocă dură, plină de alge.
Fâşia de plajă în zare,
nisip ars de soare.
O barcă veche şi ruptă,
pare un imens ochi de rechin.
Vuietul mării,
strigătul pescăruşului în zbor,
mirosul puternic de sare şi mâl,
nimic nu-i schimbat de milenii,
totul e mit şi divin,
doar barca ca un imens ochi de rechin,
aşteaptă să treacă alte milenii.

poezie de Doina Elisabeta Margineanu
Adăugat de Serbana Isariovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşert

poate am înflorit mult prea târziu
să mai cred că exist
poate că sunt ultima secundă
topită în ceas
ce s-a zbătut de milenii
să devină cuvânt

e-o minune şi ochiul acesta imens
că a văzut timpul în formă brută
cum se întinde şi se scurtează
ca un elastic vechi

o piramidă cu sfinx
stă de milenii sub un soare
şi numără firele de sare ce-au crescut
pe obrazul lui Ra

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alvy Singer: Cred că orice relaţie e asemenea unui rechin. Ştii, un rechin trebuie în permanenţă să înoate; dacă nu, moare. Cred că ce avem noi acum e un rechin muribund.

replică din filmul artistic Annie Hall, scenariu de Woody Allen
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile mării

se întindea pe ţărm
iar mâinile-i
împodobite cu alge
deschideau ferestre
castelelor de nisip.

"cineva să-mi răspundă!"
ţipa marea
şi umbra pescăruşului
îi trecea peste chip.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă de mare

Se adânceşte marea la un pas
Şi păsările vin aduse de o rază
Spumegă val în unduiri de vals
Mireasma-n aer parfum de roză

Se înalţă, îngeri neobositi din pietre,
Timpul pluteşte verdele unui voal
În zare se unduieşte raza de soare
Parfum de alge pluteşte pe un val

Dansează încălzită iarba de mare
Cu inima-i verde şi suflul ei uşor
Se-nalţă lacrimi de iubire din sare
Îmbrăţişează partenerul ei din zbor

Marea este zbucium în val de iubire
Alge adunate-n mare pietrele ascund
Adâncul scoate spumă, înalţă simţire
Ies sirenele mării din apă cântând

Ameţitoare vârtejuri iesite la faţă
Zboara anotimp vremea i trecătoare
Verdele din alge ne aduce speranţă
Alge lipite de trupul sirenei iubitoare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce iese dacă se împerechează un peştişor fermecat cu un rechin?

Un rechin care îndeplineşte ultimele trei dorinţe.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

rechin

Rechin. Rău de mare.

definiţie aforistică de David Boia (20 decembrie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere...

***

La-nceput a fost cuvântul...
Ce e viaţa?; Ce-i Pământul?

Prima-i o iluzie,
Plină de confuzie...

De multe fiinţe trăită,
Ani la rând, dar mărginită.

De oriunde ar fi venită,
Viaţa e nepreţuită...

Cealaltă-i rocă tare,
Planeta-treia de la Soare...

În perspectivă de-am privi,
Ce ne-ar aştepta, am şti?!

Peste ani, milenii, ere,
Aici va fi doar... tăcere?!

***

Omul – rare fosile,
Oraşele – mari ruine...

Maşini – fiare învechite,
Utilaje ruginite...

Plantele – doar amintire,
Apă, aer – născocire?!

Construcţii, blocuri, case,
Pietre dărâmate, rase...

Submarine şi vapoare,
Sau epave plutitoare?!

Poate chiar şi scufundate,
În ape de mult uitate...

Trenuri lungi şi camioane,
Elicoptere, avioane...

Şi multe automobile,
De care străzile erau pline...

Toate aceste maşinării
Ruginituri vor deveni?

***

Cine-şi va aminti de Terra,
Cât de frumoasă era?

O planetă vie, albastră,
Planeta aceasta, a noastră...

De fiinţe populată,
O lume mare, animată!...

Atunci, omenirea întreagă
Ce-ar trebui să-nţeleagă?

Peste ani, milenii, ere,
Va rămâne doar... tăcere?!

***

Aici va fi nemişcare,
Fiindcă tot ce este – moare...

Şi nimic nu va rămâne,
Fiindcă totul... apune!

Plantele se ofilesc,
Fiinţele nu mai trăiesc.

Construcţiile se dărâmă,
Maşinile se fărâmă.

Munţii cad, se năruiesc,
Zăpezile se topesc...

Apa se evaporă,
Seacă, se acoperă...

Dispare şi atmosfera,
Dispare albastra Terra...

Luna o dată cu ea,
Că doar satelitul ei era.

Nori, Soare, alte planete,
Mulţi sateliţi şi comete...

Poate întregul sistem solar
Va deveni un calvar...

Şi atunci fi-vom doar atomi,
Prin Univers rătăcitori...

Doar praf cosmic va mai fi,
Dacă totul va pieri...

Peste ani, milenii, ere,
Va rămâne doar... tăcere?!

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aşteaptă o barcă la mal...

M-aşteaptă o barcă la mal...
A înverzit de-atâta aşteptare,
tăcută
răbdătoare,
sub anotimpuri ce se derulează
ca un film
cu multe, prea multe episoade,
cu multe, prea multe primăveri...

Lopeţile-i sunt crengi acum,
dau muguri,
înfloresc,
rodesc...
E plină de cuiburi
barca mea,
e plină de culoare,
de miresme,
de triluri fermecate.
Până şi timpul s-a cuibărit aici
şi aripi dă secundelor
ce zboară în lume
ca roiuri nesfârşite
de lilieci bezmetici...

Dar nu...
Nimic nu poate
aduce uitarea:
m-aşteaptă o barcă la mal,
tăcută, răbdătoare,
m-aşteaptă,
deşi chemări îmbietoare
aude mereu
de dincolo de zare...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

‒ De ce niciun rechin nu atacă un avocat care cade în apă printre rechini? ‒ Din respect pentru un rechin mai mare decât oricare dintre ei, oricât ar fi de mare.

aforism de George Budoi din Avocaţii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (14 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul mării

(Capri, Piccola Marina)

Imemoriale brize ale mării,
vânturi marine ale nopţii,
nu veniţi aici pentru o persoană anume;
dacă cineva vrea să vă întâmpine
trebuie să poată să vă supravieţuiască.

Imemoriale brize ale mării,
de milenii şi milenii
adiaţi peste pietrele istoriei,
sunteţi cel mai pur spaţiu
venind de departe...

O, cum simte smochinul
încărcat de fructe apropierea voastră
acolo sus, în lumina lunii.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1907), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil al mării

Iubitul copilei Marjory
A avut o oră de viaţă plină ochi;
Acum bătrâna doică, marea, care cu alge îl împodobi,
Îl leagănă şi îi cântă de nani-nani şi deochi.
Fetiţa copilei Marjory
Are-n sânge, să-i pulseze fără încetare,
Soarele strălucitor de miazăzi
Şi, de neînvins, voioasa mare.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gâtlejul

Nu nu
Nu-i şi nu-i şi nu-i
de jur împrejur
noaptea-i ochi deschişi
ochi mulţi
nu tu gene, sau streaşini ori pleoape
doar ochi
ce sorb culorile
şi le păstrează-n ei
nedând nimic'napoi
doar un gâtlej
ce tot
înghite tot
jur împrejur.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare de sare

Soarele nu răsare...
Luna nu-mi apare
Marea nu este mare
Codrul nu-i răcoare

Inima-mi tresare
Tălpile mi-s goale
Ochii m-au părăsit
Pletele au ruginit

Dorul taie si leagă
Te aruncă bucată
Cu bucată... in zare
In ocne cu mercure

Rana-mi e prăpastie
Săpată din dragoste
Presar un pumn de sare
Azi iar nu-i soare...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

FIRE DE NISIP

Sărutai marea pe tâmple
Mă intreabă: eşti de unde?
Răspunsei: vin de pe Olt,
Trecui Dunărea inot.

Sărutai marea pe ochi....
Gene lungi pline cu stropi
Plete albastre si verzui
In lumina soarelui!

Sărutai marea-n adânc,
Mă cuprinde dar mă strâng
Amintirile din timp,
Clipe.... fire de nisip.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina Sfântă

Aştept lumina,
dar totul pare o visare,
dorinţele le-arunc în valuri,
le văd plutind
spre catargele
care apar în zare.
Pe plajă stă un pescaruş rănit,
având aripa ruptă
privirea lui e în depărtare,
În marea ce e mută.
Se prinde de mine
o iubire
şi gânduri mă-nconjoară,
mă uit la steaua
ce coboară
pe cer, încet, tăcută,
şi eu încă mai visez
lumina ce e sfântă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiu în cotidian

e dur, contondent peisajul,
de cum ies din casă
cotidianul mă loveşte peste faţă,
mai rău ca prima palmă
dată din dragoste,

un şofer m-ar lua la bătaie
că nu l-am lăsat să treacă
peste un om,
o doamnă bine mă apostrofează
că am înjurat un câine,
un beţiv
mă ceartă că nu merg
la biserică sistematic,

analfabeţi aşteaptă în stradă respectul
social,
oameni cu ochi de animal
aşteaptă un codru de pâine
şi sinteza zilei,

pe posturi de televiziune
mugesc unii la alţii,
senatori de hârtie,
jurnalişti decoraţi la apelul
bocancilor,
preşedinţi tâmpiţi
vânduţi corporaţiilor,
prostituate împăiate,

nu e nimic,
iubirea e totul,
e o dimineaţă
ca oricare alta,
un duş rece înainte
de marea dragoste
a inocenţilor,

nu e nimic,
importantă este
iluzia iubirii care mi-o vinzi
înainte de culcare,
o insulă pustie,
Fata Morgana
naufragiată
în cotidian.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri şi timp

Cad grele pleoapele către pământ
şi gândurile se-nalţă spre cer...
Aleargă dezlănţuite făcând legământ,
pe moment se opresc plutind desuet,
ochi în ochi cu-nţeles se privesc
apoi din nou în galop se pornesc...
Timpul nu se naşte, nu moare
se-ascunde sub al nostru cer,
e doar o schimbare constantă,
vieţi şi iubiri ne fură zbicer.
Nimeni şi nimic nu l-a sufocat
vârsta-i nu se cunoste, deşi ades invocat
mereu a existat şi-aşa va fi mereu
căci el este nimic, nimic de colorat
cu ale noastre vieţi şi existenţe de brocat.
Timpul e-n noi şi noi suntem timp
totul e timp fără de timp...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezminţire la mit

Nu m-am întors...
Eu sunt aici, risipit pretutindeni
Întoarcerea mea,
uciderea peţitorilor,

Simplu mit
Din care Homer şi editorii trag profit.
Nu m-am întors...
Eu sunt aici, risipit printre pietrele arse
Sirenele
Circe
Penelopa
Sunt farse
Născocite de un orb zdrenţăros
Pentru un happy-end fermecător şi duios.
Nu-mi voi revedea niciodată patria
soţia
fiul
câinele
Arcul, patul din trunchi de măslin, ogoarele, turmele
Itaca stâncoasă şi marea albastră - căci asta mi-e voia,
Risipit - adunat între ziduri surpate,
Ulise rămâne la Troia!
Aţi vrut să îmi luaţi spada şi coiful
şi scutul zgâriat şi lovit
În cărţile voastre Ulise-i un biet rătăcit
Mă reneg pentru un plug
Simbol de taur care trage la jug
Nici acum nu-nţelegeţi -
E atâta de greu?!
Că Ulise e Troia, şi că Troia sunt eu...

........................................

De patru milenii amestec cu spada mortarul pe plajă
Cioplesc lespezi
ridic ziduri
Înălţându-mi în marmură voia.
De patru milenii
Ulise ridică
O nouă cetate la Troia...

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea mea, cu valuri repezi,
Şi cu pescăruşi în zbor
Într-o clipă efemeră,
Mă înalţ, şi-apoi cobor...

Marea mea, un vis albastru,
Cu catargele spre cer
În paharul plin cu apă,
Văd furtunile cum pier...

Marea mea, în plină vară
Pe nisipul ars de dor,
Trec doar paşii amintirii
Şi mă răscolesc uşor...

Marea mea, verde -albastră,
Mă petrec prin valul tău,
Vreau să-ţi fiu talaz şi soare,
Când e zbuciumul mai greu..

Camelia Cristea

Camelia Cristea

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jean-Luc Picard: O problemă de securitate internă: strigătul vechi de milenii al opresorului.

replici din filmul serial Star Trek: Generaţia următoare
Adăugat de Laura Badea
Comentează! | Votează! | Copiază!