Feedback
În îmbrățișarea contorsionată
a siluirii ploii de către vânt,
se auzeau mugetele furibunde
ale norilor
aprinși
de patima împreunării
comandată de furtuna
stârnită de răul-bumerang,
născut și trimis
de
LUME,
gând cu gând,
vorbă cu vorbă,
faptă cu faptă...
Îndreptățit,
CERUL
curgea pietre de gheață
muritorilor,
aparent vii,
care le primeau
direct în inima-iceberg,
decorând-o cu ele,
nădăjduind să compenseze
ratarea tuturor
MULTELORCLIPE
ale aurorei boreale,
din cauza
orbirii nevrerii...
Suduind,
mânjiți cu necredință,
dădeau vina,
în necurat-gând,
pe
DUMNEZEU,
de care nu-și aduceau aminte
decât atunci când
necazul cerut
lovea în pauza dintre
bucuriile
înșirate
pe ața
VIEȚII.
După ce orgia dezlănțuită
savura ultima geană
de energie dizarmonică,
din împreunarea
singurului grăunte de
CREDINȚĂ
cu singura picătură de apă
CURATĂ
din LUME,
se născu un
CURCUBEU
ce topea în el
toate culorile
legământului
CREATORULUI,
făcut întregii
FIINȚE
zidită de EL,
iar oamenii
respirară ușurați
și uitară
BRUSC
bolboroselile furtunii,
reluându-și
prostul obicei
de a se risipi,
grăbiți,
în
TOATE-ALE-NIMICULUI...
din nou, nemaiamintindu-și,
"cu mult entuziasm",
de TATĂL NOSTRU...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre religie
- poezii despre prostie
- poezii despre ploaie
- poezii despre nori
- poezii despre naștere
- poezii despre gânduri
Citate similare
Vrând-nevrând...
Un gând...
De dinaintea făpturii mele,
Un gând prezent
Ce murmură-ntre stele...
... și fără impediment,
Iubește toate cele...
Un gând... tu-mi ești
Prin tot ce făptuiești!...
Iar mai încolo...
Pășind din treaptă-n treaptă
Și răsfoind un ultim rând,
Din gând...
Să-mi fi o faptă!...
Căci patima mi-e dreaptă!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (16 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre stele, poezii despre prezent, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Trepte ale trădării: trădarea celui care ți-a făcut rău: este o faptă necreștinească, condamnabilă; trădarea celui pe care nu-l cunoști și care nu ți-a făcut niciun rău: este o faptă foarte condamnabilă; trădarea celui pe care-l cunoști și care nu ți-a făcut niciun rău: este o faptă extrem de condamnabilă; trădarea celui care ți-a făcut numai bine, precum trădarea lui Iisus de către Iuda: este o faptă de neiertat, care nu i-a fost iertată nici de Iisus lui Iuda; trădarea părinților de către copii, a copiilor de către părinți, sau a fraților între ei. Ultima formă de trădare este o faptă abominabilă de neiertat, care le întrece în grozăvie pe toate celelalte.
George Budoi în Trădarea și Trădătorii (6 aprilie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre trădare
- citate despre iertare
- citate despre cunoaștere
- citate despre creștinism
- citate despre copilărie
- citate despre bine și rău
- citate despre Iuda
- citate despre Iisus Hristos
Ideal, Yinul și Yangul trebuie să se echilibreze în gând, vorbă și faptă, in materie, informație și energie.
aforism de Ștefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Yin și Yang (2016)
Adăugat de Ștefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi și aforisme despre informații, aforisme despre idealuri, aforisme despre gânduri sau aforisme despre energie
O, ce lume minunată
Văd copaci verzi... văd trandafiri roșii pe coline,
Îi văd înflorind... pentru mine și pentru tine
Și-mi spun în gând... o, ce lume minunată!
Văd nori albi ca zăpada... cerul cu ochi de azur,
Zile-însorite... nopți fermecate-n moliciuni de velur
Și-mi spun în gând... o, ce lume minunată!
Culorile curcubeului... pastelizează cerul pur,
Ele se regăsesc pe fețele... trecătorilor din jur.
Văd prietenii dându-și mâna... salutându-se firesc
Spunând în realitate... eu te iubesc.
Aud chiote de copii... îi văd cum cresc, cum trec pe stradă,
Ei vor ști mult mai multe decât... am să știu eu vreodată.
Și-mi spun în gând... o, ce lume minunată!
Da, îmi spun în gând... o, ce lume minunată!
cântec interpretat de Louis Armstrong, muzica de Bob Thiele, George David Weiss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre verde, poezii despre trandafiri, poezii despre roșu, poezii despre realitate, poezii despre promisiuni, poezii despre prietenie sau poezii despre noapte
Ce este o cauză? Modificarea antecendentă care face necesară modificarea consecventă. Nicio cauză din lume nu-și fabrică efectul exclusiv din ea însăși;există întotdeauna o materie asupra căreia să se exercite, iar ea nu face decât să prilejuiască, într-un anumit moment, într-un anumit loc și asupra unei anumite ființe, o modificare ce este întotdeauna conformă cu natura acestei ființe, posibilitatea ei trebuind, deci, să fie preexistentă. În consecință, fiecare efect este rezultanta a doi factori, unul interior și celălalt exterior: energia naturală și originară a materiei asupra căreia acționează forța în discuție și, respectiv, cauza determinantă, care obligă această energie să se actualizeze trecând de la putere la faptă.
Arthur Schopenhauer în Lumea ca voință și reprezentare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre energie, citate despre posibilitate, citate de Arthur Schopenhauer despre posibilitate, citate despre natură, citate de Arthur Schopenhauer despre natură, citate despre forță, citate despre existență sau citate de Arthur Schopenhauer despre existență
Când era la adăpatul vacilor, fetele care de care se întrecea să-i dea pricină de vorbă; dară el nu băga pe nimeni în seamă; se făcea ca nu pricepe ce vor ele. Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Și de unde să nu fie așa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la pășune și treaba ieșea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalți argați. Nu știu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păștea el erau mai frumoase decât ale celorlalți argați. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argați, fiindcă pe unde le ducea el pășunea era mai cu gust și mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoștea, fiindcă și ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun și era ursit să ajungă ceva. Dară el nici habar n-avea de asta și nici gând n-avea să se mândrească, fiindă nu știa ce-i este ascuns în cursul vremilor. Ci smerit, precum îl lăsase pe el Dumnezeu, își vedea de ale sale, fără să se atingă cu cuvântul sau în oricareva fel, de alții sau de al altora. Și tocmai pentru aceasta flăcăii și ceilalți argați îl ponosluia.
Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vaci, citate despre smerenie, citate despre sat, citate despre religie, citate despre picioare, citate despre mândrie, citate despre mâini, citate despre lactate sau citate despre gânduri
An nou
Primit-am Noul An, cu flori sădite-n suflet primăvara
și le-am dat la colindători, să îmi mai ușurez povara!
Am cântat, s-alung oboseala din anul care s-a topit,
și-mi cheltuiesc agoniseala, să pot păstra tot ce-am iubit!
Trezită-n zorii primei zile a anului abia născut,
uita-voi toate patimile ce-au încurcat timpul trecut!
C-un zâmbet, voi alunga norii, când vor să-mpiedice-a mea rază
să îmi trezească toți fiorii, în Sfânta zi de Bobotează!
Culeg urările făcute de plugușorul năzdrăvan,
pocnind din bice împletite din vise, la sfârșit de an!
Hai, vino de mă sorcovește, să pot, senin, să-mbătrânesc,
să înfrunt iarna voinicește, să-nvăț cum moartea să-mblânzesc!
Să nu-mi mai pese dac-adun dureri ce templul ruinează,
să nu pierd timp, ca pân-acum și să știu că tot ce contează
e drumul drept, c-o vorbă dulce, c-un gând curat și-o faptă bună,
că "vorba dulce mult aduce" și fapta bună bine-adună.
Vreau să trăiesc de-azi înainte de parc-ar fi ultimul an!
Că-s trecător mi-aduc aminte și-i dau pribeagului un ban.
Topește-mi gheața din privire, IUBIREA ta cu mine-mparte!
IUBIREA naște nemurire și vom fi scriși în a LUI Carte!...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre urări, poezii despre bunătate, poezii despre zâmbet, poezii despre zile sau poezii despre visare
* * *
Sufletul îi dar de preț, croit în altarul sacru
Al infinitului necunoscut și straniu cer,
După șabloanele florilor sculptate în asceză,
Din culorile vii ale curcubeului ce se aprinde
Pe bolta-nseninată, în treacătul fugar al norilor destrămăți.
poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre sculptură, poezii despre infinit, poezii despre flori, poezii despre curcubeu, poezii despre culori sau poezii despre arte plastice
- faptă
- Faptă: vorbă care se ține de cuvânt.
definiție aforistică de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre cuvinte
Polen de cuvinte I
Din streașina gândului picur polen de cuvinte
În dor îți scriu cu lacrimile sfinte
Mă aplec în-genunchi strofa se-nchina,
În versuri dansează, muza, suavă balerină.
Cuvintele se nasc se dizolvă-n mine,
Din vise-necate cu lacrimi divine,
Din furtunile vieții ce-au săpat în noi
Cratere brăzdate adesea de vânt și ploi.
În noi pocale adun polenul de cuvinte
Din soarele sufletului meu să te alinte,
Picurând speranță în gând, în dorurile tale
Poeme desculțe scrise cu degete de mare.
Din lacrima copacilor care mereu plâng,
Când frunzele în toamnă sub talpă se frâng,
Am să vă învelesc gândurile reci și nude
Cu versuri calde din mine să nu vă ude.
În iernile cu lapoviță, zăpadă și gheață
Cu raze din inimă mea voi lumina a ta față,
În polen de cuvinte cu zâmbetul lui Dumnezeu
Împletite vise în culorile ploii care nasc curcubeu.
poezie de Valentina Geambașu (22 august 2014, Mioveni)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre lumină, poezii despre dor, poezii despre dans sau poezii despre cuvinte
Sub semnul iubirii
De s-au stârnit furtuni pe marea vieții tale
Și furioase valuri stau gata să te-nnece...
Nu te lăsa deloc cuprins de-ngrijorare,
... Ci, roagă-te-n credință pâna furtuna trece.
Când inima te doare și nimeni nu-nțelege,
Iar cei de lânga tine își văd de ale lor...
Genunchii tăi și fruntea, în rugă să se plece,
În Tatăl tău din ceruri, ramâi încrezător.
Să nu uiți niciodată, că Cerul e Iubire,
Că dincolo de nori... e țara stelelor,
Necazul de te-ndoaie sub crunta-i nimicire,
Te-nnalță fără teamă... nu te opri din zbor!
poezie de Mariana Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre țări, poezii despre încredere, poezii despre inimă sau poezii despre furie
Ziua era neobișnuit de caldă pentru acest anotimp: de abia se simțea o slabă adiere de vânt, iar mulțimea, pe care o stropea la răstimpuri răpăielile de scurtă durată ale ploii ce cădea din alba și uriașa îngrămădire a norilor răspândiți cu îmbelșugare pe albastra boltă a firmamentului, nu-și pierdea câtuși de puțin voia bună. Către amiază, totuși s-a stârnit o ușoară, dar destul de simțită frământare în rândurile celor din față.
Edgar Allan Poe în Mellonta tauta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vânt, citate de Edgar Allan Poe despre vânt, citate despre ploaie, citate despre nori, citate de Edgar Allan Poe despre nori, citate despre miezul zilei, citate despre anotimpuri, citate despre albastru sau citate despre alb
O lume obosită este o lume care nu se odihnește - iar o lume care nu se odihnește este o lume zgomotoasă, condusă de tendința de mișcare a sunetului. Liniștea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe și nu se fragmentează. Liniștea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu știe asta. Liniștea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniștea rămâne în spatele sunetului și Liniștea va fi acolo și când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Liniște. Așadar, nicicând Liniștea nu poate fi absentă din existență - este singura prezență care nu are formă și care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poți vorbi Liniștea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezență Absolută. Însă, deși nu poți vorbi Liniștea, poți arăta către Liniște, chiar și prin intermediul cuvintelor. Și nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniștea nu este acolo, într-o direcție, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt și orice gând.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sunet, citate despre cuvinte, citate despre vorbire, citate despre relativitate, citate despre odihnă, citate despre naștere sau citate despre mișcare
Pare natural și dezirabil atunci când luăm în considerare problemele eugenice, că o anumită expresie a speranțelor și dorințelor noastre trebuie adresată mărețului om de stat care, în Cetatea Eternă, dovedește mai mult decât oricare alt conducător al vremii noastre, atât în vorbă, cât și în faptă, cât de mult ia în serios problemele eugenice ale poporului său.
Eugen Fischer în memorandum către Benito Mussolini (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dorințe
După cum e gândul, așa e și vorba; după cum e vorba, așa și fapta: oamenii virtuoși sunt la fel în gând, în vorbă și-n faptă.
în Vikramacarita
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit, și au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Și toate ale Mele sunt ale Tale, și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem și Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine și acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfințește-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.
replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli și pentru toți credincioșii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre adevăr, citate despre iubire, citate despre sfinți, citate despre sfințenie sau citate despre perfecțiune
Apoi, crescând mai mare, le-am dat lor, celor ce mă priveau de după gard, sufletul meu. Iar ei îl dădeau de-a dura prin colbul vieții și mi-l înapoiau strivit, lovit și fără de viață. Trist, îmi luăm propriul suflet în brațe și-l mângâiam. Apoi, când se refăcea, mă părăsea zâmbind și se arunca naiv în brațele pofticioase ale celor din jur. Și din nou, zdrobit de valurile vesele dar necunoscute ale vieții, se-ntindea obosit la picioarele mele, spunându-mi că este pentru ultima oară. De atunci îmi îngrop și dezgrop propriul zbor sufletesc ca pe un blestem.
Dan Puric în Fii demn!
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate de Dan Puric despre suflet, citate despre zbor, citate despre viață, citate de Dan Puric despre viață, citate despre tristețe, citate despre promisiuni sau citate despre naivitate
Facă-se doar voia Ta!
Mama mea, când m-a făcut,
n-a știut că sunt de lut.
A sperat că sunt din stâncă
și că stânca n-o să plângă.
Am plâns mult, dar m-am oprit
și lutul nu m-a-mpietrit,
lacrimile mele toate
de TINE au fost uscate.
Zice-o vorbă din bătrâni:
"Greul ne face mai buni
și Dumnezeu nu-ți dă cruce
pe care să n-o poți duce".
Stai cu mine, Doamne, TU,
și mângâie-mi sufletu',
că de-acum sunt pregătită
să înfrâng orice ispită!
De un timp mă rog așa:
"Facă-se doar voia Ta!"
Primesc totu-așa cum vine,
știind că-i trimis de TINE!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre plâns, poezii despre lut, poezii despre înfrângere, poezii despre mamă, poezii despre cruce sau poezii despre bătrânețe
Fox Mulder: Scully, nu te pot lăsa să îți asumi vina. Din cauza fratelui tău, din cauza mamei tale, și din cauză că nu aș putea trăi cu acest gând. Ca să trăiești o minciună, trebuie să și crezi în ea. Precum acești oameni care ne amăgesc, care ți-au dat această boală. Cu toții credem în ceva, iar eu cred în adevăr.
Dana Scully: Și atunci de ce ai venit aici, dacă deja erai hotărât?
Fox Mulder: Știam că mă vei face să mă răzgândesc în cazul în care aș fi făcut o greșeală.
replici din filmul serial Dosarele X
Adăugat de Diana Frone, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vinovăție, citate despre minciună, citate despre medicină, citate despre mamă, citate despre greșeli, citate despre boală sau citate despre adevăr și minciună
Andrei, hai să ne rugăm
Nepotul meu îmi spune-ntr-una
Că nu-i iubit. - Ia vin' la buna.
Te rog, nu plânge puiul meu,
Căci te iubește tatăl tău.
Iubire de părinți, curată.
Tu ai și mamă, ai și tată.
Seara, când vrei ca să te culci,
În gând, tu rugăciuni să zici
Cerându-I, Lui, ce îțidorești,
Iar pe părinți să îi iubești!
Dacă ceva te va durea,
Domnul va fi alăturea.
Haide, Andrei, hai, împreună,
Acum să stăm îngenunchiați.
Și, să punem o vorbă bună,
La Dumnezeu, pentru ceilalți.
Andrei, nicicând să nu ai teamă,
Atâta timp cât ai o mamă.
Și pe părinți să îi asculți;
Pe Dumnezeu să nu Îl uiți!
Hai, puiule, să-ngenunchem
Și amândoi să ne rugăm.
Seara 'nainte de culcare,
Să îi închini o cruce mare.
De spui: "Tatăl nostru" în gând,
Domnul te-aude orișicând.
Haide, Andrei, să-i mulțumim,
Că suntem sănătoși, trăim!
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (1 aprilie 2006)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre sănătate, poezii despre seară sau poezii despre mulțumire