Firimituri de pâine
Firimituri de pâine în inima mea
pentru a întâmpina speranțe.
Firimituri de pâine în sufletul meu
pentru a sătura pe deplin și a opri la banchetul iubirii
dragostele de mereu
ce luminează calea mea spre atingerea desăvârșirii.
Firimituri de pâine în mintea mea
pentru a odihni ca pe o pernă acel cap ce povestește
și acea gură ce setea-și potolește
la râul vieții ce curge ostășește.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nu-l dau pe azi pentru mâine
În fereastră-i cerul înrămat,
În odaie am scaun și pat
Și pe masa albă, niște pâine...
Lucrurile-mi sunt în geamantan,
Praful nu l-am șters de-acum un an,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!
Calendarul din perete-i vechi
Și pe covorul veșted, cu ciucuri neperechi,
Sunt firimituri uscate de pâine...
Am și două crăpături în geam
Și m-a părăsit fata ce-o iubeam,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!
Ieri m-am întâlnit pe scări cu un om ciudat,
M-a-ntrebat:
"De ce te zvârcolești noaptea în pat?
Știi, parchetul e șubred, și se-aude până-n baie,
Îmi trezești copiii care dorm în odaie,
dorm..."
Pe tavan un cerc e, de lumină,
N-am perdea la geam, luna mi-e vecină,
Și pe masa albă, niște pâine...
Singur când rămân, câteodată,
Mai mi-aduc aminte de-un nume de fată,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!
poezie de Alexandru Andrieș
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stol de porumbei-
firimituri de pâine
pe banca din parc.
*
Desțelenire-
pe arătură cioara
nerăbdătoare.
*
Alunecând lin
sus luna jumătate-
seninul nocturn.
haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce mă cauți?
De ce mă cauți?
Nici eu nu mai știu
unde m-am rătăcit.
Nu am lăsat firimituri de pâine
în urma mea
Nici flacăra nu am
pentru cale de întors.
Atât știu
Aud dincolo de ureche
o bătaie de inimă
și dincolo de tăcere
o șoaptă
Când te apropii
învie lumina
să știu că tu ești
rătăcit pe calea mea
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Firimituri
Pasivi în gândire, pasivi și-n acțiuni,
Nu mișcâm un deget, dar ne mișcă ovațiuni.
Îndepărtați de sine, îndepărtați de aproape,
Ne găsim dorul de noi, de ei, doar în citate.
Suferinzi în tâcere, bolnavi fără rețetă,
Ne găsim antidotul în titluri de gazetă.
Ne hrănim cu firimiturile aruncate de alții,
Scrijelim pe scoarța minții, false declarații.
Mintea e plină de tot și vidă în conținut,
Umplem conturi, dar noi ajungem la cota sub.
Nu e ca la bursă, acestea-s firimituri,
Să te redresezi printre dărăpânături.
E criză, nu de bani, ci de valoare,
Nu o căuta, nu o găsești prin buzunare.
Credem că merităm mai puțin,
Ne hrănim cu firimituri
De iubire, de fericire,
Facem tăieri de preț repetitive,
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O pâine caldă
Ce poate fi mai bun decât o pâine,
În care pui speranțe și plăceri,
Răvășitoare... clipele de mâine
Și-aroma dulce-a gândului de ieri.
Miroase-a pâine caldă si pufoasă,
A suflet de femeie-ndragostit,
Care în urm-atâtea doruri lasă
Și-arome blânde-n trupul ei sfințit.
O pâine caldă-i ca o bucurie,
Ca o-mplinire... fără de păcat,
În aburul ei doarme-o poezie
Și fericirea... urme a lăsat.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Bun(ă) ca pâinea caldă
Mai ești pâinea care-ai fost?
Dulce, caldă și curată,
dospită și frământată,
coaptă la sfârșit de post,
de o mamă-adevărată?
Cine s-a-nfruptat din tine,
crezând că nu te sfârșești
și că nu mucegăiești,
de nu te va păstra bine?!
Când privirea-i e piezișă
și aeru-a otrăvit,
clar, te vei fi isprăvit!
(Dacă mai e și duglișă*!...)
Legea firii nu prea iartă
și oricine-i obosit
de acel ce n-a iubit
și mereu "o făcea fiartă".
Te "mânca" și azi, și mâine,
dar răspoimâine fomea,
"mesteca" o imamea*,
pierzând felia de pâine.
Pretinzând că nu îi pasă,
își cumpăra narghilea,
dar de foame se-ofilea,
negăsindu-te la masă.
A trăit cândva regește...
Ar mânca și uscături,
te-ar vrea și firimituri,
dar... nimic nu mai găsește...
Fii iar pâinea care-ai fost!
Dulce, caldă și curată,
dospită și frământată,
coaptă la sfârșit de post,
de o mamă-adevărată!...
Răspuns la "cimilituri":
Eu n-accept... firimituri!
Privirea nu-mi e piezișă,
aerul n-oi otrăvi,
voi ști doar A TE IUBI...
și, nu sunt nici vreo... duglișă!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o ființă, devenind generos cu celelalte ființe, risipind și spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.
Ileana Vulpescu în Arta conversației
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marțea albă
Deschide ușa creștine,
Marțea Albă s-o cinstim,
ram din arbore de pâine
și-o pană de heruvim
îți aduc cu gând sublim.
Îți las și un rest de Pască
sufletul să-ți împărțesc
cu vin roșu de fetească,
sânge din rugul-domnesc,
inima să-ți fericesc.
Pentru sufletele Îngeri
un colac îți dăruiesc,
să-i avem mereu alături
în cercul Dumnezeiesc
din leagănul cel craiec.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Firimituri
la umbra dorului nătâng
mă plâng durerile, mă plâng,
și-n carnea faptului ucis,
îmi scormonește vechiul vis.
din toate fostele iubiri
rămân doar niște amintiri,
acestea sunt firimituri
hrănind atâtea mii de guri.
din gura dorului infant,
scot versul meu de diamant,
și vă hrănesc pe voi, cu-n nor,
din sufletul nemuritor.
și vă hrănesc și cu un zbor,
frumoșilor, preabunilor,
că orișicât ar fi de grea,
zadarnică nu-i truda mea...
poezie de Ionuț Caragea din Ceasornicarul fără mâini (6 septembrie 2021)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri din copilărie
Copilărie, blidar de lacrimi,
firimituri de pâine și muzică,
mâner de sabie, fără sabie...
Timp jupuit de pe ape,
gard pe care suie
gâtul unei miresme.
Blândă lentoare
a pașilor morții.
Aer cald ce topește fluturii.
Copilărie, fete
cu țâțe de plastilină.
poezie clasică de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri din copilărie
Copilărie, blidar de lacrimi,
firimituri de pâine și muzică,
mâner de sabie, fără sabie...
Timp jupuit de pe ape,
gard pe care suie
gâtul unei miresme.
Blândă lentoare
a pașilor morții.
Aer cald ce topește fluturii.
Copilărie, fete
cu țâțe de plastilină.
poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În fiecare
dimineață părul ei negru nu
șamponul îi curge pe față
pentru că pă
sărelele gri caută-nfometate
firimituri de imagini alb-negru
în fereastra
dimineților noastre mai albe
chiar decât nopțile ce ne tac
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru un om harnic o învățătură valorează mai mult decât o felie de pâine... Pentru sărac felia de pâine e ziua de mâine...
aforism de Corneliu Vornicu (19 aprilie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Îmi amintesc, mai mult mi s-a povestit, luam pâine și ceream mălai pentru pâine. La noi în casă nu se făcea mălai și atunci ceream la vecini.
Ștefan Augustin Doinaș în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producție TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țara mea
Țara mea, Sfântă icoană,
Țara mea, meleag de dor,
Tu ești pentru mine ca o mamă,
Ca un vis nemuritor.
Eu o să mă întorc mereu la tine
Cum să întoarce o pasăre din al ei lung zbor,
Căci tu ești pentru mine
Acel cuib plin de tandrețe și amor.
Țara mea, ogor cu pâine,
Pâine coaptă în cuptor,
Tu veșnic vei rămâne,
Plaiul meu cel roditor.
Aici este țara mea
Cu graiul ei nepământesc,
O altă țară mai frumoasă
Niciunde eu nu găsesc.
poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Steaua
Steaua stă să se oprească
Din a vieții licărire...
În sentința sa lumească
Este lut, întru pieire.
Are lacrimi în privire
Lutul pieritor spre mâine,
Călător spre nemurire,
Suflet cald cu gust de pâine.
Zâmbet chipul i-l alină
Călător fără de soartă,
Călător fără de vină
Dulce pâine, pâine coaptă...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua a cincea
Afară e vreme rece și ploioasă.
Îngerii tușesc,
limba lor e galbenă, de febră.
Și limba mea e galbenă.
Dar nu de febră
gura mea radiază lumină.
Din gură, ies cuvinte calde.
Pe cerul gurii mele,
se topește, lipită,
o vitamina "C".
Vitamina radiază, pe cerul gurii mele,
ca un soare.
Ar fi de ajuns doar să zambesc,
și aș face ziua mai luminoasă.
Iar pe cei din jur
aș putea să-i încălzesc
cu o singură vorbă.
Ce simplu ar fi
să fie lumea mai bună
doar cu o vitamină! I
ar dacă mi-aș reține respirația
măcar un moment, în tăcere,
gura mea s-ar umple de bucurie.
Porumbei și vrăbiuțe
ar veni să ciugulească
din plombele mele
ca din firimituri
de pâine.
poezie de Doina Postolachi din volumul de versuri Lumina de peste nopțile mele (2012)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
O vrăbiuță
se răsfață în soare
pe firimituri
haiku de Constantin Păun din Foșnet de stele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Contabilul: Vrem pâine! Vrem pâine!
Secretara: Pâine și libertate.
Funcționarul: Și libertate, dar mai ales pâine.
replici din piesa de teatru Logica rătăcirii, scenariu de Valeriu Butulescu (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Între firimituri
puiul de vrabie
privește musca
haiku de Constantin Păun din Liniștea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!