Cerasela de la Cambridge Leisure

când iese ea din Tesco, aranjându-şi eşarfa
şi dresurile cu gesturi intraductibile –
o prinţesă fără griji, toată numai volănaşe,
curele şi cârlionţi
îmbăiaţi în moscul zilelor nelucrătoare.
soarbe dintr-un cappuccino şi face
botic de iepure: lasă puţin spuma să i se
odihnească pe buza de sus, în fluierăturile
unei găşti de veveriţe punkiste.

ca din întâmplare, bareta rochiţei alunecă
uşor de pe umăr – şi imediat, cu
gesturi profesioniste, selfie-ul care-i
dă gata pe cei şapte Mr. Patel de la
car wash. pupicii studiaţi, expresia
lascivă-nvăţată cândva la Pleşcoi: încă o capodoperă
halită pe loc de împărăţia instagram.

so precious, Cerasela. so fucking special

soarele coboară încetişor, în câteva ore Bella* o să
ţopăie tonifiată de la piscină
înspre parcarea din centru
pentru o smotoceală-antreu pe bancheta din spate a
Ferrari-ului fraţilor Cataldi.
dar asta va fi diseară, iar până diseară
mai sunt atâtea de făcut –
până când delfinii, o, delfinii
vor ieşi în treninguri impecabile,
zvelţi şi voluptuoşi, de la sală.

cei trei italieni pe care i-a cunoscut la bazin
au găsit că-i singurul nume potrivit pentru ea

poezie de Claudiu Komartin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai să ştii 🌸

N-ai să ştii
cât de mult înseamnă
o şoaptă

până când....
cu dragoste e aşteptată

de un chip
care se lasă încetişor
pe un umăr plin de dor.

Nici un zâmbet
n-ai să ştii
cât de puternic poate fi

până când..
fără cuvinte,

scrijeleşte jurăminte
pe un suflet fără soare
dar, cu-n zâmbet prinde culoare.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diseară la amiază

Diseară la amiază
Supermarket-urile vor anunţa un preţ de 3 pence pentru orice produs
Diseară la amiază
Copiii familiilor fericite vor avea şansa să locuiască într-o casă
Elefanţii îşi vor spune unii altora glume omeneşti
America va semna tratatul de pace cu Rusia
Pe 11 noiembrie generalii din primul razboi mondial vor vinde maci pe stradă
Vor inflori primele narcise galbene ale acestei toamne
Când frunzele vor cădea în sus din copaci

Diseară la amiază
Porumbeii vor vâna pisici prin grădinile oraşului
Hitler ne va îndemna să luptăm pe plaje si pe şesuri
Un tunel plin cu apă se va construi sub Liverpool
Porcii vor fi văzuţi zburând în formaţii deasupra Woolton-ului
Iar Nelson nu numai ca îşi va recăpata ochiul dar îşi va recăpăta şi braţul
Populaţia albă din America va demonstra pentru drepturi egale
În faţa Case Negre
Iar monstrul va fi creat deja pe Dr. Frankenstein

Fete în bikini fac plajă la lumina lunii
Cântecele populare sunt cântate de ţărani autentici
Galeriile de artă deocheată sunt interzise persoanelor de peste 18 ani
Poeziile poeţilor sunt în Top 20
Există job-uri pentru toată lumea dar nimeni nu le vrea
Pretutindeni pe alei liceeni îndrăgostiţi se sărută la lumina zilei
Pretutindeni în cavouri uitate morţii vor îngropa liniştiţi pe cei vii
şi
Tu îmi vei spune că mă iubeşti
Diseară la amiază

poezie de Adrian Henri, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ochii-mi plâng în mine

prăpădita asta de inimă este precum o stalagmită
din ce în ce mai albă şi rece
pun pariu că dacă aş îndrăzni să o gust
aş avea sentimentul că s-a născut din spuma mării
poate de aceea se cam crede afrodita
sau mai ştiu ce altă vietate numai bună de iubit

de când nu mai ştiu regula florii de cais
parcă şi cireşii înoată precum delfinii
iar sufletul meu se lasă purtat de zefir
când la poale când spre cer
doar doar zăgazul se va rupe cumva
să plâng şi eu cu sughiţuri
ca un copil rătăcit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Cu înserarea pe spate,
mă duc la mare să mă fac
corabie

ca un pelerin, străbat pe jos câmpiile
şi munţii, trec în genunchi
prin nisipuri ca să-mi îndeplinesc
visul dintotdeauna: să fiu corabie,
să plutesc şi să mă bată furtunile,
să se aşeze soarele în pânzele mele
ca un albatros obosit,
să dănţuiască delfinii în juru-mi.

cu înserarea pe spate
mă apropii de această privire lichidă
a mării
şi nu ştiu, măcar, ce voi face
dacă înecaţii vor ieşi din valuri
şi vor vrea să-i iau pe punte,
ce voi face eu singur,
Eu, o biată corabie.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt nebun

Eu sunt nebun...
Ci ei sunt şi deştepţi, şi tineri
Cândva am fost că ei şi eu
Maximalist
Am fost, ci voi să le mai spun
Că n-am ştiut până mai ieri -
O zi de vineri -
Că sunt tâmpit
Că sunt bolnav
Că sunt idealist
Că sunt nebun
Că sunt un nimeni...

Şi sunt nebun căci eu discut
Cu ei în termenii moderni
Şi sar mereu
Cu spusa mea neangajată...
Şi sunt tâmpit
Pentru că versul meu
Nu cere de la nimeni nici o plată...
Şi sunt bolnav
Căci numai oamenii bolnavi
În loc de pană
Ţin în mâni lopata
Şi scriu cu ea
Cu pana-şi săpa groapa...
Şi sunt idealist pentru că cred
Că viaţa e iubire.
Pe când ei ştiu, din faşă, un secret
Că-i numai amăgire.
Şi nimeni sunt pentru că sunt nebun
Şi gata.

Eu sunt nebun
O, cât am aşteptat această zi
Din tot şiragul meu de zile perindate
Când în sfârşit eu auzii
Că nu-s că ei, nici nu voi fi
Că sunt nebun.
Că sunt nebun
Şi gata...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un soldat în genuchi cu baioneta - soldatul din trup

azi ca şi ieri am înţeles o parte din sensul existenţei mele
m-am dat cu cercul până m-a luat naiba cu el în şapte
ridicam sprânceana treceam pe lângă bocanci fluieram pe străzi
ca un hoinar la drumul mare eram pesemne un evadat
dornic de libertate şi fără grija de mâine
mă salutam ca un soldat în marş
aveam epoleţii la vedere plângeam de fericire cu ei pe umăr
da sunt da exist uite calc iarba calc mocirla
sunt viu şi lângă mine stă inamicul cu buza crăpată ca la iepure
e om pentru asta trebuie să lupte ca să ştie cum să moară
nu din genunchi nu din încheieturi căderea
cu epoleţii pe umeri repet sir cu epoleţii pe umăr
aici se moare drepţi
nu ai părinţi eşti unic trupului tău
dezlegare din susuri mărşăluire
nebunul care te strigă nebunule
tu as besoin de tenir bon
la chute ne se fait pas à genoux

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată curtea şi toată împărăţia era plină de jale. Făt-Frumos, îmbrăcat ca un viteaz, cu paloşul în mână, călare pe calul ce-şi alesese, îşi luă ziua bună de la împăratul, de la împărăteasa, de la toţi boierii cei mari şi cei mici, de la ostaşi şi de la toţi slujitorii curţii, carii, cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său; dar el, dând pinteni calului, ieşi pe poartă ca vântul, şi după dânsul carăle cu merinde, cu bani şi vreo două sute de ostaşi, pe care-i orânduise împăratul ca să-l însoţească. După ce trecu afară de împărăţia tatălui său şi ajunse în pustietate, Făt-Frumos îşi împărţi toată avuţia pe la ostaşi şi, luându-şi ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-şi pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Şi apucând calea către răsărit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile şi trei nopţi, până ce ajunse la o câmpie întinsă, unde era o mulţime de oase de oameni.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă neînvăţate cu adevărat la licoarea Orientului, sau poate doar nepotrivindu-se cu gustul doamnei – care pregătea o cafea pentru cunoscători, amăruie şi cremoasă – bucătăreasa de la Moldova şi fata din Ardeal sorbeau în fiecare dimineaţă cafeaua ca pe un medicament scump. Se apropiau amândouă uşor intimidate, umăr lângă umăr, ştergându-şi mâinile de poale, cu gesturi inconştiente, ca şi cum ar fi vrut să se asigure că sunt suficient de curate ca să se facă demne de aşa o onoare.

Simona Antonescu în Fotograful Curţii Regale (2015)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare cadou pe care l-am primit în viaţa asta a fost să fiu încurajat când nici eu nu mai credeam în mine, să fiu iubit când inima mea era goală, să fiu iertat când am făcut greşeli de neiertat, să fiu îmbrăţişat când am fost cel mai vulnerabil, să fiu acceptat când eram respingător, să fiu ajutat când nu puteam să apreciez ajutorul primit. De oameni capabili să facă aceste gesturi e nevoie mai mult ca oricând şi pentru că sunt puţini, e nevoie ca fiecare dintre noi să îşi asume măcar o părticică din acestă misiune. Să fim alături de cel de lângă noi nu atunci când ne este nouă cel mai uşor, ci atunci când îi este lui cel mai greu. Fă asta, şi te vei putea numi un om superior.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prâslea dus în gradină a fost. Cum veni seara, se duse, îşi luă cărţi de cetit, două ţepuşe, arcul şi tolba cu săgeţile. Îşi alese un loc de pândă într-un colţ pe lângă pom, bătu ţepuşele în pământ şi se puse între ele, aşa cum să-i vină unul dinainte şi altul la spate ca, daca îi va veni somn şi ar moţăi, să se lovească cu barba în cel de dinaintea lui şi daca ar da capul pe spate, să se lovească cu ceafa în cel de dinapoi. Astfel pândi până când, într-una din nopţi, cam după miezul nopţii, simţi că-l atinge încetişor boarea ziorilor care îl îmbăta cu mirosul său cel plăcut, o piroteală moleşitoare se alegă de ochii lui; dară loviturile ce suferi vrând să moţăiască îl deşteptară, şi rămase priveghind până când, pe la revărsat de ziori, un uşor fâşâit se auzi prin grădină. Atunci, cu ochii ţintă la pom, luă arcul şi sta gata; fâşâitul se auzi mai tare şi un oarecine se apropie de pom şi se apucă de ramurile lui; atunci el dete o săgeată, dete două şi, când dete cu a treia, un geamăt ieşi de lângă pom şi apoi o tăcere de moarte se făcu; iară el, cum se lumină puţin, culese câteva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur şi le duse la tatăl său. Niciodată n-a simţit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodată.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul vremii

Eroii nu se bat în piept
Cu gesturi mari, cu gesturi mici.
Nu-ntotdeauna cel ce-i drept
E izbăvit dintre pitici.

Ca să ajungă până-aici,
Cuvântul vremii înţelept,
Cu gesturi mari, cu gesturi mici,
Nu s-au bătut eroii-n piept.

A fost un drum şi drumul drept
Nu-ţi lasă dreptul să abdici.
Cel bun, de-i fulgerat în piept,
E sărbătoare la pitici.

Cu gesturi mari, cu gesturi mici
Eroii nu se bat în piept.

sonet de Nicolae Dragoş
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala râsului

S-a născut dintr-un hohot de râs.

Când părinţii au trebuit să îi arate lumea
El a început să râdă în faţa fiecărui lucru,
Până la soare.
Şi a fiecărui cuvânt,
Până la infinit.

La şapte ani încă nu se oprise din râs
Şi doctorii l-au trimis la şcoală.
Profesorii i-au arătat cartea de fizică
Dar el râdea ţinându-se cu mâinile de burtă.
La istorie ajunsese cu mâinile la genunchi.
La geografie, la tălpi.

Atunci doctorii i-au recomandat trei femei
Demne de acest nume,
De care să se-ndrăgostească,
Dragostea intrând în profilaxia liniştii.
Cum să vă spun?
Pe prima a iubit-o-n hohote,
Pe a doua a zâmbit-o,
Cu a treia s-a-necat de râs.

Atunci doctorii i-au prescris moartea,
S-o ia o dată în viaţă
Şi după aceea câte o linguriţă
Din trei în trei veşnicii.

Dar şi în mormânt
El tot mai continuă, şi azi, să râdă.

Până acum a fost mutat în vreo
Şapte cimitire
La cererile repetate
Ale răposaţilor.

poezie de Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Untitled.gif 2

bună dimineaţa necunoscutule
bună dimineaţa necunoscuto
nu-i aşa că-i mai bine să nu ne spunem pe nume
ori să ne spunem pe numele unor vulcani din islanda
care-i încurcă pe toţi ştiriştii tv?
când le spui pe nume oamenii îşi pierd superputerile
ca primii oameni care-au pierdut paradisul
după ce dumnezeu i-a strigat pe nume
de ce zâmbeşti?
ai probleme nu glumă presupun că şi în islanda ori în paradis
există condică de prezenţă în care semnezi la intrarea şi la ieşirea din firmă
semnezi cu numele tău şi ai superputeri să treci
peste încă o zi la locul de muncă
păi m-am gândit că dacă tot împărţim aceeaşi bancă pentru fumat
aş putea să-ţi arăt ce visez
imaginează-ţi că eşti într-un terminal şi aştepţi
un necunoscut cu nume comun
îl scrii pe-o pancartă şi dintr-o dată spre tine vin
toţi necunoscuţii
cum ştii pe cine aştepţi? cum alegi?
nu-i aşa că îl simţi?

o tăcere prelungă
ca atunci când tragi un joint şi vrei să-l ţii cât mai mult în plămâni
ţi-e bine în ea şi cu ea
ai vrea ca petru să faci trei colibe
mai bine mi-ai spune ceva trist
păi n-am înţeles niciodată de ce când cineva moare
cei care l-au cunoscut sunt luaţi prin surprindere
se vaită nu pot să cred
vorba amicului meu groucho toţi murim aşa că
tot ce-avem de făcut e să trăim până atunci
vezi că le cam înfloreşti groucho a zis că îmbătrânim nu că murim
ahh
îl ştii şi tu pe groucho? credeam că-i doar în imaginaţia mea

dacă ai fi o simplă hârtie ce ţi-ar plăcea să facă oamenii cu tine?
cred că aş fi cel mai potrivit pentru un zmeu din weifang
să duc dintr-o tabără într-alta strategii militare
ori să alung ghinionul şi bolile
nu crezi că-i prea mult în zece minute să treci prin islanda aeroporturi
şi provincii chineze?
probabil dar vremea se anunţă cam instabilă şi dacă n-o să mai împărţim
banca pentru fumat câteva zile măcar să-mpărţim golul
atunci spune-mi ceva să-mi ajungă
sper să nu râzi
o să te aştept cum aşteaptă isbn-ul
un scriitor debutant

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am crezut că
am încercat să
am vrut jur că am vrut
turui întruna sperând să
la aproape 35 de ani
când în ţara asta eşti un om hârşit
sau unul deja terminat
recitesc un caiet de la 17
şi ajung la paginile în care am scris
cu mâna tremurându-mi doar
de ce de ce de ce de ce de ce
n-a folosit la nimic
nici încrederea în ceea ce aveam de făcut
nici speranţa nici încurajările iluzorii
sunt patetic ai dreptate criticuţule
care acum hăpăi zglobiu căcatul
boşorogilor despre care acum trei ani vorbeai
cu un dispreţ nesfârşit

e nevoie de multă ticăloşie
pentru a mai pricepe ceva

poezie de Claudiu Komartin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarse fiul împăratului ochii în toate părţile să vază apă; dară geaba, apă nu era, iară fata căzu şi muri; p-aci era să cază şi el, dară se ţinu. Tot mergând el, nu putu să ţie până să nu guste dintr-o rodie şi scoase cuţitaşul de tăie încă una; deodată, iese şi dintr-însa o fată ca o zână, şi moare ca şi cea dintâi, fiindcă n-avu apă să-i dea. Mâhnit de ciudata întâmplare, mergea către împărăţia tatălui său cu rodia care îi mai rămăsese, şi se uita la dânsa ca la un cireş copt; şi merse până ajunse la o câmpie frumoasă pe unde începu a cunoaşte urme de oameni. Aici îi mai veni inima la loc, şi se puse jos să se odihnească niţel. Gândul lui nu se lua de la rodii şi de la fetele cele frumoase ce muriseră; şi tot gândindu-se se aprinse în el dorinţa de a gusta din rodia pe care o mai avea, încât nemaiputându-se ţine, otărî să o taie şi pe aceasta, dară temându-se să nu i se întâmple ca şi cu celelalte, căută o fântână, luă apă în căciulă, şi acolo, la umbra unui copaci mare, tăie şi rodia care îi mai rămăsese, când ce să vezi? unde ieşi o fată ca soarele de frumoasă, şi cu părul de aur. El îi dete de bău şi o stropi cu apă, şi aşa scăpă fata cu viaţă. Fiul împăratului îi da târcoale, şi se tot minuna de frumuseţea şi de gingăşia ei.

citat din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry le făcu semn cu ochiul, se întoarse la unchiul Vernon şi îl urmă încet, ieşind din gară. Nu avea nici un sens să-şi facă griji de pe acum, îşi spuse el, când se urcă pe bancheta din spate a maşinii unchiului Vernon. După cum spusese Hagrid, ce va fi, va fi... Şi avea să vadă ce era de făcut la momentul potrivit.

J.K. Rowling în Harry Potter – Pocalul de Foc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ei, bine, ce vrei să-mi arăţi aici?! Eu nu văd nimic interesant.
Lucian: Le recunoşti cumva?
Lia: Foile astea... Sunt cumva din jurnalul meu?!
Lucian: Exact.
Lia: Dă-mi-le, imediat!
Lucian: Nu încă. Nu-ţi fie teamă! Le vei recupera, imediat, pe toate, intacte.
Lia: Cum au ajuns astea la tine?!
Lucian: Le-am rupt eu din jurnalul tău, cu câteva zile în urmă, mai exact joi... Ştii tu, când erai la baie.
Lia: Îmi amintesc! Iar când te-am întrebat ce-ai făcut între timp, mi-ai spus că nimic deosebit, doar m-ai aşteptat pe mine...
Lucian: Şi ce-ai fi vrut să-ţi fi spus?! Că ţi-am găsit între timp jurnalul personal, l-am răsfoit fără acordul tău şi am oprit câteva file din el?! Am preferat să ţin secret acest lucru, câtva timp.
Lia: De ce le-ai rupt?!
Lucian: Pentru că aici scrie ceva foarte interesant, care mi-a atras de îndată atenţia. Scrie că... Mă iubeşti. Mai exact, scrie că te-ai fi îndrăgostit de mine, fără ca măcar să mă fi cunoscut, doar din descrierile pe care mi le-au făcut colegele tale, demult. Este sau nu aşa?! Corectează-mă, dacă greşesc!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datele false sunt extrem de dăunătoare pentru progresul ştiinţei, pentru că de multe ori rezistă pentru mult timp; dar opiniile false, dacă sunt susţinute de câteva dovezi, fac puţin rău, pentru că toată lumea obţine o plăcere salutară din a le dovedi falsitatea; şi când se face acest lucru, o cale care duce la erori este închisă şi drumul care duce înspre adevăr este deschis deseori în acelaşi timp.

citat din Charles Darwin
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la 20 de ani credeam că lumea e spaţiul în care orice este posibil. După 20 de ani am început să înţeleg că fiecare dintre noi avem o lume a noastră, în care ne trăim bucuriile, iubirile, dezamăgirile, împlinirile, completând traiectoriile noastre, astfel încât să fim fericiţi.
Creativitatea lui Claudiu Dumitrache şi modul în care îşi prezintă sufletul de artist, reflectă o astfel de lume în care inocenţa deschide uşa unei maturităţi şi a unui caracter bogat în trăiri, în extreme... aşa cum le poţi simţi la 20 ani. În cuvinte, în muzicalitate, în expresie, descopăr nevoia lui de sinceritate, o virtute destul de rară şi care nu face altceva decât să îi deschidă ochii către lucrurile şi valorile care contează pentru un om şi pentru artist. Am încredere în Claudiu, pentru că are încredere în el. E primul pas important către a fi integru, bun, echilibrat şi ancorat în realitatea vieţii. Claudiu scrie şi cântă aşa cum este el şi pentru asta are parte de toată susţinerea mea.

Raoul în 20, Introducere (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat de mult gustul atâtor trupuri pe care le-am cunoscut. Asta se întâmplă aproape tuturor bărbaţilor: să n-aibă amintiri calde, să nu mai păstreze nimic din toată magia aceea a dragostei fizice. Cred că femeile uită mai greu; trupurile lor păstrează îndelung prezenţa bărbatului pe care l-au iubit sau cunoscut cândva. Dar se întâmplă în viaţa oricărui bărbat un miracol de câteva clipe: întâlnirea unei priviri, o sărutare, o atingere care nu se aseamănă cu nimic din tot ceea ce a fost până atunci.

Mircea Eliade în Nunta în cer (1938)
Adăugat de Lois Lane
Comentează! | Votează! | Copiază!