Pulberi
De drumuri secționată
Cernută și dispersată
Căi multiple-mi trec prin vine
Și mă-mping forțat spre tine.
Drumuri strâmte, răsucite
Mi se-aprind tainic-de-orbite.
Cântec mesager spre lună
Plâns de lup crescut la stână
Ești tu, mic, încovoiat
Descărnat și re-ncarnat.
Drumuri răsucite-n mine
Drumuri mereu către tine
Toate au făcut un plan
Să dărâme ce mai am.
Templu-i lut, stins pe podea.
Acum, sunt polen de stea.
Sufletul tău, volbură
Mi-l ia-n vânt și-l mătură.
poezie de Luminița Soare
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Drumuri grele, drumuri albe
Drumuri grele, drumuri albe
cu pași demult uitați
se-aud copite înghețate
de cai înaripați.
Și dacă te-aș întreba
de ce mă lași pe drum,
vei spune că-i noaptea mea
cernită-n amintiri prin fum.
Anii ce cresc peste noi
se scurg în râuri de șoapte,
aș vrea să fii cu mine
în amurgul ce se prinde în noapte.
Drumuri grele, drumuri albe
ce cobor și urcă lin,
zăresc casa părintească
unde vreau să dorm puțin.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eroica
Drumuri sfinte de la Putna,
Drumuri vulturești,
Drum de griviță și Plevnă
Drumuri-Mărășești,
Va mai bate din uitare,
Viscolind poteci,
Zborul Domnului Manole,
Apa lui de veci,,
Să le lege cu mistria,
Zidului de sânge,
Zările din care Ana,
Drumurile-și strânge...
Să vă strângem, aspre drumuri,
Într-un brâu de dor,
Brâu de Dunăre-Lumină,
Cer de tricolor,
Drum de alba, drumuri grele,
Drumuri-Românești,
Drumuri arșiță de stele,
Către București;
Curgă veșnic ca lumina,
Visului ales,
Să ne scrie simfonia,
Pentru univers...
poezie satirică de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eva
Abundență
De drumuri
Sunt mii
De drumuri
Ce duc la cer
Cele mai multe
Exterioare
Sau cel mult
Tangențiale
Femeia
Cu imprimeuri
Ea singură
Știe drumul bun
Spre Eden
Chiar dacă
A fost izgonită
De acolo.
poezie de David Boia (17 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe multe drumuri
Pe multe drumuri, pe multe, se-ncearcă
gândul spre tine. O, sfârșitul acela de zi,
peste care căzură grabnice brume!
În grădina mea florile
spre alte foarte înalte poieni tânjind
mai invocă și-acum
lumina ta fără de nume.
Unde dormi astăzi - nu știu. Nici un cântec
nu te găsește. Astăzi
tu ești unde ești. Iar eu aci. Depărtarea
a pus între noi carul cel mare pe cer,
apele-n văi, focul în noapte pe dealuri,
și pe pământ a pus anemone și patimi
cărora ziua nu le priește.
Ca o poartă s-a-nchis. Nici un semn nu străbate
vămile, vămile.
poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumuri
cuvântul meu răscolește liniștea tunetului
departe, alte cuvinte izbesc malurile sufletului
mai departe, soarele a îngenunchiat, în tăcere
sunt drumuri ce merg în tristețea serii
încărcate de tăcere și multă, multă durere
plec, pășesc printre orizonturi umede
fără cuvinte.. fără întrebări
alte drumuri
liniștea cade în noapte printre șoapte obosite
drumuri părăsite, drumuri irosite
în față, ușa timpului oprită
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumuri...
Nu mă pot preface
Că orice drum aș lua,
Că orice cărăruie
N-ajunge-n calea ta...
Și nu mă pot abține
Prin ploi și prin ninsori
Prin dogoreli și vânturi
Să nu-ți iau calea-n flori...
Prin suflul tău crăiasă
Îmi lași mereu indicii
Adulmecându-ți calea
Sub coada-rândunicii...
Am mai aflat o cale
Un râu ce-mi este ghid,
Și-aștept să te-mbăiezi
Cu sufletu-mi, ce ți-l deschid...
Pe drumuri către tine
Pentru moment sunt haimana
Și-n orice cotitură
Înfing o osana...
Că-i drum la deal sau vale,
Că-i caldarâm sau drum îngust
Nu-mi întrerupe țelul
Ce-I către tine, just...
Tot umbletul acesta
Din mine nu-i un bau,
Dorește viața-ntreagă
Să-i stai în drum... să-ți stau!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (12 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la fereastra mea
De la fereastra mea pornește orice stradă,
Și Via Appia și Königstraße,
Champs-Élysées și Zeltnergasse,
Nevski Prospekt, ba chiar și Drumul de Mătase.
Îmi e de-ajuns pe toate să le-nchipui,
Cu ochii-nchiși, că le străbat îmi pare,
În juru-mi naște-o lume fiecare,
Ce-și cerne-n vid de mă trezesc nisipu-i.
Văd drumuri nostime, cu noduri împletite,
Poteci de țară, bulevarde grandioase,
Strâmtori suite-n munți, vijelioase,
Sau drumuri de oraș, mai liniștite,
Cu teatre, cafenele, cârciumi pline;
Tu ești ca Roma, căci toate duc spre tine.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toate peregrinările mele au fost drumuri spre tine.
citat clasic din Hermann Hesse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Karma
Mă-ntorc, în ziua clară, spre cetate.
Păduri în zare. Albe drumuri. Calme
Pășuni ce țin amiaza-ntreagă-n palme.
Și moartea, ce ne mână-ncet din spate.
Spre orice punct, aceeași depărtare.
Jur-împrejur, o singură ființă
Îmi amintesc (e, oare, cu putință?),
Îmi amintesc de tine cu oroare.
Se-ntunecă urcușul. Noaptea vine
Și mie însumi chipul mi-l arată.
Sunt fericit. Sunt singur. Eu sunt, iată!
În negrul burg e loc doar pentru mine.
poezie de Eugen Dorcescu din Culegătorul de alge (1985)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumuri obosite
mi-am dezgolit gândurile într-o noapte
cuvântul rătăcea în neliniștea tunetului
departe, alte cuvinte izbeau malurile sufletului
mai departe, soarele a îngenunchiat în tăcere
să nu tulbure zborul pescărușilor
liniștea curgea oblic
printre obosite șoapte
drumuri mergeau agonic în tristețea serii
erau încărcate de întrebări eșuate
azi pășesc printre orizonturi umede
sunt lacrima ploii pe zidurile lumii
sunt val ce se sparge de mal
sunt țipătul cerului pe mări de opal
în zori, alte drumuri, fără cuvinte, fără întrebări
drumuri părăsite, drumuri irosite
în față, ușa timpului...
cioc-cioc-cioc
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniștea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Definiția nenorocului
Sunt drumuri ce ne caută demult.
Și-ajung la noi când noi suntem plecați
În căutarea lor pe alte drumuri.
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Drumuri greșite
N-am vrea să fie drumuri rele
S-apuce tinerii pe ele,
Dar ele sunt și, din păcate,
Sunt cel mai bine asfaltate!
epigramă de Nicolae Petrescu din Terapii de șoc (1997)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veteranii de război
Ei au trecut "prin fum", prin foc și pară
Și au deschis "noi drumuri" pentru țară,
Iar azi, vreo câțiva potentați "cu fumuri"
Profită, dar îi lasă tot... "pe drumuri"...
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2013)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Românii nu fac drumuri, să nu rămână oamenii... pe drumuri.
aforism de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Dacă există visuri despre o Africă de Sud frumoasă, există și drumuri către realizarea acestui scop. Două dintre aceste drumuri trebuie denumite Bunătate și Iertare.
citat clasic din Nelson Mandela
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Nedumerire
Nedumerit, privind cu teamă,
Și-a zis bețivul pătimaș:
"Pe drumuri sunt, bag bine samă,
Pe drumuri... dar în ce oraș?!"
epigramă de Gina Zaharia din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, tu, iubită
O, tu, iubită
dinainte pierdută, niciodată-ntâlnită,
eu nu mai știu care cântec ți-i drag.
Nu mai încerc, când viitorul vine,
să te găsesc. Toate marile
imagini din mine, priveliștea văzută-n zare,
târguri și turnuri și poduri și
nebănuite cotituri de drumuri
și vlaga acelor tărâmuri
cutreierate pe vremuri de zei:
toate în mine se-nalță
spre slava ta, tu pierdută mereu.
O, tu ești grădinile
pe care le-am privit cu-atâta
nădejde. O fereastră s-a deschis
în casa de țară: și tu, gânditoare,
aproape c-ai intrat după mine. Am găsit
ulițe pe care tocmai trecuseși,
și uneori oglinzile vitrinelor
erau înc-amețite de tine și răsfrângeau speriate
chipul meu, brusc apărut. Cine știe
dacă n-a răsunat cântecu-aceleiași păsări
prin fiecare dintre noi, aseară?
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumuri
Drumuri cu flori și maci
linii drepte, aliniate-n destin.
inspirație săracă pentru că nu văd
decât cerul culegând măsline și struguri.
cerul rupe câte un bob de strugure,
pe care îl aruncă-n Soare
și Soarele coboară și alintă podeaua Terrei
și cu un sărut dezmiardă puritatea,
cu o floare de mac lovește inima durerii posacă,
învârtește Terra,
Soarele cu surâsul său
și cu căldura sa fermecătoare
ce îmbrățișează eternitatea,
furâdu-i sărutul veșniciei,
călătorind prin destine,
frumoase drumuri, în cer și pe Pământ,
pline de viață și de moarte
ce se revarsă-n mare albastră a viselor!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi stăm acum acolo unde se întretaie două drumuri. Dar spre deosebire de poemul cunoscut al lui Robert Frost, cele două drumuri nu sunt la fel de bune. Drumul pe care călătorim de mult este o șosea magistrală pe care progresăm cu mare viteză, dar la capătul său, ne așteaptă dezastrul. Celălalt drum din răspântie - cel pe care s-a mers mai puțin ne oferă singura noastră șansă de a ajunge la o destinație care ne asigură că putem păstra Pământul.
citat din Rachel Carson
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina nu are drumuri
Număr pe degete posibilitățile existente,
îmi socotesc zilele rămase,
rațiunea devine o rană deschisă
din care nu ies.
Lumina nu are drumuri,
mă pornesc oricum purtat de raze
spre orizontul de argint.
Nu știu dacă voi ajunge,
dar toți mă încurajează
să nu mor.
Mă despart de păcatele lumii
și mă lepăd
până rămân gol și flămând.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!