Stropi de lumină vie

Dacă puterea de a şti mi-ar fi deplină
şi cugetul asemeni unui snop,
aş cere vântului să mă disipe-n tină,
iar norilor să mă prefacă-n strop.

Şi-atunci, când dincolo de vreme, eu
îmi ţintuiesc cununa gândului pe frunte,
strivit de greul zalei, Stâncă-n Prometeu
renasc prin Moartea Morţii umbra din grăunte.

Iar tu, uimindu-te de starea voinţei de-a fi lut,
îmi sapi cu unghii roze sub miezul slăbiciunii,
cătând străpunsul moale – nălucă din trecut –
scăpată-n dor de soartă, sub bolta raţiunii.

Dar nu-i asprimea certei mai naltă decât cerul
nu-i strigătul ascuns mai tare ca iubirea,
lăsându-mă să-ntrec, din urmă, efemerul
speranţa de-a fi tu, deodată cu noptirea.

poezie de Traian-Dinorel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Şi pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Şi cerul pare mai senin.
Şi orice-aş vrea să fac, ştiu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Şi-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi eşti sprijin şi noroc,
Puterea mea de-a face bine
Şi trec prin apă şi prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în liniştea deplină

Pot da vina doar pe mine, pentru cele întâmplate
Nu contează gropi şi urme, de-a lungul vieţii rămase
Nu contează că-s stropite şi plouate de-a mea viaţă
De aş şti că va fi bine, cum aş dispărea în ceaţă

M-aş duce către o zare, albastră şi înnorată,
Când de soare smălţuită, când de ploaie asudată
Nu mai vreau lacrimi să-mi cadă, nu mai am un strop de apă
De mi-ar cade de sub pleoape, aş simţi ochii că-mi crapă

Nu mai vreau nicio arsură, nu mai vreau nicio spoială
Vreau doar umbra mea ascunsă, sub luminile de ceară
Vreau tăcerea mortuară, care stinge orice boală
Vreau să uit gustul de dulce şi de orice amăreală

Pot da vina şi pe soartă, ca o scuză motivată
Învârtita mea de roată, nu-i rotundă niciodată
Învârtindu-se cu mine, fără plăcerea de viaţă
Ameţit sunt de durere, umbra mea-i neîmpăcată

Doamne, dacă priveşti vreodată, până-n sufletul meu trist
Tu mă iartă şi iar mă iartă, mă închin de-acum smerit
De eşti totul şi pământul, fă-mi un loc ascuns de vânturi
Şi de gerurile iernii şi de înnegrite gânduri

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu-i aşa de moarte...

Noaptea nu-i aşa de noapte cum e lacrima tăcerii
Şi nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i aşa de rece cum dojana de nevină
Şi nici negru-aşa de negru cum e lipsa de lumină.

Vântul răvăşeşte ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i aşa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristeţile-mi adapă.

Şi nici toamnele nu-mi ţipă, când îmi pierd veşmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i aşa adâncă şi nici valu-aşa de mare,
Cum îmi este mie hăul şi albastrul ce mă doare.

Încruntarea se-nsenină cu tandreţe şi iubire,
Zâmbetul din colţul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-aşa de groaznic şi macabru, cum mi-e vina,
De-a mă şti nevinovată. Şi îmi plânge rădăcina,

Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioşare şi de facere de bine?
Tu arunci cu duşmănie şi eu cu iertare-n tine.

Moartea nu-i aşa de moarte, cum e viaţa de neviaţă-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n faţă!
Că nu sunt demnă de tine şi mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezolvarea unei dileme (grook)

Când ţi se cere părerea-într-o problemă
Iar tu n-ai niciuna şi ţi-i gol bostanul,
cel mai simplu mod de-a ieşi din dilemă
e să dai cu banul.

Nu, nu-i vorba de-a lăsa şansa să decidă pentru fraier,
în vreme ce dormitezi placid ca balega în drum...
dar în momentul în care moneda-i sus în aer
brusc, vei şti ce vrei să cadă, cap sau stemă, ce şi cum.

poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul este cerul!

aripile gândului nu pot fi oprite
să zboare peste groapa morţii
nu săpa în cerul tău
nu încolăci şarpele în jurul mărului

rădăcinile nu le plimba pe pământul nimănui
iubirea nu este tarabă celui care înşală
în iarmaroc de vânzare nu mai sunt potcoave
caii timpului au dispărut de mult

mâna-i cea mai murdară
nu săruta templele ei nici cu vină
pune fără ea pâine curată pe masă
vinul nu-l fă în ziua sângerării

nu usca floarea înainte de-a înflori
moartea nu o îngropa cu ţărână
cenuşa n-o arunca în vânt
ea îţi va orbi privirea viitorului

nu te uita în urmă ci mergi înainte
dar nici nu lăsa urma să te aştepte
pune un ban în mâna sorţii
să nu te joci niciodată cu zarul minţii

nu te plimba pe banii ce nu-i ai
nu te sătura pe trunchiul puterii
cenuşa se întorce în pământ
nimănui nu-i cere iertare

nu întinde mâna dincolo de lungimea ei
nu striga mai tare decât poţi fi auzit
nu privi mai mult decât poate înţelege mintea
nu pune-n cuvinte ce nu poate fi mâine

atinge înălţimi dar măsoară măsurătoarea
nu pune al tău eu de două ori
înşelătoria nu are decât faţa neagră
pământul înghite totul

poezie de Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul

Un strigăt dezlănţuie vântul
Ca fulgerul, nori de furtună,
Iar dorul îmi bântuie gândul
Săruturi să prind în cunună.

E strigătul, cânt de chemare
Când pieptul tresaltă de dor,
Priviri îmi aştern înspre zare
Ca şoimul prin tainicul zbor.

E strigătul, vuiet prin noapte
Pe culme de munţi, trecător,
În zori, se revarsă în şoapte
Spre altarul nestinsului dor.

E strigătul, tunet prin ceruri
Ce-alungă furtuna din nori,
Hai, vino iubito, prin neguri
S-aprinzi curcubee pe flori!

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de seară

A mai trecut o zi din viaţa mea,
Ce dor îmi e de moarte şi de tine
Şi ce păcat că moartea nu mai vrea
Să treacă pe la poartă pe la mine.

Îmi este dor de tine, moartea mea,
De tine, clipa cea mai aşteptată;
Te-nvinuieşte gura lumii rea,
Dar tu rămâi mereu nevinovată.

A mai trecut o zi şi n-ai venit,
Privesc apusul, ceasul, prima stea...
Când vine seara sunt mai fericit:
A mai trecut o zi din viaţa mea!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunetul

Tunetul căzut din norul strâmb
mi-amintea că încă este vară,
luna prinsă-n colţul unui dâmb
cobora pe umbra de la scară.

Dar deodată, parcă din senin,
dinspre munţi venea o vijelie
aducând cu ea numai venin
peste aşteptarea mea târzie.

Şi în roata vântului cuprins,
auzeam urări venind din flintă
în adâncul gândului desprins
din zăpezi căzute peste nuntă.

Am simţit cum cerul se rupea
peste umbra ei întârziată,
vântul peste umăr îmi striga:
nu se va întoarce niciodată!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra dorului

Umbra dorului străbate
Faptul zilei, miezul nopţii,
Scoate din singurătate
Sensul vieţii, rostul morţii.

Umbra dorului apasă
Peste cugetul fierbinte
Şi ne scaldă-n ceaţa deasă
A şoptitelor cuvinte.

Umbra dorului se-nalţă
Către cerul necuprins.
Din senin, aprinde-n viaţă
Flacăra, de vis nestins.

Umbra dorului, etrnă,
Mă-nsoţeşte zi şi noapte.
Mă învăluie în şoapte
Cu iubirea ei maternă.

poezie de Ştefan Ciuculescu din Umbra dorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litigiu

Nu-i sunt datoare vieţii! Ea îmi este,
Căci m-a târât în lumea asta rea,
Când condamnările nu sunt oneste
Îmi cere să ţin fruntea sus spre ea,

Eu aş împinge-o-ncolo cu piciorul
Şi mi-aş vedea de drum altundeva,
Căci nu-i cum să o iei cu binişorul,
Mai rău decât mi-a dat, ce-mi poate da?

Nu-i sunt datoare vieţii; ea îmi este,
Spre mine-ndreaptă pumnul ei calic,
Încearcă şi iubirea să-mi conteste,
Iar trupul meu e pentru ea nimic.

De-aceea am tristeţea ca redută
Şi dragostea din versuri absolută.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trasând linii

viaţa e o albie şerpuită
printre momente de arşiţă secătuită
şi momente de adumbrire şi taină
nimeni nu se naşte învăţat
dar singurul învăţător de nădejde e tot viaţa
ea te ajută să ridici ziduri de apărare
să arunci punţi peste tăceri
şi mai ales să te căleşti la focul iubirii
cineva îmi spunea că iubirea e o colivie de aur
altcineva spunea că iubirea e adevărata libertate
dar din câte am văzut, iubirea nu-i decât o linie
ce desparte umbra de lumină
şi îndoiala de siguranţă
te iubesc are altă greutate decât mă iubeşte
pentru că într-un taler îţi pui inima
iar în celălalt speranţa
şi inima bate, fiindu-ţi alături
pe când speranţa
mai cade răpusă de îndoială
în fiecare zi trag o linie
ce se desprinde din cealaltă
şi cu fiecare punct
viaţa mea are un sens

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de fluturi

A trecut atâta vreme
C-am uitat să mai socot,
Am uitat a mă mai teme,
Şi din suflet să te scot.

În noapte vorbesc cu luna
Şi cu stelele vorbesc,
Aş vrea pentru totdeauna
Cu ele să mă sfătuiesc.

Cer păreri, ele-mi dau sfaturi,
Îmi arată calea bună,
Şi plec într-un zbor de fluturi
Departe de-a ta minciună.

Voi cunoaşte poate teama
Iubirii ce nu corespunde,
Şi poate îmi voi da seama
Că nu mă mai pot ascunde.

Ies în faţă, lupt cu viaţa
Vreau să las în urmă totul,
Să-mi recapăt iar speranţa,
Să-mi găsesc în viaţă rostul.

Zbor de fluturi mi-e iubirea
Şi ades o poartă vântul,
Face să îmi pierd gândirea,
Uneori chiar şi cuvântul.

poezie de Răzvan Isac (25 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce simplu mi-ar fi dacă nu te-aş iubi

Altceva nu-i nimic
Şi mereu ma complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.

Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia să aud de tine
şi-mi era mai de folos sa mor.

M-am băgat de bunăvoie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorata circumstanţial,
ma închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefăcută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăsnet,
te prefer aşa cum s-a întâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din păcate,
dragostea e o dificultate,
fără care ar fi cu mult mai greu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar mă minţi şi îmi zâmbeşti

şi iar mă minţi că ştii ce-i totul,
şi te strecori printre simtiri
nu-i leac de-a vindeca iubirea
nu-i temnita pentru iubiri.

te fastacesti printre cuvinte
printre zvacniri si ochi pierduti
printre apusuri fara margini
printre visari si clai de munti.

nu stii ce rani mai curg din ploaie
nu stii ce sangera si mor
din ursitori se-aud blesteme
şi din sageti ce-n glasuri dor.

prin guri de vant si rasarituri
se-aud taciunii zvarcolind
se-ndoliaza si tacerea
şi-n frica lor se duc arzand.

şi îmi zambesti si-mi spui atatea
cu buze-n soapte tremurand
sfarami imaginar lumina
de parca m-ai vedea venind.

cand stiu ca totu-i doar in minte-ati
şi-ti sunt doar o Morgana-n vis
sunt doar un curcubeu in noapte
şi ne mintim ca-i foc aprins.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protest formal

nu mă pricep la vrăji şi nici la teorie
iau totul brut, de-a gata, de-a întregul
frontal şi verde-n faţă, sătul de-alegorie
în care prea sunt boul care-ţi duce jugul

nu înţeleg o iotă din ştiinţa lumii
de a face răul să pară un progres
iar joaca de-a soldaţii îmi e de ne-nţeles
şi tot ce fac aceia care se cred stăpânii

întreaga artă a omenirii e-un tânguit de jale
elogii la instincte, ode înşelării permanente -
din scâncetul acesta îmi pregătesc artiştii cale
dezmântuirii... şi morţii iminente?

credinţe, erezii mascate, un Dumnezeu
să aibă numai gloata, iar vârfurile ură
cel ce îndură legea doar eu să fiu mereu
şi neplătitul... Când cei stăpâni văzură

cum sângele mi-e gratis şi mi-e flămândă
Moartea, cât de docilă vrerea din care-şi trag
puterea, cât sunt de atârnat de-a gâtului secundă
şi dau cu capul mereu de acelaşi prag

de azi sporesc zadarul, refuz să fiu normal
refugiat în peştera din bietul trup neghiob
înghit suma tăcerii şi vă trimit formal
protestul unui rob ce nu mai este rob

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnele lăsate în trecut

Stau nemişcat în umbra răsfirată
sub falnicii copaci din luminiş,
mai treci şi tu pe-acolo câteodată –
văd paşii tăi pe iarba din podiş.
Când te zăresc, copacii se frământă,
chemându-te să vii în umbra lor,
sub frunzele din plopii care cântă
pe notele desprinse dintr-un dor.

Eu te aştept privind în depărtare
când soarele coboară de pe cer,
iar umbrele-nserării cresc bizare
din scutul spart al unui lăncier.
Pe foşnetul din frunzele uscate
plâng toamnele lăsate în trecut,
se-ntorc acum pe melodii uitate
în cornul strâmb al unui arnăut.

Işi trece vântul mantia subţire
prin frunzele uscate din copaci,
pârâul între maluri, scos din fire,
stă abătut că ai ajuns dar taci.
Tăcerea ta îmi pare nesfârşită,
cuvintele nespuse mă rănesc,
privirile, trecute ca prin sită,
la mijlocul cărării se-ntâlnesc.

Din întâlnirea lor neprevăzută,
străfulgerat de-o rază de mister,
simt toate amintirile cum pier,
iar umbra ta se face nevăzută.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

vas cubic din lut (poem andante)

nelocul, starea ce-am atins cu mâinile
cu tălpile, cu încordarea
amestec metafizic, materialist şi metarealist
din el
cub
unde coruri liniare, nori metalici şi unghii
multe unghii
atâtul este aici

a învins cine
ultima licitaţie unde făceam piesă
vas din lut
vas adult pus încă nu ştiu de cine la vânzare

n-am spus nimic, am nori în gură
şi unghii
vocile se aud din buricele degetelor
starea aceasta mă şlefuieşte, nu ştie
din lut chiar şi cubic nu ies decât
pulberi
a învins cine

voiam, când ştiam să vreau
doar
iubire, de aproape, verosimilă
necântată
nepoezită
pură
închisă în vasul cubic, să o revărs în aer
n-am spus nimic… cioburi din voci
din nori, din unghii

nu ştiu ce şi unde se află cine
când şi mai ales capătul
nelocului

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e tare dor de casă, de părinţi,
Şi adesea jinduiesc după copilărie,
Când nu eram nici răi, nici sfinţi,
Şi adormeam visând la câte-o jucărie.

Îmi este dor de nucul din grădină,
Sub care ne jucam de-a cavaleri cu spade,
Chiar şi acum îmi este dor de câte o vecină,
La care aruncam din când în când ochiade.

Mi-e dor de prispa casei părinteşti,
Unde stăteam şi priveam ploaia, vara,
De fetele de prin Furceni şi din Cosmeşti,
La care mă duceam când venea seara.

Îmi este dor şi-acum de oamenii din sat,
De nunţile cu lăutari, ce se făceau odată,
Dar mulţi dintre prieteni mi-au plecat,
Şi n-o să-i mai revăd, probabil, niciodată.

Revin în sat în fiecare an mânat de dor,
Să îmi revăd vecinii cu părul lor cărunt,
Şi când văd case goale, mă trece un fior,
Ştiind că mulţi dintre aceştia nu mai sunt.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centaurul

Trei zile-n nemişcare privise stana. Gândul
Nu cuprinsese forma ce pribegea prin haos.
A patra zi deodată simţi că un centaur încătuşat în piatră îl aştepta să vie.
Trei zile visătorul îşi făuri visarea:
Când mângâia cu mâna, când, crud, lovea cu dalta,
Şi tresărea lung piatra atinsă cum tresare
Femeia ce ascunde în sânu-i viitorul.
A şaptea zi prin dafini amurgu-ncet se stinse,
Gemea în umbră visul cu marmură robit,
Şi, falnic, semizeul, mai alb ca spuma mării,
De noapte se desprinse când lună fu-n văzduhuri.
Cutează Creatorul să-nfrunte-a lui făptură
Şi, muritor, măsoară o clipă nemurirea.
Dar iată că se mişcă centaurul, grăieşte:
— "De ce din somnul pietrei m-ai deşteptat, stăpâne?
De ce mi-e strâmtă haina-ţi, de ce mă strânge lutul?
Sunt zeu şi sunt fiinţă deodată. O! durere
De-a şti ce-i nemurirea de mă pătrunde moartea,
De-a şti că nu-i iubire când îmi trăiesc dorinţa.
Ce nu putură zeii sa facă, ai făcut-o:
îngemănarea stranie. Fii blestemat, părinte,
De cel dintâi centaur!" Dar glasul i se frânse,
Şi, nechezând sălbatic, porni în larg de lume.

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de graţie

Starea de graţie
vine şi trece,
stânga e tulbure,
dreapta e rece.

Zestre ilogică
şi totuşi zestre
ca din noi înşine
două ferestre.

Judec grăbitele
clipe de faţă
cu darul timpului
de-o altă viaţă.

Starea de graţie
iarăşi nu vine
şi poeziile
îmi sunt senine.

Nu li-i sălbatică
pofta de-a spune
îmburghezitele
zic toate bune.

Mi-e dor de zilele
pline-ale vieţii,
de versuri logice
simt că mă sperii.

Starea de graţie
e peste toate,
trec libertăţile
spre libertate.

Chiar versuri putrede
chiar aberaţii,
renasc sub zodia
acestei graţii.

Starea de graţie,
starea supremă
zilnic mă chinuie
ca o dilemă.

Zilnică pierdere,
zilnică trudă,
ochii în lacrimă
absurd asudă.

Dacă de-a pururea
nu mai apare
starea de graţie,
starea cea mare.

A scrie limpede
la tulbureală,
a scrie tulbure
când nu simţi boală.

E o congestie
de universuri,
dar fără graţie
rămân doar versuri.

Ci poeziile,
cerească rază,
starea de graţie
ţi le dictează.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Caut interlocutor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!