De la inceput

Mai intai s-a nascut o zi,
Mai apoi o noapte,
O cascada de intrebari si de soapte...
Cuvintele prielnice mi-au fost,
Am inteles: sunt scrise cu rost.

Am privit intr-a lor adancime -
Ce bine ca aveau structura, bolta, profunzime!
In ceasul acela, mai intai,
Am raspandit parfumul Sorului...
Venus si Hecates ma privira,
Mai apoi cerul si pamantul amortira.

poezie de Ana-Maria Cristofir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din noi, praf

Alb, până mai ieri.
Azi, gri, până când?
Negru?
Nu.
A trecut de ceva vreme,
şi a rămas cenuşă.

Mai întâi a fost Neant,
iar mai apoi, Ceva.
Acel Ceva ne-a transformat,
... am vrut Apocalipsă.

Aparent, se cam sfârşise,
însă dincolo era lumină.
Mă orbisei.
Mă orbisem.

Neant.
Ceva (?),
vag.
Apocalispă?
nu.
Neant.
Apoi, Ceva.

A trecut timp de atunci.
Ceasul ş-a urmat acele monoton.

Zile curgeau, se-nchidea Cerul tot mai tare,
se-nchidea Ceva-ul de la noi.
Ceva ce nu mai exista demult, în mod real.

Mă-ntrebam pe-atunci, de ce?

Ceasul acela...
ceasul acela m-a trezit.
Ceasul acela ce-şi urma acele monoton.
De aici, Neant, din nou.

Te uitasem.
Apoi Ceva.
Nu, nu era.

poezie de Georgiana Manolea (3 martie 2009)
Adăugat de Georgiana Manolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vindecarea va veni pe calea inimii
gândeşte-te cu putere la unul pe care
l-ai socotit mereu un duşman al tău
şi roagă-te să fie mai intai el bine
apoi roagă-te pentru prieteni
la urmă spune să-mi fie şi mie
aşa cum le doresc eu lor

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea fie lăudată!

Nu sunt doar prostii pe Pământ
Care au incercat sa creada
Si au renuntat apoi, pe rand,

Sunt slugi umile, Preacurate,
Ce vor a alunga un vis,
Etern este inchis visarii
Ast Univers asa intins!

poezie de Ana-Maria Cristofir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teorii

Timpul a ramas undeva suspendat,
vantul nu mai impinge prezentul spre viitor,
pamantul e sfera invizibila, surda si muta,
incapabila sa mai creeze.
Nu se mai aude nici un strigat de nastere,
nici un suspin de moarte,
nici un blestem.
Ce bine ca exista teorii matematice
sa explice totul,
ca aceea cu sfera si planul...
Ti-aduci aminte?
Mi-ai vorbit de ea intr-o noapte tarzie:
eu eram elevul care injura cifrele printre soapte,
tu incercai sa ma convingi de perfectiunea lor,
insa eu stiam ca ecuatiile tale nu vor putea misca
timpul,
ca pamantul va fi, azi, doar o sfera transparenta.

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Sorana Mihail
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonier în regatul tăcerii

devenisem periculos, tăcerile mă ascultau smerite
şi le era frică, puteam să le cuceresc
aşa că m-au încercuit
m-au îngenunchiat şi mi-au cerut
să vorbesc
dar primii luaţi au fost ochii
să nu mai văd ce-i în jur
apoi mi-au luat dinţii să nu pot opri şuvoiul
şi la sfârşit mi-au luat minţile
rătăcitor, pipăind drumul
şi revărsând potop de cuvinte fără rost
am fost lăsat în libertate
scăpaseră de-un incomod care putea tăcea
mai mult decât tot regatul

cine sunt? unde sunt? în ce timp?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutil

Mai intai imi aprind o tigara,
Apoi scot rotocoale de fum.
Umplu farfuria de scrum
Si privesc. La ce? N-as sti sa-ti spun
Si crede-ma, nu e prima oara.
M-ai putea intreba la ce bun,
Ti-as raspunde asa, intr-o doara,
Sau poate ca sa fac sa dispara
Duminica asta amara.
Ori te pomenesti ca azi e luni?
Daca ieri a fost marti, n-are cum!
A, nu mai exista saptamani?
Nici secunde, nici luni?
Nici unu si cu unu fac doi?
Cum, nici noi??

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis bolnav

Sunt omul care şi-a pierdut umbra.
Am căutat-o în noapte
dar noaptea a fugit speriată.
Am căutat-o în peşteri
dar liliecii mi-au răspuns cu blesteme.
Am căutat-o în mare
dar marea a fugit în cer.

Sunt omul care şi-a pierdut umbra.

Nedumeriţi, apoi nemulţumiţi,
oamenii m-au alungat.
M-au privit împietriţi cum fugeam.
Umbrele lor clătinau din cap.

Am privit cerul
şi-am văzut
umbra soarelui pe infinit.

poezie de Valeriu Butulescu din revista "Mărturisiri literare" (1971)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâţa blândă zgârâie rău

Multe mâţe colorate
Au plecat la măritat,
Torceau lână de la sate
Având multă lână-n sat.

Blana lor era curată
Linsă frumos cu limbuţa,
Aveau blana-mparfumată
Netezind-o cu lăbuţa.

De dormit... nu mai dormeau
Aveau treabă foarte mare,
Ziua, toată, miorlăiau
Glăsuind din gură tare.

Au găsit iute mârtanul
Rătăcit printr-o grădină,
Apoi, ele-au dat cu banul
Îndemnându-l ca să vină.

El, mârtanul, a venit
Repede, să le iubească,
Apoi, lung... el, le-a privit
Urlând, ca să le... vorbească.

poezie de Paul Preda Păvălache (27 mai 2009)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea începe de la sfârşit

povestea, de data asta, începe de la sfârşit:
la venirea noastră, aici, după primele adulmecări,
fiinţele se adunară pe aceeaşi punte – ochi, inimă şi marginea lor
(aceeaşi faleză, aceleaşi chei);
urcând treptele, paşii îşi puteau atinge chiar umbrele
şi cuvintele mele nu păreau mai nimic, din singurul lor semn;
sus, apoi, ajungând, am privit prin sticla ocheanului,
aşa cum se priveşte, cred, orice poveste,
răsturnând - la început distanţa, apoi apropierea - şi-acestea, dintre noi;
negre sau gri ca dintr-o scoică
se pictau aceleaşi vânturi, aceleaşi valuri,
acelaşi vas pe care poposisem şi-atunci întâmplător,
fără ca tu să înrobeşti! ca şi cum se-aliniară aceleaşi planete –
"phileo", "eros", "agape"! în ciuda firii lor - şi pe pământ;
neştiute, astfel, dar rostite de tine, ţi-au fost cuvintele,
amintindu-ne mie, singura lor povestitoare;
şi-astfel, într-adevăr, povestea începe de la sfârşit
şi mai mult e doar liniştea! ce-ai aşezat-o peste toate
şi pe care încet o aduni în geometrie perfectă,
dimensiuni redefinite unui punct ce suntem "noi"!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu pantofi pictaţi

pantofii de mireasă se pictează
pe talpă
cu cuvintele: fericire
sau cu cuvintele: bucurie
pantofii pe care i-am văzut recent
aveau scris: ce-o vrea să fie!

pantofii de călătorie se pictează
pe talpă
cu cuvintele: drum bun
sau cu cuvintele: cea mai frumoasă călătorie
pantofii pe care i-am văzut recent
aveau scris: anulată pentru altădată.

pantofii de serviciu se pictează
pe talpă
cu cuvintele: datorie
sau cu cuvintele: job să fie
pantofii pe care i-am văzut recent
aveau scris: hai sictir!

nu mai ştiam ce pantofi doream
să-mi cumpăr
am hotărât să umblu
desculţă
o vreme

până când într-o zi
am fost oprită şi întrebată
dacă nu vreau să-mi citească în talpă
contra cost
ca într-o cană de cafea consumată

mult prea mirată
de propunerea de plată
mi-am privit tălpile
nu mai erau roz
nu mai erau fine
aveau cicatrici
nu arătau bine

m-am dus la magazinul de pantofi
şi mi-am cumpărat
pantofi roz
foarte moi şi fără toc
am avut noroc
nu era nimic
pe talpă pictat
pictorul de pantofi era plecat
la mare
pentru un curs
de perfecţionare

poezie de Codruţa Vancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândind la apusul de soare în desprindere zi de zi,
Ma întreb dacă este vreo sferă mai resemnată printre vii,
Răspunsul vine pe îndelete din paginile aurii:
Trăieşte, scrie şi visează la tot ce ai fi vrut să ştii!

catren de Ana-Maria Cristofir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost greu? A fost usor? A fost simplu? A fost complicat? Daca deschidem manualele de istorie, vedem ca cei care au realizat Unirea de la 24 ianuarie 1859 nu si-au pus aceste intrebari. Ei au facut Unirea. Intrebarile au venit mult mai apoi, si doar ca sa completeze niste raspunsuri.

Nicolae Dabija în ziare.com, interviu (24 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a fost întâi putere şi tiranie. Apoi lege şi justiţie. Apoi lumină. Apoi iubire. În sfârşit, el s-a făcut absenţă şi noapte – iar această supremă metamorfoză, care adună şi conţine în unitatea ei indivizibilă toate imaginile împrăştiate pe care noi ni le făceam despre el, este, în noi, ipostaza în care el seamănă cel mai mult cu el însuşi.

Gustave Thibon în Ignoranta înstelatã
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii de tarani

Poemul acesta il scriu intr-o noapte,
Putin dupa ziua de treizeci de ani
E-un scrasnet, un planset, un geamat de soapte,
Caci e pentru voi, fii curati de tarani!

Cand tara indreapta si legi si-a sa cale
Cand sus in idee nu-i loc de abuz
Mai sunt de-mplinit si la capat de dus,
Dorinti izvorand din nevoi sociale.

Si una e-aceea ca inca la tara,
Nu-i scoala facuta cum e la oras
Ca fiul taranului, totusi nu poate,
Intra-n facultati cu acelasi curaj.

Eu stiu cate lucruri in tara sunt gata
Si cate vor fi, daca suntem cuminti.
Dar una e daca director e tata,
Si alta e, daca-i taran de la Vint...

Eu iata, priviti, sunt un fel de director
N-aveti nicio grija ca va voi minti
Am si eu copii ce pot fi de bani gata
Cu toate-i indop, pentru ca-mi sunt copii.

Dar tara sta-n altii intai, si pe urma
In fiii acestia de directorasi
Nu, satele noastre nu sunt trista turma
Ce lana si branza trimite-n oras!

Productia lor cea mai sfanta sunt fiii!
Lor li se cuvine rasplata de pret.
Taranii dau aur, cand dau Romaniei
Curatii lor fii, rod al unicei vieti!

poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii de pana azi
Adăugat de Marcel Talpeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sau

Mi-am pus cuvintele de-o parte
Adunate din visele tale.
Te-am aşteptat mai apoi la răsărit...
Dar nu ai venit
Si cerul s-a deschis.
M-am trezit
Cu o ploaie de stele
Despicând visele,
Apoi, cu urmele tălpilor tale
Ocolind soarele.
Furtună după tine
Sau doar stoluri de păsări
Ocolind timpul?
Şi cuvintele mele
S-au amestecat cu vântul
Sau au zburat cu păsările călătoare.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-am fost, cine sunt, cine voi fi

Am fost copilul care vede... lumina întâia dată.
Am fost copilul care crede... toate câte i se-arată.
Am fost un copil zburdalnic,... toată ziua alergam,
Dar am fost şi copil harnic,... pe mama o ajutam.
Am fost tânăr ca o floare,... rumen şi frumos la faţă,
Un tânăr plin de candoare... şi mă bucuram de viaţă.
Am fost tată de copii,... bărbat cu multă putere,
Ca să le fac bucurii,... munceam ca să fac avere.
Mai apoi am fost bunic,... cu nepoţii mă jucam.
Acum, contez mai nimic,... nici putere nu mai am.
Din floarea care am fost,... îs trandafir veştejit.
Viaţa nu mai are rost,... sunt aproape de sfârşit.
Lumea a-început să spună... că sunt moşneag amărât,
Că am ajuns o legumă,... că, mai suflu, doar atât.
Acum, că ştiţi cine-am fost,... să vă spun cine voi fi...
Nu cred că mai are rost... Nu cred că mai prind o zi.
Aşadar:
Am fost om, sunt muribund... şi-n curând voi fi pământ.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect de balada

Padurea de mesteacan s-a leganat odata,
Apoi a fost in flacari inalte imbracata,
Era intai frumoasa, caci frunzele parura
Limbi rosii in amurgul pudrat suav de zgura.
Dar crengile-ncepura sa geama si sa strige
Incovoindu-si jarul in crancene carlige
Si bubuiau si tunuri ca-n ziua de apoi
Si mirosea a sange, a fum si a razboi.
Fetita ratacita ajunse-ntr-o poiana
Cu scrum de lemn in plete si scrum de plans pe geana.
Nu mai plangea, de frica; voia sa inteleaga.
Nu mai plangea padurea de-acuma arsa-ntreaga.
Si in poiana arsa zaceau, cu fata-ntoarsa
Spre cer, morti multi, cu pumnii crispati in iarba arsa.
Si soarele prin pacle ce se roteau in sus
Ardea pe ochi si sange si arme, din apus.
Fetita se oprise: bunicul cand murise
Avea priviri sticloase asemeni si deschise,
Bunica le-nchisese tacuta, usurel,
Aveau soldatii astia privirile la fel.
Si le-a inchis fetita — sfios, sa nu le doara —
Le-a mangaiat raceala pe cea din urma oara,

Se tot pleca, firava, oftand adeseori,
Parea din iarba arsa c-aduna pure flori.
Nu are somn o fata, si noaptea e tarzie.
Ea-n parul negru poarta o bucla argintie.
Sprancenele i-s stranse de cugetari severe;
Si fata-i impietrita de noapte si tacere
Inchide-o inflorire de vise delicate.
I-i dor de mine, poate; dar inima ii bate
Si-oftand se infioara la nu stiu care gand,
Cand lemnele in soba trosnesc adanc, arzand.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se mai moare...uneori

N-ai inteles ca
frunzele mai mor uneori
fara remuscarea uratului
ce-l lasa in urma lor?
Nici teama de dincolo de verde
n-a existat.

Si-atunci,
cum de nu ai inteles
ca totusi,
se mai moare... uneori?

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adancul necurmat al iubirii

Am incercat mereu sa aflu pacea,
Am cautat-o inlauntrul meu,
Am rascolit prin amintiri si vise
Si am gasit doar cerul meu, mereu...

Doar cerul meu. Albastru infinit,
Si dincolo de-albastru, Dumnezeu.
De-acolo pan-aici, intr-o secunda
Nici o distanta;numai cer si eu...

Pe aripa de suflet ma inalt,
Iubind ce-mi este dat, fara oprire,
Iubindu-L mai intai pe Dumnezeu
Ce m-a vegheat mereu de la sosire...

A fost cu mine cand eram copil,
Cand, tanara, iubire-am intalnit,
Cand greu mi-a fost pe cale deseori,
EL niciodata nu m-a parasit.

poezie de Iulia Comaniciu (27 iunie 2011)
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

trăia din poveştile scrise
şi plonja în toate istoriile
apoi se revigora
sub cascada de flori,
focul exista în fiecare pagină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!