Creuzet

lumea pare cu un numar mai mică
decât trollerul unde îţi reaşezi priorităţile
poţi omite sincerităţi dimineţi blurate
cafele scurte
dar visul de-a egreta stupii de pe deal mâinile bunicii
nu le poţi aşeza decât până la refuz
într-un alandala din care ies doar cei ce
ca nişte pietre se rotunjesc porţionând singurătăţi

cuvintele se rotesc peste creuzetul lumii
într-un limbaj infernal despre tactica
de a fi oglindă sau ochi opac
în păduri cu drujbe pornite
precum malaxorul de amestecat vii cu mai vii
însetaţi cu prea însetaţi
culmi creste cinteze copaci carnivori
cai cilibii
case coarne cuvântări cireşe
catetere conabii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Staccato

miros a măslini dungile cerului
tu vii cu mâini lungi

îţi tac pe umeri risipindu-mă repede înapoi
pasăre colibri

ca nişte bărci fosforescente
clipele se scurg
în amurg

mai vei veni cu lumea ta
amforă cu dumnezei vii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp minimalist

singurătatea mea are porii deschişi
încă îi aud urletul
când o aşez printre cărţi
copertele lor se contaminează
şi încep să tacă absurd

niciun cititor nu acceptă singurătăţi care se scurg
precum un fluid galben în venele subţiate
şi îţi schimbă metabolismul
te fac să citeşti cu led-ul aprins
partea de întuneric a sufletelor

eu nu scriu cuvinte scriu vii scriu naşteri scriu fii
dar fiii vii au naşteri zidite în cuvânt din care flamingo cel roşu al singurătăţii
înghite silabe decadente pietre rotunjind în mustul însingurării
iar eu mor a mia oară printre coloane ale lumilor de dincolo de zicere
om prea simplu sfâşiat de clipe-lycantrop

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

ziua aceasta s-a întâmplat să plouă cu metasentimente
iar tu saltimbanc al ideii de poezie ai contemplat cum cresc firele ierbii
aşadar de acum vom tunde copacii
de mână cu umbrele vii cu spinii reci
lumea ta va fi o cupolă
a mea va avea paşi de pitic
cu cât nopţile vor scădea cu atât inima ta va urca într-un infinit de tic-tac-uri
până spre labirintul orelor care curg
precum râurile sub arca universului

de acum vom culege ciuperci după ploaie voi lua ochiul lumii să îl
rostogolesc în muşchiul pădurilor din el se vor trage spre cer vitralii ca nişte
dungi verzi într-o mănăstire galbenă
tu vei cunoaşte singurătăţi hiperboreene cât eu voi primi în plex aerul
şuierător al dragostei care stă mai la sud

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverberaţii

sufletul ca şi ninsoarea se abureşte din când în când
dar îţi mărturisesc toţi ţurţurii albi mi s-au înfipt în cuvânt
şi alunecă înspre un timp cu o mie şi-o mie de glasuri
parcă aici sau acum s-ar prăbuşi luna lin între iazuri

vin nişte nopţi /cu omăt înalt peste cruci/ când tremură zorii
poţi răsuci lămâile insomniace ale mării?
ventriloc sufletul se aşază în iubirile-monadă
şi reverberează dintre apele mării dalb de zăpadă

sfârşitul vieţii miroase a morţi deghizate
în clovni gri
a cai despiedecaţi a pepeni necopţi a sunete vii
ca şerpii-de-apă unduim printre zile efemere
ninge peste copertina lumii cu iluzorii mistere

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii de vânt

pământul are ore între coaste
când respiră lumile se developează în hieratice astre
iar miile de panoplii se umplu cu ore în cărbune expuse prin întunericul brut pe unde bufniţe tac din solidaritate cu lumina captivă cu becul mut

în epicentrul pământului sufletul meu deztrupează timpul
îl aşează pe rotisor împreună cu arborii ciopliţi în cuvânt
ca lungile albii de râu unde neînceputul creşte
mai alb decât şerpii casei şerpii de vânt
voi mai inhala porii ceasurilor umbrele lor striate cu timpanul lipit de
malaxorul secundelor vii
voi mai roti stelele de mare galaxiile lumii hergheliile de la Letea zurlii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Print-love

iubirea/ frunze de canabis/ cerceii de colecţie ai mamei şi Honda aceea cu care jonglezi cu o mână
un sentiment aşa de teribil încât pare că ţi-ai faultat viaţa
şi nu mai poţi fi singur pe autostrada //bară la bară

lângă uşile azilului copiii bolnavilor de alzheimer
aşteaptă acel refresh existenţial ce pictează părinţii în graffiti
pe oricare dintre zidurile oraşului
din fotografii digitale surâzi cu mâna dreaptă
în semn de victorie
îţi cumperi domenii virtuale faci amor cu acei căutători de iluzii
şi camera te posedă într-un mod fatal până
vei sucomba
îndrăgostit de formele curbate ale cuvintelor
cu stânga pe acceleraţie
departe de frivolitatea poeziei postmoderniste

gamer al ideii de dragoste îţi ţii mâinile pe genunchi
de parcă lumea ar avea cărţile gata pregătite şi
un cataclism
ţi-ar sufla din plămâni oxigenul fără să poţi să te mai multiplici

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zig-zaguri

viaţa şi dragostea vin din mările agitate unde nici delfinii nu-şi mai caută perechea
aceştia nu se simt singuri trec prin cercuri concentrice întinse de mâinile prietenilor- oameni
şi se retrag ca nişte scoici imperiale
sub pietre
ascult tumultul existenţelor cum freamătă arcul de triumf al iubirii
apoi văd germenii sădiţi în piept
soldaţi trişti ai unui apus crepuscular
vioara are urcuşul rupt
dar cântecul ei trece peste zig-zagurile cotidianului

se pare că începutul lumii va crea genii imortale
ce vor traversa propriile nesiguranţe
echipate cu niste clăpari uriaşi
iar tu artist second hand vei fi bulversat de cifrele ce nu se divid
aşa precum la disneyland zîmbetele se multiplică în destine

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oase de fosfor

locuiesc în inima şarpelui
care bate cu limbile sâsâind
precum un pendul în pereţi
peste mâinile mele trec amforele verii
lipite cu ceară
verile acelea cu cozi de guşter mi se lipesc de palme şi beau halucinant
secunde să pot străbate mările
lumii cu oase de fosfor

cai ai câmpiei scuipă peste pragul lumii
aburi de sare
morţile s-au deghizat în gutui
miros a lumini şi au gust de
melci striviţi de luminatoare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motocros

tata obişnuia să numere zile era calculat refuza orice exces al tinereţii
cei şaptezeci de ani au venit peste el nechemaţi cu bolizii lor roşii
i-au răsturnat liniştea modestă
acum are timp să fixeze clipa aceea
când fiica lui nu exista iar el mergea pe motociclete conducând cu o singură mână
dând peste pietre din silicon peste fete care visau oraşe mari precum zanzinbar

tata râdea mereu cu părul negru intrat în ochi
vedea cartiere întregi crescând peste mirişti
şi simţea că pământul nu se mai învârte rotund
apoi s-a angajat era cel mai frumos muncitor de la fabrica de tractoare şi viaţa i s-a aşezat în palme ca steaua dimineţii subţire
am ştiut întotdeauna că tata este perfect şi
cerurile nu-i pot schimba măsura
de aceea eu nu am aşteptat feedback-ul minutelor

mai puţin măsurată decât tata am trăit la stânga dezordinii mele mentale
pe urmă am urcat în oraşul vechi repetând ca un figurant
textul milimetric luminând ca un neon
dar nici până astăzi nu am găsit demonii senili ai cuvintelor care să îmi strige că
tata nu mai este cu zilele lui precis numărate cu dorinţa de a vieţui într-un pahar precum un caşalot straniu

dumnezeu aşezat lângă fântâna arteziană priveşte columbii care gânguresc
despre ordinea lumii fără război

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Requiem

respiram sare apa învolburată camufla sentimente
era rece până dincolo de cer nu-mi ajungeai
mie cea cu ponei jucăuşi cu umeri mirosind a nopţi asudate
parcă ieri trezeam cocoşi aurii
sinceri şi tineri/ internauţi elegiaci

mi-ai întrebat mâna stângă unde se sparg valurile
pietre crestează orizontul cu singurătatea lor romboidală
aici poţi sta la rând doar ca să ţipi nu e timp
pentru requiem!

apele lumii irup precum falii ale timpului viu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile cameleon

timp faleze pietriş toate pictate
în pântec de oraş
deschizi uşa cazinoului şi vezi oameni care beau
iar aura norocului se dezbracă de sofisme
cu tocuri de egretă femeia din colţ numără rămăşiţele nopţii
sau adaugă încă un conţinut în povestea cu mirt

sentimentul că ploile vor ucide furnici nu mai există
doar o masă amorfă de ciment gata să se prăbuşească fără unde seismice
doar unde radio prin care poţi auzi porta-vocea realităţii
se schimbă şefii politici cad structuri ale statului se pune bază într-un om atât de singur încât îşi înghite chitul

de peste tot din oraşul dement pluvial
auzi maşinăria de rumegat despre schimbarile cameleonilor politici
nimeni nu intelege de ce un magistrat #nupoateajungepresedinte
când a ţesut pânza de păianjen a existenţei
şi precum Calypso i-a transformat pe toţi în porci captivi
iar azi-ul a devenit bastard
singura opţiune fiind un deadline pentru mâine

nişte concitadini pescuiesc din balcon cu tălpile goale atârnate la fereastră
peştii nu au coloană vertebrală se lasă pescuiţi între secunde muţi
de ce toate curg într-un flux şi reflux din care scapă doar elfii aceşti orăşeni demodaţi ce nu îşi pun capul pe tăietor?
plouă prin imperiul oraşului metafizic
cu oase cu pietre cu ziare on-line

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

eu nu văd oameni doar păsări
şi zbor de măiastră
văzul meu este asemenea lupului alb/singuratic
văd fericiri ţinând oameni în lesă
străzi unde automatismele
/zâmbet-grimasă/ trec pe bandă rulantă
lumea asta nu este decât
o esplanadă un soare striat
în sute de figuri

îţi trebuie o înţelepciune de unicorn să cerni nisipul
ca pe nişte pietre filosofale
aşa voi asurzi cu mine în mine
voi vedea sunete până la dezmorţire
oamenii îmi vor bea aburul viului
fericirea-instant mă va decora

poezie de Angi Melania Cristea din Căutătorul de pokemoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie

Vine martie şuierând ispititor
cu o mie de clopoţei albi la picior,
vin păsări subţiri cu ciocuri albastre,
nopţi arămii suspendate şi caste.
Curg zile cu parfum de mărgăritar,
oamenii se îndrăgostesc imaginar.

Berzele gri clădesc cuiburi spre soare,
pe alei râd fete tulburătoare.
Primăvara umblă în pantofi portocalii,
aleargă nebuneşte cai conabii.

Vine martie, secunde pulsează.
Timpul-carusel surâde, visează.
Se mai pot prinde fluturi verzi, ore vii?
Mai putem retrăi primăveri, agonii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie

vine martie şuierând ispititor
cu o mie de clopoţei albi la picior
vin păsări subţiri cu ciocuri albastre
nopţi arămii suspendate şi caste
curg zile cu parfum de mărgăritar
oamenii se îndrăgostesc neprioritar

berzele gri clădesc cuiburi spre soare
pe alei râd fete tulburătoare
primăvara umblă în pantofi portocalii
aleargă nebuneşte cai conabii
vine martie secunde pulsează
timpul-carusel surâde visează

se mai pot prinde fluturi verzi ore vii
mai putem retrăi primăveri agonii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie

vine martie şuierând ispititor
cu o mie de clopoţei albi la picior
vin păsări subţiri cu ciocuri albastre
nopţi arămii suspendate şi caste
curg zile cu parfum de mărgăritar
oamenii se îndrăgostesc neprioritar

berzele gri clădesc cuiburi spre soare
pe alei râd fete tulburătoare
primăvara umblă în pantofi portocalii
aleargă nebuneşte cai conabii

vine martie secunde pulsează
timpul-carusel surâde visează
se mai pot prinde fluturi verzi ore vii

mai putem retrăi primăveri agonii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul H

Trec secunde infime, ore de cuarţ...
Nu îmi este sete de nori, doar de ape despicate
de fulgere, de Sânziene
ce miros a mirişti... a gânduri, a nonculori...

Alerg haotic ca murgii ce îşi lovesc potcoavele de timp.
Aş descânta aburul propriei mele incertitudini, dacă m-aş putea opri.
De unde vii şi unde te duci, singurătatea mea plană?
Mai poţi încă să muşti cu dinţii albaştri,
să te înfigi în pulpa mea dreaptă, nepreţuito,
când dintre iarba de mare, mă ridic
şi, sfios dar teluric, te strig?

Parcă aici toate au un rost şi ceasul se învârte
drenat de lichidul vieţii.
Nu-mi recunosc vii, nu-mi recunosc morţii,
nu cad din mine însămi într-o stea azalee,
doar tac şi aşez vise pliate atent ca la iarmaroc până şina se întinde tulbure...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vibrato

oho m-am îndrăgostit mâinile mele se rostogolesc prin lavă şi dolomit
palmele îmi cresc/ arbori de ape de lună/ până ating cerul sculptat sau a lumii cunună
sarea mărilor se scurge ca un şarpe imperial
de pe trupurile noastre într-un vibrato imaterial

se lasă seara cu arici şi meduze calcinate
sufletele noastre respiră sub ape aspre decolorate
oase de fum/ secundele curg în tăceri de alabastru
dragostea a atins carul mic cu un singur ochi măiastru

timpanul din stern sună oranj a lumină
voi mai vedea aburii pădurii suflete nins de verbină?
dragostea se preface într-un condor în zbor peste caraiman
oho m-am îndrăgostit lumile mele au ajuns la liman

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ger la pătrat

întotdeauna mă aşez în primul rând
pare ilogic ce spun oamenii au tendinţa să se camufleze să se metamorfozeze
în pielea de şarpe a singurătăţii sau în sentimentalismul retoric

din rândul întâi gerul pare o haină de hermelină
căldura îţi coboară în anticamera sufletului
te disipezi în toate schimbările climatice
iar când vine vorba de îndrăgostit
ai o vedere panoramică

cum poţi iubi din faţă călare pe elefanţii roz
ai imaginarului!
lumea de azi cere lideri
până şi în dragoste toate au logica lor
dintr-o suburbie nu se pot metastaza atriile
nu poţi da ordin îngerului să te involueze
coborându-te la starea adamică

ah!!! singurătatea de everest
are gust de cucută
iar marea iubire este dezarticulată
libertinajul lumii care se reinventeză naşte poeţi ai secundei
care ridică la pătrat credinţa în om

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legături vii

De pleci sau vii, acum nu mai contează!
Când intri-n inimă, nu poţi ieşi
Chiar dacă se întâmplă într-o zi
Să simţi că s-a sfârşit şi ea cedează.

Mai e ceva, sau trebuie să fie,
Ce te opreşte-n loc, deşi ai vrea
Să-ţi fie mai uşor, să poţi pleca,
Să nu îţi vezi iubirea-n agonie.

De pleci sau vii, ceva... un suflet, poate,
Te ţine-nbrăţişat în el, cumva,
Şi îţi ocupă gândurile, toate.

Mai bine-ar fi să vii, căci a pleca
Nu rupe legăturile ciudate
De care, chiar de-ai vrea, nu poţi scăpa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campus

beau cafea cu dimineţile rostogolindu-se în cearşafuri şi nu am nicio ezitare să îţi plantez arbori în iris
dincolo de fereastra dublă caii pur sânge vomită zăpadă iar tu îţi piepteni muţeniile ca un robot ce nu a învăţat râsul oamenilor
vezi imensităţi de gânduri zânatice?

adu-mi! strig cu pieptul deschis încât îmi poţi pipăi plămânii atrofiaţi
adu-mi largul şi strâmtul! fă-mă să simt creşterea şi descreşterea sâmburelui de cais
universul gonflabil pe care îl poţi plia ca pe o umbrelă cu spiţe uzate

ştiu cât din timp l-am înfipt în autostradă ceasurile cu aromă de năut
pasagerii beau cafele prea scurte liniile vieţii de campus s-au subţiat şi iată zac eu peste mine sticlete ce fluieră aiuritor de subţire cu dosarele morţilor antologice sub cap
scriitor cu fâşii de carne ascunse sub unghii care sigur deschide poarta cu unul dintre omoplaţi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!