Timpul iubirii noastre

cât timp îi va lua iubirii noastre să dea rod bun?

sfinx care scrutează în zare: e suflu de vânt
la focul viu s-au înferecat lacrimi: e apă şi cerul
cheile târzii cu care am deschis poarta spre tine: e râul brodat în stâncă
ceahlăul cu hram, ce străjuie ţara: e încrâncenare de şisturi şi rocă
marea, care stă albă şi lucidă: e sudoarea crustei în eon...

de când ne pândeşte dorul?

cât timp îi va lua iubirii noastre să dea de rod?
răbdarea de a ne ivi pentru a-L iubi pe Dumnezeu
în ale sale

poezie de Şerban Moescu
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste de ţara

Cât timp va răsări soarele
Şi luna va apare de după nori.
Eu voi admira cu patimă şi ardoare
Cele trei sfinte culori.

Voi iubi pământul pe care buneii s-au născut
Şi dulcea limbă, în care mama cu dragoste m-a crescut.
Voi cinsti Voievozii cu plete sure, care au apărat acest meleag
Dea duşmanului secure.

Atât timp cât inima o să- mi bată în piept
Şi sângele m-i se scurge prin vene.
Am să scriu un vers frumos
Ţara mea, pentru tine.

poezie de Vladimir Potlog (1 decembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum omul înţelept nu seamănă sămânţa bună pe piatră, ci în pământ bun, ca să dea rod bun, nici Dumnezeu nu pune harul Său într-un suflet rău, ci într-un suflet bun, ca să dea rod bun.

aforism de George Budoi din Dumnezeu în aforisme şi poezii (10 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea iubirii

Ne-am rătăcit
De atâta uitare
Şi stânca de veghe
Ne stă mărturie.
Aşteaptă clipa,
Întâlnirii noastre
Sărutul uitat
Să-l dăm iarăşi iubirii.
Trec zile tăcute şi reci,
Aşteptarea devine mai grea,
Sunt lacrimi pe triste poteci
Dorul e iarăşi în inima mea.
Te cheamă azi
Fulgii ce cad...
Şi albul zăpezii târzii
Şi ochii mei, care încă mai cred
Când nu eşti aici,
Tu... vei veni.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cu albastru infinit am unit cerul şi marea
Printr-un zbor de pescăruşi ce scrutează depărtarea
Ascultând cântecul mării când se zbat valuri la mal
Şi-şi întinde pe nisipuri spuma albă ca un şal

Paşii mi se risipesc, spre înalt arunc privirea
Să adun în ochi azurul, să cuprind nemărginirea...
Ca-ntr-o navă în derivă fără vele şi catarg
Toate valurile vieţii când lovesc în piept se sparg

Gânduri mii se împletesc prin castele dărâmate
Şi refac drumul iubirii ca pe-un vis pierdut în noapte
Aş lua clepsidra-n palme ca s-o umplu cu nisip
Şi-aş schimba parcursul vieţii dacă m-aş întoarce-n timp...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp corpul e sănătos, cât timp bătrâneţea e departe, cât timp simţurile sunt în plină putere şi vârsta nu e în declin, înţeleptul să-şi dea silinţa pentru a-şi asigura fericirea.

citat din Bhartrhari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp corpul e sănătos, cât timp bătrâneţea e departe şi cât timp simţurile sunt în plină putere şi vârsta nu e în declin, înţeleptul să-şi dea toată silinţa pentru a-şi asigura fericirea.

citat din Bharthari
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai important lucru nu este cât de mult facem, ci cât de multă iubire punem în acţiunile noastre de fiecare zi. Aceasta este măsura iubirii noastre pentru Dumnezeu.

citat din Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de ciudat e alcătuită lumea aceasta! Cel ce-şi apropie suferinţa altuia, cel ce porneşte la drum pentru îmbucurarea fratelui, cel ce se roagă pentru frumuseţea lumii noastre, acela e supus tuturor încercărilor. Uneori cu încrâncenare, alteori cu blândeţe resemnată, el trebuie să dea plata dăruirii propriei sale fiinţe. Priveliştea lumii noastre este uneori cu adevărat foarte tristă. Aceasta nu ne îndreptăţeşte să cedăm. Viaţa omului cunoaşte în cursul ei multe lacrimi, dar să nu uităm că prin filtrul lor cade lumina ca razele soarelui în curcubeu, după o ploaie de vară.

citat clasic din Ernest Bernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mare, rod de stele

În mare, rod de stele, şi peste câmp copoi.
Din crengile amiezii mi-am făurit un flaut
Dar cântecul stă simplu în noi şi lângă noi,
Îngemănat iubirii pe care n-o mai caut.

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Clopotul de aur (1939)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii timpului îţi privesc mâna

înspre tabloul din adâncul metaforei
cărăuşul timp
scrie povestea flămândă din ramuri de dor
pe colina iubirii
curge clepsidra – ne pândeşte cărăuşul cristalelor

în verde crud de curcubeu
dintr-un inventar al vieţii sădeşti o sărbătoare
în înserarea ceasului din turn
urc mereu scările mărunte
spre ora sosită cât mai târziu
în micul univers – e soare

în ochii timpului un colier de iris
o secundă celestă în copacul iubirii
în ceasul memoriei
tu şi alb într-o singură nuanţă
eu o creangă
tu un tot

o ramură plină cu rod
poemul fiecărei zile prin cuvinte viitoare
am prins rădăcini lângă tine
spre altă zi plecată spre înserare
în paşi secunde
minute în doi
ore celeste
de mână amândoi

poezie de Vali Niţu din Metafore din palma cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul libertăţii umane

Suntem liberi!
Suntem liberi!
Să supunem elementele
doar cu o mantră a iubirii!

Suntem unici!
Suntem unici!
Universul se învârte pe orbita inimii noastre,
n-ar exista nicio stea fără privirea noastră,
n-ar exista niciun zbor fără dorurile noastre.
Stelele zburătoare se nasc din cântecele noastre
şi subjugă
zilele de emfază ale dragonilor de umbre
care cuceresc spaţiul nepus la adăpost.

Celulele spaţiului încă acoperit al lumii
se culcă pe rugăciunile noastre dezgolite,
uitate sau aruncate pe neiertări de gheaţă.
Să ne trezim din adâncirea în pierderea de sine,
din lâncezeala zilei tridimensionale,
să dezgheţăm iertările
să ţinem în căuşul palmei rugăciunile
şi, cu infinită grijă,
să le dăm drumul să zboare libere spre cer.

Suntem liberi
să supunem elementele.
Să lăsăm ziua să-şi ardă lumânările,
să lăsăm apa să-şi lepede izvoarele,
focul să-şi dea ofranda stelelor,
pământul să cuprindă cu dragoste
în sânul lui
obositele manifestări ale existenţei cosmice
şi să desfacă totul în infinitezimale celule,
ca la începutul Creaţiei.
Dar suntem liberi să supunem elementele,
doar cu mantra iubirii,
a unirii celulelor,
identice dincolo de voalul tăcerii lumii.
Unite să fie celulele de iarbă cu cele de apă,
celulele de aer cu celulele de zbor
celulele curcubeului cu celulele inimii,
celulele luminii ce cele ale poeziei.
Să lăsăm elementele
să se întâmpine unul pe celălalt
în timp ce noi,
liberi,
liberi
şi unici,
cântăm mantra iubirii pure...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul iubirii

Din catedralele sufletelor triste se ridică la cer
cântecele inimilor noastre,
Cântece ce vor să îţi vestească haosul infernal
în care se scaldă omenirea.
Vibraţiile muzicii zguduie magistral bolţile albastre
ale cerului domnesc,
Scormonind apoi toate colţurile Universului
pentru a-ţi da de veste.

Plutind pe portativul stelelor, notele se rostogolesc într-o avalanşă nebună
Spre cel mai îndepărtat întuneric unde se termină materia cosmosului.
Aici, în tărâmul începutului şi sfârşitului,
într-o singurătate absolută
Dumnezeu îşi doarme armonia pierdută
în leagănul uitărilor eterne.

Murmurul trist al umanităţii întrerupe
visarea solemnă a bunului Domn
Care ascultând ondulaţiile pline de durere
ale cântecelor noastre triste
Hotărăşte să ne îndulcească durerea
cu darul veşnic al iubirii.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia

Vor să ne distrugă fragila statuie a iubirii.
Vor să-i dea jos piatra cu arcane din cabluri şi buldozere.
Simbolul acesta fără de care iubirea noastră nu mai înseamnă nimic;
reprezentarea aceasta trainică şi durabilă pe care o credeam veşnică,
fără de care iubirea noastră se dizolvă în eter.

Această statuie a început să încurce un oraş întreg.
Stă în calea deschiderii marilor bulevarde, a marilor avalanşe
de oameni şi vehicule, stă în calea construirii de blocuri noi,
încurcă totul, cum stă ea la trei metri înălţime în micuţul ei scuar.
Nu se mai poate trage un pîrţ în oraşul ăsta fără să se încurce
de statuia iubirii noastre, fără să rezoneze în piatra ei albă, bine şlefuită.

Mă gândesc să facem un lanţ uman în jurul ei,
să ne-aşezăm în faţa ei cum putem şi s-o apărăm cu vieţile noastre.
Mă gândesc să o înconjurăm cu o brazdă lată de flori, de panseluţe multicolore,
poate că florile sunt mai durabile decât statuile, dar cu siguranţă că
în momentul sinistrului va fi distrus şi acest ultim baraj de apărare.
Pământul va fi dislocat cu totul pentru a face loc marilor construcţii
ale civilizaţiei, care îmbogăţesc nepreţuit vieţile.

Aşa că vino, iubito, cât mai e timp, să muşcăm cu dalta din miezul ei,
săpându-ne coridor şi incintă în care să stăm îmbrăţişaţi până la sfârşit.
Să-i privim, iubito, prin găuri scobite pe călăii iubirii noastre!
Noi trebuie să pierim împreună cu această statuie pe care am ridicat-o
în vremea de aur a existenţei noastre, atunci când plutirea pe deasupra
pământului am vrut s-o imortalizăm într-o structură terestră, solidă,
bine ancorată în pământul din care ne ridicaserăm
şi în care negreşit aveam să ajungem!

Acum o vor prăbuşi-o, vor da cu ea de asfalt zeii păgâni
şi isterici ai civilizaţiei bolnave.
Noi doi ne vom trezi ameţiţi într-un oraş plin de lumini şi claxoane
şi ne vom despărţi, căci mult nu va trece până când
unirea noastră va da de bănuit şi va deranja cântecul cocoşilor
din aceste parohii mergătoare ale pierzaniei.
Să ne mai sărutăm o dată, aici, înăuntru, să ne mai strângem o dată
la piept, căci, iată, bestia mecanică e aproape, răsuflă pe nări duhoarea
ei de motorină acră şi sânge!

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astronomia iubirii

Pe cer de am privi Luna amândoi
Din două colţuri ale lumii diferite
Gândindu-ne-n acelaşi timp la noi
Norii ar lăsa stelele descoperite.

Şi prin ploile Perseidelor
Cuvinte de dragoste să ne trimitem
Iar acestea să roiască în jurul undelor
Iubirii noastre prin care noi renaştem.

Astfel se vor forma florile timpului
Alcătuite din roadele gândului...
Suntem visul în care jucăm de mult timp
Cu inimile noastre aşezate în acelaşi anotimp.

Iar de în cale-mi te zăresc
Prin urma umbrii tale am să te urmăresc
Căci fluturii ce mi se aşează în suflet
Nu îmi dau pace şi mă răscolesc
Să te tot iubesc!

poezie de Anca-Denisa Moroşan
Adăugat de Anca-Denisa Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lozinci... lozinci...

"Să trăiască! Să-nflorească
Ţara noastră românească!"
Iar eu strig şi strig cât zece:
Dar pe rod, pe rod când trece?!

epigramă de Grigore Nedelcu din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domino

Sub crucea încrederii destinul joacă domino
Cu inimile noastre înşirate în cerul iubirii,
Pune degetul pe rana ochilor, săgetaţi de lumină
Ochii poartă, puncte de suspensie ale amintirii.

Vântul porneşte sângele rozelor în valve rezemate,
Un cerc măreţ cât ecuatorul braţelor noastre
Desface aripile zborului, iadeşuri zgâriate-n colţuri
De curcubeul gândurilor inofensiv mototolite, albastre.

Munţii urmelor urlă peste orizonturile firii,
Lacrimile trec în neodihna clepsidrei din trup,
Toate inimile înflorite-s strivite de dor şi de timp,
Ale noastre îl scot pe Cupidon din gura unui lup!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În om Dumnezeu a pus seminţe de toate felurile şi stă în puterea lui să le dea rod celor mai bune.

citat din Giovanni Pico della Mirandola
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă (răspuns Gabrielei Mimim Boroianu)

Lacrimă, bobiţă de lumină,
S-a strâns şi s-a-ntors la rădăcină,
Spre chemarea lacului divin
După care însetaţi tânjim.

Lacrima - o rugăciune sfântă
Ce prin ne-cuvinte ne cuvântă...
Mântuire gândului bolnav,
Plâns tăcut de dorul celui drag.

În mătănii de mărgăritare
Lacrimi sute strălucesc în zare.
Cer - altar, o lacrimă pământul
Când ne dă, din suflet, rod, cuvântul.

Lacrimă - un vis la el acasă,
Fulger, taină, mantie cerească,
Flamura iubirii şi-a dreptăţii
Către care aspirăm cu toţii...

Un complot de taină şi durere,
Drumuri de lumină către stele,
O, mirific cânt, mirific vis,
Plata noastră pentru paradis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te ruşina să iei atâţia bani câţi sunt gata să-ţi dea pentru folosul pe care l-ai adus, nu atrage atenţia la aceea că aceasta ţi-a luat puţin timp sau putere. Un altul, acela care te plăteşte s-ar putea să preţuiască acest folos cu totul altfel. Un singur dar: nu lua bani de la omul a cărui prostie este evidentă pentru tine.

Tadao Yamaguci în Calea Vânzărilor
Adăugat de rorogio
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nimeni nu se întoarce de acolo
Ca să ne povestească cum o duc ei,
Ca să ne spună de ce au nevoie ei,
Ca să liniştească inimile noastre.
Până când noi înşine nu mergem spre locul în care ei s-au dus
Fii bucuros
Că poţi să-ţi laşi inima să dea uitării,
Că oamenii te vor sfinţi într-o zi.
Dă urmare dorinţei tale
Atâta vreme cât vei trăi,
Aşază mireasmă de mir pe capul tău,
Înveşmântează-te în pânză subţire de in
Şi unge-te cu unsorile minunate ale zeilor!
Sporeşte încă mai mult plăcerile pe care le iei
Şi nu lăsa inima ta să se slăbească.
Urmează dorinţei tale şi fă-ţi bine ţie însuţi.
Fă cele ce doreşti pe lumea aceasta
Şi nu-ţi răni inima ta,
Până când ziua bocetelor va veni peste tine,
Căci cel ce are inima liniştită nu dă ascultare jelirilor lor
Şi plânsetele nu izbăvesc pe om de Lumea de Dincolo.

Petrece-ţi ziua cu fericire şi nu te mâhni!
Ia seama! nimeni nu-şi poate lua avuţia cu el!
Niciunul din oamenii care au plecat dintre noi
nu poate veni înapoi!

poezie din Cântecul harpistului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!