Minte-mă!
Minte-mă că încă nu-i șah mat,
Minte-mă că încă am o tură,
Că partida nu s-a încheiat
Încă sunt regină în armură!
Minte-mă că mai am un nebun
Chiar de știi că-i jocul terminat,
Minte-mă că ești un rege bun,
Minte-mă că n-am capitulat!
Minte-mă în timp ce-mi străpungi scutul,
Minte-mă atunci când mă ataci,
Minte-mă în timp ce-mi furi sărutul,
Minte-mă frumos dar acum taci!
Minte-mă că eu am câștigat,
Chiar de știi că nu mai am armură,
Minte-mă că încă nu mi-am dat,
Inima din piept la schimb pe-o gură...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre monarhie
- poezii despre șah
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre schimbare
- poezii despre jocuri
- poezii despre inimă
Citate similare
Minte-mă
Minte-mă că mă iubești,
Că sunt totul pentru tine
Și nu poți să mai traiești,
Nici o clipă... fără mine.
Minte-mă că ți-am lipsit,
Că îți sunt cuibar de vise
Și că-n mine te-ai topit,
Când ferestrele-s deschise.
Minte-mă că ții la mine,
Că-ți sunt înger și ispită
Și că-n nopțile senine,
Numai eu... îți sunt iubită.
Minte-mă că-s răsăritul,
Că sunt raza ta de soare,
Liniștea și infinitul,
Minte-mă că îți sunt floare.
Minte-mă că mă mai vrei,
Că-ți sunt soarele și luna
Și parfum din flori de tei,
Că doar eu îți sunt stăpâna.
Minte-mă că nu mă minți,
Că-ți sunt clipa așteptată
Și dorințele-ți fierbinți,
Chiar și lacrima curată.
Minte-mă ca îți sunt dragă,
Că-ți sunt demon și păcat
Și că-n buzele-mi de fragă,
Ai găsit ce-ai căutat.
Minte-mă că sunt frumoasă,
Că doar eu te-nnebunesc
Si că vrei să-ți fiu mireasă,
Veșnic, EU, să te iubesc.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre flori
- poezii despre Soare
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre tei
- poezii despre nuntă
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Minte-mă
Minte-mă că mă iubești,
Că sunt totul pentru tine
Și nu poți să mai trăiești
Nici o clipă... fără mine.
Minte-mă că ți-am lipsit,
Că îți sunt cuibar de vise
Și că-n mine te-ai topit,
Când ferestrele-s deschise.
Minte-mă că ții la mine,
Că-ți sunt înger și ispită
Și că-n nopțile senine,
Numai eu... îți sunt iubită.
Minte-mă că-s răsăritul,
Că sunt raza ta de soare,
Liniștea și infinitul,
Minte-mă că îți sunt floare.
Minte-mă că mă mai vrei,
Că-ți sunt soarele și luna
Și parfum din flori de tei,
Că doar eu îți sunt stăpâna.
Minte-mă că nu mă minți,
Că-ți sunt clipa așteptată
Și dorințele -ți fierbinți,
Chiar și... lacrima... curată.
Minte-mă ca îți sunt dragă,
Că-ți sunt demon și păcat
Și că-n buzele-mi de fragă,
Ai găsit ce -ai căutat.
Minte-mă că sunt frumoasă,
Că doar eu te-nebunesc
Si că vrei să-ți fiu mireasă,
Veșnic, EU, să te iubesc.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață
Minte-mă, dar minte-mă în felul tău, si atunci te sărut.
Dostoievski în Crimă și pedeapsă
Adăugat de Lori
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și citate despre sărut
Minte-mă frumos
Distribuție: Diana Dumitrescu, Andi Vasluianu, Antoaneta Zaharia, Marius Damian, Loredana Groza, Catalin Catoiu
trailer pentru Minte-mă frumos, regia Iura Luncasu, scenariu de Adrian Lustig (2012)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai surâs, ai vorbit, iar eu te-am crezut
Ai zâmbit, ai vorbit, iar eu, vrăjit ca de-un descânt,
Te-am crezut, înșelat de fiecare zâmbet și cuvânt.
Un alt om nu ar mai dori nicicum așa ceva;
Nici speranță cum am avut eu n-ar mai avea:
Dar eu nu vreau nici azi acea ultimă dorință condamnată;
Hai, minte-mă, mai minte-mă ca atunci încă o dată!
poezie clasică de Walter Savage Landor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre zâmbet, poezii despre vorbire, poezii despre prezent sau poezii despre cuvinte
Minte-mă!
minte-mă,
dar minte-mă frumos,
spune-mi că din piatra secundei
ai făcut fluier de os
și mai spune-mi
că pentru tine am murit
și trupul meu
trece neliniștit prin gândul tău,
sau vine spre tine ca o fantomă,
ca o Cartagină-n flăcări sau ca o învinsă Romă.
când plopii-și zdrențuiau frunzele,
foșnetul, durerea,
tu îți pierdusei printr iluzii
sufletul și toată averea
și-ai rătăcit
prin trecutul meu
ca o felină prin junglă,
nu știai că dorul de mine
o să te-ajungă.
cu mult mai tristă ca înainte
îți rumegai gândurile printre cuvinte
și treceai vindecând uscăciuni,
răscolind amintirile
printre cenușă, printre tăciuni.
te jucai cu ficțiunile,
surâdeai pentru doi, pentru trei
și surâs pentru mine n-aveai.
minte-mă azi peste timp,
spune-mi că-n tine doarme
un trup străin
și c-ai vrea să se spargă
cum în apă se rupe o algă.
demult nu mai suntem noi înșine,
spațiul dintre noi
s-a dilatat,
s-a făcut țăndări...
pe coloana timpului rezemați,
doi străini, doi amanți,
tigri zvelți, ne-adulmecăm mereu,
printre culorile de după ploaie de curcubeu.
umblăm prin sahare uitate de vreme
pierduți în iluzii, scăldați în dileme...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre trup și suflet, poezii despre spațiu și timp, poezii despre uitare, poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre tigri sau poezii despre suflet
Minte-mă frumos!
Chiar de este în etate
Dacă-i spui că-i tinerică,
Hainele-și aruncă toate
Singurică...
epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre tinerețe sau epigrame despre frumusețe
Minte-mă că sunt vultur
Sculptez cuvântul
așa cum cred că trebuie iubită femeia
un gest dulce
o privire admirativă spre tocul ei
înfipt în inima mea
întinsă pelerină de toreador
un parfum ce -mi ocupă toate cămările simțurilor
și atunci când vreau să uit...
Sculptez cuvântul meu de poet
după forma ta de chitară
înflorită vibrată
între nopți când ninge tandru.
Cuvântul nu știe să mintă ca tine
hai femeie minte-mă că sunt vultur
și vultur sunt
atingând mereu piciorul Evei
coasta lui Adam
și spurcatul de șarpe
care m-a lăsat să te văd goală
până în suflet.
Sculptez cuvântul
și mă pregătesc să devin poetul
din fața ferestrei tale
femeie.
poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Ramona Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre femei, poezii despre încălțăminte, poezii despre șerpi, poezii despre vulturi, poezii despre simțuri, poezii despre sculptură sau poezii despre picioare
Și ce dacă? Minte-mă. Am învățat să iubesc până și felul în care o faci.
citat din Tai Bu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre iubire sau citate de Tai Bu despre iubire
Rugă
Femeie... chip de-nșelăciune,
Cu port candid și drăgăstos,
Cum adevărul nu-mi poți spune,
Atuncea... minte-mă frumos!
epigramă de Eugen Pop din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre inocență, epigrame despre femei sau epigrame despre adevăr
Verișoara
Pe când ne sărutam în poartă,
Mi-a spus zâmbind: -Iubite văr,
Decât banalul adevăr,
Mai bine minte-mă cu artă!
epigramă de Corneliu Berbente din Adevărul și minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre artă
Minte-mă sincer...
Cerul e albastru că așa e și luna...
Adevărul există... trăiască minciuna!
Priveste-mă-n ochi și raspunde-mi pe dos:
Ai putea să mă-njuri... politicos?
poezie de Suflețel și atât...
Adăugat de Suflețel și atât..
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sinceritate, poezii despre minciună, poezii despre existență, poezii despre bunele maniere, poezii despre albastru, poezii despre adevăr și minciună sau poezii despre adevăr
"Eu sunt calea, adevărul și viața"
dincolo de mine nu e decât uitare, în mine doar visare,
iar ce-i în spate chiar nu contează, sau cel puțin așa cred acum
și atunci I-am atins poalele hainei și L-am întrebat
încotro Doamne? încotro?
fiecare cu drumul său, dar nu căuta jar în cenușa stinsă
îmi frângeam cuvintele în mâini căutând să înțeleg
de ce urmele mele dispar sub privirile mele
(în fiecare clipă se întâmplă ceva memorabil)
și rătăcindu-mi urmele, cine mai poate să-mi urmeze
mi-am cercetat cugetul să prind măcar o fărâmă
dar adevărul se rostogolea acoperit de avalanșe de minciuni
(minte-mă, dar minte-mă frumos te rog)
și minciuna își spulbera semințele în toate colțurile lumii
inimă pustie, cui mă lași? întreb fără șanse de răspuns...
dar inima își vede de ale ei, bătându-se pentru fiecare strop de viață
(viață, viață, un crâmpei legat cu ață)
și zilele trec prin scoc, învârtind clipele altor trăiri
dar dacă totul e deșertăciune și vânare de vânt... de ce mai albesc uitarea?
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre vânt sau poezii despre vestimentație
Iluzie
Spune-mi că mă iubești
și voi avea aripi,
minte-mă
și-am să încerc zborul.
Dacă este adevărat
voi zbura cu aripi de foc
în adâncimi necunoscute
încă de mine.
Spune-mi că vom zbura
cândva împreună
și voi fi fericit
ridicându-mă
din adâncuri pe lună;
dar să nu-mi spui
că ești doar iluzie
și nu putem zbura,
că mă voi prăbuși
într-o mare
de speranțe ucise
poezie de Costel Pîrlogea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre foc, poezii despre fericire sau poezii despre aripi
* * *
Alintă-mă
Spune-mi povești
Mai minte-mă
Că mă iubești
Că cerul ni-i senin mereu
Că eu sunt tu și tu ești eu
Când tu ești minus
Eu sunt plus
Și nu mai e nimic de spus
Vreau să creăm un Paradis
Vreau să visăm același vis
De mijloc, tandru, prinde-mă
În dans nebun, învârte-mă
În ochi să-ți citesc fericirea
În inimă să-ți simt iubirea
Căci definiția lui 2
Cea mai frumoasă, este "NOI"!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre rai, poezii despre nebunie, poezii despre lectură sau poezii despre frumusețe
Doi
Alintă-mă
Spune-mi povești
Mai minte-mă
Că mă iubești
Că cerul ni-i senin mereu
Că eu sunt tu și tu ești eu
Când tu ești minus
Eu sunt plus
Și nu mai e nimic de spus
Vreau să creăm un Paradis
Vreau să visăm același vis
De mijloc, tandru, prinde-mă
În dans nebun, învârte-mă
În ochi să-ți citesc fericirea
În inimă să-ți simt iubirea
Căci definiția lui 2
Cea mai frumoasă, este "NOI"!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privește-mă
Prefă-te într-o dimineață și tu că mă iubești,
Prefă-te doar puțin, cum te prefaci demult
Și-n dimineața ceea, când torni cafea în cești,
Privește-mă în ochi și-apoi am să te-ascult...
Privește-mă în suflet și minte-mă frumos,
Așa cum m-ai mințit de multe ori probabil,
Sau spune-mi adevărul chiar dacă-i dureros,
Chinuitor și cinic și crud și lamentabil.
Și-ai să mă minți frumos în dimineața grea,
Și-am să te strâng la piept pentru ultima dată,
Cu ochii tăi frumoși, prin aburi de cafea,
Privește-mă în suflet cum n-ai privit vreodată...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre durere sau poezii despre cafea
O jumătate de lună
O jumătate de lună
Cade stângace prin cer
Fă-mă să uit,
Înger stingher,
Fă-mă să uit,
Sau fă-mă s-adorm
În singurătatea
Crescută diform.
Iar dacă visez,
Înger înțelept,
Să nu mai țin minte
Când mă deștept.
Fă-mă să uit,
Sau fă-mă să scriu
Cu țipăt continuu,
Înger pustiu.
Ochiul meu rece
Acoperă-l, îngere,
Cu o pleoapă
În stare să sângere
Peste prealimpede-
Le înțeles.
Minte-mă blând
Și du-mă-n eres,
Dă-mi jumătatea
De lună-n neștire,
Dar fă-mă să uit,
Înger subțire.
Sfâșie-mi al
Neuitării delir,
De singurătate-mi
Să nu mă mai mir.
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre stângaci, poezii despre singurătate, poezii despre ochi, poezii despre inteligență sau poezii despre creștere
Stihuri inocente
Vino! Te-aștept să vii încet
în taina nopții să te cert
și-apoi în frământări să-ți iert
păcatul dulce desuet.
Vino! Și fii obraznică,
convinge-mă că n-ai plecat,
lăsându-mă încețoșat
în starea cea năvalnică.
Vino! Te aștept lunatic,
nopțile-s obositoare
și-n lumini pâlpâitoare
amintiri și-un gând angelic.
Frică-mi e de întuneric
și de singularitate,
mi-ar fi o necesitate
liniștea să-ți strâng feeric.
Scapă-mă de multe patimi
și minte-mă cum mă mințeai,
mai urcă-mă din nou în rai
să uit nopțile în lacrimi
Vino! Înfiripă-mi visuri
peste clipe-amăgitoare,
du-mă iar în timpul care
te sfințeam scriindu-ți versuri.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre întuneric sau poezii despre religie
Când oamenii din jur ne dezamăgesc, ne supărăm pe ei. Îi judecăm, uneori cu multă ură și ciudă. Ce fac acești oameni de ne dezamăgesc? Ne părăsesc. Nu ne acordă atenție, timp, iubire. Aleg libertatea sau prezența altor oameni. Spunem că ne-au mințit. Și totuși, ei fac toate astea dintr-un singur motiv: pentru a fi fericiți. Și oricât de mult ar greși față de noi, rămâne întrebarea: "faptul că fericirea altuia mă face nefericit, ce spune asta despre mine?" Și apoi, cireașa de pe tort, cuvântul "dezamăgire." Dez-amăgire. Se ridică valul amăgirii și rămâne adevărul. Poate pentru prima oară vedem adevărul. Nu e oare adevărul exact ceea ce susținem sus și tare că ne dorim? Acesta este adevărul. Să ne bucurăm deci la orice dezamăgire pentru că ni s-a arătat adevărul. În caz că ne dăm seama că nu adevărul e ceea ce ne dorim, să fim sinceri și să spunem: "Minte-mă. Spune-mi orice cât timp mă minți. De asta am nevoie ca să mă simt bine și nu știu altă cale, deocamdată." Trăiască Nietsche: "Tăria unui spirit este dată de gradul de adevăr pe care acesta îl poate suporta."
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire, citate despre adevăr, citate despre adevăr și minciună, citate despre viață, citate despre timp, citate despre supărare, citate despre sinceritate, citate despre promisiuni sau citate despre nefericire