Teorii

Timpul a ramas undeva suspendat,
vantul nu mai impinge prezentul spre viitor,
pamantul e sfera invizibila, surda si muta,
incapabila sa mai creeze.
Nu se mai aude nici un strigat de nastere,
nici un suspin de moarte,
nici un blestem.
Ce bine ca exista teorii matematice
sa explice totul,
ca aceea cu sfera si planul...
Ti-aduci aminte?
Mi-ai vorbit de ea intr-o noapte tarzie:
eu eram elevul care injura cifrele printre soapte,
tu incercai sa ma convingi de perfectiunea lor,
insa eu stiam ca ecuatiile tale nu vor putea misca
timpul,
ca pamantul va fi, azi, doar o sfera transparenta.

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Sorana Mihail
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu implor!

Peste tot pamantul, dimineata,
Trece-o umbra invelita-n ceata.
E ora cand o noua zi se-nvata,
Cand clipe trec si mai scurteaza viata.

Colinde se mai scriu pe la rascruci
Si vanturi ne-mpresoara-n frigul iernii.
Dar n-a sosit nici ceasul de bejenii
Si nici nu-i inca timpul sa te duci...

E umbra ta aceea ce ma doare
Si versul meu e crud si-nlacrimat.
Nu vreau sa plang ce-n urma ai lasat
Si nu-ti implor iubirea trecatoare.

Mai trece timpul peste ceta zilei,
Sunt anii nostri cei ce vor sa treaca.
In amintire, iar tristeti ma-ncearca,
Am sa invat sa caut ochii tai.

Peste tot pamantul in amurg
Mai trece-o umbra, invelita-n ceata.
A mai trecut o zi, de dimineata,
Pe-obrajii mei doar doua lacrimi curg.

poezie de Ramaiana Pana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de ciob...

Cat de ciob sunt,
cand globul-noi s-a spart acum
si a ramas din el,
doar aerul ca o sfera.
Cat de ciob sunt
si cat de nihilist
e liantul ce m-ar putea lipi
la loc, in spatiul acela gol,
prin care intra si ies acum in voie,
demonii unui viitor
ce ar fi putut fi
dar deja nu mai e.
Cat de ciob sunt,
si cat de netede imi sunt marginile
si cat de mate,
ca ale unei prisme
care tine in ea,
toata lumina unui soare negru
ce va lumina de acum,
doar umbrele unui trecut
ce va fi doar in...
ciobul din mine,
globul din tine,
si sfera de aer
ce obisnuiam sa o respiram
candva...
... impreuna.
Cat de ciob sunt...

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transparenta

Trece timpul,
Eu in absenta somnului,
Cant in tacere...
De vreau sa strig, nu are rost,
Nu mai am nici glas, si nici putere.

Nici stele nu mai sunt,
Nici luna-n noapte asta nu zambeste,
Tot in jurul meu a adormit
Decat in mine absenta somnului traieste.

Simt cum trece timpul...
Ma simt ca un robot...
Limitat de timp,
Dependent de tot.

poezie de Anna Panovici
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoştinţele umane în sfera tehnologiei au crescut semnificativ, dar nu şi în sfera sentimentelor.

citat din Monica Bellucci
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasa femeie

Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca intr-o mana
am planul, iar in cealalta tin sfera;
si firele gandului meu unesc perfect punctele
planului cu punctele sferei pentru-a recrea lumea.
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca visele mele
atrag demonii si ingerii in atingeri electrizante,
pentru ca pielea mea e izvorul dorintelor tale
si universul e pierdut in parul meu.
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca la gatul meu
galaxiile se-nsira unele dupa altele intr-un colier
din lemn de santal.
Pot sa opresc si sa starnesc ploaia, pot sa-ti arat,
intr-o singura picatura, imaginea cuplului perfect-
doua trupuri, modelate in lut ars la soare, impletite
intr-o imbratisare perpetua.
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca port desertul
in inima,
camilele ies din mintea mea pe drumul ce duce la Rai,
ma las mangaiata de vant, inecata, nascuta si sarutata de mare...

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Sorana Mihail
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia întâia

Închinată lui Dedal, întemeietorul
vestitului neam de artişti, al dedalizilor

I

El începe cu sine şi sfârşeşte
cu sine.
Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l
urmează nici o coadă de cometă.

Din el nu străbate-n afară
nimic; de aceea nu are chip
şi nici formă. Ar semăna întrucâtva
cu sfera,
care are cel mai mult trup
învelit cu cea mai strâmtă piele
cu putinţă. Dar el nu are nici măcar
atâta piele cât sfera.

El este înlăuntrul – desăvârşit,
şi,
deşi fără margini, e profund
limitat.

Dar de văzut nu se vede.

Nu-l urmează istoria
propriilor lui mişcări, aşa
cum semnul potcoavei urmează
cu credinţă
Caii...

II

Nu are nici măcar prezent,
deşi e greu de închipuit
cum anume nu-l are.

El este înlăuntrul desăvârşit,
interiorul punctului, mai înghesuit
în sine decât însuşi punctul.

III

El nu se loveşte de nimeni
şi de nimic dăruit în afară
prin care s-ar putea lovi.

IV

Aici dorm eu, înconjurat de el.

Totul este inversul totului.
Dar nu i se opune, şi
cu atât mai puţin îl neagă:

Spune Nu doar acela
care-l ştie pe Da.
Însă el, care ştie totul,
la Nu şi la Da are foile rupte.

Şi nu dorm numai eu aici,
ci şi întregul şir de bărbaţi
al căror nume-l port.

Şirul de bărbaţi
îmi populează
un umăr.
Şirul de femei
alt umăr.

Şi nici n-au loc. Ei sunt
penele care nu se văd.
Bat din aripi şi dorm –
aici,
înlăuntrul desăvârşit,
care începe cu sine
şi se sfârşeşte cu sine,
nevestit de nici o aură,
neurmat de nici o coadă
de cometă.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Elegii (Cina cea de taină) (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai adus aminte

Mi-ai adus aminte
de mine,
de gandul meu,
de zborul meu.
Mi-ai adus aminte
de ploile din visul
de azi-noapte,
ploile acelea albastre,
furate din poveste,
ploile acelea nebune,
prelungi...
tarzii, de toamna.
Mi-ai adus aminte
de sperantele pe care
le-am ascuns
intr-o aripa de unicorn.
Mi-ai adus aminte
de paduri aruncate
in bezna,
trezite
de vuiet de vant.
Mi-ai adus aminte
de viata.

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la fereastra ta...

De la fereastra casei tale,
Viata se vede mai frumos,
Nici amurgul gros al inserarii,
Parca nu-i atat de gros.

Si pare-se ca noaptea dintre noi, acum,
E cea mai lunga noapte,
Si cómplice ne-asculta linistita,
Plini de amor si soapte.

Batranul timp a obosit si el,
Vrasmas ne-a fost prea indelung,
Acum e ostoit precum un ceas cu cuc,
Si ruginit ca un inel de nibelung.

Din zori fi-va-ne viata iar destin,
Corabie de scanduri in furtuna,
Iar noi bazalt si monolit si sfera,
Alunecam spre infinit, ca un arcus pe struna.

Acum e bine si e cald la tine-n brate,
Iar paru-ti negru, lemn de abanos,
Imi sta chezas ca prin fereastra casei tale,
VIATA SE VEDE MAI FRUMOS!

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Himeră... azi

Azi cerul meu nu poate să mai cearnă
Culori de curcubeu peste visare,
Nici mintea nu mai ştie să aştearnă
Tristeţea scrisă-n vorbe arzătoare.

Azi ochii risipesc furtuni de ceaţă,
Nu îndrăznesc spre Soare să privească,
Doar stau spăşiţi în sfera lor de gheaţă,
Nemaiputând căldura s-o primească.

Azi rimele de ger sunt alungate
În închisoarea vorbelor confuze,
Distruse de ambiţii vinovate,
Încremenite pe rănite buze.

Azi Poezia a rămas himeră,
Mâhnirea unui suflet zbuciumat,
Norul de foc din viaţa-mi efemeră,
Dorinţa unui vis neîntinat.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incandescentă

lacrima lui Dumnezeu
mă înfioară
uneori devine atât de incandescentă
încât
ajung să rup din mine ploile
pentru a o domoli

copilul cu ochii din culorile vieţii
se furişează în gânduri
le destramă unul câte unul până devin
o singură sferă
sfera timpului sfera pasului
sfera devenirii în care
rătăcesc odată cu lacrima lui Dumnezeu
pentru a-mi regăsi centrul

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ti-aduci aminte?

Ti-aduci aminte de plimbarea-n doi?
In serile de vara, sclipind de luna plina
Pe cand eram si-am vrut sa fim noi doi
Si-n dragoste sa prindem radacina.

Si cand desculti prin ploaie alergam
Si cand voit uitam de toti si toate,
Cuvantul simplu; daca-l mai rosteam
Satui fiind de-acea banalitate.

Si din iubirea de odinioara
Gasit-am azi decat un scrum de fum,
Nu pot lasa chiar totul sa dispara
Chiar de-a fost numai inceput de drum.

Sunt amintiri ce nu le vreau uitate
Sunt clipe ce acum nu vor dispare
De ne-am vorbi; poate mi-ai da dreptate
Caci dragostea a fost si va fi mare.

Eu inca mai strabat acel tirst drum
Unde facut-am mii de juraminte
Dar nu mai pot sa schimb nimic acum
Ti-aduci aminte?

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada daruirii

N-ar mai fi nici fluturi
N-ar mai fi nici flori
Fara nebunia
De fiori...

Nu e nici o punte
Intre ieri si azi,
Unde-ti lasi cocorii?
Unde cazi?

N-ar mai fi nici ploaie
N-ar mai fi nici vant
Fara inceputul
Si sfarsitul de cuvant

Care-ti vine-n minte
Fara nici un rost
Cand dai iubirii
Tot ce-a fost...

Totul este frunza-n vant,
De la soapta la cuvant,
De la buze pan' la cer
Numai ger, numai ger...

Tu esti insa viata mea
Si nu-mi pot imagina
Daca nu ar exista
Ochii taï, umbra ta.

N-ar mai fi nici pietre
N-ar mai fi nici cai
Fara indrazneala
De-a fugi prin rai...

Cand te-apuca pofta
Sau mai bine zis
Cand ajungi
La fructul interzis...

N-ar mai fi nici ape
N-ar mai fi nici munti
Fara nerabdarea si mirarea
Altei nunti.

Totul ti se pare
A fi fost facut
Numai cat cuprinde
Un sarut...

cântec interpretat de Ştefan Hruşcă, muzica de Ştefan Hruşcă, versuri de Ştefan Hruşcă din Balade speciale
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţie

Se găsesc 23 de adolescenţi,
Nici prea înalţi, nici prea scunzi,
Nici prea răi, nici prea cuminţi,
Nici prea slabi, nici prea activi,
Nici prea responsabili -
Asta dăunează grav sănătăţii!
Se adaugă 34 de ore pe săptămână -
De 4 ori câte 7 şi o zi de 6 -
Din care rămân doar...
Shhh!
Se mai sparge câte un geam,
Se mai trânteşte câte o uşă,
Se mai aruncă cu câte o cretă,
În fine!
Apoi se obţine câte un rezultat
Pe la câte o olimpiadă,
Niciodată pe măsura aşteptărilor,
Se mai ia câte o notă de trecere
În lucrare,
Apoi se mai face şi câte ceva bun,
Doar tre’ să existe un echilibru în toate!

Dar dacă-i vezi dincolo de aparenţă,
Vei observa 23 de suflete,
Nici prea mari, nici prea mici,
Nici prea tari, nici prea slabe,
Nici prea optimiste, nici prea pesimiste,
Însă pline de zâmbete rotunde
(Care uneori apar şi-n timpul orei…)
Şi de speranţa că vor găsi la şcoală
Sprijinul, imboldul şi puterea de a
Intra în vârtejul vieţii,
Prietenii de suflet, dar şi reperele
De care au nevoie.
E, şi-n timpul orei
Dacă se mai aude câte un bip,
Sau dacă se mai uită melancolici
Pe fereastră,
Ori dacă pe chip le-a mai apărut
Câte un coş
E clar: sunt îndrăgostiţi
Sau şi-o doresc;
Înlăuntrul lor se poartă războaie
Mai grele decât vor ei s-o arate.
Ei, ar mai fi multe de amintit.
Ca să rezum voi spune
Că totul trebuia
Să poarte un nume,
Aşa că i s-a spus
Clasa a X-a A!

poezie de Rucsandra Rizescu
Adăugat de Rucsandra Rizescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca pamantul umed

E ca pamantul umed, asa-i inima mea,
Dupa seceta, acum cand ploua rasufla usurat,
Pornit spre o noua geneza, un scop murit, pe care il avea,
Acum e altul, cu puteri renascute, mai greu de tulburat.

Tu nu ma stii, cel putin nu o mai faci, nu iti mai permit,
Sunt hotarat spre noi lumi, caci oricum nu iti pasa,
Nu-ti reprosez – un prea mare efort pentru nimic;
Nu vreau sa stiu, nu vreau s-aud... Mai bine lasa...

Am fost de nerecunoscut... Ma mir de cum am fost...
M-am schimbat foarte mult, chiar daca nu admit,
Ma reneg, imi spun sa plec, am fost un prost,
Caci ti-am dat voie-n lumea mea, unde eram singur, dar ferit...

Mi-as dori sa am sentimente reci, sau cel putin sa n-am,
Dar nu pot sa nu... Caci te-am iubit si te iubesc prea mult,
Dar gata, nu mai vreau... Ma opun... Nu mai sunt cum eram...
Ma reverticalizez... Imi golesc paharul putin cam mult umplut...

Sunt foarte curios de cum iti merge timpul prezent...
Ne evitam, ce-i drept, dar tot eu dintre noi sunt vinovatul,
Doar ca de fiecare data... Doar ca acum n-o sa mai fiu la fel de atent,
Cum eram odata cand ma mustra constiinta pentru ce imi facea altul...

Nu ai avut nici cel mai mic motiv pentru purtarea ta...
Esti indragostita, o recunosc, dar nu ma iubesti si stii si tu...
Privesc din umbra tot ce putea sa fie... Totul e aievea...
Am realizat ca poti fii si pasiva... Nu-i nimic... Acuma pot sa spun si NU...

Simt cum tot ce este-n jurul meu incepe sa imi tot repete
Cum ca ce-am pierdut, si cat sunt de dezamagitor...
Cum pe imaginea mea in fata tuturor incep s-apara pete...
S-or invata cu ideea... Sa te vedem pe tine... Cand n-o sa mai fiu iubitor...

Cat de tragic suna... Parca as vrea sa suferi... Dar nu-i asa si-o stii...
Nici nu incerc ca sa ma joc cu tine... Asa ne e prezentul, asa si eu cum sunt,
Ma regasesc cu vina, si-mi vine chiar sa plang... Doar ca C'EST LA VIE!
A plouat afara... Asa si eu... Sunt ca pamantul umed... Sunt doar pamant...

poezie de Bogdan-Gabriel Alexe (30 august 2006)
Adăugat de Emilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Rodica

În caz cā dragoste nu este,
În viaţā, n-ar mai fi nimica,
N-ar exista, vai!, nici Rodica,
Nu s-ar mai scrie vreo poveste...

N-ar exista nici nopţi celeste,
Nici cutezanţa şi nici frica,
N-ar mai cânta nici turturica,
Pentru iubite şi neveste.

Nu ar mai fi nici cerbi în rut
Şi nici izvoare cristaline,
Ah!, nici sfârşit, nici început

Şi nici ochi verzi, nici coapse fine,
Nici relativ, nici absolut,
Ar fi doar inimi în ruine...

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din negura vremii se-adună

Din negura vremii se-adună
amintiri care-mi vorbesc,
Despre ce-am lăsat în urmă
şi ce vreau să mai clădesc.
Ca-n istoria din carte,
cronologic, am avut
De evenimente parte,
în timpul care-a trecut.
Acuma stau faţă în faţă
cu prezentul şi trecutul.
Istoria de azi mă-învaţă
care-n viitor mi-e scutul.
Nici prezentul, nici trecutul
nu mai mă pot însoţi.
Viitoru-i azimutul
către care pot privi.
Spre el mă îndrept acum.
Prin negură am răzbit.
Prezentul e doar un drum
de pe care am pornit.
Venit din negura vremii
şi din ce trăiesc acum,
Vreau să primesc botezul iernii
la poalele unui gorun.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principii geometrice

În nimeni nu mai pot să cred
Nici în slogane fel de fel,
Mai bine în paralelipiped
Ori în triunghiul isoscel

Am renunţat să mai încerc
Cu noi speranţe atmosfera,
Mai bine aleg virtutea unui cerc
Sau să mă asociez cu sfera

Când faptele de bonton,
Formează o mulţime vidă,
Mai bine să adopt un con
Şi aleg marea piramidă

Nu iau rebuturi cu aplomb,
Nu adopt concepţii de rahat,
Mai bine să prefer un romb
Şi să ridic onoarea la pătrat.

poezie de David Boia (28 aprilie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la inceput

Mai intai s-a nascut o zi,
Mai apoi o noapte,
O cascada de intrebari si de soapte...
Cuvintele prielnice mi-au fost,
Am inteles: sunt scrise cu rost.

Am privit intr-a lor adancime -
Ce bine ca aveau structura, bolta, profunzime!
In ceasul acela, mai intai,
Am raspandit parfumul Sorului...
Venus si Hecates ma privira,
Mai apoi cerul si pamantul amortira.

poezie de Ana-Maria Cristofir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin

Ascultă-mi suspinul
cresc în febră
ploaia nu se mai opreşte

Carnea ta aduce viaţă
îţi sorb respiraţia
sângele-mi scurge timpul
nu voi mai fi niciodată curat

Mi-ai hrănit trupul prin vene
viaţa prin şuvoaie
moartea este cine vrei tu
lasă-mă să intru
lumina se va stinge
doar când lacrimile tale
îşi vor revărsa preaplinul

Totul este pictat în rece
acum nu sunt deloc aici
iar când noaptea-mi va-nchide ochii
voi citi pe buzele tale
că astăzi nu e
nici măcar mâine...

poezie de Lucian Domşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!