Un poem naiv care trecea și el pe-acolo
Eu sunt un copac care nu știe să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă știe exact ce are de făcut
se proptește bine în rădăcini și: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduiește-te și tu puțin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toți ceilalți copaci înfloriți și mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduiești prea mult", zice careva
Și atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Și nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare și ți-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima și încă nu știa cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost ușor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ți-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu știu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toți oamenii care semănau cu tine
și cântau din toate puterile
O haită de flori roșii și fierbinți.
Se țineau de mână și dansau în jurul meu în pielea goală,
cu nerușinarea unor fete mari înnebunite de atâta așteptare.
Ai trecut din nou pe lângă mine și nu m-ai cunoscut
Și atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aștepți să fac floarea perfectă
ȘTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se nășteau una după alta
ciudate și roșii
În toate zilele în care te vedeam
Și mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare și în toate nopțile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"
E drept, sunt un copac care nu prea știe să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Și nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puțin
absurd de puțin
și nu știu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ține de cald toată iarna...
poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre crengi
- poezii despre copaci
- poezii despre zile
- poezii despre virginitate
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre schimbare
- poezii despre scandal
Citate similare
Din adâncul inimii mele zdorbite
"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam ști
Că o să-mi fie atât de dor?
Singurătatea acum o simt,
Mă golește pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?
Și tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristețea din lacrimi,
Toate suspinele din speranțe;
Ai știut măcar
Că încă îți simt lipsa într-un fel?
Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aș vrea să le știi,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;
În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...
poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre tristețe
- poezii despre trandafiri
- poezii despre sărut
- poezii despre singurătate
- poezii despre inimă
- poezii despre existență
- poezii despre dor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Floarea mea de dor
dedicat fiicei mele Izabela-Alina, la 3 ani după nașterea și plecarea ei dintre noi
Sunt tot mai tristă,
Lacul nu-mi mai zâmbește
Sunt singură cum am fost in prima zi a vieții
Probabil că nici anii nu pot acoperi
Tristețea din inima mea și a ta,
Floarea mea de dor, floarea mea de foc, floarea mea de nea.
Ai plecat atât de repede ca nici ochii nu ți-i i-am putut privi Nici brațele nu te-au putut cuprinde... o atât de trist...
Înca mai simt degetele tale în palmele mele...
Încă te mai văd, deși ești printre îngeri și stele
Iubita mea, Izabella-Alina anii au trecut
Frații tăi încă te mai caută, se joacă și te strigă...
Tu ești aici? Iartă-mă că nu ți-am pus flori la mormânt....
Iartă-mă că nu am timp să stau de vorba cu tine...
Iartă-mă ca nu poți simți dragostea de mamă,
Dragostea de tată și de frați. Iartă-mă de mii de ori... Iartă-mă.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, poezii despre zâmbet, poezii despre viață sau poezii despre tată
La ce bun o floare
Am vrut să-ți aduc o floare din parc
Dar când am văzut că și ea
Era îndrăgostită de o altă floare mai albastră
Am renunțat,
și m-am dus la o florărie
Care vindea numai ghivece
Am luat un ghiveci cu câteva flori în el.
Emoționat de pământul pe care și-l împărțeau
În aceeași formă de viață,
Am renunțat, și
Am fugit spre un cimitir
Măcar acolo florile nu contează,
Erau munți de flori
Și un nume celebru înscris pe o piatră.
Am luat o floare din miile de cozi verzi
Dar roua ce cădea pe ea
Venea de pe frunzele ce îmi arătau
O altă floare pe care o ținea un tânăr în brațe,
Pe-o piatră era un nume de ea.
Să mă scuzi iubito, că am venit la tine fără nici o floare,
La cum miroși, la ce bun o altă plantă
cu parfum de lăcrămioare?
Autor: Mili Dumitru
copyright
#poezieînrampă
poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2019)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre verde, poezii despre tinerețe, poezii despre rouă, poezii despre plante, poezii despre parcuri sau poezii despre munți
Traversând jumătate din China ca să dorm cu tine
Să dorm cu tine sau să stau adormită-n tine,
care e diferența, dacă e vreuna?
Două trupuri se ciocnesc forța, floarea deschisă de forță,
esența primăverii izbucnind în floare nimic mai mult de-atât,
iar noi, greșind, numim asta reînceperea vieții.
În jumătate din China se petrec fel de fel de lucruri:
Vulcani care erup, râuri care seacă,
prizonieri politici sau oameni fără slujbă abandonați,
căprioare și macarale cu capete roșii împușcate.
Traversez o grindină de gloanțe ca să dorm cu tine.
Înghesui o mulțime de nopți într-o dimineață ca să dorm cu tine.
Traversez multe suflete-ale mele
și multe suflete-ale mele se fac unul ca să dorm cu tine.
Și, totuși, aș putea fi dusă-n eroare de fluturi, bineînțeles
și-aș putea confunda admirația cu primăvara,
un sat ca Hengdian cu spațiul numit acasă. Dar toate acestea,
toate acestea sunt motive absolute indispensabile
ca să dorm cu tine.
poezie de Yu Xiuhua, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre forță, poezii despre vulcani, poezii despre somn, poezii despre sat, poezii despre râuri sau poezii despre roșu
Nu știu cum s-a făcut
Nu știu cum s-a făcut.
Tinerețea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat
Nu mai e mandru și încondeiat.
Ce s-au făcut zilele răsunatoare,
vara mea cu grâu și cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.
Lumina egală
nu m-ademenește, nu mă-nșală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt și-n vis din nou au înflorit.
Da. Nu știu cum s-a făcut.
Pământu-i mic și zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni și nu cad stele,
ca-n nopțile copilăriei mele.
poezie clasică de Magda Isanos din Poezia ieșeană contemporană (1968)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre visare, poezii despre stele, poezii despre sprâncene sau poezii despre noapte
Lăsați cercetarea speculativă, sterilă și veți fi gradat eliberați de toate neliniștile. Deosebirea dintre "desigur" și "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună și una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ți fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp și aparent fără de sfârșit; totuși oamenii se zoresc bucuroși - ca și cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorințele mele n-au încolțit încă. Sunt ca un copilaș care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripășit care nu știe încotro s-o apuce. Toți ceilalți au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă și știu doar că nu știu nimic. Oamenii sunt luminați, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toți isteți, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toți ceilalți oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele și a Universului.
Lao Tse în Tao Te King, 20
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mamă, citate despre frică, citate despre viață, citate despre sfârșit, citate despre primăvară, citate despre odihnă, citate despre ocean, citate despre lumină sau citate despre iubire
Și purtam nume de floare
la naștere, moartea ne dă nume de flori
și noi trebuie să avem grijă de grădina ei
pentru că ea atât de mult a iubit florile
încât vrea să le știe mereu aproape
sunt zile când aduce acasă buchete întregi
dar sunt și zile viforoase când ajunge cu brațele goale
dar nici măcar asta nu o împiedică să ne pună nume de flori
și să ne aștepte-înflorirea ca să ne culeagă
"într-o grădină, de soare plină
sunt doar o floare mirositoare
cine mă știe și cine mă vrea
trebuie să vină și să mă ia...."
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre naștere, poezii despre moarte, poezii despre acasă sau poezii despre Soare
Cât despre mine, eram un pervers poliform stătut și anarhizant. Toate momentele mele de conștientizare se materializau în gurmanderii și toate poftele mele deveneau momente de conștientizare. Totul mă modifica nimic nu mă schimba. Eram moale, laș și rebarbativ. Spiritul meu trebuia să găsească în rigoarea gândirii spaniole forma supremă a agatelor sanghinare, iezuite și arborescente a curiosului meu geniu. Părinții mei m-au botezat Salvador ca pe fratele meu. După cum indică numele eram destinat să salvez nici mai mult nici mai puțin decât "Pictura" de neantul artei moderne și toate acestea într-o epocă de catastrofe în acest univers mecanic și mediocru, în care, din nefericire, dar cu onoare, trăim.
Salvador Dali în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre botez, citate despre schimbare, citate despre salvare, citate despre poftă, citate despre pictură, citate despre onoare, citate despre nefericire sau citate despre mediocritate
Un alt copac ramas nepovestit
tu, vântule, îmi spui din nou povestea aia
cum nori se nasc și mor și cum iubești tu ploaia
deși ți-am scris scenariul potrivit,
sunt doar un alt copac rămas nepovestit...
sunt numai eu dar și un pic din toate
căci fur mereu din lume ce se poate
fur timp și frunze colorate de rugină
sunt doar un hoț de raze de lumină.
mai sunt puțin și-n lacrimile tale,
în amintirea trupurilor goale,
în zorii începutului de mai
când primăverii încă îi zâmbeai.
sunt tot acolo unde-am fost mereu
furând culorile din curcubeu
fur stele de pe-un cer închipuit
sunt doar un hoț rămas nepedepsit.
poate-am furat și câte-un răsărit de soare
dar doar să-l dau la schimb pe zâmbetele tale
te rog mă iartă dacă-am și greșit
nu-s chiar așa un hoț desăvârșit.
poezie de Cristian Florin Căpriță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre culori, poezii despre început, poezii despre ploaie, poezii despre perfecțiune sau poezii despre nori
Sunt egoist
ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
și se termină asemenea
nu e o pretenție absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ține minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărți de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deși se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deși este esența dumnezeirii
dar și a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârșit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deși toată lumea începe și se sfârșește odată cu ea
într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice
recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podișul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)
toate minunile
toate deșertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca și cum aș reuși să înghesui infinitul într-o clipă
deși nu mai am nevoie de ea
iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre sfârșit, poezii despre religie, poezii despre promisiuni sau poezii despre paradox
Pneumonie
am pneumonie,
asistenta mi-a spus că n-am,
dar s-a uitat la mine și nu știa daca să merg sau nu la un spital.
"sunt cazuri mult mai grave, respiră adânc!" mi-a spus
fără să știe dacă am sau nu
pneumonie.
am vorbit cu-n medic despre problema mea
mi-a zis că aude o turbulență mică
din plămânul stâng sau drept
sau poate de la inimă.
la chioșcul de ziare din capătul aleii,
de unde se vând țigări la bucată,
am alergat ca un copil
fără să-mi dau seama
că obosesc din cale-afară
am stat puțin, m-am uitat în jurul meu și i-am spus vânzătoarei:
"o țigară, vă rog, să fie cea mai aromată!"
căci cine știe, poate n-am să mai fumez vreodată,
răpus de pneumonie.
un tânăr cardiac, cum sunt și eu de-a dreptul,
mi-a spus că trebuie să ne îngrijim pe noi,
să observăm ce trebuie în oameni,
în stele,
și în flori,
ce au sau nu
pneumonie.
poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre fumat, poezii despre vorbire, poezii despre superlative, poezii despre medici sau poezii despre jurnalism
Și atât...
printre diminețile mele
din care ies zilnic
cu pași programați
și printre puținele lucruri
pe care le mai am
sunt mulți prieteni
care-și storc transpirația
ca pe niște coșuri la pubertate
spunându-mi că mă iubesc
apoi se retrag într-un petic de viață
ca și cum ne-am împărți trupul
de fapt e un fel de trădare reținută
atunci mă apucă o haită de draci
încep să iradiez și împing totul
spre oamenii care mă urăsc...
reacția mea e nocivă dar
până ies din ea
nu fac mare caz
scuip înapoi
și atât...
fără să-mi fie frică
pășesc prin mine ca pe o alee
pe care timpul aleargă
sub formă de aburi
dimineața devreme
durează câteva clipe
în întunericul din jur
doar eu o oglindă spartă
din care lumea adună cioburi
și nu-i puțin lucru...
careva reazemă privirile
de coapsele mele și aruncă
cu pietre înăuntru
ce pot să fac...
îi țintesc ochii
ca să am
imaginea perfectă apoi
îmi ancorez limba de o liniște
și spun doar atât
mai du-te-n...
aerul cald dilată distanța dintre noi
mai arunc o privire
și atât...
ceea ce simt nu e nici măcar
ieșirea care duce înspre copilărie
o bucată din mine
rămâne cantonată pe os
în suflet mi se preling
culorile copilăriei
reacția crapă o lacrimă și
doar regretele duc într-acolo
ies din mine
ca dintr-un trup decupat
dintr-o fotografie
și aștept preventiv
atât...
poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre copilărie, poezii despre trup și suflet, poezii despre întuneric, poezii despre trădare sau poezii despre pubertate
Cu chip de copac
ca trunchiul de copac bătut de vânt
trăiesc cu viermi sub scoarță mă secătuiesc
de toate armoniile, de fermecat avânt
de toate splendorile pe care le iubesc.
când se pornește furtuna din senin
înfig rădăcinile în pământ mai adânc
sorb din elixirul ploii dulce și divin
primesc darul ceresc bucuros ca un țânc.
frunzele mele cântă ca vioara cu har
dimineața în zori sunt scăldate de rouă
ajunge câte-o slovă freamătul solar
toamnă mă înveșmântă cu o haină nouă.
cu tâmple-ngălbenite de chin și amar
ascund în mine păsări din cuiburi cu ouă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre vioară, poezii despre viermi, poezii despre vestimentație, poezii despre toamnă sau poezii despre păsări
Ne-a spus să ne imaginăm că Dunărea, trecând prin Bărăgan, este ca o panglică azurie, care strânge buchetul la un loc, după ce împletise în ea alte panglici: Oltul, Siretul, Prutul; că Dobrogea cea verde reprezintă tulpinile florilor muiate în apa mării, iar câmpiile care înconjoară țara cu verde-viu sunt frunzele florilor așezate pe margine, în timp ce la mijloc, galbenul, roșcatul, albastrul reprezintă fiecare câte o floare. Florile sunt, fiecare din ele, deosebite. Sunt flori aspre din Carpați; sunt altele, flori de oraș, salbe de flori proaspete, răsădite și crescute din sensibilitatea noastră de azi; sunt flori de câmp și de lacuri, flori de viță de vie și flori de grâu. Cu toate însă sunt nemuritoare și așezate de multe, multe veacuri împreună, ca să ne fie nouă patrie. Ne-a mai spus că nici o altă țară de pe harta lumii nu seamănă atât de mult cu un buchet de flori și că trebuie să fim mândri de frumusețea nemărginită a pământului nostru.
Ana Blandiana în Buchetul de flori
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre flori, citate despre timp, citate despre viticultură, citate despre verde, citate despre prezent, citate despre patrie, citate despre oraș, citate despre mândrie sau citate despre imaginație
Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi și acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu știu dacă înțelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit și din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.
La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăiește în mintea câtorva oameni și mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va șterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică ființă, de acele care mor cu milioanele, înghițite în natura infinită fără urmă, ca și cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumusețe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereții.
Ea a fost demult, foarte demult, și sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o ființă care n-a avut când să guste viața, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.
Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate despre frumusețe, citate despre trecut, citate despre toamnă, citate despre tinerețe sau citate despre sărăcie
Cum să judec frunzele
niciodată nu caut vinovați de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieții
poate și pleoapele
când despart visele în clipe
nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovați de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mișcarea de rotație
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate
chiar și de aceste cuvinte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine sau poezii despre puls
Maria: Deci, Nis... Spune-mi mai bine ce mi-ai adus?
Nistor: Păi, nu prea mult, Piticot, că n-am avut ce... Doar o carte și o felicitare, pe care m-am străduit să scriu cât mai frumos. Sper să descifrezi ce-am înșirat pe acolo.
Maria: O să mă străduiesc să înțeleg ce-ai scris, vreau să știu. Și... O carte?! Foarte interesant.
Nistor: Nu e una dintre cele din biblioteca navei noastre; știu că pe acelea le-ai citit deja pe toate. Așa că ți-am adus una de-a mea, de la mine, de prin lucrurile mele și se axează pe teme geografice, deci, nu știu cât de mult o să-ți placă, dar n-am găsit altceva.
Maria: Nu-ți face griji, e perfectă! Geografie... O să-mi placă.
Nistor: Bine. Fie, uite, recunosc, mai aveam ceva pentru tine, dar... Cum era vorba despre o ciocolată mare, n-am putut să-i rezist pe drum, până aici și... Uite, îmi pare rău, asta-i tot ce mi-a rămas din ea; doar ambalajul.
Maria: Hmm?! Nu face nimic, Nis. Te înțeleg. Și apreciez faptul că mi-ai spus totuși, n-ai ascuns acest lucru. Dar ce idee năstrușnică și pe tine, Nis; să încerci să-mi aduci o ciocolată!? Nu-ți închipuiai că n-o să poți rezista pe drum, fără s-o consumi pe toată până aici?!
Nistor: Regret, dar măcar am încercat. Apropo, nu aveți nimic dulce de ronțăit pe aici? Mie mi s-au cam sfârșit rezervele.
Maria: Ah, da... Servește-te, te rog! Și scuză-mă că nu te-am servit până acum.
Nistor: Nu-i nici o problemă, micuțo, dar... Te aștepți cumva să iau doar o singură bomboană, sau îmi dai mie toată cutia?
Maria: Ah... După ce ia și Luci măcar o bomboană, poți păstra tu restul.
Nistor: Ei, hai, glumeam doar.
Maria: Dar eu vorbeam serios. Foarte serios!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre geografie, citate despre perfecțiune, citate despre dulciuri, citate despre cărți, citate despre ciocolată, citate despre bine și rău sau citate despre biblioteci
John Ballard
În vara puterii mele
L-am înjurat pe Dumnezeu, dar el nu mi-a dat nici o atenție:
La fel de bine aș fi putut înjura stelele.
În timpul ultimei mele boli eram în agonie, dar neschimbat,
Și l-am înjurat pe Dumnezeu pentru suferințele mele;
Oricum, nu mi-a dat nici o atenție,
M-a lăsat de capul meu, cum, de altfel, a făcut-o întotdeauna.
Aș fi putut, la fel, să înjur Edificiul Presbiterian.
Apoi, cum începusem să-mi pierd puterile, m-a cuprins groaza:
Poate îl alungasem pe Dumnezeu cu înjurăturile mele.
Într-o zi Lydia Humphrey mi-a adus un buchet de flori
Și mi-a trecut prin minte c-aș putea să mă apropii de Dumnezeu,
Așa că am încercat să mă fac prieten cu El;
Dar la fel de bine aș fi putut încerca să mă împrietenesc cu buchetul.
Acum eram deja aproape de secret,
Pentru că chiar aș fi putut să mă împrietenesc cu buchetul
Aducând tot mai aproape de mine dragostea pentru buchet
Și astfel mă apropiasem mult de secret, dar....
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre suferință, poezii despre secrete sau poezii despre groază
Poezii discontinue
Poezii discontinue
Realitatea înfricoșătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum aș putea să explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta și că asta-i de ajuns?
Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.
Am scris destul de multe poezii
Și poate voi mai scrie încă multe.
Deși-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-și proclamă-întotdeauna existența.
Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,
Nu încep prin a medita dacă ea simte sau nu simte,
Nu încerc să mă conving că mi-e soră,
Dar mă bucur pentru existența ei ca piatră,
Mă bucur că nu simte nimic,
Mă bucur că nu-i deloc înrudită cu mine.
Câteodată aud cum bate vântul
Și realizez: chiar numai pentru a auzi cum suflă vântul
merită să te fi născut.
Nu știu ce vor crede cei care citesc ce-am scris eu:
Dar știu că trebuie să fie ceva bun,
pentru că gândesc aceste lucruri fără niciun efort
Și fără ideea că alții aud ce gândesc,
Pentru că gândesc fără gânduri,
Pentru că spun doar ceea ce spun cuvintele mele.
Odată m-au catalogat drept un poet materialist
Și m-am admirat pe mine însumi pentru că niciodată
Nu mi-a trecut prin cap c-aș fi putut primi un nume, orice nume.
Nici măcar nu sunt poet: Eu văd.
Dacă ceea ce scriu are o anume valoare, nu eu sunt cel
valoros.
Valoarea este acolo, în versurile mele.
Toate acestea n-au legătură cu vreo intenție
de-a mea.
poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre valoare, poezii despre bucurie, poezii despre versuri, poezii despre realitate sau poezii despre lectură
Mama: Tu chiar vrei să rămâi singură? Nu vezi că toate fetele sunt în competiție pentru un bărbat? Numai tu,... tu chiar nu cauți să fii deloc atractivă?
Fiica: Eu sunt floarea de la marginea prăpastiei. Dacă vrea să mă iubească, cel care va vrea, nu ar trebui să mă iubească pentru forța din interiorul meu, de a sta la margine, și totuși, de a rezista?" (în mintea mea).... în realitate îi răspund "Și mie îmi pare rău pentru fața pe care o am. Nu mă pot abține să nu îmi fac rău.
Mama: Întelege, așa funcționează toți bărbații, pentru ei contează cum arată o fată, e vorba de prima impresie. Te vede așa, plină de bube, o să fugă de tine. Orice băiat, orice băiat...
Fiica: Nu numai orice băiat, chiar orice om... sunt un monstru. Nici măcar o prietenă nu am... Toate așteaptă de la mine ceva. Iar eu, uneori, îmi doresc să fiu altcineva...
Mama: Data viitoare te internez la spital, te declar incapabilă să te controlezi.
Fiica: Da, sigur.... Așteaptă măcar să ajung la cauză, să împlinesc profeția, și o să pot fi domnișoara cu altă față. Vedem noi cine râde la sfârșit, eu și amicul meu Kierkegaard. Îmi pare rău, mamă, dar numai dacă o salvez pe Ariadna o să mă pot iubi vreodată. Ai idee câte strategii trebuie să elaborez ca să distrug monstrul?
Mama: Care monstru, parcă tu erai monstrul?
Fiica: Cât de încuiată să fii să nu realizezi că monstrul mă ține captivă din primii ani de copilărie? Toate fricile alea, faptul că nu alergam spre tine, când aveam nevoie de tine, fuga de realitate, fuga de mine însămi, toate sunt rezultatele operei lui. Pe care am de gând să o închei anul ăsta. Și știu exact cum...
Mama: Cum?
Fiica: Să îți prezint labirintul... mi-e teamă numai să nu faci infarct, pentru că aici nu mai poți ascunde cine ești cu adevărat. Aici, poate, o să îți auzi urletele la fel de tare cum le aud eu. Pentru că, aici, toți îmi văd capul ascuțit, când el de fapt e rotund. Numai și numai pentru că ăsta e rezultatul fricii mele de oameni. Și nu am altă șansă decât să trec prin Pădurea Interzisă, să îmi înving frica.
Mama: Imposibil... în Pădurea Interzisă nu o să poți supraviețui. O să rămâi cel puțin fără picioare...
Fiica: Nu și dacă îmi iau o pelerină verde de camuflaj... și un prieten de încredere...
Mama: Parcă spuneai că nu ai prieteni...
Fiica: Nu am, dar de unde știi tu că nu o să am... e drept, un parteneriat la început, fac eu un efort... Ideea este că se pune la bătaie toată viața mea, mamă. Nu pot da înapoi...
Mama: Vezi doar să nu mai ai încredere din nou într-un lup, știi bine ce ai pățit ultima oară...
Fiica: Fără frica de lupi, păstorii nu ar putea avea curaj. Pot fi o ciobăniță bună, o știu sigur, mi-a spus-o luna. Ea nu minte niciodată...
Mama: Te las în protecția Maicii Domnului...
Fiica: Ea mi-a trimis visul cu furtuna... chiar dacă aș călca în mijlocul morții, tot aș fi în siguranță. Nu crezi că merită?...
Mama: Eu niciodată nu mi-am dorit decât să te protejez. Iartă-mă pentru tot ce n-am putut înțelege.
Fiica: Vei înțelege, la sfârșit...
replici din Scufița Verde, scenariu de Ana-Maria Gondoș
Adăugat de Ana-Maria Gondoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prietenie, citate despre râs, citate despre protejare, citate despre protecție sau citate despre lupi